Revista americana TIME MAGAZINE – exemplu al felului in care este controlata mass-media din SUA

Faptul că presa internaţională, precum şi posturile de televiuziune şi de radio din întreaga lume sunt controlate în mod direct sau indirect de cabala malefică a „Iluminaţilor”, nu mai este un secret decât pentru cei care nu văd pădurea din cauza copacilor. Totuși, parcă mai mult decât în alte părți ale lumii, această mascaradă a devenit din ce în ce mai evidentă in Statele Unite.



Deşi America pretinde de decenii ca reprezintă „tărâmul democraţiei” şi „ţara tuturor posibilităţilor”, s-a dovedit şi se dovedeşte în continuare că lucrurile sunt exact pe dos. A devenit chiar hilar să ne raportăm la realitatea americană ca fiind „pilonul democraţiei mondiale’’, când în realitate ea este un teatru de prost gust, despre care tot mai mulţi îşi dau seama că e fals. Alegeri măsluite şi puternic influenţate, corupţie la vârf, privarea drepturilor de acţiune liberă a propriilor cetăţeni, precum şi o mass-media integral vândută cabalei malefice sunt doar unele dintre aspectele importante pe care Amrica, deşi le ridică la rang de principii inalienabile pentru o societate modernă, este totuși prima care le încălca într-un mod flagrant şi totodată ruşinos.
Un exemplu semnificativ este numărul 12 din volumul 182, din 16 septembrie 2013, al revistei TIME MAGAZINE. O simplă alăturare a fotografiilor copertei principale a revistei care a apărut în SUA şi în alte regiuni ale lumii este edificatoare pentru a ne arăta cum manipulează şi prosteşte mass-media americană populaţia SUA. In iureșul actual al unei situații foarte tensionate pe plan mondial, legată mai ales de evenimentele din Siria si de acțiunile si intențiile marilor puteri ale lumii, în care Rusia joacă un rol predominant, revista TIME din America găsește de cuviință să prezinte cetățenilor țării o copertă desprinsă parcă din jocurile de copii. Ai spune ca sărmanii oameni nu știu pe ce lume trăiesc, dacă la putere nu s-ar afla de fapt cenzura grosolană si manipularea penibilă a populației.

Sursa: http://www.edituradaksha.ro

Un nou proiect ACTA pe masa guvernelor?

Deşi nu este definitivă, decizia CEDO de a „responsabiliza” deţinătorii de platforme virtuale (de la site-urile de socializare ori site-urile „comune” la presa electronică şi bloguri) pentru comentariile „din afară” trage o grea perdea peste libertăţile de exprimare. Şi nu atât cortina în sine, care poate nu se va lăsa pe de-a întregul acum, este periculoasă, ci perspectiva cenuşie care se poate desluşi în spatele frânturii de îngrădire pe care au conturat-o magistraţii de la CEDO. În acel con de umbră care pare a înghiţi aşteptările a miloane de oameni; aşteptările, speranţele dar, mai ales, libertăţile acestora.

Cât de periculoasă este pentru noi această primă decizie, mai ales că ea vine într-o perioadă în care guvernanţii încearcă să pună felurite „talpi” presei, cel mai recent prin promovarea prin ordonanţă de urgenţă a codului insolvenţei, cu articole dedicate trusturilor media, vedem din grabnica reacţie a şefului de la consiliul naţional de discrimnare a românilor! Căci, şeful CNDC, ignorând faptul că nu este vorba de o decizie definitivă a CEDO, şi se poate încă prezuma ca ea încalcă normele UE privind libertăţile de exprimare, s-a şi repezit cu bocancii în tot mai fragilul nostru drept de exprimare, vocalizându-şi bucuria, cum altfel?!, pe o reţea de socializare. Iar cum gura păcătosului o ia înaintea minime raţiuni, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a clamat un adevăr bine mascat în ultimii ani, acesta lăudându-se că instituţia sa aplică decizia CEDO (nedefinitivă!) încă de acum… şase ani!

Şi totuşi, nimic surprinzător! Pentru că, în mod constant, cei ce au urmărit deciziile Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării au putut remarca felul în care această agenţie, măscărită încă de la înfiinţare pentru a impune drepturile minorităţilor peste cele ale majorităţii, a emis decizii de la nivelul unei instanţe judecătoreşti! Iar faptul că preşedintele instituţiei, Asztalos Csaba, vine acum şi îşi laudă „viziunea” de a fi sancţionat „multe instituţii de presă”, ar trebui poate să ne deschidă ochii despre felul în care sunt respectate, de fapt, libertăţile noastre de către guvernanţi.

Revenind la decizia CEDO, de remrcat că totul a plecat de la un scandal declanşat în Estonia, unde instanţele judecătoreşti au amendat un site de ştiri pentru comentariile anonime, ofensatoare, vizând un articol. Considerându-se neîndreptăţiţi, mai ales că platforma avertiza că „autorii comentariilor sunt responsabili pentru postările lor”, site-ul s-a adresat CEDO (reprezentanţii site-ului argumentând că nu erau responsabili pentru comentariile utilizatorilor). CEDO a decis însă că site-ul de ştiri este responsabil din punct de vedere legal pentru comentariile ofensatoare ale utilizatorilor. Asta în pofida faptului că administratorii platformei au asigurat eliminarea automată, prin sistemul de filtrare, a termenilor vulgari! Pe fond, reproşul judecătorilor s-a legat de faptul că „numeroase comentarii injurioase au trecut de filtrul automat”, iar administratorii site-ului nu au luat măsuri şi pentru îndepărtarea acestora, bazându-se doar pe sistemul automat de filtrare!

Or, tocmai această precizare este gravă, practic, site-urile fiind „responsabilizate”, adică obligate să lectureze şi, mai ales, să elimine comentariile cititorilor. Ceea ce ne aduce extrem de aproape de o cvasiimpunere a cenzurii, sub termenul de „responsabilizare”, linia dintre un comentariu şi o opinie fiind extrem de subţire! (Şi emitentul deciziei, CEDO, are un site, inclusiv cu ştiri despre activitatea sa, or, în cazul unor comentarii irevenţioase sau pur şi simplu „nepotrivite”, va aplica la rându-i practica cenzurii sub acoperirea autoresponsabilizării?).

Evident, ar fi o naivitate să credem că internetul a reprezentat vreodată o formă fără posibilităţi de îngrădire a libertăţii de exprimare! De fapt, mult mai „volatil” decât suportul clasic, hârtia, „suprema libertate” pe care o afişează spaţiul web reprezintă doar o perdea de fum menită a fi distras atenţia de la strivirea mijloacelor clasice de exprimare. În primul rând, presa scrisă. Iar dacă presa scrisă a dispărut atât de uşor a fost şi vina jurnaliştilor care s-au lăsat îmbătaţi cu ideea falsei libertăţi garantate de comunicarea virtuală. Când, în realitate, era vorba doar de o pastilă de îndulcire a amarului gust dat de închiderea treptată a publicaţiilor, sub presiunea costurile de tipografie şi difuzare.

Astfel, ziariştii s-au refugiat mult prea repede în ceea ce, poate cu mai puţin de zece ani în urmă, era privită drept cenuşăreasa presei. Ziarele electronice. Foamea de exprimare, doriţa de a fi prezent public au deturnat atenţia de la mărul otrăvit pe care îl reprezenta presa electronică, o presă substanţial mai ieftină, cu o forţă de penetrare pe care ziarele nu ar fi putut să o atingă decât la costuri exorbitante, dar şi o presă mult mai uşor de controlat la momentul necesar, internetul fiind un mijloc captiv mult mai supus „intervenţiilor” exterioare decât presa scrisă. Pentru că, între presa electronică şi guvernele dornice de cenzură, nu mai stau atâtea rotiţe cărora puterea să le pună oprelişte. Acum lucrurile sunt mult mai uşor de controlat, „cheia” fiind la acela care controlează mediul virtual, nu la cel ce postează informaţiile.

De aceea, se poate spune că judecătorii de la CEDO pun acum pe masa guvernelor un nou proiect „ACTA”. Iar decizia lor, dacă va rămâne definitivă, va schimba comunicarea aşa cum o ştiam noi! Pentru că „responsabilizarea” deţinătorilor de spaţii virtuale de exprimare „pentru conţinutul comentariilor” este doar un pas spre „responsabilizarea” aceloraşi deţinători de medii virtuale pentru propriile opinii. Şi nu suntem de fel departe de momentul definirii blogurilor ca sumă de comentarii, nu doar ale cititorilor, ci şi ale posesorilor, adică forţarea „responsabilizării” din clipa în care şi articolele (postările) vor fi considerate nu atât opinii cât mai ales comentarii pe marginea unui subiect.

P.S.:

Deciza CEDO a venit în ziua în care una dintre cele mai importante reţele de socializare a luat hotărârea de a anula utilizatorilor dreptul la intimitate, eliminând posibilitatea de a fi „invizibil” în căutările efectuate de către alţi utilizatori. Mai mult, platforma a decis să facă vizibil istoricul în timp al postărilor utilizatorilor. A făcut aceast lucru fără a avertiza utilizatorii care, dacă nu doreau ca „trecutul” lor pe reţeaua respectivă să devină public şi accesibil de către oricine şi oricând, ar fi trebuit să-şi poată şterge conturile de pe reţeaua respectivă.

Autor: Cezar Adonis Mihalache
Sursa: Ziarul Natiunea

http://gandeste.org/

Cenzura atotstapanitoare

Cele 6 companii internationale care controleaza perceptiile si vointa populatiei globului

Aproape toate canalele media care furnizează ştiri şi informaţii controlează în acest fel modul în care oamenii percep realitatea înconjuratoare. Mass-media face aceasta în unicul scop de a determina fiinţele umane să cumpere serviciile, bunurile şi produselor anumitor firme, în detrimentul altora. Această tristă realitate afectează omul zilelor noastre la toate nivelele existenţei sale: de la alimentaţie, la prietenii pe care îi are; de la ceea ce cumpără, la cariera pe care şi-o alege. Ceea ce este însă şi mai grav, e faptul că această „metodă” malefică de influenţare a voinţei umane are un efect negativ asupra percepţiei de sine a omului, întrucât el ajunge să creadă că este la fel de valoros ca bunurile pe care le achiziţionează sau ca „femeia fierbinte” pe care o posedă, întrucât sexul şi banii sunt principalele modalităţi de influenţare a omenirii, pe care media le exploatează la maxim.
Lumea şi societatea actuală a atins cote ale cenzurii pe care nici măcar nu le bănuim. Faptul este cu atât mai tragic, cu cât această cenzură odioasă se manifestă în prezent atât în mod ocultat, cât şi „pe față”, fără jenă. 

Iată în continuare cele 6 corporaţii gigant, care controlează absolut orice post de emisie media la care are acces omul de rând:

COMCAST – deţinută de General Electric. Controlează MSNBC, NBC şi Telemundo.
DISNEY – controlează ESPN, History Channel, A & E şi Lifetime.
VIACOM – compania-parinte a Paramount Pictures, BET şi MTV
CBS – şi zecile ei de filiale în întreaga lume.
NEWSCORP – controlează Fox News, New York Post, Wall Street Journal
TIME WARNER – controlează CNN, Time, People Magazine şi Warner Brothers

În prezent, 118 oameni conduc mai mult de200 de companii media şi

consiliile lor de administrare, care dirijează aproape tot ceea ce vedem, auzim sau urmărim ca ştiri din lumea întreagă. Există însă şi o „media alternativă”, care prin intermediul site-urilor şi blog-urilor de pe internet reuşeşte într-o anumită măsură să contrabalanseze colosala cenzură şi minciună în care este scăldată omenirea clipă de clipă. Doar 118 oameni de pe această planetă reuşesc să controleze şi să coordoneze acest cancer informaţional, dar semnele din lumea întreagă par să îi vestească sfârșitul iremediabil...

http://www.edituradaksha.ro/articles/view/cenzura-atotstapanitoare-cele-6-companii-internationale-care-controleaza-perceptiile-si-vointa-populatiei-globului-a128

http://adevarul2012.blogspot.ro

CISPA E MAI REA DECAT SOPA, PIPA SI ACTA. A FOST APROBATA IN ULTIMUL MOMENT DE CATRE CAMERA REPREZENTANTILOR …

Acest articol apartine blogului Saccsiv 

Iata ce aflam din articolul CISPA passes House in unexpected last-minute vote:

In urma unui vot de 248 pentru si 168 impotriva, Camera Reprezentantilor a Statelor Unite a aprobat ieri Actul de transfer si protectie a datelor confidentiale in mediul virtual (CISPA). In continuare aceasta lege va fi inaintata Senatului iar apoi va fi supusa aprobarii presedintelui Barack Obama.

Desi initial a fost prevazut ca acest proiect de lege sa fie supus la vot vineri, Camera reprezentantilor a decis ca votul sa aiba loc joi, dupa ce in prealabil au fost aprobate mai multe amendamente.

In afara protectiei internetului si a securitatii nationale, acest proiect de lege autorizeaza guvernul sa foloseasca informatiile confidentiale obtinute cu sprijinul CISPA in scopul anchetarii si punerii sub acuzare a crimelor de cyber-securitate, protectiei individuale si protectiei copiilor. O noua clauza defineste „cyber-crima” ca fiind orice crima care implica intreruperea functionarii retelelor de internet sau hackingul.

Leigh Beadon, colaborator al blogului Techdirt a declarat: „De fapt nu se mai poate spune ca rostul CISPA este acela de a asigura cyber-securitatea. Guvernul va avea dreptul de a folosi informatiile obtinute cu ajutorul CISPA in scopul anchetarii cetatenilor americani, fara ca legile de protectie a confidentialitatii sa il poata opri, atata timp cat poate afirma ca cineva a comis o crima virtuala. Ceea ce vrea sa spuna aceasta lege este ca Al Patrulea Amendament al Constitutiei SUA nu este valabil pe internet”.

Corespondentul CNET News, Declan McCullagh, a spus ca CISPA va crea mult mai multe probleme decat se poate anticipa in acest moment.

„Aspectul cel mai controversat al CISPA este limbajul – mai exact faptul ca in pofida a tot ceea ce se prevede la alte sectiuni ale legii, companiile au dreptul de a schimba intre ele informatiile pe care le detin, sub pretext ca aceasta se face in scopul „cyber securitatii”, a declarat el postului de televiziune RT.

Informatii si cifre cu privire la CISPA

CISPA a fost introdusa in Camera Reprentantilor anul trecut in luna noiembrie. Numerosi critici au atacat-o argumentand ca sub avalansa de cuvinte ar putea sa se ascunda permisiunea acordata guvernului de a spiona utilizatorii de Internet si de a bloca siturile care publica date definite foarte vag a fi ‚sensibile’.

„In realitate CISPA nu furnizeaza nici un fel de protectie impotriva cyber atacurilor, tot ceea ce face fiind aceea ca impune divulgarea datelor private ale utilizatorilor. Insa acest lucru nu rezolva problema. Ceea ce ar rezolva cu adevarat problema ar fi luarea de masuri reale de securitate precum si protectia accesului la internet, nicidecum spionarea oamenilor post factum” a declarat activistul Internet Aaron Swartz

Casa Alba a dat publicitatii miercuri o declaratie prin care aduce in atentia opiniei publice faptul ca presedintele Obama va fi sfatuit sa-si opuna dreptul de veto atunci cand va primi spre aprobare acest act. Adminstratia Obama denunta noul proiect de lege intrucat confera guvernului puterea de a cenzura internetul si permite autoritatilor federale si intreprinderilor private sa intercepteze mesajele private si sa urmareasca activitatea online a utilizatorilor sub pretextul combaterii cyber-terorismului.

Cititi va rog si:

CISPA – un nou proiect de lege american pentru CENZURAREA INTERNETULUI sau SOPA isi schimba doar numele?

STOP ACTA

Sursa: Saccsiv’s Weblog

Interesanta istorie a cenzurii

Galerie foto (3)

Cenzura este cu adevărat veche precum însăşi lumea. De fapt, cenzura a apărut odată cu limbajul articulat, când primii oameni şi-au dat seama de puterea şi, mai ales, de pericolul reprezentat de cuvinte în anumite ipostaze. Cu toate că, în unele circumstanţe, cenzura (şi mai ales autocenzura) devine de la sine un fenomen care se impune, de cele mai multe ori cenzura a fost şi a rămas încă un mijloc de constrângere, control, manipulare şi îngrădire a libertăţii de expresie – atât a individului, cât şi a maselor. Cenzura a fost, este şi cu siguranţă va mai rămâne pentru mult timp o piesă esenţială în mecanismul societăţii omeneşti. Fie că ne place sau nu…

Atât de aproape de noi…
Cenzura a urmărit mereu evoluţia libertatăţii de expresie, precum o soră geamănă invidioasă şi mereu iscoditoare. S-a ţinut ca scai de cuvântul liber. Nu l-a slăbit deloc!

În China străveche, cenzura a fost ridicată la rangul de instrument legitim necesar reglementării eticii, moralei şi vieţii politice a populaţiei.

Dar termenul de cenzură provine din perioada Romei Antice, când pentru prima dată în Europa, un oficiu de cenzori a fost stabilit în Oraşul celor Şapte Coline, la început de an 443 î. Hr. Cu toate acestea, cenzura, ca practică, era deja răspândită în rândul societăţilor din Grecia Antică.

Cu siguranţă, cel mai faimos caz de cenzură din istoria antică a fost acela în care a căzut victimă Socrate însuşi. Marele filozof şi gânditor a fost obligat să bea otravă în anul 399 î. Hr., după ce refuzase în prealabil să admită că scrierile sale corup tineretul atenian şi sunt ofensatoare la adresa divinităţilor.

Cum un fenomen creează întotdeauna reacţii de opoziţie, avocaţii libertăţii cuvântului nu au întârziat nici ei să-şi facă apariţia pe scena istoriei. Primul dintre ei a fost Euripide trăitor între anii 480-406 î. Hr. Euripide a apărat dreptul celor născuţi liberi de a vorbi fără teamă şi a-şi expune părerile şi opiniile în public.

Pentru libertatea de expresie în Europa, răspândirea creştinismului, precum şi întunecatul Ev Mediu, au reprezentat două mari obstacole. Atât curţile regale, cât mai ales Biserica Catolică au fost entităţi care ajunseseră la un moment dat să se identifice aproape complet cu noţiunea de cenzură.

Apariţia tiparului şi, implicit, răspândirea scrierilor tipărite în Europa medievală, undeva la mijlocul secolului XV, a dus iniţial chiar la intensificarea cenzurii, coordonată, evident, tot de omnipotenta Biserică Catolică.
Numeroase scrieri supuse cenzurii au fost de natură religioasă, primele volume interzise fiind cele de inspiraţie protestantă.

Pentru civilizaţia occidentală, cenzura a luat noi dimensiuni odată cu publicarea tratatului Index Librorum Prohibitorum, o culegere care indexa şi interzicea toate scrierile considerate periculoase de către Vatican. Papa Paul al IV-le a ordonat personal prima ediţie, care a văzut lumina tiparului în anul 1559.

Index-ul s-a bucurat de un asemenea succes la Vatican, încât a fost reeditat ulterior în peste 20 de ediţii, la cererea a numeroşi papi. Credeţi sau nu, dar ultima ediţie actualizată a Index Librorum Prohibitorum a fost comandată de Biserica Romano-Catolică în anul 1948, practica fiind abolită abia în 1966.

Probabil cele mai faimos autor şi cercetător ştiinţific cenzurat de Vatican a fost Galileo Galilei.

Nu doar universul cărţilor şi scrierilor a simţit meru în ceafă răsuflarea rece a Cenzurii: apărut pentru prima dată în Franţa anului 1464, serviciul poştal a avut (şi încă are, uneori) de suferit de pe urma violării corespondenţei şi a controlului excesiv. (Evident, în rare situaţii, cum sunt cele legate de siguranţa naţională sau iminente acte de terorism, aceste practici se impun.)

Serviciile poştale au fot puternic vizate de ochiul scrutător al cenzurii, mai ales în perioadele de război. Bunăoară, la începutul secolului trecut, cenzura era acceptată şi răspândită în toate statele europene, inclusiv în cele cu tradiţii îndelungate în privinţa democraţiei. Chiar şi în zilele noastre, serviciile poştale rămân în atenţia cenzurii, în special în statele unde importul de literatură, reviste, filme, muzică etc. este interzis sau strict controlat.
Bate vânt de libertate?
Dacă urmărim fenomenul de-a lungul istoriei, se pare că, odată cu apropierea de Epoca Modernă, cenzura începe să-şi piardă din avânt şi putere. Este doar o impresie.

Adevărul este că recent încheiatul secol XX a dat naştere la unele dintre cele mai puternice şi opresive sisteme de cenzură din întreaga istorie a umanităţii.

În decursul secolului al XVIII-lea, presa din Europa se afla frecvent sub controlul cenzurii de stat.

Secolul următor a adus cu sine apariţia presei independente, iar oficiile de cenzori au trebuit să cedeze încet-încet la presiunile opiniei publice, precum şi la cererea crescândă a maselor în privinţa literaturii libere.
Imperiile coloniale, precum Rusia ţaristă şi Marea Britanie, exercitau un control strict asupra publicaţiilor care apăreau în teritoriile şi coloniile proprii.

Cu toate că cenzura instituită de guverne a fost aparent abandonată în majoritatea ţărilor occidentale, la sfârşit de secol XIX, îngrijorarea maselor de cetăţeni în privinţa proliferării materialelor şi literaturii care tratau sexualitatea a determinat menţinerea cenzurii.

Chiar şi volume din literatura universală, recomandate astăzi copiilor, au fost interzise pe motiv că încurajează sexualitatea. Celebrele romane de aventuri destinate celor mici,

Aventurile lui Tom Sawyer şi Aventurile lui Huckleberry Finn, au fost interzise imediat după apariţie în Statele Unite şi Marea Britanie. Conform lui Arthur Schlesinger, autorul lucrării “Cenzura – 500 ani de conflict”, operele lui Mark Twain erau încă supuse cenzurii şi în anul 1984.

Nu doar câte o carte în parte a fost victimă a cenzurii; fenomenul a lovit adesea librăriile şi bibliotecile.

Nu trebuie să-i învinuim pentru asta doar pe anticii care au incendiat faimoasa Bibliotecă din Alexandria, distrugând peste 400.000 de manuscrise, iremediabil pierdute.

Întreaga colecţie de volume a Universităţii din Oxford a fost incendiată în anul 1683, din ordinul explicit al regelui.

Oricum, apogeul cenzurii în secolul XX a fost atins, în Europa, sub regimurile nazist şi sovietic.
Iar statele fundamentaliste, în care puterea era deţinută de extremiştii religioşi, nu au rămas deloc în urma celor două regimuri de tristă amintire. Ba chiar le-au întrecut pe acestea la multe capitole…

Cenzură, rasism, sărăcie, viitor?

Cenzura pe bază rasială rămâne una dintre cele mai răspândite forme de interzicere a libertăţii de exprimare, alături de cenzura pe considerente politice, sexuale sau religioase.

Apogeul acestei forme de cenzură a fost atins în cadrul regimului de apartheid din Africa de Sud, precum şi în statele conservatoare din sudul SUA.

Excelenta culegere “Jacobsen’s Index of Objectionable Literature” este o sursă extrem de documentată şi detaliată în privinţa cenzurii pe criterii strict rasiale – interzicerea unor scrieri ale autorilor de culoare.

Cenzura pe baze religioase face şi în prezent multe victime umane. Nimic nu este mai edificator decât maxima “Cei care trăiesc din stilouri, ar trebui să moară de sabie”, emisă de conducerea Grupului Armat din Algeria în anul 1993.

Pe baza acestei logici a absurdului cruzimii duse la apogeu, din luna mai a anului 1993, în luna decembrie 1995, nu mai puţin de 58 de redactori, reporteri şi editorialişti algerieni au fost ucişi, imediat după ce membrii organizaţiei teroriste amintite au intrat în posesia corespondenţei oamenilor care activau în presa din această ţară.

Dezvoltarea societăţii tehnologizate, apariţia Internetului, precum şi a microclimatului social din cadrul marilor corporaţiilor internaţionale a dus la apariţia a noi forme de cenzură.

Dacă cenzura pe Internet a devenit un fenomen cu care deja suntem obişnuiţi (caracterizat prin blocare de site-uri, forumuri online, IP-uri etc), cenzura practicată şi aplicată în marile corporaţii este extrem de interesantă de urmărit şi studiat.

Efectele ei complexe duc la modificarea caracterului şi personalităţii milioanelor de furnici truditoare pe sume modice sub sceptrele (a se citi brandurile) tot mai puternice al multinaţionalelor.

Pe scurt, cenzura corporatistă constă, în general, în sancţionarea libertăţii de exprimare a angajaţilor, purtătorilor de cuvânt şi chiar a asociaţilor în afaceri.

Genul acesta subtil, dar implacabil, de cenzură este asociat întotdeauna cu ameninţarea privind pierderea locului de muncă, a drepturilor băneşti, pierderea accesului la anumite segmente de piaţă.

Acest abuz social de sorginte capitalistă a fost expus şi dezbătut pentru prima dată în anul 1969, când Nicholas Johnson şi Richard Salant, două personalităţi ale mass-media americane, au atras atenţia asupra fenomenului.

Cenzura rămâne, aşadar, un fenomen extrem de amplu, complex şi controversat, a cărui utilitate nu poate fi negată de nicio societate care se doreşte normală, dar de ale cărei excese trebuie să se ferească oricine. Fie el individ, familie sau societate.

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Maria Tănase – Povestea cenzurată

Unul dintre acele filme documentare interzise de regimul comunist, a cărui premieră a avut loc abia după patru ani de la realizare, în 1990. Produs de Sahia Film, documentarul cuprinde mărturii și imagini-document despre viața și activitatea muzicală a interpretei Maria Tănase. Se spune că America a avut-o pe Marilyn Monroe, Franța pe Edith Piaf, iar România pe Maria Tănase.  Când vorbim însă  despre viața Mariei Tănase, nu întotdeauna suntem cuprinși de frenezia pe care ne-o inspiră muzica sa, pentru că ritmurile săltărețe ascund o poveste secretă pe care puțini dintre noi o cunosc.

Maria Tănase în lumea spionilor

Istoricul Mihai Pelin, în lucrarea sa “Un veac de spionaj, contraspionaj si poliție politică”, afirmă că Maria avea la sfârșitul anilor ’30 relații foarte apropiate cu Maurice Negre, corespondentul de la București al agenției Havas și rezident al serviciilor speciale franceze.
În anul 1940, artista face un prim-turneu în Turcia, și are ocazia să cânte în fața președintelui țării Iamet Inonu. Al doilea război mondial izbucnise de mai bine de un an, iar Istanbulul și Ankara erau la acea vreme locul de întâlnire al agenților secreți.
La întoarcerea în țară, Maria Tănase devine ținta serviciului secret al armatei germane Abwehr, care încearcă (printr-un maior) să o recruteze. Conform unor date ale Serviciului Secret de Informații din România, condus de Eugen Cristescu, artista refuză. (Surse: yuppy.ro și 9am.ro)

Vizionare online film documentar interzis Maria Tănase – Povestea cenzurată (Sahia Film)

 

Sursa: filmedocumentare.com