Horoscop: Ce datorii karmice ai în această viaţă, în funcţie de zodia ta

Află ce trebuie să faci ca să repari greşelile din alte lumi. Nodul Nord este elementul astrologic care îţi arată cum să-ţi "speli" păcatele din alte vieţi.

Click aici pentru a afla în ce semn se afla Nodul Nord în momentul naşterii tale

http://sfatuitoarea.blogspot.ro/2013/08/nodul-nord-in-zodii.html

Nodul Nord în Berbec

Într-o altă viaţă te-ai lăsat "cărată" în spate de alţii. Ai profitat de ajutorul care ţi-a fost oferit şi nu ai realizat nimic din ceea ce ar fi trebuit să realizezi. De aceea, în această viaţă trebuie să iei rolul iniţiatorului, al celui care se implică, care rezolvă şi munceşte atât pentru sine, cât şi pentru alţii. Trebuie să te bazezi pe propriile tale forţe şi să nu aştepţi să-ţi pice din cer, aşa cum ai făcut în alte existenţe.

Nodul Nord în Taur

Într-o altă viaţă te-ai folosit de puterea ta pentru a-i domina pe ceilalţi şi i-ai manipulat pentru a-ţi atinge scopurile. De aceea, în această viaţă trebuie să fii un sprijin pentru ceilalţi, să construieşti, să fii tu însăţi un adevărat stâlp pentru cei care au nevoie. Trebuie să-ţi contruieşti o viaţă organizată, o existenţă stabilă şi să îi ajuţi pe cei care au nevoie de tine

Nodul Nord în Gemeni

În viaţa trecută ţi-ai impus punctul de vedere şi ai luptat cu toate armele pentru ca viziunea ta să fie cea acceptată şi urmată. În această viaţă ai datoria de a-i asculta pe cei din jurul tău. Trebuie să le ceri părerea, să ţii cont de ea şi să afli cum gândesc oamenii de lângă tine. Este valabil în special faţă de persoanele foarte apropiate, rude de sânge precum părinţii sau fraţii.

Nodul Nord în Rac

În vieţile trecute ţi-ai cenzurat sentimentele, ai încercat să le ascunzi, să le renegi şi ţi-ai concetrat toată energia asupra dorinţei de a deţine putere. Rădăcinile şi originea sunt decisive în viaţa actuală şi îţi creează misiunea de a-ţi asuma răspunderea faţă de familie. Fără responsabilitate afectivă, orientată spre familie, nu îţi poţi realiza sarcina karmică din această viaţă.

Nodul Nord în Leu

Viaţa actuală reprezintă o probă continuă a voinţei pe care o are acest nativ. S-a născut cu misiunea de a-şi dezvolta creativitatea şi aceasta numai prin forţele proprii. Trebuie să-şi pună în aplicare gândurile pentru a putea deveni o persoană puternică şi hotărâtă. În viaţa anterioară era înconjurată de un grup de oameni care o sprijineau în rezolvarea problemelor. Sarcina actuală cere formarea unei gândiri proprii, care presupune acţiuni individuale fără a beneficia de nici un ajutor din partea altora.

Nodul Nord în Fecioară

Nativul a suferit foarte mult în vieţile anterioare şi în prezent retrăieşte unele din vechile spaime. Îi va fi greu să scape de ideea că este într-un permanent pericol. Sarcina sa karmică îi cere să devină utilă în viaţa celorlalţi, să-şi aleagă o profesie prin care să-i poată ajuta direct. Meseria de medic sau psiholog este foarte potrivită şi îi oferă posibilitatea de a-şi exprima capacităţile. Este posibil să-şi petreacă o parte din viaţă acordând ajutor unei persoane aflate într-o situaţie dificilă.

Nodul Nord în Balanţă

Sarcina karmică a vieţii actuale este autosacrificiul în favoarea fericirii altora. În viaţa anterioară a fost un om energic şi şi-a folosit voinţa numai în scopuri personale. Doar dacă va dărui mai mult decât primeşte va avea satisfacţii şi o viaţă echilibrată. Sarcina sa karmică este de a crea o legătură afectivă armonioasă, de a învăţa să împartă succesele cu alţii.

Nodul Nord în Scorpion

Nativul a trăit din belşug în viaţa anterioară şi a fost un om comod. Scopul său era dorinţa de posesiune. Se agita foarte mult pentru a-şi aduna şi păstra averea. Viaţa sa era dominată de teama de a nu-şi pierde agonisealaSarcina karmică a acestei vieţi este acceptarea valorilor spirituale pentru a putea să se dezvolte continuu prin relaţiile umane. Trebuie să schimbe scara valorilor şi să pună elementele spirituale înaintea celor materiale. Trebuie să se acomodeze cu schimbarea permanentă.

Nodul Nord în Săgetător

Nativul trebuie să înceapă rezolvarea sarcinii karmice printr-o muncă profundă într-un domeniu. Persoana este tentată să se apuce de mai multe lucruri, însă finalizează destul de puţine, în special din cauza curiozităţii care îi distrage atenţia. Se va putea realiza dacă va avea un ideal clar. Va trebui să acorde atenţie moralităţii sale. Probabil va avea ocazia să viziteze ţări îndepărtate şi să cunoască multe popoare. Aceste lucruri fac parte din datoriile sale karmice şi sunt necesare dezvoltării sale individuale. În a doua parte a vieţii poate descoperi credinţa.

Nodul Nord în Capricorn

Mai multe vieţi la rând persoana s-a împotrivit maturizării, cerând celor din jur să o trateze ca pe un copil care are nevoie de o totală dăruire emoţională şi afectivă. Era foarte legată de familie şi acest lucru îi îngrădea independenţa. În prezent are de înfruntat probe de natură materială atât în plan familial, cât şi social. Sarcina actuală este dobândirea autocontrolului şi învăţarea responsabilităţii.

Nodul Nord în Vărsător

În viaţa anterioară, nativul şi-a creat un orgoliu puternic şi un sentiment de superioritate. Trebuie să renunţe la egoism şi să-şi sacrifice interesele personale în favoarea celor colective. Adevărata împlinire o va găsi numai în cadrul unei comunităţi. Trebuie să nu aştepte de la ceilalţi o atenţie privilegiată şi laude continue.

Nodul Nord în Peşti

Persoana a avut foarte multe vieţi şi a acumulat o experienţă mare. Este posibil să fi ajuns la un final de ciclu evolutiv, iar această viaţă să fie ultima, dar şi cea mai grea. Karma sa actuală constă în dezvoltarea cunoaşterii spirituale. Trebuie să acorde importanţă întâmplărilor şi lucrurilor inexplicabile.

Sursa: http://www.eva.ro

Radu Golban: „Datoria Germaniei nu s-a prescris în octombrie”

Un subiect adânc îngropat în culisele diplomatice ale Uniunii Europene redevine fierbinte: Grecia dezgroapă scheletele “asasinatelor economice” comise de Germania nazistă şi face nota: 160 miliarde de euro. Între timp, Parlamentul European a găzduit o dezbatere despre o problemă la fel de fierbinte: datoria Germaniei faţă de România, generată prin mecanisme similare şi în acelaşi context istoric. Reputatul economist Radu Golban a povestit, în exclusivitate pentru ZIUAnews, modul subtil, dar extrem de eficient, în care a fost cenzurat acest eveniment la Bruxelles.

În timp ce presa română nu a economisit spaţiul editorial acordat datoriei reclamate de Grecia, asupra unei posibile revendicări similare din partea României s-a aşternut tăcerea. “Noi, românii, discutăm acum despre aproximativ 20 miliarde de euro, adică doar 1% din ceea ce ar datora Germania Europei, după distrugerile economice din perioada celui de-al doilea război mondial. Deci subiectul este o Cutie a Pandorei pentru germani”, a sintetizat reputatul economist Radu Golban, pentru ZIUAnews, aversiunea Germaniei faţă de acest subiect. La începutul săptămânii, Radu Golban a adus acest “cartof fierbinte” chiar în inima Bruxellesului: Parlamentul European, în conferinţa “Cauzele euroscepticismului”.

Însă experianţa a fost un şoc: “Nu am văzut niciun jurnalist prezent în mod oficial din partea unei agenţii de presă germane.

Din partea europarlamentarilor, au fost doar câţiva asistenţi. În sală au fost aproape 90 de oameni, dintre care 50 erau studenţi la Facultatea de Drept din Bucureşti. Au mai fost acei aproape 20 de jurnalişti români care au venit cu o bursă la Bruxelles. Iar restul nu ştiu cine sunt. Am sperat ca acest subiect să fie preluat de presa română şi că a ajuns să fie discutat la cel mai înalt nivel. Această tăcere m-a surprins. Nu am crezut că presa română nu îşi va asuma aproape nicio reacţie la eveniment”, a povestit Golban.

“Omerta” politică

Mass-media nu au fost “seduse” nici de ideile curajos exprimate de doi economişti cu nume grele în lumea ştiinţifică a Europei - Klaus Thorner şi Albrecht Ritchl şi nici de potenţialul jurnalistic al unui nume controversat: Adrian Severin. “Ceea ce mi se pare interesant este că dl Adrian Severin se bucură de o imagine atât de negativă în presa română şi în presa străină încât ar fi fost cel mai firesc lucru ca această imagine, asociată cu calitatea sa de organizator al evenimentului, să atragă atenţia şi comentariile presei”, a mai spus Radu Golban. Dealtfel, Albrecht Ritchl, profesor de istorie economică la London School of Economics, a arătat că problema datoriilor istorice nu este neapărat una juridică, cât una politică. Iar tăcerea Germaniei este tot de natură politică: “Guvernul german încearcă să evite orice discuţie cu privire la reparaţii şi metoda tipică e instaurarea tăcerii pe subiectele incomode”, a răspuns Ritchl unor întrebări din public. Niciun politician german nu a fost prezent la dezbatere. Unul dintre invitaţi, europarlamentarul german Jo Leinen, povesteşte Golban, a spus unei cunoştinţe comune că s-a bucurat de invitaţie, dar e un eveniment la care nu poate să participe. Chiar dacă nu face parte din partidul cancelarului Angela Merkel, ci din gruparea politică social-democrată. Dintre politicienii români invitaţi au fost prezenţi doar Norica Nicolai, europarlamentar PNL şi Sorin Roşca Stănescu, senator PNL. “Cazul prezentat astăzi este un caz tipic în care Germania trebuia de mai multă vreme să spună ceva, să recunoască sau sa nu recunoască această obligaţie pe care o are faţă de România”, a spus Roşca Stănescu.

Feţele cenzurii

” Nu ştiu dacă cenzura poate fi împărţită în activă şi pasivă. Nu mi s-a interzis să îmi exprim ideile în Parlamentul European, dar din moment ce presa nu prezintă absolut nimic despre acest eveniment ne arată că formatorii de opinie sau agenţii - pentru că serviciile au oameni în redacţii - au impus ca acest subiect să fie îngropat într-un val al tăcerii tocmai pentru a evita resuscitarea subiectului şi eventuale tensiuni cu Germania. Aceasta este datoria lor. Astfel îmi explic de ce invitaţiile trimise la toate agenţiile de presă şi la zeci şi sute de jurnalişti, inclusiv la publicaţiile din Germania şi din România, au lipsit.”, ne-a declarat Radu Golban. În tot holul clădirii şi la intrarea în sală au fost puse afişe. Însă, la nici zece minute după ce timpul alocat dezbaterii a expirat, pereţii erau “curaţi”. “Am intenţionat să iau, la plecare, un afiş ca amintire: nu mai exista niciunul. Trebuia să merg la aeroport, mă grăbeam, am căutat şi eu şi organizatorii, dar nu am mai găsit nici urmă de afiş”, îşi aduce aminte Radu Golban.

Datoriile între state nu se prescriu

Economistul Klaus Thorner a prezentat izvorul juridic al datoriei Germaniei, din perspectivă istorică. În 1935, România şi Germania au semnat un acord prin care se stabilea că plăţile dintre cele doua ţări, provenind din schimbul de mărfuri, vor fi făcute prin clearing bilateral între Banca Naţională a României şi Casa de compensaţie germană. Datoria descoperită de Radu Golban, estimată acum la 20 de miliarde de euro, este un vârf din clearingul necompensat. Dealtfel clearingul a fost unicul mod de plată pentru toate tranzacţiile româno-germane din 1936 până în 1944. Golban a demonstrat că această datorie nu face parte dintre datoriile de război ale Germaniei de după al doilea război mondial, şterse prin tratatele de pace, pentru că acordul comercial a fost semnat practic în perioada interbelică. Economistul a prezentat toate dovezile: extrase de la Casa de Compensaţie, soldurile de la Banca Internaţională a Reglementelor, nota ministrului de Externe al Germaniei către ambasadorul de la Bucureşti şi extrasul de cont de la Academia Română care a publicat în 2002 un studiu în care se regăseşte aceeaşi sumă. “Datoriile între state nu se prescriu. Nu ştiu cum a apărut în presă informaţia că termenul-limită pentru orice fel de demers juridic pentru recuperarea creanţei este octombrie2012. Teoretic ar fi fost posibil să curgă un termen de prescripţie doar dacă această creanţă ar fi fost văzută în baza reglementărilor Conferinţei de la Londra din 1953. Care a condiţionat într-adevăr plata şi eşalona datoriilor cu condiţia ca tot ce nu va fi pretins de la acea dată să se prescrie. Dar România nu a negociat la Conferinţa de la Londra, prin urmare singura legătură între România şi Germania în ce priveşte această creanţă este doar Tratatul de la Paris. Şi oricine citeşte articolul 28 al acelui Tratat vede că România nu a renunţat la creanţele rezultate din acordurile de clearing. România a renunţat la despăgubiri de război şi la pretenţiile de pe urma unor angajamente din timpul războiului”, ne-a mai declarat Radu Golban. Interesant este că acest model conceput şi pus în aplicare de economiştii Germaniei naziste, uniunea de clearing, este similar cu uniunea monetară a eurosistemului, care consta din spaţii, din compartimente monetare cu dobânzi şi inflatii diferite, a explicat economistul. Germania nazistă numea acel sistem “Modelul de stablilizare a preţurilor şi a salariilor”. În articolele din presa germană din anii 40, germanii cereau austeritate, deci măsuri fiscale pentru a dezumfla balonul inflaţional în Polonia. “Deci iată că şi austeritatea, ca şi politicile fiscale şi monetare de astăzi sunt similare cu cele ale uniunii de clearing”, explică Golban.

Experţii greci care au întocmit raportul secret al datoriei Germaniei, la Bucureşti

Dupa ce a adus subiectul datoriei la nivelul Parlamentului European, Golban intenţionează să aducă în România comisia din Grecia care a socotit recent datoria Germaniei faţă de Atena, de peste 160 de miliarde de euro. Experţii au apreciat că 108 miliarde de euro reprezintă pagubele pricinuite infrastructurii ţării de către ocupaţia germană şi 54 miliarde de euro sunt datoriile germane în urma împrumuturilor fortaţe pe care Grecia a fost nevoită sa le acorde celui de-al Treilea Reich şi care nu au fost returnate.

sursa: ziuanews.ro

http://gandeste.org

Datoria Germaniei faţă de România, dezbătută în Parlamentul European

Europarlamentarul român Adrian Severin a lansat seria de conferinţe „Cauzele euroscepticismului”. Prima conferinţă - care a urmărit oferirtea unui răspuns la întrebarea „Există o datorie a Germaniei faţă de România?” - s-a desfăşurat miercuri, 10 aprilie, în incinta Parlamentului European din Bruxelles.

Progresul Uniunii Europene în direcţia unei integrări politice mai profunde se confruntă cu o serie de critici şi rezistenţe din partea euroscepticismului. Deşi este respins de federaliştii europeni, euroscepticismul are explicaţiile sale, care nu ar trebui ignorate.

„Printre argumentele eurosceptice, s-ar putea regăsi următoarele: deficitul democratic al UE sau pretinsa imposibilitate de a construi o democraţie transnaţională, discriminarea împotriva anumitor state membre sau a cetăţenilor acestora, tentaţiile hegemonice ale principalilor protagonişti naţionali europeni, caracterul oligarhic al birocraţiei europene, lipsa unei solidarităţi transnaţionale reale, lipsa unei atitudini corecte din partea celor mai dezvoltate naţiuni europene către cele mai puţin dezvoltate, neîncrederea indusă de datorii istorice nerezolvate etc. Astfel de argumente sunt îngrijorătoare pentru viitorul proiectului european. De aceea, dorim să oferim o platformă pentru prezentarea şi dezbaterea unor astfel de probleme. Aceasta nu este menită să promoveze euroscepticismul, ci mai degrabă să susţină pledoaria pentru «mai multă Europă» şi pentru o «Europă politică» într-un context informativ şi mai realist. Este aceasta o cauză întemeiată a euroscepticismului?,” spune Adrian Severin.

În cadrul acestei prime conferinţe au vorbit prof. dr. Adrian Severin, deputatul european, dr. ec. Radu Golban, expert politic, lector şi publicist, dr. Albrecht Ritschl, profesor de istorie economică la London School of Economics, dr. Klaus Thörner, istoric, lector şi publicist, Sorin Roşca Stănescu, senator PNL, Corneliu Vlad, jurnalist şi scriitor şi dr. Lia Lucia Epure, jurnalist, directorul publicaţiilor Ziua de Vest şi Focus Vest. Vorbitorii au prezentat concluziile şi opiniile lor privind atitudinea Germaniei faţă de România, în special în privinţa datoriilor financiare pe care Germania le are faţă de România. Lia Lucia Epure a vorbit despre faptul că Radu Golban nu este un eurosceptic şi că demersul său este unul menit să repare nedreptatea istorică pe care o face Germania faţă de România. „Radu Goban s-a născut la Timişoara şi a plecat din România, împreună cu familia, pentru persecutările la care a fost supus de regimul comunist. Acum, Golban este în continuare persecutat pentru convingerile sale. Economistul Radu Golban a susţinut cursurile la disciplina “Economie mondială, Politicile UE, Negocieri şi conflicte”, în cadrul departamentului Relaţii Internaţionale şi Studii Europene a Universităţii de Vest din TImişoara, linia de predare în limba germană. Profesorul Golban a venit la UVT la începutul anului universitar 2012-2013, pregătit să-şi reia cursurile. A avut un şoc: i s-a comunicat că nu mai este nevoie de el şi că decizia a fost luată la recomandarea consulului Germaniei. Acum „Cazul Golban” a fost adus în faţa Comisiei de Etică a UVT,” a spus Lia Lucia Epure.

Redăm în cele ce urmează discursul integral al economistului Radu Golban, cel care a descoperit datoria istorică a Germaniei faţă de România.

Onorată asistenţă,

Permiteţi-mi să încep prin a mulţumi Domnului Prof. Dr. Adrian Severin, membru al Parlamentului European şi fost ministru de externe al României, pentru receptivitatea fără rezerve manifestata faţă de ideea dezbaterii în această onorantă incintă a tendinţei, în creştere, a euroscepticismului, pe fundalul crizei dar şi al politicilor neadecvate ce s-au aplicat crizei.
Aduc, de asemenea, mulţumirile mele reputaţilor specialişti, Domnului Prof. Dr. Albrecht Ritschl şi Domnului Dr. Klaus Thörner, invitaţi să se pronunţe în acest cadru european, de pe poziţia înaltei lor competenţe, asupra studiului de caz din relaţiile germano-române ce face obiectul concret al reuniunii de astăzi.

Vă mulţumesc Dumneavoastră tuturor pentru interesul manifestat faţă de problematica dezbaterii de azi şi mă bucur că în rândurile noastre se află şi un grup de tineri ziarişti din România oaspeţi în aceste zile ai instituţiilor europene.

Constructul de integrare a Europei cunoscut sub numele de Uniune Europeană se află astăzi şi într-o criză de identitate. Pe fundalul unei perioade îndelungate de criză economică au apărut şi primele semne de îndoială faţă de proiectul de integrare a Europei. Pentru a înţelege mai bine această atitudine critică faţă de modul şi mai ales de procesul unificării Europei trebuie mai întâi să precizăm ce înseamnă şi la ce se referă termenul de euroscepticism. Acest termen nou în limbajul politic apare, tot mai frecvent, în ultima vreme, de la micul contribuabil şi până la nivel de naţiune. Neologismul compus din denumirea geografică a continentului şi substantivul scepticism, care se trage din greacă – „skeptios” = „căutător”, este mai degrabă un termen generic decât o disciplină filosofică opusă dogmatismului politic.

Euroscepticismul nu trebuie confundat cu anti-europenismul sau cu naţionalismul, el nu este un ateism politic ci o căutare după o altă Europă. Motivele euroscepticismului sunt cel puţin la fel de diferite cum sunt şi popoarele Europei. Pentru a analiza şi a înţelege mai bine acest fenomen, trebuie identificate motivele particulare, adică ale fiecărui stat, ale fiecărei categorii sociale, care îi determină pe oameni să devină eurosceptici. Având în vedere faptul că Europa se afla astăzi, în ciuda aparenţelor de unitate, la începutul şi nu la apogeul integrării, are şi euroscepticismul o justificare firească, întrucât, prin logica şi definiţia sa, el este mai aproape de statutul de independenţă şi suveranitate a fiecărui stat, decât de dezideratul integrării. Deoarece procesul de unificare al Europei generează, în special la periferia continentului, probleme economice, ca urmare a dezindustrializării, cetăţenii înţeleg tot mai puţin de ce imaginea lăudabilă, însă abstractă a proiectului european numit „garant al păcii şi prosperităţii” se suprapune cu tensiunea socială devenită realitate. Pe cât de abstract şi de general pare euroscepticismul în discursul politic şi public, pe atât de concret devine protestul împotriva Germaniei prin pancartele agitate şi sloganurile scandate de la Nikosia la Lisabona. Faptul că grafica acestor pancarte prelucrează cu obstinaţie fizionomia mereu aceluiaşi dictator, cea a lui Hitler, trezeşte întrebarea de ce protestul euroscepticilor nu se îndreaptă împotriva actorilor politici de la Bruxelles ai Uniunii Europene sau împotriva altor state membre ale Uniunii decât Germania, de ce vizează mereu Berlinul şi conducerea Republicii Federale.

Se pare că binomul Bruxelles – Berlin anihilează oricare iniţiativă politică a celorlalte capitale europene. Desigur că preluarea crescândă de răspundere şi responsabilitate de către Berlin în Europa creează Germaniei şi o suprafaţă mai mare pentru critică mai mult sau mai puţin fondată. Scopul final al integrării este bunăstarea tuturor cetăţenilor europeni şi nu performanţa economică a unora prin redistribuirea factorilor de producţie în Europa.

Euroscepticismul începe să se insinueze pretutindeni în Europa, inclusiv în Germania. Euroscepticismul german vizează contribuţia Germaniei la proiectul european prin transferurile germane către Bruxelles de 214 Euro pe cap de locuitor, adică o sumă uşor peste media UE-27, de 190 Euro. Proiectul european creează, prin excedentul comercial al Germaniei de peste 500 de miliarde de Euro, locuri de muncă, dar şi imaginea de performanţă economică. Aşadar, Germania, principalul contributor în Europa Unită, motor al dezvoltării generale pe continent, ba poate chiar şi filantrop pentru alte ţări membre ale Uniunii. Este oare fidelă realităţii o asemenea reprezentare?

Realităţile sunt mai nuanţate. Analiza euroscepticismului raportat de la stat la stat porneşte de la răspunderea socială faţă de proprii cetăţeni, care trebuie asigurată şi în contextul migraţiei din est spre vest a forţei de muncă.

Răspunderea în această privinţă revine statului național şi nu Europei. Aşadar, europenizăm performanţa, însă nu şi răspunderea socială, care rămâne tot în sarcina statului naţional, după cum tot lui îi revine şi dreptul de a stimula economia, de a-şi proteja unităţile de producţie, astfel încât să poată asigura un trai decent propriilor cetăţeni.

Având în vedere că dreptul de vot al aşa zişilor cetăţeni europeni este limitat doar în cadrul ţărilor lor de origine şi nu este europenizat precum forţa lor de muncă, este foarte probabil că într-un viitor apropiat, forma de euroscepticism pe care o reprezintă nemulţumirile oamenilor să se articuleze prin vot la nivelul naţional al ţărilor membre. Aşteptările fireşti ale acestor cetăţeni nu pot fi satisfăcute cu lozinci de gândire grandioasă sau cu sacrificii pentru un trai mai bun în viitor. În timp ce unele state membre ale Uniunii se înzestrează mereu cu viziuni de dimensiuni politice şi arhitecturale supradimensionate, alte state membre nu au nicio viziune. Pentru unii Europa este o preocupare neîntreruptă, iar pentru alţii un subiect îndepărtat. Tocmai de aceea paşii în Europa nu se pot justifica doar prin iniţiativa unuia ci impune mereu şi acceptul celuilalt sau celorlalţi pentru un parteneriat.

În România euroscepticismul sau mai degrabă eurorealismul a apărut recent, adică mai târziu decât în alte state membre ale Uniunii Europene. Prezenţa sa, tot mai remarcată în spaţiul public, are în mare măsură, ca fond politic, intervenţia Bruxelles-ului şi a unor capitale europene în conflictul constituţional din vara anului trecut după cum se datorează şi politicii de austeritate impusă de Bruxelles. Este drept ca euroscepticismul apare cu întârziere în România, dar acest lucru nu-l împiedica să devină un factor mobilizant, aşa cum s-a întâmplat cu alte răbufniri politice din istoria recentă a ţării.

Pentru mulţi romani, aderarea la Uniunea Europeană a înlocuit în primii ani ai integrării propaganda comunistă semi-sacrosanctă cu basme de bunăstare şi fericire. Bilanţul pentru omul de rând astăzi, la peste cinci ani după aderarea la Uniunea Europeană, cuprinde inevitabil starea deplorabilă a economiei ţării pe urma dezindustrializării, suspiciunea firească faţă de climatul poliţienesc întreţinut de serviciile secrete, o atmosferă de neîncredere în instituţiile statului, corupţia, erodarea democraţiei, dar şi lipsa de speranţă într-o schimbare spre bine. Iar faptul că demnitari europeni de la Bruxelles şi lideri din state europene s-au implicat public în conflictul pe tema suspendării preşedintelui şi a îndepărtării de la putere a unei grupări politice ale cărei guverne din ultimii câţiva ani au atins o cifră record la neabsorbţia de fonduri datorită corupţiei, justifică întrebarea dacă nu cumva Bruxelles-ul sprijină de fapt corupţia în România in loc să o combată.

Raporturile între parteneri inegali sunt mult mai vulnerabile în astfel de conjuncturi. Egali la obligaţii înseamnă a fi egali şi la drepturi şi de a beneficia şi de egalitatea şanselor între ţările în curs de subdezvoltare din Europa de est şi de sud şi cele în curs de consolidare a industriei din centrul continentului. Instituţiile europene au rolul de garant al tratatelor dar şi de mediator în articularea intereselor naţionale ale diferitelor state, pentru a preveni o situaţie de folosire a corupţiei în scopul implementării unui Realpolitik. Dacă realizarea şi implementarea principiilor statului de drept şi lupta împotriva corupţiei sunt obiectivele centrale ale integrării europene, atunci trebuie să admitem că şi corupţia are nu doar corupţi, dar şi corupători.

În această privinţă, istoria cel puţin ne dă dreptate. Iar instituţia Parlamentului European reprezintă cel mai potrivit sediu pentru un management al memoriei istorice. Permiteţi-mi, de aceea, un scurt rapel istoric. După Primul Război Mondial premierii români Brătianu şi Averescu au negociat aproape şase ani cu Germania pentru o sumă de aproximativ 5 miliarde de Reichsmark din afacerea devastatoare numită „Banca Generală” din timpul ocupaţiei germane în 1918. Germania nu era dispusă să plătească absolut nimic României. Într-un limbaj ales, respectabilul ministru de externe al Germaniei, Gustav Stresemann, laureat al premiului Nobel pentru Pace, scria la data de 13 noiembrie 1926 într-o telegramă către Ambasada germană de la Bucureşti că se arată dispus de a - textual - “omorî” acea datorie a Germaniei faţă de România cu bani, solicitând ambasadorul de la Bucureşti să identifice cercuri „interesate” din ţara care ar putea, contra unei plăţi, abandona problema.

Această tactică îndoielnică s-a ascuns bine sub paravanul corectitudinii şi pretextul bunelor relaţii economice. Probabil că suma oferită pe cale privată de Stresemann a fost convingătoare pentru domnul Averescu, obiectivul recomandării germane, care a încheiat apoi pentru totdeauna tratativele pe tema „Băncii Generale”. Dacă numele “Gustav Stresemann” are astăzi o conotaţie atât de pozitivă, fiind chiar şi numele a nenumărate licee şi institute din Germania, ce garanţii avem noi că nu s-ar putea păstra tactica sa şi faţă de România din zilele noastre când este vorba de o datorie istorică mult mai mare? Precum se poate observa, discuţia pe tema datoriei neachitate a Germaniei după 1947 de peste 1 miliard de Reichsmark în baza Tratatului de Cliring, care stă astăzi în centrul atenţiei noastre la acest eveniment, nu este prima de acest gen în istoria celor două state; nu este pentru prima dată când România a rămas păgubita. O ţară la nivelul Germaniei ar trebui cu atât mai mult astăzi, în familia europeană unită şi instituţional, să trateze România ca pe un partener egal şi să se arate responsabilă pentru faptul că a rămas, nu o dată în istorie, datornică faţă de România.

Relaţia economică româno-germană din perioada 1936-1944 bazată pe cliring şi cursuri de schimb fixe mi-a trezit interesul în mod special. Mai ales extrasul de cont al Casei de Compensaţie  a Germaniei, o instituţie pe lângă Reichsbank, a stat în centrul atenţiei, deoarece prezintă soldurile Germaniei faţă de ţările asociate în acest model de colaborare. Suma de 1,126 miliarde Reichsmark evidenţiată în acest extras de cont a reprezentat la început doar o constatare şi un argument în cadrul unor publicaţii; ulterior a devenit o provocare.

Lipsă acută de valută a Germaniei în urma Primului Război Mondial a determinat încheierea de contracte nonvalutare bazate pe schimburi de mărfuri între Germania şi alte state. Un asemenea acord a fost încheiat cu România deja din anul 1936. Prin acest acord s-a stabilit ca plăţile dintre România şi Germania, provenind din schimbul de mărfuri şi din alte obligaţii de stat şi particulare, să fie efectuate prin cliring bilateral între Banca Naţională a României şi Casa de Compensaţie  germană. Printr-o clauză, Banca Naţională a fost însă obligată să achite exportatorii din România, chiar dacă sumele necesare pentru aceasta depăşeau vărsămintele în Lei ale importatorilor. Deoarece Germania celui de al treilea Reich importa din România mai mult decât exporta, această obligaţie, la început limitată ca sumă, a ajuns în anul 1942 să nu mai aibă nicio limită convenţională de sumă. Fluxul de mărfuri româneşti spre Germania, fără un flux corespunzător dinspre Germania spre România, s-a soldat cu sărăcirea de mărfuri a populaţiei româneşti, cu o creştere a inflaţiei şi cu o creanţă în mărci nevalorificabilă a Băncii Naţionale a României faţă de Casa de Compensaţie Germană. Această creanţă a reprezentat un credit forţat în mărfuri acordat economiei germane de economia românească. Deşi au existat preocupări şi intenţii concrete pentru frânarea creşterii şoldului (ca urmare a schimbului neechivalent cu Germania), acestea au fost respinse sau doar formal acceptate de către Berlin.
Conform lucrărilor de specialitate , la nivelul anului 1944, soldul activ pentru România rezultat ca urmare a operaţiunilor de cliring româno-german depăşea 1 miliard de Reichsmark. Acest sold este confirmat şi de surse oficiale externe, precum Casa de Compensaţie Germană –  instituţie ce ţinea evidenţa operaţiunilor de cliring pe lângă Reichsbank , Banca Reglementelor din Basel  şi Academia Româna.

Consider oportună prezentarea cadrului legal în contextul căruia am invocat recuperarea datoriilor Germaniei din relaţiile comerciale cu România. În primul rând, invoc art. 28, alin. 4, din Tratatul de Pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, adoptat în 10 februarie 1947, la Paris. Dat fiind faptul că derularea plăţilor dintre Germania şi România s-a făcut în baza Acordului pentru Reglementarea Plăţilor din 1936, acest acord nu cade sub incidenţa Tratatului de Pace de la Paris, care prevede explicit că România nu renunţă la pretenţii rezultând din contracte şi alte obligaţii anterioare datei de 1 septembrie 1939, precum şi din drepturi dobândite înainte de aceeaşi dată. În următoarea propoziţie citim ca „această renunţare va fi considerată ca înglobând creanţele... “. Adjectivul demonstrativ la începutul propoziţiei „această “se referă la propoziţia precedentă, în care se explic condiţiile renunţării. Formularea alin. 4 din art. 28 cu precizarea renunţării României la pretenţii împotriva Germaniei şi a fixării datei de 8 mai 1945 (ziua de armistiţiu a Reichului) pentru scadenţa pretenţiilor face ca lucrurile să fie cât se poate de clare. Efectele juridice ale Acordului pentru Reglementarea Plăţilor din 1936 sunt, fără îndoială, drepturi şi pretenţii dobândite dinainte de 1 septembrie 1939 şi ca urmare excluse de la renunţarea la pretenţii împotriva Germaniei, care se referă doar la angajamente din timpul războiului. Aşa cum reiese din reglementările Tratatului, soldul României nu s-a prescris.
Doresc să mai precizez că, în cadrul Conferinţei de la Londra, din anul 1953, când Germania şi-a asumat întreaga răspundere şi responsabilitate pentru toate datoriile Reichului, a lămurit şi problema soldurilor deficitare rezultate din operaţiunile de cliring derulate cu Belgia, Franţa, Elveţia, România etc. Motivul pentru care România nu a participat la Conferinţa de la Londra se bazează pe art. 5 alin. 4 al Tratatului acestei conferinţe, care este identic cu articolul 28 din Tratatul de Pace de la Paris. Ambele acte normative exonerează Germania de plată despăgubirilor aferente perioadei 1.09.1939 şi 8.05.1944. În concluzie, acest şold este descoperit şi în ziua de astăzi. Este bine de ştiut că această sumă nu reprezintă nici o despăgubire de război.

Se poate naşte întrebarea cum se calculează suma de 19,5 miliarde Euro?
Plecând de la aprecierea că 1 Reichsmark este evaluat, în prezent, la 3,3 Euro, se poate calcula, estimativ, valoarea cuantumului datoriei: 3,717 miliarde Euro, fără a mai adăuga şi dobânda aferentă celor 69 de ani - din 1944 până în 2013; fără a ne lansa într-un calcul matematic costisitor de actualizare, ci doar dacă am calcula o dobândă moderată de doar 2,5% pe an, se poate aprecia că valoarea totală a datoriei (suma iniţială şi dobânda capitalizată) se ridică la aproximativ 19,5 miliarde de Euro.

În cadrul unei dezbateri din luna martie 2012, sub egida Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României se confirmă existenţa creanţei asupra Germaniei la Casa de Compensaţie de aproximativ 1 miliard Reichsmark la sfârşitul anului 1944, fapt ce constituie un mare progres faţă de discreţia remarcabilă a acestei instituţii în ultimii doi ani. Cel mai mare succes al acestei dezbateri îl reprezintă faptul că totuşi Bana Naţională admite existenţa unei datorii a Germaniei faţă de România în 1947 de 14 miliarde de Lei, ce a fost considerată de autorităţile acelor timpuri ca fiind o „creanţă nesigură asupra străinătăţii “. Ceea ce a fost nesigur în 1947 nu se mai poate spune astăzi despre motorul economic al Europei.

Pe scurt doresc sa menționez că sub incidenţa Tratatului de Pace de la Paris cad de asemenea şi creanțele private necompensate în valoare de mai multe sute de milioane de Reichsmark ale firmelor şi persoanelor din Romania care au obținut o sentința favorabila în baza Tribunalului Arbitrar Mixt, romano-german în perioada 1919-1928, înființat în baza art. 304, alin. b 2 al Tratatului de la Versailles.

În privinţa părerii românilor despre datoria Germaniei, aş aminti faptul că până în prezent peste 5600 de români au semnat o petiţie lansată de mine pentru a determina guvernul să negocieze cu Germania pentru recuperarea creanţei din acordul de cliring cu Germania. Având în vedere că rata de penetrare a serviciilor web este în Germania conform unui studiu publicat recent dublă faţă de rata de penetrare a serviciilor web din România şi că Germania are o populaţie de aproape patru ori mai mare decât România, 5600 de semnături în ţară ar fi echivalentul la aproximativ 45000 de semnături în Germania. Această cifră de proporţii arată incontestabil că românul nu a uitat de această datorie istorică.

România nu are nimic de ascuns, ci doar de profitat de transparenţa maximă în aceste demersuri. Să nu uităm că Germania este o ţară cu un codex moral recunoscut, care se manifestă şi prin demersurile partidului „Die Linke“, partid cu 12% din Bundestag, în lămurirea acestei creanţe iniţiind in 2010 două interpelări.

Distinsă asistenţă,

Permiteţi-mi, înainte de a încheia, câteva remarci. Demersul tematic al acestui simpozion nu este unul antieuropean, nici unul antigerman.

Incidentele de parcurs european (fie el şi un parcurs istoric) nu trebuie instrumentate sau dramatizate, dar nici trecute cu vederea şi cronicizate, ci gestionate cu bună credinţă. Rezervele faţă de instituţiile europene şi faţă de preeminenţa Germaniei în Europa Unită nu trebuie să-şi găsească în asemenea situaţii surse de potenţare a euroscepticismului.

Euroscepticismul zilei de astăzi nu este un obstacol de neocolit şi nici o boală incurabilă, ci mai degrabă un simptom şi un semnal faţă de care se poate acţiona în conformitate cu interesele generale europene.

Marile mutaţii istorice se nasc de obicei din acumulări de detalii – şi izbucnesc nu odată tot printr-un detaliu – pentru a ajunge la o nouă stare. Studiul de caz prezentat aici este doar unul din sumedenia de detalii care se aglutinează zi de zi pentru a da consistenta euroscepticismului ridicat pe valul crizei şi al politicilor de austeritate aflate într-o nefericită modă. Situaţia, rămasă deschisă, din relaţiile româno-germane prezentată aici generează, şi ea, o doză mai mare sau mai mică de scepticism şi neîncredere - şi în privinţa politicii Germaniei faţă de partenerii săi europeni de ieri şi de azi, şi faţă de etaloanele morale ale Europei Unite.

Euroscepticismul de astăzi nu este însă o tendinţă inexorabilă şi el începe de altfel a fi convertit în eurorealism. Următorul pas, salutar, ar trebui să fie o tendinţă pe care aş numi-o euroconstructivism. Într-o asemenea viziune poate fi soluţionat şi cazul încă deschis din relaţiile româno-germane dezbătut astăzi aici.

Dr. ec. Radu Golban

Sursa: ziuadevest

 http://danielroxin.blogspot.ro

Statele Unite au o avere ascunsă de 128.000 de miliarde de dolari, de opt ori datoria naţională

Statele Unite dispun de o avere mai puţin cunoscută, de nu mai puţin de 128.000 de miliarde de dolari, reprezentată de resursele minerale ale ţării şi concesiuni în sectorul energetic, valoarea acestora fiind de circa opt ori mai mare faţă de datoria naţională.

SUA îşi poate achita datoriile cu uşurinţă

Foto: My Nice Profile

Datoria SUA se situează în prezent la peste 16.000 de miliarde de dolari, potrivit Mediafax.

"În subsol, autorităţile federale deţin drepturile pentru concesionarea resurselor minerale şi a celor energetice, de pe urma cărora încasează redevenţe, chirii şi bonusuri", potrivit Institute for Energy Research, o organizaţie a industriei energetice din SUA, citată de Business Insider.

Potrivit estimărilor acestora, activele sunt evaluate la 128.000 de miliarde de dolari.

O parte din resurse ar putea fi concesionate "în cadrul unor politici adecvate ale statului" pentru a aduce autorităţilor statale şi federale venituri estimate la 150 de miliarde de dolari în 10 ani doar pentru gaze naturale şi petrol de către Congressional Budget Office, agenţie federală care furnizează date economice Congresului. Cifra nu include taxele şi alte beneficii generate de explotarea acestor resurse.

Sursa: www.rtv.net

CUM AM ALES SA NU PLEC

Dragii mei cititori, am sa va povestesc despre o alegere pe care Bunul Dumnezeu mi-a dat posibilitatea sa o fac.Eu am considerat ca a fost o mare onoare si sper din tot sufletul sa fi facut alegerea cea buna.

Era intr-o dimineata, in care eram exact intre somn si trezire. In camera de spital, unde ma aflam, nu stiam exact daca dorm sau sunt treaza. Deodata, imi dau seama ca ma aflu intr-o camera cu peretii de ceata alba, parca tinuti in forma de un camp de forta. Inspre mine venea un grup de spirite "neprietenoase", care, percepeam eu, nu aveau ganduri tocmai " pacifiste".

Incep sa ma rog Lui Dumnezeu si Il implor sa opreasca totul, pentru ca nu mai suport:

" Doamne! Ajunge! Nu mai pot duce! Oare nu imi ajunge?! Nu sunt eu in masura sa judec, dar sunt in masura sa Iti zic : Doamne! Nu mai pot! Daca tu crezi ca asta merit, atunci lasa-i sa ma ia!"

In acel moment, am vazut cum " creaturile" dau inapoi. Imi dau seama ca se intamplase ceva si in acele moment, ma vad pe mine ca intr-un film: in spatele meu, aparuse o armata de ingeri, care le faceau pe 

"creaturile" rele sa dea inapoi, prin simpla lor prezenta.

Simt o liniste profunda si inainte de a putea sa mai gandesc ceva, vad cum sunt atrasa intr-un ou de lumina.

In acel moment, se aude o voce, care imi cere sa fac alegerea suprema:

"Acum alege: pleci sau ramai? Este alegerea ta."

In sufletul meu simt indoiala si simt cum imi dau lacrimile. Aproape ca sunt tentata sa plec. Stiam ca asta insemna sa scap de tot si sa simt fericirea suprema. Asta insemna sa ma intalnesc cu sufletul meu pereche- sotul meu drag, plecat in lumea ingerilor. Si acum cand scriu aceste cuvinte simt o fericire inexplicabila.

Din pacate sau din fericire, in minte mi se infiripa gandul datoriei si al iubirii... Raspund:

" Doamne iarta-ma! Nu pot pleca! Nu imi pot parasi fetele! Nu am cui sa le las! Nu mai vorbesc de parinti, de frate, de cumnata si apoi de datoria pe care o am fata de lumea inconjuratoare!Stii bine acest lucru! Tu mi-ai dat aceasta sarcina! Inca nu mi-am terminat treaba aici pe Pamant! Mai sunt atatia oameni care au sau vor avea nevoie de ajutorul meu! Nu am cum sa plec, desi pentru mine ar fi atat de usor sa scap de tot si de toate..."

Raspunsul a fost atat de promt si de dur, in acelasi timp:

" Este alegerea ta! Sa nu regreti mai tarziu"

" Stiu asta Doamne! Sper sa nu regret, dar nu pot face altfel. Doamne, daca imi este permis, as avea trei dorinte!"

In acel moment, am simtit ca Dumnezeu zambeste. Nu stiu cum sa va explic senzatia. Chiar eu m-am mirat de indrazneala mea si in acelasi timp de senzatia pe care am avut-o.

" Spune, care sunt aceste dorinte?"

" As dori sa imi vad sotul asa cum este el acum, as dori sa-l vad pe Domnul Iisus Hristos si o segventa din viitorul meu, daca este posibil?!"

Ce sa va spun? De prima dorinta nu m-am mirat. Era de asteptat sa vreau sa imi vad sotul, dar de celelalte dorinte , constientul meu s-a mirat foarte mult. Sincer, eu as fi cerut altceva, mult mai palpabil. Asta imi dovedea, mi-am dat eu seama mai tarziu, ca eu nu controlam deloc ceea ce se derula in mintea mea.

Dupa ce am incheiat de insirat dorintele, l-am vazut pe dragul meu sot, inconjurat de o lumina alba stralucitoare si m-am bucurat enorm! N-am apucat sa constientizez prea bine bucuria, ca in minte mi s-a format imaginea Domnului Iisus. Asta este foarte greu de explicat in cuvinte! In primul rand, am simtit o bucurie si o liniste imensa. Totul am simtit ca este iubire, iubirea suprema. Am inteles: Domnul Iisus este IUBIRE! Avea o fata umana, era imbracat intr-o camasa lunga alba, care-l facea extrem de luminos, iar aura sa alb-stralucitoare, ii inconjura tot corpul, de aproape era foarte greu de privit. 

Nu am simtit in viata mea o asemenea senzatie de fericire si liniste si credeti-ma, am ceva experienta in ceea ce priveste fiinte evoluate. Domnul Iisus mi-a zambit si mi-a transmis telepatic sa fiu linistita, pentru ca totul va fi bine.

Apoi se schimba imaginea si ma vad impreuna cu fetele mele pe un aeroport, imbracate intr-o costumatie exotica, cum este cea a femeilor din Tailanda sau din acea zona, cu ghirlande in jurul gatului. Mi-am dat seama ca fata mea cea mica avea acolo in jur de 10 ani. Zambesc.Pot sa stabilesc cu aproximatie timpul. Ma uimeste relaxarea noastra si veselia. Veneam din concediu.Eram pe un aeroport.  Dar, in spatele meu, cam la 5 pasi, vad un barbat, de asemenea extrem de relaxat, iar langa el, un baiat, ca varsta intre fetele mele. Realizez ca va fi barbatul din viata mea la acel timp. Nu mai apuc sa vad altceva, pentru ca totul se termina. 

Raman buimaca in pat si incerc sa rememorez totul, dar imi dau seama ca totul este extrem de viu in mintea mea si ca nu a fost vis. Nu, nu dormisem, dar nici treaza nu fusesem, dar mai ales nu fusesem constienta. Pentru ceva vreme, pierdusem controlul constiintei mele, fara sa am nici un control. 

Am realizat ca, tocmai mi se oferise posibilitatea sa aleg daca sa plec sau sa raman si eu tocmai alesesem sa raman.

Sincer, acum cand scriu aceste randuri, imi privesc fetele si simt ca am ales corect!

Dumnezeu sa ma ajute si sa ma indrume sa imi indeplinesc mai departe misiunea vietii!

Scris de Sfatuitoarea

VIDEO. O reclamă controversată, respinsă la difuzare de mai multe televiziuni: În 2030, SUA va dispărea, iar americanii vor lucra pentru China

de Mihai SCHIAU

Americanii lucrează pentru noi! Creditorii chinezi râd în hohote:

O reclamă a unui ONG american care reclamă cheltuielile guvernului a fost considerată "prea controversată" de mai multe posturi de televiziune. Prin urmare, ABC News, A&E şi History Channel au decis să nu difuzeze spotul, scrie portalul economic alt-market.com.
În clip, se sugerează că, în viitor, SUA ar putea da faliment din cauza datoriilor uriaşe, iar americanii ar ajunge să lucreze pentru chinezi.

Filmuleţul, postat pe site-ul Liveleak, îşi desfăşoară acţiunea în anul 2030, într-o sală de conferinţe din Beijing. Un bărbat, care pare să aibă rolul de conducător al statului, explică modul în care au decăzut "marile puteri ale lumii": Grecia antică, Imperiul Roman, Imperiul Britanic şi, nu în ultimul rând, SUA.

"Toţi au făcut aceleaşi greşeli. Au întors spatele principiilor care i-au făcut puternici", spune conducătorul. "SUA au încercat să iasă din criză prin cheltuieli masive. Au reformat din temelii sănătatea, guvernul a preluat afacerile private şi s-a trezit cu o datorie enormă", continuă chinezul.
"Bineînţeles, cea mai mare parte a datoriei o au către noi (n.r. China), astfel că acum lucrează pentru noi", spune bărbatul, moment în care toată sala începe să râdă cu poftă şi să aplaude.
Apoi, pe ecran apare sigla organizaţiei CAGW (Cetăţeni împotriva risipei guvernamentale), alături de mesajul: "Poţi schimba viitorul, trebuie să o faci. Alătură-te CAGW pentru a opri cheltuielile guvernului".
Pe site-ul propriu, organizaţia este descrisă drept "câinele de pază numărul unu al Americii, în ceea ce priveşte taxele".
Reclama a fost interzisă de mai multe posturi TV, printre care ABC News sau A&E, pe motiv că este "prea controversată".

Sursa: gandul.info

Statele Unite, o ţară clădită pe datorie: Washingtonul a cheltuit mereu mai mult decât a încasat

 

SUA împrumută 42 de cenţi pentru fiecare dolar cheltuit de guvern Excedent bugetar în doar patru ani din 40 Creşterea economică, elementul care poate duce la reducerea datoriei, este anemică. 

Politicienii americani duc o luptă contra cronometru pentru a ma­jora plafonul de îndatorare a guvernului şi pentru a evita în ultima clipă un default al celei mai mari economii a lumii. Dar o privire aruncată înapoi în istorie arată că datoriile şi deficitele, care au adus ţara în situaţia de acum, au însoţit Statele Unite încă de la crearea lor.

Singura dată în istorie când Statele Unite au avut datorie zero a fost în 1835 datorită devotamentului “maniacal” pentru reducerea aparatului de stat din partea unui preşedinte, Andrew Jackson (1829-1835), care a forţat relocarea a zeci de mii de indieni nativi şi a introdus tarife comerciale atât de mari încât a adus uniunea în pragul destrămării, scrie agenţia de presă Thomson Reuters. Când Jackson a devenit preşedinte, SUA aveau datorii de 58,4 milioane de dolari. Şase ani mai târziu, SUA aveau datorie zero şi pe deasupra 440.000 de dolari în conturi.

“Pentru Jackson datoria era periculoasă, pentru că datoria punea puterea în mâinile cre­ditorilor, iar dacă puterea aparţinea credito­rilor, atunci nu mai era a poporului, acolo unde el credea că îi este locul”, potrivit biografiei lui Andrew Jackson, “American Lion”, scrisă de Jon Meacham.

De atunci, datoriile au crescut constant, ajungând să depăşească 90% din Produsul Intern Brut anul trecut. În prezent, datoria sau, mai precis, creşterea plafonului de îndatorare a guvernului este folosită de politicienii SUA ca mijloc de constrângere pentru a obţine unii de la alţii concesii privind măsurile care trebuie luate pentru reducerea deficitului bugetar.

Această dispută a adus SUA în pragul unei crize artificiale a datoriilor, deoarece dacă până pe 2 august, după cum avertizează Casa Albă, sau după 15 august, aşa cum spun unii analişti, plafonul nu este ridicat, ţara riscă să intre în incapacitate de plată a datoriilor. Limita de îndatorare, în prezent de 14.300 miliarde de dolari, a fost atinsă în luna mai.

Dacă politicienii reuşesc în cele din urmă să majoreze plafonul, măsură la care au recurs de mai multe ori aproape toate administraţiile anterioare, SUA s-ar putea confrunta cu probleme legate de creşterea datoriei. Dacă majorarea limitei întârzie, problemele nu vor întârzia să apară, aşa cum deja au ameninţat analiştii şi agenţiile de rating.

O ia SUA pe urmele Greciei?

În Europa, state care fac parte din zona euro, una dintre cele mai mari puteri econo­mice ale lumii, au pierdut controlul datoriilor şi au intrat în criză financiară, fiind salvate de la faliment cu fonduri externe şi măsuri dure de austeritate. Se vor afla SUA în aceeaşi situaţie, adică vor ajunge la punctul în care nu vor mai putea absorbi datoriile? Nimeni nu poate ştii, deoarece SUA este totuşi cea mai mare economie a lumii, cu o influenţă comercială, economică, financiară şi militară enormă.

Pe de altă parte, SUA riscă să-şi piardă poziţia de lider al economiilor lumii până în 2016, în faţa Chinei, potrivit estimărilor Fon­dului Monetar Internaţional. Cea mai recentă criză financiară a demostrat că nici cele mai mari forţe economice nu sunt imune la probleme care se propagă rapid datorită globalizării sistemelor financiare.

Excedentul bugetar, o raritate

Guvernele americani şi-au făcut un obicei din a cheltui mai mult decât încasează, după cum o arată statisticile. În ultimele patru decenii, SUA au avut excedent bugetar în doar patru ani, din 1998 până în 2001. Cum poate supravieţui financiar un stat în astfel de condiţii? Simplu: împrumutându-se.

Potrivit lui Paul Ryan, preşedintele co­misiei pentru buget a Camerei Reprezen­tanţilor, în prezent SUA împrumută 42 de cenţi pentru fiecare dolar cheltuit de guvern, iar aproape jumătate din această sumă vine de la creditori precum China.

Singurul mod prin care statul poate păstra sub control datoriile care cresc este prin creş­tere economică. Ori, potrivit celor mai re­cente evaluări ale guvernului, avansul econo­mic este mult mai slab decât s-a anticipat. Econo­mia a crescut, în ritm anualizat, cu 1,3% în T2, după un avans de 0,4% în primele trei luni ale anului. În ritm trimestrial, eco­nomia a crescut cu 0,1% în ianuarie-martie şi cu 0,3% în cele trei luni care au urmat. Plafonul de îndatorare, care este stabilit de Congres, a fost introdus în 1917.

Cheltuielile SUA în luna august

• Pentru 3 august sunt programate cheltuieli de 32 de miliarde de dolari, din care 23 de miliarde de dolari pentru asigurări sociale.
• Pe 15 august Trezoreria trebuie să achite 41 de miliarde de dolari, din care 29 miliarde de dolari pentru dobânzi.
• În toată luna august SUA trebuie să rostogolească obligaţiuni de 476,5 miliarde de dolari.
• În total, pentru august statul are programate cheltuieli de 363 de miliarde de dolari, la venituri de 203 miliarde de dolari.
  Sursa :zf.ro

Sursa: Teorii sau dezvaluiri cutremuratoare ?