Strigătul

Într-o zi, de primăvară, cu sufletul plin de greutățile vieții am murmurat:

- Doamne, vorbește-mi.

Un copac și-a fremătat frunzele, dar nu am auzit.

Dumezeu nu m-a auzit, m-am gândit eu, așa că am ridicat vocea:

- Doamne, de ce nu-mi vorbești? Nu mă auzi?

Un tunet a zguduit cerul, dar eu nu l-am băgat în seamă.

El este ocupat, am judecat eu, așa că m-am decis să-l deranjez și să-l fac vizibil.

- Doamne, lasă-mă să Te văd!

O stea a luminat cerul, dar eu nu am observat.

M-am enervat și am strigat:

- Doamne, fă o minune!

Exact în acel moment s-a născut un copil, dar eu nu am știut.

Disperat, am început să bat cu piciorul în pământ și am urlat cu toate puterile:

- Atinge-mă, Doamne, și arată-mi că ești lângă mine!

Dumnezeu a coborat și m-a atins, dar eu am alungat fluturele care mi se așezase pe mână.

Read more: http://filedelumina.ro