Discuţiile recente legate de numărul alegătorilor şi de constituirea cvorumului pentru referendumul de demitere a preşedintelui este un bun prilej să ne gândim la importanţa pe care demografia o joacă nu numai în plan politic şi instituţional, dar şi în viaţa socio-economică. Dezbaterea publică din aceste săptămâni, ca şi recensământul de anul trecut, ne-au amintit cât de puţini (mai) suntem.
Dincolo de discuţiile despre numărul românilor plecaţi în străinătate, avem această realitate a faptului că an de an, începând cu 1989, diferenţa dintre cei decedaţi şi nou-născuţi este de câteva zeci de mii. Ne împuţinăm! Nu numai prin emigrare, dar şi pe cale biologică.
Pentru economia naţională nu este însă alarmantă atât demografia negativă, cât procesul secundar, cel al îmbătrânirii populaţiei. Mutarea în sus a vârstei medii a locuitorilor României este procesul care trebuie să ne pună în gardă asupra viitorului economic al ţării. Vorbim despre presiuni asupra bugetului de pensii, despre necesarul sistemului sanitar. Nu înţelegem însă impactul care se va resimţi asupra pieţei imobiliare, asupra consumului şi nici măcar asupra capacităţii economiei în ansamblul ei de a genera randamente.Pentru că nu înţelegem consecinţele demografiei, punem adesea şi diagnosticele greşite. Aşteptarea cu sufletul la gură a investitorilor străini este una dintre aceste erori. Nu pentru că nu am avea nevoie de capitalul străin, ci pentru că nu ne dăm seama că acesta are motive serioase să ne ocolească.
Vorbim adesea despre dificultăţile de ordin legislativ şi birocratic, despre nivelul impunerii, şi credem că dacă schimbăm dramatic în bine lucrurile în această zonă investitorii vor da năvală. Nimic mai fals. Investitorii strategici, cu ţinte extinse, de 10 ani până la 25 de ani, se uită în primul rând la capacitatea economiei de a genera creştere. Boom-ul economic rezultă din investiţii, dar acestea evoluează în conexiune cu o demografie pozitivă.
Investitorii merg acolo unde o demografie în creştere şi o populaţie tânără şi pregătită pot asigura creştere economică şi un randament ridicat pentru capitalul alocat. Restul e poveste. Dacă până acum câţiva ani investitorii ar fi putut găsi motivaţii care să îi facă să treacă peste neajunsurile de infrastructură şi de alcătuire legislativă de la noi, acum nu mai pot scoate din ecuaţie sub nicio formă problema demografică.
Capitalurile care vor veni aici pot avea obiective de timp de 5-6 ani. Tot ce trece peste acest reper îi trimite, însă în necunoscut sau în zone de risc mai ridicat. Să fim înţeleşi, vor mai veni la noi companii cu ţinte specifice, cu calcule întocmite foarte clar. Vor fi poate şi investitori care vor nimeri bezmetic pe aici. Fluxurile de capital pe care le aşteptăm însă pentru a schimba faţa României, nu vor veni niciodată.
În satele de bătrâni pot descinde procurorii, dar vă asigur că nu au ce căuta investitorii străini. Pentru că nu au cu cine produce şi nici nu au pentru cine desface produsele lor. Plătim decontul demografiei şi al milioanelor de avorturi din ultimele două decenii. Românii omorâţi înainte de a se naşte nu vor contribui la formarea Produsului Intern Brut şi nici nu vor consuma. Ei sunt acum inexistenţi şi de aceea şi investitorii străini vor fi inexistenţi pentru o bună perioadă de timp din România.
Piaţa internă va fi restrânsă în continuare, iar ţara noastră nici nu poate asigura un cap de pod de la extremitatea Europei pentru spaţiul ex-sovietic sau Orientul Mijlociu. Nici infrastructura şi nici relaţiile politico-diplomatice nu ne recomandă pentru o astfel de ipostază. Suntem, deci, prea puţini atractivi pentru capitalul străin de care ar fi atâta nevoie.
Dacă demografia nu ne ajută, iar reparaţiile de ordin legal şi fiscal ne pot ajuta doar în mică măsură, poate că ar trebui să luăm act de faptul că nu vom deveni prea curând un El Dorado vânat de investitorii nerezidenţi. Dacă diagnosticul acesta se va impune, atunci şi strategiile pe termen extins trebuie să fie alcătuite pornind de la această realitate.
În consecinţă ar trebui să ne concentrăm pe politici care să stimuleze coagularea capitalului autohton. Fiind la început restrâns, nu ne poate ajuta să decolăm aşa cum ne-am dori să o facem cu banii străinilor. Dar acesta poate crea bazele pentru o dezvoltare organică a economiei naţionale, chiar şi în bătaia vântului unei crize care probabil va fi contemporană cu întreg impasul nostru demografic ce se prefigurează în următorii 20 de ani.
Ce se impune aşadar? Politică monetară în baza unei monede solide, rate de dobândă ridicate, reconfigurarea sistemului bancar prin abandonarea coloşilor creditării de retail în favoarea unor cooperative de credit locale care să poată ajuta întreprinderile mici şi mijlocii, dezvoltarea şi utilizarea Bursei ca pârghie de alocare eficientă a capitalului autohton, îndepărtarea capitalului străin din zonele de extragere a rentei, redevenţe consistente pe exploatarea resurselor naturale, un sistem fiscal care să favorizeze câştigul de capital, politici salariale care să permită creşterea veniturilor disponibile şi stimulente pentru ca acestea să fie economisite şi investite, iar nu direcţionate către consum.
O politică ce să aibă în vedere liniile trasate mai sus ar conduce la o economisire mai ridicată, la o coagulare mai rapidă a capitalului autohton. Ar fi exact de ce am avea nevoie în contextul îmbătrânirii populaţiei şi ar asigura societăţii româneşti o robusteţe mai ridicată care să ne permită să trecem mai uşor peste cutremurul financiar şi economic ce bate la uşa economiei globale.
Reducerea dramatică a risipei banului public în paralel cu reduceri din fiscalitate ar putea aduce în ţară cel mai la îndemână capital, cel al românilor plecaţi acum în străinătate. O povară mică a impunerii, reglementări suple şi active depreciate i-ar putea ajuta pe cei care vor să demareze afaceri producătoare de valoare adăugată. Poate, între timp, începem şi să facem copii astfel încât să putem intra şi pe radarul marelui capital undeva la jumătatea secolului. Până atunci, v-am salutat: “Să trăiţi bine!”
