Călătorie la Esteval

Ştiam că visez. Mă aflam lângă scara blocului unde locuiesc, în Bucureşti. Cuprindeam cu privirea doar o mică parte a realităţii, poate şi datorita faptului că era noapte. Savuram în linişte nemişcarea şi pacea care puseseră stăpânire pe acest colţ de spaţiu. 

Am început să cercetez cu atenţie, în detaliu, una dintre ferestrele lângă care mă aflam. Pe măsură ce progresam, mi-am dat seama că nu era nicio diferenţă faţă de realitatea "de zi". Asta mi-a întărit certitudinea că aveam un vis conştient, şi că exploram realitatea întro stare specială de conştiinţă.

M-am hotărât să merg mai departe, să "văd" ceea ce se află dincolo de spaţiul restrâns la care aveam acces vizual până în acel moment. Curiozitatea, intenţia de a merge mai departe, şi lipsa fricii au făcut să pot avansa treptat în călătoria mea.

Odată cu lărgirea câmpului meu vizual şi, implicit, a conştiinţei cu care cuprindeam noul spaţiu ce se deschidea progresiv atenţiei mele, am constatat cu uimire că încep să descopăr clădiri şi alei care nu existau deloc în realitatea spaţiului unde locuiam în Bucureşti.

Curiozitatea era foarte mare.

Pas cu pas am descoperit o parte dintro localitate rurală, aşezată pe nişte coline blânde care erau greu sesizabile, pe care vedeam deja case şi vile. Cu toate că era noapte, intenţia mea de a vedea ce găsesc mai departe, îmi permitea să "văd" cu destulă acurateţe o serie de detalii care îmi întăreau certitudinea că nu mai eram deloc în Bucureşti, ci în altă parte, iar detaliile construcţiilor împreuna cu "stilul" lor şi cu "aerul" specific al locului, erau cu totul altfel decât cele din România.

Trebuia să aflu imediat unde mă aflam. 

Dar, fiind noapte, localitatea era aproape la fel de liniştită ca locul bucureştean de unde plecasem cu foarte puţin timp în urmă. Cercetând mai departe, am observat că orizontul dă semne că soarele va răsări, iar din unele case începeau să iasă oameni care, probabil, plecau fiecare la treburile lor, dar ei erau destul de departe de mine.

Ceva mai aproape, am zărit o fată care era aşezată pe treptele de la intrarea unei case, şi contempla orizontul ce începea să se lumineze departe, anunţând răsăritul soarelui. Acum deja noaptea "îşi făcea bagajele" şi se pregătea să plece...

M-am grăbit să ajung acolo, sub impulsul de a afla cât mai repede unde mă aflu, aşa încât după câţiva paşi eram deja lângă acea fată.

- Bună, am spus întinzând mâna ca semn de salut, numele meu este...

Fata părea deranjată de abordarea mea intempestivă şi, până să rostesc numele meu, ea s-a retras cumva, nedorind să facă cunoştinţă cu mine. Aşa încât nu am mai spus cum mă cheamă. Dar asta nu a avut nicio importanţă pentru "setea" mea de a şti unde mă aflu, aşa că imediat am întrebat:

- Cum se numeşte locul ăsta?

Ea mi-a raspuns:

- Esteval.

Felul cum a pronunţat acest cuvânt, cu un accent specific pe care eu îl ştiu din filmele braziliene de la TV, a făcut să fiu conştient de faptul că într-adevăr mă aflu întrun loc departe de România. În acel moment nu am mai avut timp să mă gândesc unde ar putea fi această localitate, pentru că m-a cuprins imediat frica. Şi iată de ce...

Mi-am spus că "mă aflu în acest loc departe de România, dar nu am paşaport sau vreun act de identitate". Mă aflam întro stare de conştiinţă specială, un fel de amestec de vis (pentru că ştiam că visez şi că nu am la mine paşaportul) şi de realitate, în care persistau unele concepte şi idei specifice realităţii obişnuite (cum ar fi ideea de a avea paşaport). 

Pe măsură ce mă focalizam pe această "problemă" a lipsei vreunui act de identitate, frica mă cuprindea din ce în ce mai mult, gândindu-mă că "oare cum voi reuşi eu să mă întorc în România, fără să am la mine paşaport?"

Deja intrasem în panică. Deja uitasem complet că eram în stare de vis. Singura mea preocupare era cum să plec de aici...

Următoarele fracţiuni de secundă, cât a durat intensificarea stării de panică, au fost suficiente ca să mă trezesc şi să constat că mă aflu în pat, acasă, şi ca totul a fost un vis.

Ce mare bucurie - atunci când am constatat că mă aflu chiar acasă la mine, în siguranţă! Am răsuflat uşurat...

Apoi imediat mi-am amintit că fata spusese "Esteval". Voiam să ţin minte acest cuvânt, pentru că încă eram somnoros şi era posibil să adorm la loc. Ştiam că dacă se va petrece aşa, atunci e foarte probabil să uit întregul vis, aşa încât mi-am impus să nu mai adorm deloc, până dimineaţa. Acum ştiu că era mult mai simplu să scriu pe o foaie de hârtie acest nume, însă pe moment nu mi-a venit ideea...

Oricum, în Bucureşti era deja mult mai lumină decât în visul meu, aşa încat după numai 20-30 de minute eram treaz de-a binelea şi gata pregătit pentru o nouă zi.

Primul meu gând a fost să văd dacă "Esteval" există în realitate, pentru că deja mă gândeam că este posibil ca locul acela să se afle doar în lumea viselor, sau să existe întro altă lume, din altă dimensiune.

Google mi-a fost de mare ajutor, pentru că am găsit inediat: Esteval este o localitate mică din sudul Portugaliei, cumva apropiată de zona Gibraltar. Căutând în continuare, am găsit şi câteva fotografii, unele dintre ele confirmându-mi că am fost într-adevăr acolo, pentru că am recunoscut unele dintre cladirile din localitate.

Imediat m-am gandit că aşa se explică şi accentul specific portughez din cuvantul Esteval (în Brazilia se vorbeşte limba portugheză - de aici comparaţia mea cu accentul găsit în filmele braziliene).

De asemenea, diferenţa de fus orar între România şi Portugalia este de o oră, fapt ce este consistent cu aspectele întâlnite de mine în vis în ceea ce priveşte luminozitatea orizontului înainte de răsărit.

Bucuria mea creştea pe măsură ce descopeream toate aceste detalii uluitoare. Acum eram sigur că am fost în călătorie la Esteval, fără paşaport, fără să plătesc nimic, fără să pierd timp (practic deplasarea mea a fost instantanee)!

Toată ziua am fost foarte fericit şi bucuros pentru această dublă reuşită: aceea de a avea un vis conştient pe care să mi-l amintesc la trezire, şi aceea de a face o călătorie decorporalizată întrun loc de pe Pământ.

Am analizat cu atenţie modul în care am comunicat cu fata: a fost o comunicare telepatică, fără cuvinte, instantanee. Întreaga idee este emisă şi percepută instantaneu, şi nu este supusă limitărilor impuse de timp. În realitatea fizică 3D, atunci când folosim cuvinte, comunicarea nu este instantanee, ea este cumva "serială", adică ideea depinde de seria de cuvinte exprimate. Ideea este înţeleasă doar după ce întreaga serie de cuvinte este exprimată, cuvânt cu cuvânt... proces care se desfăşoară întrun anumit interval de timp necesar exprimării vocale a cuvintelor.

Mi-am dat seama că intenţia mea puternică şi ferm menţinută a determinat desfăşurarea călătoriei mele. Atunci când eram plin de curiozitate şi lipsit de frică, am reuşit să percep detalii despre locuinţele din Esteval. În schimb, atunci când m-am lăsat cuprins de frică intenţionând să ajung cumva înapoi, am revenit instantaneu în corpul fizic ce se odihnea în pat, acasă.

Excursiile în afara corpului fizic pot fi o sursă de împlinire, de bucurie, de fericire, şi nu costă nimic, nici măcar timp (pentru că se pot realiza pe timpul nopţii atunci când trupul fizic se odihneşte). Vă îndemn pe toţi cei care doriţi, să urmăriţi cu consecvenţă să faceţi astfel de călătorii, să vă obişnuiţi să vedeţi lumea şi să acţionaţi în moduri specifice lumilor non-fizice. 

Energiile nevăzute care vin din centrul galaxiei şi care cuprind planeta noastră, se vor intensifica din ce în ce mai mult în ultima parte a anului 2012, şi vor continua aceeaşi tendinţă şi în 2013, chiar şi după aceea. Aceste energii favorizează astfel de călătorii, şi este foarte bine dacă îndrăzniţi să "întindeţi mâna ca să culegeţi aceste fructe speciale" [călătoriile] care vă pot aduce o nouă viziune asupra lumii, viziune dobândită prin proprie experienţă.

Spor la "călătorit"!

Sursa: roaim.co.nr