Dezintegrare lentă (Cronica Română )

Dezintegrarea Uniunii Europene are o serie de asemanari cu dezintegrarea Uniunii Sovietice. Chiar si cu putin timp inainte de destramarea propriu-zisa, majoritatea observatorilor ne­a­vi­zati nu credeau ca URSS poate sa-si inceteze existenta in timpul apropiat. Observatorii avizati atrageau atentia asupra unor chestiuni aparent minore, dar care aratau intr-un mod cat se poate de clar ca imperiul de odinioara a devenit un colos de lut pe cale sa se prabuseasca. Daca analizam din aceasta perspectiva o serie de evenimente relativ recente, viitorul Uniunii Europene incepe sa para din ce in ce mai sumbru. Ieri, in interiorul Uniunii Europene si al spatiului Schengen a reaparut o frontiera. Parlamentul danez a aprobat reintroducerea controalelor de frontiera si a decis sa finanteze amenajarea unor puncte permanente de trecere a frontierei germano-daneze. Mo­tivele formale invocate de autoritatile de la Co­pen­haga sunt multiple si tin de faptul ca politica unionala in privinta migratiei ilegale si a traficului de droguri si persoane provoaca un pronuntat sentiment de insatisfactie atat in randul politicienilor, cat si in randul alegatorilor danezi. Din punct de vedere practic este putin probabil ca noul sistem de control sa devina imediat un factor important in lupta contra migratiei ilegale sau a traficului de droguri, insa nu trebuie subestimat efectul psihologic al deciziei parlamentului danez. Incet, dar sigur, tarile-membre ale Uniunii Europene incep sa redescopere partile pozitive ale abilitatii de a avea o politica proprie si de a lua deciziile fara a depinde de bunavointa birocratilor de la Bruxelles si fara a intreprinde operatiuni diplomatice in vederea obtinerii sprijinului din partea marilor pu­teri europene. Cu cat mai grea va deveni situatia economica cu atat mai dulce va deveni aerul libertatii eurosceptice.
Este destul de ironic faptul ca unul dintre factorii care au declansat aceasta situatie este generat de in­fluxul de imigranti ilegali din regiunea Africii de Nord, influx care s-a intensificat in urma operatiunilor mi­litare din Libia. Problema imigratiei ilegale a de­venit un subiect deosebit de inflamabil, dar nu este nici pe departe unicul mar al discordiei in relatiile dintre tarile europene. In situatiile care tin de crearea sau dezintegrarea unor structuri politice transnationale existenta unor precedente este deosebit de importanta pentru a marca zona actiunilor acceptabile sau inacceptabile. Daca astazi Danemarca reuseste sa in­calce in mod flagrant regulile zonei Schengen, in­vocand necesitatea de a restrictiona influxul de imigranti ilegali, atunci se creeaza un precedent deosebit de periculos pentru stabilitatea administrativa a Uni­unii Eu­ro­pene. In con­ditiile in care regulile unionale nu mai sunt sacrosancte si pot fi incalcate, putem fi siguri ca se va gasi o serie intreaga de politicieni care isi vor dori sa faca acest lucru, la fel se vor gasi si numeroase motive pentru a justifica viitoarele incalcari. O singura actiune creeaza un precedent, cateva actiuni creeaza o ten-dinta, iar o serie de astfel de actiuni va genera o noua norma de comportament politic. Situatia in care se afla Uniunea Europeana poate fi descrisa drept o dezintegrare ce se executa in pasi marunti. Odata ce lipsa de obedienta fata de deciziile de la Bruxelles va deveni noua norma politica la nivel national, nu va exista nicio metoda pentru a salva coeziunea tarilor europene. Inainte de criza, sustinatorii eurocratilor aveau la dispozitie un argument imbatabil: in Europa unita se traia mai bine decat in Europa dinaintea crearii Uniunii Europene. Astazi, acest argument si-a pierdut complet validitatea si a inceput sa actioneze in sens invers. Daca necesitatea existentei Uniunii Europene a fost evaluata prin prisma succeselor economice, atunci criza care a afectat toate tarile eu­ropene devine un argument forte pentru renuntarea la acest proiect.
In ultimele luni se tot lanseaza zvonuri despre reintroducerea in circulatie a marcii germane. De fiecare data aceste zvonuri sunt dezmintite, dar totodata pro­voaca reactii foarte intense din partea publicului german. Este posibil ca aceste zvonuri sa fie doar ex­presia dorintei de senzational a jurnalistilor eu­ropeni, dar este la fel de posibil ca aceste zvonuri sa fie de fapt niste experimente sociologice a caror desfasurare este ur­marita cu maxima atentie de cei care se pregatesc sa reorganizeze spatiul european dupa ce procesul de dezintegrare a Uniunii Europene va ajunge la final.

Sursa: Prioritate de dreapta

Tragedie irlandeză (Cronica Română)

Ultimele evenimente au demonstrat inca o data faptul ca Uniunea Europeana s-a transformat definitiv intr-un mecanism administrativ de promovare a intereselor comunitatii bancare a tarilor influente din cadrul Uni­unii. Declaratiile despre democratie si egalitate in drepturi sunt doar o fatada.

Cronica Română:

Irlanda a cedat in fata presiunilor Comisiei Europene si a acceptat un “pachet de salvare” care se va cifra intre 80 si 90 miliarde de Euro. Contrar declaratiilor politicienilor europeni si ale comentatorilor economici din media, acest “pa­chet de salvare” nu ajuta cu nimic Irlanda, ci este destinat in exclusivitate pentru a salva bancile, in principal cele britanice si cele germane. Premierul irlandez, care a acceptat inrobirea economica definitiva a tarii pe care o conduce, are perfecta dreptate atunci cand declara ca “alegerile anticipate ar fi inoportune la mo­mentul actual” pentru ca orice scrutin organizat acum se va incheia cu o victorie zdrobitoare a opozitiei, electoratul nefiind dispus sa-l ierte pentru inalta tradare a intereselor nationale.
Schematic, situatia Irlandei poate fi descrisa in felul urmator: Irlanda a avut o piata imobiliara supraincalzita care a fost alimentata de creditele ieftine acordate de catre banci, angajatii carora (de la ofiterii de credit si pana la directori) au renuntat la principii prudentiale in goana dupa bonusuri si profituri individuale imediate. Bancile irlandeze imprumutau bani din exterior si fi­nantau specula imobiliara locala. Dupa ce bula imobi­liara s-a spart, bancile s-au trezit fara posibilitatea de a-si recupera banii. In mod normal, solutia in astfel de situatii este declararea falimentului tuturor bancilor si daca este nevoie organizarea ad-hoc a unor noi banci (posibil finantate de stat in prima faza) pentru men­tinerea activitatii financiare de baza. In mod normal, asa functioneaza capitalismul, cel care greseste trebuie sa plateasca. Evident, bancherii britanici si germani nu aveau cum sa-si recupereze banii intr-un astfel de scenariu. In consecinta, au fortat guvernul irlandez sa comita un act anti-national si anume sa finanteze din banii statului datoriile sistemului bancar privat din Irlanda. Statul a cheltuit 50 de miliarde de Euro pentru a plati datoriile scadente ale bancilor si a fost nevoit sa introduca un program draconic de austeritate pentru a mentine deficitul bugetar la un nivel tolerabil. Datoriile bancilor au fost transformate in datoriile statului, impli­cit ale contribuabililor. Banii care au fost utilizati pentru salvarea bancilor au fost obtinuti din vanzarea de obli­gatiuni de stat pe termen scurt, majoritatea carora a fost cumparata de aceleasi banci britanice si germane care urmau sa beneficieze de pe urma operatiunii de salvare a bancilor irlandeze cu banii statului. Acum, a venit perioada de refinantare a acestei datorii si guvernul de la Dublin a inteles ca aceasta nu poate fi refinantata pe piata libera pentru ca investitorii nu mai au incredere in capacitatea Irlandei de a-si plati datoriile si fie nu sunt dispusi sa investeasca in obligatiuni irlandeze, fie cer randamente nerealiste pentru o astfel de investitie. De­cizia corecta intr-o situatie de acest gen este de­cla­rarea falimentului national si demararea negocierilor cu cre­ditorii externi in vederea restructurarii datoriei de stat. In acest fel, Irlanda ar fi reusit sa obtina o reducere a datoriei publice si sa se concentreze asupra relansarii economiei. Chiar si in cazul in care o consecinta a unei astfel de decizii ar fi excluderea din zona Euro, aceasta optiune ar fi fost net superioara optiunii adoptate de premierul Brian Cowen. Pachetul de ajutor presupune ca Irlanda se indatoreaza si mai mult, re­nuntand practic la orice umbra de independenta economica. Aceasta noua indatorare este echivalentul unui imprumut de aproximativ 29 de mii de Euro contractat de fiecare locuitor al acestei tari, inclusiv copii si batrani. Elita politica irlandeza a dus tradarea propriului popor pana la capat si acum o datorie de 50 de miliarde de Euro a bancilor private irlandeze catre bancile britanice si germane se va transforma definitiv intr-o datorie de 90 de miliarde de Euro a statului Irlandez fata de Uniunea Europeana. Politicienii de la Bruxelles deja se pregatesc sa utilizeze noul levier pe care-l au asupra guvernului de la Dublin. Timp de aproape un deceniu, politica fiscala irlandeza a fost un factor iritant pentru restul guvernelor europene. Cota unica de impozitare a pro­fiturilor companiilor in Irlanda este de 12,5% si acest aspect a atras in Irlanda o serie intreaga de companii pan-europene care si-au transferat acolo sediile si circuitele financiare. In urmatoarele luni, Comisia Eu­ropeana, in ca­litate de creditor care-si doreste sa recupereze banii (excelent pretext) va forta guvernul de la Dublin sa mareasca toate impozitele, iar acest lucru va duce la un exod al investitorilor.
Ultimele evenimente au demonstrat inca o data faptul ca Uniunea Europeana s-a transformat definitiv intr-un mecanism administrativ de promovare a intereselor comunitatii bancare a tarilor influente din cadrul Uni­unii. Declaratiile despre democratie si egalitate in drepturi sunt doar o fatada.

Sursa: Prioritate de dreapta