Se afișează postările cu eticheta CIRCUL. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CIRCUL. Afișați toate postările

joi, 29 septembrie 2011

PARLAMENTUL CIRCARILOR

  
         Parlamentarii României s-au decis să dea românilor circ până se satură. Dacă preţurile la alimente , bunuri de larg consum, energie, gigacalorie se scumpesc, circul se dă pe gratis.Sau aşa pare la prima vedere. Primeşti acuma şi plăteşti mai târziu.Iar românul, nu vede mai mult de ziua de azi. Şi la câte preziceri despre cataclisme apar una după alta, nici nu îţi vine să mai te  gândeşti la ce va fi mâine , cât şi cum vei plăti. Acelaşi principiu îl aplică şi parlamentarii. Promit azi , fără să îi intereseze dacă vor avea ce da mâine.
          Dar ceea ce se întâmplă acuma , depăşeşte orice închipuire. Se merge la cacealma fără nici o reţinere, fără jenă, fără frică. Parlamentul României ar trebui să se numească Parlamentul Circului. Sau poate al Nesimţirii.
 După atâtea spectacole cu numărarea  din doi în doi a  voturilor, cu votarea la două mâini, cu voturi date aiurea, împotriva indicaţiilor de partid, cu parlamentari legaţi de scaun pentru a nu vota, avem acuma ocazia din nou să experimentăm situaţii jenante.
        Roberta  îi cere lui nea Oprea să nu mai meargă la WC, într-o încercare grotească,  penibilă de a masca o altă fraudă, crezând ca va salva situaţia cu o glumă de prost gust.
          Opoziţia acuză PDL de luare de mită, susţinând  prin  senatorul PSD Sorin Bota că democrat-liberalii au luat mită de un milion de euro ca să îl propună pe Romeo Ionuţ Comăniciu la preşedinţia CSA. De aici
                firul se împarte în două: fie de teamă că vor fi prinşi după ce au dat liber la intrare celui ce  venea cu darul, fie că darul a fost prea mic, candidatura domnului Comăniciu a fost  respinsă tocmai de cei ce îl propuseseră. Unde eşti Nea Iancule?
          Codul Asistenţei Sociale este  amânat la Senat, pentru că puterea nu a fost în stare să aducă la muncă decât 37 de senatori, din 70. Opoziţia văzând că deţine majoritatea şi îşi poate impune voinţa  a refuzat   să mai lucreze şi a ieşit din sală şi ea,  în semn de protest că e lăsată să voteze singură.Să mai spună cineva că nu există consens în Parlamentul României.  Nu pot să înţeleg. Opozţia putea rămâne în sală  să voteze cum dorea, dar a refuzat şi a ieşit din sală. Mai înţelegeţi ceva?
    Dar peste tot, pe toate posturile, pe toate blogurile şi paginile de facebook personale ale tuturor parlamentarilor opoziţiei,  vezi, auzi, citeşti acuze la adresa puterii, care fură, fraudează, mituieşte. Peste tot, auzi vorbindu-se de pungi, pâini, ulei, găleţi ale puterii, date ca mită,  sau şpagă către alegători.Toţi rup cu dinţii din pungile lui Pinalti, dar nici unul nu aminteşte de găleţile lor.
             Pentru mine, toti sunt o apă şi un pământ, atâta vreme cât nu vine unul,  măcar, aşa de sămânţă, să spună :” E timpul să terminăm TOŢI cu furturile, şpăgile, mita electorală, promisiunile deşănţate, votatul la două mâini, aranjamentele interpartinice, să lucrăm pentru cei care ne-au votat , nu pentru interesele personale, de grup sau de partid”. Pentru că toţi au lucrat şi lucrează la fel, indiferent de partid. Doamna Olguţa Vasilescu spre exemplu, va candida din partea USL la primăria Craiovei şi pe unde merge , înfierează obiceiurile lui Pinalti. Pentru memoria doamnei Olguţa am să postez o poză cu o găleată roşie, nu portocalie care
înca mai păstrează, după 3 ani numele celor ce cumpărau voturi cu găleţi. Îmi e teamă că tot scandalul  de acuma se poartă din cauza faptului că USD nu prea mai dispune de fonduri  pentru găleţi şi atunci a început o campanile de interzicere a cadourilor electorale.
         Problema e simplă: este legal sau nu? Dacă nu este legal, să se ia măsuri împotriva TUTUROR celor ce au încălcat şi încalcă legea. Dacă este legal, să nu mai vorbească nimeni de morală, pentru că toţi au procedat la fel şi dovezi  încă mai există. Pe 23 iunie eram anunţaţi că Senatul a aprobat legea prin care se incrimina şpaga electorală, urmând ca aceasta să fie votată şi în Camera Deputaţilor. Când ? Şi aste e tot un circ, un joc de-a hoţii şi vardiştii, în care sărmanul român tot trage speranţe  că se va face ceva bun , dar de fapt este doar o joacă de-a şoarecele şi pisica în care până la urmă pisicile din parlament dau cu tifla proştilor care îi votează.
            Ori se face o asanare totală a întregii clase politice, ori se înceteacircul ăsta abject din parlament, circ plătit de oamenii de rând dar în beneficiul circarilor cu statut de parlamentari. Vor să să elimine corupţia?
PRIMUL PAS ESTE ELIMINAREA IMUNITĂŢII PARLAMENTARE.
Cât timp există acest scut anti-justiţie, toate discuţiile prin Senat, Camera Deputaţilor, emisiuni tv, bloguri, pagini de internet, toate moţiunile de cenzură, toate promisiunile electorale sunt praf în ochii proştilor, numere de circ de calitate ieftină, ca la bâlciurile tradiţionale.

Sursa: PUNCT OCHIT, PUNCT LOVIT !

sâmbătă, 6 august 2011

CIRCUL MONDIAL

Cine nu știe ce este un circ! Toată lumea știe. Ceea ce se conștientizează mai puțin este faptul că noi toți suntem, fără să știm, parte a circului, adică victme ale prestidigitatorilor, ale iluziilor și scamatoriilor lor.
Ia fost dat lumii să aibă din ambundență, în toate timpurile, parte de circ, de foarte mult circ, și de mai puțină pâine, deși este binecunoscută zicala că dacă vrei să stăpânești în liniște un popor sau popoarele lumi, dă oamenilor pâine și circ. S-a dovedit că se pot supune și menține în sclavie popoarele și numai cu circ, ceea ce este și mai ușor și mai profitabil pentru circarii popoarelor și ai lumii întregi.
În zile noastre suntem martorii, spectatorii și victimele circului mondial, inventat de internaționaliștii istorici alături de atâtea „mondialisme” date de ei lumii întregi. Este vorba de circul patronat de finanța mondială care dă „spectacole” sinistre pe tot globul. Acesta este format dintr-o comunitate de interese ce acționează de mii de ani pentru a ține cu inima la gură întreaga planetă prin tot felul de spectacole și numere (de circ). Patronii circului mondial, o mână de finanțiști și afaceriști internaționali, au la dispoziție suficienți saltimbanci, scamatori, dresori pentru a face din toți oamenii planetei animale dresate de acești circari, fie că este vorba de a-i determina să consume orice le propune comercianții internaționali (inclusiv credite de tot felul), fie de a-i îndemna și amăgi cu statutul de „investitori”, fie de a-i pironi în fața televizoarelor și monitoarelor pentru a asculta și vedea balivernele turnate de mai marii circului pentru ca dresajul să fie desăvârșit.
Reprezentanția actuală a circului mondial ce ține capul de afiș (conomitent se derulează și alte reprezentanții mai mici) se numește Marea Criză Financiară Mondială care, pornită prin 2007, a fost, până acum către finele anului 2011, orchestrată de așa manieră încât lumea să trăiască momente succesive de agonie și speranță (extazul va urma în viitor pentru a da loc unor noi agonii). Circarii mondiali, prin trâmbițele lor – conducătorii de state și guverne ale țărilor capitaliste dominatoare – au manipilat cu dexteritate lumea în legătură cu adâncimea și complexitatea crizei, dând în mod regulat comunicate despre ieșirea din criză, despre relansare și un nou avânt. Dar, avut de grijă ca, din când în când și tot în mod regulat, să introducă în spectacol noi numere „mortale”, anunțând prăbușiri de finanțe publice naționale și chiar iminente intrări în insolvență a unor state, inclusiv a SUA (cea mai ieftină sperietoare, deorece ar însemna dispariția finanței internaționale cantonată aici ca o lipitoare pentru întreg mapamondul).
Acum circarii mondiali au ieșit la rampă cu noi numere din spectacolul Marii Crize Financiare Mondiale (ar urma să intre în incapacitate de plată noi țări, inclusiv din afara zonei euro, SUA se află în plină criză ce se va acutiza etc.) și suntem convinși că vor urma alte noi numere din acest mare spectacol, poate mai „captivante” (dezastroase) decât cele de până acum, pentru că este vorba, nu-i așa, de spectacolul dat de puterea banilor, iar acest spectacol nu va avea un sfârșit până când nu va avea un sfârșit însăși istorica afacere a circarilor mondiali bazată pe concentrarea și controlul banilor mondiali.
Sursa: FINANTE-BANCI