Cei unsprezece stau laolaltă, încuiați într-o cămară, ascunzându-se de frica iudeilor. O teroare cumplită le strânge capetele ca într-o menghină. Învățătorul lor, acuzat de tentativă de lovitură de stat, fusese executat.
Murise în chinuri groaznice pe cruce. El, care vindecase leproșii, orbii și șchiopii, care înviase morții, nu fusese în stare să repete nici una dintre strașnicele sale minuni, de data asta pentru a se salva pe Sine.
Ba chiar, ce straniu, parcă Își dorise să fie prins. Cu ce privire Îl țintuise pe Petru când sărise cu sabia la gardienii veniți să-L aresteze! Ba l-a mai și repezit cu vorbă aspră să arunce arma. Atunci i s-a topit toată bruma de curaj și o frică teribilă l-a înghețat. Puțin mai târziu, când l-a luat la întrebări slujnica lui Caiafa, Petru era deja o cârpă. Ar fi vrut să intre în pământ, să se prelingă pe peretele de care stătea lipit.
Dar parcă ceilalți au fost mai breji? Au privit Patimile de departe. Mai mult le-au auzit, din ascunzișurile unde-i târâse spaima. Huiduielile și înjurăturile. Chiuiturile. Hohotele isterice ale femeilor înfierbântate, pocnetul biciurilor terciuind carnea, zgomotul sec al piroanelor, mânuite de un profesionist, străpungând pielea și făcându-și loc atent, aproape delicat, printre oase.
L-au auzit apoi pe Stăpân strigând: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” Înfricoșător! Niciodată un om nu mai strigase așa pe pământ. Parcă nu un om, ci Omenirea toată își răcnise deznădejea.
***
Cei unsprezece stau ascunși, încuiați de frică în cămară, și își plâng de milă. Sărmanii de ei! S-au lăsat luați de iureșul lui Iisus de la rosturile lor. Și-au părăsit familiile, gospodăriile și bruma de agoniseală. Pentru ce? Mai ieri se certau pentru întâietate la dregătorii, cine dintre ei să stea de-a stânga și de-a dreapta lui Iisus. Visau să conducă lumea. Uite-i azi dârdâind jalnic și neștiind unde să fugă!
***
Peste numai cincizeci de zile, acești unsprezece nevolnici pleacă în cea mai spectaculoasă, uluitoare și neverosimilă expediție din istorie.
Ei, fricoșii, pleacă să cucerească lumea cu mâinile goale! Ei, lașii, care ieri se pitulau prin cotloane întunecate, suflând ghrijulii în opaițe, ies acum bărbătește la lumină să răstoarne toate orânduirile și orânduielile. Vor trece prin pericole cumplite, fără să clipească. Vor fi închiși, schinguiți, majoritatea vor pieri de moarte martirică, pentru credința în Cel pe care-L părăsiseră pe Cruce.
Ei, ignoranții, care cu greu izbuteau să silabisească slovele, necum să le mai aștearnă pe hârtie, încep acum să vorbească limbi străine. Reușesc să se facă înțeleși de popoarele din toate colțurile lumii, ei, amărâții, pentru care lumea se reducea la satul sau barca lor! Iar vorba lor e foc care arde, de vreme ce sute și mii de barbari și idolatri se convertesc miraculos după câte un discurs al lor: romani, greci, indieni, fenicieni, sciți, geți... Prin ce miracol acești semi-analfabeți și gângavi ajung peste noapte oratori atât de excepționali, până într-atât încât să subjuge mase și popoare? Până într-atât încât oameni care până ieri se închinau la idoli și zei, sunt acum gata să moară pentru credința într-un Om-Dumnezeu pe care nu L-au cunoscut?!
Ce resorturi s-au activat în Petru, cel care ieri se lepădase de Iisus, pentru ca azi să meargă în chiar bârlogul leului? La Roma, adică, unde creștinii începuseră deja să fie dați la fiarele sălbatice, sau îmbibați cu catran și transformați în lampioane la sărbătorile imperiale. Ciudățenia cu care primeau moartea cu zâmbetul și rugăciunea pe buze, fără pic de deznădejde, îi făcea și mai atractivi pentru arene. Mai ales femeile cu prunci în brațe făceau deliciul tribunelor!
Acolo, Petru se duce știind că va muri. Acolo, în clipa morții, Petru nu se roagă pentru îndurare, dar le cere călăilor un ultim favor: să-l răstignească cu picioarele în sus, pentru că nu e vrednic să moară ca Învățătorul lui drag! Ce s-a întâmplat cu vechiul, bietul Petru, cel care, în fața unei amărâte de slujnice, se jura că nu-L cunoaște pe Iisus?
Ce fapt incredibil, suprafiresc, i-a trasformat pe cei unsprezece nevolnici în eroi globali?
Simplu, ne răspunde Sfântul Ioan Gură de Aur: l-au văzut pe Hristos Înviat din morți!
Sursa: www.evz.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu