Ceva necunoscut face ceva ce nu intelegem...

 

Ceva necunoscut face ceva... from activist on Vimeo.

"Un documentar interesant despre fenomenele psihice paranormale (vindecarea spirituală, telepatia, psihokinezia, clarviziune, premoniţia) şi autentificarea lor ştiinţifică. 

Renée Scheltema, realizatoarea documentarului, a călătorit în SUA pentru a se întâlni cu oameni de ştiinţă de top, parapsihologi, psihologi, fizicieni, medici din domeniul cercetării cum ar fi prof. Charles Tart, prof. Gary Schwartz, dr. Larry Dossey şi dr. Dean Radin. Pe drum, ea colectează povestiri anecdotice de la celebrităţi din domeniu, cum ar fi Nancy Myer (detectiv psihic), Arielle Ford (autor), Dr Edgar Mitchell (astronaut) şi intuitiva Catherine Yunt.

Oamenii de ştiinţă din documentar prezintă o serie de cercetări şi experimente ştiinţifice, de laborator, care atestă că aceste puteri “paranormale” sunt de fapt ”normale” şi fac parte din înzestrarea noastră nativă.

Documentarul ne arată într-un mod pragmatic, cum ştiinţa şi spiritualitatea se întâlnesc într-o colaborare fructuoasă, pentru viitorul omenirii. Deasemenea este prezentată într-un mod riguros legatură dintre dintre mintea umană individuală şi conştiinţa colectivă, demonstrându-ne astfel, că axioma spirituală “Toţi suntem Unul” nu este doar o speculaţie mentală.

Iar ca idee-forţă, în încheierea scurtului sinopsis, merită să menţionăm replica din documentar a prof. Gary Schwartz…“Puţină ştiinţă te îndepărtează de spiritualitate dar multă ştiinţă te apropie de spiritualitate”.

SURSA: Echipa SpiritualPsy

http://autovindecarea.blogspot.ro

Un obiect cosmic bizar oferă un spectacol nemaivăzut

Cerul este „inundat” de cea mai puternică revărsare de raze gamma observată vreodată de astronomi, iar responsabilă de acest fenomen este o structură cosmică stranie şi puţin cunoscută: blazarul Markarian 421.

Razele gamma reprezintă radiaţia cu cea mai înaltă energie din Univers, iar puternica emisie de raze gamma  din prezent a pus lumea astronomilor pe jar.

La originea acestui fenomen se află un obiect cosmic ciudat, încă puţin cunoscut specialiştilor, dar fascinant: blazarul Markarian 421.

Printr-o fericită coincidenţă, recent a fost iniţiat un program de studii astronomice menit să cerceteze tocmai această structură, astfel încât zeci de telescoape performante - care operează în lumină vizibilă, în unde radio, radiaţii gamma sau alte lungimi de undă - sunt îndreptate spre ea.

O altă coincidenţă face ca în aceste zile să se desfăşoare la Denver, SUA, întrunirea Societăţii Americane de Fizică, iar multe dintre discuţii se învârt în jurul blazarului Markarian 421. Oamenii de ştiinţă au astfel ocazia să schimbe păreri despre această structură ciudată şi despre interesantul fenomen recent - izbucnirea de radiaţii gamma - la care sunt martori.

Dar ce sunt blazarii?

Un blazar este un caz special de „galaxie activă” - o galaxie care are în centru o gaură neagră supermasivă care, pe măsură ce „înghite” materia cosmică din jur, emite cantităţi mari de radiaţii din întreg spectrul de unde electromagnetice. Aceste galaxii active sunt printre cele mai luminoase structuri cosmice din Univers.

Galaxiile active emit astfel, jeturi de lumină - cu energie de  trilioane de pri mai mare decât lumina pe care o putem vedea - iar un blazar este o galaxie activă care emite asemenea jeturi de radiaţie în direcţia Pământului.

Ceea ce rămâne încă o enigmă este modul în care iau naştere razele gamma cu energie atât de mare.

Markarian 421 se găsea deja în catalogul blazarilor cunoscuţi, fiind considerat oarecum variabil - în ceea pe priveşte intensitatea radiaţiei emise - şi se ştia că avusese o intensificare bruscă a radiaţiei - o „erupţie” - în 1996.

Însă săptămâna trecută s-a petrecut un nou eveniment, de o intensitate care  ce nu mai fusese observată înainte; astronomii sunt fascinaţi, iar unii, precum Julie McEnery, care lucrează în echipa ce operează telescopul Fermi de observare în raze gamma, se declară de-a dreptul „şocaţi”.

„Chestia asta ne-a lăsat cu gura căscată”, a spus ea.

Atât Fermi, cît şi o lungă serie de alte  telescope, spaţiale sau situate pe Pământ, sunt „cu ochii aţintiţi spre cer”, în cadrul unui plan coordonat de a studia Markarian 421 într-o gamă întreagă de lungimi de undă, de la radio la raze gamma.

Corelând intensităţile radiaţiei observate în diferite lungimi de undă, se pot obţine indicii importante despre structura sursei lor, au explicat cercetătorii.

Începutul programului de observare a blazarului Markarian 421 a coincis în modul cel mai norocos, pentru astronomi, cu „erupţia” de raze gamma din partea blazarului, care a devenit mai strălucitor ca oricând, tocmai acum, când o mulţiome de telescoape au început să-l „privească”.

Munca grea însă abia începe: observatoarele au început să-şi împărtăşească rezultatele cercetărilor din ultimele zile. Astronomii pot acum afla cum s-a intensificat strălucirea blazarului în diferite lungimi de undă ale spectrului, în diferite momente, şi îşi pot corecta modelele privind comportamentul particulelor cu deplasare rapidă în interiorul jeturilor de radiaţii cu energie înaltă.

E o adevărată „cascadă” de informaţii, spun savanţii, care vor obţine astfel, prin observarea acestui spectaculos fenomen astronomic, o abundenţă de date nu numai în domeniul astronomiei, dar şi al fizicii particulelor.

Sursa: BBC News

http://www.descopera.ro

Dovada că americanii n-au fost primii pe Marte.Descoperire suprinzătoare pe suprafața Planetei Roșii

Imagini capturate de Mars Reconnaissance Orbiter ar putea să aducă noi dovezi legate de o navetă spaţială sovietică care a dispărut misterios acum 40 de ani.

Descoperire suprinzătoare pe suprafața marțiană / FOTO: NASA

NASA a publicat de curând un comunicat de presă în care se specifică cum un grup de ruşi amatori, entuziaşti ai astronomiei au descoperit ceea ce ar putea fi rămăşiţele lui Mars 3, o navetă spaţială  care a asolizat cu succes pe Marte în 1971, dar care la câteva secunde de la eveniment a pierdut contactul cu Pământul, scrie descopera.ro. 

Descoperirea a fost realizată de o comunitate online dedicată roverului Curiosity. Liderul comunităţii Vitali Egorov a realizat eforturi pentru a descoperi naveta folosind imaginile adunate de  Mars Reconnaissance Orbiter. Descoperirea a fost făcută într-o imagine surprinsă acum 5 ani, în care se poate observa scutul termic, retroracheta şi modulul de amartizare. 

Sursa:  REALITATEA.NET

Au simţit cum o mână IMENSĂ pune stăpânire pe ei. Există ÎNGERI printre noi? /VIDEO

Autor:  Roxana Roseti

Oameni din toate colţurile lumii, aparţinând diferitelor religii şi culte, au vorbit de-a lungul timpului despre experienţele lor legate de îngeri.

Oricât ar suna de incredibil, relatările unor cosmonauţi arată că îngerii există cu adevărat, deşi specialiştii NASA afirmă că „OZN-urile, îngerii şi alte fenomene supranaturale nu sunt decat rezultatul unor halucinaţii!”.

Un gaz straniu

Chiar dacă sunt creditate drept adevăruri, relatările unor piloţi sau astronauţi în această privinţă au fost clasificate, după cum nota Pravda. Un bun exemplu este cel al echipajului de şase oameni de la bordul staţiei spaţiale ruseşti Salyut-7. Se întâmpla în anul 1985.

Cosmonautii Leonid Kizim, Oleg Atkov, Vladimir Solovyov, Svetlana Savitskaya, Igor Volk şi Vladimir Jannibekov efectuau experimente de laborator. Dintr-o dată, un gaz straniu, de culoare portocalie, a învăluit staţia spaţială.

Timp de câteva momente a apărut o lumină puternică din cauza căreia cei de la bord nu au mai putut vedea nimic. După alte câteva momente, ei au vazut şapte siluete în spaţiu. Erau asemenea oamenilor, dar aveau o statură mai înaltă, iar cosmonauţii susţin că aveau aripi şi semănau cu îngerii.

Repede  ascuns

După ce întâmplarea a fost raportată pe Pământ, totul a fost repede ascuns. Echipajul a fost supus unor teste amănunţite, care au aratat că era perfect sănătos. La un moent dat, presa occidentală a făcut publice imagini obţinute de telescopul Hubble, în care puteau fi văzute forme umane care aveau aripi.

Pe orbita Pământului au putut fi fotografiate, astfel, şapte siluete asemănătoare unor îngeri. John Pratchett, inginer Hubble, a spus ca el însuşi a văzut asemenea entităţi, afirmând că înălţimea fiecăreia era de 20 de metri.

Pe 26 decembrie 1994, telescopul Hubble a facut fotografii în care apăreau din nou îngeri deasupra unor oraşe. Nu au fost făcute publice...Unii dintre piloţii din forţele aeriene americane au povestit cum, în timpul zborurilor, au simţit cum o mână imensă pune stăpânire pe aparatul pilotat de ei. Conform cercetărilor, 15% dintre piloţi au avut o astfel de experienţă...

Sursa: www.evz.ro

Razboiul secret pentru distrugerea Romaniei - Documentar

Sursa: www.youtube.ro

În România, un bărbat dispare de sub ochii propriei familii şi se întoarce în timp cu 200 de ani

Domnul D.C. s-a născut la Sibiu în anul 1937. Inginer de profesie, are, după cum a afirmat „un adevărat cult pentru tot ceea ce este exact şi concret”. Numai că ceea ce i s-a întâmplat în 1992 depăşeşte, după părerea sa, orice logică a realităţii. „Am ezitat destul de mult până să vin să vă povestesc totul, mai ales că, de multe ori, mă întreb dacă nu cumva a fost un vis, o închipuire… Dacă nevastă-mea şi copiii nu ar fi «participat» într-un fel la toată povestea asta, cred că aş fi tăcut din gură, de teamă să nu mă ia lumea drept nebun”, a spus D.C.
„Era în august 1992”, îşi începe D.C. relatarea, „şi mă aflam cu familia la Mediaş. Mai aveam două zile de concediu şi, după ce vizitasem mănăstirile din Nordul Moldovei, hotărâsem să ne întoarcem acasă la Sibiu, făcând un ocol. Am parcat maşina lângă parcul oraşului, iar nevastă-mea şi puştii, că puşti le zic eu, dar unul are 22 şi celălalt 24 de ani, au intrat pe o alee şi s-au aşezat pe o bancă. Eu rămăsesem să încui maşina, aveam de gând să mă duc să cumpăr nişte vederi, ca să le scriem rudelor. De unde eram, îi vedeam foarte clar stând acolo, pe bancă. Am încuiat, am verificat toate uşile şi portbagajul şi i-am făcut semn cu mâna nevesti-mii că mă duc. Am făcut doi paşi, căutându-mă prin buzunare, dar n-aveam niciun fel de mărunt; m-am gândit să mă întorc şi să-i cer Doinei, soţia mea, ba chiar m-am răsucit în loc, dar n-aş putea să vă spun de ce am renunţat la idee. Am pornit-o pe strada pe care venisem, văzusem eu acolo din maşină o librărie, numai că nu mai recunoşteam nimic… Era o străduţă îngustă, atât de îngustă încât eram sigur că nu putusem să trec cu maşina pe acolo… M-am întors şi m-am uitat, dar în spatele meu, cam la zece de metri mi-am văzut maşina… Era clar că pe acolo ajunsesem la parc… N-am dat atenţie, mi-am zis că e o simplă iluzie optică, şi am început să mă uit în jur… Îmi plăcea străduţa aia, avea un aer vechi, medieval, cu case cu pereţi de lemn… Vedeam chiar, trecând pe lângă mine, femei cu rochii şi şorţuri lungi, cu bonete pe cap, ca într-un film… Bărbaţii aveau pantaloni până sub genunchi şi haine lungi cu fireturi… Nu ştiu de ce am avut în cap că probabil se toarnă vreun film şi că eu trebuie să fiu cel puţin ciudat cu hainele mele moderne, mai ales că, pe căldurile alea, eram şi în pantaloni scurţi şi în maiou… Îmi plăcea atmosfera aia veche, chiar zâmbeam în sinea mea, întrebându-mă ce film ar reuşi să redea exact acea idee a vieţii de acum două sute de ani. Pe la jumătatea străduţei am văzut ceva ce semăna cu o prăvălie unde se vând de toate, şi cârnaţi, şi căni masive de argint şi peşte şi cerneală, cam cum îmi imaginasem deja că va fi, văzând totul în jurul meu. Înăuntru era doar un băieţaş de vreo 11 ani, cu o şapcă mare pe cap, un şorţ soios, cu mâinile înroşite şi pline de bătături… L-am întrebat de vederi, deşi îmi dădeam seama, oarecum râzând în mine că nu aveau ce căuta acolo, în decorul acela de film… Puştiul s-a uitat la mine de parcă i-aş fi vorbit de navele spaţiale şi, când i-am mimat gestul de a scrie, a scos dintr-un raft nişte fâşii de hârtie foarte subţiri, un fel de pergament şi mi le-a întins… I-am dat o sută de lei, am observat că se uită foarte atent la ea, de parcă nu mai văzuse niciodată aşa ceva, apoi a băgat-o în sertar… M-am întors pe aceeaşi străduţă, de această dată pustie, şi de-abia aşteptam să-i povestesc nevesti-mii… I-am găsit pe toţi extrem de îngrijoraţi, plângând…”

Ne-a făcut cu mâna, a mers cred că vreo câţiva metri, apoi a dispărut de parcă n-ar fi fost niciodată în locul acela
Soţia domnului D.C. se înfioară şi acum amintindu-şi strania întâmplare: „Îl urmăream cu privirea pe soţul meu, de acolo de pe banca unde mă aşezasem cu copiii. L-am văzut încuind maşina, a mers cred, vreo câţiva metri, apoi a dispărut de parcă n-ar fi fost niciodată în locul acela… Am simţit că înnebunim de spaimă, am alergat şi eu şi băieţii să vedem ce s-a întâmplat, dar acolo unde îl văzusem noi ultima oară, pe asfalt nu era decât un cerc gălbui cu diametrul cam de trei metri, de parcă un abur de culoarea aia ciudată se ridicase din asfalt!... Nu mai ştiam ce să facem, eu începusem să plâng şi să-l strig pe soţul meu şi îmi dădeam seama că deşi erau şi ei îngrijoraţi, băieţii se străduiau să-şi menţină calmul ca să mă liniştească pe mine… Am vrut să anunţ poliţia, dar cel mai mare mi-a spus că mai bine să aşteptăm puţin, să vedem ce se întâmplă, că ce-or să zică poliţiştii când o să le spunem că un om în toată firea a dispărut brusc de sub ochii noştri, de parcă l-au răpit extratereştrii! Să nu mă întrebaţi ce-a fost în sufletul meu în acea jumătate de oră până s-a întors bărbată-meu, ce griji şi gânduri mi-am făcut, iar el, când a apărut părea aşa de vesel că nu mai ştiam ce să cred…”

„Asemenea hârtie se făcea acum 200 de ani… De unde o aveţi, e o moştenire de familie?”

Oftând domnul D.C. îşi continuă relatarea: „Mi-au povestit şi mie ce se întâmplase, adică ce văzuseră ei, cum dispărusem eu chiar de sub ochii lor şi de-abia atunci mi-a venit în cap că poate am înnebunit… Când le-am spus ce păţisem, pe unde fusesem, s-au uitat foarte ciudat la mine, de parcă ei, propria mea familie, credeau că nu mai sunt în toate minţile… De-abia când le-am arătat şi lor hârtia pe care o cumpărasem m-am uitat şi eu mai atent la ea… Era atât de subţire de parcă stătea să-mi pocnească între degete… Ca să-i conving le-am zis să vină cu mine să le arăt şi lor… Numai că, culmea culmilor, aceeaşi stradă arăta cu totul altfel acum! Era o stradă obişnuită din zilele noastre, cu blocuri, cu alimentare, ba chiar şi librăria unde vrusesem iniţial să ajung… Am intrat, ai mei se uitau la mine parcă înfricoşaţi, am încercat să nu-i iau în seamă şi m-am apropiat de vânzătoare, o tinerică… Când i-am arătat hârtia şi am întrebat-o dacă au aşa ceva de vânzare, s-a strâmbat la mine şi m-a luat peste picior: «Asemenea hârtie cred că se făcea acum 200 de ani… De unde o aveţi, e moştenire de familie?» Nu mai ştiu ce a fost, am leşinat acolo… M-au dus ai mei la maşină, mi-au dat un Rudotel şi, până la Sibiu am dormit neîntors… Când m-am trezit, m-am gândit că visasem, dar dacă n-aş fi avut hârtia aia…”

Din arhivele oraşului Mediaş a aflat că strada pe care păşise în 1992 existase în 1780

Nu vă mai spun că am fost ca nebun… De atunci m-am dus cred că de cinci ori la Mediaş, l-am bătut în lung şi în lat, am ajuns să cunosc oraşul acela mai bine decât Sibiul unde m-am născut şi locuiesc, dar n-am dat de strada cu pricina… De curând am răscolit toate hârţoagele din biblioteca oraşului şi am dat de o schiţă a unei străzi care arăta exact ca cea pe care trecusem eu… Numai că strada respectivă existase până în anul 1780, când fusese mistuită de un incendiu!... Tot în documentele acelea scria că nu scăpaseră cu viaţă decât trei dintre locuitorii străzii respective!... Spuneţi-mi sunt eu nebun? Cum aş fi putut eu să trec, în 1992, pe o stradă care nu mai exista din 1780? Cum se poate explica asta?...”

Dl. Radu F., medic, membru al Societăţii Române de Parapsihologie, a avut amabilitatea să încerce o explicaţie a ciudatului fenomen.

„Asemenea lucruri s-au mai întâmplat, se cunosc chiar câteva cazuri celebre de oameni care s-au întors în timp… În terminologia noastră, astfel de treceri se numesc «capcanele timpului». De altfel, explicaţii logice nu există pentru asta, singurul lucru pe care mi-aş permite să-l afirm ar fi că subiecţii unor astfel de întâmplări, au o predispoziţie naturală pentru asemenea întoarceri în timp, predispoziţii existente şi palpabile numai la nivelul subconştientului… Chiar dacă pare o întâmplare, hai să-i zic de domeniul science-fiction-ului, şi aceasta pentru că cei mai mulţi dintre noi refuzăm să credem că Natura ne-ar permite să păşim în alt timp, în alte epoci, eu continui să cred că acest lucru este cu putinţă… Într-o zi, cred că ştiinţa va fi capabilă să ofere o explicaţie pentru asemenea fenomene sau cel puţin va încerca, oferindu-le un nume adecvat, o categorie… De îndată ce botezi ceva într-un anumit fel, acest «botez» devine un substitut pentru fenomenul în sine… Se va ajunge, cu certitudine, într-o zi la cunoaşterea reală a tuturor secretelor timpului şi la înţelegerea lor.”

Fragment din lucrarea „Spaţiu, timp şi dincolo de ele prin yoga”

[Text preluat de la http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5899]

Sursa: http://roaim.de.vu

VIDEO: Cazuri uluitoare de teleportare

de Lidia Teodorescu

Teleportarea este numele dat de către oamenii de ştiinţă fenomenului prin care un obiect sau o persoană dispare brusc dintr-un anumit loc pentru a apare aproape simultan în cu totul alt loc. Ştiinţa modernă nu poate explica fenomenele de teleportare instantanee; aceasta însă nu împiedică producerea lor. De multe ori, asemenea fenomene nu sunt doar miraculoase, dar pot crea situaţii amuzante.

Fricosul care se teleportează instantaneu

Primele fenomene de teleportare spontană a lui Brian Jones, cercetător la NASA, au apărut în anul 1974, cu ocazia testării unor avioane supersofisticate. În primăvara acelui an, Brian Jones trebuia să urce la bordul acelor avioane pentru a testa câteva dispozitive inventate de el. Se ştia de multă vreme că Jones era foarte fricos, dar nimeni nu credea că va fi nevoie de ameninţarea cu şomajul pentru a-l obliga să se urce în avion. După săptămâni de încercări, în care tot personalul NASA care lucra cu el a dus o îndelungată muncă de convingere, Brian Jones s-a urcat în avion în martie 1974. Dar degeaba.

Încă din primele zile ale experimentului, s-au petrecut fenomene extrem de ciudate. În fiecare dimineaţă, după tergiversări care durau ore întregi, până la urmă Jones se suia la bordul avionului. După ce se instala în scaun, închidea ochii şi îşi astupa urechile. În câteva momente incredibilul se petrecea: colegii lui se trezeau cu Brian Jones în birou. Acesta avea o puternică stare emoţională cauzată de frică şi era într-o poziţie chircită. Imediat în monitoare se auzea vocea speriată a pilotului: „ Domnul Jones a dispărut din avion”. Lucrurile s-au repetat de mai multe ori într-un mod absolut identic.

De fiecare dată când revenea în birou, Brian prezenta stări grave de ameţeală şi nu putea explica ce se petrecea: „Închid ochii, mă cuprinde o frică de moarte, aud un vâjâit şi apoi mă trezesc aici. De fiecare dată mi-e cam rău.” Evidenţa fenomenelor de teleportare nu a mai putut fi negată de oamenii de ştiinţă, iar explicaţia cea mai plauzibilă pe care au găsit-o era legată de puternica frică de zbor a cercetătorului. Aceasta ar fi activat anumiţi centri nervoşi de pe creier şi ar fi condus la teleportarea lui Jones înapoi în biroul său.

Teleportat de dorul soţiei

Brick Dealon era un individ absolut obişnuit, care a trăit nebăgat în seamă până la vârsta de 27 de ani, când s-a căsătorit. El locuia în Los Angeles şi era şofer de taxi. În luna mai a anului 1982 a cunoscut-o pe Luise Brandeville, o fată de care s-a îndrăgostit nebuneşte. După trei luni, cei doi s-au căsătorit şi ciudăţenile au început să se manifeste. Astfel, el apare brusc alături de soţia sa în momentul în care ar fi trebuit să se afle la serviciu. De fiecare dată, la aceste bruşte întâlniri, singurul lucru pe care-l putea spune Brick era: „Mi s-a făcut dor de tine şi am apărut aici”.

La început, soţia a bănuit că el o urmăreşte, dar s-a convins repede că lucrurile nu stăteau chiar aşa, atunci când a observat că soţul său nu-şi găsea maşina. Prima dată când s-a petrecut acest lucru, au găsit maşina la o distanţă de peste 20 de minute de mers faţă de locul în care se întâlniseră. Clientul din taxi era leşinat. Întrebat ulterior ce s-a întâmplat, pasagerul a spus: „Eram la un stop. Şoferul a început brusc să plângă şi să-mi spună că-i este foarte dor de soţia sa. Apoi a dispărut brusc. Atunci cred că am leşinat.”

Fenomenul s-a petrecut de mai multe ori şi, din cauza reclamaţiilor făcute de clienţi, firma a fost nevoită să-l concedieze pe Brick. Speriaţi, soţii Dealon s-au prezentat la un medic psihiatru. S-a descoperit că Brick Dealon nu putea să stea departe de soţia sa, deoarece la un moment dat avea stări de prăbuşire sufletească nejustificate şi i se făcea brusc dor de Luise. În acele momente îl apuca plânsul şi dispărea brusc, ca peste câteva zecimi de secundă să apară lângă soţia sa, indiferent de locul în care se afla aceasta.

Există şi alte relatări despre asemenea teleportări miraculoase. Se pare că acest fenomen a fost consemnat şi în secolele trecute şi chiar au existat cazuri de oameni care erau consideraţi vrăjitori de către Inchiziţie şi arşi pe rug din cauza inexplicabilelor teleportări.

O călugăriţă printre indieni 

La începutul secolului al XVII-lea, Maria, o călugăriţă spaniolă, a povestit superiorilor săi în timpul unei adunări din oraşul Agreda că zburase deasupra Americii Centrale. Cât timp ea se aflase acolo, convertise la creştinism un trib numit Jumano. Spusele Mariei păreau a fi erezii curate, de aceea superiorii i-au cerut să retracteze tot ceea ce afirmase, lucru pe care călugăriţa l-a refuzat categoric.

În anul 1622, Papa Urban al VIII-lea şi Regele Filip al IV-lea al Spaniei au primit o serie de scrisori pline de indignare din partea Părintelui Alonzo de Benavides, un misionar trimis în Mexic pentru a-i creştina pe localnici. El dorea să afle de ce fusese trimis să facă un lucru deja înfăptuit. Indienii aveau rozarii şi cruci şi ştiau tot ceea ce era necesar de la o femeie în albastru, spuneau ei.

În anul 1630, Părintele de Benavides s-a întors în Europa şi, auzind despre călătoriile Surorii Maria, s-a deplasat la Agreda pentru a vorbi cu tânara călugăriţă. Incredibil, ea a descris cu lux de amănunte locurile, oamenii şi obiceiurile pe care el le întâlnise în Mexic. Ea i-a povestit Părintelui uluit întâmplări pe care foarte puţini le-ar fi putut cunoaşte. Iar când misionarul a scos o icoană pe care o foloseau indienii, superiorii Surorii Maria au recunoscut-o ca fiind una dintre cele dispărute de la adunarea din urmă cu câţiva ani.

Dar trebuie remarcat că asemenea fenomene nu sunt întotdeauna necontrolate. În data de 7 noiembrie 1975, doi doctori din Olanada, Karlis Osis şi Erlendur Haraldsson au înregistrat pe peliculă, în cadrul unui experiment televizat, teleportarea unui yoghin indian pe nume Dadaja a fost declarată veritabilă de către Institutul de Ştiinţe Oculte din Paris. Fenomenele de teleportare nu mai pot fi trecute cu vederea de către oamenii de ştiinţă.

Ce spune ştiinţa?

Orice acţiune care se desfăşoară în timpul real este, conform fizicii moderne, o secvenţă indefinită de procese de materializare şi de dematerializare ce se manifestă la nivel cuantic. Aceste materializări şi dematerializări succesive au întotdeauna loc cu o viteză care este mai mare decât viteza luminii şi ele se produc într-un număr atât de mare, încât percepţia acestui proces de către fiinţa umană obişnuită este atunci aproape continuă, la fel ca în cazul fotogramelor care alcătuiesc un film la cinematograf. Însă atunci când intervin energii adecvate foarte mari, se poate produce o deplasare instantanee la distanţe extraordinar de mari, printr-un salt cuantic gigantic. Acest misterios fenomen poartă numele de teleportare.

Fizica cuantică explică teleportarea particulelor

Până nu demult, teleportarea era un fenomen negat de fizica clasică, dar în 1993, un grup de şase oameni de ştiinţă au demonstrat pentru prima oară că fenomenul este perfect posibil din perspectiva fizicii cuantice. Ei nu au putut explica încă fenomenele de teleportare instantanee care se produc cu o viteză mai mare decât viteza luminii şi nici procesul de teleportare a unei fiinţe vii. Până în prezent, ei au descoperit doar modalitatea creării unei copii fidele a unei anumite particule, care va putea fi apoi teleportată oriunde se doreşte. În explicaţia lor, ei au utilizat ceea ce se numeşte în fizică „perechea EPR”. În anumite condiţii un atom excitat îşi degaja surplusul de energie emiţând simultan doi fotoni (foton=particulă, cuantă de lumină). Aceşti fotoni, fiind atunci creaţi împreună, vor avea absolut toate proprietăţile perfect corelate; chiar după ce sunt separaţi, ei rămân pentru totdeauna într-o intimă legătură, aşa încât proprietăţile unuia se transmit şi asupra celuilalt, indiferent de distanţa care-i separă. Aceste experimente sunt un punct de plecare pentru o posibilă viitoare explicaţie completă a teleportării.

[Text preluat de la http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4922]

Filmul artistic Jumper este centrat pe această idee a teleportării naturale a omului, abilitate pe care eroul principal o descoperă întâmplător în condiţii extreme... Rezultate Google pentru filmul Jumper, online, subtitrat. Filmul aminteşte de faptul că asemenea teleportări naturale s-au petrecut de multe secole, iar Inchiziţia îi vâna pe cei care aveau aceasta abilitate, şi îi considera vrăjitori.

La final iată un scurt videoclip ce prezintă în mod artistic teleportarea, dar aici este explicată prin folosirea unui mic dispozitiv special:

Sursa: http://roaim.net.tf