Bula speculativă din domeniul energiei regenerabile va exploda în perioada următoare, interesul pentru sectorul energiei eoliene începând deja să scadă, a declarat, pentru AGERPRES, Codrin Matei, managing partner Investment Banking Division în cadrul Crosspoint.
Piaţa de energie va urma într-o oarecare măsură cursul pieţei imobiliare şi estimez că această bulă speculativă care s-a creat deja va exploda în următoarea perioadă. Investiţiile în energia eoliană deja îşi pierd din intensitate, iar interesul manifestat pentru acestea a început să scadă. Am ajuns în situaţia în care oferta este mai mare decât cererea', a explicat Matei.
Potrivit acestuia, când apar aceste discrepanţe, trecerea de la o dezvoltare explozivă la declin vine, oarecum, natural.
În primele două luni ale acestui an, producţia din centralele electrice eoliene ajuns la 873,6 milioane KWh, mai mult cu 432,9 milioane KWh faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, conform datelor Institutului Naţional de Statistică /INS/.
Fondată în 2005, Crosspoint este o casă de consultanţă imobiliară şi financiară din România. Printre companiile cu care Crosspoint a colaborat se numără: Secure Management, NCH Advisors, Verbund, Hercesa sau Promidea.
În 2012, compania s-a afiliat la Leading Real Estate Companies of the World (Leading Re), reţea mondială care include peste 500 de companii de real estate cu aproape 5.000 de agenţii şi 140.000 asociaţi în vânzări, în peste 30 de ţări. Reţeaua este responsabilă cu tranzacţii anuale de circa 250 de miliarde de euro.
Sursa: REALITATEA.NET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu