Călătorie la Esteval

Ştiam că visez. Mă aflam lângă scara blocului unde locuiesc, în Bucureşti. Cuprindeam cu privirea doar o mică parte a realităţii, poate şi datorita faptului că era noapte. Savuram în linişte nemişcarea şi pacea care puseseră stăpânire pe acest colţ de spaţiu. 

Am început să cercetez cu atenţie, în detaliu, una dintre ferestrele lângă care mă aflam. Pe măsură ce progresam, mi-am dat seama că nu era nicio diferenţă faţă de realitatea "de zi". Asta mi-a întărit certitudinea că aveam un vis conştient, şi că exploram realitatea întro stare specială de conştiinţă.

M-am hotărât să merg mai departe, să "văd" ceea ce se află dincolo de spaţiul restrâns la care aveam acces vizual până în acel moment. Curiozitatea, intenţia de a merge mai departe, şi lipsa fricii au făcut să pot avansa treptat în călătoria mea.

Odată cu lărgirea câmpului meu vizual şi, implicit, a conştiinţei cu care cuprindeam noul spaţiu ce se deschidea progresiv atenţiei mele, am constatat cu uimire că încep să descopăr clădiri şi alei care nu existau deloc în realitatea spaţiului unde locuiam în Bucureşti.

Curiozitatea era foarte mare.

Pas cu pas am descoperit o parte dintro localitate rurală, aşezată pe nişte coline blânde care erau greu sesizabile, pe care vedeam deja case şi vile. Cu toate că era noapte, intenţia mea de a vedea ce găsesc mai departe, îmi permitea să "văd" cu destulă acurateţe o serie de detalii care îmi întăreau certitudinea că nu mai eram deloc în Bucureşti, ci în altă parte, iar detaliile construcţiilor împreuna cu "stilul" lor şi cu "aerul" specific al locului, erau cu totul altfel decât cele din România.

Trebuia să aflu imediat unde mă aflam. 

Dar, fiind noapte, localitatea era aproape la fel de liniştită ca locul bucureştean de unde plecasem cu foarte puţin timp în urmă. Cercetând mai departe, am observat că orizontul dă semne că soarele va răsări, iar din unele case începeau să iasă oameni care, probabil, plecau fiecare la treburile lor, dar ei erau destul de departe de mine.

Ceva mai aproape, am zărit o fată care era aşezată pe treptele de la intrarea unei case, şi contempla orizontul ce începea să se lumineze departe, anunţând răsăritul soarelui. Acum deja noaptea "îşi făcea bagajele" şi se pregătea să plece...

M-am grăbit să ajung acolo, sub impulsul de a afla cât mai repede unde mă aflu, aşa încât după câţiva paşi eram deja lângă acea fată.

- Bună, am spus întinzând mâna ca semn de salut, numele meu este...

Fata părea deranjată de abordarea mea intempestivă şi, până să rostesc numele meu, ea s-a retras cumva, nedorind să facă cunoştinţă cu mine. Aşa încât nu am mai spus cum mă cheamă. Dar asta nu a avut nicio importanţă pentru "setea" mea de a şti unde mă aflu, aşa că imediat am întrebat:

- Cum se numeşte locul ăsta?

Ea mi-a raspuns:

- Esteval.

Felul cum a pronunţat acest cuvânt, cu un accent specific pe care eu îl ştiu din filmele braziliene de la TV, a făcut să fiu conştient de faptul că într-adevăr mă aflu întrun loc departe de România. În acel moment nu am mai avut timp să mă gândesc unde ar putea fi această localitate, pentru că m-a cuprins imediat frica. Şi iată de ce...

Mi-am spus că "mă aflu în acest loc departe de România, dar nu am paşaport sau vreun act de identitate". Mă aflam întro stare de conştiinţă specială, un fel de amestec de vis (pentru că ştiam că visez şi că nu am la mine paşaportul) şi de realitate, în care persistau unele concepte şi idei specifice realităţii obişnuite (cum ar fi ideea de a avea paşaport). 

Pe măsură ce mă focalizam pe această "problemă" a lipsei vreunui act de identitate, frica mă cuprindea din ce în ce mai mult, gândindu-mă că "oare cum voi reuşi eu să mă întorc în România, fără să am la mine paşaport?"

Deja intrasem în panică. Deja uitasem complet că eram în stare de vis. Singura mea preocupare era cum să plec de aici...

Următoarele fracţiuni de secundă, cât a durat intensificarea stării de panică, au fost suficiente ca să mă trezesc şi să constat că mă aflu în pat, acasă, şi ca totul a fost un vis.

Ce mare bucurie - atunci când am constatat că mă aflu chiar acasă la mine, în siguranţă! Am răsuflat uşurat...

Apoi imediat mi-am amintit că fata spusese "Esteval". Voiam să ţin minte acest cuvânt, pentru că încă eram somnoros şi era posibil să adorm la loc. Ştiam că dacă se va petrece aşa, atunci e foarte probabil să uit întregul vis, aşa încât mi-am impus să nu mai adorm deloc, până dimineaţa. Acum ştiu că era mult mai simplu să scriu pe o foaie de hârtie acest nume, însă pe moment nu mi-a venit ideea...

Oricum, în Bucureşti era deja mult mai lumină decât în visul meu, aşa încat după numai 20-30 de minute eram treaz de-a binelea şi gata pregătit pentru o nouă zi.

Primul meu gând a fost să văd dacă "Esteval" există în realitate, pentru că deja mă gândeam că este posibil ca locul acela să se afle doar în lumea viselor, sau să existe întro altă lume, din altă dimensiune.

Google mi-a fost de mare ajutor, pentru că am găsit inediat: Esteval este o localitate mică din sudul Portugaliei, cumva apropiată de zona Gibraltar. Căutând în continuare, am găsit şi câteva fotografii, unele dintre ele confirmându-mi că am fost într-adevăr acolo, pentru că am recunoscut unele dintre cladirile din localitate.

Imediat m-am gandit că aşa se explică şi accentul specific portughez din cuvantul Esteval (în Brazilia se vorbeşte limba portugheză - de aici comparaţia mea cu accentul găsit în filmele braziliene).

De asemenea, diferenţa de fus orar între România şi Portugalia este de o oră, fapt ce este consistent cu aspectele întâlnite de mine în vis în ceea ce priveşte luminozitatea orizontului înainte de răsărit.

Bucuria mea creştea pe măsură ce descopeream toate aceste detalii uluitoare. Acum eram sigur că am fost în călătorie la Esteval, fără paşaport, fără să plătesc nimic, fără să pierd timp (practic deplasarea mea a fost instantanee)!

Toată ziua am fost foarte fericit şi bucuros pentru această dublă reuşită: aceea de a avea un vis conştient pe care să mi-l amintesc la trezire, şi aceea de a face o călătorie decorporalizată întrun loc de pe Pământ.

Am analizat cu atenţie modul în care am comunicat cu fata: a fost o comunicare telepatică, fără cuvinte, instantanee. Întreaga idee este emisă şi percepută instantaneu, şi nu este supusă limitărilor impuse de timp. În realitatea fizică 3D, atunci când folosim cuvinte, comunicarea nu este instantanee, ea este cumva "serială", adică ideea depinde de seria de cuvinte exprimate. Ideea este înţeleasă doar după ce întreaga serie de cuvinte este exprimată, cuvânt cu cuvânt... proces care se desfăşoară întrun anumit interval de timp necesar exprimării vocale a cuvintelor.

Mi-am dat seama că intenţia mea puternică şi ferm menţinută a determinat desfăşurarea călătoriei mele. Atunci când eram plin de curiozitate şi lipsit de frică, am reuşit să percep detalii despre locuinţele din Esteval. În schimb, atunci când m-am lăsat cuprins de frică intenţionând să ajung cumva înapoi, am revenit instantaneu în corpul fizic ce se odihnea în pat, acasă.

Excursiile în afara corpului fizic pot fi o sursă de împlinire, de bucurie, de fericire, şi nu costă nimic, nici măcar timp (pentru că se pot realiza pe timpul nopţii atunci când trupul fizic se odihneşte). Vă îndemn pe toţi cei care doriţi, să urmăriţi cu consecvenţă să faceţi astfel de călătorii, să vă obişnuiţi să vedeţi lumea şi să acţionaţi în moduri specifice lumilor non-fizice. 

Energiile nevăzute care vin din centrul galaxiei şi care cuprind planeta noastră, se vor intensifica din ce în ce mai mult în ultima parte a anului 2012, şi vor continua aceeaşi tendinţă şi în 2013, chiar şi după aceea. Aceste energii favorizează astfel de călătorii, şi este foarte bine dacă îndrăzniţi să "întindeţi mâna ca să culegeţi aceste fructe speciale" [călătoriile] care vă pot aduce o nouă viziune asupra lumii, viziune dobândită prin proprie experienţă.

Spor la "călătorit"!

Sursa: roaim.co.nr

Reincarnarea, teoria sufletului calator in timp.

La prima vedere, Natalia Beketova pare o persoana obisnuita. Are 31 de ani si lucreaza ca vanzatoare intr-un magazin din statiunea Anapa, aflata in regiunea ruseasca Krasnodar, de pe coasta de nord a Marii Negre. Insa clientii magazinului, in parte turisti straini, au constatat ca, indiferent in ce limba i se adreseaza, Natalia ii poate intelege. Ea are un dar cu totul special: cunoaste 120 de limbi straine

Ora de matematica

Natasa s-a nascut in 1979 in Polonia. Tatal sau facea parte din trupele sovietice stationate pe teritoriul polonez, in cadrul Tratatului de la Varsovia. Peste cativa ani, s-a mutat impreuna cu familia inapoi, in Rusia. La scoala nu se facea remarcata prin nimic, din contra, era o eleva mediocra. “Intr-o zi, pe cand eram in clasa a IX-a, ma straduiam sa rezolv un test la matematica. Am incercat sa ma uit in foaia colegei de banca, dar in acea clipa severa mea profesoara a strigat la mine: “Beketova! Te dau afara!”. M-am speriat ingrozitor, capul a inceput sa-mi vajaie si inima sa bata intr-un ritm accelerat.
Totul se invartea si imaginea mi s-a intunecat. Am simtit ca zbor catre cer. In jurul meu dansau scantei de smarald si mingi de foc, pe care le atingeam fara sa simt vreo durere. Pluteam si simteam o fericire si o liniste neomeneasca. Nu pot spune cat a durat totul, insa cand m-am trezit, nu stiam unde ma aflu. Oamenii din jurul meu se precipitau si strigau”. Asistenta liceului, Lidia Dmitrieva, isi aminteste de spaima cumplita prin care a trecut in acea zi cu Natasa. “Cand si-a revenit din lesin, a inceput sa baiguie neinteligibil, intr-o limba ce nu era rusa si parea de origine germanica. Profesoara de engleza a reusit sa descifreze doar atat: “Nu mai tipati la mine! Ma numesc Ann McDowell””.
Natasa a fost internata de urgenta la spital, dar dupa 24 de ore a fost externata. Starea ei fizica era normala. Fapt uimitor, din ziua lesinului, Natasa nu mai stia o boaba ruseste. Isi uitase complet limba materna. In schimb, in mintea ei rasareau zilnic noi si noi cuvinte din limbi diferite. Familia, inspaimantata de intreaga poveste, a dus-o la diversi medici. Niciunul nu a putut pune vreun diagnostic, caci Natasa parea absolut normala.
La Moscova a fost supusa unor analize si teste detaliate, efectuate de psihologi, antropologi si lingvisti. Toti acesti oameni de stiinta se aflau in fata unei enigme care nu se lasa elucidata. Insa o concluzie se impunea cu certitudine: Natalia Beketova nu era un om bolnav psihic, nu mintea si, cu siguranta, era capabila sa vorbeasca aproximativ 120 de limbi straine. Iar cu atat mai neobisnuit este faptul ca in memoria ei “traiau” limbi vechi, ale unor popoare disparute de mult timp. Istoricii impreuna cu filologii de la Universitatea din Moscova au stabilit ca avea cunostinte bogate de chineza veche, egipteana, babiloniana, etrusca, slava veche si multe alte limbi antice.
Lingvistii de la Universitatea din Moscova, impresionati de numarul fabulos de limbi straine pe care Natasa il vorbea, au cercetat pana si Cartea Recordurilor. Ei au aflat ca omul care cunoaste cele mai multe limbi straine din lume este Ziad Fazah, nascut in Liberia. In Guiness Book, este consemnat ca acesta vorbeste 55 de limbi straine, in afara de limba sa materna. Deci, Natalia Beketova cunoaste de doua ori mai multe!

Discul din Phaistos

In plus, Natasa cunoaste limbi ale unor triburi despre care se stie doar in ce perioada au trait, spre exemplu, limba vorbita de un trib din Polinezia, Ngoba, ce a trait cu 6 secole inainte de Hristos. Pentru a-si demonstra cunostintele, Natasa a fost supusa unui test, de catre un grup de experti in limbi antice. Astfel, i s-a dat un text inscris pe legendarul disc Phaistos, pe care, in doar cateva ore, Natalia Beketova a reusit sa il descifreze.
Discul din Phaistos, una din marile enigme arheologice nedeslusite pana in ziua de azi, a starnit de-a lungul a zeci de ani diverse controverse.

Aproape tot ce tine de acest artefact antic este controversat, de la scop si semnificatie, la regiunea in care a fost realizat. Misterioasa tablita din argila a fost descoperita pe insula Creta, din Grecia, printre ruinele palatului minoic din Phaistos, in 1903, de arheologii italieni. La fel de controversata este si varsta precisa a discului. Scrierea nedescifrata incrustata pe obiect sugereaza ca acesta dateaza din jurul anului 1650 i.Hr. Marea dificultate a traducerii celor aproximativ 250 de pictograme, in lipsa altor exemple ale acestui gen de scriere, nu i-a descurajat insa pe cercetatori. Natura unica a textului, in loc sa-i indeparteze, i-a captivat si mai mult. Insa cu toate eforturile, pana in prezent nu s-a putut traduce cu exactitate textul incrustat pe disc. Doar se presupune ca acesta abordeaza si probleme de natura morala.
Dupa doar cateva ore de studiu, Natalia Beketova a realizat ceea ce multi altii inaintea ei nu au reusit, poate in ani. Desi oamenii de stiinta nu au posibilitatea sa confirme traducerea realizata de Natasa, totusi ei nu o pot nici contesta. Un fragment din acest text suna asa: “Nu este demon cel care m-a subjugat… Caci caznele, durerile si tortura cu care mi-am pedepsit dusmanul s-au intors impotriva mea, inrobindu-ma”.

Atingerea miraculoasa

Iata ce povesteste un membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia, Mihail Recikin: “Am cunoscut-o in urma cu 10 ani pe Natalia, nu datorita cunostintelor sale in limbi straine, ci pentru abilitatea ei de a pune un diagnostic dintr-o privire. Ajunsesem la Moscova la un centru medical unde un prieten de-al meu era doctor recunoscut. Spre stupoarea mea, el mi-a recomandat sa ma las consultat de asistenta lui care, spunea el, are o capacitate deosebita”. Scriitorul a relatat cum Natasa l-a analizat atent pentru cateva clipe, s-a sprijinit de perete, parca adunandu-si fortele, si a inceput sa vorbeasca, ca si cum ar fi citit dintr-o carte. “Ati avut o interventie chirurgicala la ambii ochi din cauza deteriorarii mecanice a corneei. Acum aveti dioptrii de 0,65 la ochiul stang si 0,59 la cel drept”. Este bine cunoscut faptul ca o asemenea operatie la ochi nu este vizibila, nu lasa urme, aceasta fiind efectuata cu laserul. Mihail Recikin a confirmat si faptul ca Natasa ii “ghicise” perfect dioptriile ochilor.
Dupa intoarcerea in Rusia, Beketova a reusit sa absolve un colegiu si s-a angajat ca sora medicala la un spital din Moscova. Aici si-a descoperit o alta capacitate uimitoare, pe care probabil o capatase tot in urma socului din adolescenta. Ea vindeca diverse afectiuni, doar atingand pacientii. Drept marturie stau inregistrarile video din timpul sedintelor ei terapeutice. “Cand asisti ca doctor la o asemenea vindecare miraculoasa, ai senzatia ca esti victima unui sarlatan”, declara medicii specialisti ai clinicii. Participand la sesiunile terapeutice, ei au constatat uluiti cum Natasa, doar prin puterea mainilor, vindeca bolnavii internati in clinica. In aceste momente, in jurul capului ei aparea un cerc luminos alb, care catre finalul sedintei se transforma intr-unul de culoare violet. Cu toata aparatura moderna a medicinii din ultimii ani, specialistii clinicii nu si-au putut explica in nici un fel fenomenul miraculos. Cert este ca, in timp, si-a pierdut aceasta capacitate, poate pentru ca si-a epuizat resursele.

Sufletul zburator

Natasa are o explicatie proprie a intregii sale experiente: reintruparea. “Constiinta mea este ca o foaie alba de hartie, pe care o mana nevazuta a desenat niste semne necunoscute. Dar intr-o clipa, ca prin minune, mintea mea le-a recunoscut. Cele 120 de limbi care brusc mi-au devenit ca limbi materne provin din cele 120 de vieti traite de mine anterior. Am amintiri fragmentare, din aproape fiecare dintre ele, dar imi este imposibil sa refac totul. Consumul energetic este imens, dupa numai cateva minute de sfortare ma simt complet epuizata”. Ea sustine ca sufletul ei a traversat timpul, de la civilizatiile primitive, pana la istoria secolului XX.

“Imi amintesc ca am facut parte dintr-un trib primitiv, purtam haine din piele de animale si locuiam intr-un fel de iurta. Filmul se deruleaza si ma aflu in Japonia… Sunt pe marginea unui lac, imbracata intr-un kimono roz, privind in zare. Apoi ma vad in uniforma armatei napoleoniene, ma numesc Jan Dever. Am si imaginea propriei morti: la varsta de 21 de ani, strapuns de baioneta unui soldat al Imperiului tarist. In ultima viata am murit de tifos la 13 ani, in Germania”.
Relatarile Natasei par a fi fragmente dintr-un puzzle ce se dovedeste greu de imbinat. Tatiana Grigorieva, profesor doctor la Institutul de Studii Orientale, a incercat sa rezolve aceasta engima. Dupa opinia ei, intreaga evolutie si transformarea Natasei dintr-o persoana cu o educatie modesta intr-un poliglot erudit, s-a produs odata cu socul emotional din adolescenta. Acest fenomen se poate asocia cu procesul numit anamneza, adica amintirile ideilor pe care sufletul le-a cunoscut intr-o existenta anterioara. Exista o teorie destul de vehiculata in zilele noastre, potrivit careia creierul uman foloseste doar 10% din intreaga sa capacitate. Profesorul Tatiana Grigorieva sustine ca anamneza Natasei a aparut ca urmare a stresului si, practic, a “trezit” restul de 90%.

Enigma metempsihozei

Conceptul de metempsihoza, potrivit caruia sufletul traverseaza un lung sir de vieti, de-a lungul a mai multe secole sau chiar milenii, se regaseste in mai multe religii. Aceasta “roata a vietilor” multiple se intalneste cel mai adesea in budism si hinduism, dar si in literatura ezoterica evreiasca, la egipteni si chiar la unele popoare precrestine. In religia crestina nu exista reincarnare, asa cum sta scris in Biblie, Epistola catre Evrei cap. 9.27-28: “Si, dupa cum oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata, tot asa si Hristos, dupa ce S-a adus jertfa o singura data, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, celor care Il asteapta, nu in legatura cu pacatul, ci pentru mantuire”.

Marturiile oamenilor cu privire la amintirile din vietile lor anterioare au fascinat oamenii de stiinta. Se pare ca cel mai adesea aceste amintiri apar brusc, aceasta experienta uimitoare fiind intalnita de obicei la copii. Adeptii teoriei explica aceasta prin faptul ca un copil este mai aproape de viata trecuta, iar memoria sa nu a fost inca “rescrisa” cu evenimentele actualei existente. Adultii care incep sa-si reaminteasca vieti trecute o fac, cel mai adesea, ca urmare a unei experiente iesite din comun, cum ar fi un soc puternic sau o lovitura la cap.
Profesorul Ian Stevenson, sef al Departamentului de psihiatrie de la Universitatea Virginia, din Charlottesville, este unul dintre cei mai cunoscuti autori care si-a dedicat intreaga cariera studiului reincarnarii. El considera ca notiunea de reincarnare ar putea-o completa pe cea a ereditatii si ar putea sprijini medicina moderna, pentru a intelege aspecte necunoscute ale comportamentului uman. Stevenson considera ca reincarnarea este triumful sufletului asupra mortii trupului, desi niciodata nu a sugerat ca exista un proces fizic prin care personalitatea cuiva ar putea supravietui mortii.

Franturi din memoria Universului

Poate cel mai celebru caz studiat de specialistul american a fost acela al baietelului Sujith, din Sri Lanka. Se spune ca abia invatase sa vorbeasca, cand Sujith le-a povestit parintilor ca in viata anterioara se numise Sammy si era muncitor la caile ferate si traficant de bauturi spirtoase. Dupa o cearta cu sotia sa, Sammy plecase de necaz la carciuma, sa se imbete. Catre miezul noptii, la intoarcerea catre casa, fusese lovit de un camion si omorat. Micul Sujith isi batea la cap periodic parintii sa-l duca la Gorakana, localitatea unde traise Sammy. In plus, baietelul vadea o pasiune nefireasca la varsta lui pentru tigari si arak, bautura spirtoasa specifica zonei.
Parintii nu fusesera niciodata in acea localitate si nu cunosteau pe nimeni care sa semene macar cu descrierea lui Sammy. Totusi, fiind budisti, credeau in reincarnare, astfel ca nu au fost din cale-afara de surprinsi de povestea fiului. Investigatiile ulterioare, dintre care una condusa de profesorul Ian Stevenson, au putut confirma ca cel putin 60% dintre afirmatiile facute de Sujith erau reale. Cand, in cele din urma, baietelul s-a intalnit cu rudele lui Sammy, acestea au ramas uimite de familiaritatea cu care le vorbea, precum si de faptul ca le stia numele de alint.
Pe o perioada de mai bine de 40 de ani, profesorul Ian Stevenson a calatorit in toata lumea, investigand cazurile a peste 2000 de asa-zisi “reincarnati”. Intamplator, prin anul 1995, a cunoscut si cazul Natasei. Cercetatorul nu a fost deloc mirat de capacitatile speciale ale tinerei, explicatia lui fiind una relativ simpla. Conform spuselor sale, chiar daca posibilitatea reincarnarii s-ar exclude, totusi Natasa, prin socul suferit, a reusit cumva sa se conecteze la memoria colectiva a Universului. Acest “izvor” adormit, alcatuit din memoria tuturor fiintelor vii, fie ca sunt oameni, animale sau chiar plante, se afla undeva in afara spatiului si timpului. Profesorul Stevenson sustine ca Natalia Beketova a sorbit din picurii acestui izvor nesecat de amintiri colective.

Un final mereu amanat

“Fenomenul Natalia Beketova”, asa cum a fost numit de catre specialistii rusi, ramane o enigma. Totusi, Natasa sustine ca dupa experienta din adolescenta, viata i s-a transformat intr-un cosmar. Dintr-un om simplu, a carui existenta de pana atunci nu anunta nimic spectaculos, a devenit, dintr-o data, subiectul unor controverse stiintifice si religioase. Dincolo de concluziile acestor dezbateri, un fapt ramane cert: viata Nataliei nu s-a schimbat in bine. Fiind in centrul atentiei, a fost nevoita sa suporte reactii mai mult sau mai putin prietenoase, priviri iscoditoare sau agresive. Ea admite ca unii cercetatori au ajuns sa o admire si ca experienta ei este in continuare subiectul unui studiu de caz. Altii, pur si simplu, nu o cred, si considera ca intreaga ei poveste este inventata pentru a atrage atentia. “Eu imi amintesc cu siguranta ca am trait in Germania si ca am murit la 13 ani, de febra tifoida. Si acum, cand inchid ochii, pot simti flacarile si ghearele mortii. Este ca si cum as vedea un film de groaza. Doar ca este propriul meu film. Nu stiu exact cati ani am, poate ca am 5 ani, poate ca am 500. Imi doresc ca filmul acesta sa se termine si sa duc o viata normala. Acum nu mai vreau analize si demonstratii. Lucrez ca o simpla vanzatoare si asta ma ajuta. Mi se mai intampla uneori ca oamenii sa intre in magazin nu pentru cumparaturi, ci doar pentru a se holba la mine. Traiesc cu credinta in Dumnezeu si-mi port crucea, cu nadejdea ca toate aceste cazne care, poate, mi-au fost date, se vor sfarsi”.

Surse: piatza.net, portal.tfm.ro,

Sursa: Misterele Lumii