A fost odata un taran sarac si cinstit. In satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste noua mari si noua tari, s-ar fi aflat o baroneasa instarita, cu darnicie fara seaman, care s-ar fi numit Uniunea Europeana. Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile acesteia.
Intr-o buna zi si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul a gustat cu masura din bucate si nerabdator, si-a spus pasul:
“Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig. Doar atat iti cer”.
Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit:
“Omule, esti descult si eu te inteleg… Dar, tot ce-ti pot oferi este o basca. Una noua si de calitate europeana – Armani. Tine de frig, de ploaie.”
Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa zicand:
“Totusi e doamna buna. Putea sa nu-mi dea nimic”.
A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunandu-i pasul vechi:
“Sunt descult. O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine”.
Doamna l-a privit cu intelegere, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca noua-nouta.
“Daca-i degeaba, merita s-o iau” isi spune la intoarcere taranul cel sarac.
Iarna a trecut cu chiu cu vai si in afara altui deget de la picior, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut de suferit. A urmat primavara, vara iar toamna taranul si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca.
Totusi nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata, picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze.
Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniune care, iute, si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze si telecomanda.
Omul a multumit si intorcandu-se in satul sau cu masinaria cea aratoasa a starnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost calcat de hoti. Acestia nu gasisera mare lucru, dar plecasera acasa cu saci intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara nicio basca.
Asezat comod in caruciorul sau silentios, a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniune si i-a spus:
“Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti”.
Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si ganditoare i-a spus:
“Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari. Apropo, asa cum te vad, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale? Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca”.
Sursa: http://piatza.net
