Dan Puric : Se spune ca in “realitatea de Rai” oamenii aveau trupul acoperit de haina de har a inimii

"Intr-o zi, asteptand sa vina liftul la parterul unui hotel am vazut, intr-un tarziu, cum, in pragul usilor automate care se deschideau, a aparut faptura blanda a unui copilas de o mare frumusete. In spate, discreta ca o umbra, mama lui. Dar, vai, la prima miscare pe care a facut-o, mi-am dat seama ca pustiul suferea de un handicap. Se misca greu, cu o incordare a intregului sau trupusor, ce facea ca aerul sa se crispeze. Isi indrepta ochii rugatori spre mama sa si apoi, simtind sprijinul, indrazni sa paseasca. Dar pasul acela era cat o Golgota - nu pentrul sufletul lui, inca nestiutor, cat pentru biata sa mama. Si astfel, de acolo, din lift am vazut cum a coborat dragostea absoluta a mamei pentru copilul ei. Zeci de brate invizibile se intindeau in jurul lui, ca aerul sa nu-l sfarame, sau ca privirea curioasa a celor din jur sa nu-i raneasca sufletul, mai mult decat o facuse viata. Il apara parca, mangaindu-l incontinuu. Si, nu stiu de ce, in clipa aceea am avut revelatia ca asa trebuia iubit si acest popor roman de o frumusete rara, dar handicapat de o istorie mizerabila. M-am gandit, instantaneu, ca numai dragostea materna, cu dimensiunea ei absoluta ce putea iubi neclintit in fata istoriei potrivnice, ne mai poate ridica din tragedia prezenta. Dragostea de mama are ceva din dragostea lui Dumnezeu catre om, este acea “dragoste care nu cade niciodata”. Oare, astfel de mame nu sunt, in fond, niste martiri anonimi, ce zilnic isi ascund jertfa in tresaririle tacute ale fiintei? Si, de ce oare m-a dus gandul ca la o prabusire dureroasa in gol, la poporul roman? Pesemne ca am fost rapit de amintirea acelui biet preot de tara care, in timp ce neamul romanesc gemea sub piroanele criminale ale comunismului ce-ncerca sa-i zdrobeasca atata trupul cat si fiinta, indraznea sa spuna :”Ideologiile nu sunt bune, pentru ca nu au mama”. Am citit candva o mica povestioara. Se spune ca, intr-o companie comerciala, un om tanar si cumsecade a murit. Mare a fost durerea colegilor sai, cand au vazut ce s-a intamplat, dar mai mare a fost surprinderea cand au aflat, nu se stie cum, ca sufletul bietului om, ajunsese in iad.Iar povestea spune mai departe cum, revoltati, acestia s-au dus pana la portile Iadului, ca sa-l scoata de acolo. Dar, cu toate rugamintile si eforturile, nu au reusit. Apoi a venit directorul companiei, care s-a dus la randul sau sa-i roage pe cei care ii rapisera sufletul bietului om, sa-l elibereze. Dar totul a fost zadarnic. Disperati, in cele din urma, oamenii au apelat la episcopul locului, sa-ncerce sa faca ceva. Dar si in fata acestuia, portile Infernului au ramas inchise. Si astfel, peste toata aceasta nedreptate, zilele treceau fara speranta, adancind durerea celor care il iubeau. Pana cand, intr-o dimineata, in fata portii Iadului, cu pasi marunti, garbovita parca de o durere care-i tinea inima ca intr-un cleste, aparu o batranica. - Tu, cine mai esti?, rasuna vocea - o voce inspaimantatoare, coborata ca un trasnet, din neantul Infernului. Necutremurata de nimic, decat de propria-i durere, batrana raspunse: - Sunt mama lui. Lasati-ma sa intru! Si abia atunci, ca prin minune, portile Iadului s-au deschis - s-au deschis pentru intaia oara, iar mama a intrat acolo, ca sa-si salveze fiul. Niciun copil din lume nu a crescut vreodata atat de mult fata de mama lui, incat sa poata sa nu-i spuna mama. Ce sfanta ierarhie! De cand am fost mic si pana-n ultima ei clipa, mama imi dadea un sfat: -“Dragul mamei, nu-ti arata inima oricui!” Si nu stiu de ce, atunci cand imi spunea adevarul acesta, frumosii ei ochi albastri, erau strafulgerati, pentru o clipa, de o indefinita tristete. Parca ar fi vrut sa ma apere pentru tot restul vietii - si realiza ca nu putea. Dureroasa fatalitate, ce o facea sa-si traiasca viata din inabusite strangeri de inima, infinite griji ce-i marcau, necrutator, fiinta. O asiguram, instinctiv, ca totul o sa fie bine. Ca apoi, pe ascuns, sa ma arunc in valurile vietii. Iar viata imi cerea sa nu imi ascund inima - si abia atunci, destinul indiferent o lovea cu tarie, zdrobind-o. Prabusit, dezamagit cumplit de tradarile vietii, ma-ntorceam in mica ei garsoniera. Mama se facea ca nu-mi vede rana adanca ce ma-ngenunchease. Imi facea de mancare, apoi imi intindea masa, avand grija sa am in farfurie bucatile cele mai bune. - Lasa, dragul mamei, ca trece si asta! Inima mea se refacea incet-incet, oblojita de invizibile si tandre mangaieri. N-aveam de unde sa stiu ca, vindecat, plecand apoi, inima ei ramanea cuprinsa de un suvoi de tristete, coplesita de singuratati. Se spune ca in “realitatea de Rai” oamenii aveau trupul acoperit de haina de har a inimii. Si atunci, oamenii isi vorbeau de la inima la inima. Ce minune facuse Dumnezeu, cand spusese ca “totul o sa fie la vedere!” Dar, ce cumplit ca acest “totul” a fost distrus, mai apoi, prin pacat. Si atunci, de rusine, se spune ca inima s-a ascuns in trup. “Trei inimi ai in tine, muritorule!” spun sfintii, “Cea a lui Dumnezeu, cea a sufletului tau si cea de carne si sange, prin care curge viata. Si toate trei bat dimpreuna. Dar atunci cand in tine, inima Domnului nu mai bate, sa stii ca esti in moarte sufleteasca. Dar eu simt ca langa inima lui Dumnezeu, mai este o inima … cea a mamei. Iar cand aceasta nu mai bate… esti singur!

Dan Puric

Sursa: eulinterior.blogspot.ro

Misiunea mamei pentru copilul ei

Ca mame mereu ne întrebăm ce să facem ca copilul nostru să fie fericit şi să nu-i lipsească nimic? Aşa m-am întrebat şi eu şi am căutat informaţii în cât mai multe direcţii şi surse. Adică când nu aveam copii mă întrebam ce ar trebuie să fac, să citesc pentru a-i oferi copilului tot ce e mai bun, pentru ca să fie sănătos şi să se dezvolte armonios? Şi astfel am început să caut informaţii diverse despre acest subiect.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorgiţă

Astfel am găsit cartea „Galvanoplastia spirituală – o educaţie care începe înainte de naştere” scrisă de Maestrul O.M.Aivanhov. Am aplicat diverse învăţături care au funcţionat nesperat de bine şi acum copilul se manifestă aşa cum l-am programat, adică plin de voioşie, vesel, fericit, bucuros, etc. După un timp s-a născut primul copil pe care l-am dorit şi aşteptat ceva timp până şi-a făcut apariţia (probabil a aşteptat „să mă mai deştept”). După ce s-a născut mă gândeam cum să-l cresc ca să fie fericit şi vesel tot timpul. De curând am găsit un material extrem de valoros care spune că „menirea mamelor faţă de copii lor este să-i înveţe 3 lucruri şi anume: iubirea, iertarea şi impecabilitatea. Să-i învăţăm că cine sunt ei trebuie dezvoltat şi că atunci când sunt dezvoltaţi până la punctul la care se acceptă ei înşişi, numai atunci se vor considera acceptabili pentru lumea din jur. {Maestrul Ramtha}

Nu este o misiune uşoară deoarece pentru a-i învăţa pe ei trenbuie să existe aceste caracteristici activate în noi. Nu poţi să-i spui copilului „fă aşa”, dacă tu „nu faci cum îi spui”. În prima fază a vieţii copilului, adică, în perioada celor 7 ani de acasă, copilul imită tot ce fac adulţii din jurul său. Dacă îi spui una şi faci alta se va dezvolta în el mesaje şi atitudini contradictorii.

Cred cu tărie că, dacă copilului îi oferi timp, iubire şi atenţie el se dezvoltă în armonie cu el, cu cei din jurul său şi cu întreg universul. Au nevoie în primul rând de atenţia noastră pentru a-i îndruma să descopere cele 3 caracteristici(iubirea, iertarea şi impecabilitatea) ca bază pentru o viaţă plină de bucurii.

Important este să-i învăţăm să exploreze, să iubească, să înţeleagă şi să nu judece.

Când devii mamă este unul din cele mai măreţe momente în care poţi arăta celui pe care-l educi unde este puterea, responsabilitatea şi bucuria. Adică să-i arăţi că toate astea sunt în interiorul lui. Creşterea şi educarea unui copil este un moment magic în care exersezi şi trăieşti iubirea necondiţionată. Este foarte important să îl susţii şi să fii de partea lui, deoarece în această perioadă el învaţă să se iubească, să aibă grijă de el, să se ierte, să fie puternic şi hotărât. Să ne iubim copiii cu toată tăria şi cu toată inima şi să le dăm fiecare moment care simţim că nu ne-a fost acordat nouă. Să visăm şi să iubim cu copiii noştri. Să nu lăsăm copiii să ne vadă în nesiguranţă sau nesigure. Să-i învăţăm cum să recadreze toate problemele care apar şi să nu aibă prejudecăţi. Să-i învăţăm că frumuseţea nu e totul, dar că nobleţea şi curajul sunt importante. Trebuie să-i învăţăm că ei fac călătoria vieţii lor şi că noi suntem doar mamele care-i iubim necondiţionat.

În perioada dintre 7 şi 14 ani au cea mai mare nevoie să ne simtă aproape, să ne ştie ca cele mai bune prietene, pentru că astfel nu vor mai căuta „găşti” unde să comunice ce au de spus. Vor avea prieteni cu care vor experimenta diverse situaţii dar vor ţine cont de ce le-a spus mama pentru că ei simt că eşti cu sufletul lîngă ei şi astfel vor dezvolta curajul şi hotărârea. Astfel nu vor mai fi uşor de influenţat iar dacă au momente în acre se „lasă păcăliţi” se vor trezi repede deoarece simt suportul energetic şi de iubire necondiţionată.

Între 14 şi 18 ani este foarte important să avem încredere în deciziile lor şi să-i susţinem. Acum îşi consolidează capacitatea de decizie şi încrederea în ei. În această perioadă îşi dezvoltă atitudinea de învingător.

Cea mai importantă perioadă este 0-7 ani pentru că atunci li se implementează cele mai multe programe inconştiente.

Acesta e un subiect destul de greu la care orice mamă e bine să mediteze şi să fie de două ori mai atentă înainte de a lua o decizie, cum se comportă, la ce valori se raportează pentru că, prin acestea programăm copiii pentru viaţă. Succes şi spor la lucru cu voi pentru a oferi copiilor voştri o viaţă plină de bucurii. Cu drag

Sursa:  holisterapi.wordpress.com

Viaţa la ţară, o bombă cu explozie întârziată?!

Viaţa la ţară nu mai este ca odinioară. A pierit clocotul de bucurie al zilelor în care fiecare ştia ce are de făcut şi de aşteptat. De fapt, au dispărut tinerii, au plecat bătrânii, s-au năruit multe case, iar altele sunt de-a dreptul pustii. După ‘90, puţinii locuitori ai satelor sunt mânaţi, parcă, de urgenţa timpului care se răzvrăteşte. Şi nu împotriva climei sau a firii umane, ci a unui amestec ciudat de apăsare nevăzută, de hoţie cunoscută (se fură, de pildă, kilometri de cablu telefonic!), de minciuni vehiculate, de manipulări şi dezinformări. Nu ştiu dacă odată cu prăbuşirea comunismului s-au ales apele şi caracterele. Înţeleg însă că au început să se adâncească diferenţele de opinie, de interese, de necunoaştere, dar şi neputinţa de a face faţă greutăţilor zilnice, muncii pământului, vârstei înaintate. Altădată, nimeni nu se grăbea să existe cu atâta înverşunare a neputinţei, cu atâta apăsare sufletească… Astăzi, mulţi oameni de la ţară sunt victima contextului care pune modernitatea şi capitalismul în conflict cu nepăsarea autorităţilor. Astăzi, mulţi oameni de la ţară şi-au vândut pământul străinilor: greci, arabi, italieni, evrei… În timp ce fostele livezi de pomi fructiferi sau podgoriile, care aparţineau, cândva, statului, sunt invadate de ciulini. Ciulini şi bombe cu explozie întârziată…

Undeva, pe harta ţării, la cumpăna dintre Subcarpaţii Getici şi Câmpia Română, am întâlnit oameni care nu-şi mai permit răgazul să respire. Să-şi ia o distanţă între ceea ce fac şi ceea ce şi-ar dori cu adevărat; între ceea ce simt şi ceea ce duc în spatele încovoiat de muncă şi aşteptare zadarnică. Acolo, viaţa pare a fi o boccea zvârlită, la întâmplare, pe marginea drumului. Numai trăitorii locului nu ştiu acest lucru. Sau nu vor să-l exprime. Dacă-i întrebi: “Cum merge pe la voi?”, îţi răspund, în doi peri, văzându-şi mai departe de ale lor: “Merge, merge… cu noi cu tot. Ne ducem la vale…”. Trebuie să-i priveşti cu duioşie şi să accepţi că spun adevărul. Adevărul lor, îmblânzit de speranţă. Fiindcă şi acolo, la cumpăna dintre Subcarpaţii Getici şi Câmpia Română, mai există nădejde. Una tipică locului şi timpurilor noastre. Care abundă în nemulţumiri nerostite, dar intuite. Cineva îmi spunea, conspirativ, că, undeva, la marginea localităţii, se construieşte, de câţiva ani, un depozit subteran pentru deşeuri radioactive. Deşeuri de… import. “E greu de verificat, dar la ce folos? Oricum, zarurile au fost aruncate!” - se aude prin comună. Oricum, boala sistemului se întinde ca o plagă; oricum se ştie că în multe localităţi din ţară - pe şest - sau cu acordul autorităţii responsabile, pe mari suprafeţe de teren arabil se “cultivă” moartea; una care nu dă socoteală nimănui. Se dă prioritate “bombelor cu explozie întârziată”, gunoaielor toxice aduse de oriunde, mai ales de când “suntem europeni”…

Dar viaţa la ţară merge înainte… şchiopătând. Nimeni nu vede, nimeni nu aude. Poate pentru că, deocamdată, nu face zgomot… (Veronica Marinescu -curierulnational.ro)

TOTB/ Roxana Bucata: Țăranul și corporația: Cum se transformă satul românesc, amenințat de landgrabbing

De la drumul național spre Turda, faci la dreapta înainte să închei cei 20 de kilometri de la ieșirea din Cluj și pornești la vale, pe un drum asfaltat, printre case îngrijite, cu lanuri aurii la orizont. Zgomotul camioanelor și mirosul de benzină se atenuează pe măsură ce te apropii de centrul satului Tureni. Aici, liniștea e deranjată doar de un radio care se aude de la bar și de uruitul unei mașini de curățat știuleți, pornit la câteva case mai încolo.

E vremea recoltei, așa că foarte rar zărești un om la lucru în grădină, iar pe drum, în afară de câte o mașină în trecere, te întâlnești doar cu câțiva țigani care au venit dintr-un sat vecin, cu căruța, să strângă gunoaie. Toropiți de soare, molipsiți de încremeneala satului, tinerii n-au spor la strâns ambalaje și se opresc bucuroși să-ți dea referințe despre localnici.

“Cel mai mult pământ are domnu’ de aici, de peste drum”, spune una dintre fete, care pare să fie mai informată decât cei de la Registratura primăriei și nici nu termină propoziția că-l și strigă pe sătean: “Domnu’ Ludușan, veniți până la poartă!”. Iosif Ludușan iese din hambar și deschide poarta. Are 70 de ani, s-a născut în Tureni și a făcut agricultură toată viața, la fel ca părinții lui. “De când am primit terenul înapoi de la CAP, o bucată de pământ nu am lăsat nelucrată. În fiecare an am lucrat tot pământul. Pe raza comunei nici nu mai e nimeni care să-l lucreze așa. Acum, mulți au abandonat, l-au dat la asociație, la Transavia”, spune agricultorul care își lucrează cele 20 de hectare cu puțin ajutor de la băiatul lui. Avantajul lui este că are utilaje și, chiar dacă au fost secetă și recoltă slabă, pierderea nu a fost așa mare pentru că nu a plătit pentru servicii.“Un hectar de cultură costă cam 2.500 de lei, dacă o lucrare nu o execuți bine, ai pierdut recolta. S-au scumpit și carburanții, așa că foarte mulți oameni au dat pământul în arendă. Eu nu am dat deloc, nici nu am de gând. Îl muncesc cât pot”, spune Iosif Ludușan, care ar fi mai bucuros să vadă oamenii asociindu-se în comună și lucrând pentru ei.

Compania Transavia, producător de carne de pui din județul Alba, și-a făcut apariția în comuna Tureni anul trecut, și până acum a luat în arendă 1.060 de hectare de la țărani, dintr-un total de 7.000 de hectare de teren agricol al comunei. Comasarea terenurilor continuă. “Când a venit Transavia, am citit contractul, am pus afișe prin sat și am făcut adunare generală. Le-am zis oamenilor : dacă și-l dau, nu și-l dau, e treaba lor”, spune doamna primar Elena Daniela Mănăilă. “Le-am citit la oameni tot contractul, articol cu articol. Erau două articole care mie nu mi-au plăcut, le-am explicat la oameni să fie în cunoștință de cauză, ce decid e problema lor”, spune acesta. Una dintre clauzele care au ridicat probleme a fost cea care stipulează că terenul este dat în arendă pe o perioadă de zece ani. În ciuda prevederii, mulți oameni din comună și-au dat pământurile pentru 100 de euro pentru un hectar pe an sau 800 de kilograme de porumb pentru un hectar pe an pentru terenuri arabile, și jumătate din această valoare pentru terenuri nearabile. În plus, se adaugă o sumă de bani egală cu nivelul impozitului agricol anual corespunzător.

“Că e un lucru bun, rău, asta decide fiecare. Și părerea mea e împărțită. Pe de o parte, e un lucru foarte bun pentru că se lucrează terenul. Dar, pe de altă parte, ca și proprietar, dacă vrei să-ți faci ceva pe terenul tău – poate peste cinci ani îi crește valoarea -  nu poți pentru că l-ai dat în arendă”,spune doamna primar.

“Am și intrat un pic într-un conflict cu compania, pentru că nu e stabilită foarte bine proprietarea.  În unele cazuri, terenul era în litigiu sau se suprapuneau două titluri de proprietate sau nu se închidea tarlaua. Societatea, să zicem, a luat în arendă pe hârtie 20 de hectare, dar, în realitate, erau doar 18 și se suprapuneau cu terenuri ale unor cetățeni care nu dădeau în arendă. A doua, nemafiind drumurile de exploatație agricolă, încercau să-și transporte produsele pe drumurile noastre comunale. Sper să înțeleagă, să-și facă drumuri de exploatație agricolă”, mai spune doamna primar, care susține că trebuie făcută o lege a comasării. Compania și oamenii au o înțelegere scrisă acum, dar nu e de ajuns, trebuie legiferată această situație, spune aceasta.

Landgrabbing-ul, o amenințare mondială

Acapararea de teren de către companii e deja un fenomen național și este combătut de Asociația Ecoruralis, care promovează, în schimb, micii fermieri și hrana sănătoasă.“După cum am observat noi, companiile intră unde este disponibilitate de teren al cuiva, al satului, al oricui și unde există și un context social care să le permită să acceseze mai ușor terenul.În Tureni, populația este îmbătrânită, fiecare om are un teren pe hotar, pe lângă grădină și se poate acționa. Poți să te apropii de om, să vii cu cifre, speculații pentru a prelua terenul respectiv”, spune Attila Szocs, administrator la Ecoruralis, asociație care studiază fenomenul de landgrabbing, adicăacapararea de către corporații, eventual străine, a terenurilor agricole, comasarea lor pe suprafețe foarte întinse, practicarea unei agriculturi intensive, scoaterea recoltei din comunitate, transformând satele în zone monoindustriale axate pe agricultură modernă în care omul nu-și mai are locul.

Transavia a luat în arendă suprafețe mari de teren în comuna Tureni la un preț mic, dar pe o durată mare de timp, ceea ce e avantajos pentru companie. “Dacă a devenit stăpân pe majoritatea terenurilor, ce mai contează restul?”, spune Attila, care consideră că oamenii nu sunt destul de bine informați dacă iau astfel de decizii. “Ei dau pământul, dar o să aibă în vecinătatea lor o firmă care face agricultură în mod total diferit. Intră cu pesticide, intră pe terenuri mari, intră și pe terenuri care nu sunt cumpărate sau arendate. Din punct de vedere economic, zona respectivă va fi axată pe acea monoindustrie. Din punct de vedere al mediului, vor fi poluate apele, pentru că societățile folosesc erbicide, pesticide, îngrășăminte chimice. Și țăranul folosește erbicide, dar numai când are nevoie și dacă are bani. Nu o să folosească tot timpul, el încearcă să ocolească metoda asta, merge pe prevenție, mai iese cu sapa, nu stă cu burta la soare și așteaptă să crească buruienile ca să folosească erbicidul. Companiile vor folosi chimicale la cu totul altă scară”, spune Attila care se întreabă: “Omul, dacă ar fi conștient că dă în arendă pământul la un mare industriaș și îl primește înapoi peste 10 ani, total distrus și steril, l-ar mai da?”.

Economic, avem de-a face cu un blocaj, spune Attila. Transavia nu va vinde produsele în sat, nu va ajuta satul cu nimic, dimpotrivă, limitează posibilitățile din comunitate. “Dacă va continua acapararea masivă de terenuri, Tureniul va fi un sat mort. Autoritățile trebuie să se decidă pe ce cale o iau, pe calea sustenabilă sau pe calea dezvoltării bazate pe industrie și beneficii rapide.Se pot accesa fonduri europene, guvernamentale, te poți dezvolta altfel. Îți trebuie o viziune, ceva diferit față de ce oferă acum Primăria Tureni. Dar în contextul prezent, fiecare se bucură de orice firimitură”.

Tureniul este una dintre multele comunități care au intrat în acest joc allandgrabbing-ului . “Județul Timiș este o altă zonă acaparată masiv, unde companii cu capital străin se bat cap în cap. Dar și în zona de câmpie – Călărași, Brăila, Constanța, Fetești – sunt cazuri. Știm un caz în care un industriaș german vrea să intre într-o zonă pe lângă Fetești, să cumpere 35.000 de hectare de teren. Dacă asta e viziunea autorităților – investiții străine, capital străin – în România vom vedea insule străine, unde industriași străini cultivă pentru export și noi să fim doar interfața lor de business, ca o masă de poker.”

Acapararea de teren este un fenomen mondial, iar cele mai grave cazuri sunt în Africa. Dacă legislația din România e proastă, în Africa e dezastruoasă. Acolo, șeful de trib este responsabil pentru toate terenurile comunității, iar dacă el ia decizia să primească bani de la industriași, toți membrii tribului rămân fără titlu de proprietare. Asta se întâmplă în toată Africa, spune Attila, iar oamenii se mută la periferia marilor orașe, unde trăiesc în sărăcie și în boală. Toate țările bogate se concentrează pe cumpărarea de terenuri în Africa. “E un fel de neocolonianism. Dacă de-a lungul istoriei am obținut terenurile prin forță, acum obținem cu bani și acte”, spune Attila.

Soluția propusă de Ecoruralis constă în asocierea țăranilor pe plan local. “Am fost în județul Buzău și am văzut o alternativă foarte faină. La nivel comunal, oamenii își uneau pământurile și le lucrau ei prin sistemul pe care îl gândeau ei a fi viabil pentru agricultură. Astfel, nu mai depinzi de un industriaș, ci de puterea de muncă a fiecăruia, de investițiile fiecăruia. Unul e mai tânăr, unul e mai bătrân, unul e mai bogat, altul mai sărac, dar își pun totul laolaltă și lucrează împreună”.

Insula ecologică

Sandor Korosfoy s-a mutat în urmă cu mai mult de doi ani în satul Comșești, comuna Tureni. În continuare lucrează în Cluj, la o firmă de certificare de sisteme de managent, dar locuiește la țară, unde a pus bazele unei gospodării bio. Împreună cu un vecin, acesta a cultivat cereale și cartofi, dar nu au avut recoltă, pentru că pământul e foarte aproape de cele ale vecinilor care dau cu insecticide, iar toate insectele vin la ferma ecologică. “Am avut invazie. Noi punem plante și stropim cu ceaiuri să nu le lăsăm să vină, dar au venit și n-am mai avut ce să facem. Neavând nicio intenție să dăm cu chimicale, recolta s-a distrus, foarte puțin a rămas”, spune Sandor despre cultura de 4 hectare. Acum au rămas doar cu grădinile, de unde au îndepărtat gândacii manual sau stropind legumele cu ceaiuri, macerat de urzică sau punând crizanteme în jurul lor, flori neîndrăgite de gândaci.

“Noi experimentăm metoda cu teren acoperit, fără săpat, fără arat. Pregătim pământul, punem semințele, acoperim cu paie și doar unde au ieșit plantele care ne interesează le lăsăm libere. Necesitatea de a uda este redusă, pentru că paiele păstrează umiditatea. Nu cresc buruieni, iar dacă totuși apar anumite specii, sunt ușor de smuls. Pământul va rămâne cu aceste paie, care se transformă în compost, și va fi un pământ destul de afânat, nu se va mai săpa.  Acum experimentăm, am avut o recoltă foarte bună cu metoda asta”, spune Sandor care are și dovada: un “dovlecel” de vreun metru cules din grădina sa. Și vecinii au văzut că e o metodă bună și se gândesc să o preia. Dacă în grădinile țăranilor care fac agricultură covențională, recolta a fost strânsă deja, grădina bio a lui Sandor e încă verde, la mijlocul lui septembrie.

Pe lângă grădină, Sandor are și o fermă de capre în asociere cu alte trei familii. De asemenea, ferma e bio, caprele pășunând pe o suprafață de aproximativ 100 de hectare, unde nu s-a folosit îngrășământ chimic în ultimii 10 ani. “Suntem la nivel de subzistență, pentru că ce se produce e pentru consum propriu; o parte se vinde, dar veniturile nu acoperă întregul trai. Obiectivul este să ne strângem 4-5 familii, să facem o fermă modernă, ca un centru de resurse în care să fim capabili să furnizăm tot ce este nevoie pentru o familie de la oraș care vrea produse agricole bio – lactate, ouă, pâine, roșii, castraveți, dovlecei – și să asigurăm familiilor noastre absolut tot, să nu mai fie nevoie să cumpărăm altceva”, spune Sandor.

Pentru a construi acest centru de resurse, fermierul este în căutarea unui teren în sat, mai izolat de terenurile contaminate cu pesticide, unde să cultive cereale și să crească animale. Planul este să facă înțelegeri cu alte ferme de unde să ia animale – vaci bălțate românești, cai huțuli, bivolițe, rațe etc. – și să le dea înapoi peste un an, doi. Între timp, face un centru de resurse pentru familiile tinere de la oraș care vor să se stabilească la țară, cărora Sandor le va putea oferi o mică fermă de start-up: trei porci, o vacă, găini, semințe și ce le mai trebuie.

Sandor este și el martor la acapararea terenurilor de către Transavia în comună, dar vede un avantaj în asta pentru tinerii care vor să se stabilească la țară și să înceapă o fermă, ca el. Compania dictează un preț mic al pământului, astfel că și tinerii își pot permite să ia în arendă pământ. De asemenea, pentru țărani poate fi un lucru bun. Poate unii dintre ei care lucrează cu mijloace medievale nu aveau o recoltă de 800 de kilograme la hectar, cât primesc de la companie.

“Majoritatea care își dau pământurile sunt în vârstă, oricum nu mai pot să lucreze, sau sunt mutați la oraș și pământul respectiv nu le mai aduce venituri ori, pur și simplu, sunt obosiți după zeci de ani de muncă al căror rezultat oricum nu prea se vede. Normal că, dacă ar fi să judecăm logic, să primești 100 de euro pentru hectar pe an e destul de puțin, având în vedere că, dacă mergi în piață și îți faci cumpărăturile, 200 de lei lași acolo dacă îți iei ce ai nevoie pe două săptămâni, iar dacă e să-ți cumperi tot, de la legume la cereale, ești în pierdere”, spune Sandor.

Dar principiul nu e sănătos. Pe terenurile respective se va face agricultură intensivă. Acum sunt anii pregătitori ai terenului. Urmează ca pământul să fie tratat cu îngrășământ chimic și pregătit pentru un nivel mai mare de eficiență, probabil într-un an sau doi vor ajunge acolo. Un nivel mai mare de eficiență înseamnă un nivel mai mare de contaminare, spune Sandor care adaugă că există inclusiv riscul ca societatea să cultive organisme modificate genetic. Dacă vor începe să cultive astfel de plante tot ce e în jur, în cursul anilor, se contaminează.

Și Sandor promovează asocierea și lucrarea unei ferme de minim 10 hectare – pentru că acolo începe rentabilitatea. Dar, cu rotație de culturi bio, pentru a nu sărăci solul, și cu monitorizarea semințelor ca în cazul în care se contaminează cu OMG-uri să luăm altele. Deși sună ciudat pentru țăranii care au suferit din cauza colectivizării, refacerea  asocierilor este soluția pentru zonele rurale. Într-un sat de 300 de familii ar putea exista 4-5 ferme la care să se asocieze mai multe familii, iar agricultura ar deveni rentabilă. Din producția lor ar asigura și necesarul celorlalți din sat – se produce local, se consumă local. Dezvoltarea satelor și apropierea de oraș au făcut ca în sat casele să aibă toate facilitățile celor de la oraș, iar la magazine să găsești tot ce cumperi și de la supermarketul din oraș, astfel că și nevoile sătenilor s-au schimbat. Fermele vor fi nevoite să asigure produse semi-preparate, așa cum se cere, și numai prin asociere ar fi posibil ca fermierii să-și facă și o microfabrică unde să producă astfel de alimente. Iar dinamica satului este încurajatoare. Deși mulți tineri din sat nu sunt interesați de agricultură și pleacă spre orașe, multe familii tinere de la oraș se mută la țară, pentru că e mai ieftin, iar distanțele sunt tot mai scurte. Dacă acum 20 de ani era greu de ajuns de la Cluj la Tureni, acum este foarte ușor, iar peste 20 de ani probabil va fi și mai facil.

Dar, dacă fenonemul de acaparare continuă, nu vor mai putea fi făcute ferme locale, iar toții banii vor merge la Transavia. Modelul de dezvoltare propus de Sandor va funcționa doar dacă va exista destul teren pentru localnici. În plus, se va ajunge la situații paradoxale ca țăranul care creștea găini în curtea lui să-și cumpere de la magazinul din sat ouă de la compania care i-a luat terenul în arendă, pe bani mai mulți decât dacă ar avea ouă din producția proprie.

Noi nu mai vrem pământ

Transavia a luat de pe umerii multor săteni din Tureni o mare povară – pământul pe care nu mai pot sau nu-l mai pot lucra. Cei mai mulți dintre cei care au semnat contracte cu compania din Alba Iulia sunt bătrâni, nu au utilaje și nici ajutoare.

La ora prânzului, la celălat birt din sat, aproape de lanurile de porumb, stau doi consăteni la un pahar de tărie. “Dacă stai să socotești aratul, discuitul, semănatul, sămânța și restul, nu se merită, nu ne scoatem banii”, spune unul dintre ei care și-a dat în arendă 1 hectar și 70 de arii la Transavia. Și-a păstrat 25 de arii, atât cât poate lucra. Pe terenul rămas cultivă legume pentru consum și evită pe cât posibil erbicidul.  Tată a șapte copii, bărbatul de 61 de ani nu mai are niciun venit, pentru că de doi ani este șomer. “Nu-i avantajos, am auzit că-i promis 800 de kilograme la hectar, din care se mai trage TVA, se ajunge la 650 de kilograme. În orice caz, pe țărani îi abțiguie cum scrie cartea. Astea-s legile țării”, spune săteanul.

Cum clienții sunt la recoltat sau se ascund prin case de căldură, doamna care vinde la magazinul din centru are timp să povestească despre mersul satului pe vremuri și cum s-a schimbat până acum. “Înainte toată lumea avea terenul lui, lucra… Acum lumea dă pământul pentru că nu are posibilitate să-l lucre. Erbicidul e scump, dacă n-ai sămânță trebuie să cumperi, un săculeț costă o sută și ceva. Îngrășământ, 130 de lei sacul. Ce-i un sac?”, spune Iuliana Nagy, care și-a dat cea mai mare parte din pământ fetei, care a rămas în sat și se ocupă, împreună cu soțul, de agricultură.

Mașina de desfăcut știuleți a tăcut, semn că e ora mesei. Doamna Coroiu a pregătit prânzul pentru muncitorii chemați la treabă. După masă, Ioan Coroiu povestește cum se descurcă la 90 de ani cu treburile agricole. “Am 10 hectare de teren aici în Tureni, până anul trecut le-am lucrat, anul ăsta am dat 6 hectare la asociație, la Transavia”, spune el. Observ cum toată lumea spune “asociație” când vorbește de Transavia, semn că anii colectivizării nu sunt așa îndepărtați pentru cei bătrâni. “De vrem, de nu vrem suntem mulțumiți. Era bine când era al nostru, îl lucram noi, da’ acum nici nu putem, suntem bătrâni”, spune Ioan Coroiu.

“Oamenii au îmbătrânit, tinerii s-au dus la oraș, s-au făcut domni. Nu mai sunt agricultori, tineretul se duce, lasă pământul, lasă agricultura. Așa o venit vremurile astea. Aici la noi să spun că poate vin de la oraș acum. Vin aici și își fac case, cumpără grădini, poate că s-ar schimba într-altă privință treburile agriculturii. Dar agricultura încet mere de tăt”, spune bătrânul care s-a născut în Tureni, a muncit 30 de ani în fabrica de ciment, a fost doi ani în război. Lăcrimează. “Au trecut, acum sunt 90 de ani. Soția are 84 de ani. Suntem aproape de cimitir, dar mai merem. Nu ne lăsăm (râde).”

Familia Chiorean a dat 3 hectare și 70 de arii la Transavia și primește în schimb 800 de kilogame de cereale pe hectar pe an și echivalentul în bani a valorii impozitului pe teren. “Eu am 73 de ani, nevasta 67, băiatul stă în Turda, fata în Cluj, avem nepoți care au terminat facultăți. Cine să-l lucreze?”, se întreabă Ion Chiorean. Din tot terenul au păstrat un hectar pe care încă mai cultivă porumb, grâu furajer și cartofi, dar întreținerea și recoltarea sunt foarte scumpe pentru că nu au utilaje. “Am semnat contract pe 10 ani. Am auzit prin sat că după 10 ani nici nu ni-l mai dă înapoi, dar ne pare bine că l-au luat. Oricum nu-l mai putem scoate de la ei, ca să-l scoți trebuie să plătești cauțiune de 3.000 de lei la hectar”, spune bătrânul.

Doamna Maria Chiorean aproape plânge de bucurie că au scăpat de teren. “La 73 de ani să mai lucri în agricultură ca să te întreții… Copiii pleacă din sat, că nu e plătită munca asta de jos”, spune ea. Unii, însă, nu renunță la pământ nici în ruptul capului. “Am o mătușă, are 88 de ani, a săpat singură, și-a strâns vreo doi cartofi. Și acu’ dacă o cauți, ea e la cules”.

Până în acest moment, compania Transavia nu a furnizat un punct de vedere cu privire la strategia sa.

Sursa: gandeste.org

Statul va limita cumpărarea de terenuri de către străini, după liberalizarea pieţei

Statul va lua unele măsuri, anul viitor, pentru a limita cumpărările de teren de către străini, după liberalizarea pieţei, la 1 ianuarie 2014, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. “În momentul de faţă persoanele fizice străine nu au în proprietate teren în România. Piaţa funciară se va liberaliza de la 1 ianuarie 2014, conform Tratatului de aderare pe care îl avem şi care este semnat şi vizavi de care nu putem face modificări”, a spus ministrul, citat de Mediafax.

El a adăugat că Ministerul Agriculturii va lua măsuri astfel încât în anul 2013 să preîntâmpine un fenomen “de care s-au speriat foarte mulţi”.
Constantin a adăugat că în 2013 va fi pregătită o agenţie, cel mai probabil Agenţia Domeniilor Statului, pentru a fi “un fel de jucător pe piaţa funciară” şi care să dea aviz persoanelor fizice străine interesate de achiziţia de terenuri în România, după modelul altor state membre.

Limitarea suprafeţei cumpărate sau experienţa în domeniu

Unele state membre, a spus ministrul, au impus o limită de suprafaţă la cumpărarea terenurilor de către persoanele fizice, iar alte state au condiţionat acest lucru de existenţa experienţei în domeniul agricol în statul respectiv.

“Deci, după acest model vom lua anumite măsuri pentru a limita şi pentru a oferi competitivitate agricultorilor români în raport cu ceilalţi agricultori de pe piaţa europeană, care până la urmă vor veni cu un capital mult mai mare pe piaţa românească. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că şi în agricultură avem nevoie totuşi de investitori. De aceea cred că trebuie să creăm şi un mediu propice pentru ca aceşti investitori să vină şi să investească în România. Condiţia este ca taxele şi impozitele să fie plătite în România, iar profitul să nu fie externalizat”, a arătat Constantin.

Străinii administrează 800.000 hectare de teren agricol

În prezent, aproximativ 800.000 de hectare de teren agricol la nivel naţional sunt administrate de cetăţeni sau firme străine.
“Se estimează că la nivel naţional sunt 800.000 de hectare de teren agricol, luate mai ales prin arendare de străini”, declara, la finele lunii august, Florin Marius Faur, directorul executiv al APIA Timiş, care a condus instituţia la nivel naţional până în urmă cu câteva luni.

Potrivit celui mai recent recensământ agricol din România, suprafaţa agricolă totală a României era în 2010 de 13,3 milioane de hectare, din care 8,3 milioane de hectare reprezintă teren arabil.

Nici Ungaria nu va mai permite străinilor să cumpere terenuri agricole

Ungaria va adopta în curând o nouă lege prin care va interzice străinilor să cumpere terenuri agricole, a anunţat premierul Viktor Orban, transmite AFP. Premierul a precizat că odată ce legea va intra în vigoare, investitorii străini nu vor mai putea cumpăra terenuri arabile, asigurând că reguli similare se aplică în ţări precum Franţa şi Austria.

Orban a exprimat, totodată, intenţia de modernizare a sectorului agricol, “pentru a întoarce pagina agriculturii socialiste”, la un congres al Asociaţiei agriculturii ungare.

“Anul 2013 va aduce schimbări în agricultura ungară, care nu au mai avut loc în ultimii 50-100 de ani”, a adăugat premierul. El a precizat că legea, în curs de analiză în Parlament, va proteja terenurile cultivabile de speculatori şi bancheri, favorizând deţinerea de terenuri de exploatările agricole mici şi mijlocii, în detrimentul celor mari.

Legea va permite şi recuperarea “terenurilor furate prin contracte de achiziţie dubioase”.

Guvernul a decis, totodată, să înfiinţeze o bancă agricolă şi construirea unei noi reţele de irigaţii.

sursa: curierulnational.ro

Sursa: gandeste.org

Nigel Farage: Europa este condusă de oameni periculoşi

Proiectul politic european vine în contradicţie cu realităţile economice ale continentului, însă liderii de la Bruxelles persistă în promovarea unei strategii care nu va aduce decât ruină, a declarat săptămâna trecută europarlamentarul britanic Nigel Farage. Într-un interviu acordat pentru postul de televiziune Russia Today, el a spus că Europa este condusă de oameni periculoşi, dispuşi să sacrifice interesul alegătorilor lor pentru realizarea unui proiect comunitar care se sustrage tot mai mult democraţiei.

“Cred că oricine se uită la economie dintr-o perspectivă fundamentală poate spune că această zonă euro nu ar fi trebuit alcătuită în felul în care a fost şi, sincer, nu poate rezista. Singura întrebare este cât de mult va dura agonia”, a spus Farage, adăugând că îngrijorarea sa este că aceasta va dura mulţi ani, poate chiar un deceniu, întrucât proiectul uniunii monetare este susţinut cu fanatism de către politicieni.

Vor risca totul pentru moneda euro

Farage spune că iniţial a crezut că pieţele financiare vor forţa ieşirea Greciei din zona euro, însă acest lucru nu s-a întâmplat tocmai datorită susţinerii politice. El a mai amintit că preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat că va face totul pentru a salva moneda euro, iar acest lucru este adevărat; europarlamentarul crede că oficialul are dreptate, iar liderii Uniunii vor risca totul pentru proiectul uniunii monetare.

Nici măcar Germania şi Franţa nu vor putea rămâne împreună
Nigel Farage a ironizat decernarea Premiului Nobel pentru Pace în acest an Uniunii Europene, tocmai într-un moment în care statele membre sunt antagonizate tot mai mult. Iniţial, UE a fost concepută ca un pact franco-german având intenţii onorabile, respectiv prevenirea unor noi războaie. Totuşi, extinderea proiectului a fost înţeleasă greşit întrucât cetăţenii ţărilor europene nu vor să primească o identitate nouă, iar un stat nu se poate forma fără consimţământul general al cetăţenilor lui.
În spaţiul european se cască diferenţe nu numai între Germania şi Grecia sau între Germania şi Spania, dar chiar şi între Germania şi Franţa. Farage spune că, în final, nici măcar cele două ţări care au pus temelia Uniunii nu vor rezista împreună într-o formulă economică, politică şi militară comună.

Economia Greciei, sacrificată pe altarul ideilor comunitare

Europarlamentarul britanic, recunoscut pentru ideile sale eurosceptice, a spus că recent a întrebat-o pe Angela Merkel, cancelarul german, dacă nu ar fi bine pentru contribuabilii germani  care timp de 20 de ani au susţinut integrarea economică a Germaniei de Est, ca acum să fie scutiţi de a mai trimite cecuri în alb în restul Europei, iar dacă, în acelaşi timp, nu ar fi o eliberare pentru Grecia să iasă din zona euro şi, printr-o drahmă devalorizată, să îşi recâştige competitivitatea. Răspunsul lui Merkel a fost negativ: “Dacă Grecia iese, vor ieşi şi alte ţări şi va fi sfârşitul visului european”.
Declaraţia cancelarului german trădează, în opinia lui Farage, încremenirea într-un proiect politic, dar în subsecvent trebuie interpretată şi altfel: liderilor europeni nu le pasă că şomajul tinerilor din Grecia este de peste 60% sau că 25% din firmele private elene au dat faliment în ultimii cinci ani; nici măcar nu le pasă dacă întreaga economie a Greciei s-ar opri, atât timp cât proiectul uniunii monetare este menţinut.

Idioţi, cârpe şi oameni răi

Întrebat dacă are relaţii amiabile cu ceilalţi lideri europeni, deşi este foarte vehement în discursurile sale parlamentare, Farage a răspuns că nu are legături de ordin personal cu oamenii pe care îi critică.
El spune că nu este vorba despre oameni care au idei diferite pe care le susţin cu bună-credinţă şi împreună cu care poţi dezbate pentru a ajunge la unele concluzii comune. “Eu cred că aceşti oameni care conduc Europa sunt oameni răi; cred că sunt oameni periculoşi”, a spus europarlamentarul britanic adăugând că acestora nu le pasă de votul popular şi că acţionează pentru distrugerea democraţiei.
În poziţiile sale publice, de altfel, Farage a afirmat că Uniunea Europeană tinde să se asemene tot mai mult cu Uniunea Sovietică prin ignorarea realităţilor economice, tendinţele centralizatoare şi încercarea de sustragere a politicienilor de sub controlul electoratului din ţările de origine. Exprimarea sa a fost totdeauna tăioasă, iar uneori chiar la limita injuriei. Spre exemplu, în iunie a.c., într-o intervenţie pentru Fox Business, Farage l-a numit pe şeful Comisiei Europene, Manuel Barroso, un idiot comunist care se autoiluzionează, făcând trimitere la tinereţea acestuia când, în calitate de lider al studenţilor portughezi, şi-a exprimat deschis adeziunea la ideile maoiste. Europarlamentarul britanic l-a contestat şi pe preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, despre care spune că nu are niciun fel de reprezentativitate politică. Farage chiar a primit o amendă de 3.000 de euro din partea Parlamentului European după ce, în februarie 2010, a declarat în plen că Van Rompuy are charisma unei cârpe umede şi aparenţa unui mărunt funcţionar bancar.

Nassim Taleb: Moneda euro, o idee groaznică ce a încurajat îndatorarea excesivă

Uniunea Europeană a fost calificată recent drept “un proiect oribil şi prostesc” şi de către Nassim Taleb, fost trader pe Wall Street şi autor al best-seller-ului “Lebăda Neagră”. “Ideea că unificarea ar fi creat o economie care să poată concura China şi să arate mai mult cu cea a Statelor Unite este de-a dreptul un gunoi”, a declarat acesta pentru ultima ediţie a revistei americane de politică externă Foreign Policy.
Ceea ce a ruinat China de-a lungul istoriei a fost politica de sus în jos, iar ceea ce a asigurat măreţia Europei a fost tocmai diversitatea ei politică şi economică. Acum liderii europeni merg exact pe ideea centralizării care induce fragilitate. Modelul UE nu ar trebui să fie unul centralist, ci unul aflat la îndemână în inima Europei, respectiv cel al Elveţiei; acolo deciziile sunt luate la nivel local şi nu au nevoie de un Bruxelles. Ideea uniunii monetare a fost, de asemenea, una groaznică, în opinia lui Taleb, încurajând supraîndatorarea generalizată pe întreg continentul.

sursa: curierulnational.ro

Sursa: gandeste.org

Puterea economică și valoarea leului

Îmi aduc perfect aminte de un exemplu pe care în facultate un profesor mi l-a dat legat de diferența dintre leu și marca germană care ar fi cam aceeași dintre Dacie și Mercedes. Ce vroia să spună acel profesor era că în spatele valorii și stabilității oricărei monede ar sta competitivitatea și capacitatea de a vinde ceva către piețele externe. Cu cât ești mai căutat pentru produsele tale, cu atât vei putea exporta mai mult și vei avea intrări de valută în economia națională respectivă. O teză cât se poate de corectă dar care în economiile moderne nu se mai aplică.

Așa cum arătam și în articolele mai vechi, în economia reală se confruntă trei categorii de operatori: antreprenorii reali care produc bunuri și servicii de care piața are nevoie și care sunt permanent sclavii pieței și nicidecum stăpâni de sclavi cum lasă permanent socialiștii să se înțeleagă; antreprenorii politici dornici în permanență să inventeze noi autorizații (taxe) pentru antreprenorii reali din care să își extragă profiturile fără a vinde mare lucru pieței și o categorie aparte de antreprenori politici – cei monetari care își tipăresc pur și simplu profiturile (de fapt aceștia sunt cei mai periculoși dintre antreprenorii politici pentru că s-au plasat în afara controlului democratic și pentru că ei produc ”profituri” din nimic rafinând transferul din bunăstarea antreprenorilor reali).

Mai mult, putem observa și o obsesie aproape dusă la paroxism pentru consum și pentru consumator promovată de antreprenorii politici și monetari care, pentru că nu își extrag bunăstarea din producția pentru piață, nu sunt deloc interesați de apărarea poziției producătorilor (adică a antreprenorilor reali). Înainte de a fi consumatori noi trebuie să fim producători pentru a obține resursele necesare consumului și deci pe piață acționăm asumându-ne ambele rolului (prioritate având rolul de producător). Ei bine, antreprenorii politici și, mai ales, cei monetari nu își asumă deloc rolul de producător, extrăgând resursele din taxe sau din tipărire de bani. În aceste condiții, toată lupta dusă împotriva producătorilor (a capitaliștilor, a antreprenorilor autentici) este de fapt o luptă împotriva noastră. Orice barieră nouă inventată în favoarea consumatorilor și impusă producătorilor (a se vedea sloganul cu ”Sunt cetățean european și am drepturi atunci când consum ceva”) îngreunează viața antreprenorilor reali și ne limitează încetul cu încetul șansa de a mai acționa pe piață în calitate de consumatori. În loc să fim obsedați atâta de consum și consumatori mai bine ne-am poziționa de partea corectă a problemei. Evident că orice încercare de simplificare fiscală (mai puține taxe), de reducere a fiscalității, de reducere a deficitelor cu care operează statul, de reducere a datoriei publice sau de reducere a cheltuielilor publice se lovesc de un zid de apărare făcut de toți cei care trăiesc la umbra acestor resurse deturnate din bunăstarea celor care se încăpățânează să țină piept capriciilor consumatorilor. Evident că antreprenorii monetari aruncă nedrept vina inflației în cârca antreprenorilor reali care au fost incapabili să își crească oferta de bunuri și servicii care să împingă prețurile în jos astfel încât inflația produsă de tiparniță să fie anulată. Evident că orice încercare de a impune o anumită conduită cu privire la producția de bani din nimic naște reacții dure. Independența băncilor centrale este un subiect tabu de care nimeni nu se poate atinge și care începe și se termină din clipa în care titlurile de stat, inițial cumpărate pe bandă rulantă de băncile comerciale, sunt răscumpărate tacit contra lichidităților proaspete. Coaliția dintre antreprenorii politici (cei care trăiesc din taxe) și cei monetari este foarte strânsă și mereu îndreptată împotriva antreprenorilor reali (deveniți tot mai rari).

Revenind acum la problema ridicată aici – valoarea monedei care depinde de valoarea economiei din spatele său, observăm deci că economiile moderne sunt tot mai concentrate pe consumatori și nu pe producători și tot mai dominate de antreprenorii politici și cei monetari. Mai mult, economiile moderne operează cu monede fără valoare intrinsecă (bani fiat) care pot fi produși la infinit fără costuri semnificative. Banii și-au pierdut aproape complet caracterul economic devenind un vehicul, mai degrabă, politic. ”Capitalismul” modern este de fapt un intervenționism mascat care, în final, va duce la socialism și nu la și mai multă libertate economică. Degeaba încearcă antreprenorul real (să zicem producătorul de cartofi) să producă pentru piață, să fie competitiv și să se lupte de la egal la egal cu concurenții, încercând permanent să inoveze și să introducă noi tehnologii dacă antreprenorul politic îi înjumătățește imediat profitul cu o nouă taxă cât mai progresiv aplicată sau dacă antreprenorul monetar reduce dobânda de intervenție pentru a permite o expansiune monetară mai mare sau chiar tipărește lichiditatea de care au atâta nevoie. Competitivitatea antreprenorului real nu se mai vede deloc în profiturile sale ci în cele ale antreprenorului politic și ale celui monetar. În aceste condiții, stabilitatea și evoluția unei monede (leu versus euro, euro versus dolar) nu mai are nici o legătură cu economia reală ci cu viteza cu care se expandează masa monetară (SUA tipărește mai mulți dolari decât UE, dacă taxele sunt bine colectate în SUA decât în UE). În final, orice încercare de a explica economic evoluția unei monede este lipsită de succes. Și pe termen lung și pe termen scurt.

sursA: cristianpaun.finantare.ro

Sursa: gandeste.org

Uimitor! Un maestru chinez vindecă nanismul. Pacienții cresc în înălțime cu 9-25 de cm in 3 luni!!!

Maestrul Chiheng a fost născut în 1938 într-o familie de medici chinezi. El a arătat interes pentru medicina tradiţională chinezească încă de când era foarte tânăr şi a decis să studieze medicamentele pe bază de plante din China.

Din păcate, el a fost foarte frustrat din cauza dimensiunii mici, când el a devenit un adult. Nici o femeie nu a vrut să se căsătorească cu el. Prin urmare el s-a săturat de societate şi a devenit un călugăr. În templu s-a specializat in cercetarea pentru tratarea nanismului. Totul vine la cel care aşteaptă. El a găsit în sfârşit o bună metodă de tratament a nanismului. El nu şi-a vindecat numai propria lui boală, dar a ajutat, de asemenea, multe alte persoane suferinde de nanism.

Maestrul Chiheng este prima persoană care utilizează Qigong Yijinjing pentru tratamentul nanismului. El emite Qi în corpul pacientului pentru a deschide meridianul DU aflat pe spatele lui pentru a accelera potenţialul de creştere al corpului. El foloseşte, de asemenea, medicamente pe bază de plante ca să completeze tratamentul Qigong. El poate provoca cu succes creaşterea cu 9-25 cm în interval de 100 de zile pentru a aduce pacienţii la o înălţime ideală. Acest lucru a fost cu adevărat uimitor. Maestrul Chiheng este singura persoană din China care vindecă nanismul folosind metodele Qigong Yijinjing.

După o lungă perioadă de timp şi de experienţe practice el a realizat faptul că punctul cheie al creşterii oaselor umane se bazează pe echilibrul metabolismului a trei componente: proteine, grăsimi şi zahăr. 

Dezechilibrul acestor trei substanţe va determina un deficit de hormon de creştere al hipofizei. Prin urmare, promovarea echilibrului dintre aceste trei materiale şi a hormonului de creştere emis de hipofiză are un rol decisiv cu privire la creşterea la în înălţime de scheletului osos uman.

Echilibrului metabolic al acestor trei materiale în organism este îmbunătăţită prin stimularea rezultată în urma transmiterii de Qi în corpul pacientului, folosind Qigong-ul Yijinjing. Ea va promova secreţia de hormon de creştere de către hipofiză, va spori creşterea cartilajului şi va accelera creşterea scheletului osos. Ca rezultat, acesta va avea o influienţă pozitivă şi un rol decisiv asupra creşterii organismului uman.

Qigong-ul Yijinjing este un tratament eficace pentru toate condiţiile de nanism, indiferent de cauze. Domeniul de aplicare a tratamentului include: nanismul cauzat de deficienţa de hormoni de creştere cauzată de hipofiză, de hipertiroidie, tulburări cromozomiale şi defecte genetice.

Domeniul de aplicare
Varsta:

• Bărbaţi: 16-50 ani;
• Femei: 14-49 ani (premenopauza)

Gama de creştere:

• 9-25 cm în termen de 3 luni în funcţie de starea de sănătate individuală.

Pacienţi trataţi de Maestrul Chiheng

Mai jos sunt date câteva exemple de pacienţi trataţi pentru nanism de către maestrul Chiheng:
sursa: http://yijinjing.ro
Sursa: danielroxin.blogspot.ro