Se afișează postările cu eticheta donatori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta donatori. Afișați toate postările

miercuri, 26 iunie 2013

Cei care vor să doneze sânge pentru victimele din Muntenegru pot merge la Institutul de Hematologie


Cei care vor să doneze sânge pentru victimele din Muntenegru pot merge la Institutul de Hematologie
Persoanele care vor să doneze sânge pentru victimele accidentului din Muntenegru pot merge, începând de miercuri dimineaţă, la Institutul Naţional de Hematologie, informează un comunicat al Ministerului Sănătăţii, potrivit mediafax.ro.

"Cetăţenii care doresc să doneze sânge pentru persoanele rănite în urma accidentului din Muntenegru sunt invitate începând de mâine dimineaţă la Institutul Naţional de Hematologie, strada Constantin Caracaş nr. 2 - 8, Sector 1, Bucureşti", se arată în comunicatul citat.

Poliţiştii bucureşteni şi militarii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au decis, tot marţi, să doneze sânge, în semn de solidaritate cu victimele accidentului produs duminică în Muntenegru.

Potrivit reprezentaţiilor celor două instituţii, poliţiştii bucureşteni şi cadrele IGSU din Bucureşti şi judeţul Ilfov vor dona sânge la Spitalului Militar Central, în timp ce salvatorii serviciului pentru situaţii de urgenţă al judeţului Argeş, la Centrul Local de Tranfuzie Sanguină.

În acelaşi timp, au donat sânge, la două clinici din Bucureşti, şi mai mulţi suporteri ai echipei Rapid, tot pentru victimele accidentului, care vor fi aduse la spitale din Capitală în cursul zilei de marţi.

Aproximativ 50 de suporteri au donat sânge la Centrul de transfuzie sanguină al municipiului Bucuresti şi alţi 20 la o clinică din cartierul Titan, în cadrul unei campanii a Ligii Suporterilor Rapidişti (LSR) intitulate "Suflet alb - sânge vişiniu".

"Muntenegrenii au dovedit că sunt nişte oameni remarcabili. Indiferenţi la naţionalitate, mânaţi de bunătate, săritori, empatici şi îngrijoraţi, muntenegrenii şi-au dat sângele pentru românii implicaţi în dezastruosul accident rutier aşa cum ar face-o pentru unul de-al lor. Atinşi de acest gest aproape nefiresc în ziua de azi al muntenegrenilor, suporterii rapidişti au hotărât să se alăture iniţiativei lor donând sânge. Sânge românesc, sânge de rapidist, menit sa ajute pe oricine are nevoie, indiferent de culoare, rasă sau naţie", se menţionează într-un comunicat al LSR.

De asemenea, LSR precizează că va oferi ajutor oricărui muntenegrean care se află pe teritoriul României şi care se adresează Ligii Suporterilor Rapidişti.

Un autocar cu turişti români s-a răsturnat duminică în jurul orei 18.00, ora României, într-o prăpastie din Muntenegru, accidentul soldându-se cu 18 morţi şi 29 de răniţi.

Accidentul s-a produs la Grlo, pe o şosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgorica, capitala Muntenegrului. 

joi, 26 aprilie 2012

RUGAMINTEA SFATUITOAREI - ANUNT UMANITAR

Dragii mei ,
Dupa cum cei mai multi dintre voi stiti sau ati inteles,  ma aflu intr-o situatie nu tocmai " stralucita" din punct de vedere al sanatatii. De ceva vreme, ma lupt cu o boala grea, care ma obliga sa merg periodic la spital si sa urmez un tratament foarte scump. Intrucat boala mea face parte din categoria bolilor cu handicap, ma aflu in imposibilitatea de a mai lucra. 
Acest blog a ajuns sa reprezinte pentru mine punctul meu de echilibru si esenta a tot ceea ce eu fac, bineinteles, in afara de dragele mele fete, pe care le cresc cu ajutorul Bunului Dumnezeu.
Cum veniturile mele au scazut din acest motiv si intrucat Asociatia Ladies Circle  nr.1 Brasov a dorit sa ma ajute, sunt nevoita sa va rog, pe cei care doriti sa ma ajutati, sa imi donati cei 2% din venitul anual, conform Declaratiei 230. 
Mai jos, gasiti link-ul de unde o puteti descarca si instructiunile de completare.


Iata si datele de completat:


Asociatia Ladies Circle nr.1 Brasov


CUI 11668430


CONT RO68RNCB0053048583040001 


BCR BRASOV

Declaratia 230 in original se depune la:
- organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;

Termenul de depunere este 25.05.2012.

Aveti si instructiunile in formularul atasat.


Acest cont poate fi folosit si pentru alte donatii.
Cei care au neclaritati, imi pot scrie pe adresa mea de mail 
sfatuitoarea@gmail.com

Imi cer scuze pentru indrazneala mea , dar va rog sa intelegeti situatia in care ma aflu.
Multumesc pentru intelegere tuturor si mai ales celor care vor alege sa ma ajute.
Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va rasplateasca pentru gandurile voastre bune!
Cu mult drag,
Sfatuitoarea

miercuri, 5 octombrie 2011

Un cineast din Toronto a descoperit ca are intre 500 si 1000 de frati si surori. MAREA PROBLEMA CU DONATORII DE SPERMA …

Vedete anonime ale cataloagelor cu donatori de spermă, unii americani sau canadieni se pot trezi taţii unor grupuri de câteva zeci de copii, fenomen care aduce a SF, dar care-i îngrijorează pe specialişti. În Canada şi Statele Unite nicio lege nu limitează oficial numărul de copii care se pot naşte din acelaşi donator, potrivit ministerului canadian al Sănătăţii, citat de 7sur7.be.
Subiectul a inspirat recent un film de succes, “Starbuck” de Ken Scott, care povesteşte aventurile unui donator care pleacă în căutarea celor 533 de copii ai săi. Există o normă internaţională, care limitează la 20 numărul de sarcini de la acelaşi donator. În Danemarca, cifra este de 25. Majoritatea băncilor de spermă au propriile lor praguri. Însă nu întotdeauna regula este respectată. Familiile aleg din catalog profilul donatorului (culoarea ochilor, nivelul studiilor, etc.) şi unii donatori sunt victimele succesului lor.
Subiectul din “Starbuck” se aseamănă oarecum cu povestea lui Barry Stevens, regizor de filme documentare, în căutarea tatălui său biologic. Născut în Marea Britanie în urma unei donaţii de spermă, cineastul din Toronto şi-a descoperit zeci de surori şi fraţi vitregi, în Canada, Statele Unite şi Europa. El apreciază că “rudele” sale sunt în număr de 500 – 1.000 în toată lumea.
Deşi cazul pare frapant, nu constituie o excepţie în America de Nord. “Marea majoritate a spermei folosite în Canada este importată din Statele Unite”, spune Simon Phillips, director de laborator la clinica Ovo Fertility din Montreal. Din 2004, donatorii de spermă nu mai sunt plătiţi în Canada, lucru care explică scăderea semnificativă a stocurilor şi recurgerea masivă la importuri. Iar popularitatea anumitor donatori are repercusiuni reale.
Pe site-ul american “Donor sibling registry”, care pune în legătură copii rezultaţi din donaţii de spermă (anonimi, identificaţi printr-un număr comunicat familiilor), apar tot mai multe mesaje. “Avem un grup care numără aproape 150 de copii ai aceluiaşi donator şi numărul creşte mereu”, spune Wendy Kramer, creatoarea site-ului în anul 2000 şi mama unui copil rezultat din donare de spermă.
Aspectul negativ este că această situaţie creşte riscul de transmitere a unor boli genetice şi a cazurilor de incest involuntar între surori şi fraţi vitregi, arată cu îngrijorare unii specialişti. Consecinţele pot fi grave: “Riscul apariţiei unor boli genetice, cum ar fi mucoviscidoza şi hemocromatoza, este mult mai mare în cazul acestor copii decât la două persoane neînrudite”, avertizează Francois Rousseau, profesor de biologie moleculară la universitatea Laval, evocând potenţialele consecinţe ale incestului.
Juliet Guichon, profesor de bioetică la universitatea din Calgary, afirmă că acest lucru se întâmplă mai des decât ne-am putea închipui: “Ne putem gândi că, statistic, este improbabil. Însă oamenii care au recurs la o donaţie de spermă provin adesea din aceleaşi medii economice şi sociale.
Se cunosc, se sfătuiesc în privinţa doctorilor, locuiesc în aceleaşi cartiere.” Ea crede că, în timp, soluţia ar fi renunţarea la anonimat, ceea ce ar permite o mai mare transparenţă şi un control mai bun al donării de spermă.
Sursa: Saccsiv’s Weblog