De unde vine sărăcia noastră?

E clar pentru fiecare dintre noi că e mai bine să fii prosper decât să fii sărac. E mai bine să ai bani decât să nu îi ai. La fel de important este însă și cum poți obține această prosperitate. Într-o piață liberă doar dacă ai ceva de vândut pieței. Doar dacă ceea ce ai promis este și ceea ce ai oferit. Nu este loc de minciună și nici de păcăleală. Dacă nu poți fi cel care își asumă riscurile pieței poți să te pui la adăpostul antreprenorului și să îți vinzi munca acestuia (evident în condițiile pe care doar acesta le poate impune pentru că doar el este cel conectat direct la piață). Prosperitatea nu trebuie însă obținută cu orice preț. Cu prețul unui război pe față cu antreprenorii (singurii care își asumă riscurile și care plătesc pentru necazurile din piață). O cale facilă de îmbogățire este să iei de la unii și să dai la alții. Dacă privim problema din punct de vedere politic, e important să iei de la cei puțini și să dai la cât mai mulți (după ce îți oprești și tu o halcă sănătoasă din pradă). Dacă privim problema din punct de vedere economic, e important să îi protejezi pe cei capabili să creeze valoare și care pot, prin acțiunile lor, da de muncă celor mulți. Dacă gândești pe termen scurt, vei aborda problema politic. Dacă gândești pe termen lung, vei aborda problema economic.
Românii sunt săraci. Nu e o noutate sau un lucru dificil de constatat. Mai greu e însă să explicăm de ce sunt românii săraci. Sunt ei săraci pentru că antreprenorii sunt lacomi și nu dau doi bani pe sclavii pe care îi angajează în firmele lor? Evident că nu. Dacă am avea suficient de mulți antreprenori care să se bată pentru forța de muncă existentă, probabil că mulți nu ar mai pleca în străinătate și ar rămâne aici. Cu afaceri care nu ar mai prididi să se deschidă forța de muncă ar deveni rară și antreprenorii ar fi mult mai grijulii în a o păstra și a o remunera corespunzător. Problema sărăciei noastre nu e deci ticăloșia și lăcomia antreprenorilor ci, mai degrabă, absența antreprenorilor într-un număr suficient de mare. 

De ce lipsesc antreprenorii în România? În primul rând pentru că sunt priviți cu o ostilitate vădită de antreprenorii politici care nu înțeleg modul natural de prosperitate prin mecanismele de piață și care mențin caldă ura claselor asuprite aducătoare de voturi negative (e suficient să se înfoaie puțin politicienii la ”ticăloșii” de antreprenori, ăia care mai există, și masele sunt în delir). În al doilea rând pentru că antreprenorii politici plimbă ostentativ prin fața ochilor schemele lor politice de prosperitate individuală (consilii de administrație, licitații dedicate, nepotismul din funcțiile publice, contracte oneroase), tăind orice elan de a deschide o afacere și de a prospera cinstit. Totul este conectat la tătuc prin fire nevăzute și nebănuite. Antreprenorii lipsesc și pentru că ne lipsește educația pieței. Vina e împărțită între școlile de economie din România (concentrate mai degrabă pe fiscalitate, monetarism, macroeconomie, politici publice, diplomație și mai puțin pe discipline pronunțat antreprenoriale) și indivizii cărora sistemul comunist le-a alterat orice inițiativă antreprenorială. În plus, disciplinele economice au fost populate de tot felul de teoreticieni cu serioase probleme de logică economică pentru care prețurile ar fi mai bine să fie fixate / rigide decât decât să rămână variabile, pentru care e bine ca dobânda să fie cât mai aproape de zero, pentru care impozitele sunt mai bine mai degrabă mari și progresive decât mai degrabă mici și în sumă fixă / individ pentru că altfel ar afecta spațiul fiscal sau pentru care statul e mai bun investitor decât privatul cel ticălos.

Există vreo cale e ieșire din impasul acesta al sărăciei în care ne afundăm tot mai tare pe zi ce trece? Evident că da. Ridicarea vălului de pe ochii noștri și renunțarea la credința în iluzii deșarte: investiții publice cât mai mari, bani europeni cât mai mulți, consum mai degrabă pe credit fără ca cineva să economisească în prealabil resursele, bani cât mai mulți produși din nimic și cu costuri zero. Întotdeauna să ne gândim de două ori atunci când cădem în plasa politicienilor care ne îmbie cu fonduri, subvenții și facilități. Ele vin întotdeauna la pachet și cu deficite, datorii și taxe mai multe și mai mari. E greu să explici oamenilor cât de otrăvite sunt cadourile politicienilor. La fel de greu este să reziști în piața publică explicând aceste lucruri. Cu cât sărăcia e mai mare și asistații sociali sunt mai numeroși, cu atât mai ciudat pare mesajul pe care vrei să îl transmiți. Diferența dintre politician și antreprenorii reali este clară: [1] Politicianul depinde de voturi și de liniștea electorală pe care le poate cumpăra cu promisiuni pentru cei cu carte (nefiind niciodată obligat să le respecte ulterior sau fiind foarte ușor să le stingă cu alte promisiuni sau cu justificări ale nerespectării lor) sau o poate cumpăra cu pungi de alimente pentru cei săraci; [2] Antreprenorul real depinde de clienții săi care nu pot fi amăgiți cu promisiuni ci doar cu surprize plăcute (reduceri de prețuri, oferte atractive, raport calitate – preț etc.). Antreprenorul real nu minte și nu înșeală așteptări, iar dacă o face își asumă costul integral al acestor fapte sau atitudini. Cu cât mai mulți antreprenori, cu atât mai multe surprize plăcute, locuri de muncă și prosperitate. Cu cât mai mulți politicieni, cu atât mai multă minciună, iluzie, promisiuni și sărăcie. Oare putem decide noi cu adevărat în ce lume am vrea să trăim? Cum altfel decât tot politic?

sursa: cristianpaun.finantare.ro

          gandeste.org

“Sistemului fiscal în România” sau “Jaf la drumul mare în societatea modernă”

Multă lume se întreabă pe bună dreptate, de ce în România există un asemenea grad de sărăcie, cu toate că nu suntem un popor de leneşi şi depravaţi. Cu toţii ne uităm în jurul nostru, avem un cerc de prieteni, de cunoştinţe, mergem prin supermarket-urile cu rafturile gemând de marfă, mergem pe stradă şi rămânem oripilaţi de multitudinea de autovehicule de pe bulevarde şi aşa mai departe. Apoi ne uităm în conturi şi prin buzunare, facem o evaluare a timpului muncit şi a rezultatelor obţinute de fiecare din noi, la locuşorul lui de muncă… şi brusc avem o revelaţie, că ceva nu este în regulă cu regulile societăţii în mijlocul căreia trăim.

Numulţumirea generală din România, chiar dacă nu se referă musai la o lipsă acută a mijloacelor de imediată supravieţuire are o cauză mult mai adâncă, şi îndelung ignorată de marea masă a politicienilor români. Această nemulţumire este izvorâtă dintr-o frustrare a cetăţeanului de rând acumulată în 22 de ani de „capitalism sălbatic” sau „capitalism de cumetrie” (după cum plastic l-a caracterizat fostul preşedinte Iliescu). Este vorba de acel sentiment „că ceva nu este în regulă” pe care îl resimţim fiecare dintre noi, chiar dacă cei mai mulţi nu îl pot defini concret şi nu pot vedea exact cauzele care îl generează. Este vorba de acel sentiment pregnant că „suntem furaţi”, că „suntem înşelaţi la cântar” sau că „pedalăm în gol ca un hamster pe o roată de lemn”.

Încerc să las la o parte celelalte probleme imense ale societăţii româneşti – asupra cărora voi reveni cu alte ocazii – şi mă voi concentra acum doar pe explicarea modului în care suntem „furaţi la bani” de către un Stat, care pur şi simplu nu se mai supune nici celor mai elementare reguli de bun simţ şi de reglaj social. Practic, acest Stat a reuşit să se îndepărteze atât de mult de cetăţeni, încât aceştia din urmă au pierdut orice pârghie de a mai putea oferi un feed-back concludent acestuia. Strigătele de disperare ale săracilor societăţii nu se mai aud de multă vreme în straturile rarefiate ale puterii. Strigătele şi protestele clasei de mijloc, abia dacă sunt băgate în seamă în câteva calupuri de ştiri, în care câţiva protestatari sunt prezentaţi ca adevărate curiozităţi ale naturii, datorită faptului că stau în frig şi strigă că s-au săturat. Din păcate însă, nimeni, sau doar prea puţini mai reuşesc să pună punctul pe i şi să condenseze esenţa protestului într-o formă coerentă şi logică, folosind argumentaţia şi retorica.

Pentru a întreprinde un astfel de demers, trebuie să plecăm de la fapte şi cifre concrete, şi de aceea se impune o prezentare a sistemului fiscal actual din România. Experienţa ultimilor ani în care s-a aplicat în România o taxare a profitului întreprinderilor de 16% (dar în egală măsură, şi vechiul sistem progresiv de taxare de sorginte socialistă) a demonstrat că sumele colectate la bugetul de stat au o contribuţie infimă comparativ cu cele provenite din taxarea populaţiei. Acesta este un fapt pe care nici un economist nu va reuşi în mod pertinent să îl conteste. Estimativ, din cele 44 de miliarde de euro colectate la bugetul de stat (anul trecut), din această sursă, statul reuşeşte să colecteze maxim 4 miliarde (cred că e vorba chiar de mai puţin). Restul provine de fapt din taxarea populaţiei şi a consumului pe diverse alte căi: TVA (taxă plătită de consumatorul final) – cea mai consistentă parte, venituri din salarii sau venituri asimilate salariilor, diverse contribuţii la buget (ca procent din salarii), impozite pe proprietăţi (case, maşini, etc.). Această modalitate de taxare este profund anacronică într-o ţară care şi aşa are o populaţie săracă. Practic la bunul mers al societăţii per ansamblu (oare nu acesta este scopul taxării şi impozitării?), agenţii economici constribuie cu 10%, iar cetăţenii obişnuiţi ai acestei ţări cu restul de 90%.

Mai mult decât atât. Pervertirea sistemului fiscal de la noi are rădăcini şi mai adânci. Şi discutăm aici despre taxarea salariilor. Practic, un contract obișnuit de muncă presupune opt taxe diferite, aplicate de 11 ori. Pentru exemplificare să luăm în considerare următorul articol preluat de pe www.riscograma.ro.

Nu este clar de ce statul nu comasează toate impozitele într-unul singur, dar putem bănui: rezultatul ar fi mult prea șocant: un păienjeniș a cărui simplă administrare costă enorm și la sfârșitul căruia angajatul rămâne cu ceva mai mult de jumătate din banii plătiți de patron.

Să luăm un exemplu concret: Avem un angajator care vrea să angajeze încă un om și stabilește pentru asta un buget de 1.000 de euro. Până aici este simplu. De aici încep calculele.

Primul calcul, care le sintetizează pe toate, îl face responsabilul de resurse umane: La o cheltuială cu salariile de 1.000 de euro, angajatului i se cuvin 545 de euro. Restul merg la stat.

Al doilea calcul îi aparține contabilului. El trebuie să stabilească baza de clacul pentru plata contribuțiilor sociale, adică artefactul contabil pompos denumit “salariu brut”. Teoretic, ce depășește salariul brut reprezintă contribuțiile angajatorului iar diferența dintre “brut” și net reprezintă contribuțiile angajatului”. Practic, plafonul bugetat rămâne 1000 de euro, așa că stabilirea cifrei se rezumă la un calcul invers. Rezultatul: 777 euro. La acestă cifră se aplică majoritatea taxelor:

CAS: 20,8% angajator + 10,5% angajat, adică 31,3% din “salariul brut”, adică 24,3% din cheltuiala cu salariile.

Sănătate: 5,2% angator + 5,5% angajat, adică 10,7% din “salariul brut”, adică 8,3% din cheltuiala cu salariile.

Șomaj: 0,5% angator + 0,5% angajat, adică 1% din “salariul brut”, adică 0,8% din cheltuiala cu salariile

Concedii medicale (0,85%) + Comision ITM (0,75%) + Fond de risc și accidente (0,4%) + Fond creanțe salariale (0,25%) = 2,25% din “salariul brut”, adică ceva mai mult de 1,7% din cheltuiala cu salariile.

Al treilea calcul îi aparține tot contabilului. Există și un al doilea artefact contabil, respectiv baza de calcul pentru impozitul pe venit. El rezultă în urma scăderii din salariul brut a “contribuțiilor datorate de angajat”. Rezultatul este 649 euro. Impozitul de 16% se aplică la această cifră, deci se ridică la 104 euro. Asta înseamnă o rată efectivă de 10,4% raportată la costul salarial total.

Al patrulea calcul îi aparține contribuabilului, care va constata că din cei 545 de euro rămași mai are de plătit la stat încă vreo 200 sub formă de taxe indirecte și că lui personal îi rămâne, din suma inițială, doar 1/3.

Ştiu că deja sunteţi oripilaţi de aceste cifre şi de nedreptatea evidentă care se face românilor, dar trebuie să ştiţi că asta nu este tot. Celor 545 de euro primiţi ca salariu (din cei 1000 cât li s-ar fi cuvenit iniţial) li se mai aplică încă o tăiere de 24% în momentul când aceştia sunt consumaţi. Este vorba aici de aplicarea TVA-ului, o taxă care afectează cel mai mult consumatorul final al bunului sau serviciului cumpărat. Din aceşti 545 de euro în vistieria Statului mai merg încă 130 de euro, iar salariatul român rămâne să se bucure efectiv doar de valoarea a 415 euro. Nu uitaţi vă rog, că iniţial i s-ar fi cuvenit 1000 de euro. Iată deci care este dreptatea strâmbă a sistemului de taxare din România.

Luând în calcul cele menţionate mai sus, nu putem să nu ne punem întrebări legitime de genul: „Cum se pot dezvolta cetăţenii obişnuiţi în aceste condiţii de discriminare evidentă?”, „Cum să funcţioneze bine societatea per ansamblu, când aceasta este formată din oameni furaţi, înjosiţi şi călcaţi în demnitatea lor zi de zi?”, „Cum să progresăm ca naţiune, dacă zi de zi autoritatea centrală a Statului loveşte nemilos – din toate direcţiile – în proprii cetăţeni, cu o ură absolut inexplicabilă sau dintr-o incapacitate intelectuală de a avea o viziune de ansamblu corectă asupra societăţii? ”.

sursA: silviupricope.wordpress.com

Sursa: gandeste.org

Mit spulberat: o dieta saraca in calorii nu va prelungeste viata

Testele facute de cercetatori intr-un experiment desfasurat de-a lungul a 25 de ani au aratat ca o dieta dusa la extrem nu ne poate ajuta sa avem o viata indelungata. Studiul a inceput in 1987, rezultatele fiind indelung asteptate.

Unii oameni de stiinta, anticipand rezultate pozitive ale cercetarii, nu au mai asteptat si au inceput sa tina ei insisi un regim drastic, crezand ca vor trai mai mult, scrie MSNBC, citand New York Times. Au fost insa dezamagiti.

Maimutele care au fost tinute sub un regim alimentar sever, in cadrul experimentului, fiind considerabil mai slabe decat cele din celalalt grup, nu au trait mai mult. Cauzele mortii - cancer si boli de inima - au fost aceleasi in ambele grupuri, indiferent de regimul alimentar urmat.

Desi e adevarat ca maimutele de sex masculin care au mancat cu 30% mai putine calorii la o varsta inaintata au avut un nivel al colesterolului si al glicemiei mai mic, acest lucru nu s-a petrecut insa si in cazul celor de sex feminin.

Rafael de Cabo, autorul principal al studiului publicat in revista "Nature", spune ca a fost surprins si dezmagit de rezultatele cercetarii. O teorie din anii 1930 sustinea ca o dieta cu putine calorii poate prelungi viata oamenilor. In cazul cobailor, acest lucru s-a confirmat.

In studiul cu maimute au fost implicate 121 de animale, 49 dintre ele fiind inca in viata.

Sursa: Christian Science

Sursa: dezvatatorul.blogspot.com

Anunt important de la Fundatia Keshe

"Poate cea mai uluitoare veste din ultima perioadă o reprezintă anunţul făcut de Fundaţia Keshe http://www.keshefoundation.org/en/ pentru luna septembrie a acestui an. Această fundaţie va prezenta întregii lumi şi tuturor guvernelor, fără discriminare, patentele descoperirilor sale în ceea ce priveşte tehnologia spaţială, bazată pe sistemele antigravitaţionale şi magnetice (Magrav), pe care ea le-a dezvoltat şi perfecţionat, având la bază energia liberă de punct zero. Invitaţia oficială a Fundaţiei Keshe, care a fost adresată liderilor statelor lumii, prin intermediul ambasadelor lor din Belgia poate fi citită aici: http://www.keshefoundation.org/en/media-a-papers/keshe-news/316-the-world-peace-invitation-and-release-of-technology.

Într-un efort de a se alinia cumva la această tendinţă foarte puternică - ce se manifestă din ce în ce mai mult în lume în ultima perioadă – în legătură cu implementarea unei clase complet noi de tehnologie şi de înţelegere ştiinţifică a realităţii, guvernul SUA şi-a exprimat şi el intenţia de a lansa pe piaţa elemente extraordinare, ale unei tehnologii bazate pe efectul Tesla şi pe descoperirile genialului savant Nicola Tesla, în special pentru a realiza transferul de energie fără intermedierea cablurilor (http://occupycorporatism.com/us-government-gives-un-classified-tesla-technology-to-assist-sustainable-development-scheme/). 

Totuşi, ceea ce au de gând să-i dezvăluie lumii, reprezentanţii Fundaţiei Keshe, depăşeşte în valoare şi importanţă orice a întreprins până acum ştiinţa actuală – sau ceea ce ea a ascuns de cunoaşterea generală a lumii.

Fundaţia Keshe are sediul în localitatea Ninov din Belgia şi, în ultimii 40 de ani, a dezvoltat mai multe sisteme revoluţionare de tehnologie a transportului, purificării mediului sau de alimentare cu energie, care în prezent ar putea transforma radical viaţa, pe întreaga noastră planetă, într-un timp foarte scurt – dacă guvernele lumii vor răspunde pozitiv la oferta fundaţiei. Istoria dezvăluirii acestor tehnologii este însă ceva mai veche. Fundaţia Keshe i-a propus lumii prima dată, pe 21 aprilie 2012, revelarea planurilor şi dispozitivelor tehnologice pe care ea le-a proiectat şi dezvoltat, făcând demersurile necesare pentru invitarea tuturor statelor, la conferinţa dedicată acelui eveniment internaţional. Nu toate statele au răspuns pozitiv la invitaţia Fundaţiei, iar dintre cele care şi-au confirmat participarea, unele s-au răzgândit brusc, cu 48 sau chiar cu 24 de ore înaintea conferinţei, datorită presiunilor mari care s-au făcut asupra liderilor lor, de către alte state. Fundaţia nu va divulga numele ţărilor participante, care au acceptat atunci să primească şi să introducă în folosinţă noua tehnologie – şi nici pe acelea ale ţărilor care s-au retras de la conferinţă. Se ştie însă că reprezentanţii NASA s-au retras intempestiv, cu 24 de ore înaintea demonstraţiei, iar la două zile după aceea (pe 23 aprilie 2012) Preşedintele SUA, Barack Obama, a semnat un decret prin care America nu recunoaşte tehnologiile neconvenţionale sau pe cele ce provin din afara Americii.

În urmă cu aproximativ o săptămână, Fundaţia Keshe a invitat din nou statele lumii, la o conferinţă pe aceeaşi temă, care va avea loc pe data de 6 septembrie 2012, iar două săptămâni mai târziu (pe data de 21 septembrie 2012) ea le va trimite tuturor ţărilor care vor dori, documentaţia necesară pentru a construi dispozitivele bazate pe noua tehnologie. Cu această a doua propunere, Fundaţia Keshe invitădirect şi fără echivoc liderii naţiunilor de pe Pământ să desemneze persoanele calificate pentru a lua parte la întâlnirea ce va fi organizată în Belgia, pe 6 septembrie 2012. Astfel, ea va iniţia prima fază de implementare a tehnologiei spaţiale, bazată pe sistemele gravitaţionale şi magnetice (Magrav). Mai apoi, ea le va trimite simultan, tuturor oamenilor de ştiinţă interesaţi, documentaţia şi cunoştinţele necesare pentru producţia în serie a acelor aparate. 

Practic vorbind, Fundaţia Keshe doreşte să pună la dispoziţia întregii omeniri, tehnologia bazată pe energie liberă şi pe propulsie magnetică, fără să solicite niciun profit şi nicio sumă de bani pentru aceasta. Ţelul fundaţiei este de a pune astfel capăt sărăciei şi foametei în lume. Noua tehnologie va face posibil transportul de mărfuri şi de fiinţe umane, în orice punct de pe planeta noastră, într-un interval de 5-10 minute; de asemenea, ea va oferi cu uşurinţă posibilitatea călătoriilor galactice şi, implicit, a contactului cu alte civilizaţii extraterestre, graţie dezvoltării tehnologiei de zbor spaţial. O altă utilizare imediată a tehnologiei va fi în ceea ce priveşte asigurarea unei cantităţi îndestulătoare de apă potabilă, foarte pură şi sănătoasă, astfel încât aproape nicio zonă de pe glob nu va mai avea de suferit de pe urma secetelor prelungite şi a lipsei de apă. 

Implicaţiile acestei intervenţii salutare a Fundaţiei Keshe, în status quo-ul materialist şi limitat al ştiinţei contemporane – şi, implicit, al intenţiilor malefice ale „elitei” masonice, pentru a menţine lumea la un nivel incipient de dezvoltare tehnologică şi energetică – va produce multe „valuri” în diverse medii de afaceri. Acum, fiecare va putea vedea ce vor, de fapt, liderii ţărilor şi care sunt intenţiile lor adevărate. Probabil că, la început, comunitatea ştiinţifică şi ţările aservite cabalei criminale masonice vor ignora cu desăvârşire chiar şi această a doua propunere lansată de Fundaţia Keshe, urmărind ca ea să nu fie deloc mediatizată. Totuşi, este greu de presupus că toate ţările vor reacţiona în acelaşi mod; unele dintre ele vor întâmpina cu bucurie propunerile fundaţiei şi vor prelua tehnologia respectivă, punând-o în aplicare, imediat. Popoarele ţărilor care au refuzat această tehnologie vor vedea realizările excepţionale pe care alte state le-au obţinut, precum şi avansul nivelului lor de trai, al prosperităţii şi economiei naţionale. Atunci, liderii lor vor trebui să explice de ce au refuzat tehnologia respectivă şi care este motivul pentru care oamenii sunt ţinuţi în continuare în suferinţă, nevoi şi multiple probleme financiare – când alţii sunt fericiţi şi progresează foarte repede. 

Pentru o transparenţă totală, Fundaţia Keshe va publica numele fiecărei ţări care va primi tehnologia respectivă şi adresa de e-mail care a fost folosită – astfel încât oricine doreşte, va putea urmări răspunsurile şi corespondenţa guvernamentală cu Fundaţia Keshe, în această problemă. În felul acesta va putea fi făcută o evaluare a situaţiei internaţionale şi se va putea observa care state doresc cu adevărat progresul omenirii şi care nu doresc ca el să fie realizat. Totuşi, ne aşteptăm ca problema să fie ceva mai complicată decât atât, dată fiind incredibila abilitate satanică a cabalei masonice de corupere şi manipulare a opiniei publice – care, împreună cu controlul asupra mass-media, ar putea conduce pur şi simplu la ignorarea Fundaţiei Keshe şi a excepţionalei sale oferte către omenire.

Criza energetică a omenirii va fi rezolvată repede şi toate problemele de ordin financiar, care au rezultat din această „criză” -– ce a fost în mod deliberat menţinută de „elita” masonica pentru propriul ei profit – vor dispare aproape imediat. Progrese uriaşe vor fi realizate, de asemenea, în domeniul medical, prin aceeaşi tehnologie pusă la dispoziţie de Fundaţia Keshe. În ultimii şase ani, fundaţia s-a asigurat ca fiecare om de ştiinţă important de pe planeta noastră, să primească patentele pentru sistemele noi inventate; în felul acesta, s-a prevenit posibilitatea blocării tehnologiei de către un grup de interese sau de către o persoană individuală – astfel încât, în acest moment, cele mai multe state au deja patentele de invenţie în ceea ce priveşte generarea energiei, sistemele medicale, ecologice şi cele de călătorie spaţială. Vechile metode bazate pe exploatarea resurselor planetei (combustibili convenţionali), care au fost menţinute pentru a preveni dezvoltarea şi progresul accelerat al omenirii, vor deveni în scurt timp inutile; toate ţările au acum aceeaşi posibilitate pentru a conlucra în vederea implementării rapide a acestei tehnologii noi, pure şi armonioase, care implică sistemele Magrav. Aplicaţiile militare ale tehnologiei care va fi pusă la dispoziţie de Fundaţia Keshe sunt atât de distrugătoare, încât lumea va realiza imediat că războiul nu mai are niciun sens şi el va trebui să fie eliminat complet din existenţa noastră.

Ţelul principal al Fundaţiei Keshe este acela ca nouă tehnologie să fie gratuită pentru orice guvern de pe planetă, în beneficiul fiecărui cetăţean al ei, deoarece fundaţia consideră că tehnologia sistemelor Magrav este proprietatea tuturor oamenilor de pe Pământ. Prin urmare, patentele de invenţie pentru aceste sisteme sunt, într-un fel, bunuri ale fiecărui locuitor al planetei noastre şi ele nu pot fi reclamate de nicio persoană, organizaţie sau naţiune, ca fiind proprietatea ei. Aceasta poate să însemne, în scurt timp, prosperitatea tuturor statelor, deoarece fiecare ţară în parte va beneficia integral de veniturile obţinute prin folosirea judicioasă a noii tehnologii, în funcţie de direcţia benefică în care aceasta va fi folosită."

Sursa: Editura For You

Oare vom suferi cu toţii de bolile bogăţiei?

Autor: Mihaela Stănescu 

A existat mereu - şi încă mai există, din păcate - o categorie de maladii pe care obişnuim să le numim „boli ale sărăciei”. Infecţii specifice şi boli carenţiale asociate cu un nivel de trai scăzut alcătuiesc partea de suferinţă "repartizată", în general, păturilor sărace ale populaţiei lumii. Dar astăzi ne confruntăm cu o nouă şi îngrijorătoare categorie de afecţiuni, pe care medicii, pentru a sublinia contrastul cu bolile sărăciei, care încă persistă, le numesc, neliniştitor, „boli ale bunăstării”. Iar aceste maladii sunt preţul pe care îl plătim pentru că nu am reuşit încă, în căutările noastre, să găsim şi să păstrăm echilibrul delicat dintre bunăstarea materială şi sănătate.

Om bogat, om sărac... fiecare cu boala lui

Ieşirea din sărăcie e un deziderat global şi, deşi o bună parte a populaţiei lumii trăieşte încă sub pragul sărăciei, lucrurile se îmbunătăţesc constant din acest punct de vedere. Dar, parcă pentru a sublinia în modul cel mai neplăcut că totul în lumea asta e cu dus şi-ntors, ieşirea din starea de sărăcie şi intrarea în clasa de mijloc care se bucură de o viaţă mai înlesnită are şi o latură întunecată: sănătatea ameninţată cândva de sărăcie poate ajunge să fie ameninţată, de acum înainte, tocmai de factori asociaţi cu viaţa îmbelşugată.

Aşa-numitele boli ale bunăstării, ale abundenţei (diseases of affluence, în engleză) reprezintă, sub aspectul răspândirii lor epidemice, un fenomen contemporan, un semn al vremurilor pe care le trăim. Şi sunt un fenomen plin de aspecte ciudate, plin de paradoxuri, care adesea par să contrazică logica bunului-simţ. Şi totuşi, aceasta e realitatea şi nu rămâne decât să încercăm să ne explicăm lucrurile cât mai complet, ca să înţelegem ce se întâmplă.

Cândva - e aşa de evident acest lucru încât e aproape jenant să-l repetăm - cele care prevalau în societate erau bolile sărăciei. Cu o mare parte a populaţiei trăind în condiţii mizere, maladiile legate de nivelul scăzut de trai erau o problemă copleşitoare, o plagă a societăţii. În schimb, erau puţin oameni cu adevărat bogaţi şi prea puţine erau bolile despre care să se poată spune că erau apanajul acestei categorii sociale.

Un exemplu notabil este guta, cunoscută încă din Antichitate, multă vreme socotită, într-adevăr, o boală a celor înstăriţi şi denumită ca atare: boala regilor sau boala bogaţilor.

Guta (sau podagra, cum se numelte când este loca este cauzată de o tulburare a metabolismului ce produce acumularea de acid uric în organismul uman. Acidul uric în exces se depune sub formă de cristale în articulaţii, determinând inflamarea acestora, manifestată sub forma unor crize extrem de dureroase (evocate sugestiv în această ilustraţie din 1799).

O localizare predilectă era degetul mare de la picior, care devenea atât de dureros, încât bolnavii nu suportau, în timpul crizelor, nici măcar atingerea păturii sau a plăpumii. În stadiile mai avansate ale bolii, excesul de acid uric putea provoca artrită cronică (din cauza erodării articulaţiiilor), nefropatii (afecţiuni ale rinichilor) şi alte necazuri, bolnavii de gută fiind predispuşi la apariţia diabetului zaharat, a hipertensiunii şi a altor boli cardiovasculare.

Deşi, ca în cazul mai tuturor bolilor, există o componentă genetică (responsabilă de o predispoziţie mai marcată la această maladie), stilul de viaţă are o mare contribuţie. Istoric vorbind, guta apărea la persoanele care consumau cantităţi mari de carne şi băuturi alcoolice şi care aveau un indice de masă corporală ridicat (era supraponderali sau obezi, cu alte cuvinte). Or, în urmă cu secole, cine mânca atâta carne şi, în general, cine mânca aşa de mult încât să ajungă obez? Doar cei foarte înstăriţi. De aici numele de boala bogătaşilor dată gutei.

Acesta este aspectul anecdotic şi istoric al chestiunii. Dar azi avem o altă problemă: ne paşte pe tot mai mulţi dintre noi această "boală a bogătaşilor". Şi, chiar dacă pare cinic s-a numim aşa, în condiţiile în care mulţi dintre noi avem totuşi dificultăţi de ordin financiar, mai mari sau mai mici, nu-i mai puţin adevărat că stilul de viaţă care ducea, în trecut, la apariţia gutei în rândul unei minorităţi de oameni cu stare a ajuns azi la îndemâna multora dintre membrii societăţii de tip occidental. La îndemâna multora dintre noi, adică.

Aşa încât nu e de mirare că guta cunoaşte azi o răspîndire mai largă decât oricând. Numărul cazurilor este în creştere, guta afectând 1-2% din populaţia occidentală. Între 1990 şi 2000, incidenţa bolii s-a dublat. Specialiştii atribuie această creştere mai multor factori: mărirea speranţei de viaţă, modificările regimului alimentar şi creşterea prevalenţei bolilor asociate cu guta, precum sindromul metabolic şi hipertensiunea. Guta este, aşadar, una dintre numeroasele boli metabolice la care ne predispune stilul nostru de viaţă actual.

Şi acum, după ce am dat ca exemplu guta, maladie care se bucura din vremuri vechi de "privilegiul" de a fi o boală a celor cu dare de mână, să aruncăm o privire asupra restului "colecţiei" de boli pe care experţii le denumesc actualmente boli ale bogăţiei.

Cele mai multe dintre ele fac parte din categoria bolilor cronice netransmisibile: diabet de tip 2, boli coronariene, obezitate, hipertensiune, boli cerebrovasculare, anumite tipuri de cancer, dar şi astm şi alte câteva tipuri de alergii.

Foto: Hepta

Acestea sunt boli în apariţia cărora are un rol major, după opinia specialiştilor, factorul economic. Nu numai nivelul de trai individual pare să joace un rol, ci şi gradul de dezvoltare economică a ţării întregi. Cândva, aceste boli erau numite "boli occidentale", dar acum, când modul de viaţă occidental se extinde tot mai mult spre est, ăncojurând Pământul, cucerind treptat tot globul, aceste afecţiuni nu mai sunt cantonate geografic, ci acoperă un ansamblu de teritorii unite cultural prin ceea ce s-ar putea descrie drept "modul de viaţă occidental".

Spre deosebire de aceste maladii, categoria opusă - boli ale sărăciei - cuprinde în special boli infecţioase, contagioase (din cauza igienei precare, a lipsei vaccinurilor, a ineficienţei reglementărilor privind sănătatea publică) şi boli determinate de malnutriţie.

Unul dintre paradoxurile fenomenului - care arată cât de complexă este chestiunea - constă în faptul că multe dintre aceste boli ale abundenţei apar (în ciuda numelui lor) în ţări în curs de dezvoltare. Un raport din anul 2011 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că aproape 80% dintre decesele datorate unor boli cronice netransmisibile (inclusiv cancere, diabet, boli pulmonare cronice, boli de inimă şi accidente vasculare cerebrale) au avut loc în ţările în curs de dezvoltare. Da, lumea iese din sărăcie şi se occidentalizează văzând cu ochii, dar plăteşte pentru asta. Exemplul Chinei, care în urmă cu 45 de ani se lupta cu foametea şi malnutriţia, iar acum vorbeşte cu îngrijorare despre numărul crescând al cazurilor de obezitate în rândul populaţiei ei, este grăitor.

Faptul că peste trei sferturi dintre decesele datorate unor asemenea boli s-au petrecut în ţări în curs de dezvoltare se explică prin faptul că aceste ţări sunt în prima fază a occidentalizării lor: apare o îmbunătăţire a nivelului economic individual, un stil de viaţă personal ce presupune mai puţin efort şi accesul mai larg la o alimentaţie mai abundentă, dar nu neapărat sănătoasă. Fără efectul compensator al altor laturi ale bogăţiei occidentale, precum accesul la servicii de sănătate eficiente şi la educaţia privind un stil de viaţă sănătos, această tranziţie îi face pe locuitorii ţărilor în curs de dezvoltare vulnerabili la tot ceea ce este nesănătos în modul de viaţă occidental.
Iată încă un paradox: aceste schimbări sunt privite de către oamenii care au parte de ele drept îmbunătăţiri majore ale vieţii lor. Aşa sunt, pe de o parte; pe de altă parte, ele sunt elemente ale pericolului.

De la sărăcie la trai decent

Bolile abundenţei au o bază specifică, o temelie constituită din câţiva factori-cheie legaţi de stilul de viaţă modern.

• Lipsa de exerciţiu fizic este unul dintre cele mai importante elemente. Pe măsură ce nivelul de trai creşte, oamenii sunt nevoiţi să depună tot mai puţin efort fizic pentrui a-şi procura cele necesare traiului. Vehiculele motorizate înlocuiesc mersul pe jos, utilaje automatizate fac tot mai puţin necesară munca cu braţele, slujbele devin mai sedentare, la fel şi distracţiile, iar viaţa zilnică implică lungi perioade de inactivitate fizică.
• Accesul la hrană abundentă, cu un număr mare de calorii este un al doilea factor de importanţă majoră. Spre deosebire de economia de subzistenţă din ţările sărace, în care se munceşte din greu pentru a obţine un număr relativ mic de calorii, în societatea de tip occidental este disponibilă hrană bogată în calorii şi relativ ieftină. Dar această hrană nu este întotdeauna şi sănătoasă: conţine cantităţi mari de grăsimi, zahăr, făinoase (nemaivorbind de aditivi - faimoasele "E"-uri, cum se numesc în Europa -, dintre care unele au efecte nocive asupra sănătăţii) şi, oricum, prea multe calorii faţă de necesarul zilnic. (Iată, aici, un al treilea paradox: în cadrul populaţiilor hrănite "occidental" pot fi întâlniţi - chiar în ţările dezvoltate - indivizi care sunt supraalimentaţi, dar, în acelaşi timp, malnutriţi.)

Trăgând linie şi adunând, ne dă ca rezultat un stil de viaţă ce presupune multe calorii mâncate şi puţine cheltuite; la asta se adaugă ingerarea de substanţe nesănătoase pentru organism (inclusiv sporirea consumului de alcool şi tutun) şi, în final, avem tabloul dezolant al unor populaţii bolnave, în mare proporţie, de boli ale abundenţei.

Încă şi mai îngrijorător (şi, din nou, paradoxal) e faptul că maladii considerate în trecut boli ale sărăciei au schimbat tabăra, fiind azi pe cale să devină boli ale abundenţei. Un exemplu frapant este rahitismul, care în secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX era o boală răspândită în rândul populaţiei sărace din mahalalele marilor oraşe industriale ale Europei. Prost hrăniţi şi insuficient expuşi soarelui (din cauză că o pătură groasă de fum negru acoperea cerul, ca rezultat al activităţii uzinelor alimentate cu cărbuni), copiii din aceste medii sufereau în mare proporţie de această boală ce producea deformări vizibile, uneori invalidante, ale scheletului.

Şi iată că azi rahitismul se întoarce, de data acesta pentru a lovi copiii care îşi petrec o mare parte a timpului în casă, în faţa computerului ori a televizorului, lipsiţi de binefacerile soarelui. Nu mai e vorba despre copii săraci, din medii defavorizate, ci despre copii din familii cu o situaţie materială bună. Dar efectele bolii sunt aceleaşi ca şi în trecut.

Însă nu doar copii sunt victime ale lipsei de activitate în aer liber, ci şi adulţii din oraşe, care îşi petrec şi ei mai tot timpul în casă şi, din această cauză, suferă de o lipsă cronică de vitamina D.

Şi, cum toate se leagă între ele, aceste boli ale abundenţei sunt interrelaţionate în moduri complexe, de pildă, obezitatea este considerată a fi responsabilă, cel puţin parţial, de apariţia altor probleme de sănătate, precum anumite cancere, iar inflamaţia cronică (favorizată de lipsa vitaminei D) este un factor esenţial în apariţia multora dintre bolile moderne.

Prea multă curăţenie strică

Sărăcia înseamnă, de cele mai multe ori, condiţii mizere de trai, lipsa apei curate, lipsa canalizării, expunerea la murdărie şi germeni care provoacă boli infecţioase şi parazitoze. Îmbunătăţirea statutului economic presupune, cel mai adesea, locuinţe mult mai salubre, hrană şi apă curate, săpun şi dezinfectante.

Şi nu e bine? Ba da, dar... Avem de-a face aici cu factorul "prea", cu căderea dintr-o extremă în alta. Sau, cum zice înţelepciunea populară: tot ce e "prea" strică.

Da, pare paradoxal, dar un aspect al stilului de viaţă modern ce afectează sănătatea şi duce la apariţia unor boli specifice este curăţenia excesivă, ce determină o insuficientă expunere la germenii din mediu.

Multă vreme s-a considerat că "microbii" - microroganismele de toate felurile - nu pot fi altfel decât dăunători. Abia în ultimele câteva decenii ne-am reconsiderat poziţia faţă de microorganismele care ne înconjoară. Am aflat, recent, că organismul nostru găzduieşte o întreagă lume de astfel de fiinţe - lume pe care abia acum o descoperim şi începem să o înţelegem - şi că lor le datorăm, în mare parte, starea noastră de sănătate, bună sau rea, diverse aspecte ale fiziologiei şi chiar ale psihologiei noastre.

Microbiomul - totalitatea vietăţilor microscopice care ne locuiesc corpul - au roluri majore în viaţa noastră: printre altele, ne influenţează profund sistemul imunitar, antrenându-l, călindu-l, învăţându-l să-şi facă treaba ca lumea, să reacţioneze corespunzător la apariţia în organism a unor molecule străine, potenţial periculoase.

În lipsa unui astfel de antrement profesionist, sistemul imunitar poate reacţiona uneori exagerat, afişând un răspuns imun exploziv, disproporţionat de intens. Şi atunci, pot apărea, pe de o parte, fenomene alergice, precum astmul, iar pe de altă parte, boli autoimune, în care sistemul imunitar o ia razna şi începe să atace celulele proprii organismului uman, pe care nu le mai recunoaşte ca fiind ale sale, ci le consideră invadatori străini.

Intervine aici aşa-numita ipoteză a igienei: lipsa expunerii, în copilărie, la agenţi infecţioşi, bacterii simbiotice (cum sunt cele care trăiesc în intestinul uman) şi paraziţi determină o mai mare susceptibilitate la alergii, pe fondul unei dezvoltări deficitare a sistemului imunitar. În 1989, David P. Strachan a prezentat, într-un articol publicat în British Medical Journal, o teorie mai amplă şi argumentată, bazată pe această ipoteză. De atunci, un mare număr de date epidemiologice a venit în sprijinul acestei teorii, care azi este larg acceptată în cercurile ştiinţifice şi a influenţat mult modul în care sunt înţelese şi tratate alergiile de toate felurile.

Şi, tot pornind de la această teorie, au fost făcute în ultimele decenii numeroase studii care arată că o curăţenie excesivă în locuinţă predispune copiii la alergii; că, în general, copiii din oraşe sunt mai vulnerabili la afecţiuni alergice, comparativ cu copiii din mediul rural, tot din cauza expunerii mai slabe la germeni, poate şi din cauza poluanţilor urbani; că utilizarea constantă a săpunurilor antibacteriene predispune, de asemenea, la alergii; că manifestările alergice precum astmul, febra fânului (alergia sezonieră) şi urticaria devin din ce în ce mai frecvente, pe măsură ce devine tot mai intens bombardamentul cu reclame care ne îndeamnă să ne curăţăm şi dezinfectăm casele de parcă ar fi săli de operaţii.

În 1980, 10% dintre occidentali sufereau de alergii astăzi, cifra a ajuns la 30%. Un specialist reputat, dr. Guy Delespesse, directorul Laboratorului de Cercetari Alergologice de la Universitatea din Montreal, Canada, afirmă ca una dintre principalele cauze ale fenomenului e obsesia noastra pentru o curăţenie "perfectă" în casă.

Foto: Hepta

Există autori care includ printre bolile ale abundenţei chiar afecţiuni psihice, precum depresia, după cum arată un studiu publicat în 2003 în jurnalul Child Development, în care autorul, S. S. Luther, afirmă că există o corelaţie între înrăutăţirea sănătăţii psihice şi izolarea socială crescândă care este unul dintre factorii ce caracterizează mediul social în ţările dezvoltate.

Of, cine ar fi zis că ieşirea din sărăcie şi tranziţia la un trai decent, din punct de vedere material, ar putea fi o sursă de necazuri? Ei bine, nu e doar un fenomen posibil, ci şi unul foarte răspândit. Descoperindu-i rădăcinile, putem spera să găsim soluţii, înainte ca lumea să se transforme într-un loc deprimant, în care boala să ajungă să reprezinte normalul, iar sănătatea - o excepţie suspectă.

Sursa: www.descopera.ro

ADIO COTA UNICĂ? Ponta vrea să propună anul viitor cote diferenţiate de impozitare

Guvernul va propune pentru anul viitor un proiect de buget incluzând cote diferenţiate de impozitare pentru veniturile persoanelor fizice, de 8%, 12% şi 16%, sistem care ar urma să fie introdus de la 1 ianuarie 2013 dacă USL va câştiga alegerile din toamnă, potrivit premierului Victor Ponta.

"Viziunea fiscal-bugetară şi economică a USL va fi inclusă în proiectul de buget pe care îl prezentăm Parlamentului în septembrie sau cel mai târziu în octombrie, pentru a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013. Acolo vom implementa cele mai importante măsuri ale viziunii noastre, referitoare la cele trei cote diferenţiate, de 8%, 12% şi 16%, referitoare la TVA-ul diferenţiată pentru produsele agricole şi la intenţia noastră extrem de serioasă de a reduce contribuţiile de asigurări sociale. Acum am preluat un buget din mers, iar delegaţia FMI era la Bucureşti şi nu ne-am dorit să plece fără o scrisoare de intenţie", a spus Ponta.

Surse din PSD au declarat, în urmă cu un an, agenţiei Mediafax, că programul economic al USL prevede trei trepte de impozitare a veniturilor, una de 16%, generală, şi două de 8%, respectiv 12%, pentru veniturile mici şi foarte mici.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat în această săptămână că, începând cu anul viitor, vor fi aplicate cote mai mici de impozitare în cazul salariilor sub 1.600 de lei.

"Cota unica de 16% se menţine, dar pentru că avem categorii defavorizate şi pentru că salariul minim, din punctul meu de vedere şi din noile concepţii ale Uniunii Europene, nu creşte suficiient de mult, trebuie protejate aceste categorii care, mai ales prin contracte pe perioadă determinată, nu vor depăşi salariul minim pe economie. De aceea, vom aplica nişte cote mai mici de 16%, din 2013. Până în 800 de lei, de exemplu, cota va fi de 8%, între salariul minim şi 1.600 de lei va fi de 12%, iar peste va fi de 16%", a spus Câmpeanu, citată în presă.

Cota unică de impozitare a fost introdusă din ianuarie 2005 de Guvernul Tăriceanu, imediat după preluarea mandatului.

Sursa:  REALITATEA.NET

SUB OCUPAŢIE!

Acest articol apartine blogului Romania Autentica 

Conform cutumelor politicianiste ţara e bine merci,

ancorată în hotarele încă recunoscute.criza Dintr-o lentoare parşivă, prea puţini

îndrăznesc să descopere realitatea de fapt, cea a trupului viu al României

exorcizat, torsionat, tras până la limita expierii de cămilele marilor finanţe,

de trustmenii care decid paradigmele supravieţuirii pe fondul implementării

unui europenism kafkian, de înstrăinaţii proprii care îşi asumă rolul

curcanilor îndopaţi fără limită din contra-valoarea vânzărilor de orice dar nu

din patrimoniul lor particular.

Dincolo de criza economică clamată la mesele

îmbelşugate ale fostelor mari puteri coloniale şi care, cu sau fără subtilităţi

ocupă financiar noi teritorii, globalismul acoperind planşele restaurative ale

unui imperiu cu nucleul dur nutrit din belşug şi pe veresie din reţeaua de

conducte profund ancorate în bugetul ţărilor de linia a doua, a treia –

personaje colective amorfe, condamnate irevocabil la pierderea de identitate.

Moneda naţională ca însemn de independenţă, de

suveranitate a fost compromisă prin distrugerea industriei naţionale (care era

restaurabilă prin câteva componente de recunoscută competitivitate) în campania

privatizărilor cu un dolar la suprafaţă dar care nu au fost condiţionate de

retehnologizări, de păstrarea unui anumit număr de locuri de muncă pentru

profesioniştii de care nu duceam lipsă. Scenariul cuprindea în sine scoaterea

paltformelor industriale române din circuitul economic concurenţial cum, în

pactul apocalipsei acceptate, se acceptase dizolvarea formelor organizate

de producţie agricolă şi cam tot ce mai avea orgoliul de a purta marca „Made in

Romania”. Am asistat impasibili, neclarificaţi în semantica „revoluţiei” la un

proces de îngenunchiere socială nu doar a „producătorilor” (muncitori

specializaţi, ingineri, proiectanţi, creatori de tehnologii( ci şi a

componentelor de structură ramificată: învăţământ, cultură, armonie etnică,

etc. Un neo-activism „bonjuristic” a împins în faţă, alături de perestroikieni

o pleiadă gângavă de pseudo-economişti, acţionarii profitului unic al

vânzărilor, care, transformând economia românească într-un talcioc de

inutilităţi şi-au tras cu supramăsură „arginţii lui Iuda” concomitent cu

schimbările de filtre ale discursului politic, estetica acoperire a imaginii

dezastrului generalizat.

Casta politică, acelaşi personaj multiplicat sub

haine aparent diferite ideologic, a reuşit să întoarcă România pe calendarul

anilor 1945-1946 cu singura deosebire că patinatorii „bolşevici” de pe

gheţa produsă de trupele sovietice de ocupaţie au fost înlocuiţi de bonjuriştii

amintiţi, câtimea profitoare în dauna imundei majorităţi a populaţiei.

Dincolo de ce cred actualii de toate culorile

politice „în exerciţiu” parlamentar, Piaţa Universităţii anunţă clar, concred,

nediscutabil încheierea unui ciclu de experienţe. Se cere, între altele,

indiferent de cum va arăta „noua putere” guvernantă din acest 2012, instituirea

unei liste a ruşinii, a oprobiului civic, lustrarea tuturor celor care, la

dimensiuni diferite, au pauperizat naţiunea, au reactivat monştrii

şovinismului, au mişcat placa tectonică a fiinţei naţionale obligând cîteva

milioane de români să se refugieze în alte zone ale lumii, refugiaţii fiind, în

sine, victimele unei ţări sub ocupaţie.

Din această listă a penalităţii nu vor lipsi

traseiştii politici, consultanţii apocalipsei economice de varii dimensiuni,

fripturiştii tocmelilor electorale, „lichidatorii” îmbogăţiţi din

vânzările/privatizările „la comandă”, cei care au modificat tragic destinele

atâtor semeni, paraziţii pe bugetul public, ipochimenii bonjurişti care au

transformat proiectele europene în resurse personale, neprofesioniştii cocoţaţi

politic pe vârful unor structuri publice, etc, etc.

Dacă structurile politice consacrate, greu de 

translat din actualitate, noile formaţiuni politice intrate în cursa electorală

(în mare parte sub-grupuri trucate ale genitorilor de bază) nu înţeleg nici în

acest al 25-lea ceas al disperării naţionale că li se cere asumarea neechivocă,

până la sacrificiu, a proiectului de ţară liberă/eliberată, desprinsă de

recesiunea politică a vânzătorilor de tot soiul, şansele recuperării

demnităţii statului unitar, suveran vor fi întârziate dramatic pe fondul unor

mişcări greu de controlat chiar şi de structurile tot mai bine organizate ale

administraţiei de tip poliţienesc. Sunt condamnaţi cei care au condamnat

populaţia la sărăcie. Iar tratarea europenismului funciar al românilor ca o

promisă şi posibilă proiecţie în viitor devine tot mai evident moneda calpă a

zarafilor înconjuraţi de prea mulţi translatori.

Aurel Brumă

Sursa: Dulce Romanie

Si-a pierdut magia. A doua tara din lume se adanceste in saracie, desi ar putea deveni o super-putere

Investitorii straini sunt tot mai putini, cei autohtoni s-au hotarat sa plece spre piete cu mai mult potential, iar populatia se adanceste in saracie. Pe scurt, o tragedie. Asta se intampla cu cea de-a doua tara din lume dupa numarul de locuitori, concluzioneaza saptamanalul britanic The Economist.

Anteprenorii indieni se retrag de pe piata din cauza birocratiei sufocante. In ciuda numarului mare de locuitori si a celor peste o suta de limbi vorbite, India refuza sa moara. Analistii o descriu ca fiind o super-putere in asteptare, chiar daca economia sa a scazut.

Unii investitori raman se incapataneaza sa creada in potentialul sectorului public: datorita demografiei numeroase, sute de milioane de indieni ar putea scapa de saracie avand un loc de munca. Cresterea economica a Indiei a scazut la 6,1% in ultimul trimestru. Guvernul asiatic sustine ca nici in primul trimestru din acest an India nu va inregistra crestere mai mare de 7%.

Coruptia, birocratia si falsificarea banilor fac parte dintre factorii care au dus la incetinirea economiei, scrie The Economist.

Guvernantii din India incearca sa stimuleze economia printr-o majorare a bugetelor locale pentru ca improvizatiile administrative sa fie considerate drept reforme autentice care ridica economia.

Nu exista niciun dubiu ca economia Indiei se afla in crestere. Dar unghiul traiectoriei sale economice a scazut. A crescut incet, cu 6,1% in ultimul trimestru. Chiar daca dupa asteptarile guvernului, sare inapoi, multa lume se ingrijoreaza ca tendinta de crestere nu va fi mai mare de 7%.

Fara indoiala, afacerile stagneaza in India, iar investiile sunt tot mai putine. Mai mult, coruptia atinge cote maxime: in ultimele alegeri electorale, atat de multe bancnote au fost falsificate incat economistii nu-si puteau explica numarul mare de lichiditati din sitemul bancar. Guvernul nu a abordat blocajele de lunga durata, iar ca urmare inflatia este ridicata.

Fiecare problema de acest gen care include autoritatile statului raman isi pune o amprenta serioasa asupra economiei in anii ce urmeaza. Speranta indienilor a fost pana de curand: sectorul privat. Mai exact, europenii care sa pompeze bani in afacerile de pe piata asiatica.

Imprumuturile din ultimii ani (India are un deficit fiscal global care se apropie de o zecime din Produsul Intern Brut) nu au facut decat sa sufoce sectorul privat, iar banca centrala din India s-a vazut in incapacitatea de a reduce ratele dobanzilor.

Politicienii indieni sustin ca o crestere economica de 6% sau 7% inseamna mult mai mult pentru tara lor decat pentru alte state. Si se multumesc cu atat. Asa cum si despre China se spune ca are nevoie de o crestere de 8% pentru a-si mentine stabilitatea sociala, India probabil ca are nevoie de o crestere de 6% sau putin mai mult pentru a-si mentine stabilitatea financiara.

O crestere a economiei indiene sub 6% ar face datoria externa tot mai greu de suportat pentru asiatici si ar duce la scaderea capitalului strain de care India are atata nevoie.

Daca un stat bogat poate fi dezamagit ca nu si-a atins potentialul, pentru India, tara plina de oameni saraci, care au atata nevoie de locuri de munca, acest lucru inseamna o tragedie.

Sursa: http://stirileprotv.ro/