marți, 12 noiembrie 2013

Cine a lansat „povestea” trucata a aterizarii pe Luna a americanilor?




Richard Hoagland este un binecunoscut cercetător în domeniul UFO şi fost collaborator al NASA. Cărţile sale sunt best-seller-uri în întreaga lume de peste două decenii şi acoperă un subiect foarte sensibil pentru concepţia actuală, atât cea socială, cât şi cea ştiinţifică: prezența civilizaţiilor extraterestre fie pe planeta noastră, fie pe alte planete sau sateliţi din sistemul nostru solar.
În interviul pe care el l-a oferit de curând postului de radio Coast to Coast AM, Hoagland face unele observaţii care demonstrează în mod evident minciuna generalizată cu care complexul industrial-militar şi guvernul american (la care s-au alăturat, obediente, majoritatea celorlalte naţiuni de pe planeta noastră) a infestat minţile şi conştiinţa oamenilor de rând.
Problemele pe care el le tratează în acest interviu pot fi sintetizate astfel:
- Au fost americanii pe Lună sau celebrele fotografii au fost făcute în studio?
- De ce a început NASA această farsă penibilă, dând naştere în decursul ultimelor 4 decenii la nenumărate controverse şi studii deşarte?
- Care este semnificaţia celebrei afirmaţii a lui Neil Armstrong, atunci când a păşit pe Lună: „Un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire.” ?
- Ce a făcut cabala malefică cu sumele imense de bani, strânse din taxele contribuabililor, pentru a realiza faimosul Program Spaţial american?
- De ce elita malefică (asociată în special complexului militar-industrial) doreşte să mintă, să manipuleze şi să înşele fără încetare populaţia Pământului in legătură cu subiectul civilizațiilor extraterestre?
- Care sunt tehnologiile foarte evoluate ce au fost puse la punct, dar care sunt ţinute ascunse de către cabala malefică?
- De ce a fost asasinat John Kennedy...

Richard Hoagland prezintă de asemenea dovezi despre un Program Spaţial Secret american şi arată cum NASA a fost în realitate sursa ce a generat farsa despre aterizarea „trucată” pe Lună. Tehnica a fost relativ simplă pentru cei care cunosc astfel de metode de manipulare a maselor: introducând în conştiinţa oamenilor germenele suspiciunii şi alimentându-l cu aşa-zise „dovezi” fabricate, ei au dorit lansarea unei „teorii a conspiraţiei” pentru a putea ascunde de fapt cu mai multă uşurinţă ceea ce s-a petrecut în timpul celor doi ani „fierbinţi” ai misiunilor Apollo pe Lună (între 1970 şi 1972). Această „metodă” a apărut ca fiind necesară pentru a tăinui faptul că misiunile Apollo au găsit artefacte extraterestre pe suprafaţa Lunii şi că o parte dintre fiinţele extraterestre pe care astronauţii le-au întâlnit acolo erau urmaşi ai pământenilor ce au plecat de pe planeta noastră, colonizând alte zone ale cosmosului.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu