Se afișează postările cu eticheta a salva. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta a salva. Afișați toate postările

miercuri, 29 august 2012

Soarele poate salva Terra de asteroidul Apophis


астероид планета Земля космос вселенная
© Screenshot: www.nasaimages.org
Influenţa radiaţiei solare asupra orbitei asteroidului Apophis poate preîntâmpina ciocnirea sa cu Terra în anul 2036, a declarat astăzi la cea de-a 7-a ediţie a Congresului Aerospaţial Internaţional un colaborator de la Institutul de Astronomie din Moscova.
Oamenii de ştiinţă ruşi consideră că la calcularea orbitei nu s-a ţinut cont de acceleraţia negravitaţională, „efectul Iarkovski”, care se manifestă prin modificarea orbitei care se roteşte în jurul axei corpului sub acţiunea radiaţiei solare, ceea ce poate modifica considerabil deplasarea Apophis. Potrivit concluziei la care au ajuns oamenii de ştiinţă ruşi, „coliziunea asteroidului de Terra în 2036 este foarte puţin probabil că va avea loc”.
Specialiştii consideră că pe 13 aprilie 2029 asteroidul Apophis se va apropia de Terra la o distanţă de 38 de mii de kilometri.

duminică, 1 aprilie 2012

A FOST CREAT VACCINUL CARE AR PUTEA SALVA MILIOANE DE VIEŢI



Acest articol apartine blogului Blog Enciclopedic

Oamenii de ştiinţă au făcut primii paşi spre conceperea unui vaccin ce ar putea salva viaţa câtorva milioane de oameni. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe medicale ce a avut loc la Londra.
O echipă de specialişti de la Universitatea Lund din Suedia a descoperit o nouă metodă prin care se poate acţiona pentru a preveni atacul de cord, noua descoperire fiind prima soluţie anti-infarct care tratează direct cauzele acestuia.
Problemele cardiace au loc atunci când placa se depune pe arterele care transportă sânge către inimă, acestea devenind cu timpul mai subţiri. Anumite părţi ale plăcii depuse se pot desprinde, blocând astfel artera şi provocând un atac de cord.
Printre cauzele care duc la atac de cord se numără lipsa de activitate fizică, dieta proastă, consumul ridicat de alcool, la care se adaugă factorii ereditari.
Profesorul Jan Nilsson de la Universitatea Lund, specialist în probleme cardiovasculare, afirmă că metodele actuale sunt eficiente în 40% din cazuri. Specialistul a identificat o nouă metodă, în mod curent neexplorată, ce ar putea creşte procentul intervenţiilor reuşite.
„Persoanele care sunt predispuse riscului de a face un atac de cord pot fi tratate şi prin ţintirea sistemului imunitar. Aceste terapii, fiind diferite de cele folosite în mod curent, pot fi folosite în acelaşi timp cu metodele actuale, crescând astfel şansele de reuşită”, afirmă Nilsson.
Profesorul Nilsson a explicat că este posibilă modificarea reacţiei sistemului imunitar la micşorarea arterelor. Echipa condusă de doctorul Nilsson a conceput un vaccin pe care l-au testat pe şoareci predispuşi la atac de cord, reuşind astfel să reducă cu 70% numărul atacurilor de cord.
Vaccinul conceput, intitulat CVX-210, aşteaptă acum aprobările autorităţilor competente pentru următorii paşi ai testării, cea pe oameni.
Dacă efectul înregistrat pe şoareci se confirmă şi în rândul oamenilor, vaccinul anti-infarct ar putea fi folosit pe scară largă în câţiva ani, salvând astfel de la moarte milioane de persoane. Problemele cardiovasculare sunt cauzele principale ce duc la deces pentru un număr foarte mare de persoane la nivel mondial.
„Această descoperire diferă de un medicament obişnuit, fiind nevoie de administrarea sa pe termen lung, în mod continuu. Acest lucru va ridica foarte mult costurile, astfel că nu va putea fi administrat tuturor. Dar, dacă acest mecanism se confirmă în producerea de rezultate benefice, acesta poate fi administrat celor mai predispuşi spre această afecţiune”, a adăugat Peter Weissber, director medical în cadrul British Heart Foundation.

Sursa: The Telegraph


Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

marți, 6 decembrie 2011

“PUTEM FI LOVITI DE UN ASTEROID IN ORICE MOMENT”. MISIUNEA CARE AR PUTEA SALVA TERRA DE UN DEZASTRU


Terra
tn cosmar la care umanitatea spera sa nu mai fie martora niciodata. Cel putin nu pe Pamant, pentru ca in spatiu e o cu totul alta problema. In loc sa distruga pe loc orice forma de viata, ne-ar putea salva de asteorizi.
Cercetatorii incearca sa gaseasca o solutie pentru a feri planeta de pericolele care vin din spatiu. Iar unul dintre ele o reprezinta asteroizii.
O explozie nucleara, schimbarea caii orbitale a asteroizilor sau o coliziune cu o racheta sunt cateva solutii. Pentru a le analiza mai bine, NASA are de gand sa ajunga pe un asteroid in 2025, cand va relua misiunile umane. Nu exista insa motive de ingrijorare in acest moment. In apropierea noastra sunt extrem de putini asteroizi care ar putea sa ne puna probleme…. Iar urmatorul se va apropia abia peste cateva sute de ani.
In schimb, cei mici sunt mai greu de localizat. Specialistii stiu doar ca sunt in jur de 15.000. Dar nu si unde se gasesc cu precizie acestia.
Vor afla probabil raspunsurile de la telescopul Webb, care va orbita la un milion si jumatate de km distanta de Terra.
Misiunea Webb va fi lansata abia in 2018. A depasit deja termenul, cat si bugetul, ajungand sa coste 8,8 miliarde de dolari, cu 6 miliarde si jumatate mai mult decat pretul estimativ.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Gestul emotionant al unei fetite prin care si-a salvat mama din ghearele mortii


scrisoare

Doctorii i-au spus Laurei Binder, mama a doua fetite, ca are cancer la san, iar in trei saptamani de la diagnostic boala a ajuns si la ficat. Medicii nu i-au dat nicio sansa de supravietuire, insa una dintre copile a refuzat sa creada ca mama ei va muri.
Am fost in stare de soc in ziua in care am fost diagnosticata cu cancer la san. La trei saptamani am mers din nou pentru analize si mi s-a spus ca boala a ajuns la ficat si ca nu poate fi tratata. Medicul mi-a spus ca singurul lucru care mai putea fi facut era sa-mi prelungeasca viata cu ajutorul tratamentului”, a declarat Laura.
Linzi, fetita de 9 ani a femeii, a refuzat sa creada ca mama ei nu va mai fi. Pentru a o incuraja, micuta i-a scris Laurei o scrisoare in fiecare zi, timp de 7 luni.
“Esti la fel ca un trandafir si mirosi la fel de frumos precum cel rosu. Poti sa invingi cancerul. Poti sa lupti. Te iubesc”, suna o parte dinr-o scrisoare.
“Linzi nu a crezut nicio clipa ca o sa mor. Mi-a scris lucruri atat de frumoase. Ea este cea care m-a ajutat sa lupt si sa inving boala”, povesteste femeia.
In septembrie, cand Laura a mers pentru un nou set de analize, a aflat ca boala a disparut. Medicul i-a spus ca e un miracol si ca nu poate sa explice cum asa ceva a fost posibil in situatia ei critica.
“Nu am putut sa spun nimic. Eram socata. Ma asteptam sa-mi spuna ca s-a raspandit in tot organismul si nu ca a disparut complet. Doctorul a spus ca e o minune. Nu m-am putut opri din plans. Am mers sa o iau pe Linzi de la scoala si i-am dat vestea cea mare. M-a strans in brate si mi-a spus ca ma iubeste. Nu as fi reusit fara iubirea ei. Medicul a spus ca nu intelege cum de a fost posibil, dar eu stiu ca sunt bine pentru ca mesajele fiicei mele m-au ajutat sa lupt”, a declarat femeia.
Un specialist in tratarea acestei boli a declarat ca astfel de minuni se intampla insa foarte rar si ca a contat enorm sprijinul venit din partea fetitei.
“Iubirea unui copil pentru parintele sau e un lucru foarte puternic. Gandirea pozitiva ajuta vindecarea. Este incredibil cum astfel de lucruri se intampla si nu exista nicio explicatie pentru asa ceva”, a declarat specialistul.
Sursa: Daily Mail
Sursa: stirileprotv.ro

sâmbătă, 6 august 2011

Statele Unite vor declanşa Al Treilea Război Mondial pentru a salva “Imperiul American” !!!


...................................................................................................................................
Geidar Jemal,Presedintele Comitetului Islamic din Rusia,a acordat un interviu pentru agentia de presa rusa Pravda.Acesta a vorbit despre finantarea campaniilor electorale din viitoarele alegeri prezidentiale americane si despre conexiunea care exista intre putere si domeniul afacerilor american.Acesta sustine ca in continuare clanurile oligarhice Rockefeller si Rothschild detin suprematia in SUA si nu numai..Deasemenea a subliniat implicarea puternica a evreilor in treburile interne ale politicii americane …“… atunci când vorbim despre structurile de putere din Statele Unite nu putem evita subiectul despre rolul lobby-ul evreiesc (…) Banii evreilor sunt bani obţinuţi uşor.”
G. Jemal a atras atentia insa ca o America in pragul falimentului se va comporta ca o fiara dezlantuita ,gata sa faca orice pentru a supravietui,fiind capabila chiar sa declanseze un RAZBOI GLOBAL TOTAL .. “Multe ţări nu doresc să urmeze consensul stabilit de Washington, mai ales din cauza crizei. Acest lucru ar însemna prăbuşirea imperiului american cu economia lui bubble. Statele Unite nu vor lăsa să se intample asta. Singura cale de ieşire este să-şi impună voinţa prin folosirea forţei pentru a se pune la adăpost, americanii pot aranja ca al Treilea Razboi Mondial să nu afecteze teritoriul Statelor Unite, război pe care vor fi în măsură să-l controleze “.
Articolul original in limba engleza se gaseste aici!
Sursa: Secretele Sistemului