În 2013 China este pe punctul de a deveni prima economie mondială şi, dispunând de mari resurse financiare, caută să le transfere rapid în tehnologie militară, cu scopul de schimba raportul de forţe în Asia de sud-est şi de a înlătura monopolul american în zona sa de interes economic.

Dezvăluirile fostul agent NSA, Edward Snowden, au constat şi în indicarea mijloacelor tehnice de spionaj americane şi a conexiunilor prin care s-au realizat pătrunderile în reţelele de comunicaţii care asigură conducerea militară a Chinei. Ceea ce a permis Chinei să depisteze tehnica de spionaj a NSA şi să deconecteze aproape în întregime aparatura de interceptare americană. Pentru a realiza o nouă penetrare, NSA are nevoie de noroc şi de mult timp.

Scutul anti-balistic pentru Coreea de Sud şi Japonia este format din 2 crucişătoare americane din clasa Ticonderoga, 6 distrugătoare japoneze din clasa Kongō, 3 distrugătoare coreene din clasa Sejong, marcând primul aliniament de apărare coreeano-japonez (şi cel mai puţin probabil de penetrat) situat la 150-200 km în larg. Navele respective sunt înarmate cu 500 de rachete SM-3, cu o autonomie de zbor de 450 km, un plafon de peste 160 km, o viteză maximă de 9,600 km/h (2,66 km/s- Mach 9) şi care interceptează rachetele balistice numai în spaţiul extra-atmosferic. Viteza maximă a rachetelor balistice variază între 2 km/s (Mach 7), în cazul celor cu rază scurtă de acţiune şi 7km/s (Mach 21) în cazul celor intercontinentale.

Corpul 2 Artilerie chinez este înzestrat cu 20 de lansatoare de rachete balistice DF-3 (rază de acţiune 3.000 km), 20 DF-4 (rază de acţiune 12.000 km), 20 DF-5 (rază de acţiune 7.000 km), 80 DF-21 (rază de acţiune 2.500 km) și 500 de rachete DF-15 cu rază scurtă de acțiune (600-800 km).

Al doilea aliniament de apărare comun al Japoniei şi Coreei de Sud este realizat tot pe mare, la 75-150 km de litoral, de către forţele aeriene, prin avioanele de interceptare. China dispune de 600 de aparate de vânătoare şi vânătoare-bombardament (290 J-8 şi 310 J-7/MIG-21 chinezesc), din generaţia a 3-a de avioane de luptă reactive care sunt depăşite moral. La care se adaugă un număr insuficient de avioane pentru câştigarea supremaţiei aeriene, din generaţia a 4-a: 580 (200 J-10/asemănător lui F-16, 280 J-11, din care 100 după licenţa Sukhoi Su-27SK, restul copii chinezeşti şi 100 Su-30). Coreea de Sud şi Japonia dispun împreună de 591 avioane, superioare celor chinezeşti din generaţia a 4-a, la capitolul avionică şi armament: 213 F-15, 230 F-16 (F-2) şi 148 F-4. La acestea se adaugă contingentul american dislocat în cele două state, compus din 268 avioane (42 F-15, 122 F-16, 32 F-22 şi 72 F-18 îmbarcate pe portavionul George Washington şi la baza japoneză Atsugi, a Infanteriei marine a SUA).

Pentru a schimba în favoarea sa raportul de forţe, compania chineză Shenyang Aircraft Corp s-a oferit încă din 2012 să cumpere un număr limitat de aparate sau licenţa pentru producerea noului avion rusesc Su-35. Având experienţă în construirea avioanelor Sukhoi, China spera ca în 2-3 ani, forţele sale aeriene să dispună de cel puţin 400 de Su-35. Ruşii şi-au dat acordul de principiu pentru vânzarea a doar 36 de Su-35 către China pentru a nu tensiona relaţiile lor cu SUA. Deşi armata rusă nu intenţionează să comande, în următorii 6 ani, mai mult de 60-100 de aparate de acest tip, ea urmând să se doteze cu avionul invizibil Su-T 50.


Având în vedere declaraţia preşedintelui Barack Obama, prin care autorizează loviturile aeriene în Siria, este foarte probabil ca Rusia să reevalueze opţiunea Chinei vis a vis de producerea în licenţă a avionului Su-35.

Pentru misiunile de interdicţie aeriană, unde e nevoie de aeronave cu rază de acţiune de 2.000 km, capabile să transporte 10 t de bombe sau rachete, China dispune de 114 aparate JH-7. Cam la aceleaşi performanţe se limitează şi cele 50 de bombardiere H-6 (construite de China după vechile Tupolev Tu-16, aflate în dotarea armatei Roşii în perioada 1954-1993). Bombardierul rusesc Tupolev Tu-22M3 ar reuşi să echilibreze raportul de forţe în Pacificul de vest, întrucât SUA, Japonia şi Coreea de sud nu dispun de un aparat apropiat ca performanţe în teatrul de operaţii şi raza lui de acţiune acoperă exact zona economică de interes a Chinei.

Tupolev Tu-22M 3 (Tupolev Tu-26) este un bombardier supersonic (Mach 2.3) având raza de acţiune de 4.000 km, cu aripi cu geometrie variabilă, propulsat de 2 turboreactoare cu dublu flux și postcombustie Kuznetsov NK-25, cu tracţiunea de 25.000 kgf fiecare. Ca armament, Tu-22M3 dispune de un tun de bord GSh-23 cal. 23mm şi poate transporta 24 t de bombe (69 Fab-250) sau rachete, inclusiv 10 rachete de croazieră: 6 Kh-15 (viteză Mach 5, bătaie 500 km) în lansatorul rotativ carenat din interiorul fuzelajului şi 4 Kh-22/27 (viteză Mach 4.6, bătaie 600 km) sau Kh-55 (bătaie 2.500 km) sub fuzelaj sau pe pilonii din aripi. O formaţie de două Tu-22M 3 pot neutraliza într-o singură misiune, elementele de infrastructură a 3 baze aeriene, nimicind şi 72-100 de avioane inamice la sol, adăpostite în buncăre de beton.

Intrate în serviciu în 1983, la destrămarea fostei URSS, doar 172 de Tu-22M3 din cele 211 construite, au ajuns în dotarea armatei Rusiei. Azi mai sunt operaţionale 93 în forţele aeriene şi 58 în marina militară. Tot în 2012 China a propus Rusiei să-i vândă 36 de aparate Tu-22 şi ruşii au refuzat cererea. Chinezii au oferit 4-6 miliarde USD ca să achiziţioneze cu totul linia de producţie Tu-22 a fabricii de la Kazan care şi-a sistat activitatea din 1997 şi care mai repară şi mai modernizează totuşi aparatele Tu-22. Şi această propunere a fost refuzată de Rusia. Ca şi în cazul avioanelor Su-35, datorită deciziei preşedintelui SUA, Rusia se vede nevoită să le facă pe plac chinezilor şi în cazul bombardierelor Tu-22 M3. Acest avion construit în China sub denumirea de H-10, ar îngloba tehnologia cea mai modernă. adică materiale compozite, capabilităţi stealth şi avionică de ultimă generaţie. Datorită razei de acţiune, circa 150 de avioane H-10 ar putea asigura străpungerea celui de-al doilea aliniament de apărare şi câştigarea supremaţiei aeriene de către China în zona Pacificului de vest.

Pe lângă rachetele balistice din cadrul Corpului 2 Artilerie, China mai dispune de 250 DH-10 (CJ-10), o versiune îmbunătățită a rachetei de croazieră rusească Kh-55, cu rază de acțiune de 2.500 km şi 300 C-602 (rază de acţiune 400-500 km) care pot fi lansate de pe uscat, de la bordul distrugătoarelor Aegis tip 052D, a submarinelor de atac tip 095 și de la bordul avioanelor de bombardament H-6 şi JH-7. Probabilitatea de străpungere a rachetelor chinezeşti, în cazul celui de-al treilea aliniament de apărare coreeano-japonez, compus din 170 de instalaţii de rachete AA cu rază mare de acţiune MIM-104 Patriot, este scăzută în clipa de faţă.

Spre deosebire de DH-10, racheta de croazieră americană BGM-109C Tomahawk are învelişul din material radioabsorbant, ceea ce face ca radarele de dirijare a focului apărării AA să nu o poată depista la mai mult de 40 km. Kh-101 este noua generaţie stealth, similară celei mai moderne variante a BGM-109C Tomahawk care a intrat recent în dotarea armatei ruse. Ea înlocuieşte racheta de croazieră Kh-555 şi are o rază de acţiune de 3.500 – 5.000 km. Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că armata rusă a investit masiv în fabricile de rachete AA cu rază mare de acţiune şi a celor de croazieră, cu scopul de a mări numărul de rachete de croazieră din înzestrare de până la 30 de ori în următorii 6 ani. Motiv pentru care acesta a refuzat iniţial cererea chinezilor de a cumpăra rachete Kh-101


Atacarea Siriei cu rachete de croazieră de către americani, va schimba la 180 de grade decizia Rusiei în privinţa vânzării noilor rachete de croazieră şi a noilor rachete AA ruseşti S-400 către China. Mii de lansatoare de rachete de ambele tipuri, ar dota astfel distrugătoarele, fregatele şi submarinele chinezeşti dar şi trupele de uscat dispuse pe litoral.

SUA sunt confruntate la ora actuală cu serioase reduceri bugetare în domeniul apărării şi măsurile mai sus amintite, luate de Rusia pentru sporirea puterii militare a Chinei, ar necesita o dislocare rapidă şi definitivă a majorităţii forţelor americane din Europa şi din Orientul apropiat. Rusia ştie prea bine acest lucru şi mai ştie că e doar în beneficiul său. Aşadar, SUA poate fi pusă de Rusia într-o situaţie fără precedent de la cel de-al 2-lea război mondial, fiind „oarbă” şi incapabilă să descopere în timp util manevrele ce preced un atac tot mai probabil al Chinei. Mai multe detalii despre dislocările armatei SUA în zona Pacificului de vest:


Sursa: romanian.ruvr.ru