La sfârșitul lunii iunie 2011, o agenție de știri comunica faptul că peste 80% dintre români sunt nemulțumiți de calitatea vieții lor. Nu punem niciun moment la îndoială acest fapt și acest scor, dar oare știm noi ce este cu adevărat calitatea vieții? Credem că răspunsul este mai degrabă nu. Mai rău decât atât, instituții și specialiști care se ocupă de această chestiune operează cu instrumente de analiză diferite și mincinoase, ori, în cel mai bun caz, nefolositoare schimbării adevăratei calități a vieții. Această realitate vine în primul rând din greutatea, dacă nu imposibilitatea umană, de a surprinde cât mai corect ce este cu adevărat viața, cum ar trebui ea să arate (să fie trăită), iar apoi din interesele diverse pe care le au cei care se ocupă sau preocupă de calitatea vieții, de la individul obișnuit și până la responsabilii politici.
Ca să dăm explicații mulțumitoare în legătură cu ce ar trebui să înțelegem prin calitatea vieții, ar fi mai întâi nevoie să explicăm ce înțelegem separat prin calitate și separat prin viață. Calitatea putem să o definim, după dicționar, ca fiind însușirea unui lucru, ființe sau stări de a fi bun/bună sau rău/rea. Asta înseamnă că despre calitatea vieții putem spune că poate fi bună sau rea sau că atinge una dintre nenumăratele trepte dintre bună și rea. Dar ce înțelegem prin viață? Ei, aici lucrurile se încurcă și complică rău de tot! Viața omului nu este o simplă vegetare, cum cred unii și cum ne forțează să gândim și să acționăm, alții.
Viața este un dar dumnezeiesc, căci să nu uităm ce a zis Domnul nostru: „Eu sunt viața” (Ioan, 11, 25), ceea ce înseamnă că numai Dumnezeu dă viață, prin Hristos în Sfântul Duh, în Creația Sa nemărginită. În Facerea (2,7) ni se spune explicit: „Atunci, luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie”. Viața este deci ceva mai presus de fire și de aceea omul n-o poate explica pe de-a-ntregul și nici înțelege cum trebuie. Putem spune doar că viața omului este o energie dată lui de Creator, încă de la conceperea sa, pentru a se mișca printre alte lucruri și ființe create, pentru a le cunoaște și a le folosi sau feri de ele, precum și, cel mai important, pentru a se cunoaște pe sine însuși, cu condiția de a nu se îndepărta de Dumnezeu, Creatorul său. Cum nu putem înțelege această energie, definim viața prin modul în care ea se manifestă: mișcare, evoluție, transformare. Altfel spus, definim viața prin modul în care omul, trup și suflet, se mișcă prin această lume.
„Calitatea vieții” este o sintagmă pe care omul ar trebui să o folosească mereu prin raportarea sau căutarea acelui nivel al acesteia pe care l-a cunoscut omul înainte de cădere (în păcat). Acest nivel al calității vieții a coborât brusc în urma neascultării poruncii lui Dumnezeu, drept pentru care i s-a spus: „blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieții tale!” (Facerea 3,17). Mai mult: „în sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce.” (Facerea 3,19).
În ciuda acestui blestem, omul caută mereu fericirea, adică acea stare de mulțumire sufletească intensă și deplină, prin care putem să apreciem în mod subiectiv calitatea vieții. Numai că de cele mai multe ori el nu găsește și nu trăiește fericirea, fiindcă uită că doar viețuind întru dreptate se poate apropia de fericire, nicidecum viețuind după bunul său plac sau al celor care i-l pregătesc sau propun în cadrul a ceea ce se consideră îndeobște a fi liberate. El nu ține seama de concluzia Ecclesiastului care, vorbind de nestatornicia vieții, spunea acum 3000 de ani: „Fericirea nu va fi pentru cel fără de lege, care, asemenea umbrei, nu-și va lungi viața, fiindcă el nu se teme de Domnul” (8,13). Iată de ce considerăm că cel mai înalt nivel al calității vieții în sens subiectiv ni l-a arătat, cu deplin temei, Domnul Iisus Hristos în predica de pe munte. Atragem atenția că cele nouă fericiri, pe care le vom prezenta, nu trebuiesc luate în sensul strict al literei lor, ci în sens duhovnicesc, spiritual, așa cum ni le-au tâlcuit Părinții Biserici.
1. Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor.
2. Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
3. Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.
4. Fericiți cei ce flămânzesc și însetoșează de dreptate, că aceia se vor sătura.
5. Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.
6. Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
7. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
8. Fericiți cei izgoniți pentru dreptate, că a acelora este împărăția cerurilor.
9. Fericiți veți fi când vă vor ocărî pe voi și vă vor goni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind pentru Mine.
Deoarece numai creștinul autentic înțelege viața și calitatea acesteia în parametrii descriși și ceruți de Mântuitorul nostru, trebuie să ne oprim și asupra sensului pe care ateii și chiar creștinii cu numele îl dau calității vieții. Dacă viața ne este dată de Dumnezeu, calitatea vieții umane mai depinde și de alți factori fundamentali în viețuirea omului într-un anumit cadru dat. Analizele calității vieții făcute de cei care nu au o viziune strict creștină asupra vieții umane se opresc doar la doi, dintre cei patru factori fundamentali de inflență asupra vieții umane (Dumnezeu, natura, semenii și noi înșine): relația omului cu natura înconjurătoare și cea cu semenii, factori dezmembrați în mai mulți factori subsidiari. Ei vorbesc de calitatea vieții în două sensuri: un sens subiectiv prin care înțeleg bunăstarea subiectivă care se bazează pe niveluri de raportare personală la fericire, plăcere, împlinire etc. și un sens obiectiv, prin care se încearcă măsurarea obiectivă a calității vieții prin indicatori cuantificabili, în special cu ajutorul indicelui dezvoltării umane, adică bunăstarea umană la nivelul economiei naționale și regional.
The Economist Intelligence Unit (EIU) a elaborat în 2005 „un indicator al caltății vietii” ce include nouă factori ai calității vieții: 1. Sănătatea, 2. Viața de familie, 3. Viața comunității, 4. Situația materială (PIB/persoană), 5. Stabilitatea politică și securitatea, 6. Climă și geografie. 7. Siguranța locurilor de muncă (rata de șomaj), 8. Libertatea politică și 9. Egalitatea sexelor. Se desprinde clar din enumerarea factorilor că aveam de a face cu o privire și o analiză materialiste ale calității vieții, adică a existenței umane, fără nicio referire la partea spirituală, cea mai importantă, crucială, a omului. Măsurarea obiectivă a calității vieții nu are interes și nu face deci referire la raportul vieții omului cu Dumnezeu (cât de mult trăiește în această relație, cum, cu ce folos etc.) și cu el însuși (gradul de cunoaștere de sine, cât de mult este preocupat de acest subiect, la ce nivel de cunoaștere a ajuns etc.). Încercările de apreciere și chiar de măsurare în sens obiectiv a nivelului calității vieții este fie o bravadă sau aroganță, fie o operă de manipulare a opiniei publice în întregul ei sau a unor segmente ale acesteia. Atâta timp cât calitatea vieții nu poate avea sens deplin decât la nivel subiectiv, exprimată prin fericirea individuală, este inoperabilă o cuantificare obiectivă a stărilor sufletești care sunt atât de diferite de la om la om, de la un moment la altul, ele fiind atât de schimbătoare, ca intensitate și sens, chiar și la cei considerați cei mai fericiți oameni.
Măsurarea obiectivă a calității vieții pornește de la realitatea că omul a fost „educat” de spiritul capitalist ce a cuprins lumea de secole bune de a căuta fericirea prin plăcere, ceea ce se rezumă la consum (almentar, de bunuri care asigură confortul, de distracții, de produse turistice și informații de duzină, dar în cantității impresionante furnizate fără discernământ de industria de profil, adică de mass media). Așa se explică că cei de la EIU rezumă calitatea vieții umane la cei nouă factori axați doar pe latura nespirituală a existenței umane, deoarece de latura spirituală nicio forță ateistă, subordonată spiritului și acțiunii capitaliste, nu este interesată. Nu este de mirare acest lucru, fiindcă în mințile și planurile capitaliștilor care conduc lumea oamenii sunt simple numere care sunt programate să îndeplinească operațiunile, aritmetice sau nu, după cum le plănuiesc ei pentru a-și realiza visele lor istorice de dominare a lumii. Prin indicatorii și analizele de calitate a vieții, cei care le comandă, ca și cei care le realizează în stilul și după metodologia arătată, nu urmăresc decât o subordonare și o incitare la consumul capitalist, care nu are decât un singur țel imediat: profitul, și un țel final: dominarea ființei umane (a spiritului acesteia) pentru a uita de ea și de originile ei. Din această cauză, caltatea vieții la care se referă astfel de analize, care tratează omul ca pe o simplă jucărie de duzină, este o calitate înșelătoare, cum înșelătoare sunt și analizele respective. Calitatea vieții umane, paradoxal, dacă împărtășim viziunea creștină asupra vieții, a cunoscut o degradare continuă pe măsura creșterii mijloacelor materiale de satisfacere a plăcerilor oamenilor, pentru că au crescut pe măsură și grijile care macină sufletul. Dar cine oare a inventariat și măsurat numărul și intensitatea grijilor cotidiene și conștiente (pentru că există și griji inconștiente) ale fiecărui individ și a colectivităților umane? Cine are un raport exact sau măcar aproximativ al traumelor și schilodirilor sufletești, inclusiv în rândul celor cu o poziție socială și materială de invidiat datorate societății capitaliste în care sunt încartiruiți? Cine poate susține fără să roșească sau fără să-l mustre serios conștiința că putem vorbi de calitate (bună sau rea) a vieții făcând abstracție de astfel de întrebări și de răspunsurile ce sunt cerute de ele?
Nu avem cunoștință ca vreun savant sau alt cercetător al calității vieții omului să fi încercat să exprime calitatea vieții prin:
a) nivelul de conștiință al oamenilor și popoarelor;
b) urmările (rezultatele) vieții individuale:
- a îndrumat și trezit noi conștiințe;
- a scăpat de la moarte spirituală pe alții;
- a ridicat spiritual și pe alții.
În final, facem trimitere la un pasaj din Sfântul Vasile cel Mare ca să înțelegem și mai bine ce este viața, ca să nu ne amăgim prea mult cu sintagma „calitatea vieții” și să facem ca viața să curgă în favoarea Vieții, adică lui Dumnezeu pentru a avea cununile meritate de la El pentru calitatea trăirii noastre aici pe pământ. „Aceasta este viața oamenilor, o mare neliniștită, o atmosferă schimbătoare, un vis nestatornic, un fluviu care aleargă năvalnic, un fum care se împrăștie, o umbră care se mută dintr-un loc într-altul, o față de mare, bântuită de valuri; pe de o parte, o furtună înfricoșătoare, pe de altă parte, corabia în primejdie, iar noi, corăbierii, dormităm. Înfricoșătoare și sălbatică mai este marea vieții, nădejdi deșarte care ne izbesc de stâncile mării, ca niște uragane înfuriate; strâmtorile vieții urlă întocmai ca niște valuri; cursele sau uneltirile din viață stau ascunse întocmai ca niște stânci, sub luciul mării, dușmanii ne amenință ca niște câini, cu gura căscată; hrăpăreții pândesc pe aproape, ca niște hoți de drumul mare; bătrânețea se năpustește asupra noastră ca o iarnă; moartea ne surprinde ca un naufragiu. Ia seama la viforul de pe mare, manevrează-ți cu dibăcie barca ta, uită-te bine cum plutești, ca nu cumva să lași să se încarce prea mult corabia ta, fie cu bogății de nedreptate, fie cu povara poftelor”. (Omelie pentru mângâierea unui bolnav).
Sursa:
FINANTE-BANCI
masonica secreta. Fara sa se teama de consecinte, Luciani a dorit sa dezlege itele acestei afaceri, insa nu a mai apucat sa o faca. Se mai spune de asemenea ca ar fost otravit de o cabala secreta, de cardinali de dreapta, care considerau ca reformele sale ar fi fost prea liberale.
