Criza economică declanșează un nou fenomen demografic: remigraţia.Sute de copii din străinătate se întorc în școlile românești

Sute de copii au revenit și în această toamnă, în şcolile din România, după ce şi-au început studiile în străinătate, unde munceau părinţii lor. Elevii au făcut cereri la inspectoratele şcolare, iar acum îşi echivalează studiile făcute în Europa. Numai la Braşov şi la Constanţa sunt peste 300 de copii care vor studia de acum în sistemul de învăţământ românesc.

La Brașov, 135 de copii s-au întors din Italia și Spania și au cerut echivalarea studiilor și înscrierea în clasele I-VIII la școli din județ. Cei mai mulți au revenit în România cu părinții după ce aceștia nu și-au mai găsit loc de muncă în străinătate.

Alții au fost trimiși acasă la bunici, fie pentru că nu s-au adaptat sistemului occidental de învățământ, fie pentru că părinții nu și-au mai permis să îi dea la școlile europene.

În Constanța, peste 150 de elevi au depus cereri pentru echivalarea studiilor. Dosarul trebuie să conţină printre altele, foaia matricolă, în original, de la şcoala unde a promovat elevul și situaţia la învăţătură pentru fiecare an în parte făcut în străinătate.

Remigrația, un nou fenomen demografic

După plecările masive la muncă în străinătate, înrăutăţirea condiţiilor economice din zonele alese ca destinaţie au determinat fenomenul invers – întoarcerea acasă, tot în număr semnificativ şi tot cu probleme specifice, de data aceasta, de readaptare.

„În mod evident, migraţia românilor a fost şi este una de natură preponderent economică”, subliniază prof. Stelian Victor Fedorca, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, comentând: „Pentru România, acest exod a însemnat o ameninţare demografică, dar şi o sursă de creştere economică. Şi ţările de destinaţie, în special Spania, Italia sau Franţa, au înregistrat beneficii în urma numeroasei imigraţii româneşti.

Criza economică din ultimii ani a accentuat, însă, tensiunile sociale şi a provocat dispariţia locurilor de muncă pe care românii din Spania şi Italia le ocupaseră. Mulţi dintre cei care au plecat în căutarea unui trai mai bun s-au confruntat cu eşecul şi cu sărăcia în ţara de destinaţie, nu au reuşit să se integreze şi au decis să revină în România. Începând cu anul 2008, fenomenul de repatriere s-a accentuat”.

Impactul fenomenului migraţiei este cercetat îndeosebi sub aspect economic. Există, însă, şi o dimensiune socială, cu manifestări în plan psihologic şi familial, ale cărei consecinţe îi afectează îndeosebi pe copii. Acestui aspect îi este consacrat studiul „Remigraţia copiilor români 2008-2012”, elaborat de Asociaţia Alternative Sociale din Iaşi. Este una dintre primele cercetări cu acest subiect în domeniu, la scară internaţională. După cum precizează Cătălin Luca, directorul executiv al asociaţiei, migraţia pentru muncă a înregistrat, iniţial, cote ridicate mai ales dinspre Moldova. Din 2008, în condiţiile extinderii crizei economice, a devenit evident fenomenul invers.

Peste 21.000 de copii s-au întors în ultimii patru ani din Italia şi Spania în şcolile din România, aproximativ o treime dintre ei având dificultăţi de readaptare şi probleme psihologice şi emoţionale, potrivit unui studiu care a fost prezentat vineri, 9 noiembrie, de Asociaţia Alternative Sociale.

Astfel, studiul arată că un număr de 21.325 copii care au revenit din Italia şi Spania au solicitat în perioada ianuarie 2008 - mai 2012 echivalarea studiilor pentru reînmatricularea în sistemul educaţional românesc.

Cei mai mulţi dintre acetia au fost din judeţele Bacău (1.118), Neamţ (973), Iaşi (943) si Galaţi (913). Un vârf al remigraţiei a fost atins în anul 2009, atunci când peste 7.000 de copii au solicitat echivalarea studiilor pentru reînmatricularea în sistemul educaţional românesc.

Potrivit estimărilor autorilor studiului, numărul copiilor care revin în ţara din Spania şi Italia reprezinta doua treimi din totalul celor care remigrează.

Cercetarea sociologica realizată in cadrul studiului a arătat ca aproximativ 10% dintre copiii reintorsi in România recunosc explicit ca au probleme de readaptare şi reintegrare socială. Restul copiilor investigati consideră că s-au învăţat din nou cu spaţiul social, şcolar şi cultural românesc.

Pentru majoritatea copiilor starea afectivă generală consecutivă remigratiei este una preponderant pozitiva. Totuşi, pentru 16-17% dintre copiii care au luat parte la studiu readaptarea este asociată cu stări negative moderate sau accentuate precum ruşine, tristeţe, teamă, sentiment de abandon, furie, recunoscute ca atare de aceştia.

Totodată, studiul arată că intre 20 şi 30% dintre copiii care revin în România prezintă un risc semnificativ sau major de a dezvoltă o anumită tulburare specifică din sfera prosocială: dificultăţi emoţionale, comportamentale, de atenţie sau relaţionale.

Printre efectele pozitive ale remigraţiei asupra copiilor constau în cunoaşterea unei limbi străine, precum şi în faptul ca aceştia sunt familiarizaţi cu un alt stil de viata, deşi sunt nostalgici dupa acesta. Totodată, copiii au fost apreciati in străinătate pentru performanţele şi bagajul lor de cunoştinţe şcolare.

În ceea ce priveşte efectele negative, studiul arată că aceşti copii au un grad de anxietate mediu sau ridicat, sunt temători, ezitanti in relaţiile cu adulţii, dar si cu cei de o vârstă apropiată.

La cercetarea sociologică inclusă în studiu au participat 245 copii din şase judeţe: Vrancea, Vaslui, Buzau, Dolj, Arad si Cluj.

Surse: Digi24.ro , Economistul, Gazeta Romaneasca

http://gandeste.org

De ce nu trebuie să aşteptăm în deşert investitorii străini

Discuţiile recente legate de numărul alegătorilor şi de constituirea cvorumului pentru referendumul de demitere a preşedintelui este un bun prilej să ne gândim la importanţa pe care demografia o joacă nu numai în plan politic şi instituţional, dar şi în viaţa socio-economică. Dezbaterea publică din aceste săptămâni, ca şi recensământul de anul trecut, ne-au amintit cât de puţini (mai) suntem.

Dincolo de discuţiile despre numărul românilor plecaţi în străinătate, avem această realitate a faptului că an de an, începând cu 1989, diferenţa dintre cei decedaţi şi nou-născuţi este de câteva zeci de mii. Ne împuţinăm! Nu numai prin emigrare, dar şi pe cale biologică.

Pentru economia naţională nu este însă alarmantă atât demografia negativă, cât procesul secundar, cel al îmbătrânirii populaţiei. Mutarea în sus a vârstei medii a locuitorilor României este procesul care trebuie să ne pună în gardă asupra viitorului economic al ţării. Vorbim despre presiuni asupra bugetului de pensii, despre necesarul sistemului sanitar. Nu înţelegem însă impactul care se va resimţi asupra pieţei imobiliare, asupra consumului şi nici măcar asupra capacităţii economiei în ansamblul ei de a genera randamente.

Pentru că nu înţelegem consecinţele demografiei, punem adesea şi diagnosticele greşite. Aşteptarea cu sufletul la gură a investitorilor străini este una dintre aceste erori. Nu pentru că nu am avea nevoie de capitalul străin, ci pentru că nu ne dăm seama că acesta are motive serioase să ne ocolească.

Vorbim adesea despre dificultăţile de ordin legislativ şi birocratic, despre nivelul impunerii, şi credem că dacă schimbăm dramatic în bine lucrurile în această zonă investitorii vor da năvală. Nimic mai fals. Investitorii strategici, cu ţinte extinse, de 10 ani până la 25 de ani, se uită în primul rând la capacitatea economiei de a genera creştere. Boom-ul economic rezultă din investiţii, dar acestea evoluează în conexiune cu o demografie pozitivă.

Investitorii merg acolo unde o demografie în creştere şi o populaţie tânără şi pregătită pot asigura creştere economică şi un randament ridicat pentru capitalul alocat. Restul e poveste. Dacă până acum câţiva ani investitorii ar fi putut găsi motivaţii care să îi facă să treacă peste neajunsurile de infrastructură şi de alcătuire legislativă de la noi, acum nu mai pot scoate din ecuaţie sub nicio formă problema demografică.

Capitalurile care vor veni aici pot avea obiective de timp de 5-6 ani. Tot ce trece peste acest reper îi trimite, însă în necunoscut sau în zone de risc mai ridicat. Să fim înţeleşi, vor mai veni la noi companii cu ţinte specifice, cu calcule întocmite foarte clar. Vor fi poate şi investitori care vor nimeri bezmetic pe aici. Fluxurile de capital pe care le aşteptăm însă pentru a schimba faţa României, nu vor veni niciodată.

În satele de bătrâni pot descinde procurorii, dar vă asigur că nu au ce căuta investitorii străini. Pentru că nu au cu cine produce şi nici nu au pentru cine desface produsele lor. Plătim decontul demografiei şi al milioanelor de avorturi din ultimele două decenii. Românii omorâţi înainte de a se naşte nu vor contribui la formarea Produsului Intern Brut şi nici nu vor consuma. Ei sunt acum inexistenţi şi de aceea şi investitorii străini vor fi inexistenţi pentru o bună perioadă de timp din România.

Piaţa internă va fi restrânsă în continuare, iar ţara noastră nici nu poate asigura un cap de pod de la extremitatea Europei pentru spaţiul ex-sovietic sau Orientul Mijlociu. Nici infrastructura şi nici relaţiile politico-diplomatice nu ne recomandă pentru o astfel de ipostază. Suntem, deci, prea puţini atractivi pentru capitalul străin de care ar fi atâta nevoie.

Dacă demografia nu ne ajută, iar reparaţiile de ordin legal şi fiscal ne pot ajuta doar în mică măsură, poate că ar trebui să luăm act de faptul că nu vom deveni prea curând un El Dorado vânat de investitorii nerezidenţi. Dacă diagnosticul acesta se va impune, atunci şi strategiile pe termen extins trebuie să fie alcătuite pornind de la această realitate.

În consecinţă ar trebui să ne concentrăm pe politici care să stimuleze coagularea capitalului autohton. Fiind la început restrâns, nu ne poate ajuta să decolăm aşa cum ne-am dori să o facem cu banii străinilor. Dar acesta poate crea bazele pentru o dezvoltare organică a economiei naţionale, chiar şi în bătaia vântului unei crize care probabil va fi contemporană cu întreg impasul nostru demografic ce se prefigurează în următorii 20 de ani.

Ce se impune aşadar? Politică monetară în baza unei monede solide, rate de dobândă ridicate, reconfigurarea sistemului bancar prin abandonarea coloşilor creditării de retail în favoarea unor cooperative de credit locale care să poată ajuta întreprinderile mici şi mijlocii, dezvoltarea şi utilizarea Bursei ca pârghie de alocare eficientă a capitalului autohton, îndepărtarea capitalului străin din zonele de extragere a rentei, redevenţe consistente pe exploatarea resurselor naturale, un sistem fiscal care să favorizeze câştigul de capital, politici salariale care să permită creşterea veniturilor disponibile şi stimulente pentru ca acestea să fie economisite şi investite, iar nu direcţionate către consum.

O politică ce să aibă în vedere liniile trasate mai sus ar conduce la o economisire mai ridicată, la o coagulare mai rapidă a capitalului autohton. Ar fi exact de ce am avea nevoie în contextul îmbătrânirii populaţiei şi ar asigura societăţii româneşti o robusteţe mai ridicată care să ne permită să trecem mai uşor peste cutremurul financiar şi economic ce bate la uşa economiei globale.

Reducerea dramatică a risipei banului public în paralel cu reduceri din fiscalitate ar putea aduce în ţară cel mai la îndemână capital, cel al românilor plecaţi acum în străinătate. O povară mică a impunerii, reglementări suple şi active depreciate i-ar putea ajuta pe cei care vor să demareze afaceri producătoare de valoare adăugată. Poate, între timp, începem şi să facem copii astfel încât să putem intra şi pe radarul marelui capital undeva la jumătatea secolului. Până atunci, v-am salutat: “Să trăiţi bine!”

Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro

Sursa: gandeste.org

Realităţile financiare şi demografice ale NATO

JR Nyquist: NATO’s Financial and Demographic Realities (Financial Sense):
Secretarul Apărării, Robert Gates, a rostit vineri un discurs cu privire la viitorul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Potrivit lui Gates, NATO a acumulat “lacune serioase în domeniul capacităţii” şi suferă de “deficienţe instituţionale”. Alianţa, a spus el, trebuie să fie remediată, dacă se aşteaptă ca ea să rămână viabilă. Iar apoi a vorbit despre “dificultatea crescândă pentru SUA în susţinerea sprijinului actual pentru NATO, contribuabilul american continuând să suporte cea mai mare parte a sarcinii în Alianţă”. Gates şi-a înmuiat apoi vehemenţa acestui ultim punct, explicând că el împărtăşeşte “aceste opinii în spiritul de solidaritate şi prietenie, cu convingerea că prietenii adevăraţi trebuie să vorbească uneori direct unul cu celălalt …”.
Se pare că forţele europene trimise în Afghanistan au fost surprinse să se găsească “într-o luptă dură împotriva unor talibani hotărâţi, care revin în forţă din sanctuarele lor din Pakistan”. Gates a vorbit despre “Incapacitatea multor aliaţi de a îndeplini angajamentele convenite”. Războiul afgan, a adăugat el, este o afacere în care se intră şi se iese “toţi, odată”. Cu peste 2 milioane efective europene, NATO a avut probleme cu sustinerea unei desfăşurări de 25 – 40.000 de soldaţi. În ceea ce priveşte situaţia din Libia, Gates a declarat că “a devenit dureros de clar că neajunsuri similare – în capacitate şi voinţă – au potenţialul de a pune în pericol capacitatea Alianţei de a efectua o campanie aer-mare integrată, eficientă şi susţinută”.
Două treimi din membrii NATO nu au furnizat forţe pentru campania din Libia. “Sincer”, a spus Gates, “mulţi dintre acei aliaţi care stau pe margine fac acest lucru nu fiindcă nu doresc să participe, ci pur şi simplu pentru că ei nu pot. Capabilităţile lor militare pur şi simplu nu există”. Continuând să vorbească fără menajamente, Gates s-a referit la “cei care doresc şi sunt capabil să plătească preţul şi să ducă poverile angajamentelor alianţei, şi cei care se bucură de beneficiile statutului de membru NATO… dar nu vor să împartă riscurile şi costurile”. El a spus că acest lucru este “inacceptabil”. Există o “lipsă de voinţă”, a spus el. După 9/11 cheltuielile NATO pentru apărare au scăzut cu aproape 15%.
Gates a sugerat că slăbiciunea militară a Europei este tot mai mare şi este sortită să continue, şi să se agraveze. Această slăbiciune în creştere se datorează “realităţilor politice şi demografice”. Secretarul Apărării s-a referit la declinul populaţiei Europei; care se datorează eşecului de a avea copii. Declinul populaţiei Europei se accelerează, iar un expert german a explicat recent – mama medie germană are un fiu pentru a-l trimite în luptă. (http://www.youtube.com/watch?v=-q1KkXZkPa8). Europenii se pot considera ca fiind “superiori” altora. “Am depăşit războiul”, ar dori ei să spună. Dar, în realitate, superioritatea lor constă într-o penurie de tineri.
“După cum ştiţi cu toţii”, a spus Gates, “situaţia fiscală gravă a Americii pune acum presiune asupra bugetului nostru de apărare…”. Statele Unite nu mai pot duce prea mult timp povara. Acest lucru nu înseamnă că Statele Unite se vor retrage de la “responsabilităţile sale globale”. Gates a declarat că preşedintele Obama consideră că aceasta ar fi o “greşeală gravă”. Cu toate acestea, dacă Statele Unite nu pot continua plata cheltuielilor curente de apărare, şi dacă ţările europene nu vor contribui mai mult, viabilitatea NATO ar putea fi pusă în discuţie. Potrivit lui Gates, ponderea care revine SUA din totalul cheltuielilor NATO pentru apărare a crescut cu peste 75% de la căderea Zidului Berlinului. Acest lucru nu poate fi susţinut.
Anticipând problemele financiare în creştere de acasă, Gates a spus: “Realitatea brutală este că va scădea voinţa şi răbdarea în Congresul SUA – şi în corpul politic american, în sens larg – de a cheltui fonduri din ce în ce mai preţioase în numele unor naţiuni care aparent nu doresc să aloce resursele necesare… propriei apărări”. Cu alte cuvinte, americanii au obosit să tot plătească. Dacă tendinţele actuale continuă, Gates a avertizat: “Viitorii liderii politici din SUA… ar putea considera că randamentul investiţiilor Americii în NATO nu merită costurile”.
Situaţia demografică a Europei era cunoscută de mulţi ani. Nimic nu a fost făcut, şi nu este probabil să fie făcut ceva în viitor. Există un pasaj celebru scris de istoricul antic grec Polybius despre prăbuşirea demografică a Greciei în secolul al doilea î.Hr. : “În timpul nostru toată Grecia a fost molipsită de o lipsă de copii şi, în general, de o descompunere a populaţiei, datorită căreia oraşele au fost golite de locuitori, şi a rezultat un eşec de productivitate, deşi nu au existat războaie lungi sau molimi grave printre noi”. Polybius a scris în altă parte despre declinul respectării preceptelor religioase în Grecia, şi despre un declin al onestităţii.
De ce au suferit grecii un declin al populaţiei? Potrivit Polybius, “acest rău a crescut rapid printre noi, şi fără să atragă atenţia, prin bărbaţii noştri prinşi de patima pentru spectacol şi bani şi de plăcerile unei vieţi inactive, şi, în consecinţă, fie nu se căsătoreau deloc, sau, dacă se căsătoreau, refuzând să crească copiii care s-au născut, sau crescând cel mult unul sau doi dintre mai mulţi…”. Pentru a împiedica abandonul de copii, autorităţile chiar au dat “legi pentru păstrarea sugarilor”. Dar dezastrul, cu toate acestea, i-a lovit pe greci.
La rândul său, Roma, deasemenea, a suferit un declin demografic (130 de ani mai târziu). Împăratul Augustus a rostit un discurs celebru dinaintea cetăţenilor romani. “Cum ar trebui să mă adresez vouă?”, a întrebat el. “Ca romani? Sunteţi pe cale să vă pierdeţi acest nume. Adevărul este că sunteţi pe un curs de coliziune cu eşecul nostru natural. Ce s-ar fi ales de omenire, dacă toţi s-ar fi comportat ca voi? Sunteţi criminali, în sensul de a nu da viaţă celor care ar fi urmaşii vostri, şi trădători, în sensul de a lăsa ţara voastră lipsită de moştenitori”. Aceste cuvinte ar putea fi aplicate Europei de astăzi, şi americanilor de origine europeană. Dar Secretarul Gates nu a mers atât de departe ca Augustus.
“Realitatea demografică” de azi are o latură financiară. Pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte, ce oamenii se pensionează, situaţia financiară a tuturor ţărilor occidentale devine mai constrângătoare. Banii sunt luaţi din bugete pentru plata pensiilor. Priviţi în jur şi daţi-vă seama cât de multe ţări europene îmbătrânesc. Uitaţi-vă la baby boomers, aici, în America. Cu o criză financiară la orizont pentru China (deasemenea), şi probleme în creştere în America, şi tot felul de comportamente problematic care se manifestă pe toate laturile, la ce ne putem aştepta? Nu trebuie să ne aşteptăm la mai mulţi bani – nici chiar pentru apărarea comună.
>> Robert Gates: “Viitorul alianţei NATO e tulbure”

Sursa: Prioritate de dreapta