15 august 1978. Oficial, in complexul orbital "Saliut-6 - Soiuz-29”, totul se desfasura conform planului, fara evenimente deosebite. Neoficial insa, comandantul statiei, cosmonautul Vladimir Kovalionok, lua legatura cu Centrul de control al misiunii de pe Pamant: "În dreapta luminatorului am observat un obiect foarte luminos, alb, de forma circulara. A stationat o perioada langa statie, apoi s-a rotit lent de cateva ori in jurul nostru, ca si cum ne-ar fi studiat. Dupa care a disparut in mare viteza”.
În jurnalul de bord, pilotul Kovalionok a desenat o schita a ciudatului obiect, descriindu-i
miscarile neobisnuite. În aceleasi pagini, se gaseste si marturia colegului sau, cosmonautul Alexandr Ivancenkov. La intoarcerea lor pe Pamant, toate aceste date au fost preluate de catre o comisie speciala si secretizate, iar cosmonautilor li s-a interzis sa vorbeasca despre acest subiect. Chiar si astazi, dupa 30 de ani, autoritatile in drept din Rusia evita sa faca comentarii asupra comunicarii emise de cosmonauti in acea zi, despre bizara intalnire.
Generalul Vladimir Kovalionok, declarat de doua ori erou al Uniunii Sovietice, cel care a petrecut peste 200 de zile in spatiul cosmic, sustine ca toti astronautii care au fost lansati in cosmos au avut parte de experiente similare. Din anumite motive insa, acestia continua sa pastreze tacerea. "Eu, personal, am vazut mai multe OZN-uri in spatiu, de diverse forme si dimensiuni. În cel de-al treilea zbor in spatiul cosmic, efectuat din 12 martie pana pe 26 mai 1981, la bordul navei «Soiuz T 4», am fost martorul unui eveniment ce pare incredibil. Priveam prin geamul luminatorului, cand, deodata, am vazut un obiect zburator ciudat. Miscarile sale erau bruste, neobisnuite pentru o nava cosmica. Se oprea, stationa cateva secunde si pornea subit, schimbandu-si traiectoria initiala. L-am strigat pe colegul meu, inginerul Viktor Savinih, sa aduca repede aparatul de filmat. Dar exact cand acesta se pregatea sa filmeze, obiectul a explodat, lasand in urma lui doar un nor de fum, care s-a unite intre ele. Forma
lui era de haltera. Imediat am luat legatura cu Centrul de control si am raportat evenimentul. Dupa cateva ore a venit si lamurirea. Chipurile, expertii inregistrasera exact la ora la care raportasem noi explozia o emisie puternica de radiatii. Nici eu, nici colegul meu nu am crezut explicatia. Nu stiu ce s-a intamplat in realitate in acea zi, dar, in mod categoric, acel obiect nu a fost rodul imaginatiei noastre”.
"Dosarul albastru” contine sute de asemenea marturii, facute nu de oameni obisnuiti, fara pregatire speciala, ci de cosmonauti, piloti si militari, oameni cu experienta, care pot face distinctie intre un obiect zburator ciudat si orice alt fenomen natural. Dupa caderea cortinei de fier, toate materialele faimosului dosar au intrat in posesia cosmonautului Pavel Popovici, general-maior al aviatiei sovietice, fost presedinte de onoare al Academiei de Ufologie Aplicata din Moscova. În urma cu cativa ani, astronautul rus a dezvaluit un fapt cu mult mai tulburator: vanatoarea de OZN-uri era una dintre misiunile armatei sovietice.
Vanatoarea de OZN-uri
Primul incident grav care a determinat armata sovietica sa acorde atentie speciala problemei OZN-urilor a fost cel care a pus in primejdie capitala rusa. Totul s-a petrecut in vara anului 1961, langa localitatea Ribinsk, aflata la mai putin de 100 de kilometri de Moscova. Potrivit declaratiilor consemnate de militari, un obiect de mari dimensiuni, insotit de cateva aparate neidentificate mai mici, a aparut deodata deasupra orasului, la o inaltime de aproximativ 20 de kilometri.
La Comandamentul militar central din Moscova s-a dat alarma. Ofiterii de la centura de aparare antiaeriana din jurul capitalei au primit ordinul de a lansa o salva de proiectile impotriva formatiunilor neidentificate si nesemnalate pe ecranele-radar. Dar toate rachetele lansate explodau inainte de a-si atinge tinta, la o distanta de trei kilometri. Ofiterii au realizat, cu stupoare, ca sistemul electronic de ghidare si control de la sol al rachetelor fusese neutralizat si preluat de catre OZN-urile mai mici. "Jocul” periculos s-a oprit si legatura cu rachetele s-a restabilit abia cand modulele ansamblului neidentificat au disparut de pe cer, cu o viteza colosala.
Incidentul de la Ribinsk este similar celui petrecut in septembrie 1964 in Statele Unite, cand racheta Atlas a fost distrusa de un obiect neidentificat. Lansata pentru un zbor de testare de la Baza aeriana Vandenberg, din California, racheta strapungea cerul cu o viteza de peste 20.000 km/ora cand, deodata, un obiect misterios ce semana cu un OZN a inceput sa se invarta in jurul ei. Aparatul de zbor de origine necunoscuta a emis raze luminoase, lovind racheta de mai multe ori. Apoi, ciudatul obiect a disparut la fel de brusc cum aparuse. Grav avariata, racheta Atlas nu a mai raspuns la comenzi si s-a prabusit in largul Oceanului Pacific. La cateva zile, locotenentul Robert Jacobs, cel care supraveghease misiunea, a fost chemat la Comandamentul central al bazei. I s-a ordonat sa ii instruiasca pe toti membrii echipei sale sa pastreze tacerea si toate dovezile sa fie stranse si predate. Abia dupa 20 de ani, locotenentul Jacobs a indraznit sa relateze incidentul.
Dupa asemenea "ciocniri” neplacute, petrecute nu numai in spatiul aerian sovietic, dar si in alte tari, armata rusa nu mai putea ignora existenta obiectelor zburatoare de origine necunoscuta, care se aratau tot mai des. La Statul Major de la Kremlin soseau periodic zeci de rapoarte, atat ale ofiterilor flotei si aviatiei, cat si ale cosmonautilor, in care se sustinea ca astfel de intalniri puteau periclita chiar siguranta nationala. În 1978, premierul sovietic Alexei Kosighin propunea infiintarea unei grupari speciale pentru studierea fenomenului OZN.
Astfel, a fost creata organizatia cu numele de cod "Setka” (Navodul), al carei program a fost impartit in doua directii paralele. "Setka stiintifica” se ocupa cu studiul fenomenelor atmosferice si cosmice neobisnuite, iar "Setka de aparare” avea ca misiune studiul impactului acestor fenomene necunoscute asupra functionarii echipamentelor militare si asupra personalului din Ministerul Apararii.
Conform afirmatiilor generalului Pavel Popovici, cel care a studiat arhiva "Dosarului albastru”, dincolo de scopul stiintific se afla, de fapt, un interes mult mai pragmatic: capturarea si studierea armelor eventualelor civilizatii extraterestre, in fata carora masina sovietica de razboi se dovedea neputincioasa. "Desi denumirea oficiala a organizatiei se schimba periodic, in mod strategic, din «Setka» in «Orizont» sau "Galactika”, obiectivul ei ramanea acelasi: capturarea OZN-urilor. Dar de fiecare data, aceste tentative se soldau cu un esec”, sustine generalul rus.
În pragul unui razboi nuclear
În anul 1982, un caz de o gravitate maxima a pus in stare de alerta intreaga conducere de la Kremlin. Ziua de 28 octombrie putea deveni inceputul unui razboi nuclear. Incidentul s-a produs in apropiere de granita cu Polonia, intr-o regiune militara de o importanta strategica maxima. Deasupra bazei sovietice de rachete nucleare, situata in regiunea Muntilor Carpati (astazi in Ucraina de Vest), deodata au aparut opt obiecte luminoase. Se roteau in jurul punctului de comanda, coborau la o inaltime foarte joasa si se ridicau brusc, cu o viteza incredibila. Printr-o metoda necunoscuta, obiectele zburatoare neidentificate au pus stapanire pe intreg sistemul de control si ghidare, dand comanda de lansare a rachetelor nucleare. Pe panoul tehnic, butonul de incepere a operatiunii s-a aprins, declansand deschiderea trapelor de acoperire a puturilor subterane in care erau pozitionate rachetele. Ultimul pas pentru declansarea lansarii era introducerea unui cod ultrasecret.
O depesa de maxima urgenta a fost transmisa catre Statul Major General al Armatei. Peste cateva minute, de pe aerodromul militar din Ujgorod din Ucraina au decolat cinci avioane supersonice de interceptare MIG-21, dotate cu rachete aer-aer. Dar pana ce avioanele sa ajunga la destinatie, obiectele zburatoare neidentificate au abandonat operatiunea, nereusind sa decodifice parola de acces si au disparut de pe cer cu o viteza fantastica.
Incidentul, considerat de forta majora, a fost relatat de 36 de ofiteri ai bazei de rachete nucleare. Marturiile lor stau drept dovada in dosarul ce a ajuns pe biroul comandantului Statului Major General al armatei sovietice. În urma acestor incidente, expertii organizatiei "Setka” au ajuns la o concluzie ingrijoratoare: nu ei erau cei care studiau aceste fenomene inexplicabile, ci, mai degraba, ei erau cei studiati. Aceasta a fost una dintre ipotezele emise recent de catre colonelul Alexandr Plaksin, expert stiintific in cadrul programului "Setka”, in perioada 1979-1991. "Desi, la vremea respectiva, existau mai multe teorii despre originea OZN-urilor, dupa mai bine de 30 de ani, am ajuns la concluzia ca aceste aparitii sunt rezultatul activitatii unei civilizatii nepamantene extrem de avansate. Fie pe planeta noastra exista si o alta inteligenta, intr-o lume paralela, fie de undeva, din cosmos, cineva ne urmareste atent”.
Triunghiul rusesc al Bermudelor
Regiunea Voronej este una dintre cele mai enigmatice zone din Rusia, denumita de specialistii in ufologie "Triunghiul rusesc al Bermudelor”. Înca din anii '70, de aici se raportau cele mai multe aparitii ale unor obiecte zburatoare neidentificate, ale unor fenomene inexplicabile, care inspaimantau populatia. Bineinteles, declaratiile martorilor erau clasificate si secretizate, la televiziune sau in presa subiectele referitoare la posibilitatea existentei unor forme de viata extraterestra fiind cu desavarsire interzise. Şi totusi, in 1982, un caz socant a scapat exercitiului de control al cenzurii mass-media si a fost publicat in revista "Ştiinta si tehnica pentru tineret”.
Totul s-a petrecut in tabara de vara pentru copii "Mesteacanul”, nu departe de orasul Borisoglebsk. Într-una din zile, un grup de baieti insotiti de doi profesori, au plecat in drumetie pe unul din dealurile aflate la cativa kilometri distanta de cabana. Nu mai aveau mult pana sa ajunga pe culme cand, deodata, au zarit pe cer un obiect rotund, rosiatic, care a trecut cu mare viteza peste capetele lor, disparand dupa deal. Dupa cateva minute, in fata lor, la o distanta de aproximativ 50 de metri, a aparut un grup de patru "oameni” foarte ciudati. Statura lor era gigantica, de trei-patru metri, cu o constitutie firava. Se deplasau foarte usor, ca si cum ar fi plutit deasupra pamantului. Dupa spusele martorilor, fiintele aveau trei ochi, unul dispus deasupra celorlalti doi. Mainile lor erau foarte lungi si umerii aplecati in fata. Copiii au tipat ingroziti si au rupt-o la fuga la vale, catre cabana. Întorcand capul, au vazut ca fiintele nu au pornit in urmarirea lor, ci, din contra, s-au
intors si s-au indreptat catre directia de unde venisera.
Uluitoarea intalnire a fost confirmata si de cei doi adulti, insa povestea a fost primita cu neincredere si zambete. Şi poate ca totul ar fi fost dat uitarii, daca in aceeasi dupa-amiaza cativa profesori nu ar fi vazut cu ochii lor, nu departe de cabana, un obiect zburator straniu. Statea nemiscat la o inaltime de cativa metri deasupra solului, parand a urmari miscarile din interiorul taberei. Contrariati, profesorii s-au indreptat catre ciudatul aparat, dar nu au apucat sa faca cativa pasi, ca OZN-ul a inceput sa lanseze niste raze stralucitoare in directia lor. Totusi, era clar ca intentia nu era de a-i lovi ci mai mult de a-i avertiza. Apoi obiectul s-a inaltat cu viteza si a disparut in vazduh. Profesorii au descoperit ca locul in care lovisera razele era complet ars.
Dupa trei ani, in Statele Unite aparea cartea celebrului astronom si ufolog Jacques Vallée, "Cronicile OZN-urilor din Uniunea Sovietica: Samizdatul cosmic”, in al carei cuprins se afla si incidentul din tabara de copii din Voronej.
Ca o confirmare a straniilor aparitii din tabara "Mesteacanul”, recent, colonelul de aviatie Alexandr Kopeikin a relatat ca, in acelasi an, langa aerodromul militar Borisoglebsk, pilotii sovietici s-au confruntat cu fenomene similare. "Timp de peste 30 de ani, despre acest eveniment s-a vorbit ca despre un accident. De fapt, a fost un atac. Un atac extraterestru. În ziua de 20 august, pilotul instructor, locotenentul Ivanov, in timpul zborului de antrenament alaturi de cursantul Saijin, a raportat: «Pe directia nord-vest, la altitudinea de 2000 de metri, in fata noastra, se vede un obiect stralucitor». Locotenentul nu a mai asteptat raspunsul ofiterului de la turnul de control si a pornit cu toata viteza in urmarirea ciudatului aparat. Cand avionul MIG 21 s-a apropiat de obiectul neidentificat, pilotilor li s-a parut ca OZN-ul zboara foarte incet.
Dar, deodata, viteza sa a crescut uluitor, indreptandu-se tinta catre sol, ca un kamikaze. În acel moment, cand locotenentul
Ivanov relata ce se petrece, legatura radio s-a intrerupt. Am saritde la biroul de receptie radio si am fugit afara, pe pista. Alaturi de mine, cu ochii tinta pe cer, mai erau inca sase ofiteri. Am vazut cum aparatul nostru de zbor se pregateste, in mod straniu, de aterizare. A coborat trenul de aterizare, a realizat un viraj lin pentru a se putea incadra pe pista care se desfasura la aproximativ un kilometru distanta. S-a aplecat pe una din aripi si, brusc, viteza a scazut peste normal si avionul s-a prabusit pe campul de langa aerodrom. A fost ca si cum o forta teribila l-a oprit, ca si cum cineva l-ar fi apucat de coada, desi in spatele lui nu se zarea nimic”.
Cei doi piloti de la bordul aparatului MIG-21, instructorul si cursantul, au murit pe loc. Imediat, la locul "accidentului” au sosit echipele de interventie si salvare. Dupa cateva ore, locul era deja intesat de echipele speciale ale organizatiei "Setka”, care strangeau cu maxima atentie toate dovezile. "Desi accesul in zona fusese limitat, urmaream intreaga scena de pe pistele aerodromului. Deodata, la o distanta de 150-200 de metri departare de locul prabusirii, am vazut o fiinta de o inaltime incredibila, de aproximativ patru metri. Se uita in directia «accidentului». Echipa «Setka» a luat-o la fuga, pe camp, catre ciudata fiinta, care s-a intors incet si, in cateva clipe, a disparut. Evenimentul acelei zile pentru mine a ramas un mister. Cert este insa ca pilotul Ivanov si cursantul Saijin au fost victimele unui atac al unei nave de origine nepamanteana. Într-adevar, probabil ca cei doi piloti ar fi fost si astazi in viata daca nu ar fi pornit in urmarirea OZN-ului.
Am vazut de multe ori asemenea aparate neidentificate si pot spune ca, doar atunci cand sunt provocate, riposteaza”, a declarat colonelul Alexandr Kopeikin. Afirmatiile sale sunt sustinute de marturiile mai multor ofiteri de aviatie, declaratii care astazi se gasesc in acelasi "Dosar albastru”.
Norul ucigas
Dupa straniul accident, Ministerul Apararii a emis un ordin in care cerea tuturor pilotilor care decolau de pe pistele aerodromului de la Borisoglebsk sa intocmeasca un raport detaliat al fiecarui zbor efectuat. Activitatea din zona Voronej era atent monitorizata de catre cercetatorii si militarii organizatiei "Setka”. Cu toate acestea, nici straniul fenomen ce urma sa se petreaca in toamna anului 1984 nu a putut fi explicat. Sau, daca au existat ipoteze care ar fi putut clarifica ceva in "Dosarul albastru”, acestea nu au fost facute publice.
9 septembrie 1984. La ora 16 si 10 minute, de la sol se putea observa, cu ochiul liber, un obiect imens, ca un nor negru, ce statea nemiscat, suspendat deasupra aerodromului Borisoglebsk. S-a stabilit ca "norul” se afla la o altitudine de aproximativ 7000 de metri. Pe ecranele radarului de scanare circulara au aparut doua obiecte, aparent doua avioane. Cand operatorul radio a incercat sa raporteze evenimentul, transmisia radio a fost perturbata de semnale parazite cu aceeasi frecventa. Ulterior, locuitorii zonei au declarat ca atat posturile radio de pe undele medii si lungi, cat si echipamentele de telefonie au fost bruiate de un zgomot puternic. Avand in vedere caracterul neobisnuit al situatiei si pericolul in care se puteau afla cele doua avioane observate pe radar, comandantul aerodromului, Alexandr Kopeikin, fara a mai astepta permisiunea superiorilor, a trimis pentru interceptare un avion la bordul caruia se aflau doi piloti. Ajungand la aproximativ acelasi
nivel cu ciudatul nor negru, pilotii au raportat ca dimensiunea lui este mult mai mare decat se putea observa de la sol. Avea o inaltime de aproximativ 400 de metri si o lungime de peste un kilometru.
Desi au cercetat intreaga zona in cautarea celor doua avioane, pilotii nu au reusit sa dea de urma lor. Hotarandu-se sa strabata norul pe verticala, pilotii au ridicat avionul la o altitudine de 7500 de metri. Dedesubt nimic periculos nu parea sa se petreaca. Au inceput picajul direct in nor. Dar de indata ce au patruns in ceata densa si neagra, pilotii au fost asurziti de un tiuit ingrozitor, ca o sirena, provocandu-le dureri de cap insuportabile. "De 18 ani zbor, am traversat, in cursele mele, furtuni teribile, dar o asemenea experienta nu am mai trait”, relata pilotul Garbunov in marturia sa ulterioara. "Un vartej extrem de puternic ne atragea ca un magnet, zdruncinand cumplit avionul. Am crezut ca aparatul nu va rezista si se va rupe in bucati, odata cu mine. Capul mi se lovea de cabina. Cu eforturi uriase, am reusit sa intoarcem avionul si sa iesim din nor.
Şi de indata ce am parasit zona aceea nebuloasa, totul s-a oprit. Şi vantul puternic, si tiuitul asurzitor. Sunt convins ca acel nor nu era o manifestare a unui fenomen natural atmosferic, ci, poate, un fel de arma meteorologica a unei alte civilizatii, cu siguranta nepamantene”.
Oficial, in 1991, dupa destramarea Uniunii Sovietice, organizatia "Setka” si-a incetat activitatea. Sau poate si-a schimbat doar numele. Desi parte din informatiile cuprinse in "Dosarul albastru” au fost desecretizate, ar fi totusi naiv sa credem ca ofiterii rusi au povestit tot ceea ce stiau. Cert este ca "jocurile” armatei sovietice cu fenomenele si obiectele necunoscute s-au dovedit a fi foarte periculoase. Şi asta pentru ca, undeva in Univers, exista o civilizatie, probabil superioara celei umane, care nu se lasa observata, studiata si, cu atat mai putin, manipulata.
As
Tornadele, un fenomen rar în New York / FOTO: Huffington Post
