Pentru toată lumea va fi o săptămână plină, iar unii din noi vor acorda o importanţă sportiă carierei, chiar dacă numai la nivel de planuri şi proiecte de viitor. Vezi ce te aşteaptă şi pe tine în săptămâna 26 aprilie – 5 mai.
Berbec
Se anunţă o perioadă bună pe plan financiar, dar nu trebuie să te întinzi mai mult decât îţi e plapuma. NU cheltui bani pe care nu îi ai! Nu trebuie să îţi subestimezi creativitate şi mai ales nu trebuie să neglijezi planul profesional, chiar dacă e o perioadă dedicată familiei. Este posibil să-ţi vină o idee de-a dreptul genială care îţi va propulsa cariera.
Taur
Ai noroc pe toate planurile – financiar, profesional şi personal. Ai vise mari, dar trebuie să crezi cu adevărat în ele. Ai o perioadă foarte aglomerată şi nu este bine să neglijezi nimic şi pe nimeni pentru că nu ştii d eunde sare iepurele. Ai grijă la bani, totuşi. Deşi lucrurile nu arată rău pe plan financiar, este bine să evişi cheltuielile inutile.
Gemeni
Este o săptămână în care trebuie să-ţi asculţi instinctele. Dacă te confunţi cu o problemă personală, mergi pe mână inimii tale. La serviciu este bine să acţionezi din instinct şi să pui în aplicare prima idee care îţi vine. Îţi face plăcere să ai grijă de ceilalţi în această perioadă în care toţi ne concentrăm mai mult pe familie. Ai grijă să nu te neglijezi pe tine însăţi!
Rac
Primeşti nişte veşti importante pentru cariera ta şi te enervează că, din cauza vacanţei, nu te poţi bucura de ele. Te simţi inspirată, eşti ambiţioasă, dar planurile trebuie să mai aştepte. În dragoste, trebuie să ieşi din “zona ta de confort” dacă vrei să ai parte de momente fericite. Ceva probleme pot apărea în familie, unde discuţii mai vechi ies din nou la iveală.
Leu
La serviciu, munca ta din ultimul timp dă roade în sfârşit, dar nu prea poţi să te bucuri de succes pentru că vine vacanţa peste tine şi, evident, până trec sărbătorile toţi vor uita ce ai realizat. În dragoste, ai nevoie de un partener de încredere. Dacă simţi că nu te poţi baza pe el poate că e momentul să faci o schimbare importantă.
Fecioară
O problemă cu autorităţile se apropie de final, spre marea ta uşurare. Dar nu te bucura deocamdată pentru că e posibil să apară surprize neplăcute. Dacă trebuie să stai departe de o persoană dragă, ai grijă ca distanţa să nu fie şi sufletească. Dacă tot ai câteva zile libere, a venit momentul să ai mai multă grijă de tine, de corpul tău, de psihicul tău. Relaxează-te!
Balanţă
Ascultă-ţi intuiţia! Nu trebuie să te îndoieşti de tine şi de capacităţile tale. Fă ceea ce simţi, atât la serviciu, câ şi în relaţiile cu cei dragi. Ai mai multe şanse să dai greş dacă gândeşti prea mult lucrurile. Ca să (re)câştigi inima cuiva trebuie să-ţi exprimi sentimentele şi să laşi romantismul la iveală. Fii mai atentă la semnalele pe care ţi le transmite corpul tău.
Scorpion
Pasiune, romantism, dragoste... sunt cuvintele de ordine săptămâna aceasta. Totuşi, ai grija ca sentimentele să nu-ţi întunece raţiunea pentru că ai de luat câteva decizii, care nu sunt neapărat foarte importante, dar îţi pot afecta puternic finanţele. Se anunţăp sfârşitul unei perioade şi începutul uneia noi.
Săgetător
După o conversaţie interesantă poţi atrage atenţia unei persoane care va deveni importantă pentru tine, fie sentimental, fie social sau profesional. Dacă vrei ca cineva să-ţi cunoască sentimentele trebuie să i le spui pe faţă pentru că prin aluzii subtile nu rezolvi nimic. La serviciu nu trebuie să-ţi asumi niciun risc. Ai o săptămână foarte plină să dacă vrei să faci faţă trebuie să ai grijă de tine.
Capricorn
E o perioadă plină la serviciu şi în familie şi simţi că trebuie să te descurci excelent. Dar în ce acelaşi timp nu uita să te bucuri de viaţă. Acasă e momentul pentru o curăţenie ca la carte. Vei vedea că ordinea din exterior te ajută să faci ordine şi pe interior. Planurile tale princ contur fără ca tu să depui vreun efort. În dragoste nu trebuie să te mulţumeşti cu puţin.
Vărsător
Renunţă la inhibiţii şi spune exact ce vrei. Altfel să nu miri dacă cei din jur nu te înţeleg sau nu te ajută atât cât ai vrea în această săptămână plină. Ai un simţ al umorului mai dezvoltat ca de obicei, care te ajută să ieşi cu bine din toate situaţiile. Însă în dragoste e bine să fii mai serioasă în această perioadă şi să decizi ce aştepţi exact de la partener.
Peşti
Dacă vrei să-ţi duci planurile la capăt trebuie să pui mai multă pasiune în ele. Vei căpăta ceea ce vrei numai dacă ai puterea să crezi în tine. Nu lăsa pe nimeni să te convingă că nu eşti capabilă de un lucru sau altul. E bine să petreci mai mult timp în compania unor oameni de succes care te vor inspira şi îţi vor da curaj.
Sursa: www.unica.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu