de Kiesha Crowther
“Traim cu totii o perioada foarte profunda pe planeta noastra. Mama Pamant trece printr-o schimbare fara asemanare pana acum. Planeta va incepe sa se deplaseze si sa se schimbe, trecand in Sinele sau Superior. Ea se va transforma in propriul sau paradis. Sunt vremuri de mare schimbare – despre care au vorbit, timp de sute si sute de ani, toate popoarele indigene – de la marea cadere a Atlantidei, o civilizatie foarte reala, care a existat aici.
Atunci a avut loc o mare deplasare, in care s-au schimbat polii. Cu mult inainte de aceasta miscare, atlantii au fost un popor minunat, foarte avansat. Ei stiau cum sa foloseasca energiile cristalelor, apei, sunetului, luminii si culorii. Ei stiau cum sa o asculte pe Mama Pamant si cum sa lucreze alaturi de fratii si surorile noastre, din diferite alte parti ale universului, fiintele stelare. Interactionau impreuna, umar la umar.
Folosesc termenul “fiinte stelare”, pentru ca, in experienta mea, majoritatea lor sunt minunate fiinte iubitoare. Ei au fost aici de la inceputurile timpului. Au venit si au plecat de aici dintotdeauna si, pe masura ce energia noastra se acordeaza la o frecventa superioara, vom putea vedea aceste fiinte de Lumina de frecvente superioare. In curand intreaga omenire va fi constienta de prezenta lor.
Pe vremea Atlantidei, noi, fiintele umane, lucram cot la cot cu fiintele stelare si am trait pe Mama Pamant cum se cuvine pentru o perioada foarte indelungata de timp din istoria acelei civilizatii. Dar apoi s-a petrecut marea schimbare si s-a topit o mare parte din gheata care acoperea majoritatea uscatului si noi, ca oameni, a trebuit sa o luam, spiritual vorbind, de la capat. Cunoastem povestea Potopului din Biblie.
Puteti gasi aceeasi poveste in multe culturi indigene de pe planeta, pentru ca evenimentele chiar s-au intamplat. Dar nu au fost stersi toti de pe suprafata Pamantului. Oamenii care stiau ce urmeaza sa se intample, s-au suit in barcile lor si s-au imprastiat in alte tari, luand cu ei o parte din cristalele atlante sacre.
Unii dintre atlanti au mers in Africa de Sud – ei sunt radacinile poporului mayas de astazi.
Altii au mers in America de Nord. Acolo traiau deja popoare indigene, dar existau unele triburi a caror descendenta coboara direct de la atlanti. O alta civilizatie foarte avansata, care a existat in istoria noastra antica, sunt lemurienii. Acest popor s-a imprastiat in cele din urma si s-a stabilit pe diferite insule, fiind acum stramosii popoarelor hawaian si Waitaha din Noua Zeelanda – mai vechi chiar decat populatia Maori. Aceste populatii supravietuiesc si in zilele noastre si poarta cu ele invataturile si intelepciunea antica, cea care, in unele cazuri, provin de la fiintele stelare.
In calitatea mea de pastrator al intelepciunii, in aceste vremuri de schimbare prin care trece Mama Pamant, una dintre indatoririle mele sacre este aceea de a-i inapoia Pamantului unele dintre aceste cristale sacre. Am in grija cateva cristale foarte speciale din timpurile Atlantidei; alti pastratori ai intelepciunii au altele, care le-au fost incredintate spre a fi inapoiate pe Pamant.
Mi s-a spus de catre batranii mei si de catre Spirit unde trebuie sa ajunga aceste cristale. Pana acum am amplasat cristale in Pamant, in cursul unor ceremonii sacre in Santa Fe, New Mexico, in anticul tinut al Anasazi, in Suedia pentru tinuturile Nordului si tarile nordice, in Hawaii pentru insulele sacre si pentru oamenii de acolo, in Redwoods din California, la acei “mari batrani” ai planetei si in taramurile cristaline ale Arkansasului, pe 10-10-10 pentru a le conecta cu trezirea cristalelor atlante ingropate acolo si pentru a vindeca apele sacre.
In tot acest timp, asupra acestor cristale s-au facut rugaciuni, au fost pazite si pastrate in siguranta. Exista multe alte cristale de pus inapoi in pamant. In curand, unul dintre cristalele aflate in grija mea, va fi inapoiat poporului Waitaha din Noua Zeelanda si ei il vor aseza inapoi in tinuturile lor sacre. Aceste cristale nu se pun oriunde, ci in anumite locuri sacre, de intersectie a liniilor de forta magnetica.
Ele trebuie amplasate in locuri foarte bine determinate, pentru a intari reteaua energetica a Mamei Pamant – locuri in care energia se intoarce in mama Pamant si se leaga cu energia celorlalte cristale aflate deja la locul lor. Astfel, energia cristalului localizat in Hawaii se leaga cu energia cristalelor din Redwoods, New Mexico, Suedia si asa mai departe. Aceasta retea energetica reprezinta, daca vreti, venele si arterele Mamei Pamant. Cristalele trebuie amplasate inainte de marea trecere a Pamantului. Mai am patru cristale de asezat, cu toate ca inca nu stiu unde le este locul. La timpul potrivit, mi se va spune unde anume trebuie inapoiate, fiecare dintre ele.
Trecerea de la constiinta mintii, la cea a inimii
Doua mari civilizatii antice au cheia vietii din inima – maiasii si aborigenii. Ei inca traiesc din inima si sunt aceia care ne invata cum sa incepem sa traim din nou din inima. De la caderea Atlantidei, civilizatia umana s-a dezvoltat intr-un anume fel. Ne-am dezvoltat atat de mult capacitatea mintilor noastre rationale, incat am creat marile orase si alte inventii, in ultimii ani facand un salt urias in descoperirea de noi tehnologii. Am facut unele lucruri uimitoare. Problema este insa ca ne-am lasat inima in urma.
Am incetat sa mai actionam sau sa luam decizii din inima si dintr-un sentiment de conexiune cu toata viata si cu Mama Pamant. Ne-am supraestimat mintea rationala logica si credem numai ceea ce putem vedea sau experimenta cu ajutorul simturilor fizice. Nu asa trebuia sa fie. Ni se cere acum sa incepem sa traim din nou din inima – si acesta este unul dintre mesajele pe care am fost rugata in mod special sa le transmit si sa le predau.
Am fost invatata o lege universala si anume : cu cat esti mai iubitor, cu atat devii mai inteligent. Daca puteti, imaginati-va tot ceea ce am creat cu mintile noastre, chiar si numai in ultimii zece ani, toate progresele si tehnologiile. Cu toate acestea, nu putem solutiona majoritatea problemelor cu care ne confruntam astazi.
Cea mai mare problema este cum sa vindecam ceea ce i-am facut deja Pamantului, cum ne putem opri din a face ceea ce facem, de cand oamenii si-au uitat conexiunea la reteaua vietii. Daca am fost capabili sa cream atat de mult, folosindu-ne numai mintile, imaginati-va cate am putea crea, daca am lucra din inima! Mintea nu ar fi inactiva sau nefolosita – ea ar deveni si mai puternica, pentru ca s-ar afla in relatia corecta cu inima – sursa vietii si a creatiei.
Daca incetam sa mai operam dintr-o constiinta mentala condusa de ego, vom inceta sa ne straduim sa obtinem lucruri fara rost, ce satisfac numai o parte infima din ceea ce suntem noi in realitate. Vom inceta sa ne irosim energia mentala si vom putea incepe sa directionam fiecare dram din inima si din mintea noastra, in sensul vindecarii Pamantului si al creatiei darurilor pentru toate fiintele. Am putea crea un paradis pe Pamant, ceva ce nu am mai vazut pana acum.
Am fost invatata de Spirit, ca Mama Pamant este sacra si ca fiintelor umane nu li se va permite sa o ucida. Ea este sacra pentru toate formele de viata din univers, nu numai pentru oameni. Daca oamenilor nu li se va permite sa o ucida – atunci trebuie sa ne ridicam vibratia, suficient de mult pentru a putea sa trecem impreuna cu ea, catre o fiintare superioara, pentru ca i-am facut prea multa vreme rau si ceva trebuie sa se intample, pentru a ne corecta calea pe care ne aflam, pentru a o ajuta sa respire din nou. Pentru fiintele umane, situatia este urgenta. Trebuie sa trecem la o constiinta superioara, daca vrem sa ramanem pe planeta Pamant, ca si copii ai ei.
Daca ascultati, niciunul dintre batranii indigeni sau dintre pastratorii intelepciunii de pe planeta noastra nu spune: “Acum trebuie sa mergeti sa faceti ceva.” Ei spun “Fiti”. Ei ne spun sa fim schimbarea, sa ne concentram macar o data asupra “a fi” in loc de “a face”.
Daca suficient de multi dintre noi se pot conecta cu inima si cu Iubirea care exista in natura, pretutindeni in jurul nostru si pot intelege frumusetea si sacralitatea acestei vieti care ne este data – vom muta constiinta ce guverneaza planeta, din minte in inima. Suntem scantei ale constiintei Divine. Fiecare dintre noi are un maret “EU SUNT”, care a trimis o scanteie din noi aici, sa traiasca si sa invete din experienta de a te afla intr-un corp uman si din a avea aceasta uimitoare inima umana. Sunt aici, pentru a va ajuta sa va amintiti.
Traind din iubire si fiind in inima ne putem aminti cel mai sacru adevar, acela ca suntem cu totii frati si surori apartinand unei singure mame – Mama Pamant. Nu suntem separati unii de ceilalti sau fata de alte forme de viata. Ce se intampla cu unul dintre noi, se intampla cu noi toti. Pentru ca energia umana este identica cu cea a Pamantului, tot ceea ce se intampla cu Mama Pamant, ni se intampla si noua – si invers.
Cu toate acestea, suntem capabili sa schimbam aceasta lume in care traim. Exista o profetie a mai multor culturi indigene, care spune ca, in momentul marii schimbari de pe Pamant – adica in vremurile pe care le traim – omenirea se va uni ca o singura familie, un singur trib… si acest trib va fi alcatuit din “multe culori”.
Cand am fost initiata ca saman si mi s-a spus ca sint un “pastrator al intelepciunii”, mi s-a spus ca tribul meu urma sa fie “tribul culorilor multe”. Stiu ca Marele EU SUNT a trimis o scanteie din mine aici, acum, pentru a ajuta copiii planetei Pamant sa isi aminteasca cine sunt, sa o iubeasca pe Mama noastra Pamant si ca “noi suntem cei pe care ii asteptam”.
Noi suntem Tribul Culorilor Multe, cele mai puternice suflete dintre sufletele puternice, care au ales sa se afle pe Pamant in aceste vremuri, pentru a duce la implinire extraordinara sarcina de a muta constiinta de pe planeta, inapoi in inima si in Iubire. Trebuie sa ne unim sub stindardul Iubirii si sa ii aratam Mamei noastre preasfinte, cat de mult O iubim, cat de mult dorim sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a O salva si pentru a ne continua drumul ca si copii ai sai, aici pe Pamant. Suntem capabili sa cream o frumusete pe care abia daca am vazut-o pe Pamant, pana acum. Si o vom face.”
Jean Prieur ne relatează o întâmplare extraordinară din timpul celui de-al doilea război mondial, în 1943, sub ocupaţia germană. Iată câteva extrase din declaraţia scrisă a abatelui Paul Labrette:
Deodată, a trebuit să mă sprijin de zid, trebuie să fi fost livid.
