Citez din manualul de supraviețuire, Anexa 1, aflat în curs de pregătire pentru tipar:
„Calea de acces către palierul paranormal al existenţei noastre, se află la îndemâna fiecăruia dintre noi, indiferent de vârstă, rasă sau convingeri religioase. Este creierul omului. Această fantastică îmbinare a materiei cu spiritul, poartă omenirea spre culmile progresului. Ascunde, totodată, energii latente nebănuite capabile să deschidă frontiere de nepătruns, să ne propulseze către depărtările infinite ale Universului.
Cu cele peste o sută de miliarde componente active ale sale (neuroni), cu o infinitate de legături interneuronale (sinapse) prin care circulă neurotransmiţători electrochimici şi de altă natură, cu formidabila sa capacitate de stocare şi procesare a informaţiilor, cu funcţiile sale cunoscute şi cu uimitoarele însuşiri ce se întrezăresc în mod accidental sau în urma unor investigaţii ştiinţifice, creierul uman va rămâne pentru omenire cea mai îndepărtată frontieră a cunoaşterii – o frontieră practic de neatins.
Pentru a ne face o idee despre fenomenala complexitate a acestei enigmatice structuri vii, ar fi suficient să amintim că, potrivit unor estimări făcute de oameni de ştiinţă, numărul posibil de variante conexionale între cele peste o sută miliarde de neuroni ar putea egala numărul atomilor existenţi în Univers. Comparativ cu funcţiile rămase necunoscute ale acestui miracol al viului, ceea ce s-a reuşit a se descifra până la ora actuală nu depăşeşte, metaforic vorbind, un fragment din partea vizibilă a unui aisberg.
(...) Disponibilităţile reale ale creierului uman sunt abia la începuturile cunoaşterii. Experimente ştiinţifice, având un grad rezonabil de repetabilitate a rezultatelor, conduc la ipoteza că omul este dotat din naştere cu un volum impresionant de funcţii cerebrale surprinzătoare, pe care nu le foloseşte niciodată în viaţa sa. S-a constatat, tot pe cale experimentală, că acest fantastic computer biologic poate efectua la nivel subconştient, aparent instantaneu, analize comparative ce implică sute de mii de detalii diferite - fapt confirmat şi de abilităţile psihice fenomenale ale operatorilor de detecţie extrasenzorială. S-a demonstrat totodată, că în subconştientul uman există în stare latentă sisteme biologice subtile ale comunicaţiei telepatice, ale detecţiei şi teledetecţiei extrasenzoriale, ale premoniţiei. Aceste tainice abilităţi extraseNzoriale trebuiesc doar activate, sensibilizate prin antrenamente speciale şi aplicate cu prudenţa cuvenită în practica de zi cu zi, spre folosul nostru.
Savanţii încă nu pot explica rostul evidentei supradimensionări a capacităţii cerebrale a omului, în comparaţie cu cerinţele sale existenţiale cunoscute. Să fie vorba despre un accident genetic, intervenit cândva pe parcursul evoluţiei speciei? Pentru că, dacă funcţia crează şi perfecţionează organul, nu era firesc ca în etapa evolutivă actuală, homo sapiens să dispună de un creier ale cărui funcţii să fie corelate cu imperativele fiziologice şi psihice necesare vieţii de zi cu zi?
Dacă creierul este un rezultat al evoluţiei speciei, supradimensionarea capacităţilor mintale ale omului nu ar constitui dovada că apogeul evoluţiei sale a fost atins cu mii de ani în urmă, iar în prezent cea mai „evoluată” specie din regnul animal se află în proces involutiv? Pentru că, forţează nota alţi cercetători, nimeni nu îşi cumpără cel mai sofisticat computer existent pe plan mondial, numai pentru a calcula ingredientele ce intră în compoziţia preparatelor culinare pe care le consumă zilnic.
Sau, pentru a păstra aparenţele, să înţelegem că omul e un hibrid rezultat în urma procesului evoluţiei speciilor, căruia i-au fost implantate câteva organe sofisticate, pe care va învăţa să le folosească la întreaga lor capacitate într-un viitor îndepărtat? Dar într-un asemenea caz ipotetic, cine a creat acele organe şi cine a făcut implantul, se întreabă, nu fără o anumită doză de sarcasm, adversarii teoriei evoluţioniste. E drept că în pomicultură se practică un procedeu întrucâtva asemănător, ce conduce la îmbunătăţirea parametrilor calitativi ai unor pomi fructiferi. Totuşi, altoiul de calitate superioară trebuie luat de undeva, iar altoirea trebuie făcută de cineva cunoscător în materie.
Alţi gânditori se întreabă dacă omul înţelege cu adevărat menirea sa pe Pământ. Covârşitoarea majoritate a omenirii se lasă în continuare mânată de insticte primitive, ce nu necesită efortul folosirii integrale a funcţiilor cerebrale şi a abilităţilor extrasenzoriale, ce se transmit genetic de la o generaţie la alta. Pentru a încurca şi mai mult lucrurile, părintele teoriei evoluţiei speciilor dă şi el cu parul în carul cu oale. În lucrarea sa de căpătâi, The Origin of Species – ediţia din anul 1902, Charles Darwin scria negru pe alb: „A presupune că ochiul s-ar fi putut forma prin evoluţie, pare cât se poate de absurd.” În acest context, ce ar fi putut adăuga celebrul naturalist despre creierul uman? Dar despre gând?
Pășim în aria fenomenelor paranormale.
Iată cum, pe nesimţite, păşim în aria fenomenelor paranormale. Pentru că cercetători neuro-psihiatri, psihologi - ca să nu mai vorbim de parapsihologi - au ajuns la o concluzie cel puţin şocantă. Gândul nu este un rezultat al funcţiilor cerebrale ale omului, ci invers: gândul foloseşte creierul omului pentru a determina acţiunile sale prezente şi viitoare. Dar ce este gândul? „Gândul e cea mai mare jale în psihiatrie” – este de părere cunoscutul neuro-psihiatru, René J. Bourdiol. Nu se ştie ce este, de unde vine şi la care nivel de alcătuire a materiei se află.
Este ştiut că ceea ce numim noi gând se propagă în spaţiu cu viteze uluitoare. Viteza de propagare a gândului este net superioară propagării tahionilor, care depăşesc viteza luminii în vid. De pildă, în timp ce unda asociată gândului străbate distanţa de la Pământ la Soare pactic instantaneu, fotonul - componenta de bază a luminii - parcurge acelaşi drum în aproximativ 8 minute.
Asemănător neutrinilor, gândul poate trece cu uşurinţă prin medii solide, cum ar fi betonul, plumbul, oţelul, piatra, etc. Să ne mire acest lucru? Se pare că nu este cazul. Ceea ce noi percepem prin simţurile noastre drept mediu solid, în realitate sunt atomi, electroni și particule nanometrice în mişcare - cu alte cuvinte – energie. Dacă noi, oamenii, am reduce dimensiunile noastre la mărimea unui atom, am putea circula liber prin pereţii caselor sau prin alte obstacole materiale. Undele telepatice, generate de creierul uman, fac acelaşi lucru. Trec nestingherite, cu viteze practic instantanee, prin orice obstacol din Univers.
Pe de altă parte, potrivit unor informaţii provenite din documente declasificate în SUA, ar rezulta că există spioni extrasenzitivi americani ce posedă abilitatea practică de a efectua călătorii în trecutul şi în viitorul omenirii. Pare de domeniul SF? Să nu ne grăbim a trage concluzii pripite. Pentru că, după cum spunea celebrul fizician Albert Einstein, trecutul, prezentul şi viitorul sunt simple iluzii. Ca urmare, posibilitatea efectuării în timp real a unor călătorii în trecut sau în viitor atestă existenţa concomitentă a trecutului şi viitorului. Se conturează, totodată, ipoteza potrivit căreia prezentul ar avea o durată insesizabilă de timp, de cel mult o fracţiune de picosecundă. Pentru că, susţin oamenii de ştiinţă implicaţi în acest gen de investigaţii, în clipa imediat următoare „prezentul” devine trecut, evenimentele avansând constant către viitor. Succesiunea trecutului, „prezentului” şi viitorului poate fi comparată cu o riglă a cărei cursor înaintează constant către viitor.
Gândul, un atribut paranormal a omului.
Să revenim la gând. În urma unor experimente pe care le-am făcut în anii ’70, la care au participat subiecţi umani copii, am remarcat că factorul principal care duce la obezitate în rândul copiilor este gândul. Copiii supraponderali se gândesc obsesiv la mâncarea preferată, introducând în subconştient informaţia subliminală, care stimulează zona cerebrală responsabilă cu prelucrarea hranei la nivel biologic. Seara, înainte de a adormi, majoritatea copiilor supraponderali se gândesc la ce vor mânca a doua zi, introducând în acest mod în subconştientul lor „ingredientele” necesare dezvoltării ţesutului adipos. Am observat cu acel prilej că, în situaţia în care se scade din raţia zilnică de mâncare sau se reduce potenţialul caloric al alimentelor pe care le consumă zilnic copii supraponderali, ei continuă să se îngraşe, cu gândul la mâncare. Se ştie că un copil supraponderal va deveni un adolescent suprapoderal, apoi va deveni un adult obez cu toate neajunsurile generate de obeziate. Şi aceste neplăceri sunt create de gând!
Remediul supraponderabilităţii l-am găsit prin psihoterapie. Pe parcusul zilei, copiii suprapoderali erau atraşi în activităţi ce prezetau pentru ei un interes cu mult mai mare decât mâncarea. Astfel, suprapoderalii nu se mai gândeau seara la mâncare, creierul lor fiind ocupat cu procesarea informaţiilor rezultate din activităţile zilei precedente. Pentru a grăbi procesul de reducere a masei corporale, am găsit remedii naturale pentru creşterea nivelului metabolismului individual. Rezultatele au fost spectaculoase, fiecare copil a revenit la proporţile fizice optime, potrivit genelor individuale. Suprapoderabilitea poate fi eradicată prin psihoterapie, având în vedere principalele cauzele psihice care o provoacă: depresia și anxietatea.
Gândul este un miracol al viului. Se află, cu probabilitate, la un alt nivel de organizare a materiei, guvernat de energii şi viteze de propagare corpusculară ce sfidează legile fizicii actuale.”
Nu întâmplător în articole care le scriu în Jurnal Paranormal, fac adesea trimiteri la informații cuprinse în lucrări anterioare. În acest mod, reîmprospătez memoria cititorilor și îi pregătesc să asimileze mai lesne informațiile ce urmează.
Cum mâncăm.
Vorbeam mai sus despre supraponderabilitate, ce a devenit o problemă cu implicații mondiale. Obezitatea a fost declarată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) drept pandemie. Până în anul 2015, anticipează OMS, vor exista în lume 2,3 miliarde aduți supraponderali și mai mult de 700 milioane vor fi obezi.
Las în grija specialiștilor în nutriție să ne alcătuiască meniul cu alimente sănătoase; sau, mă rog, cât ar putea fi alimentele de sănătoase în ziua de azi. Mă voi referi la rolul gândului, în procesul nutriției. Ați reținut desigur că, copiii supraponderali se gândesc excesiv la mâncare, în special seara înainte de culcare. Gândul la mâncare are drept rezultat secreția substanțelor hormonale, implicate în procesarea alimentelor. Iar acest lucru, oricât ar părea de paradoxal, îngrașă. Cum corelăm gândul, cu nevoia reală a organismului de alimente?
Înainte de a ne așeza la masă, să renunțăm la ideea că trebuie să mâncăm tot ce există în farfurie. Creierul nostru deține informația cât trebuie să mâncăm, pentru a fi trasformate alimentele - prin metabolizare - în enegia necesară funcționării organismului în condiții optime. Să educăm creierul nostru, prin gând, să ne avertizeze când să ne oprim din mâncat. Exersând, vom ajunge în situația să apară declicul psihic la momentul oportun. Când creierul nostru ”spune” să ne oprim din mâncat, în momentul acela trebuie să ne oprim, chiar dacă mai avem de o îmbucătură în lingură și să ne ridicăm de masă. La fel procedăm cu cu hrana lichidă.
În timpul mesei, să ne gândim întotdeauna că alimentele pe care le mâncăm sunt sănătoase și o să ne vindece de boli de care suferim. În acest mod, contribuim cu gândul la crearea unui potențial bioenergetic benefic al alimentelor cu care ne hrănim. Prin contribuiția gândului, alimentele pe care le mâncăm devin produse cu efecte placebo. (A se vedea și articolul publicat în Jurnal Paranormal, intilulat Medicamentele placebo – terapia viitorului?)
Cum să ne educăm creierul, să ne avertizeze când trebuie să ne oprim din mâncat.
Marea masă a omenirii, când se așează la masă, se gândește la mâncare, la gustul mâncării și la satisfacția ce o să simtă în urma îngurgitării alimentelor preferate. Marea masă a omenirii mânăncă prea mult, dincolo de gradul de sațietate individulă. Să nu uităm că senzația de sațietate începe să apară la circa 20 de minute, după încheirea mesei. Supraponderalii și obezii mânăncă și în intervalul de cele 20 minute fatidice, când încarcă stomacul la cât nu poate duce. Se opresc din mâncat doar când apare senzația de sațietate la nivel organic, nu la nivel psihic. Iar încărcând stomacul, metabolismul se lenevește, având drept rezultat depuneri de grăsimi în organism în mod haotic.
În momentul în care ne așezăm la masă, să ne concentrăm pe ideea că, creierul nostru ne va avertiza când trebuie să ne oprim din mâncat. Când apare semnalul transmis de creier la nivel conștient, să ne oprim din mâncat și să ne ridicăm de la masă. Vom costata că în momentul în care apare semnalul să ne oprim, ne vom simți sătui. Procedura se respectă la orice masă. Vom constata că greutatea corporală se reduce în timp, iar metabolismul nostru va intra în parametri funcționali normali.
Mentalitatea abdomenului plat.
Nu există un model de fizic standard în privința esteticii corpului uman. Unii indivizi vor fi mai slabi, alții mai puțin slabi, iar alții mai dolofani. Cu toate acestea, vor fi indivizi dezvoltați fizic în limite normale. Este greșită mentalitatea unor tinere, care doresc să aibă abdomenul plat, să arate toate la fel. Estetica fizicului uman constă în diversitatea formelor fizice individuale. Nu toată grăsimea este nocivă și inestetică.
Grăsime structurală, grăsime normală și grăsime anormal stocată.
Cităm din articolul “O soluție eficientă împotriva epidemiei de obezitate”, apărut în Nexus new times magazine, avându-l ca autor pe medicul naturopat, Sherrill Sellman.
„Există trei tipuri de grăsime în corp: grăsime structurală, grăsime normală și grăsime anormal stocată. Grăsimea structurală oferă protecție principalelor organe și articulațiilor organismului și nu este folosită în procesul de metabolizare. Rezervele normale de grăsime sunt răspândite în întreg corpul și sunt refolosite drept “combustibil”, atunci când organismul se confruntă cu o deficiență nutritivă sau calorică imediată. Aceste două tipuri de grăsimi sunt necesare, pentru o bună sănătate. Depozitele anormale de grăsime (grăsimea adipoasă) sunt dispuse sub piele și în jurul organelor, ca „rezerve de combustibil” pentru urgențe nutriționale grave.
La persoanele obeze, aceasta tinde să se colecteze în locuri precum abdomenul, șoldurile, fesele, coapsele, genunchii, gleznele, brațele și gâtul. Aceasta este grăsimea care determină corpul să fie diform și care crează alte probleme de sănătate. (...)
Deci, chiar dacă țineți diete, toată acea grăsime denaturată de pe abdomen, șolduri și coapse nu va fi niciodată atinsă. În schimb, veți deveni anemiat și veți pierde grăsimea structurală și rezervele de grăsime normală și veți diminua și mai mult funcțiile hipotalamusului (și ale celorlalte organe vitale – n.a.).”
Gândul la mâncare stimulează depunerea depozitelor de grăsimi denaturate (țesutul adipos) ce duc la obezitate, cu îmbolnăvirea de diabet, cancer, hipertensiune arterială și alte disfuncții vitale în organismul uman.
Informațiile cuprise în acest articol sunt reale, au trecut proba experimentelor de laborator, chiar dacă sunt în contradicție cu puzderia de soluții de slăbit, oferite de diverși întreprinzători prin mass-media autohtonă.
