Se afișează postările cu eticheta vineri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vineri. Afișați toate postările

vineri, 13 septembrie 2013

Vineri 13. De ce se crede că această zi este cu ghinion?

Nu există nicio motivaţie ştiinţifică potrivit căreia ziua de vineri 13 ar putea să fie mai ghinionistă decât altele, potrivit timesonline.co.uk, dar cifrele arată că, în zilele de vineri 13, accidentele de maşină au fost mai multe cu 13% decât într-o zi normală
.


Vineri 13. De ce se crede că această zi este cu ghinion?
Vineri 13. De ce se crede că această zi este cu ghinion?
Cu toate acestea, potrivit statisticilor, cea mai proastă zi pentru conducătorii auto predispuşi la accidente este data de întâi a fiecărei luni şi nu contează în ce zi a săptămânii cade. Ziua lunii cu cele mai puţine accidente este 26, când numărul evenimentelor rutiere scade cu peste opt procente.

De-a lungul timpului, au existat teorii de la care s-ar fi ajuns la legendele în ceea ce priveşte ziua de vineri 13. Una dintre ele ar fi că Eva i-a dat mărul lui Adam într-o zi de vineri 13, iar alta că Marele Potop ar fi început tot într-o astfel de zi, teorii alimentate de faptul că Vechiul Testament nu indică precis datele acestor evenimente. De asemenea, există o legendă că totul a început cu Cina cea de Taină, unde au luat parte 13 persoane, şi cu crucificarea lui Iisus în Vinerea Mare.

Data de vineri 13 apare de 688 de ori în 400 de ani, de mai multe ori decât, de exemplu, o zi de sâmbătă 13, care apare de 684 de ori.

În 1980, la Hollywood s-a lansat horror-ul "Friday the 13th" ("Vineri 13"), peliculă ce a avut foarte multe continuări, pentru marele şi micul ecran.

Printre celebrităţile născute într-o zi de vineri 13 se numără Fidel Castro sau fostul prim-ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher.

Sir Winston Churchill nu călătorea niciodată în zilele de vineri 13, decât dacă era ceva extrem de important. La fel făceau şi Napoleon, Mark Twain, Franklin D. Roosevelt sau Herbert Hoover.

Vinerea era ziua din săptămână în care erau executaţi prizonierii în Roma Antică şi, mai târziu, ziua când erau spânzuraţi cei condamnaţi în Marea Britanie.

În Evul Mediu, vinerea era cunoscută ca "sărbătoarea vrăjitoarelor", despre care se spunea că sunt organizate în adunări de câte 13.

Mii de călugări-soldaţi ai Cavalerilor Templieri au fost omorâţi de regele francez Ludovic al IV-lea, într-o zi de vineri 13, în 1307.

Misiunea de pe Lună Apollo 13 a fost lansată la ora 13.13 şi a fost abandonată pe 13 aprilie 1970.

Un asteroid aflat la depărtare de Terra ar putea lovi planeta vineri, 13 aprilie 2029, iar la viteza de 28 km/h ar putea avea forţa a 65.000 de bombe atomice.

Sursa: www.realitatea.net

vineri, 14 iunie 2013

Cavalerii Templieri și ziua de vineri, 13


Citând dintr-un site de știri: “Originile fricii de vineri 13 nu
sunt foarte sigure. Se spune ca ar avea legatura cu o zi de vineri 13
din anii 1300, cand un incendiu a pus capat vietii unor cavaleri.”


Informația ar fi în mare măsură exactă, dacă nu ar fi denaturată
complet. Ziua a fost 13 octombrie mai precis, iar anul 1307. La această
dată cavalerii (care nu sunt altceva decât renumiții Cavaleri
Templieri) au fost arestați, din ordinul regelui Filip al Franței.
Incendiul cu pricina s-a produs însă 7

ani mai târziu, pentru că au fost
executați prin arderea pe rug. Dar acest lucru le-a pus și capăt
vieții, așa cum bine este scris în știre. Asta ca să luați aminte la
informațiile găsite pe net.

Povestea Cavalerilor Templieri este fascinantă. Erau niște călugări
războinici, ce conduceau o armată impresionantă, care nu știa ce este
frica. Nu abandonau lupta, dacă raportul de forțe nu era mai mai mare de
1 la 3. Erau bine pregătiți fizic, și la fel de bine pregătiți psihic.
La un moment dat (secolul XII), Cavalerii Templieri au descoperit ceva,
și acest ceva le-a asigurat un viitor strălucit, cel puțin pentru o
viitoare perioadă de 200 de ani. Acest ceva este și acum un mare mister,
făcându-se diverse supoziții (Graalul, ce poate fi pocalul din care a
băut Isus, sau o piatră specială, sau sulița cu care a fost străpuns
Isus, sau altceva). Orice ar fi, cu ajutorul acestui lucru misterios au
obținut protecția Papei, și prin aceasta o seamă de avantaje, în primul
rând materiale. În timp, Cavalerii Templieri au ajuns să dețină o avere
uriașă.
 Regele Filip a ajuns să fie îndatorat cu o sumă enormă tocmai la
acești cavaleri, și pentru a scăpa de datorie, a pus la cale un complot
împotriva lor. Aceștia au fost acuzați de ereziile cele mai grave cu
putință, au fost arestați, torturați și executați. Datoriile desigur
s-au prescris, regele nemaiavând cui să înapoieze banii. End of story.


Este însă foarte interesantă ziua de vineri 13 octombrie 1307, când
majoritatea Cavalerilor, în frunte cu Marele Maestru Jacque de Molay, au
fost ridicați. Povestea s-a petrecut în zorii zilei.
Să vedem cum arăta
harta cerului la acea zi fatidică.
 
 Conjuncția puternică dintre Mercur, Uranus, Neptun și Saturn din
Scorpion este 
în opoziție exactă cu Luna, situată și ea chiar pe steaua
Algol, cea mai malefică stea fixă. Uranus cerea schimbare într-un mod
imperativ (este exaltat în Scorpion, semn al morții), dar Neptun aduce
trădare și denaturare a faptelor. Cele 4 planete se află în Via
Combusta, împreună cu Soarele. Dacă luăm de bună această oră (12 la
prânz, pentru o privire asupra impactului social) atunci putem găsi alte
simboluri interesante. Soarele în cădere, din casa IX (cavalerii) lovit
de Marte (foc) 
aflat în exaltare, guvernatorul casei X (regele). Lilith
aduce ocazia unei demonstrații cu caracter religios (sextil cu Jupiter
în domiciliu) dar această demonstrație este bazată pe mărturii smulse de
Inchiziție. Însăși prezența lui Lilith în casa IX (religie) arată ceva
necurat la acest capitol. Sfârșitul tuturor lucrurilor? Venus,
guvernatoarea casei IV, aflată în Fecioară (semnul ei de cădere) și în
casa VIII (moarte), nu poate prevesti nimic bun, așa cum s-a văzut în
1314, când au avut loc execuțiile. Este interesant cum începutul unei
acțiuni are ascuns în el și desfășurarea ulterioară.
De aici pornește superstiția ghinionului adus de ziua de vineri 13? Poate că da.
 sursa

vineri, 13 iulie 2012

Cutremur în Vrancea cu magnitudinea de 3,6


Un nou cutremur a avut loc vineri după-amiaza în Vrancea, informează România TV. Seismul a avut 3,6 pe Richter.

Seismul a avut loc la o adâncime de 138 kilometri. Localităţile apropiate de epicentru au fost Nereju (7 km), Lopătari (8 km), Gura Teghii (11 km), Mânzăleşti (14 km), Nistoreşti (19 km), scrie agerpres.ro.

Sursa:  RTV.NET

Vineri 13, zi cu ghinion: Vezi ce tragedii au avut loc pe această dată!


Pare o simplă superstiţie, dar ziua de vineri 13 a adus multe tragedii în toată lumea. Află totul despre această zi!

De ce este vineri 13 o zi cu ghinion

Ca şi alte superstiţii, cea legată de vineri 13 are origini neclare. Cert este că e recentă, datând din secolul XX. Probabil este o combinaţie a două superstiţii, una legată de numărul ghinionist 13 şi una legată de ziua ghinionistă vineri – se pare că Adam şi eva au muşcat din fructul interzis într-o zi de vineri.

Vineri 17 şi marţi 13

Superstiţia lui vineri 13 vine din cultura americană pentru că în alte ţări, ca şi la noi, ziua ghinionistă este marţi, care şi-a primit numele de la Marte, zeul războiului. În Spania şi Grecia de exemplu, toţi se tem de marţi 13.

În Italia, unde numărul 13 este considerat norocos, ziua ghinionistă este vineri, 17.

Fobia de vineri 13 si impactul ei social

În SUA, superstiţia lui vineri 13 este puternică şi frecvent întâlnită. Se estimează că peste 15 milioane de americani sunt afectaţi, refuzând să încheie afaceri, să călătorească sau chiar să iasă din casă în ziua de vineri 13. Companiile pierd peste 800 de milioane de dolari pe acesată dată.
Statisticile nu sunt clare în legătură cu numărul incidentelor care au loc în ziua ghinionistă. După unele studii, accidentele sunt mai puţine, probabil fiindcă oamenii sunt mai atenţie, după alte studii accidentele sunt mai multe decât în alte zile de vineri.

Ce tragedii au avut loc vineri, pe 13

Pe de altă parte, ziua de vineri, 13, a fost martora multor evenimente nefericite:
• Vineri, 13 ianuarie 1939, a pornit cel mai mare incendiu de vegetaţie din Australia, care a ucis 71 de persoane. 
• Vineri, 13 mai 1964 a avut loc una din cele mai cunoscute crime din istoria SUA – Kitty Genovese a fost violată şi ucisă în plină stradă sub ochii a 12 oameni care nu au ajutat-o. Lipsa de reacţie a oamenilor a fost numită “sindromul Genovese” sau "efectul de spectator"
• Vineri, 13 octombire 1972 s-a prăbuşit în munţii Anzi zborul 571. Cei 16 supravieţuitori au fost salvaţi două luni mai târziu, după ce au fost nevoiţi să se hrănească in cadavrele călătorilor morţi. 
• Vineri, 13 septembrie 1996 a murit rapperul Tupac Shakur. 
• Vineri, 13 ianuarie 2012 s-a scufundat vasul de croazieră Costa Concordia, incident în care au murit 32 de persoane. 
• Vineri 13 aprilie 2012 în Italia a avut loc un cutremur, iar în SUA, o tornadă a lovit statul Oklahoma.

Cât de des pică data de 13 într-o zi de vineri

Conform Wikipedia, cea mai lungă perioadă care poate trece fără o zi de vineri 13 este de 14 luni, însă fiecare an calendaristic are cel puţin o astfel de zi.
Unii ani pot avea până la trei zile de vineri 13. În anii nebisecţii se întâmplă în februarie, martie şi noiembrie. În anii bisecţii, cum este şi 2012, se întâmplă în ianuarie, aprilie şi iulie. Astfel, 13 iulie este a treia şi ultima zi de vineri 13 a anului curent.
Având în vedere că celelalte două au fost marcate de evenimente neplăcute, sperăm că azi va fi o zi liniştită pentru toată lumea.
Foto: Thinkstock


Sursa: www.unica.ro




vineri, 23 septembrie 2011

Satelitul NASA se prăbuşeşte vineri pe Pământ, însă nu se ştie unde

Specialiştii de la NASA au anunţat că satelitul lor ieşit din uz se va prăbuşi vineri, 23 septembrie, pe Pământ, însă nu se ştie încă unde anume. Un singur lucru este sigur: nu va cădea în America de Nord.

Satelitul UARS va cădea pe Pământ vineri / FOTO: AGI
Satelitul UARS (Upper Atmosphere Research Satellite) va reintra necontrolat în atmosfera Pământului vineri. Experţii spun că este prea devreme pentru a ştii unde anume va pica aparatul de 6.5 tone şi că vor afla exact cu aproximativ două ore înainte de impact. Ei au reuşit, însă, să afle că resturile satelitului nu vor cădea în America de Nord, întrucât nu va fi deasupra continentului în acea perioadă.

Între timp, NASA şi US Air Force monitorizează cu atenţie satelitul şi orbita sa.

"Cu modelele noastre, încercăm să ne dăm seama ce părţi ale satelitului - ce materiale - vor interacţiona cu atmosfera, care se vor topi şi care vor supravieţui", a declarat Mark Matney de la NASA pentru space.com.

Predicţiile NASA asupra zonei în care se va prăbuşi satelitul cuprind o mare parte a planetei, oriunde între latitudinile Canadei şi Americii de Sud.

"Structura nu este perfect sferică, aşa că atunci când se va încălzi, va începe să se spargă în bucăţi. Atunci vom putea ştii unde vor cădea", a spus Ray Williamson de la Secure World Foundation, o organizaţie dedicată utilizării în siguranţă a spaţiului.

Specialiştii NASA estimează că satelitul de mărimea unui autobuz se va dezintegra în cel puţin 26 de bucăţi. Aproximativ 532kg de material vor ajunge pe pământ. Aceste rămăşiţe se vor împrăştia pe un teritoriu de circa 804km lungime. Experţii subliniază că şansele ca bucăţile să cadă într-un oraş sunt extrem de mici. Cel mai probabil vor pica în apă sau în zone nelocuite.

NASA a calculat că şansele ca un om să fie lovit de o bucată din satelitul UARS sunt de 1 la câteva trilioane. Dacă însă găsiţi o bucată din satelit, cel mai bine este să o lăsaţi acolo, să nu o atingeţi şi să chemaţi autorităţile.

Dezintegrarea satelitului va oferi un spectacol luminos pe cer, dacă va avea loc în timpul nopţii, care va rivaliza cu strălucirea Lunii. Dacă evenimentul va avea loc în timpul zilei, va fi  greu vizibil.

 Sursa: REALITATEA.NET