Există dovezi că bombardamentul din Boston este de fapt „un alt atac înscenat”
Pe 15 aprilie 2013, ora 14:49 pm ora locală, milioane de spectatori s-au aflat în faţa televizorului pentru a urmări în direct, mii de persoane au concurat şi alte mii de oameni au format şiruri imense pentru a fi martori la momentul culminant al faimosului maraton ce a avut loc în oraşul Boston. Câştigătorii trecuseră deja de linia de sosire, însă în jur de 5700 de participanţi continuau să fie aclamaţi de către mulţimi, când a avut loc o explozie ce a produs un zgomot asurzitor. 13 secunde mai târziu, în timp ce martorii oculari se străduiau să înţeleagă ce anume se petrece, a avut loc o altă explozie la o distanţă de 190 m faţă de prima. Cele două detunături s-au soldat cu trei decese: este vorba despre Krystle Marie Campbell, directoarea unui restaurant, în vârstă de 29 de ani, despre Lu Lingzi, un absolvent chinez al Universităţii din Boston, şi despre un băiat de opt ani, Martin William Richard. Alte 282 de persoane au fost rănite. În afară de pierderile umane, exploziile au produs distrugeri ce ar putea însuma milioane de dolari. Totuşi, cea mai mare lovitură a fost un viclean atac psihologic asupra psihicului occidental, care a fost adeseori bombardat cu povestea fabricată şi în acelaşi timp terifiantă a terorismului. Pentru oamenii obişnuiţi, ce sunt îndopaţi până la saturaţie cu aceste minciuni intens mediatizate, semnificaţia evenimentelor din Boston este în aparenţă foarte clară: cel mai îngrozitor coşmar al publicului american a devenit realitate. Teroriştii au atacat din nou.
Sau, de fapt, nu este vorba despre terorişti?
În cursul primelor câteva ore ce s-au scurs de la acest incident, primele dovezi ale conspiraţiei au început să circule pe internet, aspect semnificativ, care ne permite să înţelegem că tot mai mulţi oameni inteligenţi şi înzestraţi cu bun-simţ au început să pună la îndoială chestiunea terorismului şi să sesizeze reaua-credinţă evidentă, ba chiar demonismul celor care deţin puterea. Valul iniţial de informaţii semnificative a sugerat că atacul a fost de fapt o înscenare care este menită să permită o expansiune a puterii guvernamentale. Într-un rezumat de presă televizat, Dan Bidondi, reporter al controversatului site Infowars.com, l-a întrebat cu francheţe pe guvernatorul din Massachusetts, Deval Patrick: „Este de fapt acesta un nou atac înscenat ce urmăreşte să ne priveze şi mai mult de libertăţile noastre civile şi să promoveze aşa-zisa securitate naţională?” Răspunsul a fost un „Nu” laconic; dar, aşa cum au evidenţiat foarte multe mesaje scrise ce au fost trimise de telespectatori, acest incident ar putea să fie în realitate o astfel de înscenare, tot aşa cum a fost şi aceea cu prăbuşirea turnurilor gemene din 11 septembrie 2001.
O altă dovadă ce este foarte populară se axează pe mărturia făcută de către alergătorul Alastair Stevenson, care a afirmat că exact înainte de acest eveniment a avut loc o simulare de bombardament.„La linia de pornire, în această dimineaţă, ei aveau câini care detectează bombe şi un întreg echipaj ce se ocupa să realizeze o simulare. Ei i-au tot anunţat pe alergători să nu se alarmeze, căci era vorba doar despre un exerciţiu de simulare.” În absenţa altor mărturii, în pofida numărului considerabil de persoane ce se aflau în acea zonă, această mărturie pare să se sprijine numai pe cuvintele unui individ traumatizat. Cu toate acestea, mulţi adepţi ai conspiraţiei au folosit această mărturie ca pe un element cheie care dovedeşte faptul că autorităţile deja ştiau că atacul urma să aibă loc; în mod cert, aceşti comentatori nu au acceptat să se lase convinşi de argumentul că echipajele special antrenate pentru astfel de simulări şi câinii detectori de bombe reprezintă un accesoriu comun al evenimentelor publice importante din SUA, tocmai pentru că ei cunosc modul perfid în care se realizează manipularea opiniei publice prin strecurarea abilă a unor jumătăţi de adevăruri ce ar putea proba, doar pentru cei ignoranţi şi creduli, o realitate ce este de fapt fabricată în prealabil în totalitate.
Mediile sociale au fost de asemenea asaltate cu rapoarte conform cărora publicaţia Boston Globe a prezentat informaţii cu privire la cele două explozii înainte ca acestea să aibă loc. Totuşi, în urma unor mici cercetări, a reieşit că reporterii de la Globe au realizat, într-adevăr, investigaţii extensive pe marginea incidentului (într-un efort de a-i linişti pe rezidenţii din Boston) dar că ei nu au prevăzut explozia. Observatorii au devenit pur şi simplu confuzi în ceea ce priveşte sincronizarea evenimentelor. „Ziarele publică ştiri în zona dumneavoastră la o anumită oră, în funcţie de regiunea în care vă aflaţi. Aşa că o ştire ce apare în Boston la ora 3:53 p.m. apare ca fiind o ştire de la ora 12:53 p.m. pe Coasta Vestică.” Două pagini de pe Facebook ce descriu atacul au fost create, se pare, înainte ca exploziile să fi avut loc. Această dovadă poate fi totuşi cu uşurinţă anulată, folosindu-se argumentul că Facebook le permite creatorilor de pagini să aleagă data în care se presupune că a fost creată pagina lor – lăsând astfel suficient loc pentru eroarea umană şi pentru reveniri premeditate care sunt de natură să poată sădi informaţii înşelătoare. Poate că cea mai evidentă dovadă referitoare la faptul că „ei” ştiau foarte bine ceea ce urma să se petreacă este aceea care arată că bombardamentele au fost prezise cu o mare acurateţe într-un episod al spectacolului animat Family Guy (Familistul), de pe canalul TV Fox.
Revenind acum la fapte, după o vânătoare de suspecţi şi după o descindere care au dus la moartea unui ofiţer de poliţie, Sean Collier, şi a unui suspect, Tamerlan Tsarnaev, un al doilea suspect, Dzhokhar Tsarnaev, care este fratele mai tânăr al lui Tamerlan, a fost rănit şi apoi arestat. Mai târziu, a reieşit că autorităţile au admis faptul că cel puţin unul dintre fraţi fusese identificat ca fiind o certă ameninţare la adresa securităţii civile. Cu toate că această declaraţie a autorităţilor a ridicat unele întrebări fireşti (cum ar fi: „Cum a reuşit un individ ce este suspectat de terorism să asambleze, să plaseze şi apoi să detoneze o bombă? Şi nu o singură dată, ci de două ori, la un interval foarte mic de timp?”), o astfel de mărturisire stranie arată că autorităţile ştiau dinainte despre un anumit atac care ar fi putut fi prevenit. Unele informaţii au sugerat că fraţii Tsarnaev erau agenţi CIA care „deveniseră nişte băieţi răi”, altă informaţie pretinde că Tamerlan Tsarnaev se află încă în viaţă (făcând referire la ştirile privitoare la un bărbat dezbrăcat cu părul negru care a fost arestat de nişte ofiţeri de poliţie).
O altă dovadă tulburătoare se centrează în jurul uneia dintre victime, Jeff Bauman, care este înfăţişat într-o fotografie ce a fost foarte des prezentată în mass-media în timp ce se află într-un scaun cu rotile, având un femur ce îi iese afară din ceea ce i-a mai rămas dintr-o coapsă. Susţinătorii conspiraţiei atrag în mod insistent atenţia asupra faptului că pentru un om căruia tocmai i-au „explodat” ambele picioare, există surprinzător de puţin sânge la faţa locului. S-a sugerat însă faptul că rănile au fost cauterizate de explozie; dar, cu siguranţă, dacă situaţia s-ar prezenta cu adevărat astfel, ar fi trebuit să existe nişte arsuri sau alte urme concludente ale unei călduri excesive în alte părţi ale trupului victimei sau în imediata sa apropiere. Mai mult decât atât, victima ar trebui să se afle într-o stare de şoc, dar aceasta arată extraordinar de calmă pentru o persoană ce se află într-o situaţie atât de îngrozitoare. Şi dincolo de aceasta, ce caută acest om într-un scaun cu rotile? Nu se presupune că practica standard în astfel de situaţii este ca victimele să fie imediat transportate pe targă? Şi este foarte ciudat că nu s-a gândit nimeni măcar să îl acopere cu o pătură pe acest rănit! Totul arată de fapt ca şi când fotografia ar fi fost în prealabil… aranjată.
Tot aşa gândeşte şi profesorul James Tracy, de la Universitatea Atlantică din Florida – care este acelaşi om ce crede că împuşcăturile de la Şcoala Primară Hook au fost de fapt un bluf. „Pe scurt, evenimentul seamănă foarte mult cu o simulare a unui incident soldat cu victime în masă, care, din raţiuni de antrenament, ar fi menită să fie cât mai convingătoare.”, a scris Tracy pe blog-ul său. Într-o variantă a acestei alternative, directoarea de la Sandy Hook, Dawn Hochsprung nu a murit în (falsul) atac cu împuşcături, ci în locul său a fost angajată o actriţă care a apărut după aceea din nou în Boston. O concludentă fotografie ce s-a realizat după o filmare de la ştirile Fox TV (este vorba – şi acolo – din nou despre bărbatul aflat în scaunul cu rotile) a fost oferită ca dovadă că bombardamentul din cadrul maratonului din Boston a fost de asemenea un nou eveniment înscenat. Şi toate acestea s-au petrecut chiar înainte ca să începem măcar să ridicăm problema straniei similarităţi dintre Bauman şi Nick Vogt, un bărbat căruia i-au fost amputate amândouă picioarele într-un atac din Afganistan în noiembrie 2011. O relatare completă şi surprinzător de grăitoare a acestei dovezi ce este însoţită de imagini, este pusă la dispoziţia tuturor pe B’Mans Blog. Urmăriţi însă să citiţi şi comentariile de la final, căci ele sunt foarte interesante.
Dincolo de diversitatea acestor aspecte, ne apare ca fiind cât se poate de evident faptul că toată această poveste este o monstruoasă înscenare, în faţa căreia întrebarea evidentă care se pune este… oare de ce? Pentru a stârni puternice sentimente anti-islamice? Sau poate că motivaţiile ce sunt implicate sunt mai complexe şi mai practice decât atât? Un curajos anonim care pretinde că lucrează la o „comisie de securitate” a afirmat într-un mesaj misterios pe care l-a postat pe internet (pe Twitter ) că cel care a creat bomba a folosit praf de puşcă pentru fabricarea bombei şi că în felul acesta „ei” vroiau să limiteze drastic şi totodată să pună taxă pe cantitatea de astfel de materiale pe care civilii le pot cumpăra. Mai înainte, în cadrul aceleiaşi declaraţii, autorul anonim a afirmat că această crimă urma să îi fie „pusă în cârcă fie unei persoane în vârstă, fie unei persoane foarte tinere, despre care urma să se spună că a comis-o întrucât era instabilă psihic”, amănunt uimitor care ulterior s-a dovedit a fi profetic. De asemenea, anonimul nostru a fost extrem de exact şi în ceea ce priveşte legile referitoare la praful de puşcă; dacă luăm în consideraţie faptul că în după-amiaza tragediei, senatorul american Lautengerg a anunţat – în mod bizar – planurile de introducere a unor verificări suplimentare amănunţite ale tuturor persoanelor care cumpără chiar şi cantităţi mici de explozibil, ceea ce va conduce implicit la mărirea preţurilor.
Din ce în ce mai mulţi oameni au început să creadă tot mai mult în realitatea unor astfel de afirmaţii ce apar în mai multe locuri pe internet şi care pretind că fraţii Tsarnaev erau ceva mai mult decât o simplă momeală folosită de către autorităţi şi că de fapt un grup de mercenari ce erau finanţaţi de guvern, numit Craft International, a fost foarte implicat în această atrocitate (dacă a existat vreuna). Numeroase fotografii ce au fost făcute în acea zi înfăţişează nişte indivizi care poartă haine ce au logo-ul distinctiv al acestui grup. Craft International a fost fondat de către Chris Kyle, membru retras din Marină şi autor al cărţiiAmerican Sniper. Printr-o stranie întorsătură a evenimentelor, Kyle a fost împuşcat mortal pe 2 februarie în cadrul unei încăierări armate din oraşul Texas de către un coleg veteran care suferea de tulburare de stres post-traumatic (PTSD). Să fie oare acel autor anonim de pe internet un membru al lui Craft International, grup ciudat care până acum nici nu şi-a confirmat şi nici nu şi-a negat prezenţa în Boston în acea zi?
O tendinţă stranie şi din ce în ce mai evidentă care se remarcă adeseori în jurul acestor tipuri de tragedii publice a fost şi rămâne informarea mediatizată ce este inexactă. Publicaţia New York Posta raportat iniţial faptul că 12 persoane au fost ucise în cadrul exploziilor şi că un suspect, un bărbat din Arabia Saudită, se află în arest şi este interogat. De fapt, în acel moment existau doar trei morţi şi niciun suspect nu fusese ridicat încă de către poliţie. În articolele ulterioare, ziarul Post a revenit şi a declarat că „o sursă oficială [nespecificată] a informat ziarul Post că numărul persoanelor ucise s-ar putea ridica la 12”, dar nu a corectat informaţiile despre suspectul care nu fusese în realitate arestat, ceea ce a condus la apariţia multor reportaje inexacte, ce erau menite să inducă în eroare opinia publică, iar toate acestea au apărut la ştirile CBS TV, CNN TV şi altele.
În schimb, câteva zile mai târziu, acelaşi ziar scria cu litere de o şchioapă pe prima pagină:„BĂRBAŢI CĂUTAŢI: Agenţii federali îi caută pe aceşti doi bărbaţi ce au fost surprinşi în fotografie la maratonul din Boston”, titlu respectiv era însoţit de o imagine în care erau înfăţişaţi doi bărbaţi. Problema năucitoare era că niciunul dintre respectivii bărbaţi nu era căutat de către FBI, ori de către altcineva, pentru respectivul bombardament, şi din nou „ştirea” respectivă a condus la o mulţime de informaţii false ce au fost apoi pe larg şi adeseori răspândite. Într-o societate care se mândreşte cu transparenţa şi calitatea ştirilor sale de presă, ar trebui oare să se petreacă (fie chiar şi o singură dată) astfel de „greşeli”? Este oare aceasta o simplă incompetenţă sau de fapt se petrece altceva în spatele acestor aparente greşeli?
Site-urile conspiraţiei au oferit imagini în care au pus în evidenţă prezenţa aparentă a mercenarilor ce fac parte din grupul Craft International la locul incidentului.
Ar trebui să ne amintim că mass-media occidentală pretinde că urmează un model de presă liberă, ce este în permanenţă centrată pe nevoia de adevăr a oamenilor. În termenii cei mai simpli, aceasta se rezumă la a genera vânzări cât mai mari sau la a face cât mai multă reclamă unor figuri celebre pentru creşterea profitului. În lumea jurnalismului şi a ştirilor, senzaţionalismul vinde foarte mult. Având în vedere aceasta, atunci când tocmai a avut loc un atac terorist fatal în timpul maratonului din Boston – o ştire cât mai senzaţională în sine – chiar este necesar să împingi lucrurile atât de departe?
Atunci când luăm în consideraţie toate acestea, ar trebui de asemenea să avem în vedere faptul că o tactică de bază a manipulării politice prin mass-media este folosirea abilă a dezinformării, prin intermediul căreia o putere ce deţine controlul inundă domeniul public cu atât de multe minciuni şi neadevăruri, încât un anumit element care a fost hotărât ca fiind nedorit (dar care este, cu toate acestea, adevărat) este pur şi simplu „îngropat” imediat după aceea. Adevărata întrebare pe care aceste aspecte ale conspiraţiei le ridică, dincolo de toate acestea, este ce anume face ca societatea modernă să-i determine pe cetăţenii ei să fie atât de neîncrezători în guvernele lor – ce sunt alcătuite chiar din oamenii pe care ei înşişi i-au votat pentru a fi la putere?
Sursa: http://www.yogaesoteric.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu