Acest articol apartine blogului Secretele Sistemului
Conform sãpãturilor geologice în teritoriile extracarpatice s-a dovedit cã teritoriile respective cîndva erau acoperite în timp îndelungat de ape (gãsind rãmãsite fosilizate ale vietuitoarelor marini).
Foarte probabil cã actualele cîmpii românesti, si nu numai, erau componentii imensei întinderi de ape denumit ca Oceanul (Pre)Atlantic. Existenta la acea vreme a Continentului lemurian în bazinul Oceanului Pacific, din emisfera sudicã, explicã aceastã dispunere a pãturii de ape pe suprafata nordicã a Pãmîntului.
Înclinarea initiala în adîncime spre Europa de est, de atunci, a platoului atlanto-european a scos la suprafatã o serie de insule si insulite vestice care puteau permite foarte usor accesul pînã la Continentul american.
În zona actualului bazin al Dunãrii de jos se afla o întindere de ape pe drept considerat o ”Mare”, componentã a vestitului ocean. Oceanul ajungea departe spre est pînã la Marea Caspicã încluzînd si zonele cîmpiilor din Europa de est, de centru si de nord. Acest imens de ape care comunica si cu Oceanul Arctic învãluia, atentie nu încercuia, un continent fragmentat care ajungea aproape de tãrmurile Americii de nord.
Transilvania de atunci putea fi foarte usor o peninsulã din acest ocean imens, legat de restul teritoriilor din Europa de vest prin limba de uscat, istmul alcãtuit de lantul muntos care leagã Carpatii românesti de Muntii Tatrei. Din sud, traversînd ”Marea” aflatã în locul Panoniei dar si în locul Olteniei, Munteniei si Bulgariei de azi se putea ajunge de pe podisul grecesc la poalele Carpatilor Meridionali. Expresia de ”mare” de atunci definea un ”golf” al unei întideri de ape imense, în sensul actual de interpretare.
De preferat si mai sigur, în acele vremuri, era trecerea pe uscat pînã la ”strîmtoarea” de la Portile de Fier unde era orasul de primire dar si de triere al vizitatorilor. Era un fel de port de unde printr-o ”trecere îngustã” dintre cele douã pereti abrupti se putea pãsi pe teritoriul interzis. Pe malul de vizavi era o barierã sau poartã metalicã cu aripile sustinute de douã turnuri de veghe înalte prevãzute cu sisteme de supraveghiere si de nimicire ale intrusilor nepoftiti, avînd o razã de actiune prin care acopereau ambele întinderi de Mare din sudul statului. Erau dotati cu sisteme de radar si tunuri de gen laser cu care putea distruge tot si orice pe distante de sute de kilometrii, ceva de neegalat si de neînteles la acea vreme.
Iatã ce erau de fapt aceste coloane misterioase, printre care ”nãvãlea puterea uriasã si trufasã” din vremea respectivã, dar si de care ”nu se putea trece” de nici un fel. De atunci a rãmas defileului Dunãrii de azi denumirea de Portile de Fier, dar si numele orasului de aici de DrobetaTurnu-Severin, fiindcã în zona respectivã se înãltau aceste Coloane rebotezate de unii si ca Turnurile Severitãtii sau Zdrobitoare. Existenta unor astfel de turnuri si în alte locuri strategice nu este exclus, chiar foarte probabil de presupus. Voi încerca sã schitez în Fig.13 cele prezentate si ve-ti dea seama cã toate descrierile legendei lui Platon, dar nu numai, sunt perfect valabile pentru tinutul Transilvaniei de azi fiind singurul teritoriu de pe Globul nostru pãmîntesc ce corespunde respectiv care se conformeazã absolut tuturori cerintelor în acest sens.
Mergînd mai departe, dincolo de o strîmtoare terestrã, se ajungea la orasul cel vestit, cel misterios, cel legendar: Atlantisul. Se afla în locul actualei localitãti BRA?OV amintitã si ca ORA?UL COROANÃ, respectiv REGELE ORA?ELOR. Stema de altã datã a orasului ne aratã clar cã existenta localitãtii este ancoratã în timp de acest teritoriu ca si rãdãcinile unui copac secular de sol, iar rolul sãu istoric milenar este redat de coroana regeascã ca semnul puterii absolute avute.
De unde a mostenit orasul denumirea cu care era amintitã, cu care se mai mîndreste si azi pe ascuns? De unde a primit stema care spune lucruri atît de mãrete? Nu a fost amintitã niciodatã ca capitalã regeascã, ci doar refugiu pentru oameni capabili! Nu a avut faimã, ci doar a dat oameni faimosi! Nu a fost în atentia nimãnui si totusi era un centru apreciat si recunoscut de foarte multi!
Subsolul orasului este brãzdat de un sistem de tunele care ajung la mari distante în afara lui de parcã ar spune cã pe vremuri asezarea nu se limita doar la teritoriul actual, ci la unul cu mult mai mare ca suprafatã.
Tunelele au fost blocate si necercetate niciodatã, nefiind nici un interes în acest sens. Imensitatea lucrãrii se poate explica strategic, dar nu si economic. Pretul unei astfel de lucrãri depãsea cu mult posibilitãtile financiare ale orasului medieval care exista aici pe vremuri. Dacã este o mostenire din antichitate iarãsi apare întrebarea cã: -Ce interese ascunse se aflau în spatele motivatiilor de a le sãpa pe acestea? În acest sens vã readuc legenda care pomeneste de o retea de tunele sub orasul Atlantis.
Se aminteste de un munte nu prea înalt în vecinãtatea Atlantisului care avea douã izvoare, unul cald si altul rece. Vã dezvãlui o ciudãtenie legatã de istoria muntelui Tîmpa, de care cred cã nu s-a auzit decît de foarte putini dintre noi. Existã o sustinere superstitioasã, aprope uitatã, cã sub acest munte s-ar ascunde un lac fãrã fund plin cu apã curatã care cîndva alimenta niste izvoare pentru locuitorii din jur. În orice caz teritoriul ocupat de actualul oras este amintit ca un pãmînt mocirlos pe vremuri si care s-a secat cu timpul prin retragerea apei în adîncuri. Locul cum se stie, conform documentelor scrise si nescrise rãmase, era aproape nelocuit iar în împrejurime erau doar localitãti neînsemnate ca mãrime si ca importantã. Orasul Brasov, care întotdeauna figura ca o micã cetate apãratã de ziduri fragile, a fost întemeiat de sasii adusi de regii ungari în secolele XII-XIII pe motivul colonizãrii unori zone slab populate si pãrãsite cu mult timp în urmã de localnicii autohtoni.
Cum le-a venit sasilor ideea de a da orasului numele de Kronstadt(Orasul Coroanã)?-dacã nu dupã o mostenire oralã încã existentã pe teritoriul respectiv. Fiind mestesugari si foarte interesati de comert, ei au preluat o denumire cunoscutã din zona respectivã pentru a putea fi localizati si gãsiti mai usor de cei interesati. În apropiere, doar la cîtiva kilometrii, gãsim o altã asezare cu nume sonor: Hermanstadt, adicã ORA?UL OAMENILOR SUPERIORI. Trebuie sã fac încã o precizare la întelesul originar al cuvintului „oras”. Acest cuvînt pur românesc compus, O+RAS, s-a nãscut în urma istoriei avute de localitãtile din acest tinut ca fiind distruse sistematic si definitiv, chiar demolate pînã la urmã. Expresia datã se refera în trecutul îndepãrtat la un „O”-ras, adicã la „O” (ca) arie delimitatã în circumferintã, între hotare bine stabilite, aflatã sub jurisdictia unei comunitãti aparte de cei în jur. Litera „O” este un „semn distinctiv” al apartenentei la ceva total diferit de exteriorul lui!
Mãrile în antichitate erau privite, în primul rînd, ca niste bariere naturale care asigurau o posibilitate de retragere eficientã dupã întinderi apreciabile, relativ periculoase si greu de trecut. Noi luîndu-ne dupã interpretãrile unilaterale adoptate ulterior cuvintelor, încetãtenite artificial în mintea noastrã, dar si analizînd expresiile literare dupã reguli noi întroduse am cãzut din greseli derutante în greseli ireparabile. La fel descrierea datã de Platon cã „cãlãtorînd mai departe din orasul descris se puteau ajunge pe alte insule, iar de acolo pe continentul opus” se poate traduce cu totul altfel decît cum am stabilit noi! Legenda descrie teritoriul atlant brãzdat de canale de aductiune si de irigare care puteau împãrti suprafata tinutului, ca particularitate, în adevãrate insule la prima vedere pentru cei care nu erau familarizati cu asfel de realizãri tehnice.
Toti, absolut toti care au lansat si au sustinut, în cursul timpurilor strãvechi, legendele legate de istoria Atlantidei au fost mai marii filozofi ai vremurilor respective! Acestia priveau lumea din perspectiva teoreticului si au folosit în limbajul lor cuvinte cu referire la unele întelesuri ascunse ale acestora. Ei se exprimau de multe ori prin metafore transferînd astfel sensul de la abstract la concret, dar si de la concret la abstract! Foloseau foarte des figurile de stil dintr-o comparatie metafizicã subînteleasã schimbînd categoriile logice pentru a sensibiliza la maxim auditoriul fatã de ideile prezentate.
Asfel au întrodus posibilitatea interpretãrii gresite a cuvintelor de cei neinitiati, dar si admisibilitatea deformãrii adevãrurilor prezentate de ei în decursul timpurilor care au urmat. Filozofia anticã era mai mult una speculativã si nu una real-concretã pentru care trebuie sã fim foarte circumspecti si atenti în interpretarea celor prezentate de acesti monstrii sacrii ai trecutului. Revin asupra stemei proprii a orasului Brasov de unde provine denumirea sa popularã nici pînã astãzi uitatã. Atlantisul avea urmãtorul însemn(Fig. 14), extras din simbolul statal al Atlantidei, care ne poate pune la fel pe gînduri:
Inversul coroanei(culoarea rosie) este rãdãcina(culoarea maro)! Coroana defineste puterea, iar puterea redã istoria; rãdãcina sustine calitatea, iar calitatea expune mãretia. Pe baza acestui însemn a primit Atlantisul, din alt motiv în plus, si denumirea de Orasul- Rozelor de care s-a uitat complect. Simbolistica prezentatã nu este altceva decît vestita Roza-Vînturilor! „ROZÔ care s-a piedut în timpul istoriei, iar noi am fãcut egalitate între aceastã denumire si schema stelarã a celor patru puncte cardinale care definesc pozitiile estului, vestului, sudului si nordului cu numele adevãrat de Steua-Cardinalã.
Roza-Vînturilor redã generic existenta Legii unice a echilibrului si a stabilitãtii unitare într-un ansamblu energetic spiritual-material. Redefinit, este schema geometricã a interferentei fluxurilor logice si energetice care pot închega sau desface legãturile dintre timp si dimensiune fãrã a afecta armonia globalã existentã între formele „geo” si „bio” în manifestare. Pare o lege greu de definit analitic, dar sã nu uitãm cã avem o imagine globalã a acesteia care se poate simplifica în aspectul ei spatial respectiv superficial cu putinã imaginatie intuitivã. Celelalte 6 orase posibile ale Atlantidei, în legendã se vorbeste de 7 orase importante pe teritoriul dat, se aflau în locul Sibiului, Devei, Clujului, Bãii Mari, Gheorghienului si Reghinului.
Al saptelea, în locul Brasovului, avînd în apropere si minele de uraniu s-a impus ca capitalã. Avea o întindere cu orasul satelit circular pînã aproape de Sfîntu Gheorghe, Codlea respectiv Bran. Prin detinerea dreptului exclusiv de a produce arme nucleare a devenit, de la început, centrul militar suprem si centrul politico-administrativ al Imperiului-Federal din emisfera nordicã. În zona Reghinului se afla asa numitul „Templu-central” de constructie conicã care adãpostea cristalul sferic protector. Era un cristal de munte, de siliciu, de formã sfericã care în urma dimensiunii avute acoperea tot teritoriul statului cu influenta sa. Producea un cîmp spatial perfect silentios prin respingerea tuturor zgomotelor si sunetelor terestre si extraterestre perturbatoare sufletului uman permitînd astfel procesul fizic de ”contemplare” în linste a mintii umane.
Asa zisele „temple” erau de fapt niste constructii speciale care adãposteau „regeneratoare sonatice”, sono-atomice mai concret spus. Cel centric, de la Reghin, avea un „regenerator informational”, primar, cu numele prescurtat de REG-INA-A(REGINA-A). Celelate sase orase posedau cîte un ”regenerator integrator”, secundar, notate cu REG-ENT-A(REGENT-A). Capitala avea în dotare „regeneratorul general” care furniza în plus energia teluro-gravitationalã extrasã din descompunerea energiei nucleare folositã pentru functionarea întregului sistem amintit. Avea menirea de a capta, de a centraliza si de a prelucra toate datele informationale furnizate din teritoriu. Acest „Templu-coordonator” era denumit REG-ERE-A (REGERE-A) de localnicii atlanti.
De aici provine caracterizarea celor care conduceau teritoriile de dincolo de mãri si tãri din basmele populare ca „regi rãi”(regii rãului), sau chiar balauri(ca întruchipãrile rãului). Dar cuvîntul ca „rea”, din care s-a nãscut ”rãul” de azi si care produce repulsii, teamã, oroare la cei credinciosi oare nu avea un alt înteles pe vremea respectivã? De pildã: rea = reactualizare prin întoarcere la origini, sau chiar renastere prin origine??? Cu acest sistem pus la punct se putea pune în evidentã emiterea si captarea gîndurilor prin metoda telepatiei între locuitorii zonei respective, dar si a hologramelor personalizate ale celor aflate într-un contact permanent. În misiunile externe cei nominalizati purtau astfel de dispozitive în miniaturã care permiteau legãturi informationale imposibil de captat si ascultat de cei neavizati. Putem deduce cã, atlanticii cunosteau fenomenul cristalizãrii-recristalizãrii în masã, aveau în dotare bombe nucleare de diferite putere controlînd fenomenul fisiunii si fuziunii nucleare.
Cu astfel de bombe de mici dimensiuni au fost distruse orasele mitice Sodoma si Gomora din orientul apropiat. Între cele sapte orase erau împãrtite dreptul si obligatia de a se ocupa de obtinerea unor elemente chimice cheie cu prelucrarea acestora. Fiind situate în dreptul trecãtorilor principale aveau rãspunderea de a apãra Transilvania de intrusi care ar fi putut copia secretele tehnice sau fura documentatiile asupra acestora. În acest sens granitele statului erau bine pãzite si ermetic închise.
Atlantii erau dotati cu care de luptã terestre care puteau zbura sau trece prin ape, cu ochiuri magice electro-ionice care detectau orice miscare si persoanã indiferent de localizarea avutã, arme de foc cu luminã orbitoare sau lovituri ucigãtoare, etc. si etc. , unele deja foarte bine cunoscute nouã în prezent. Mijloacele de deplasare motorizate dotate cu arme de foc puteau fi confundate de cei nestiutori cu balauri, dragoni, cai, monstrii marini care scuipã foc, jar, cãldurã sau vînt ucigãtor.
Deci relatãrile din basme nu sunt chiar nefondate! Despre misiunile de civilizare spiritualã prin îndrumare si de pedepsire ale atlantilor povestesc scrierile biblice date ca dispãrute si dupã care s-au scris povestirile din Vechiul Testament. Aceste actiuni se desfãsureau în timpul dinaintea catastrofei mari, Potopul cauzat de cometã, dupã care nu au mai putut reveni complet. În urma pierderilor majore si irecuperabie suferite treptat au renuntat la astfel de actiuni. Asa au dispãrut ”persoanele” lui Dumnezeu care se plimbau între muritori conform textelor biblice. Datoritã cunostiintelor stiintifice, dar mai ales în urma dotãrilor tehnice si militare avute, Atlantida a fost consideratã o ?arã a Zeilor respectiv atlanticii priviti ca Dumnezei. Ei au luat în serios functiile cu care au fost investiti de popoarele din jur intervenind cînd ceva nu corespundea legilor sustinute de ei sau cînd erau amenintate interesele lor.
Dusmanii au fost nimiciti iar aliatii rãsplãtiti. Iatã rãspunsul cã de ce se vorbeste în Biblie la plural referitor la vorbele, faptele si persoanele lui Dumnezeu. Totatunci se explicã si faptul cã exista o perioadã de timp cînd Domnul(Domnii) umbla(umblau) nestingerit(nestingheriti) între oameni dupã care a(au) dispãrut fãrã o explicatie plauzibilã. Cum puteau ajunge atlanticii la o asemenea performantã într-un timp atît de scurt, pe cînd popoarele din jurul lor se chinuiau într-o nestiintã relativ foarte redusã fatã de ei? Cu ajutorul cunoasterii si aplicãrii „geneticii spirituale”. Regeneratorul primar, REGINA, era de fapt un sintetizator de informatii care între altele capta „informatiile cosmice” de foarte joasã frecventã, de forma undelor liniare verticale si le scana doar pe cele utile în forma undelor sinoptice. Secundarele, cele REGENTA, erau niste „analizatoare de aspect” care separau informatiile primite de la REGINA si o retransmiteau pe orizontalã sub forma undelor sintonice generatoare de imagini focalizante.
Un sistem de „Coloane” în I-versiune(invers) pus transpune energia global-latentã în flux energetic liniar-aparent, dînd nastere printr-o posibilitate de redirectionare a fluxului la ruperea spatiului temporal din zona de influentã permitînd astfel executia unui salt-imaginar dimensional! Dar, în cazul opus al fenomenului invers montat produce si închiderea versiunii arãtate mai înainte, respectiv readuce sistemul energetic transformat la cel normal, într-o situatie de O-punere. Ce poate fi însã aceastã versiune ”I” mistic si cea de punere în ”O” miraculos ale unei ”Ideii Constructive” arãtate si din care s-a nãscut Legea unicã si unitarã pe care se construieste Universul, denumit filozofic ca Legea contrariilor si contradictiilor??? Indiciile ”I”(unic) si ”O”(unitar) functioneazã doar în cazul distribuirii Coloanelor ”T” dupã ”punctele virtual definitorii” ale unui ”cerc teoretic”!!! Un cerc are 4 puncte definitorii dispuse aparent la 90° în abstract din care cauzã era obligat existenta a ”4” Coloane, foarte corect amintite ca numãr în legende! Am indicat valorile unghiurilor aparente deoarece practic au mãrimi unghiulare diferite de cel 90° stiut de noi. Acest 90° este o mãrime specificã în numerotarea unghiularã, deci concret ”specificã” doar ”numãrul” de coloane necesare la un ”cerc definitoriu” si numai atît. Acest cerc special nu este o curbã personalizatã redus la una ”perfect circularã cu razã consantã”, ci una de o formã constant ”universalã” si cu ”razã continu variabilã” ca generatoare de spatiu energetic global ”cosmotizat”!!! Totatunci aceste forme literare sunt si elementele constructive ale realizãrii tehnice respective.
O idee stiintificã trebuie gînditã ca functional, dar si ca constructiv pe aceleas principii teoretice! Cum se spune: ”Într-o realizare totul trebuie sã corespundã atît virtual cît si imaginar, atît la propriu cît si la figurat!!!”- ca sã functioneze perfect si corect. Din acestã cauzã traiectoriile planetelor par a fi asa zis eliptice si nu circulare, respectiv forma planetelor prezintã deformãri fatã de cea sfericã. Însã în cazul sustinerii eliptice este o micã gresealã, deoarece elipsa nu este o curbã generalã ci una particularã legatã de o lege personalizatã, din care cauzã cade valabilitatea generalã a acesteia. Ce nu putem sustine în cazul formei exterioare adoptate planetei noastre, deoarece am gãsit un cuvînt reprezentativ special de geoid, care pînã la urmã ne poate indica teoretic orice imagine însã concret nimic prezentabil. Pentru obtinerea fenomenului fizic mai sus descris sunt dotate farfuriile zburãtoare tip OZN cu un cilindru central, lucru la care nu s-a putut da nici-o explicate tehnicã.
Valea amintitã se numeste Valea Zizinului(Valea Puterii Zeilor, putere ca sens redatã prin repetitia Zizi=Zei²) din vecinãtatea Orasului Coroanei. Cele patru COLOANE legendare au dispãrut, deoarece au fost demolate de fortele tectonice iar POARTA misterioasã închisã si zãvoritã prin fortele telurice. Imaginea „Portii” a reluat aspectul muntos permanent de constructie unicã si cu componentã materialã unitarã ca imagine. Aceste forte lucreazã concomitent adicã: conic ca directie, conforme ca aspect si contradictoriu ca imagine, adicã cu decalare temporalã si cu tentã dimensionalã momentanã. Ceva de necrezut, fantastic, paranormal pentru noi!!! Deocamdatã noi recunoastem doar latura electro-magneticã a materiei, iar de latura magneto-sonicã nici nu vrem sã discutãm. Valea Zizinului, altfel tradus Valea Puterii Zeilor, prin poarta sa teluricã comunica cu Valea Buzãului si de aici cu Marea din zona Bãrãganului. Aici se afla canalul de legãturã a orasului Atlantis cu apele exterioare. Cu ocazia eruptiei vulcanice devastatoare cele douã vãi au fost umplute definitiv cu pãmînt, mîl si pietris. Valea si rîul de dincolo de Carpati au mostenit denumirile dupã vechea definitie avutã de aceastã poartã: Buza Zeului = Buzãu.
Foarte sugestiv, deoarece o ”buzã” se poate închide sau deschide, te poate înghite spre înãuntru sau te poate scuipa în afarã, te poate mãcina în sensul de a te distruge sau te poate ascunde pentru a proteja, poate fi o cale de apropiere prin intermediul comunicãrii sau o barierã de respingere prin readucerea tãcerii. Poate nu stiti, deoarece nu se cautã popularizarea, în zona Vãii Buzãu-Zizin apare din senin si fãrã o explicatie posibilã pînã si azi un fenomen natural ciudat care îti redã formarea unei arcuiri energetice slab vizibile, asemãnãtoare ca formã curcubeului, îndicînd cã aici ar exista o ZONÃ cu totul deosebitã si cam „atît”(A+T în T), respectiv AT² deocamdatã. Coloanele lui Atlas, cele patru ”Stîlpi care sustineau Cerul”, aveau rolul de a fi un zãvor comandabil pentru Buza Zeului. Prezentau diferente de cele amintite ca herculiene si dupã care s-au inspirat înaintasii nostrii egipteni cînd au construit una din cele 7 Minuni ale Lumii antice: Farul de la Alexandria.
Coloanele lui Hercule, în particular, erau niste antene de emisie-receptie pentru unde radio, dotate cu un sistem de localizare precisã prin unde de foarte joasã frecventã, dar si arme redutabile de lungã actiune cu luminã polarizatã. Generalizate, însã, cu dotãri suplimentare puteau deveni si un sistem energetic de deschidere-închidere(fasonare) a spatiului dimensional material respectiv de transpunere-impunere (lansare) în spatii temporale spiritual paralele. Cum puteau interpreta cãlãtorii nestiutori aceste coloane înalte de multe zeci de metrii uitînd de jos în sus? Erau ceva de neînchipuit si de neînteles pentru mintile lor! Discurile de reflectie montate la capãtul lor, în cazul Coloanelor lui Atlas, creau iluzia cã ar sustine bolta cereascã, din care cauzã au inventat legenda cunoscutã. Fiind privite de eleni ca niste realizãri de neîntrecut în puterea lor de actiune coloanelor respective s-au atribuit însusiri herculiene(indicativ grecesc antic la ceva de neînchipuit de puternic si de neînvins).
Substantivul comun rezultat de „Hercule” a fost ulterior ridicat la rang de nume propriu pentru un semizeu si astfel a apãrut si persoana lui ”Hercule” cu Coloanele sale extraordinare! De fapt o ”Coloanã atlasianã”, cum reiese din stema Atlantidei unde este ostentativ prezentatã schematic, era de forma unui T urias în prezentare planã, respectiv de forma unui cilindru vertical înalt cu disc circular orizontal reflectorizant la capãt în constructie spatialã. În vîrf era dotatã în plus cu un emitãtor si receptor de unde convergente si divergente de mare putere.
Spre deosebire de asa zise ”Coloane herculiene” care nu erau prevãzute cu discuri speciale de reflectie si erau mai mult de forma unor turnuri, ca în cazul farurilor cunoscute! Iatã si dezlegarea misterului legat de ”Cheia egipteanã” care apare prin atîtea înscrisuri hieroglifice antice din Egipt. ?erpii care se încolãcesc în jurul acestei ”Chei” nu sunt decît prezentarea simbolicã a undelor electro-magnetice active care în rezonantã cu cele magneto-sonice reactive produc fluxul de putere pentru punerea în ”functiune” a sistemului respectiv, adicã a ”fundamentului actiunii”(conform componentei cuvîntului) universale, a controlul armoniei dintre fortele tectonice si telurice prezente la un sistem global aparte.
Aripile care apari sunt la fel un simbol al posibilitãtilor extraordinare ce ne pot asigura aceste ”constructii” în a ”zbura pe aripile undelor”, adicã admisibilitatea de a ajunge sau de a fi oriunde si orcînd atît la propriu cît si la figurat! De ce apari undele prezentate prin sarpe? Deoarece acest animal prin deplasarea sa ne redã aceastã posibilitate extraordinarã ca prin ”serpuirea” undelor magnetice sã se poate obtine „trecerea” prin ”Dimensiune”, adicã „temporizarea” în ”Adîncime”! În continuare as mai puncta o idee care cautã la fel un rãspuns de cîteva secole. Unde era vestita tarã a regelui Solomon, cel care a reconstruit Casa Domnului? Solomon a fost unul din ultimele regi ai regatului Atlantidei înainte de disparitia finalã. Vestitele sale mine se gãseau în Carpatii Apuseni la Rosa Montana(Rosia Montana de acum) unde se mai extrage si astãzi aur. Aceste mine fiind spre epuizare, el a adus acest metal pretios la sfîrsitul domniei sale si din Etiopia reginei Shaba cu care avea relatii politico-economice strînse.
Legenda regelui Atur este legat tot de persoana sa prin povestile duse în vestul Europei de refugiatii atlantici dupã catastrofa care a distrus în final tara lor. Din aceastã perioadã s-a pãstrat denumirea de Ardeal pentru Transilvania, nume cu care au rebotezat anglo-saxonii în cursul istoriei noastre teritoriul atlantic: Ardeal = Aragon+delet+all = Aragonul Total Dispãrut! Iatã unde trebuie cãutat centrul administrativ al faimosului „Regat al Regelui Artur”, adicã „Cetatea Aragonului”! Întradevãr Transilvania, respectiv Ardealul, se putea considera o CETATE naturalã fiind înconjurat de ziduri excelente de apãrare prin cele trei ramuri ale Muntilor Carpati. Spre sustinerea ideii vã reamintesc din nou cã, aici lîngã Brasov sunt douã stînci care se numesc Pietrele lui Solomon peste care conform unei alte legende ar fi sãrit cu calul regele respectiv. Tot lîngã Brasov se înaltã Muntele Sfînt(Cristianul) unde se ridica un templu vestit, Templul Soarelui amintit si ca Casa Domnului de Biblie.
Aici era adãpostit Chivotul Sfînt în care, contrar credintei îndoctrinate, erau sub pãstrare cele trei volume ale Codexului Rozelor. Chivotul, lada în care se pãstrau cãrtile, avea un sistem de sigurantã alimentat prin curent electric furnizat de baterii care la atingere produceau descãrcãri electrice scurte de cîteva mii de volti. Totul pentru a evita deschiderea si furtul de cei neavizati al ”Mostenirii” spirituale, culturale si stiintice a ”Tuturori Timpurilor” pãstratã pentru posteritare! Revin asupra denumirii muntelui zis Cristianul de lîngã Brasov. Indica de fapt Creasta Anilor în întelesul de a fi Stîlpul Istorisirilor asupra Originilor avute, avînd la poalele lui Poiana Soarelui respectiv Grãdina Mãririi si a Strãlucirii avute. Aici se afla ”TEMPLUL DOMNULUI” care permitea „contemplarea” asupra ideilor mãrete pãstrate cu sfîntenie de atlantici. Era o „Bibliotecã” a Culturii Universale adunate pînã în zilele respective! Avea o colectie impresionantã de cãrti originale numite „romane”, dar si copii rescrise ale acestora denumite ca „remane”.
Soarele, „Strãlucirea” colectiei, era Codexul Rozelor care era destinat spre pãstrare pentru timpurile viitoare fiind bine protejat de orice furt, distrugere si disparitie posibilã. Clãdirea era tot de formã conicã pentru a crea conditii energetice adecvate stimulãrii conditiilor spirituale în studierea ideilor stiintifico-tehnico-culturale. În urma acestei idei de activare mentalã au luat nastere „Piramidele” în toatã lumea. A fost preluat deasemenea si traditia de obligativitate ca, o „astfel de constructie” piramidalã automat sã pãstreze pe ascuns un „CEVA” de mare pret pentru civilizatia care a ridicat-o! Nu degeaba exisã acest mare interes, de cînd existã lumea, de a afla „SECRETELE” constructiilor respective fiindcã „AU LA BAZÔ un „ADEVÃR” valoros care meritã cãutat! ”ADEVÃRUL” la rîndul sãu este un „SECRET”, pentru care trebuie sã „PUI INTELIGEN?A LA CONTRIBU?IE” si apoi sã „MUNCE?TI DIN GREU” pentru a-l obtine!!!- este ideea universalã pentru care valorile respective sunt ”bine ascunse” în astfel de piramide. Locul camerelor secrete sunt foarte bine gîndite si protejate astfel ca fãrã o ”intuitie ajutãtoare” sã nu fie ”descoperite”, adicã sã fie greu ”decopertabile”. Iatã precizãri banale în exprimare, cum am mai sustinut de atîtea ori, care însã „corect redate si însemnate” pot furniza informatii „pretioase” si „utile” pentru mintea noastrã!
Nu degeaba încerc sã scot în evidentã anumite cuvinte prin litere majuscule sau puse între ghilimele, adicã ÎNSEMNATE de cîte ori se poate si cît se poate mai bine, deoarece în ”sinea” lor contini referiri concrete în constructia lor asupra pasilor, metodelor practice care trebuiesc urmate respectiv ce trebuiesc aplicate în orice domeniu al vietii noastre. Cum puteti vedea zona Brasovului, dar si Transilvania întregã, abundã în denumiri foarte edificatoare care sunt pãstrate de nu se stie de cînd si de unde, în contradictie cu altele din Lume. Denumiri care nu au fost date în urma unor descoperiri geografice fãcute de cãtre diferiti deschizãtori de drumuri în a cunoaste globul nostru pãmîntesc, ci de memoria colectivã a traditiilor populare cu mult înainte de era noastrã. Puteti aminti un loc de pe Pãmînt care sã concentreze la un loc atît de strîns atîtea referiri directe la aproape toate legendele cunoscute si pãstrate pînã azi? Eu zic cã, NU. Relatãrile asupra Atlantidei au suferit mari modificãri prin amestecarea perioadelor de timp în care s-au derulat evenimentele, prin adãugiri personale pentru mãrirea misticismului si suspansului asupra ei, dar si prin omiterea unor informatii considerate de unii nesemnificative. Prin umflarea unor întîmplãri pînã la extremis s-au ajuns la relatãri absolut fantastice.
Ulterior prin migratia popoarelor, intentiilor de colonializare, de cãutare a unor conditii de trai mai bune s-a format un amalgan al traditiilor, limbilor si legendelor.Toti care au ajuns pe tãrîmuri necunoscute au încercat sã impune anumite denumiri, povesti aduse din tara lor de origine. Au apãrut o serie de versiuni ale uneia si aceleas legende care în prezentare si în numele personajelor par a nu avea nimic comun între ele. Cei mai multi dezrãdãcinati ai erei noastre au parvenit din Europa care au fost de fapt urmasii urmasilor refugiatilor din Atlantida vestitã. Avînd în subconstientul lor amintirile timpurilor strãvechi pline de glorie si mãrire, fãrã a-si da seama, au denumit diferite locuri si localitãti, regiuni, state noi formate de ei cu denumiri lingvistice care aveau mari semnificatii spirituale în mintea lor. Astfel au încercat sã readucã acelor tinuturi faima speratã, dar si speranta de a reprimi de la divinitate viata fericitã, dar si patria pierdutã. Pe pãmînturi total strãine de Atlantida originarã au apãrut nume si denumiri care au incitat ulterior mintile cercetãtorilor ducîndu-le în eroare. Abundenta unor astfel de indicatii lingvistice pe teritoriul Americii, aduse sau încetãtenite în mare mãsurã de colonistii europeni si nu preluate de la populatia autohtonã, au creat falsa concluzie cã întradevãr aici trebuie cãutat originile legendei lui Platon. Prin exterminarea într-un timp relativ scurt a civilizatiilor gãsite pe aceste meleaguri s-a pierdut ocazia de a cunoaste în profunzime limba lor cu semnificatiile avute asupra posibilelor legãturi istorice avute în cadrul Spiritualtãtii Pãmîntene în general.
Nu am reusit sã descifrãm nici limba mayasã sau incasã, ne-au rãmas doar fragmente de documente de la aceste popoare si acelea tãlmãcite, rãstãlmãcite de acei la care simbolurile literare folosite de bãstinasi erau greu de pronuntat sau greu de înteles. Nu ne-a atras atentia multe pasaje importante din legendele legate de originile popoarelor din acest continent american. Ameridienii sustin cã, provini dintr-o civilizatie din est, dintr-o tarã înconjuratã complet de munti înalti si despãrtitã de restul tinuturilor locuite de o strîmtoare! Nu poate fi vorba decît de Transilvania care întradevãr are în sud situat strîmtoarea Portilor de fier, strîmtoare care pe vremurile de de mult putea fi foarte bine o punte de legãturã dintre ”Mãrile” care ocupau Oltenia, Muntenia respectiv zona cîmpului Panoniei de azi. Dar, si de ”despãrtire” a teritoriilor asa zis cunoscute de preantici de cele ascunse în munti si interzise pentru ei! Puteti gãsi o altã locatie asemãnãtoare pe harta Lumii care sã corespundã celor descrise în atîtea legende rãmase?
Cuvintele de ”dincolo de strîmtoare” nu indicã neapãrat o locatie abordabilã prin necesitatea navigãrii în lung a strîmtorii respective, ci foarte bine una care este accesibilã în urma trecerii peste aceasta de-a curmezisu pe un pod sau printr-o altã realizare tehnicã mai avansatã! Chiar denumirea de ”Poartã” rãmasã în traditia popularã ne duce la ideea cã aici, conform mentalitãtii populare strãvechi, trebuia sã existe ceva care facilita trecerea conditionatã spre o ”proprietate îngrãditã si privatã” atît la propriu cît si la figurat! Totatunci întelesul multori cuvinte de origine latinã au fost însusite de cercurile religioase apãrute la începutul erei noastre urmînd ca sã devine derutante pentru cãutãrile actuale.
Anumite indicii importante furnizate de cuvinte au primit tente religioase pentru a mãri si mai mult dilemele apãrute asupra originii civilizatiei terestre. În contextul Istoriei avute în timp, pe acest Pãmînt al nostru, „originile” trebuiesc cãutate întotdeauna acolo unde trãieste un popor redus ca numãr, neînsemnat pentru altii, care cãuta si cautã cu înversunare prin orice mijloace sã pãstreze patria si traditiile sfînte. Trebuie sã fie înconjurat de state mãrginase cu „politici” de expansiune si cotropire avute în istorie. Politica în sine exprimã visul ascuns al unor interese de grup în general, sau personale în particular, avizi de putere si mãretie, de a readuce gloria si bogãtia de altãdatã spre folosul lor si numai pentru interesul lor.
Atlanticii cu astfel de apucãturi nocive în general au emigrat din tara distrusã stabilinduse pe teritoriile mãrginase apropiate sau mai îndepãrtate, cum redã aceastã idee foarte corect Legenda lui Romulus si Remus. Pe Pãmîntul Sfînt dispãrut, încãrcat cu uriase tendinte spirituale de a se renaste din propria cenusã, astfel de tendinte „politice” nu au fost, nu sunt si nu vor fi tolerate de timp. Conform componentei cuvîntului: politicã = politie+atlanticã! Politica nu este o menire si nici o profesie! Se referã la acei care se dedicã unei înclinatii anume care are telul de a restaura statul politenesc care exista în ultima fazã atlanticã. Politicienii sunt descendentii descendentilor care apãrau si sustineau tirania tîrzie, decadentã, a Atlantidei. Cuvîntul „politie” nu este o denumire referitoare la un organ statal, ci o definitie pentru un curent organizatoric. Politie = polarizare+ambitie defineste prin excelentã o linie filozoficã care promoveazã necesitatea urmãririi ambitiilor personale în realizãrile de orice fel în dentrimentul intereselor spirituale comune. Adicã dupã ei poate sã vinã si Potopul!!! Interesant ce indicatii uluitoare pot da componenta cuvintelor românesti?! Din aceastã cauzã existã o repulsie generalã, implementatã artificial în timp, la auzul limbii române si la aparitia românilor care vorbesc aceastã limbã. Întradevãr prezintã un pericol major pentru cercurile politice conducãtoare din LUMEA actualã. V-as reaminti ceva care mereu scapã din atentia cercetãtorilor din ultima vreme. La Rosia Montana s-au descoperit ”Tãblitele cerate” scrise pe o ”latinã vulgarã” continînd contractele de închiriere si de administrare a mai multori mine de aur, întocmite dintre proprietarii autohtoni si reprezentantii autoritãtilor romane. Acestea dovedesc cã dacii din acea vreme cunosteau si foloseau o variantã a latinei care foarte probabil era limba lor oficalã. Interesant este cã, aceste contracte erau întocmite la începuturile ocupatiei iar la timpul respectiv latina vulgarã era de mult înlocuitã oficial cu cea literarã cunoscutã si azi. Teoria latinizãrii fortate a populatiei dacice este o mare gogoasã furnizatã nouã! Dacia a fost ocupatã de romani doar cca. 150 de ani dupã care s-au retras din acest teritoriu.
Au fost alte popoare care au trãit sub dominatia severã a romanilor chiar o mie de ani si nu s-a reusit latinizarea limbii lor în asa mãsurã, chiar de loc. Traditiile si limba popularã nu se pot sterge cu buretele într-un timp asa de scurt! Care a fost de fapt limba traditionalã a dacilor? Avem doar înscrisuri si documente scrise în latinã, nimic altceva! Nici un cuvînt, nici o literã de altã formã!!! Ce concluzii se pot trage cu adevãrat? Vã las sã faceti singur acest lucru. În urma eruptiilor, ploilor si cutremelor din ultima fazã multi refugiati, în mare mãsurã „politicieni” ai Atlantidei, au gãsit o patrie primitoare în zonele muntoase si deluroase din sud-estul Frantei de azi, iar urmasii lor au înfiintat celebrele ordine secrete bisericesti, ordinele Templierilor, care sfidau orice putere administrativã controlînd chiar consiliul cardinal si papa de la Roma prin averile obtinute pe cãi doar de ei stiute.
Cruciadele spre ?inuturile Sfînte s-au organizat la îndemnul si pe banii lor cu scopul foarte bine ascuns de a aduna toate documentele si relicvele Atlantidei dispãrute în Egipt si în jur. Cît de importante erau documentele putem deduce din realizãrile rãmase de la marii Aristotel, Pitagora, Hipocrat si chiar Iisus Cristos. Sã nu utãm pe vestitii alchimisti, dar nici pe Leonardo da Vinci sau chiar pe Jules Verne. Precis cã, acestia din urmã, au fost ori urmasii unori avizati în a pãstra sub jurãmînt informatii tehnice si stiintifice bine ascunse de ochiul celor multi, ori cã pe baza unor conjuncturi de moment au ajuns în cotact cu astfel de scrieri ascunse în bibliotecile secrete existente. În final, cele stiute sau aflate de ei, au fost prezentate si descrise prin schite, referate, romane dupã mintea, aptitudinea, posibilitatea fiecãruia.
Nici un secret nu se poate ascunde pînã la nesfîrsit! Timpul va crea anumite canale de scurgere neprevãzute pentru informatiile ascunse, deoarece fiind de interes general apartini tuturora neputînd fi însusite pe nedrept de anumite persoane sau grupuri de interese, nici pe baza unor intentii ca bine cotate la prima vedere.
Sursa: Secretele Sistemului
