marți, 12 noiembrie 2013

Rusia si India au incheiat un acord de cooperare energetica directa, care deplaseaza si mai mult polul influentei economice a SUA catre cel al tarilor ce formeaza BRICS



La invitaţia preşedintelui Putin, prim ministrul hindus Manmohan Singh a sosit în vizită oficială în Rusia în urmă cu câteva zile, întărind astfel şi mai mult bazele colaborării strategice şi economice dintre India şi Rusia. Vizita a marcat de asemenea cel de al 14-lea summit anual dintre cele două state. 

Cei doi înalţi oficiali au stabilit ca aprovizionarea Indiei cu petrol din rezervele Rusiei să se facă pe cale terestră. De asemenea, Rusia va ajuta India la construirea mai multor centrale nucleare pentru furnizarea energiei electrice, după ce în luna octombrie a fost dată în funcţiune prima unitate a centralei nucleare de la Kudankulam din India, construită de ruşi. Preşedintele Putin a afirmat că a doua unitate va deveni activă în anul 2014 şi că în urma discuţiilor s-a hotărât ca Rusia să mai construiască încă patru astfel de unităţi nucleare pentru furnizarea energiei electrice in India.

De asemenea, Moscova a invitat India – care nu are încă propriul ei sistem de navigaţie – să adere la sistemul de navigaţie rusesc GLONASS, care este o alternativă la sistemul american GPS.

După ce a părăsit Rusia, primul ministru hindus Singh s-a îndreptat către China, unde va face de asemenea o vizită oficială, indicând astfel creşterea polului de putere tot mai important pe care îl reprezintă BRICS în lume. Cea mai mare parte dintre schimburile comerciale care au loc între ţările BRICS se fac în baza valutelor locale. De asemenea, ţările BRICS au decis înfiinţarea unei Bănci proprii de dezvoltare, cu un capital iniţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, care va fi un oponent serios pentru dominaţia financiară actuala exercitată de Banca Mondială şi de FMI.


Sursa: http://www.edituradaksha.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu