Un om se hotărî să facă o vizită unui pustnic care, după cum i se spusese, trăia nu departe de mănăstirea Sceta. După ce merse cale lungă prin deşert, găsi în sfârşit călugărul.- Am nevoie să ştiu care e primul pas care trebuie făcut pe drumul spiritual, spuse.
Pustnicul duse omul la o fântână mică şi-i spuse să se privească în apă. Omul încercă să o facă, dar de abia ce încercă, pustnicul aruncă pietricele în apă, agitându-i suprafaţa.
- Nu o să-mi pot vedea chipul dacă o să continui să arunci pietrele alea, spuse omul.
- Aşa cum e imposibil pentru un om să-şi vadă chipul în ape mişcate, la fel e imposibil să-l cauţi pe Dumnezeu dacă mintea ţi-e neliniştită de căutare, spuse călugărul. Acesta e primul pas!
Pentru a-L putea vedea pe Dumnezeu “ai nevoie de tăcere, nu de argumente; ai nevoie de iubire, nu de logică. Ai nevoie de o stare a minţii în care gândurile să nu mai existe şi în care oglinda minţii să nu mai reflecte nimic, să rămână absolut pură. În acea tăcere, în acea puritate în care nu se mai reflectă nimic, îl vei putea vedea pe Dumnezeu. Şi îl vei vedea oriunde te-ai afla, deoarece Dumnezeu nu este o persoană, ci o Prezenţă.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu