"Permisele auto dispar pana in 2040". Ce tehnologie va schimba industria masinilor pentru totdeauna

• Vizualizare foto
  "Permisele auto dispar pana in 2040". Ce tehnologie va schimba industria masinilor pentru totdeauna

Tehnologia e atractiva. Puteti comunica rapid cu prieteni indepartati sau familia din alta tara, puteti sa vedeti imagini cu fostii colegi de liceu care acum sunt casatoriti si au copii, aveti totul la indemana, rapid si la cea mai buna calitate.

Dar este aceasta tehnologie si riscanta?

Si cand spunem riscanta, o zicem la propriu. Cum ar fi ca dupa o viata de condus masini pe strazile dificile din Romania, in traficul aglomerat in care v-au trecut de 3 ori toate transpiratiile pana la urmatorul semafor sa va asezati linistiti pe scaunul de sofer al unei masini care nu are nevoie de asa ceva?

Afla care sunt cele mai noi inventii, pe www.techschool.ro

Masinile fara sofer sunt considerate in acest moment pe piata tehnologica o zona care trebuie acaparata. Nu pe benzina, ci electrice. Strigam ECO si ridicam cateva stegulete verzi in aer. Nu e o gluma, e ceva serios, iar industria auto incepe sa se pregateasca de asa ceva.

GOOGLE A INTRODUS LEGAL "MASINA AUTONOMA" PE STRAZILE DIN NEVADA

Google a facut primul pas serios pentru a ajuta aceasta tehnologie. In luna mai a acestui an, gigantul IT a reusit sa introduca o lege in Nevada in care, oficial, o masina fara sofer poate circula pe strazi fara a mai fi oprita dupa cateva minute de un echipaj de politie.

"Poiectul masinii fara sofer tinteste sa reduca numarul accidentelor, sa acorde oamenilor mai mult timp la dispozitie si sa reduca emisiile de carbon schimband fundamental masina.", scria in anul 2010 pe blogul oficial Google inginerul si fondatorul Google X, Sebastian Thrun.

"Masinile automate folosesc camere video, senzori radio si lasere speciale pentru a vedea ce se afla in trafic si pentru a studia harti detaliate", mai spunea acesta.

Descopera lumea celor mai spectaculoase tehnologii, pe www.techschool.ro

Fara sofer, intr-un confort total in interiorul masinii, probabil singurul factor de stres pe care un vechi sofer l-ar intampina intr-un astfel de autovehicul ar fi lipsa sentimentului de control. Faptul ca nu ai tu puterea de decizie in maini si picioare, in volan, schimbator si pedale, ar putea reprezenta un impediment. Dar acest impediment exista momentan pentru ca pana acum am trait alternativa, masina cu sofer.

In primavara acestui an, Google a anuntat ca a reusit cu succes sa se plimbe pe drumuri cu masina automata pentru 200.000 de mile, o garantie importanta pentru care si statul Nevada a acceptat sa-i acorde constructorului dreptul de a-si folosi masina in continuare.

PANA IN 2040 NU VOM MAI AVEA NEVOIE DE PERMIS AUTO

Anuntul a fost facut recent de catre Institutul Inginerilor Electrotehnisti si Electronisti(IEEE), care sustine ca in urmatoarele 3 decenii, 75% dintre soferi folosi o masina automata si nu vor mai avea nevoie de un permis auto.

In viziunea IEEE, in viitorul apropiat, datorita utilizarii acestor masini, nu vom mai avea nevoie de semne de circulatie sau semafoare, masinile vor reusi sa se orienteze singure in trafic, fara a se incomoda, fara a frana brusc si fara a lua curbe cu viteza prea mare, riscand viata pasagerilor.

Si nu numai Google sustine aceasta viziune. Cadillac estimeaza ca pana in 2015 va incepe sa produca masini partial autonome in masa, pentru ca pana la sfarsitul deceniului acestea sa devina 100% autonome, pentru ca Audi si BMW sa dezvolte deja propriile linii de masini autonome, momentan insa doar la nivel de concept.

UITATI DE RADAR. TINETI MINTE ACEST CUVANT: "LIDAR" 

Daca mai vreti un motiv in plus pentru care aceste masini ar trebui preferate, trebuie sa spunem doar atat. Odata cu ele, puteti spune si adio amenzilor auto. Pentru ca aceste masini autonome nu vor depasi viteza legala si nu vor parca neregulamentar. Asa ca uitati de clasicul Radar si haideti sa vorbim despre LIDAR, ceva ce sigur va va interesa cand aceste masini vor fi oficial lansate pe piata.

Afla care sunt cele mai noi inventii, pe www.techschool.ro

LiDAR, adica tehnologia optica de sondare la distanta cu ajutorul careia, prin intermendiul masurarii luminii de pe obiectele, din jur se pot extrage informatii despre acestea, reprezinta in acest moment baza masinilor autonome. Fara aceasta tehnologie, folosita si la nivel spatial, da, va trebui sa va puneti centurile de siguranta, pentru ca drumul nu va di deloc sigur.

Despre aceasta tehnologie vorbeste si Doctorul Alberto Broggi de la IEEE, pentru Wired: "Masinile Google se bazeaza pe harti foarte precise si pe tehnologie LIDAR." Doctorul Broggi a testat in 2010 o masina autonoma cu care a facut drumul din Parma pana in Shanghai, insa care nu a folosit tehnologia de la Google. 

O alta forma de tehnologie folosita intr-un scop similar in prezent este V2V "vehicle-to-vehicle communication" (trad. comunicare vehicul - vehicul), testata pe o retea de drumuri construite special pentru acest proiect, in Ann Arbor, Michigan. Conceptul pleaca de la ideea evitarii accidentelor, fiecare masina din trafic fiind in permanenta cunostinta de locatia unde se afla celelalte. Printre masinile pe care s-a aplicat si testat aceasta tehnologie pana acum sunt Audi A4, BMW X1, Ford S-Max, Mercedes-Benz C-Class, Opel Insignia si Volkswagen Passat.

Descopera lumea celor mai spectaculoase tehnologii, pe www.techschool.ro

Sursa: CNN / WIRED

Sursa:  stirileprotv.ro

Sursa: ro.stiri.yahoo.com

Meci la Bruxelles. Victoria dubioasă a USL

Jose Manuel Barroso. Foto: RIA Novosti

Una dintre marile frustrări ale politicienilor din USL şi a susţinătorilor acestora din cadrul unui anumit trust de presă constă în suportul evident şi deloc tacit pe care Uniunea Europeană l-a acordat lui Traian Băsescu.

După ani de servilism şi admiraţie faţă de „idealurile euroatlantice” este dificil de acceptat o situaţie în care birocraţia de la Bruxelles participă activ la susţinerea unei părţi beligerante din conflictul politic intern şi nici măcar nu se oboseşte să creeze iluzia unei atitudini echidistante. În acest context, dezbaterea din Parlamentul European referitoare la situaţia din România a oferit o ocazie nesperată de a încerca „o revanşă europeană” împotriva lui Traian Băsescu.

Dezbaterea din Parlamentul European a fost declarată o „victorie politică”, iar presa usl-istă a analizat din toate unghiurile fiecare declaraţie a liderilor grupurilor politice care au criticat poziţia preşedintelui Barroso şi a comisarului Redding. Mai mulţi formatori de opinie s-au declarat profund mulţumiţi de rezultatul „bătăliei de la Bruxelles” şi au recunoscut în prime-time că şi-au recăpătat încrederea faţă de Europa, idealurile şi instituţiile europene. Doar câţiva jurnalişti şi-au permis luxul de a nu împărtăşi bucuria colegilor, dar şefii şi editorii nu le-au dat voie să strice petrecerea eurofililor euforici care au ocupat spaţiul de emisie.

În fond, argumentele celor care şi-au regăsit subit încrederea în instituţiile europene şi democraţia europeană se rezumă la exclamaţii exaltate de genul „Swoboda i-a zis-o lui Redding!” şi „Graham Watson a spus că Băsescu ar trebui să-şi dea demisia!”. Satisfacţia emoţională a unor susţinători ai USL este uşor de înţeles, însă este mai dificil de înţeles cum se justifică din punct de vedere raţional ideea unei „victorii” în Parlamentul European.

Argumentul forte al euroscepticilor este prezentat sintetic de jurnalistul Victor Ciutacu într-o postare pe twitter: „În caz că s-a uitat, tiranu-i la palat”, referindu-se la un aspect evident: declaraţiile „tăioase” şi „dure” ale liderilor socialiştilor şi liberalilor europeni nu schimbă cu nimic situaţia de fapt din România, iar Traian Băsescu rămâne în continuare la Cotroceni.

Întâlnirile recente pe care preşedintele Comisiei Europene le-a avut cu Traian Băsescu şi Victor Ponta au adus un nou prilej de bucurie pentru eurofilii din presa usl-istă. Faptul că Jose Barroso nu a dorit să facă o conferinţă de presă împreună cu Traian Băsescu a fost interpretat drept o demonstraţie a teoriei că Băsescu nu mai beneficiază de sprijinul de odinioară din partea Partidului Popular European. Probabil, o interpretare mai corectă ar fi că preşedintele Comisiei Europene a dorit să mimeze o echidistanţă, această interpretare fiind confirmată şi de faptul că nici premierul Ponta nu a beneficiat de un tratament diferit. Judecând la rece, scorul real în meciul european dintre echipa lui Traian Băsescu şi echipa USL este de 11 la 0 în favoarea preşedintelui. Înainte de referendum, Barroso i-a impus liderilor USL cele 11 condiţii care au modificat radical desfăşurarea şi rezultatul referendumului. Numărul de cerinţe impuse lui Traian Băsescu este egal cu zero. În ecuaţia politicii internaţionale, faptele şi deciziile concrete contează infinit mai mult decât declaraţiile făcute în cadrul unor dezbateri politice care nu produc nici un efect palpabil. Ar fi util de ştiut dacă analiştii care se bucură de declaraţii şi nu observă faptele sunt doar un pic naivi sau au primit un „ordin pe unitate” referitor la interpretările pe care trebuie să le facă în privinţa relaţiilor dintre Comisia Europeană şi USL.

Sursa: romanian.ruvr.ru

Meci la Bruxelles. Victoria dubioasă a USL

Jose Manuel Barroso. Foto: RIA Novosti

Una dintre marile frustrări ale politicienilor din USL şi a susţinătorilor acestora din cadrul unui anumit trust de presă constă în suportul evident şi deloc tacit pe care Uniunea Europeană l-a acordat lui Traian Băsescu.

După ani de servilism şi admiraţie faţă de „idealurile euroatlantice” este dificil de acceptat o situaţie în care birocraţia de la Bruxelles participă activ la susţinerea unei părţi beligerante din conflictul politic intern şi nici măcar nu se oboseşte să creeze iluzia unei atitudini echidistante. În acest context, dezbaterea din Parlamentul European referitoare la situaţia din România a oferit o ocazie nesperată de a încerca „o revanşă europeană” împotriva lui Traian Băsescu.

Dezbaterea din Parlamentul European a fost declarată o „victorie politică”, iar presa usl-istă a analizat din toate unghiurile fiecare declaraţie a liderilor grupurilor politice care au criticat poziţia preşedintelui Barroso şi a comisarului Redding. Mai mulţi formatori de opinie s-au declarat profund mulţumiţi de rezultatul „bătăliei de la Bruxelles” şi au recunoscut în prime-time că şi-au recăpătat încrederea faţă de Europa, idealurile şi instituţiile europene. Doar câţiva jurnalişti şi-au permis luxul de a nu împărtăşi bucuria colegilor, dar şefii şi editorii nu le-au dat voie să strice petrecerea eurofililor euforici care au ocupat spaţiul de emisie.

În fond, argumentele celor care şi-au regăsit subit încrederea în instituţiile europene şi democraţia europeană se rezumă la exclamaţii exaltate de genul „Swoboda i-a zis-o lui Redding!” şi „Graham Watson a spus că Băsescu ar trebui să-şi dea demisia!”. Satisfacţia emoţională a unor susţinători ai USL este uşor de înţeles, însă este mai dificil de înţeles cum se justifică din punct de vedere raţional ideea unei „victorii” în Parlamentul European.

Argumentul forte al euroscepticilor este prezentat sintetic de jurnalistul Victor Ciutacu într-o postare pe twitter: „În caz că s-a uitat, tiranu-i la palat”, referindu-se la un aspect evident: declaraţiile „tăioase” şi „dure” ale liderilor socialiştilor şi liberalilor europeni nu schimbă cu nimic situaţia de fapt din România, iar Traian Băsescu rămâne în continuare la Cotroceni.

Întâlnirile recente pe care preşedintele Comisiei Europene le-a avut cu Traian Băsescu şi Victor Ponta au adus un nou prilej de bucurie pentru eurofilii din presa usl-istă. Faptul că Jose Barroso nu a dorit să facă o conferinţă de presă împreună cu Traian Băsescu a fost interpretat drept o demonstraţie a teoriei că Băsescu nu mai beneficiază de sprijinul de odinioară din partea Partidului Popular European. Probabil, o interpretare mai corectă ar fi că preşedintele Comisiei Europene a dorit să mimeze o echidistanţă, această interpretare fiind confirmată şi de faptul că nici premierul Ponta nu a beneficiat de un tratament diferit. Judecând la rece, scorul real în meciul european dintre echipa lui Traian Băsescu şi echipa USL este de 11 la 0 în favoarea preşedintelui. Înainte de referendum, Barroso i-a impus liderilor USL cele 11 condiţii care au modificat radical desfăşurarea şi rezultatul referendumului. Numărul de cerinţe impuse lui Traian Băsescu este egal cu zero. În ecuaţia politicii internaţionale, faptele şi deciziile concrete contează infinit mai mult decât declaraţiile făcute în cadrul unor dezbateri politice care nu produc nici un efect palpabil. Ar fi util de ştiut dacă analiştii care se bucură de declaraţii şi nu observă faptele sunt doar un pic naivi sau au primit un „ordin pe unitate” referitor la interpretările pe care trebuie să le facă în privinţa relaţiilor dintre Comisia Europeană şi USL.

Sursa: romanian.ruvr.ru

Cele 4 motive pentru care omenirea riscă o criză a alimentelor

Cum s-a ajuns în situaţia în care o secetă mai pronunţată poate să declanşeze criza alimentelor? Sunt patru motivele pentru care astăzi omenirea riscă o criză a alimentelor: schimbările climatice, producţia de biocombustibili, schimbarea obiceiurilor de consum şi speculaţiile de pe pieţele financiare. Unele pot fi combătute, altele nu.
1. Schimbările climatice au poate cel mai greu de oprit „mod de operare”, pentru că pur şi simplu decimează culturile. Climatologii din toată lumea spun că într-o lume în care temperaturile sunt cu unul sau două grade mai mari, valurile de căldură vor deveni mai frecvente şi mai severe şi vor afecta zone până acum considerate ferite. Într-un studiu-simulare finalizat în vara acestui an de către economişti specializaţi în agricultură de la Columbia University din New York, se arată că recoltele din SUA vor fi reduse în următorii ani cu circa 30%.
Pe de altă parte, regiunile din Scandinavia sau Rusia Siberiană, cunoscute drept reci şi improprii agriculturii, au toate şansele să devină fertile. Printre perdanţi se vor număra centre actuale ale productivităţii agricole cum ar fi sudul Spaniei, al Italiei şi zonele continentale izolate. În schimb, Africa se va schimba, Sahara devenind mai verde, iar secetele mai severe în sud. Mai grav este însă faptul cămare lucru nu se poate face, în afară de adaptarea la noile condiţii climatice şi mutarea unor zone agricole mai spre nord în emisfera nordică şi spre sud în cea sudică.

2. Biocombustibilii, această vedetă a investiţiilor din anii 2000, nu mai sunt astăzi ceea ce păreau a fi, pentru că mai mult biocombustibil înseamnă mai puţine alimente. Din 2005, rafinăriile din SUA au fost obligate să adaugecombustibil derivat din surse regenerabile la benzina convenţională. Se spunea că prin această metodă se va reduce dependenţa de combustibilii fosili. În Uniunea Europeană, exista un plan ca până în anul 2020, treptat, 20% din combustibilii fosili să fie înlocuiţi de biocombustibili. S-a ajuns la pragul de 10% şi acolo s-a și rămas (şi asta pentru câteva categorii de produse petroliere, nu pentru toate), pentru că agricultura din Uniunea Europeană pur şi simplu nu este pregătită să producă atât de multe cereale pentru ars în motoare fără să perturbe grav pieţele produselor agricole. Germania a fost iniţiatorul acestei decizii, iar astăzi fermierii germani folosesc 2,2 milioane din cele 16,7 milioane de hectare pe care le exploatează pentru producerea de biocombustibil. Câmpurile destinate unor astfel de culturi ar putea creşte la 4 milioane de hectare până în 2020. Aproape sigur acest lucru nu se va întâmpla.

3. Speculatorii nu au putut să nu observe că bursele de mărfuri agricole le pot aduce miliarde. De la începutul crizei agricole, în 2008, au avut loc creşteri de preţuri care nu pot fi explicate prin evoluţiile factorilor normali. Preţurile de piaţă pentru orez, de exemplu, au crescut uneori cu 30% într-o singură zi, iar acest lucru duce inevitabil la speculaţii pe piaţa financiară. Băncile de investiţii şi fondurile de pensii nu tranzacţionează mărfuri reale, neavând niciun interes să deţină fizic porumb, soia sau grâu. Prin intrarea în contracte futures speculează pur şi simplu cu privire la schimbările de preţ ale produselor alimentare. Astfel de tranzacţionări s-au triplat aproape între lunile iunie şi iulie. Iată şi două exemple, tot din Germania: Allianz şi Deutsche Bank au investit în acest an 6,2 miliarde de euro, respectiv 4,6 miliarde de euro în speculaţii cu produse alimentare.
O soluţie prin care speculatorii pot fi îndepărtaţi de pieţele agricole ar putea fi înfiinţarea unei bănci centrale pentru cereale şi alte produse agricole ca soia sau orez, prin care ţările agricole importante să stabilească o rezervă comună. În eventualitatea unei creşteri bruşte a preţurilor, vor arunca pe piaţă cereale pentru a scădea preţurile şi pentru a forţa speculatorii să iasă din afacere. Un mecanism similar cu cel prin care guvernatorul BNR Mugur Isărescu ţine sub un oarecare control deprecierea monedei naţionale. Nu este o metodă infailibilă, însă speculatorii se vor gândi de două ori înainte de a risca miliarde pe un pariu.

4. Schimbarea obiceiurilor de consum, în special în ţările emergente, este cel de-al patrulea factor care ne-a adus în pragul dezastrului. Experţii au observat că în economiile emergente s-a dezvoltat o nouă clasă de mijloc, ai cărei membri au obiceiuri alimentare complet diferite de cele ale părinţilor şi bunicilor lor. De exemplu, carnea nu mai este un produs alimentar de lux, cum era în urmă cu 30 sau 40 de ani. Mai grav este că lider în această tendinţă este China, statul cu cea mai numeroasă populaţie de pe glob. Din 1990 până în 2010, venitul anual pe cap de locuitor a crescut de la echivalentul a 341 dolari la 5.400 dolari. În aceşti 20 de ani, consumul anual de carne pe cap de locuitor a depăşit dublul, de la 26 la 56 de kilograme. Iar cifrele sunt în creştere de la un an la altul. În acelaşi timp, producţia agricolă internă este departe de a fi suficientă pentru a acoperi o astfel de creştere a cererii, astfel încât China ia de pe pieţele mondiale soia şi porumb, în special furaje pentru creşterea animalelor. Însă pentru a produce un kilogram de carne de porc sunt necesare aproximativ trei kg de furaje, astfel că noile obiceiuri alimentare ale Chinei amplifică problema aprovizionării. Însă China este doar liderul. Ţări ca India, Rusia sau Brazilia se confruntă cu creşteri ale consumului intern, este drept că nu într-un ritm la fel de spectaculos ca în China. Iar soluţiile aproape că nu există, pentru că pur şi simplu nu poţi să-i refuzi unui chinez care a mâncat toată viaţa orez o bucată de carne. Iar la anul vor fi doi chinezi care vor pretinde acea bucată de carne. Populaţia globală creşte cu aproximativ 78 de milioane de persoane pe an - deci cererea de alimente creşte constant - în timp ce oferta este limitată. Terenurile cultivate în prezent în lume (aproximativ 1,5 miliarde de hectare) nu pot fi extinse decât într-o mică măsură, scrie publicaţia germană Der Spiegel.

Autor: Radu Burlacu

Sursa: incomemagazine.ro

Sursa: gandeste.org

Conferința SPIRITUL DACIC RENAȘTE - informații inedite

Peste o săptămână încep seria de conferințe SPIRITUL DACIC RENAȘTE, un proiect care vine cu câteva surprize pe care sper să le apreciați. Pe de o parte, câțiva artiști plastici s-au mobilizat și lucrează la tablouri cu teme de inspirație dacică (pictura folosită în afișul de mai sus este un astfel de exemplu, autoarea lui fiind Ioana Todoran) sau la obiecte, de aceeași inspirație, accesibile oricui - medalioane, aplice... Pe de altă parte, vă semnalez prezența a doi invitați speciali care vor avea scurte expuneri în cadrul conferinței: Conf. univ. dr. Aurel V. David (doctor în științe militare) și Prof. Timotei Ursu, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România, regizor de film și scriitor.

Așadar, nu uitați că joi, 27 septembrie, de la ora 19:00, va avea loc în București, la sala ARCUB, strada Batiștei numărul 14, conferința cu tema SPIRITUL DACIC RENAȘTE.

Rezervarea biletelor se poate face pe e-mail, la următoarea adresă:adevents1@yahoo.com sau la telefon 0746 165 813 (Cristiana Dragomir). Biletele nerezervate online vor fi puse la vânzare pe 27 septembrie, la sala Arcub, de la ora 18:00, înaintea începerii conferinței. Costul unui bilet: 30 de lei.

Daniel Roxin

Organizatori:

Box Office Film & Events

AdEvents

Vizitează siteulwww.adevaruldespredaci.ro

Sursa: danielroxin.blogspot.ro

Un săptămânal francez publică caricaturi cu profetul Mohammed

Foto: EPA

Săptămânalul satiric francez Charlie Ebdo publică în numărul de astăzi câteva caricaturi cu profetul Mohammed. Potrivit redactorului publicaţiei, caricaturistul, care lucrează sub pseudonimul Charb, „îi şochează pe cei care vor să fie şocaţi”.

Acum câţiva ani, publicarea unor caricaturi cu profetul Mohammed în presa daneză a provocat un scandal internaţional.

Redacţia Charlie Ebdo nu ascunde faptul că publică caricaturile în legătură cu evenimentele din jurul filmului „Inocenţa musulmanilor”, care a stârnit proteste în masă ale musulmanilor radicali, fiind însoţite de atacuri violente.

Sursa: romanian.ruvr.ru

CHUDO (MINUNEA) - Minunea Sfantului Nicolae din anul 1956, in Rusia sovietica, cand o fata a ramas incremenita in picioare 4 luni - "Incremenirea Zoiei"

CHUDO (MINUNEA) - Minunea Sfantului Nicolae din anul 1956, in Rusia sovietica, cand o fata a ramas incremenita in picioare 4 luni - "Incremenirea Zoiei"

 “Chiar de-ar veni Mântuitorul la noi, noi tot n-o să credem: despre asta vorbeşte filmul «Minunea»” 

Iuri Arabov, scenarist

 

CHUDO (MINUNEA) – ecranizare dupa istoria Zoiei cea de piatra (minunea Sfantului Nicolae din anul 1956, in Rusia sovietica, cand o fata a ramas incremenita in picioare 4 luni). Fenomenul este cunoscut sub numele de "Incremenirea Zoiei". 

„Minunea” (Chudo, în limba rusă) este un film pe care l-am văzut recent şi care mi-a plăcut foarte mult. Se bazează pe evenimente reale petrecute în 1956, într-un orăşel Greciansk* din Rusia post-stalinistă .

Este un film despre credinţa ortodoxă şi despre minuni săvârşite de sfinţi. Ecranizarea din 2009 prezintă cazul unei tinere comsomoliste dintr-un orăşel industrial al Rusiei anilor ’50, care lua în derâdere înclinarea mamei sale spre credinţa creştin-ortodoxă şi spre ceea ce ea numea superstiţii.

După ce şi-a obligat mama să ia toate icoanele de pe pereţi, mustrând-o pentru habotnicia ei, a acceptat totuşi să păstreze icoana Sfântului Ierarh Nicolae, foarte preţuită de mama sa.

Fiind ziua ei de naştere, femeia a dat o petrecere stropită cu multă vodcă, cu muzică şi cu destrăbălări. La un moment dat, sub pretextul că nu are partener de dans, a făcut o glumă, luând de pe perete icoana Sfântului Nicolae şi începând să se învîrtă prin cameră cu ea la piept. La scurt timp a rămas împietrită, cu carnea  practic pietrificată, dar fiind totuşi vie şi nimic nu a mai putut-o mişca de acolo timp de câteva luni. Orice încercare de a o reanima, de a o muta din loc, sau de a-i lua icoana din braţe au fost sortite eşecului: acul seringii  se îndoia şi se rupea în braţ, uneltele folosite pentru a sparge duşumeaua de sub femeia împietrită se spărgeau, iar din podea ieşea sânge.

Autorităţile comuniste, speriate de amploarea pe care pe care o luase fenomenul, încearcă să muşamalizeze cazul, încercînd în acelaşi timp să elucideze misterul. În continuare povestea se învârte în jurul acestei teme, fiind un prilej pentru realizarea unei radiografii a societăţii comuniste a acelor ani, în care sunt evidenţiate racilele sistemului sovietic.

Eroina revine la viaţă după mai bine de 4 luni, timp în care a stat împietrită, în mijlocul unei camere, cu icoana Sfântului Nicolae la piept. După luni bune, fata fu în sfârşit “dezvrăjită” de un adolescent neprihănit**, singurul în stare să îi ia icoana din mână; revenită trupeşte la viaţă, ea nu va mai vorbi şi nu îşi va mai recăpăta niciodată conştienţa; va fi anchetată “pentru conspiraţie antisovietică” şi internată într-un spital de psihiatrie. 

Femeia era perfect sănătoasă din punct de vedere fizic, dar nu mai vorbea, avea tot timpul o privire fixă şi pierdută şi căpătase darul de a vindeca doar prin atingerea mâinilor. Deoarece anchetatorii nu au putut să afle nimic de la ea şi nu au reuşit să demaşte presupusul complot, care ar fi stat la baza acestei stranii întâmplări, tânăra este internată într-un ospiciu, unde probabil îşi va petrece restul vieţii de aici înainte.

Filmul merită văzut, doar şi pentru valoarea sa artistică, dar oricum, este tulburător inclusiv pentru cei care nu sunt credincioşi, din simplul motiv că va exista mereu întrebarea: a fost minune, sau nu? Şi dacă a fost?…

 Cenzura sovietică a făcut tot posibilul să muşamalizeze faptul ieşit din comun, iar presa l-a aruncat în zona mistificării, astfel că până la căderea comunismului, minunea a cunoscut doar o răspândire locală şi, evident, mai multe versiuni; abia după anii ‘90 a apărut în lumina tiparului, când a fost preluată şi de publicaţiile ortodoxe din România.

Pe cât de simplu, pe atât de tulburător, acest miracol modern al Sfântului Nicolae nu părea deloc să invite la o tratare cinematografică. Nimic spectacular, nici o conjuncţie de lumi paralele, ci un simplu NU, mai tare decât istoria, adresat unei întregi epoci şi mentalităţi de lemnul prăfuit al unei icoane. Cu atât mai mare mi-a fost mirarea când am aflat de temerara aventură a aducerii acestei întâmplări pe ecran. 

Iniţiativa îi aparţine scenaristului Iuri Arabov, un rafinat filozof al istoriei, colaborator recunoscut al lui Aleksandr Sokurov, care, potrivit propriei declaraţii, şi-a propus să continue cu acest film direcţia de redescoperire a “Rusiei profunde”, începută în drama “Iuriev den’” (2008). Colaborarea cu Aleksandr Proşkin, regizor de succes în Rusia, impus în filme poliţiste, istorice şi memorialistice (serialul “Doktor Jivago”, “Vara rece a lui ‘53”, “Mihailo Lomonosov”) a adus, însă, poveştii scrise de Iuri Arabov o mai pronunţată notă de realism şi o mutare a accentului dinspre investigaţia spirituală, spre cea sociologică şi istorică. A rezultat nu un film cu o problematică propriu-zis religioasă în sensul mistic al termenului, ci o frescă istorică pornită de la un eveniment real, obiectivă sub raport 

dramaturgic, despre receptarea comunitară, într-o epocă ostilă credinţei, a unui fapt religios ieşit din comun şi despre suferinţele şi malformaţiile diferitelor nişe sociale, determinate de ostracizarea Bisericii. 

 Note:

* În realitate, minunea s-a petrecut în oraşul Kuibîşev, iar nu în satul Greciansk. 

** Aceasta e varianta propusă de filmul de ficţiune; ea corespunde într-un fel fantasticului popular destul de abundent brodat în jurul minunii, datorită muşamalizării acesteia de către oficialităţi. Multă vreme nu s-a ştiut că Zoia (numele real al personajului) a fost eliberată de pr. Ierom. Serafim Tyapochkin (От. Серафим Тяпочкин), din pricina discreţiei cuviosului părinte. 

Puteţi vedea aici filmul integral, cu subtitrare în limba română.

sursa

http://dantanasescu.ro/2012/05/30/minunea.html 

http://elena-dulgheru.blogspot.ro/2010/06/minunea-sfantului-nicolae-din-kuibisev.html

http://adevarul2012.blogspot.ro