Citeste aici partea I:
http://sfatuitoarea.blogspot.ro/2013/05/provenienta-extraterestra-adn-ului-uman.html
Istoria aşa cum este ea prezentată în Biblie se suprapune peste descoperirile antropologilor şi ale arheologilor. Astfel, în primul capitol din Geneză aflăm că a fost creată o proto-rasa umanoidă, care trăia în sălbăticie ca şi celelalte animale şi vâna în hoarde.
Capitolul se încheie prin a spune că "acestei rase i s-a dat orice plantă verde pentru a se putea hrăni". În al doilea capitol însă ni se spune deja că Adam a fost creat pentru a fi grădinar, iar Eva este creată din coasta lui Adam, după care "zeii" le-au oferit haine şi conştiinţa faptelor lor.
Cronologia elementelor din al doilea capitol este însă complet diferită de aceea din primul capitol.
Acest fapt reprezintă un punct critic în naraţiunea din Biblie. Nu numai că cele două relatări (din primul şi din al doilea capitol) diferă fundamental, dar în plus aflăm că Adam nu trăieşte printre hoardele de sălbatici şi oameni primitivi, ci este destinat să fie un îngrijitor şi fermier. Dacă vom compara cele două capitole punct cu punct, diferenţele apar ca fiind evidente: Adam şi Eva nu aparţin rasei despre care se vorbeşte în capitolul 1; capitolul 2 şi 3 din Geneza nu elucidează evenimentele descrise în primul capitol, care este predat la orele de religie în şcoli.
Ceea ce este descris în primele trei capitole din Geneza poate fi astfel rezumat: 1. crearea unei proto-rase umane, pre-Neandertalienii şi Neandertalienii care trăiesc în sălbăticie, în peşteri, adunaţi în hoarde sau cel mult în triburi; 2. crearea omului modern Homo Sapiens (Adam), care este potrivit pentru revoluţia agriculturii. Aceasta este istoria exactă care este prezentată în Biblie şi ea concordă cu ceea ce ştiinţa modernă a stabilit despre cronologia pre-istoriei umane.
Cu această ocazie se clarifică de asemenea cine sunt "aceia" ("noi") la care se referă Biblia, atunci când afirmă brusc că Dumnezeu era de fapt la plural şi că "ei" au intervenit şi au alterat genetic zestrea vieţii pe Pământ. Tocmai de aceea se afirmă că aceste elemente stabilesc foarte clar fundamentul teoriei intervenţiei extraterestre în trecutul îndepărtat al omenirii. Arheologia nici măcar nu a ridicat problema cum de au apărut aşa brusc agricultură şi civilizaţiile foarte avansate din Sumer şi din Mesopotamia; cu atât mai mult ea nu a răspuns la numeroasele întrebări stânjenitoare care au apărut pe parcursul timpului, referitoare la o mulţime de descoperiri ce nu au putut fi explicate prin niciuna dintre teoriile moderne "oficiale".
Din punctul de vedere al gândirii convenţionale a arheologilor şi antropologilor, originea omenirii şi evoluţia civilizaţiei noastre din Epoca de Piatră reprezintă o enigmă. Există deja dovezi irefutabile că locuitorii de atunci ai Egiptului n-ar fi putut construi nici măcar pe departe ceva asemănător piramidelor de la Gizeh, utilizând uneltele, cunoştinţele şi metodele de care dispuneau atunci. Aceste construcţii nu pot fi proiectate şi construite ca atare nici măcar în ziua de astăzi, darmite în acele vremuri. Cu toate acestea, ştiinţa oficială ignoră cu desăvârşire aceste aspecte, ori încearcă cu disperare să dovedească faptul că în realitate acei oameni aveau capacitatea să construiască asemeanea coloşi, utilizând ciocane din piatră, frânghii, forţa manuală şi scripeţi. Putem spune că acesta reprezintă apogeul prostiei ştiinţifice actuale, mai ales atunci când aceasta incredibilă prostie şi manipulare pe faţă caută să fie transpusă şi în "documentare ştiinţifice" ori aserţiuni penibile ale unor "savanţi" avizaţi.
Pe lângă aceste aspecte fundamentale există însă altele care merită cel puţin tot atâta atenţie din partea noastră, aspecte care au fost documentate şi demonstrate de cercetări şi studii realizate în ultimii ani. Ele se referă la studiile genetice ale originii domesticirii câinelui şi la dieta omului din perioada paleoliticului şi a neoliticului.
Aceste două aspecte par a fi departe de soluţia enigmei ce priveşte originea rasei umane. Şi totuşi, rezultatele sunt surprinzătoare. Până de curând se credea despre câini (canis familiaris) că provin dintr-o varietate de alte specii canine, cum ar fi lupii, coioţii, câinii dingo, şacalii etc. Cercetări de ultimă oră ale ADN-ului acestor animale atestă însă în mod clar că doar lupul este strămoşul tuturor raselor de câini.
Acest lucru ridica însă o serie de probleme dificile. Primul câine ar fi trebuit să fie un caine-mutant. Totuşi, se ştie că lupii sunt foarte sensibili la formă şi structura fiecărui membru din haită şi nu ar fi tolerat niciodată un mutant printre ei. În viaţa lor socială există o constantă testare a capacităţilor exemplarului alfa, pentru ca transmisia genetică să fie cea mai puternică. Până în prezent nu s-a reuşit nicio încrucişare mutanta a unui lup.
Prin urmare, aceasta pare a fi cu adevărat o problemă în istoria de demult a omenirii. Dacă presupunem că triburile de oameni primitivi au îmblânzit lupi şi i-au transformat în câini, ne confruntăm de asemenea cu un scenariu imposibil, căci cum ar fi putut şti oamenii primitivi că era posibil să încrucişezi selectiv un animal sălbatic, astfel încât să rezulte un specimen care să prezinte doar calităţile pe care omul le dorea la el? Un câine este întruchiparea doar acelor caracteristici ale unui lup, pe care oamenii le consideră a fi folositoare, atrăgătoare şi sigure. Cum au putut oamenii peşterilor din Epoca de Piatră să obţină această încrucişare genetică dificilă? Această problemă se adânceşte atunci când descoperim că vechii câini de vânătoare ai faraonilor şi regilor din antichitate existau deja în Sumer şi Egipt. Cum era deci posibil ca oamenii primitivi ce tocmai se spune că ieşiseră din peşteri să fi obţinut deja rase pure de câini, specializate pe anumite activităţi?
Mai mult decât atât, câinii şi lupii difereau deja nu doar temperamental, ci şi fiziologic. Un cuplu alfa de lupi se împerechează doar o singură dată pe an, în timp ce câinii au oricând aceasta disponibilitate. Lupii năpârlesc, schimbându-şi blană, pe când câinii nu. Pentru a se ajunge la aceste caracteristici, în mod normal ar trebui să fie parcurs un drum de-a lungul multor generaţii. Cum au reuşit să facă acest lucru oamenii primitivi?
Ştiinţa nici măcar nu şi-a pus aceste probleme, cu atât mai puţin să încerce să le explice. Cum explică savanţii transformarea lupului în câine acum mai bine de 100 000 de ani? Rasele pure de câini au apărut brusc în în descoperirile arheologice, că prin magie.
Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte principalele cereale cultivate în agricultură, căci grâul, porumbul, fasolea şi orezul ridică şi ele un set noi de enigme cu privire la provenienţa lor.
Cercetările asupra dietei oamenilor preistorici au arătat că aceştia consumau plante cu frunze şi carne. Aceste alimente erau la îndemână şi nu necesitau preparare complicată. Problema cu recoltele de cereale în acele timpuri era ca boabele lor erau atât de mici, încât nu erau prea atractive. În plus, ele necesitau o atenţie specială, etape diferite până la obţinere, precum şi procesare îndelungată prin fierbere. Aceasta era deja o tehnologie pe care omul primitiv din Epoca de Piatră nu o avea.
Motivul pentru care cerealele trebuie gătite este acela că sistemul digestiv uman nu este potrivit pentru a le digera aşa cum trebuie dacă ele sunt ingerate crude. Prin urmare, oamenii din paleolitic nu se bazau pe ele. Aceasta înseamnă că hrana ce conţine cereale are o provenienţă mult mai recentă. Dar, dacă oamenii primitivi nu foloseau cerealele în hrana lor, atunci cum au putut ei să încrucişeze şi să obţină speciile cunoscute astăzi? Fără nenumărate generaţii de încercări şi experimentări - bazate pe o profundă cunoaştere a agriculturii şi a geneticii plantelor - este practic imposibil să se realizeze aşa ceva.
Ştiinţa oficială încearcă să explice evoluţia hoardelor primitive de vânători nomazi în triburi sedentare care se ocupau cu agricultura afirmând că aceştia au descoperit culturile de cereale în mod accidental. Aceasta nu explică însă cum au fost în stare oamenii primitivi care au făcut aceasta, să selecteze cele mai bune specii sălbatice de cereale pentru a le folosi mai apoi că bază a revoluţiei agriculturii? Există mii şi mii de plante sălbatice ce au potenţialul de a fi transformate în culturi agricole. Cum se face însă că oameni primitivi, lipsiţi practic de orice experienţă, au putut alege cele mai bune şi eficiente specii pentru a le încrucişă şi pentru a obţine recolte masive şi foarte hrănitoare?
Acesta reprezintă un gol serios în cunoaşterea istoriei. Ceea ce ni se cere să credem este că oamenii primitivi din zorii civilizaţiei noastre, care în mod evident erau lipsiţi de orice experienţă în domeniu, au fost totuşi capabili să selecteze şi să încrucişeze cele mai bune specii de plante sălbatice pentru a obţine astfel cerealele cunoscute astăzi. Cum ştim că acest lucru este adevărat? Pentru că noi cultivăm chiar şi în zilele noastre exact aceleaşi tipuri de cereale pe care ei le-au cultivat în urmă cu 5000 de ani, deşi agricultura s-a dezvoltat continuu, atât în metode cât şi în posibilităţi.
Prin urmare, întrebarea fundamentală este: unde se afla antecendentele şi unde sunt predecesorii tututor acestor transformări? Să ni se arate în aceste cazuri etapele lente pe care le presupune şi pe care le afirmă teoria darwinista. Cum se explică deci apariţia bruscă a speciilor alterate de cereale sau a metodelor inginereşti extrem de avansate de construcţie în zorii civilizaţiei umane?
De unde cunoşteau oamenii primitivi metodele de inginerie genetică a plantelor sau de construcţie planificată a oraşelor? Cum au putut să iasă oamenii cavernelor direct din peşteri şi din colibele lor de lut şi să intre în construcţii monumentale, precum ziguratele sau templele magnifice din antichitate, ori să folosească băi comunale, sisteme de canalizare, cuptoarele de pâine sau procese complicate metalurgice? Unde se află dovada - adică verigile lipsa - care demonstrează că teoriile ştiinţei oficiale sunt confirmate de descoperirile arheologice, încadrându-se în standardele bunului simţ şi ale logicii?
Misterul se adânceşte însă şi mai mult atunci când scrierile şi textele provenite de la primele civilizaţii dezvoltate ale omenirii (Sumer, Mesopotamia, Egipt sau Peru) afirmă unanim că toate aceste realizări de excepţie nu le aparţin lor, ci "zeilor" care au venit la ei şi i-au învăţat cum să procedeze sau le-au adus aceste tehnologii. Este contrar specificului şi naturii firii umane să acorde credit altcuiva pentru ceea ce ea însăşi a făcut. De pildă, vechii egipteni au lăsat înregistrări fidele a tot ceea ce au realizat în toate domeniile. Cu toate acestea, în toată istoria lor înregistrată, veche de 3000 de ani, nu găsim nici măcar o singură referinţă legată de motivul pentru care au construit piramidele sau despre felul în care au făcut-o. Ştiinţa, savanţii şi arheologii cauta să ne convingă de faptul că piramidele au fost construite ca morminte pentru faraonii timpului, dar omite să explice cum de nu s-au găsit deloc mumii în ele.
Acestea, precum şi numeroase alte erori fundamentale ale ştiinței moderne sperăm să fie deconspirate definitiv peste foarte puțin timp, în transformarea ce va marca profund şi pentru totdeauna omenirea întreagă.
Preluare de la http://edituradaksha.ro
Sursa: http://roaim.co.nr
http://sfatuitoarea.blogspot.ro/2013/05/provenienta-extraterestra-adn-ului-uman.html
Istoria aşa cum este ea prezentată în Biblie se suprapune peste descoperirile antropologilor şi ale arheologilor. Astfel, în primul capitol din Geneză aflăm că a fost creată o proto-rasa umanoidă, care trăia în sălbăticie ca şi celelalte animale şi vâna în hoarde.
Capitolul se încheie prin a spune că "acestei rase i s-a dat orice plantă verde pentru a se putea hrăni". În al doilea capitol însă ni se spune deja că Adam a fost creat pentru a fi grădinar, iar Eva este creată din coasta lui Adam, după care "zeii" le-au oferit haine şi conştiinţa faptelor lor.
Cronologia elementelor din al doilea capitol este însă complet diferită de aceea din primul capitol.
Acest fapt reprezintă un punct critic în naraţiunea din Biblie. Nu numai că cele două relatări (din primul şi din al doilea capitol) diferă fundamental, dar în plus aflăm că Adam nu trăieşte printre hoardele de sălbatici şi oameni primitivi, ci este destinat să fie un îngrijitor şi fermier. Dacă vom compara cele două capitole punct cu punct, diferenţele apar ca fiind evidente: Adam şi Eva nu aparţin rasei despre care se vorbeşte în capitolul 1; capitolul 2 şi 3 din Geneza nu elucidează evenimentele descrise în primul capitol, care este predat la orele de religie în şcoli.
Ceea ce este descris în primele trei capitole din Geneza poate fi astfel rezumat: 1. crearea unei proto-rase umane, pre-Neandertalienii şi Neandertalienii care trăiesc în sălbăticie, în peşteri, adunaţi în hoarde sau cel mult în triburi; 2. crearea omului modern Homo Sapiens (Adam), care este potrivit pentru revoluţia agriculturii. Aceasta este istoria exactă care este prezentată în Biblie şi ea concordă cu ceea ce ştiinţa modernă a stabilit despre cronologia pre-istoriei umane.
Cu această ocazie se clarifică de asemenea cine sunt "aceia" ("noi") la care se referă Biblia, atunci când afirmă brusc că Dumnezeu era de fapt la plural şi că "ei" au intervenit şi au alterat genetic zestrea vieţii pe Pământ. Tocmai de aceea se afirmă că aceste elemente stabilesc foarte clar fundamentul teoriei intervenţiei extraterestre în trecutul îndepărtat al omenirii. Arheologia nici măcar nu a ridicat problema cum de au apărut aşa brusc agricultură şi civilizaţiile foarte avansate din Sumer şi din Mesopotamia; cu atât mai mult ea nu a răspuns la numeroasele întrebări stânjenitoare care au apărut pe parcursul timpului, referitoare la o mulţime de descoperiri ce nu au putut fi explicate prin niciuna dintre teoriile moderne "oficiale".Din punctul de vedere al gândirii convenţionale a arheologilor şi antropologilor, originea omenirii şi evoluţia civilizaţiei noastre din Epoca de Piatră reprezintă o enigmă. Există deja dovezi irefutabile că locuitorii de atunci ai Egiptului n-ar fi putut construi nici măcar pe departe ceva asemănător piramidelor de la Gizeh, utilizând uneltele, cunoştinţele şi metodele de care dispuneau atunci. Aceste construcţii nu pot fi proiectate şi construite ca atare nici măcar în ziua de astăzi, darmite în acele vremuri. Cu toate acestea, ştiinţa oficială ignoră cu desăvârşire aceste aspecte, ori încearcă cu disperare să dovedească faptul că în realitate acei oameni aveau capacitatea să construiască asemeanea coloşi, utilizând ciocane din piatră, frânghii, forţa manuală şi scripeţi. Putem spune că acesta reprezintă apogeul prostiei ştiinţifice actuale, mai ales atunci când aceasta incredibilă prostie şi manipulare pe faţă caută să fie transpusă şi în "documentare ştiinţifice" ori aserţiuni penibile ale unor "savanţi" avizaţi.
Pe lângă aceste aspecte fundamentale există însă altele care merită cel puţin tot atâta atenţie din partea noastră, aspecte care au fost documentate şi demonstrate de cercetări şi studii realizate în ultimii ani. Ele se referă la studiile genetice ale originii domesticirii câinelui şi la dieta omului din perioada paleoliticului şi a neoliticului. Aceste două aspecte par a fi departe de soluţia enigmei ce priveşte originea rasei umane. Şi totuşi, rezultatele sunt surprinzătoare. Până de curând se credea despre câini (canis familiaris) că provin dintr-o varietate de alte specii canine, cum ar fi lupii, coioţii, câinii dingo, şacalii etc. Cercetări de ultimă oră ale ADN-ului acestor animale atestă însă în mod clar că doar lupul este strămoşul tuturor raselor de câini.
Acest lucru ridica însă o serie de probleme dificile. Primul câine ar fi trebuit să fie un caine-mutant. Totuşi, se ştie că lupii sunt foarte sensibili la formă şi structura fiecărui membru din haită şi nu ar fi tolerat niciodată un mutant printre ei. În viaţa lor socială există o constantă testare a capacităţilor exemplarului alfa, pentru ca transmisia genetică să fie cea mai puternică. Până în prezent nu s-a reuşit nicio încrucişare mutanta a unui lup.
Prin urmare, aceasta pare a fi cu adevărat o problemă în istoria de demult a omenirii. Dacă presupunem că triburile de oameni primitivi au îmblânzit lupi şi i-au transformat în câini, ne confruntăm de asemenea cu un scenariu imposibil, căci cum ar fi putut şti oamenii primitivi că era posibil să încrucişezi selectiv un animal sălbatic, astfel încât să rezulte un specimen care să prezinte doar calităţile pe care omul le dorea la el? Un câine este întruchiparea doar acelor caracteristici ale unui lup, pe care oamenii le consideră a fi folositoare, atrăgătoare şi sigure. Cum au putut oamenii peşterilor din Epoca de Piatră să obţină această încrucişare genetică dificilă? Această problemă se adânceşte atunci când descoperim că vechii câini de vânătoare ai faraonilor şi regilor din antichitate existau deja în Sumer şi Egipt. Cum era deci posibil ca oamenii primitivi ce tocmai se spune că ieşiseră din peşteri să fi obţinut deja rase pure de câini, specializate pe anumite activităţi?Mai mult decât atât, câinii şi lupii difereau deja nu doar temperamental, ci şi fiziologic. Un cuplu alfa de lupi se împerechează doar o singură dată pe an, în timp ce câinii au oricând aceasta disponibilitate. Lupii năpârlesc, schimbându-şi blană, pe când câinii nu. Pentru a se ajunge la aceste caracteristici, în mod normal ar trebui să fie parcurs un drum de-a lungul multor generaţii. Cum au reuşit să facă acest lucru oamenii primitivi?
Ştiinţa nici măcar nu şi-a pus aceste probleme, cu atât mai puţin să încerce să le explice. Cum explică savanţii transformarea lupului în câine acum mai bine de 100 000 de ani? Rasele pure de câini au apărut brusc în în descoperirile arheologice, că prin magie.
Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte principalele cereale cultivate în agricultură, căci grâul, porumbul, fasolea şi orezul ridică şi ele un set noi de enigme cu privire la provenienţa lor.Cercetările asupra dietei oamenilor preistorici au arătat că aceştia consumau plante cu frunze şi carne. Aceste alimente erau la îndemână şi nu necesitau preparare complicată. Problema cu recoltele de cereale în acele timpuri era ca boabele lor erau atât de mici, încât nu erau prea atractive. În plus, ele necesitau o atenţie specială, etape diferite până la obţinere, precum şi procesare îndelungată prin fierbere. Aceasta era deja o tehnologie pe care omul primitiv din Epoca de Piatră nu o avea.
Motivul pentru care cerealele trebuie gătite este acela că sistemul digestiv uman nu este potrivit pentru a le digera aşa cum trebuie dacă ele sunt ingerate crude. Prin urmare, oamenii din paleolitic nu se bazau pe ele. Aceasta înseamnă că hrana ce conţine cereale are o provenienţă mult mai recentă. Dar, dacă oamenii primitivi nu foloseau cerealele în hrana lor, atunci cum au putut ei să încrucişeze şi să obţină speciile cunoscute astăzi? Fără nenumărate generaţii de încercări şi experimentări - bazate pe o profundă cunoaştere a agriculturii şi a geneticii plantelor - este practic imposibil să se realizeze aşa ceva.
Ştiinţa oficială încearcă să explice evoluţia hoardelor primitive de vânători nomazi în triburi sedentare care se ocupau cu agricultura afirmând că aceştia au descoperit culturile de cereale în mod accidental. Aceasta nu explică însă cum au fost în stare oamenii primitivi care au făcut aceasta, să selecteze cele mai bune specii sălbatice de cereale pentru a le folosi mai apoi că bază a revoluţiei agriculturii? Există mii şi mii de plante sălbatice ce au potenţialul de a fi transformate în culturi agricole. Cum se face însă că oameni primitivi, lipsiţi practic de orice experienţă, au putut alege cele mai bune şi eficiente specii pentru a le încrucişă şi pentru a obţine recolte masive şi foarte hrănitoare?
Acesta reprezintă un gol serios în cunoaşterea istoriei. Ceea ce ni se cere să credem este că oamenii primitivi din zorii civilizaţiei noastre, care în mod evident erau lipsiţi de orice experienţă în domeniu, au fost totuşi capabili să selecteze şi să încrucişeze cele mai bune specii de plante sălbatice pentru a obţine astfel cerealele cunoscute astăzi. Cum ştim că acest lucru este adevărat? Pentru că noi cultivăm chiar şi în zilele noastre exact aceleaşi tipuri de cereale pe care ei le-au cultivat în urmă cu 5000 de ani, deşi agricultura s-a dezvoltat continuu, atât în metode cât şi în posibilităţi.
Prin urmare, întrebarea fundamentală este: unde se afla antecendentele şi unde sunt predecesorii tututor acestor transformări? Să ni se arate în aceste cazuri etapele lente pe care le presupune şi pe care le afirmă teoria darwinista. Cum se explică deci apariţia bruscă a speciilor alterate de cereale sau a metodelor inginereşti extrem de avansate de construcţie în zorii civilizaţiei umane?
De unde cunoşteau oamenii primitivi metodele de inginerie genetică a plantelor sau de construcţie planificată a oraşelor? Cum au putut să iasă oamenii cavernelor direct din peşteri şi din colibele lor de lut şi să intre în construcţii monumentale, precum ziguratele sau templele magnifice din antichitate, ori să folosească băi comunale, sisteme de canalizare, cuptoarele de pâine sau procese complicate metalurgice? Unde se află dovada - adică verigile lipsa - care demonstrează că teoriile ştiinţei oficiale sunt confirmate de descoperirile arheologice, încadrându-se în standardele bunului simţ şi ale logicii?Misterul se adânceşte însă şi mai mult atunci când scrierile şi textele provenite de la primele civilizaţii dezvoltate ale omenirii (Sumer, Mesopotamia, Egipt sau Peru) afirmă unanim că toate aceste realizări de excepţie nu le aparţin lor, ci "zeilor" care au venit la ei şi i-au învăţat cum să procedeze sau le-au adus aceste tehnologii. Este contrar specificului şi naturii firii umane să acorde credit altcuiva pentru ceea ce ea însăşi a făcut. De pildă, vechii egipteni au lăsat înregistrări fidele a tot ceea ce au realizat în toate domeniile. Cu toate acestea, în toată istoria lor înregistrată, veche de 3000 de ani, nu găsim nici măcar o singură referinţă legată de motivul pentru care au construit piramidele sau despre felul în care au făcut-o. Ştiinţa, savanţii şi arheologii cauta să ne convingă de faptul că piramidele au fost construite ca morminte pentru faraonii timpului, dar omite să explice cum de nu s-au găsit deloc mumii în ele.
Acestea, precum şi numeroase alte erori fundamentale ale ştiinței moderne sperăm să fie deconspirate definitiv peste foarte puțin timp, în transformarea ce va marca profund şi pentru totdeauna omenirea întreagă.
Preluare de la http://edituradaksha.ro
Sursa: http://roaim.co.nr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu