La numai câţiva kilometri de Mangalia, există o peşteră misterioasă în care cei mai mulţi care au păşit acolo, nu s-au mai întors. Ascunsă în pântecele unui deal, o lume străveche şi plină de mister încă nu se arată la faţă pentru a fi înţeleasă: Peştera de la Limanu.
Locul de sub dealul de la marginea comunei Limanu nu a putut fi niciodată explorat în întregime, din cauza labirintului întortocheat de peşteri, în care mulţi dintre cei care s-au aventurat mai mult decât trebuia s-au pierdut şi nu au mai găsit drumul la întoarcere. Legendele localnicilor spun că peştera aceasta ciudată este o poartă către lumea de dincolo de moarte.
Ecaterina Pop
- O lume plină de istorie şi mister
Puţini dintre turiştii care vin vara pe plajele însorite ale Mării Negre de la Mangalia şi Vama Veche, ştiu că un pic mai încolo de asfaltul şoselei pe care păşesc, drumul duce către o lume plină de istorie şi abundă de mister încă nedesluşit de minţile înţelepte.
Intrarea în peşteră se face printr-o poartă metalică de la poalele dealului, mai jos de o pădurice de pini şi este străjuită de câteva pietre mari. Chipurile din piatră care se pot vedea la intrare au făcut ca peştera să primească şi denumirea de „La Icoane”,figuri care se presupune că ar fi fost scrijelite în piatră pentru locul prin care se intră în pământ. “Icoana înseamnă în limba veche “chip”, “imagine”. Nu e vorba de icoane în sensul creştin. Acolo erau nişte chipuri din piatră, chiar la intrare. Bolovanii de la intrare au fost sculptaţi, când am facut eu cercetări se vedeau clar trăsăturile umane, ochii, nasul, gura. Acum sunt răsturnaţi, nu cred că se mai vede ceva. Deci erau nişte capete de piatră care vegheau la intrarea în peşteră. De aceea sătenii au numit peştera “La Icoane”. Figurile astea au fost făcute probabil demult, în vremea dacilor, poate ca un semn de recunoaştere pentru locul prin care se intra sub pământ, ori cine ştie din ce alte motive”, povesteşte profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peşterilor.
Acesta vorbeşte cu tristeţe de inscriptiile pe care le-a descoperit acum treizeci de ani şi care acum nu mai există, fiind acoperite de mâzgâlituri moderne. Întreaga peşteră este vandalizată, acoperită de sute de graffiti ale vizitatorilor inconştienţi.
Totuşi, la aproape 200 de metri de cum păşeşti în Peştera de la Limanu, se mai pot vedea şi astăzi altare ale preoţilor daci şi un cap de om sculptat în calcar. După ce se înaintează tot mai mult în peşteră, drumurile se întretaie de mai multe ori. Uneori, chiar pământul se surpă, astupând intrarea deja folosită şi deschide o alta de a cărei existenţă nu se ştia.
Peştera are o lungime de aproape 4 kilometri şi sute de galerii care şerpuiesc pe sub sat. Se spune că în această peşteră s-au adăpostit dacii împreună cu toate bunurile lor mai de preţ, pentru că erau prigoniţi de către romani. Tot aici s-au adăpostit mai apoi primii creştini, în căutarea însingurării şi a unui loc de rugăciune departe de zgomotul lumii de afară.
- Pământul sacru al lui Zamolxis
De Peştera de la Limanu se leagă şi o serie de descoperiri ştiinţifice, printre care cea mai amănunţită a fost făcută de profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peşterilor (cel care a scris lucrarea “Labirintul subteran de la Limanu”).
Deşi descurajat de cei care auziseră că vrea să facă cercetări la Limanu, profesorul Boroneant a pornit, în anii ’70, în mare descoperire. El a găsit aici ceramică, atât romană, cât şi grecească, însă majoritatea era specific dacică, şi, totodată, a mai descoperit desene rupestre, figuri de oameni şi de animale.
Dintre ele se distinge, prin factura sa aparte, o figură umană, probabil un bărbat stând în picioare sau eventual pe un scaun. Capul este un pătrat umplut cu puncte, trunchiul un oval umplut tot cu puncte. Mâna dreaptă se sfârşeşte ca o pată neagră în formă circulară neregulată; în mâna stângă, personajul pare a ţine un scut pătrat. Demn de reţinut este faptul că, şi la celelalte figuri umane, mâinile se termină cu câte o pată de culoare neagră, lasând impresia unor obiecte ţinute în palmă.
La aproximativ 35 m de la intrare se află şi un bloc de piatră pe care sunt gravate trei figuri umane. Din păcate, reprezentarea a fost distrusă parţial.
Un interes deosebit prezintă figurile de călăreţi; caii văzuţi din profil sunt redaţi în galop, iar călăreţii au chipurile privite din faţă. Ca siluete şi mod de prezentareseamană în mod izbitor călăreţilor daci de pe ceramica descoperită în multe aşezări de pe aria locuită de traco-daci.
Celelalte desene – simbolurile religioase creştine, literele sau cuvintele în caractere chirilice – aparţin perioadei romano-bizantine şi celei ulterioare, fiind o dovadă că peştera de la Limanu a constituit un adăpost pentru populaţia locală până târziu către sec. X-XI e.n.
Cele mai vechi desene aparţin însă foarte probabil perioadei de maximă înflorire a culturii geto-dacice (sec. I i.e.n.) de când datează, conform arheologilor, amenajarea peşterii.
În jurul acestui loc de mister s-au ţesut, aşa cum era de aşteptat, câteva legende ale locului. Astfel că, se spune că peştera este străjuită de însuşi Zamolxis, care păzeşte intrarea în tărâmul sacru până când strămoşii daci se vor întoarce. Localnicii povestesc că bătrânii satului spuneau că înlănţuirea de peşteri ar trece pe sub Dunăre până în apropiere de oraşul bulgăresc Varna.
O altă legendă spune că aici se aud câteodată nişte vaiete stranii şi înspăimântătoare care vin din străfundurile pământului, iar cei care le aud sunt de-a dreptul hipnotizaţi de ele şi pornesc în căutarea glasului. Se spune că acest glas ar fial paznicului porţii metalice de la intrare, care vrea să îi ademenească pe cei neiniţiaţi şi care, din curiozitate, păşesc cu blasfemie pe pământul sacru al lui Zamolxis.
Explicaţia ştiinţifică a acestor sunete ciudate, dată de speologi, este că vaietele sinistre sunt făcute de vântul care străbate numeroasele galerii de peşteri subterane de la Limanu, zgomot care, se pare, influenţează psihicul omului.
Aici, în peştera de sub deal, s-a dezvoltat o faună bogată, datorită lipsei curenţilor de aer, care au făcut ca galeriile din sectorul doi al peşterii să fie populate de lilieci.
Atât cât a fost exploatată de speologi, peştera dă impresia unui oraş imens, organizat pe trei cartiere, în care galeriile seamănă cu nişte străduţe care comunică între ele sau, din contră, se înfundă brusc.
Peştera de la Limanu seamănă cu Peştera Mamut din Statele Unite, care este cea mai lungă peşteră din lume. Unele reprezentaţii ce se găsesc la Limanu sunt unice şi tipice, fiind de fapt cel mai mare labirint subteran din România.
Datorită unicităţii ei, Peştera de la Limanu a fost declarată în anul 1959 rezervaţie speologică.
Sursa: http://www.financiarul.ro
