Cum şi-a produs şi cheltuit România ultimele 10 PIB-uri
De Mirel Palada | 6.11.2011 .
Criza ne ţine cu ochii pe PIB. În sfârşit, suntem foarte atenţi la bani. Şi cum se produc, şi cum se cheltuie. În analiza de mai jos, am folosit atât seria brută de date, cât mai ales pe cea ajustată sezonier. Oare evoluțiile din ultimii doi ani vorbesc de ieșirea din crizǎ sau nu?Mai întâi, să ne uităm pe graficul care arată cursul PIB-ului de la revoluţie încoace:
Fig. 1. Evoluția PIB-ului, 1990 – 2011 (Q1).
Date trimestriale. $. Sursa: INS
Notǎ: 1990 – 2000: aproximare trimestrialǎ proprie
pe baza datelor anuale
CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIRE
După cum se vede, e foarte probabil sǎ avem de-a face cu exemplu bine definit de double dip, de evoluție în W. Scade, crește, scade înapoi, crește. Întrebarea din minţile tuturora: oare continuǎ creșterea? Sau nu cumva se face triplu V?
Dincolo de evoluția generalǎ a PIB-ului, și mai importantǎ este structura sa. Cum se produce PIB-ul? Cum se cheltuie? Pe lîngǎ acestea douǎ, la fel de importantǎ este analiza structurii fluxului de intrǎri și ieșiri din țarǎ, a importurilor și exporturilor. Atît evoluția lor, cît mai ales evoluția sumei lor, a deficitului comercial sînt relevante pentru sǎnǎtatea economicǎ a României.
Sǎ le luǎm pe rînd.
PIB, structura de producţie
Fig. 2. PIB-ul României, structura producției.
Volume absolute
Sursa: INS
CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIRE
Ne folosim de datele puse la dispoziţie de INS. Momentul de plecare al analizei: 2000. Cea mai recentǎ datǎ a seriei temporale: trimestrul I 2011. Seria de date utilizatǎ este cea ajustatǎ sezonier și care a dat la o parte efectul inflației, totul fiind calculat în prețuri constante, ale anului de început al seriei: 2000.
Ce observǎm? Țara crește și noi o datǎ cu ea. Mai ales industria.
Cot la cot cu industria, comerțul. În perioada 2007 – 2008 comerțul reușește performanța de a depǎși pentru singura datǎ producția industrialǎ, o cocoașǎ de consum ostentativ și irațional bine definitǎ.
Vom vedea mai încolo cum aceastǎ perioadǎ 2007 – 2008 este de asemenea definitǎ de valori strigǎtoare la cer ale deficitului comercial. Acei doi ani au reprezentat pentru România o crizǎ de beție, a binge drinking, un dezmǎț de înghițire nemestecatǎ. Acum sîntem balonați și suferim.
Mai recent, în ultimii doi ani, dupǎ criza de la sfîrșitul lui 2008, observǎm o revenire bine definitǎ a industriei. De nouǎ trimestre industria merge din bine în mai bine, cum spunea fostul premier Tǎriceanu, duduie.
Tot în 2007 – 2008 observǎm anii de glorie ai construcțiilor. Practic în doi – trei ani de zile, din 2005 în 2008, sectorul construcțiilor s-a dublat ca valoare. Pe urmǎ criza a readus acest sector la nivelul anului 2007. În general, 2007 este în multe privințe nivelul la care mulți indicatori din economia româneascǎ au fost aduși înapoi: salarii, PIB, consum publicitate, sector construcții, numǎr de angajați.
Un alt domeniu pe care îl vedem încet-încet crescînd, o adevǎratǎ modificare structuralǎ, este cel al serviciilor. Avem de-a face cu creșterea ponderii sectorului terțiar în economie, fenomen bine evidențiat de istoria recentǎ a altor economii.
Agricultura bate pasul pe loc. Dincolo de fluctuațiile meteorologice, ea se menține la un nivel aproximativ constant. Ținînd însǎ cont ca PIB-ul tot crește, ponderea agriculturii ca procent scade, dupǎ cum vom vedea în graficul urmǎtor.
Fig. 3. PIB-ul României, structura producției.
% din total PIB
Sursa: INS
CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIRE
Dacǎ e sǎ calculǎm ponderea fiecǎrui sector de producție la fiecare moment trimestrial de mǎsurare, observǎm cǎ:
- industria se menține la aprox. 30%. Momentul de crizǎ 2008 – 2009 a dus la o scǎdere temporarǎ, dar în general ponderea industrialǎ este bine definitǎ și preponderentǎ în structura PIB-ului. Mai recent, avem de-a face cu o creștere a acestui sector economic. Se evidențiazǎ o structurǎ de țarǎ de Lumea a Doua.
- comerțul e pe locul doi, ocupînd în anii nebuni 2007-2008 chiar primul loc în structura PIB-ului. Ce consum ostentativ! Exact cum scapǎ copiii în magazinul de dulciuri, la fel au fǎcut și românii cînd în sfîrșit au început sǎ dea de bani. Să vedem însă cum arată deficitul comercial în acea perioadǎ.
- celelalte servicii se mențin constant pe poziția a treia, în zona lui 17-18% (o șesime din PIB). Structurǎ bine definitǎ și rezilientǎ.
- agricultura, deși în volume absolute e aproximativ constantǎ, scade ca pondere din total PIB, de la aprox. 15% la aprox. 10%. Alt semn de structurǎ de PIB de Lumea a Doua, de țǎri cu sector secundar predominant, care au fǎcut ieșirea din zona sectorului primar, dar nu au fǎcut încǎ total pasul în zona preponderenței serviciilor în economie.
- construcțiile au avut și ele momentul lor de glorie în 2007 – 2008. Acum își ling rǎnile.
Cum s-au consumat PIB-urile
În altǎ parte a tabelului pe care INS ni-l pune la dispoziție, avem și structura de cheltuieli.
Dincolo de disecǎrile analitice fine, putem sǎ agregǎm consumul în trei mari categorii:
- ce consumǎm, fie populația, fie statul?
- ce investim?
- ce punem deoparte (economisim) ori, din contrǎ, luǎm din altǎ parte (împrumutǎm)?
Din nou, analiza graficǎ o facem pe douǎ paliere: volume absolute și structurǎ procentualǎ din total PIB.
Pentru volumele absolute, folosim tot seriile de date ajustate sezonier și asanate din punct de vedere al inflației. Totul exprimat în prețuri constante, de început de serie temporalǎ, bani din anul 2000.
Fig. 4. Structura folosirii PIB-ului.
Volume absolute
Sursa: INS
CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIRE
Se observă cǎ am consumat din ce în ce mai mult.
Pe de o parte, e normal, pentru cǎ am și produs din ce în ce mai mult: a crescut PIB-ul. Per ansamblu, în aproximativ 10 ani, din 2000 pînǎ în 2011, consumul total (populație + administrație publicǎ) s-a dublat în volume absolute (dupǎ ce dǎm inflația la o parte).
De alfel, și ceilalți doi indicatori au fǎcut cam același lucru : pînǎ prin 2008 formarea brutǎ de capital fix s-a cam dublat, dar a venit criza și s-a pus frînǎ, revenindu-se la nivelul de acumulare din 2006.
Elementul final din ecuație, importul net (importuri minus exporturi, adicǎ deficitul comercial) a cunoscut și el o creștere continuǎ pînǎ în 2007 – 2008, perioadǎ în care pur și simplu a explodat, dupǎ care a venit criza și s-a așezat pe un nivel aproximativ constant, tot în zona anului 2006.
Dar partea cu adevǎrat interesantǎ este atunci cînd calculǎm aceste valori ca procent din total PIB. Aici e momentul adevǎrului : cît consumǎm ? cît punem deoparte ? de unde vine economisirea ?
Să ne uităm la ce a fost folosit PIB-ul:
Fig. 5. Structura folosirii PIB-ului.
Procente din total PIB
Sursa: INS
CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIRE
Aici este adevǎrata bubǎ a acestei țǎri, căci iată ce rezultă din acest tabel. Din punct de vedere al consumului pînǎ prin anul 2003-2004, pe vremea guvernului Nǎstase, consumam ceva mai puțin decît produceam, cam 85% din total PIB. Se cheamǎ cǎ aveam de unde sǎ punem și deoparte, sǎ contribuim la formarea brutǎ de capital fix (economisire, investiții).
Puneam deoparte cam 20% din PIB. Dar 85% și cu 20% dǎ mai mult de 100%, dǎ 105%. Cum de reușeam sǎ avem mai mulți bani decît total PIB?
Restul de 5% surplus erau de fapt împrumuturi din strǎinǎtate sub forma deficitului comercial : importuri minus exporturi. Deci puneam deoparte cam 15% din ce produceam în total, mai aduceam de afarǎ încǎ aprox. 5% și în total fǎceam un pachețel de bani de folosit mai departe (formarea brutǎ de capital fix), școli, autostrǎzi, aeroporturi, sǎli de sport etc, cam de 20% din PIB.
E mult? E puțin? Aici chiar nu mǎ pricep. Cândva se spunea cǎ un nivel de peste 30% e greu de atins și e specific unor țǎri bine organizate, cam autoritariene, care-și pun în cap cu tot dinadinsul sǎ-și facǎ infrastructurǎ. În rest, țǎrile democratice stau cam la zona de 15% – 25%.
Dar nu aici e problema. Problema începe prin 2004 – 2005. De atunci s-a dat drumul la consum și încet-încet consumul a ajuns sǎ acopere tot ce produceam în țarǎ, 100% din PIB, trecînd chiar și peste, în anii de consum irațional din 2007 – 2008.
Avenit criza, ne-am întors de la consum 105% din cît producem (consum pe datorie, adică), înapoi la 100%, dar nu reușim sǎ fim economi precum în prima jumǎtate a deceniului trecut.
Anii 2009-2010 sînt tot în zona consumului a tot ceea ce producem. 100%. Tot ce producem cheltuim, bǎgǎm în salarii, pensii, mîncare, mașini, vacanțe – pe ce toacǎ banii omul obișnuit, primǎria obișnuitǎ, consiliul județean obișnuit.
Însǎ țara pune mai departe bani deoparte, nu? Încǎ se face formare brutǎ de capital fix, în zona lui 15%. Însǎ, spre deosebire de anii 2000 – 2004, nu pe banii noștri, ci pe împrumut, pe ce intrǎ în România din alte țǎri.
Evident cǎ discuția va aluneca inevitabil în acuze politice. Se vor rosti nume: Nǎstase, Tǎriceanu, Bǎsescu, Boc. Dincolo de plăcerea fiecăruia de-a numi orice vinovat vrea el, rămâne constatarea: tot ce producem consumăm, dacǎ punem bani deoparte îi punem nu din banii noștri ci din ai altora. Ne cam amanetǎm viitorul, cum s-ar spune.
De remarcat din nou, de manierǎ cît se poate de sugestivǎ grafic, ponderea deșǎnțatǎ a importurilor în zona anilor 2007 – 2008, exact cînd și consumul ajunsese la paroxism. Adică: de prin 2005-2006 încoace am adus bani din alte țǎri tot într-o veselie, deci ne-am împrumutat, ca sǎ-i consumǎm, nu ca sǎ facem ceva durabil cu ei.
Încǎ ceva: la începutul anilor 2000 structura formǎrii brute de capital fix era de genul urmǎtor: un total de 20% din PIB din care 15% puneam noi, 5% puneau alții sub formǎ de împrumut. Deci tot ce se crea plusvaloare, investiție în țară era aproximativ trei pǎrți noi, o parte ei, strǎinii. Trei sferturi România nouǎ a noastrǎ, un sfert al lor. A fair deal, sǎ zicem.
În schimb, în ziua de azi tot ce se pune deoparte în țara asta este al lor, noi mulțumindu-ne sǎ cheltuim banii și sǎ nu contribuim deloc la bucata de Românie nou creatǎ. E toatǎ a lor, a italienilor, olandezilor, americanilor, rușilor, turcilor, chinezilor, FMI-ului, Bǎncii Mondiale, Uniunii Europene, de peste tot de unde în varii forme luǎm bani, fie sub formǎ de împrumut formal, fie sub forma mai insidioasǎ de deficit comercial. Momentul de vîrf al acestei structuri a PIB-ului a fost în perioada 2007 – 2008. O să ne mai permitem vreodată să facem aşa?
