În ziua de Rusalii nu ai voie:
- să mergi “la scaldă”, deoarece este pericol mare de înec;
- să lucrezi, fiindcă atragi asupra ta mânia Rusaliilor (iele sau zâne rele);
- să urci în arbori sau în locuri înalte şi să călătoreşti departe de casă;
- să te cerți, pentru că ești luat de Iele;
- timp de nouă săptămâni, să culegi ierburi de leac;
- să dormi sub cerul liber sau să te duci la fântână, pentru că vei cădea sub puterea Ielelor.
De Rusalii, e bine să mergi la biserică, pentru a participa la slujbele speciale.
Ca să nu se supere Rusaliile, credincioşii duc la biserică ramuri verzi de nuc sau de tei, despre care se crede că alungă spiritele rele. Păstrate peste vară, rămurelele apără ogorul şi gospodăria de furtunile şi grindina ce s-ar putea abate asupra lor. Şi la porţi, şi la intrarea în casă se pun ramuri verzi de nuc sau de tei, pentru a le păzi de rele.
În unele locuri, femeile stau în răspântii, cu ştergare şi vase mari cu apă, în care pun frunze de nuc şi spală picioarele trecătorilor.
Sursa: http://oradeiasi.oradestiri.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu