Ne îndreptăm către cel de-al treilea război mondial?

În cancelariile occidentale se ştie cu certitudine că armele chimice au fost folosite pe 21 august împotriva populației civile în suburbiile din Damasc. Pe 27 august, preşedintele francez Francois Hollande declara: “Toate indiciile arată că acesta este regimul care a comis acest act condamnabil”. Mai tranşant, vicepreşedintele american, Joe Biden, arată cu degetul către guvernul Assad: “cei responsabili pentru utilizarea îngrozitoare a armelor chimice în Siria, nu există nicio îndoială: este regimului sirian”.

În aceste condiţii, nu este de mirare că SUA, Marea Britanie şi Franţa sunt pregătite pentru o intervenţie militară în Siria. Singurul impediment care mai stă în faţadeclanşării războiului ţine de cadrul juridic în baza căruia se va desfăşura acesta. Chiar dacă oficial nu a fost luată nicio măsură, armatele tuturor ţărilor care au interes în Siria sunt pe picior de război. Până când va suna trâmbiţa războiului, inspectorii ONU încearcă la faţa locului să stabilească condiţiile în care au murit peste 1.300 de civili, majoritatea femei şi copii.

• Siria – un teritoriu râvnit

 Siria este situată în regiunea supranumită “Cornul Abundenței”, care formează un arc adânc începând din Irak, trecând pe la confluența fluviilor Tigru și Eufrat, cuprinzând teritoriul Siriei centrale și al Israelului și continuând până în Valea Nilului în Egipt. Numele Siria este derivat din limba greacă veche, numele de “sirian” fiind aplicat de către grecii asirienilor (alții cred că este derivat din Syrion, numele dat de sidonieni Muntelui Hermon).

Cu o populaţie de aproape 23 milioane de locuitori, Siria este un sistem monopartit care permite dinastiei Assad să conducă ţara de peste 40 de ani (Hafez al-Assad a condus Siria din 1970 până în 2000, iar fiul acestui, Bashar al-Assad, a preluat conducerea țării în 2000).

În momentul actual, Siria este teatrul unui război civil în cadrul căruia guvernul condus de Bashar al-Assad încearcă să înăbuşe prin intermediul forţelor armate aşa cunoscuta revoluţie siriană condusă de un guvern alternativ format, în martie 2012, de către grupul umbrelă Coaliția Națională Siriană. Reprezentanții acestui guvern au fost invitaţi să ia locul Siriei la Liga Arabă, la 28 martie 2013, coaliția de opoziție fiind recunoscută ca fiind “singurul reprezentant al poporului sirian” de către mai multe națiuni, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie și Franța.

Punctul cel mai delicat din istoria recentă a istoriei Siriei îl constituie însă înălţimile Golan (sau Platoul Golan), cunoscut, până în 1967, de mulți non-arabi ca Înălțimile Siriene. Acesta este un platou stâncos vulcanic de mare importantă strategică, cu o altitudine medie de 1.000 de metri și cu o suprafață totală de 1.800 kmp.

Platoul este situat la capătul sudic al Munților Antiliban și la granița dintre Siria și Israel, iar altitudinea acestuia variază de la 2.000 de metri în nord, la nivelul mării de mai jos de-a lungul Mării Galileii și râul Yarmuk în sud. Are o populație de aproximativ 120.000 de oameni, formată în principal din druizi și evrei.

Platoul, cunoscut şi sub numele de “Gaulanitide”, a fost ocupat de către Israel în urma războiului de “şase zile” din 1997 şi anexat statului Israel pe 14 decembrie 1981. Anexarea regiunii a fost condamnată de Consiliul de Securitate al ONU şi nu a fost niciodată recunoscută de către comunitatea internaţională.

• Occidentul sună armele la poarta Siriei

Fără a se îndoi de responsabilitatea guvernului Assad în ceea ce priveşte atacul cu arme chimice lansat de acesta în 21 august asupra suburbiilor Damascului – atac soldat cu moartea a peste 1.300 de civili, majoritatea dintre aceştia fiind femei şi copii – întreaga lume se pregăteşte de ceea ce ar putea fi cel de al treilea război mondial. Fără a dori să generăm panică, amploarea operaţiunilor militare precum şi distribuţia taberelor beligerante dau fiori oricărui individ lucid.

De o parte a baricadei se află forţele NATO susţinute de majoritatea ţărilor arabe, iar de cealaltă parte se află Rusia şi aliaţii acesteia. Dacă liderii NATO (SUA, Marea Britanie şi Franţa) mai aşteaptă, deocamdată, rezultatele anchetei ONU aflată în desfăşurare, ţările din liga arabă, printre care se află Arabia Saudită şi Qatar-ul, care furnizează armament rebelilor sirieni, susţin că regimul sirian “este integral responsabil de utilizarea armelor chimice”

Contrazicând aceste aserţiuni, vicepremierul rus Dmitri Rogozin acuză Occidentul că se agită ca “o maimuţă cu o grenadă” în lumea musulmană. (Cu toate acestea, un avion rus a furnizat Damascului 20 de tone de mărfuri ruse, dar a şi evacuat personalul rus din zonă). La rândul său, ministrul sirian al afacerilor externe, Wallid Mouallem, susţine că ţara sa se va apăra cu mijloace care “vor surprinde” şi acuză Occidentul că face jocurile combatanţilor grupării Al Nosra afiliată Al Qaida.

În acelaşi timp, Armata Siriană Liberă susţine că a discutat la Istanbul cu ţările aliate ţintele care ar putea fi vizate “în zilele următoare”: aeroporturi, locaţii ale lansatoarelor de rachete şi depozite de armament. Din fericire, au fost excluse din start raidurile aeriene asupra depozitelor de arme chimice datorită riscului de diseminarea a acestor în atmosferă. Pentru anihilarea acestora SUA se gândeşte să folosească comandouri şi zone de interdicţie aeriană.

Pe de altă parte, analiştii militari citaţi de presa americană fac trimitere la posibilitatea iniţierii unui atac cu rachete de croazieră lansat de pe navele şi submarinele cantonate la o distanţă de securitate, “pentru a da o lecţie lui Bachar el-Assad”, fără însă a angaja o strategie riscantă de schimbare a regimului de la Damasc. De asemenea, analiştii fac trimitere şi la posibilitatea declanşării de raiduri aeriene similare cu cele lansate de Israel în iulie şi care s-au soldat cu distrugerea unei baze militare siriene. Şeful Pentagonului, Chuck Hagel, a subliniat că forţele americane sunt pregătite să intre în acţiune dacă preşedintele Obama va decide acest lucru.

• Siria – o a doua Coree?

Singurul obstacol în faţa declanşării războiului ce poate arunca în aer nu numai lumea arabă, ci întreaga lume, îl constituie temeiul juridic în baza căruia se vor desfăşura ostilităţile. Opoziţia Rusiei în cadrul Consiliului de Securitate al ONU împiedică luarea unei decizii unanime în cadrul acestuia – singurul for abilitat să autorizeze o astfel de intervenţie.

În principiu, Consiliul de Securitate al ONU, după cel de al doilea război mondial, joacă rolul de arbitru în crizele mondiale de acest fel. Conform articolului 42 al capitolului 7 din Cartea Naţiunilor Unite, doar acest organism poate, teoretic, să autorizeze recurgerea la forţă în astfel de condiţii. Numai că decizia necesită acordul a 9 dintre cei 15 membri şi absenţa vetoului membrilor permanenţi (China, SUA, Rusia, Franţa şi Marea Britanie).

Or, de la debutul conflictului sirian în martie 2011, comunitatea internaţională nu a dat dovadă de unitate, Rusia şi China folosindu-se de dreptul lor de veto pentru a bloca proiectele de rezoluţie ce ar fi constrâns regimul Bachar Al-Assad să-şi reconsidere politica internă şi externă. De altfel, în ultimele zile Moscova a avertizat că o intervenţie militară în Siria fără acordul Consiliului de Securitate este“periculoasă” şi reprezintă “violarea unui drept internaţional”.

În aceste condiţii, ONU are doar opţiunea de a convoca, de urgenţă, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (AGNU), aşa cum s-a întâmplat în 1950, când o coaliţie de 21 de ţări condusă de SUA a putut intervenit în Coreea sub mandat ONU. Aceasta a fost cu putinţă datorită prevederii conform căreia reunirea AGNU este posibilă “în toate cazurile în care existenţă o ameninţare împotriva păcii, încălcarea acesteia şi cazul în care în lipsa unanimităţii Consiliul de Securitate nu reuşeşte să-şi exercite principala sa responsabilitate de menţinere a păcii şi securităţii internaţionale”.

Printre altele, articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite invocă “dreptul natural la legitimă apărare, individuală sau colectivă, în cazul unui membru al Naţiunilor Unite care este subiectul unei agresiuni armate până când Consiliul de Securitate vă lua măsurile pentru menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale”. Teoretic, ţări ca Turcia sau Israel pot solicitat punerea în aplicare a unui plan de “legitimă apărare colectivă” în faţa violenţelor comise la frontiere lor cu Siria chiar dacă diplomaţii consideră că această opţiune este dificil de a fi pusă în practică.

Pe de altă parte, aliaţii ar putea evita veto-ul rus apelând la Convenţia de interzicere a armelor chimice (CIAC), tratat de dezarmare intrat în vigoare în 1997 şi pe care Siria nu l-a semnat.

• Fitilul care poate aprinde pulberea de puşcă arabă

La Teheran, aliatul regimului de la Damasc, autorităţile nu încetează să pună în gardă Occidentul asupra consecinţelor unei intervenţii militare în zonă. Presa iraniană se alarmează: “Regiunea este în pragul unei crize”;”: Suporterii jihadistilor nu îndeamnă la focul care a ars în ultimii ani în regiune”, sublinia liderul suprem al mişcării în cadrul unei întâlniri avute pe 26 august cu sultanul Omanului, Qabous.

Cea mai relevantă ştire însă a fost cea legată de întâlnirea la Teheran, pe 27 august, dintre un fost diplomat american care este în prezent secretarul general adjunct cu afacerile politice al ONU, Jeffrey Feltman, şi ministrul iranian al afacerilor externe, Mohammad Zarif. Conform cotidienelor reformatoare iraniene, principalul subiect de discuţie a fost legat de Siria, Liban şi Egipt, Zarif trăgând, în timpul reuniunii, un semnal de alarmă împotriva extremismului, care, după părerea sa, “nu se va limita la graniţele regiunii, iar consecinţele acestuia va afecta şi alte regiunii ale lumii şi ţările occidentale”.

Cât de importantă este considerată întâlnirea? Este suficient să amintim titlul sub care aceasta a fost comentată în cotidianul Ebtekar: “Au început negocierile directe?”(între Iran şi SUA n.n.), în condiţiile în care Iranul a fost subiectul atacurilor virulente lansate de SUA împotriva Teheran-ului după ce acesta a făcut public faptul că deţine un arsenal nuclear, arsenal ce ar putea fi uşor folosit în cazul unui conflict armat împotriva Siriei.

De altfel, aliaţii iranieni ai regimului Bachar al-Assad pun în gardă Washington-ul prin vocea comandantului armatei iraniene, Massoud Jazayeri, care ameninţă americanii asupra “durelor consecinţe” pe care vor trebui să le suporte în cazul în care aceştia se vor decide se treacă graniţa Siriei. Dacă guvernul iranian consideră că responsabilitatea atacului chimic este în tabăra rebelilor sirieni, jihadistii vor să se răzbune pe Assad. “Actualul război terorist din Siria este planificat de către SUA şi ţările reacţionare din regiune împotriva unui front de rezistenţă (faţă de Israel, n.n.). În ciuda acestui fapt, guvernul şi poporul sirian au obţinut mari victorii (…) Cei care vor adăuga ulei pe foc nu vor scăpa de răzbunarea poporului”, declara un reprezentant al mişcării jihadiste.

Pentru a înrăutăţi lucrurile, Frontul jihadist Al-Nosra, afiliat Al-Qaïda şi care luptă împotriva regimului sirian, a promis că se va răzbuna pe satele alaouite, ramura şiită de care aparţine preşedintele Bachar al-Assad. Vor “plăti preţul fiecărei rachete chimice care a căzut pe părinţii noştri la Damasc”, avertiza şeful Al-Nosra, Abou Mohammad al-Jolani, într-un mesaj difuzat de site-urile islamiste.

Pe de altă parte, cabinetul de securitate israelian a autorizat pe 28 august, înregimentarea limitată a rezerviştilor, în condiţiile în care Israelul se aşteaptă să facă faţă unor eventuale repercusiuni în urma unei intervenţii militare străine în zonă. Soldaţii rechemaţi sub arme sunt direcţionaţi, conform postului de radio militar, către “câteva unităţi staţionate în nordul ţării”.

În acelaşi timp, forţele armatei turce au fost puse în stare de alertă şi au luat măsurile necesare pentru apărarea intereselor naţionale în faţa oricărei ameninţări ce ar putea veni din partea Siriei. “Suntem, din păcate, într-o postură de alertă ridicată (…) Turcia va lua toate măsurile necesare pentru protejarea propriilor interese”, preciza, pe 28 august, şeful diplomaţiei turce Ahmet Davutoglu. Asta în condiţiile în care Turcia, care a menţinut până acum strânse  legături cu Damascul, a luat atitudine calificând presupusul atac chimic ca o “crimă împotriva umanităţii” care trebuie pedepsită.

Irakul a adoptat măsuri similare, punând în stare de alertă crescută forţele sale de securitate, plecând de la aceiaşi premisă a unui atac armat al forţelor aliate împotriva Siriei. “Toate puterea politică şi de securitate, toate provinciile irakiene au anunţat că sunt într-o stare de alertă ridicată”, declara premierul irakian, Nouri al Maliki, pe 28 august, în cadrul alocuţiunii sale lunare televizate şi care a fost consacrată situaţiei din Siria. De altfel, în numeroase rânduri guvernul irakian a afirmat că războiul civil care macină Siria de peste doi ani favorizează atacurile comise de grupările Al Qaida de ambele părţi ale frontierei.

Şi pentru a completa sinistrul tablou, nici Siria nu se lasă mai prejos: “Siria îşi va surprinde agresorii cum i-a surprins şi războiul (israelo-arab, n.n.) din octombrie(1973, n.n.)” sublinia premierul sirian, Waël al-Halqi. Acesta a prevenit ţările occidentale că ţara sa va fi “cimitirul invadatorilor” în cazul unei intervenţii militare.

Sursa: financiarul.ro

http://2blackjack1.wordpress.com