Se afișează postările cu eticheta bogatul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bogatul. Afișați toate postările

marți, 27 august 2013

Horoscop: Ce şanse ai să fii bogat, în funcţie de cifra destinului

Horoscop: Ce şanse ai să fii bogată, în funcţie de cifra destinului
Data naşterii tale îţi arată dacă vei avea mulţi bani. Află care este cifra destinului tău şi vezi ce şanse ai să ajungi o persoană foarte bogată.
Pentru a afla care este cifra destinului tău trebuie să aduni numerele care formează data de naştere. Operaţia se repetă până se obţine o singură cifră. De exemplu, dacă data naşterii tale este 24 ianuarie 1983, numărul destinului tău se calculează astfel:

2+4+0+1+1+9+8+3 = 28
2+8=10
1+0=1
Cifra destinului tău este 1. 

Cifra destinului 1

Acumularea de posesiuni este o parte importantă a destinului tău. Dar ca să te îmbogăţeşti ai nevoie de curaj pentru a-ţi susţine propriile idei. Este posibil ca ideile tale inovatoare şi neobişnuite să fie greu de înţeles de ceilalţi şi adesea respinse. Perseverenţa este cea care îţi va aduce succesul şi bogăţia. Trebuie să-ţi asumi riscuri pentru a reuşi.

Cifra destinului 2

Tu poţi acumula o bogăţie impresionantă de-a lungul vieţii numai dacă urmezi calea cea dreaptă, dacă respecţi legile, atât cele scrise, cât şi cele nescrise. În momentul în care crezi că ai dat lovitura cea are, poţi pierde totul. Numai dacă eşti tu însăţi poţi avea norocul de partea ta în ceea ce priveşte banii. Dacă te străduieşti prea mult, norocul te-ar putea ocoli.

Cifra destinului 3

Ai şansa de a te îmbogăţi numai dacă îţi păstrezi întotdeauna optimismul. Priveşte fiecare obstacol ca pe o lecţie din care ai ceva de învăţat. Foloseşte-ţi capacitatea de a zâmbi în orice situaţie, iar destinul îţi va zâmbi înapoi. Trebuie să înveţi permanent, să te dezvolţi şi acumulezi cunoştinţe noi. Toate acestea te vor aduce cu un pas mai aproape de prosperitate. Ai grijă să-ţi păstrezi modestia după ce ajungi acolo unde ai visat.

Cifra destinului 4

Chiar dacă vei reuşi să-ţi asiguri un trai decent prin comportamentul tău responsabil şi puterea de muncă de care dai dovadă, şansele să fii o persoană foarte bogată sunt destul de mici pentru tine. Partea bună este aceea că vei avea stabilitate financiară de-a lungul vieţii, fluctuaţiile majore fiind rare în cazul tău.

Cifra destinului 5

Tu poţi dobândi averi impresionante dacă te asociezi sau dacă îţi găseşti ca partener de viaţă o persoană responsabilă în ceea ce priveşte banii. Ai tendinţa de a cheltui mult, de a risipi banii pe lucruri complet inutile. Şi chiar dacă norocul este de partea ta şi ai capacitatea de a câştiga mulţi bani, lipsa autocontrolului îţi poate sta în cale. De aceea ai nevoie de un sprijin.

Cifra destinului 6

Nu te numeri printre cei destinaţi să acumuleze bogăţii majore de-a lungul vieţii, dar asta nu înseamnă că nu o poţi face. Sarcina ta în viaţă este de a fi un stâlp pentru ceilalţi, un sprijin important. Eşti o persoană cu picioarele pe pământ şi ştii că pentru a face toate acestea ai nevoie de susţinere materială. Banii vor veni la tine numai dacă îţi păstrezi în suflet dorinţa de a-i ajuta pe cei care au nevoie.

Cifra destinului 7

Ai o teamă obsesivă de a nu ajunge o persoană săracă. Din această cauză munceşti foarte mult şi pui o presiune extrem de mare asupra ta. Nu ai şanse prea mari de a fi o persoană foarte bogată, dar vei reuşi să-ţi menţii echilibrul financiar de-a lungul vieţii. Ai grijă însă ca teama de sărăcie să nu-ţi distrugă viaţa! 

Cifra destinului 8

Cifra 8 este numită în numerologie "staisfacţia materială". Dacă nu ai deja bani, atunci cu siguranţă te gândeşti la modalităţi prin care îi poţi obţine. Ai un potenţial extraordinar de a acumula averi impresionante. Dar le poţi obţine numai dacă îţi pui visele în practică. Secretul succesului în cazul tău este să faci ceea ce îţi place cel mai mult, şi banii vor veni cu siguranţă.

Cifra destinului 9

Expresia "noroc chior" este foarte potrivită în cazul tău în ceea ce priveşte banii. Ai şansa de a primi foarte mulţi sub formă de moşteniri, cadouri, premii, investiţii inspirate. Ai, de asemenea, capacitatea de a găsi surse de venit stabile şi consistente, ceea ce înseamnă că oscilaţiile puternice nu te vor afecta de-a lungul vieţii.

luni, 31 octombrie 2011

BOGATUL NEMILOSTIV SI SARACUL LAZAR

Ev. Luca XVI, 19-31
19. Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. 
20. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, 
21. Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. 
22. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. 
23. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. 
24. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. 
25. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. 
26. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. 
27. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, 
28. Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. 
29. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. 
30. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. 
31. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi. 
Cititi va rog si:
BOGATUL NEMILOSTIV SI SARACUL LAZAR. Sa nu trecem ca lemnele pe langa cei ce ne cer ajutorul

 
Sursa: Saccsiv’s Weblog

miercuri, 17 august 2011

Warren Buffett, bogatul îmbrăcat în haiduc

Rar mi-a fost dat să citesc o opinie care să mă pună aşa de mult pe gânduri cum a fost cea a miliardarului american Warren Buffett apărut în New York Times. Spun asta pentru că, atunci când îl citeşti, îţi dai seama că sfidează orice logică umană.
Pe mine, cel super-bogat, statul “m-a cruţat”, în timp ce pe tine, cel sărac, te-a jefuit. Nu vi se pare că este un pic rupt de realitate? Ce om, fie el bogat sau sărac, ar recunoaşte că plăteşte impozite prea mici? Ce om, cât ar fi de bogat, a cerut până acum să plătească impozite mai mari? Răspunsul nu este decât unul singur: Niciunul.
Asta pentru că logica firii umane este că întotdeauna ne dorim impozite mai mici, mai puţine şi nu putem nici măcar să acceptăm, de cele mai multe ori, darămite să ne şi dorim, să plătim taxe mai mari.
Povestea lui Robin Hood spunea că haiducii erau cei care luau de la bogaţi şi împărţeau la cei săraci. În declaraţia sa, Buffett pozează în ambele ipostaze. Practic, este un bogat care propune să se ia mai mult de la bogaţi. Un bogat îmbrăcat în haine de haiduc.
Numai că cele două ipostaze, conform oricărei logici, nu au fost niciodată şi nu pot fi compatibile, ceea ce mă duce cu gândul la două posibile ipoteze:
1. Are vreun interes ascuns şi are nevoie să atragă atenţie şi susţinere pozând în imaginea unuia care vine şi spune adevărul despre cum stă treaba cu bugetul şi taxele americanilor nedreptăţiţi de statul lor.
Nu este exclus, pentru că sunt destule de cazuri de bogaţi care au transmis mesaje populiste pentru a atrage chiar şi puţin capital de imagine de care să se folosească ulterior.
2. La cei 81 de ani pe care-i are, după o viaţă în care nu a avut alt obiectiv decât acela de a face bani, Buffett începe să aibă o perspectivă total diferită asupra banilor şi asupra societăţii, în ansamblu, în sensul că începe să vadă şi alte realităţi exterioare acumulării în interes personal.
Nici această variantă nu ar fi exclusă, mai ales că am văzut de curând şi cazul lui Carlos Slim, alt miliardar de top al lumii, care, aflat la vârsta de 70 de ani, începe deja să-şi pună probleme ce ţin mai degrabă de metafizică.
Până să aflăm dacă Buffett este mai mult înger decât demon, dacă vom afla vredodată, este totuşi demn de apreciat că a surprins cu o tărie a discursului pe care nu cred că un milionar român, de exemplu, ar putea s-o aibă, spunând: Statul m-a cruţat, în timp ce pe voi v-a jefuit.
Sursa: capital.ro