„Nu subestimaţi puterea gândului”, spun tot mai mulţi terapeuţi * sfatul este corect dar nu complet * forţa gândului începe să fie din ce în ce mai folosită nu numai în psihologie, ci şi în terapiile complementare şi multe vindecări îi datorează succesul dacă este folosită corect
Pentru ca reuşita să fie deplină, primul pas este conştientizarea dorinţei pe care vrem să o vedem împlinită ori a nevoii de vindecare, dacă discutăm despre o persoană cu probleme de sănătate fizică sau cu tulburări emoţionale. „Eu atrag mereu atenţia asupra conştientizării fiindcă totul trebuie să plece de la cunoaşterea deplină a stărilor noastre, a fenomenelor care ne înconjoară, a stărilor sau emoţiilor pe care le trăim. Rezultatul poate fi bun sau mai puţin bun, însă dacă am derulat procesul la modul conştient, eliminăm părerile de rău, frustrările sau alte stări care ne pot dezechilibra. Noi alegem mereu câte ceva în fiecare clipă, iar alegerile ne construiesc viaţa. Depinde de noi dacă ne trăim viaţa sau viaţa ne trăieşte pe noi”, spune cunoscutul parapsiholog Anatol Barasab.
Întrebările din punctul zero
Am vorbit la început despre starea de echilibru de la care încep să aibă loc vindecările, de la care începem să materializăm gândurile, să ne împlinim visele. E simplu, dar nu este uşor fiindcă până la obţinerea unei astfel de stări este nevoie să ne punem în acord trupul, sufletul şi raţiunea. Cum facem acest lucru?„Fiind atenţi la noi. Corpul mereu răspunde la acţiunea lui A face, iar sufletul la verbul Vreau. Calea prin care obţinem un rezultatul final vine din raţiune, care oferă răspuns la întrebarea Cum. Este important să ştim mereu ce ne dorim, ce vrem să facem. Uneori nu ştim Cum vom împlini aceste lucruri, dar dacă nouă ne este clar ce vrem să obţinem, modalitatea apare. Vom ştim cum trebuie să acţionăm pentru a ne atinge scopul”, a mai spus Anatol Basarab.
Parapsihologul ne-a oferit şi cea mai simplă reţetă pentru conştientizare. Sunt câteva întrebări la care este important să avem mereu răspuns: Ce fac eu acum?, De ce fac acest lucru?, Ce vreau să obţin?, Unde vreau să ajung? Răspunsurile ne fac să fim responsabili de rezultatul faptelor noastre, ne aduc într-un punct zero de unde pot începe planuri noi, de unde putem obţine vindecări, stări de bine şi liniştea care ne ajută să ne trăim frumos viaţa.
Maura Anghel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu