La răscrucea anilor 535-536 ai erei noastre, pe Pământ s-a petrecut ceva ciudat: planeta a fost lovită de un val de frig neobişnuit de puternic.
Enigma anului 536
A fost o iarnă cumplită, iar celelalte anotimpuri au fost şi ele mai reci decât de obicei. Fel de fel de fenomene climatice neaşteptate au răscolit existenţa oamenilor, recoltele au fost catastrofal de slabe, iar consecinţa a fost previzibilă şi imediată: foamete în multe părţi ale lumii. Nimeni nu ştie, nici până în ziua de azi, ce anume s-a întâmplat. Oamenii de ştiinţă încă se străduiesc să afle ce anume a produs aceste efecte stranii şi cu consecinţe atât de dramatice pentru omenire.
Puţinele cronici rămase din acele vremuri consemnează, pe alocuri, aceste fenomene, fără ca autorii lor să-şi explicat cauza.
Cea mai importantă relatare aparţine unui anume Procopiu din Caesarea, un cărturar bizantin care, documentând domnia împăratului Justinian, a devenit cel mai important istoric al secolului la VI-lea, o perioadă din care există puţine mărturii scrise, ceea ce face contribuţia lui cu atât mai valoroasă.
El a notat că, în anul 536, soarele n-a mai luminat cu strălucirea lui obişnuită, ci arăta ca şi cum ar fi fost în eclipsă.
Un alt învăţat, Michael Syrus, patriarh al Bisericii Ortodoxe Siriace între anii 1166 -1199, a lăsat o cronică extrem de preţioasă - socotită de specialişti drept cea mai cuprinzătoare cronică medievală -, în care, bazându-se pe surse anterioare, mai ales istorii ecleziastice, vorbeşte şi despre evenimente petrecute cu mult timp înaintea vremii lui. Referindu-se la anul 536, scrie aşa:
„Soarele s-a întunecat şi întunecarea lui a ţinut 18 luni. În fiecare zi, lumina timp de vreo 4 ceasuri, şi chiar şi atunci lumina lui era slabă. Toată lumea spunea că soarele nu-şi va mai redobândi niciodată întreaga strălucire. Fructele nu s-au copt şi vinul avea gust de struguri acri.”
Europa a fost grav afectată de aceste fenomene, după cum consemnează unele cronici monastice cunoscute sub numele de Analele irlandeze, din care aflăm că efectele s-au prelungit şi în cei câţiva ani următori: diferite anale vorbesc despre foametea care a survenit atât în anul 536, cât şi în anii 537-539.
Sursa: www.realitatea.netPuţinele cronici rămase din acele vremuri consemnează, pe alocuri, aceste fenomene, fără ca autorii lor să-şi explicat cauza.
Cea mai importantă relatare aparţine unui anume Procopiu din Caesarea, un cărturar bizantin care, documentând domnia împăratului Justinian, a devenit cel mai important istoric al secolului la VI-lea, o perioadă din care există puţine mărturii scrise, ceea ce face contribuţia lui cu atât mai valoroasă.
El a notat că, în anul 536, soarele n-a mai luminat cu strălucirea lui obişnuită, ci arăta ca şi cum ar fi fost în eclipsă.
Un alt învăţat, Michael Syrus, patriarh al Bisericii Ortodoxe Siriace între anii 1166 -1199, a lăsat o cronică extrem de preţioasă - socotită de specialişti drept cea mai cuprinzătoare cronică medievală -, în care, bazându-se pe surse anterioare, mai ales istorii ecleziastice, vorbeşte şi despre evenimente petrecute cu mult timp înaintea vremii lui. Referindu-se la anul 536, scrie aşa:
„Soarele s-a întunecat şi întunecarea lui a ţinut 18 luni. În fiecare zi, lumina timp de vreo 4 ceasuri, şi chiar şi atunci lumina lui era slabă. Toată lumea spunea că soarele nu-şi va mai redobândi niciodată întreaga strălucire. Fructele nu s-au copt şi vinul avea gust de struguri acri.”
Europa a fost grav afectată de aceste fenomene, după cum consemnează unele cronici monastice cunoscute sub numele de Analele irlandeze, din care aflăm că efectele s-au prelungit şi în cei câţiva ani următori: diferite anale vorbesc despre foametea care a survenit atât în anul 536, cât şi în anii 537-539.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu