Cele 6 ispite ale sufletului… Părintele Arsenie Papacioc

Există ispite pentru suflet? Cu siguranță da. Sunt fie șoaptele sirenelor ce vor să ne abată din drumul personal, fie chemarea spre o insulă magică dar plină de capcane, fie dorința de răzbunare, ce pare a ne pune în echilibru restabilind situații și pedepsind vinovați, fie alte tipuri de senzații și emoții îmbrăcate în haine colorate și strălucitoare… Suntem atrași să facem aceste lucruri și totuși ceva ne spune că nu e bine… De ce?
Dacă viața este o experiență și un joc, ne-am putea întreba ce este de fapt rău sau neliniștitor în toate acestea? Este, pentru că ispita e o chemare spre CEVA ce în ciuda aparențelor plăcute, liniștitoare sau eliberatoare oferite pe moment sau pe termen scurt, pe termen lung ne scoate din starea de armonie. Armonie cu Sinele nostru divin ce a venit aici pentru a îndeplini o menire și cu Universul încojurător ce în acest caz nu mai ne apare nicicum ca fiind dătător de pace.
O dată stricată armonia, ființa umană ajunge în starea de dezechilibru numită de psihologie nevroză sau în stadiile mai grave psihoză și de religie păcat, stare ce are ca efect suferința ființei și blocaje în destin.
Am vorbit deseori despre aceste lucruri numindu-le altfel. Vorbește despre ele atât spiritualitatea, cât și psihologia și totuși ortodoxia le așează cel mai bine în tablou, le sintetizează și ne face să înțelegem ce e de fapt armonia.
Am preluat astfel mesajul Părintelui Arsenie Papacioc – un adevarat preot cresțin, și un mare maestru al sufletului - adăugând explicațiile mele pentru o mai bună înțelegere de către cei aflați la început de drum. Adevărul cuprins în acest mesaj, o dată înțeles și mai ales aplicat în propria viață ne poate transpune în starea de armonie. Stare naturală a sufletului.

Întrebat care sunt ispitele sufletului Părintele Arsenie explică:
 
Ispitele de SUS – respectiv ispita CUNOAȘTERII, este atunci vrei să știi tot despre Dumnezeu, crezi că știi tot, crezi că știi mai mult decât știi.
A dori să cunoști adevărul divin și legile spirituale nu este o ispită ci o binecuvântare, chiar o necesitate aș putea spune.
Acest lucru devine însă ispită când omul crede că știe totul despre Dumnezeu, sau despre Univers, când se crede deținătorului adevărului absolut – am văzut cazuri, sau când nu face absolut nimic altceva decât să studieze spiritualitatea, cu scopul de a o cunoaște. Ce e rău în acest ultim fapt? E faptul că omul nu înțelege că totul are de-a face cu spiritualitatea, că lecțiile vieții dincolo de teorii și cărți nu se pot învăța pe deplin decât din experiență, din trăire. Întreaga viață este o scoală a sufletului, iar omul a venit aici, tocmai pentru a-și eleva sufletul. Aș mai adăuga că oricât s-ar strădui un suflet aflat în clasele primare la școala vieții să înțeleagă teorii ce fac parte din lecțiile celor aflați la scolile superioare, n-o poate face. Nimeni nu poate sări peste etapele firești ale evoluției spirituale fără a cădea în eroare, mai concret fără a se amăgi singur.

Ispitele de JOS – nu faci ce trebuie să faci, nu faci nimic, sau altfel spus nu-ți folosești aripile date de Dumnezeu.
Este vorba aici despre lene, despre indolență și despre neîndeplinirea menirii tale pe lume, sau altfel spus a rolului pentru care ai venit aici să-l joci. Ai pretenții la lume, dar ce faci tu pentru tine… Viața ne-a fost dată cu un rost, cu un scop. Venim aici atât ca să creștem spiritual, sau altfel spus pentru a ne fi de folos propriului suflet, cât și pentru a fi de folos celorlați semeni. Iar acest lucru se întâmplă când omul potrivit se află la locul potrivit, deci când ne împlinim menirea. Pentru acest scop uneori e necesar un efort fizic sau psihic. E necesară voința.
E necesar să folosim darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu și ne-a trimis în lume: talentul, harul, priceperea. Sau cum spune o binecunoscută pildă biblică să ne înmulțim talantul. Pentru că așa cum știm deja, nimic nu este întâmplător. A da vina pe Dumnezeu, pe soartă, pe lipsa de noroc că nu ne-am implinit chemarea sufletului, deci a nega liberul arbitru care este cel mai mare dar divin, este o dovadă de lașitate spirituală. Dumnezeu își dă, tu însă ești cel ce decide ce faci cu darul.

Ispitele din SPATE – reînvii mereu trecutul, te gândești mereu la trecut.
Regretele, neiertările, dorința de răzbunare, obsesiile fac parte din suita acestui tip de greșeli sufletești. Toate aceste emoții negative nu doar că nu folosesc la nimic, ele sunt chiar extrem de dăunătoare sufletului. A trăi în trecut înseamnă a te lipsi de prezent, sau altfel spus a-ți fura propria viață. 

Atașamentul față de rău cheamă prin rezonanță răul. Un anumit tip de emoție crează un anumit tip de realitate de viață. A crea scenarii pentru a rescrie ceva ce a fost, nu schimbă acel lucru. Singurul lucru ce poate determina o schimbare este înțelegerea greșelii comise, a lecției de viață, acceptarea acesteia ca experiență și lecție, și apoi detașarea de acea realitate trecută. Detasându-te și înțelegând, devii mai înțelept, deci lecția și-a atins scopul. Acest lucru determină o schimbare interioară, schimbare ce are efect asupra întregii vieți, asupra prezentului și implicit asupra viitorului.

Ispitele din FAȚĂ – sunt cele ce le vezi, sunt vii, sunt prezente, le dorești și devii ca ele.
E vorba aici despre acele lucruri ce provoacă plăceri de moment dar care pe termen lung au efecte dăunătoare. Mâncatul în exces e plăcut, dar duce la îngrășare și boli, băutura asemenea, sexul în exces sau practicat haotic și cu persoana nepotrivită, somnul prea mult sau lipsa acestuia, acumularea de bunuri ce devine un scop de viață, lăcomia de orice tip, dorința de putere asupra lumii acesteia… Sau altfel spus, dezechilibrele, excesele. Toate acestea țin de această lume materială.
În fond e vorba despre un atașament excesiv față de aceasta, despre o dependență de cele ce aparțin acestei lumi și de plăcerile trupului sau de orgoliu. Deci de îndepărtarea de lumea sufletului, de cele spirituale. Între cele două e necesar să existe un echilibru.

Ispitele din STÂNGA – faci contra legilor divine.
Toți cunoaștem legile divine. Indiferent de religie, sau sistemul spiritual adoptat (și ateii). Oamenii cunosc legile morale, ce corespund până la un punct cu legile divine, ele suprapunându-se în proportie de peste 90% (de ce până la un punct este un alt subiect prea stufos pentru a fi discutat aici). Toți oamenii chiar dacă nu sunt preocupați de spiritualitate sau religie, cunosc legile spirituale, măcar pe cele principale ce corespund cu cele morale. Sunt cele 10 porunci ale lui Moise ce se referă de fapt la corectitudinea morală: să nu furi, să nu ucizi, să nu râvnești la bunul altuia (se referă la invidie), să nu comiți adulter, etc, legi ce în fond se referă la respectul față de ceilalți semeni, la empatie – puterea de a te pune în locul celuilalt, la milă, la o anume fraternitate a sufletelor.
Toți știm că dincolo de legile morale e necesar a ierta, a ajuta, a iubi… Toți știm că suntem construiți la fel și de aceea zicala: ce ție nu-ți place altuia nu-i face, nu e doar o cerință abstractă sau absurdă ci un bun necesar, o lege divină.

Ispitele din DREAPTA – zici că ești sus spiritual, dar nu ești, habotnicie, aroganță spirituală.
Sunt poate cele mai mari și cele mai deficil de sesizat, cele în capcana căruia cad în special oamenii ce dețin o anumită cunoaștere, cei ce sunt pe cale, dar… nu numai. Sunt cei ce confundă iubirea de Dumnezeu cu ritualul, cei ce acordă mai mută importanță ritualului decât scopului său, care este întotdeauna conexiunea cu Dumnezeu, iar aceasta se poate realiza și dincolo de ritual. O dată idolatrizat un ritual, sensul acestuia se pierde și practicarea lui devine un lucru dăunător.
Sunt cei ce se consideră superiori pentru că adoptat o anumită cale, fie ea ortodoxia, sau calea reiki, sau au intrat într-o sectă ce se consideră superioară tuturor. Cei ce nu înțeleg esența acelei căi, ci au o înțelegere superficială. Pentru că fiecare cale conține în ea un adevar. Dar ei nu-l văd.
Sunt cei ce se consideră mai sus spiritual decât ceilalți din diverse motive, acest fapt generând automat judecăți de valoare. Când un om e într-adevăr sus, faptele sale o spun, viața sa o arată, iar acest lucru devine vizibil. Asa cum pomul bun se cunoaște după rodul bun, așa este și omul, se cunoaște după realizările sale, care o dată existente îi dăruiesc bucurie și pace în suflet. Omul împăcat cu sine, cu lumea și cu Dumnezeu e cel care aflat în echilibru spiritual. Atenție, acest lucru nu este echivalent cu orbirea spirituală, cu a spune că totul în jur e perfect. Omul trebuie să fie ancorat în realitate, în realitatea lumii și a sufletului său. 

Se pare că omul venind aici pe pământ este încojurat de ispite, ce vin din toate direcțiile ce au de-a face cu ființa și existența sa. De aceea calea spre adevăr nu e ușoară, lucru reflectat de realitatea ce o vedem cu toți.
Așa cum spunea și Părintele Papacioc – un adevărat maestru al sufletlui, ce ne privește acum dintre îngeri -
"a te alfa în conexiune cu Dumnezeu însemnă a fi în ARMONIE, în armonie cu tine, cu sinele tău, care conține în el acea sămînță de divinitate ce ne dă viață și ne susține." 
A fi în armonie aduce bucuria și pacea sufletului, aduce, evoluția ființei, aduce omul în PREZENT, un prezent ce conține în el răspunsurile la toate întrebările și problemele legate de viitor.

Va invit să urmăriți și filmulețul… merită.
Carla von Vlad





sursa
http://www.lumeaspirituala.ro/spiritualitate/cele6ispite.htm

"Sunt foarte optimist în privinţa viitorului Neamului Românesc. N-am luat nimic de la nimeni. Nouă toţi ne-au luat. Adică ce, suntem marfă fără stăpân?" - Parintele Arsenie Papacioc - ganduri despre Romani.

Eu, personal - judec după inima mea -, văd o mare răspundere, văd un mare răspuns pe care nu-l poate da decât Ţara Românească în lume, cândva. Consider că în România e cea mai adecvată via­ţă, răsuflare şi suflare, după Scriptură. România este milostivă şi nu duce un război de distrugere, ci numai de avanpost, de apărare. Tocmai poziţia Scripturii. România o văd având o mare misiune în lume. Sigur că nu din punct de vedere econo­mic numaidecât, ci din punct de vedere mântuitor numaidecât. Asta contează! Că Dumnezeu rabdă, rabdă, dar şi înainte apucă. Poporul acesta de la naştere a suferit şi suferă încă din partea duşma­nilor. Şi el totuşi se menţine şi-n plus a născut atâtea valori: un Eminescu în literatură, Brâncuşi în sculptură, Enescu, considerând că arta, poezia este o proorocie, la urma urmei. Nu trebuie negli­jate aceste realităţi. Tocmai în această suferinţă stă renaşterea viitoare.

Deci o stare de prezenţă continuă este o sta­re de canon şi împlineşte o obligaţie. Mereu trăim starea de creştin creat şi salvat de Mântuitorul. Ca să ne salveze, gândiţi-vă că a fost jupuit, umilit, scuipat; şi era Dumnezeu! Nu îngrozeşte pe ni­meni faptul acesta, că era Dumnezeu întrupat? Ce nu a făcut ca să ne salveze? Cât de important este momentul prezent, clipa de faţă, asta o să vadă fiecare la mormânt. Dar să nu fie prea târziu. Degeaba te grăbeşti atunci, totul e să pleci la timp pentru pocăinţă. Vă spun asta ca un sfat de la un frate mai mare, de 96 de ani. Şi, dacă vă spun, spun ca să ascult şi eu.

Cât de scump e timpul şi suspinarea ta. Eşti liber să o faci de acum; cine te opreşte să te închini? Şi, dacă te opreşte duşmanul, primeşti plată de erou că te-ai închinat când te oprea. 
Eu vă spun că am mulţi ani la închisoare şi nu era lipsă de prezenţă! Mă gândeam: ce momente măreţe, să suferi pentru Hristos. Eram conştienţi că, dacă nu era Hristos, te vindeai pe doi lei, abdicai de la cre­dinţă şi scăpai de momentul acela. Dar nu scăpai de veşnicie. Veşnicia, ca şi moartea, e o realitate. Atunci o să auzim: „Ce mi-ai făcut cu viaţa ta, fi­ule?" Putem să-L învinuim pe Hristos că nu ne-a dat destul? Nici pe o mamă nu o poţi învinui că nu ţi-a dat destul. Ţi-a dat tot pentru că a stat la dispo­ziţia ta; ţi-a dat şi sângele. Nu poţi să o învinuieşti că nu ţi-a dat. Dar pe Dumnezeu, Care a creat şi sângele acela, şi laptele mamei, şi mama, şi fiul! Avem exemple atât de puternice şi de aproape de noi, încât nu mai poţi să faci nici o mişcare. Trăire creştină şi gata! Pentru că la moarte trebuie să spu­nem: „Ţie Ti-am dăruit Doamne toată viata mea."

„Lasă-l în seama Mea, nu te băga unde nu ai voie. Nu-l judeca. Lasă-l aşa murdar cum e. Mie Mi-e drag de el aşa, că nu am venit pentru îm­păraţi. Am venit pentru cerşetori." Hristos a fost împărat şi Cerşetor. Pentru cine S-a întrupat, pen­tru îngeri? Pentru noi, oamenii! Ce mai aşteptăm?! O trăire simplă de tot, dar o relaţie continuă cu ceilalţi. Suntem prea iubiţi de Dumnezeu. Aşa şontorogi cum suntem, păduchioşi, suntem foarte iubiţi. De aceea, eu consider că e o mare greşeală să ne vorbim de rău unul pe altul. Păduchios, pu­turos, ţigănos, aşa cum e, îl iubeşte Dumnezeu. El l-a creat. Nu-l judeca tu. 
Cere un lucru simplu, dar fără de care nu se poate. Nu te închina de parcă ai cânta la mandoli­nă, ci închină-te cu simţire, pentru nevoia pe care o ai. Şi astfel suferinţa rămâne ca o mare necesita­te în viaţa omului. E o mare greşeală să cârteşti . „Slavă Ţie, Doamne, numai dă-mi putere să su­port!" Asta-i poziţia celui care a fost arestat 14 ani la Aiud. 

SURSA
http://vlad-mihai.blogspot.ro/2011/07/mesaj-pentru-vesnicie-al-parintelui.html 

http://adevarul2012.blogspot.ro/2013/09/cele-6-ispite-ale-sufletului-parintele.html

Singura soluţie ca să eviţi ispitele este să… te lupţi cu diavolul… De ce râzi? Nu-ţi place această soluţie?

Diavolul se străduieşte să-l netrebnicească pe nevoitor

Părinte, uneori ispitele vin una după alta şi nu le mai pot răbda.
- Vrei să-ţi dau o soluţie ca să le eviţi? O vei primi?
-Da.
- Singura soluţie ca să eviţi ispitele este să… te lupţi cu diavolul… De ce râzi? Nu-ţi place această soluţie? Ascultă. Cu cât se nevoieşte cineva, cu atât va avea mai multe ispite şi greutăţi. Şi cu cât va încerca să evite ispita, cu atât mai mult diavolul îi va sta împotrivă. Dar prin ispite – dacă le punem în valoare în chip corect – ni se dă ocazia ca viaţa noastră, care uneori este antievanghelică, să devină evanghelică.

- Părinte, mă poticnesc de unele lucruri neînsemnate şi după aceea nu am dispoziţie să mă nevoiesc pentru ceva mai înalt.

- Acestea sunt ca şi minele pe care le pune duşmanul ca să netrebnicească armata. Când vede că nu poate pricinui altă pagubă nevoitorului, aghiuţă caută cum să-l netrebnicească prin lucruri neînsemnate. După aceea să ştii că există şi drăcuşori mici, care ştiu însă să facă mare vătămare. Odată am întrebat pe un drăcuşor de acesta: “Oare tu ce poti face?”. “Ce pot face eu? Mă duc şi încurc aţele la croitorese, la cizmari”, a răspuns, “şi îi fac să se mânie”. Scandalurile cele mai mari izbucnesc de la lucruri de nimic, şi acestea nu numai între noi, ci uneori chiar şi între state. La oamenii duhovniceşti nu există pricini serioase pentru scandaluri, de aceea diavolul ia pricină de la cele mici. Îl loveşte pe om sufleteşte cu ceva neînsemnat, lucruri copilăreşti, după care îi face inima precum acela voieşte, rămânând după aceea ca o buturugă.

- Părinte, oare de ce, deşi îmi impun un program, o rânduială în nevoinţa mea şi încep cu dispoziţie de a mă nevoi, uit repede aceasta?
- Nu ştii de ce? Când aghiuţă prinde de veste că voim să facem treabă duhovnicească, întoarce butonul în altă parte. Deşi ne punem un program, o rânduială anumită, ne aflăm în alta şi, dacă nu luăm aminte, pricepem aceasta doar după câteva zile. De aceea nevoitorul trebuie să meargă numai împotriva diavolului – fireşte, cu discernământ – şi să-l supravegheze un duhovnic experimentat.

- Satana îl luptă oare pe omul care nu face o lucrare subţire întru sine?- Satana nu se duce la un om netrebnic, ci se duce la un nevoitor pentru ca să-l ispitească şi să-l netrebnicească. Nu pierde timpul să facă lucrare subţire în unul care nu are nici el o lucrare subţire. La cel care coase cu acul de cusut saci, trimite un diavol cu ace mari. La cel care face lucrare de mână fină, trimite un diavol care face lucru de mână fin. La cel care face broderie foarte fină, trimite un diavol care face lucrare foarte fină. La cei care fac lucrare brută în ei înşişi, trimite un diavol grosolan. La începători le trimite diavoli începători.

Oamenii care au un suflet fin, multă mărime de suflet şi sunt sensibili trebuie să ia aminte, pentru că diavolul îşi bagă coada sa şi-i face şi mai sensibili, putând ajunge la melancolie sau chiar – ferească Dumnezeu – la sinucidere. Diavolul niciodată nu merge contra, deşi pe noi, oamenii, ne pune să mergem împotriva semenilor noştri şi să ne certăm. Pe cel trândav îl face mai trândav. Îl odihneşte cu gândul: “Te doare capul, n-ai dispoziţie. Nu-i nimic dacă nu te scoli să te rogi”. Pe cel evlavios îl face mai evlavios, ca să-l arunce în mândrie, sau îl îmbrânceşte să se nevoiască mai presus de puterile sale, încât să-l istovească şi să lase după aceea toate armele lui duhovniceşti, pentru ca mult-nevoitorul de mai înainte să se predea. Pe cel cu inimă aspră îl face şi mai aspru, pe cel sensibil, exagerat de sensibil.

Diavolul ne face injecţie cu nesimţire

Am spus unor medici cu care discutam despre anestezia pe care o fac la operaţii: “Anestezia celui viclean are consecinţe neplăcute asupra omului, în timp ce aceea pe care o faceţi dumneavoastră ajută”. Anestezia diavolului este otrava pe care o aruncă şarpele peste păsări sau peste iepuraşi ca să-i paralizeze şi să-i înghită fără a se putea împotrivi. Diavolul, atunci când vrea să lupte un om, trimite mai întâi un drăcuşor “anestezist”, ca să-l facă pe om nesimţit, după care merge el însuşi şi-l ciopleşte, şi face din el orice vrea… Dar înainte merge “anestezistul”. Ne face injecţie cu nesimţire şi uităm de grija mântuirii. Iată, vezi, noi, monahii, am făgăduit răbdare când vom fi “ocărâţi, batjocoriţi etc…”, dar în cele din urmă de multe ori ispita ne zăpăceşte şi facem cele potrivnice celor făgăduite. Altfel începem şi altfel sfârşim. Pentru altceva am pornit să mergem, şi în altă parte mergem, nu luăm aminte, nu v-am dat atâtea exemple?Mai demult, în Koniţa nu exista bancă. Oamenii erau nevoiţi să meargă la Ghiannena, când voiau să ia vreun împrumut. Aşadar porneau câţiva din satele din împrejurimi şi mergeau 72 de kilometri pe jos să ia împrumut, ca să cumpere, de pildă, un cal. Atunci, dacă cineva avea un cal, îşi putea întreţine familia. Făcea pereche cu calul altcuiva şi ara. Odată unul a pornit să meargă la Ghiannena să ia împrumut, ca să cumpere un cal să-şi are ogorul, să nu se chinuiască săpând cu hârleţul. S-a dus aşadar la bancă, de unde a luat împrumutul, după care a trecut şi pe la magazinele evreieşti şi căsca gura. L-a văzut un evreu şi l-a tras înăuntru. “Vino înăuntru, omule, am lucruri bune!”. A intrat înăuntru acela şi evreul a început să coboare topurile de stofă din rafturi. Le lua, le scutura. “Ia-o”, îi spune, “este bună, iar pentru copiii tăi fi-o voi da mai ieftin”. Pleca de la unul, mergea mai departe şi căsca gura la altul. “Hai înăuntru, omule”, îi spune evreul, “o să ţi-o dau mai ieftină”. Şi cobora acela stofele, le deschidea, le întindea. În cele din urmă s-a zăpăcit sărmanul. Avea şi putină mărime de suflet şi îşi spunea: “Acum când a coborât valurile de stofă şi le-a întins…” şi mai ales că “pentru copii este mai ieftin”, a dat banii pe care îi luase de la bancă şi a cumpărat un val de stofă, dar care era stricată. Dar ce să facă cu un val întreg de stofă? Nici un bogat nu ar fi luat un val de stofă, ci numai atât cât îi trebuia. În cele din urmă s-a întors acasă cu un val de stofă putredă. “Unde este calul?”, l-au întrebat. “Am adus stofă pentru copii!”, le spune. Dar ce să facă cu atâta stofă? S-a îndatorat şi băncii şi nici cal n-a luat, ci numai un val de stofă stricată. Haide acum iarăşi la săpat cu hârletul pe ogor, iarăşi să se ostenească pentru ca să înapoieze împrumutul. Dacă ar fi cumpărat un cal, s-ar fi întors şi călare, ar fi cumpărat şi ceva lucruri pentru casă şi nu s-ar fi omorât să sape cu hârletul. Dar vedeţi ce a păţit dacă a căscat gura la magazinele evreieşti? Aşa face şi diavolul. Te trage de aici, de dincolo ca negustorul cel viclean, îţi pune piedici şi în cele din urmă te obligă să mergi acolo unde vrea el. În altă parte ai pornit şi în altă parte ajungi dacă nu iei aminte. Te înşală şi îti pierzi anii cei mai buni.


 (extrase din: Trezvie Duhovniceasca Vol. 2 – Cuv. Paisie Aghioritul, Ed. Evanghelismos)

 http://www.calauzaortodoxa.ro/calauza/mari-duhovnici/cum-lucreaza-diavolul-i/

   Cuviosul stareţ Paisie Aghioritul by   Doctoru Radu

   Paisie Aghioritul by   aaarrriiiaaa

Sursa: adevarul2012.blogspot.ro

Parintele Arsenie Boca - Despre Ispite

Avva Antonie: Ridica ispitele si nimeni nu este carele sa se mântuiasca. Adica fara ispite nu te poti mântui.

Mântuirea înseamna un alt mod de a trai, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru ca aceasta trebuie toata topita, scarmanata, omorâta prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putinta sa creasca firea dupa Dumnezeu. Mântuirea e imposibila fara ispite pentru ca numai cu prilejul lor ne cunoastem; dându-ti seama de greseli si felul cum puteai sa rezolvi, adica cunoscând ceva în vremea ispitei, tot e ceva, adica este un început spre cresterea duhovniceasca (aceasta în cazul încercarii când ti se face îndreptare).

Dumnezeu nu ispiteste pe nimeni, ci fiecare se ispiteste de pofta sa (cuvântul Sfintei Scripturi). Ispitele au rostul:

1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochisorii nostri, în ochii nostri, în viata aceasta.

2. Dau prilejul sa te cunosti mai bine si sa-ti pierzi încrederea în tine însuti, si te fac sa alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.

3. De aceea îngaduie Dumnezeu ispitele, ca ele au însusirea de a ne observa mai bine rautatile noastre.

4. Ispita este indicatorul care dovedeste marimea duhovniceasca la care esti.

În încercari (ispite) îti trebuie o convingere, adica temelie puternica. Convingerile traite sunt realitati religioase, adica realitati traite. Convingerile sa nu fie numai o biblioteca în cap, ci sa le traiesti.

Ispitele te trag afara de la Hristos, spunându-ti: Nu trai o viata asa de grea, nu-ti chinui tineretea. Toate aceste momeli te sustrag de la temelia, Hristos si de la crucea Lui si te dai spre placere, spre crutare de sine. În încercari trebuie sa ai o casa a ta, care sa fie întarita pe o temelie puternica, sa ai ceva trainic, un foc, un carbune aprins în sufletul tau, care sa-ti ajute ca în încercari sa n-o luam catre noi, ci catre Hristos. În felul acesta, încercarile dovedesc de ti-e mai drag de tine sau de Hristos. Asemanarea cu casa cladita pe nisip. Pe ce temelie stai? Daca este Hristos, treci prin toate cu veselie, dar trebuie sa te lasi cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Nu-i alta solutie decât sa te îndragostesti de Iisus, Care a trait cândva în chip vazut. El continua sa fie cu noi pâna la sfârsitul veacurilor. si daca am fi curati cu inima, L-am vedea si acum.

La ziua judecatii ne întreaba Dumnezeu: ce asemanare avem cu Iisus? si noi numai în cruce ne putem asemana cu Iisus. Nu ne putem asemana nici în întelepciune, nici în putere, deci numai în cruce.

Alte cugetari duhovnicesti:

* Sa nu adormi cu mintea obosita, în dusmanie pe cineva.
* Prilejurile sunt de mai multe feluri: de la diavol, de la fire si îngaduite de Dumnezeu. Le deosebim:

- Când sunt de la diavol, simti tulburare.

- Când sunt de la fire, ne aparam.

- Când sunt îngaduite de Dumnezeu, simtim o pace, bucurie, multumire.

* Sa va învatati sa vorbiti putin si esential.
* Asa sa fie vorba între voi: ca la rugaciune.
* Decât cearta mai bine paguba.
* Ajungi la batrânete si puterile scad si te trezesti ca n-ai adunat nimic.
* Pentru valoarea mântuirii nici o suferinta nu e imposibila aici pe pamânt, numai si numai sa poti câstiga mântuirea.
* Dumnezeu iubeste tara Româneasca si pe ea vrea sa o spele întâi de pacate.
* La multi le-a zis: nu plecati din tara ca tara noastra are destinul ei si va da cei mai multi mucenici.
* Sa va rugati sa nu vina si peste voi necazurile care vin pe oameni, ca vor veni vremuri foarte grele.
* Sa nu credeti ca voi n-o sa rabdati foame.
* Sa va pregatiti pentru martiraj.
* În rugaciunea „Tatal nostru", „si nu ne duce pe noi în ispita", se refera la ispita lepadarii de Dumnezeu.
* Prin încercari se spala menajarea de sine. Când esti asuprit, rastignit pe nedrept, sa te bucuri.
* Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curatesti mai sigur; acolo unde nu esti cioplit, esti un necioplit.
* Sa va asteptati la întâmplari venite din senin. Ca nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale caii acesteia.
* Sa nu ai nici un amestec cu ai tai, ca sa nu se raceasca în inima ta dragostea de Dumnezeu.
* Asa cum ne purtam cu aproapele, tot asa se va purta Dumnezeu cu noi.
* Nu greselile altora ne scot din rabdari, ci putina noastra rabdare; ne cheltuie si rabdarea pe care o mai avem.
* Pe calugari îi baga în iad nimicurile.
* De câte ori încetezi lucrarea cea buna a sufletului, seamana a lene.
* Ascultarea care mi se da, aceasta este voia mea.
* Rugaciunea e alimentata de citirea Sfintei Scripturi si învatatura de credinta.
* Omul necuratat de patimi nu poate sa priceapa adevarurile de credinta.
* Citirea cu socoteala a dumnezeiestilor Scripturi, aprinde si hraneste sufletul cu gândurile lui Dumnezeu, care nu sunt ca gândurile omului.
* Cine se leapada de sine macar de atâtea ori cât vin prilejurile pe zi, în chip sincer si cu convingere, capata nu numai sporire a puterilor sufletesti, ci însusirile lui sufletesti încep sa semene cu ale lui Iisus. Nu mai umbla cu candela stinsa.
* Noi sa ne îmbogatim în Dumnezeu, cugetându-L, iubindu-L, împartasindu-ne cu El,
silindu-ne a gândi si a iubi ca El, în toate împrejurarile vietii. Iata adevarata bogatie care nu se va lua de la noi.
* Adevarata crestere spirituala e sa-ti cunosti neputintele si sa te lupti cu ele.
* Singura neputinta pe care ti-o iarta Dumnezeu este aceea de a nu putea intra prin usile închise.
* În cartea vietii te scriu mai ales faptele pe care le-ai facut plângând.
* Fericit este acela care, zilnic fiind ocarât si defaimat pentru Dumnezeu, se sileste spre rabdare; el va dantui cu mucenicii, cu îndrazneala va vorbi si cu îngerii.
* Omul învata 6 ani ca sa vorbeasca si 60 de ani trebuie sa învete ca sa taca.
* Ascultarea mai mult de Dumnezeu decât de oameni.
* Sa cultivam energia vointei.
* Cuvintele noastre sunt fiinte vii si ne însotesc pâna la judecata din urma, cu calitatea cu care au fost spuse, cu valoarea crestina sau necrestina.
* Sa ne preocupe tacerea. Palmuirile întinaciunilor sa ne mentina în stare de umilinta si smerenie.
* Sa-L iubim pe Mântuitorul mai mult decât orice.
* Destinul nostru e colosal de înalt: îndumnezeirea.
* Prin suparari, tulburari, cearta, iuteala, se pierde o energie buna din noi. Prin dragostea de Dumnezeu se aduna o energie foarte binefacatoare care înlatura si bolile, iar când se pierde dragostea lui Dumnezeu (energia) apar bolile.
* Îngerul pazitor de la botez este pazitorul legilor dumnezeiesti, pe care omul trebuie sa le îndeplineasca.
* Nu împrumuta celui rau mintea, ochii, gândurile, nu da degetul ca îti ia mâna toata.
* Numai în Duhul Sfânt poate fi obste unita. Duhurile au magnetism, cei ce se aseamana se aduna. Scopul crestinului este dobândirea Duhului Sfânt. Trebuie sa stai în prezenta chipului Domnului Hristos din tine, si în mod sigur aveti ceva foarte bun în voi. Dati ajutor acestui element în care existam, traim si suntem. Daca nu iubesti, urasti, critici, tragi sforile. Satana lupta continuu cu legea lui Dumnezeu din inima ta si îti îndreapta iubirea catre tine, iubirea de sine si ajungem pâna a urî pe Dumnezeu, caci eu-l e ateu. Nu te poti lua „la trânta" cu el fara „Doamne Iisuse...", si nu poti zice „Doamne Iisuse..." câta vreme nu esti sub ascultarea cuiva.

* Faceti macar 100 de metanii pe zi, ca va da sanatate sufleteasca si trupeasca.
* Când îti aduci aminte de Dumnezeu înmulteste rugaciunea, ca atunci când Îl vei uita, Dumnezeu sa-si aduca aminte de tine.
* Daca uiti sa zici „Doamne Iisuse...", zi: „Doamne, nu uita de mine cum uit eu de Tine".
* Focul sfârsitului va arde totul, numai bunurile spirituale nu. Ce ai pus tu pe mintea ta, cunostintele, îmbracamintea mintii, nevointele, ostenelile, te însotesc dincolo.
* Eu va ajut cu smerenia, caci ea are toate darurile. Smerenia e dulama lui Dumnezeu.

* Uscaciunea sufleteasca nu e deznadejde, ci e una din nevointele cele fara de voie, care mai mult spala sufletul decât ostenelile cele de voie.
* Prin nimic nu ne mâhnim mai mult cu mila lui Dumnezeu ca în rugaciunea facuta din durere pentru altii.
* Cel mai frumos dar pe care-l putem face lui Dumnezeu e sa ne daruim Lui, pe noi însine, pe viata. Dumnezeu primeste si îmbratiseaza, apara si întareste un asemenea dar.
* Acela a carui inima s-a facut una cu Dumnezeu, sta în fata oamenilor ca o floare suprema a umanitatii.
* Rabdarea raului, iertarea fratilor si rugaciunea în ascuns, au putere înaintea lui Dumnezeu.
* Daca sufletele parasesc râvna, atunci si Duhul lui Dumnezeu care le-a fost dat se departeaza.
* Patimile si faptele [rele] nu scad decât numai când dobândesti o atentie neîncetata la tot ce gândesti. Gândul sa stim sa-l maturam, daca e de maturat, daca nu, sa-l ajutam.
* Mare mester e vicleanul, pâna si în poruncile lui Dumnezeu se ascunde.
* Gândirea calugarului e ca o albie între maluri, iar cele doua maluri sunt ascultarea si lepadarea de sine.
* Ca sa scapi de uriasul mintii (de uitare) trebuie sa citesti pâna la istovire.
* Ori de câte ori ti se taie capul (capos) esti rastignit pe cruce si asa îti trebuie; prin aceasta urmeaza pe Domnul Hristos.
* Nu primesti ocara, pierzi mântuirea si devii jucaria lui sarsaila.
* Lucrul cel mai de folos începatorilor este ocara, ca daca esti umilit, nu te mândresti.
* Pe Duhul Sfânt Îl dobândim prin câstigarea prilejurilor, iar când raspundem înapoi celui ce te ocaraste esti de partea celui rau si nu a Duhului Sfânt.
* Feriti-va de limbajul vulgar, obisnuiti-va cu limbajul cartilor sfinte. Trebuie curatata mintea, ca limba altfel nu se curateste.
* Rabdând canonul si zicând: „asa îmi trebuie", asa mi se iarta pacatele.
* Sa nu raspunzi cu întepaturi, coarne, copite, a nu te apara, sa-ti îmblânzesti câinele.
* Ori de câte ori te mândresti, te aperi si nu esti smerit, te ataca si te pedepseste vrajmasul nocturn, dar cu voia lui Dumnezeu.
* Cei ce ne critica sunt mai aproape de adevar decât cei ce ne lauda. Îngaduie Dumnezeu sa-ti auzi pacatele tale cele cu mintea. De o ocara nu te speli aparându-te, ci însusindu-ti-o.
* Pe vârful limbii calareste satana.
* Prin unire se maresc lucrurile mici, prin vrajba se prapadesc si cele mari.
* Luati aminte: orânduiala de sine în manastirea de obste e neorânduiala.
* Nu cedezi la voia ta si asa pierzi vremea si cu ea mântuirea.
* Asa de atenti trebuie sa fim cu sufletul nostru, ca si când am locui în casa cu un sarpe, ca asa si este.
* Cine nu iubeste certarea, n-are minte.
* Când ai vreo ispita, nu sta posomorât, ca nu e bine. Posomoreala adânceste ispita si gândul tot la ea. Fii senin si nu te lasa dus în ispita. Ispita nu vine la întâmplare, ci dupa pofta ta.

Formele în care se dezvolta si se înmulteste mândria în suflet

Viata duhovniceasca are multe greutati de învins, mai ales din partea mândriei. Patima importantei, boala locului de cinste sau a numelui de cinste, boala obrazniciei, neascultarea, grairea împotriva, mutrele, posomorârea, groaza de umilinta, toate acestea
sunt forme în care se dezvolta si se înmulteste mândria în suflet. Mândria si toti puii ei sunt pricini de conflicte, de nemultumiri, de fatarnicii, de racire a dragostei si de umplere a sufletului de rautate. Sub influenta acestei patimi mintea aluneca pe panta nebuniei.

Ce e de facut?

În momente de limpezime de minte - ca sunt - sa ne dam seama ca la mijloc e o patima, un duh rau care ne trage de minte cu o logica foarte strânsa, ca sa ne scoata afara din ascultarea de Dumnezeu. Sa ne dam seama ca mai avem ceva în noi neatins de logica aceasta: constiinta. Deci sa ascultam constiinta, nu dreptatea noastra. Sa cautam ca mai este cineva care ne-ar putea ajuta sa ajungem la liniste. Daca întinzi mâinile catre ajutor, vei fi ajutat. Inima înfrânta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi.

http://atitudini.com/inedit-parintele-arsenie-boca-comentariu-la-pateric/

Apoftegme ale Parintelui Arsenie Boca

• Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fata de Dumnezeu.

• Cât asculti de Dumnezeu, atât asculta si Dumnezeu de tine.

• Dumnezeu nu uita de om cum uita omul de Dumnezeu.

• Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e sa ne daruim Lui pe noi însine, pe viata.

• Este neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii de la Dumnezeu si între ce cere Dumnezeu oamenilor.

• Cred ca cea mai deformata fiinta in capul oamenilor este Dumnezeu.

• Grija omului de Dumnezeu simplifica grija omului de om.

• Marturisirea lui Dumnezeu cu pretul vietii este pretul învierii oamenilor întru sfinti.

• Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.

• Dumnezeu coboara între oameni si suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.

• De cârma mintii atârna încotro pornim si unde ajungem.

• Bobul care nu vrea sa moara, fie chiar si de grâu, nu mai aduce nici o roada.

• Mântuirea se lucreaza numai pe ruinele egoismului.

• Cine nu se va lepada de sine nu va fi liber.

• Iubirea trupeasca de sine si plina de trufie numai dragostea aprinsa a lui Dumnezeu o poate scoate si desavârsit s-o faca scrum, prin umilintele cu care o arde.

• Cea mai primejdioasa este mândria sfântului, de aceea sfintii adevarati sunt cei ce nu stiu ca sunt sfinti, ce tin mortis ca-s pacatosi.

• Pocainta trebuie sa fie o înseninare din ce in ce mai mare a sufletului si a sanatatii întregi.

• Fratilor, ascultati de Biserica, fiindca cei ce asculta de preotii ei, asa cum sunt, de Dumnezeu asculta.

• Toata lumea este a ta când ai renuntat la ea. Atunci esti mai tare ca ea si te asculta.

• Daca tot trebuie sa suferim, macar sa nu suferim zadarnic.

• Toate darurile închise in destinul nostru sunt ingrat suferinte, si numai la atâtea daruri ajungem prin câta suferinta putem razbi cu bucurie. Numai atâta mângâiere? putem aduce între oameni, câta amaraciune putem bea în local celor ce vrem sa-i mângâiem. Atât de puternica e mila si adevarul in noi, câta vapaie de ura înfruntarn bucurosi pentru Dumnezeu si pentru oameni.

• Suferinta acceptata, smerita, face din Lazarii acestei lumi un Lazar din sânul lui Avraam înca din lumea aceasta.

• Sa nu uitam ca una e lupta si suferinta omului marturisit si alta e suferinta omului nemarturisit.

• Suferinta si iubirea se cresc in progresie una pe alta.

• Cunostinta cea din patanie sau învataturile din durere singura Cale care poate învata ceva pe oameni.

• Necazurile vietii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu catre oamenii mai grei sau mai vicleni la minte.

• Nu uita ca Iisus a fericit pe saraci, pe Lazari si pe smeriti.

• Sunt multe chipuri de a intra in Împaratia lui Dumnezeu, dar numai o singura usa: Iisus.

• Iisus doreste de la toti credinciosii lumii o liniste de adâncime: linistea credintei in Dumnezeu. Aceasta ar da de înteles ca in jurul unui om linistit (din cauza radacinilor lui in cer) se face liniste pe pamânt.

• Pacatosii au un prieten, pe Iisus. Din momentul in care cunosti ca esti pacatos, te-ai schimbat din vrajmasul lui Dumnezeu in prietenul lui Dumnezeu.

• E bine ca povatuitorii sa graiasca totdeauna din constiinta slujirii lui Hristos, ca in fata lui Hristos si atunci vor fi blânzi întru dojana si smeriti întru mustrare.

• Daca Domnul e ascuns in poruncile Sale, fireste ca este si in stradania pentru dobândirea virtutilor. El este puterea sau sufletul nevointelor virtutii.

• Domnul Hristos a fost rastignit cu spatele pe crucea materiala si cu fata pe crucea spirituala.

• Aceasta este ratiunea ascunsa a Providentei: toata lumea este ispitita sa se ciocneasca de Iisus.

• In legatura cu sexualitatea in familie, Parintele Arsenie zicea: Nici abuzul, nici refuzul.

• Oxigen, glicogen, somn, sa-ti pastrezi hormon conceptie de viata crestina.

• Nasteti-va sfinti!

• Tinerii sa se mute de la batrânii care le strica casa.

• Copiii nefacuti strica pe cei facuti.

• Pacatele se înregistreaza in codul genetic al fiecaruia.

• Cei care opresc copiii de la credinta sunt osânditi mai rau ca sinucigasii.

• Daca nu poti vorbi cu copiii tai despre Dumnezeu, vorbeste cu Dumnezeu despre ei.

• Cine face carte nu face carte.

• Nu te raspândi cu mute carti.

• Sa-ti feresti capul de frig si de prostie!

• In veacul al VIII-lea al erei crestine a fost, printre altele, o mare lupta pentru icoane. A trebuit un sobor ecumenic, ultimul sobor, al VII-lea, sa apere cinstirea sfintelor icoane. Atunci erau iudeii care pârau icoanele la împarati, precum ca sunt chipuri cioplite si închinare la lemne. Desi atunci s-a pus capat rautatii si multe veacuri icoanele au fost in cinste, astazi iarasi li se gaseste vina. Atunci li se zicea ca-s o închinare gresita lui Dumnezeu. Azi vina lor e ca amintesc de Dumnezeu. Dar mai e o icoana in primejdie: icoana lui Iisus, pe care o avem in noi, in fiecare, caci de la Botez fiecare suntem destinati sa fim o icoana a lui Iisus. Împotriva acestei icoane a lui Iisus in noi se da azi o lupta mai vrajmasa ca odinioara împotriva sfintelor icoane. Se da o lupta împotriva icoanei omului! Unde-i sunt aparatorii!?

• Vecinul tau bate crâsmele? Verisoara ta a fugit necununata? Feciorul tau fuge de biserica? Copiii tai umbla la joc seara si scuipa dupa preot? N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând sa te aduci pe tine!

• Nu sunteti si voi cautând pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri, dar nu-L stiti pe El. Si pâna nu-L gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau, nici sensul lumii.

• Sa ai întelegere fata de neputinta omeneasca.

• Cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima.

• Mustrarea învinge, dar nu convinge.

• În mintea strâmba si lucrul drept se strâmba.

• Sfârsitul betivului e sau in sant sau in casa de nebuni; iar sufletul îi este in iad înca de aici. Urmasii lui, nu mai zic nimic, mila ma opreste; totusi, mai am si o mila preventiva, pentru viitor, care ma face sa scriu.

• Nu-l judeca pe cersetor ca fumeaza.

• Mai bine o rugaciune pentru cel care înjura decât observatie.

• Nu da cu bâta in viespile sectare.

• Asa-i firesc omului pacatos, cînd îi lovesti dracii, zice ca tu esti drac.

• Iertând, stergi ce ierti. Ce ierti la altul, tie ti se sterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecata.

• Nu toti din lume se prapadesc, nici toti din manastire se mântuiesc.

• Unii dintre calugari nu sunt calugari, ci cuiere de haine calugaresti.

• De vrei sa te faci calugar, fa-te ca focul!

• Calugaria slabeste in suflete slabe si se întareste in suflete mari.

• Lepadarea de lume e o convingere, pe care poti s-o ai si-n mijlocul lumii stand, precum poti sa n-o ai in mijlocul pustiei petrecând.

• Mirenii mai vin la manastire pentru rugaciune, calugarii nu se mai duc in lume sa se odihneasca. Toate profesiunile au vacanta sau concediu, numai calugaria nu. Asa ceva ar însemna încetarea calugariei.

• Un calugar trist este un calugar cu luminile stinse.

• Dintre cele trei fagaduinte monahale, cea mai grea e ascultarea, pentru ca are de biruit mai mult patimile mintii care "discuta" cu Dumnezeu, in loc sa asculte fara discutie.

• Adevarul este fiinta vie.

• Cel mai greu pacat, vesnic fara iertare, este starea omului împotriva adevarului.

• Focul iubirii divine, de dragul Adevarului, între potrivnici se aprinde si se mentine.

• Asa sunt gândurile de hula: rabufniri de pacura în raza de soare.

• Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.

• Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate si o eroare fundamentala a naturii umane.

• Necredinciosii, spre rusinea noastra, îsi cred necredintei lor mai mult decât credem noi credinta noastra.

• Religia nu face stiinta, ci constiinta.

• Iisus a tamaduit orbirea ochilor, dar n-a putut tamadui orbia rautatii. Orbia rautatii nu are leac, dar are pedeapsa.

• Nimic mai greu, mai periculos decât sa te lupti cu îngustimea si cu formalismul.

• Din cauza avorturilor românilor ne vor stapâni tiganii.

• Nu suntem din maimuta, dar mergem cu pasi repezi spre ea.

• Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi in cumpana cu slava noastra viitoare.

• Învierea este noul stâlp de foc, care conduce de doua mii de ani neamul crestinesc prin pustia acestei lumi. Din lumina lui este facut destinul care ne atrage Acasa.

• Sa ne îngrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia in prigoana de la sfârsit.

• Relele de pe pamânt asa de mult vor strânge oamenii, încât nu mai ramâne istoriei alta solutie decât sfârsitul ei.

• Doar Sfânta Liturghie mai tine lumea.

• Chinurile cele de pe urma, cele de la Antihrist, in care va lucra toata puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au întetit asupra crestinilor, de la început pâna in zilele acelea.

•În zilele noastre se vad multi calatori la iad cu Scriptura in mâna.

• Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.

• Gândurile omului nu sunt ca si gândurile Domnului.

• Râvna fara întrebare si parerea sar masura.

• Dreapta socoteala-i mai mare ca postul.

• Neîntrebat nimic nu e bine, nici ce e bine.

• Crestinismul reînvie in raport invers proportional cu încercarile de a-l stinge.

• Crestinismul nu e numai o afacere de Duminica, ci e o stradanie de toate zilele.

• Însusirile copilului atârna de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternitatii la femeie.

• Mare este acela care numai de marimea lui nu se ocupa.

• Neghinele vrajmasului vor salbatici oile împotriva pastorilor.

• Când ti-a gasit Dumnezeu vreo treaba pentru Împaratia Sa între oameni, ai ispravit toate obligatiile lumii.

Sursa: www.soulharmony.eu