luni, 6 mai 2013

Medicină SCIENCE-FICTION: „Mi-au ÎNGHEȚAT bebelușul ca să-i salveze VIAȚA”



Lily Cracknell, la trei zile după naștere (stânga) și acum. Micuța, în vârstă de trei ani, are încă o greutate mică, dar e sănătoasă

Imediat după naștere, o fetiță grav bolnavă a fost ținută trei zile într-un sac de congelare chiar de către doctorii care au adus-o pe lume. Creierul său a scăpat astfel de pericolul de a se inflama și a rămâne cu sechele pe viață.
Lily Cracknell din Marea Britanie a pășit cu stângul în acestă lume. În loc să scâncească imeadiat după ce a scoasă din burtica mamei, fetița a rămas tăcută, incapabilă să respire, scriu jurnaliștii de la Daily Mail.
Jumătate de oră mai târziu, medicii au luat o decizie radicală: i-au învelit trupul fragil într-un sac de congelare, pentru a preveni traumatismele creierului, care se infalamase îngrijorător de tare. Trei zile au ținut-o așa, până când temperatura sa corporală a scăzut de la 37 la 35 de grade Celsius.
„Eram îngrijorați, dar știam că înghețarea este singura metoda prin care poate fi salvată”, a povestit Rebecca Hasler, mama fetiței, căreia doctorii i-au pus diagnosticul de preeclampsie.
În câteva zile, mama și fiica au fost externate din spitalulul Princess Alexandra din Harlow, unde fuseseră tratate. Acum, Lily are trei ani iar anul trecut, mama ei a dat naștere celei de-a doua fetițe, Rosie, partenerul perfect de joacă pentru micuța învingătoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu