Marina rusă va primi 36 de nave de război în 2013, un număr fără precedent în istoria Rusiei, a declarat duminică adjunctul comandantului suprem al Marinei ruse, viceamiralul Alexander Fedotenkov, informează Ria Novosti.
'În acest an, 36 de nave de luptă, nave rapide de atac şi nave de sprijin, se vor alătura Marinei ruse. Acest lucru nu s-a mai întâmplat până acum', a declarat Alexander Fedotenkov în cadrul 'International Maritime Defense Show' de la Sankt Petersburg.
Navele de război ale Marinei ruse desfăşoară în prezent misiuni în toate oceanele lumii, cu peste 60 de nave de luptă în prezent pe mare, a spus el.
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat în luna martie că Marina rusă va primi 24 de submarine şi 54 de nave de război de diferite clase până în 2020.
'Ca urmare a implementării programului de reînarmare până în 2020, Marina rusă ar trebui să primească opt submarine strategice cu propulsie nucleară, 16 submarine multirol şi 54 de nave de război din diferite clase', a afirmat ministrul rus.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat anul trecut că achiziţionarea de nave noi de război şi de submarine pentru Marina rusă va fi o prioritate în următorul deceniu. Guvernul rus a alocat 166 de miliarde dolari, sau un sfert din întregul buget destinat cumpărării de armament până în 2020, pentru acest scop.
SURSA: Agerpres
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu