Autostrada comorilor (video)

Emisiunea pe aceasta tema pe care am realizat-o impreuna cu Radu Moraru, prof.dr. Mihai Popescu si Valentin Roman pe Nasul Tv, joi seara, poate fi urmarita aici:  http://www.nasul.tv/?p=23076

"Niște oameni au tras cu un pix o linie pe harta Ar­dea­lului, de la apus la răsărit. Și au spus: pe aici va fi viitoarea autostradă! O simplă dungă, puțin șerpuită, de la Nădlac spre Sibiu, pe care aveau să pornească ex­cavatoare și buldozere imense, într-un "marș” lent, al celui mai impresionant șantier din câte au fost în România ultimilor ani. Înaintea "drumarilor”, au fost trimiși arheologii. Ca să "descarce de sarcină” întregul traseu al șoselei, adică să vadă dacă nu cumva pe acest drum s-ar afla ceva rămășițe de istorie. Au fost aduși mult prea târ­ziu, cu doar câteva luni înainte de star­tul lucrărilor. În alte țări euro­pene, cercetările arheologice durează trei-patru ani în avans. La noi, devăl­mășie pă­gână: muncă în grabă, me­reu "cu pistolul la tâmplă”, stresul unor specialiști mânați zi de zi de la spate de tăvălugul uriașului șantier care avansa, avansa! (Con­structorii erau ei înșiși într-o întârziere enor­mă, de ani de zile, față de termenul inițial). Neglijență. Chestiuni de bani, de interese, de mentalitate... Po­litice, mai ales. Dar chiar și așa: în doar două-trei luni de lucru în viteză, acei câțiva arheologi trimiși aici au făcut niște desco­pe­riri de talie... mon­dială! Reușite ce pot să schimbe istoria întregii Eu­rope!

Mulțimi de așezări pre­istorice, îngrămădite în doar câțiva kilo­me­tri, gă­site, cul­mea!, la numai vreo 20-30 de cen­timetri sub pă­mânt, cam atât cât intră plugul unui țăran în glie, într-o zi obișnuită de ieșit la arat. Comori is­torice aflate la su­pra­față, sub picioarele oamenilor, în­și­rate întâm­plător de-a lungul unei sim­ple dungi care s-a nimerit să treacă pe acolo. Căci nici un metru în stânga sau în dreap­ta n-a fost și nu este cer­cetat. Arheologii aflați aici declară că peste tot, împrejurul acestui lung tra­seu ce străbate țara, ar mai fi încă nenumărate alte vestigii, poate și mai însemnate, cu toții recunoscând, totuși, că "fără motivul autostrăzii, nu s-ar fi știut nimic despre aceste co­mori, fiindcă nimeni n-a fost interesat și nu investește în recuperarea istoriei nostre...”

Arheologie contra cronometru

E plină Transilvania de ase­menea tezaure, oriunde înfigi caz­ma­ua, la doar un braț sub pământ. Asta mi s-a părut revoltător, dar și fantas­tic, venind aici! Revelația că, de fapt, întreg pământul românesc e încă înțe­sat de cetăți și orașe preistorice ne­știute, de "cioabe”, statui, vase și bron­zuri multimilenare, răscolite an de an de fierul unor pluguri de țărani nepăsători! Până-n ziua de azi, nici pe jumătate n-a fost cercetat, pare-se, acest pământ străvechi. Deși locurile acestor tezaure sunt știute, statul ro­mân nu s-a ostenit nici măcar să scoa­tă terenurile cu pricina din circuitul agricol. A fost nevoie doar de o biată linie rutieră, trasată cu un pix, pentru ca, de pildă, pe-un fir de numai vreo zece kilometri, să fie găsite brusc câ­teva orașe neolitice (unul din ele imens, unic în Europa, mai vechi de­cât pira­mi­dele egiptene), o așezare din epoca fierului - excepțională, sin­gulară! -, două prestigioase castre și necropole ro­ma­ne, plus o întreagă cetate medievală din secolul XV, în care-a trăit și a luptat Pavel Chinezu. Vestigii no­bi­liare, strategice, mărturisind despre epi­soa­de abso­lut noi din istoria noastră. Și, încă o potri­vire de-a dreptul senzațională: siturile astea se află chiar în ime­diata apropiere a satului Tărtăria, acolo unde s-au des­coperit cândva trei tăblițe de lut, vechi de aproape șapte mile­nii, având pe ele cea mai veche scriere din lume (pusă până azi la îndoială de "specialiști”).

La "șoseauă”

Tărtăria. Fusesem acolo acum câțiva ani. Un sat liniștit, unduit pe câteva coline de pe malul Mureșului, c-o biserică albă în vârf, înăuntrul căreia preotul locu­lui, Gheorghe Marin, le spunea cândva localnicilor, într-o predică, după Liturghie: "Strigă istoria sub noi, oameni buni! Strigă pământul, cioabele astea de mii de ani, pe care le găsim peste tot! Spuneți-le co­piilor voștri. Vorbiți! Fiți mândri, căci noi, tărtărenii suntem vechi! Noi trăim într-un leagăn al lu­mii...”.

La câteva zeci de centimetrii sub pământ se află o istorie uriașă, pentru care guvernele n-au avut niciodată bani

Același preot îmi arătase atunci, c-o revoltă îndurerată, ogorul pe care-au fost găsite cele trei tăblițe celebre: o bucă­țică de pământ parti­cular al unui localnic, din brazdele căruia am cules eu însumi, în numai vreo zece minute, o traistă de cera­mică neolitică. Nici până acum aceas­tă mică și neprețuită tarla n-a fost achiziționată de stat, ci lăsată de izbeliște, arată și azi, fără jenă, de plugurile acelui țăran care ară istoria...

Așadar, în afara acelei epocale descoperiri a tăbli­țelor, din 1961, aparținând istoricului clujean Nicolae Vlassa, care a făcut celebră așezarea în întreaga lume (mai puțin la noi, din păcate), nici un eveniment n-a mai scos din inerție traiul acestor săteni. Până la po­ves­tea asta cu autostrada... O dâră amplă de praf roș­cat, întinsă dintr-un orizont în celălalt, pe care se pre­umblă încet utilaje uriașe, așa cum n-am mai văzut decât prin comunism, la Canal, în filme documentare vechi. Acest nor prelung de pulbere trece chiar pe la poalele așezării, aproape de primele case...

Era să nu mai recunosc locul: monumentul acela uitat, prăfuit, cu inscripția: "Tărtăria 5500 î.H., primul mesaj scris din istoria omenirii”, drumul ce coboară dintr-o haltă de tren părăsită, apoi urcă iarăși, molcom, spre gospodăriile unor gospodari așezați, ce până nu de mult își vedeau de treburi în tihnă, lucrând ogoare sau îngrijind animale, nebănuind că vor mai fi tulburați încă o dată din rosturile lor, ispitiți să mun­cească pen­tru bani mai mulți, la săparea acestei șosele năucitoare, care-a ajuns acum în dreptul satului lor. Pe timpul zilei, multe gospodării sunt pustii. Oamenii se duc de dimi­neață, cu lopețile pe umăr, "la șoseauă”. Ro­botesc, băr­bați și femei împreună, sub soarele uci­gător al acestui august nicicând mai torid, muncesc și, privindu-i, îmi dau seama că lor chiar le place puțin tensiunea aceasta, fiindcă în orice clipă pot găsi "ceva” de care se vor bucura, apoi, împreună cu arheologii, căci sub fiecare lovitură de hârleț se poate ascunde o istorie mare...

Acolo, "la arheologi”, le place lor să sape. Mult mai mult decât la șantier. La "dom'șoara Corina” (Borș), pe care o respectă ca niște copii smeriți pen­tru știința ei, dar și fiindcă le explică pe-nțelesul tuturor tot ce a descoperit ea acolo. De pildă, așeza­rea aceea uimitoare din epoca fierului, pe care-au văzut-o apoi cu toții pe la televiziuni... Le place și la doamna Andra (Samson), medievista... La Adela Bîltîc, romanista... Ori la domnu' Cătălin, cel ce-a găsit nițel mai sus, spre Podei, o cetate neolitică, veche de vreo șapte mii de ani...

Descoperirea de la Turdaș

Toți specialiști tineri, bine școliți, doctori în arheologie, veniți din Bucu­rești, de la Muzeul Național de Istorie, tocmai până aici, ca să trudească în colbul ăsta, din primii zori ai zilei și până seara, scormonind zi de zi o țărână fierbinte pe care nici nu poți călca desculț din pricina vipiei; agitați mereu, sub ghi­lotina timpului, îngrijorați că poate vor omite ceva ce va fi înghițit pe vecie sub dunga ma­tusalemică de asfalt a au­to­străzii. Și, parcă, țăranii tăr­tăreni au împrumutat și ei o "țâră” din pasiunea păti­mașă a acestor străini. Cuvinte pre­cum "sit”, "Hallstatt”, "si­lex”, "neolitic”, "La Tène” le-au intrat deja în grai, se lau­dă cumva cu ele, folosin­du-le foarte firesc, de față cu musafirii sau oame­nii din sa­tele vecine, de parcă ar ști de când lu­mea ce-nseamnă, iar cei­lalți ar fi niște ignoranți și chiar puțin in­vidioși, fiindcă la dânșii nu s-au găsit încă ase­menea comori. Tăr­tărenii încep să-și dea seama ce au. Un imens Monument Istoric, din grupa valorică "A”, adică "de impor­tanță internațională”! Abia acum, după jumătate de secol de la Nicolae Vlassa, localnicii se simt iarăși mân­dri.

"Când le-am văzut în pământ, am plâns...”

Termometrul de pe bordul mașinii noastre arată 41?C. Ne e groază să și ieșim, să urcăm până la primele gropi. Te sufoci, amețești înaintând pe acel deal gol, sub un soare gol, prin brazdele sfărâmicioase și seci. Fiecare pas stârnește pulberi ce ți se împrăștie pe pan­ta­loni până la genunchi. Aerul tremură, totul e porto­caliu, selenar. De dimineață de la șase și până acum, la ora unu jumătate din amiază, două femei nu s-au miș­cat dintr-un punct fix, de pe acest platou incandescent. Acolo li s-a adus apă, câte ceva de mâncare. O umbre­luță decolorată de soare e înfiptă câș deasupra lor, la vreun metru peste pământ.

Vase ceramice din epoca fierului, Hallstatt

Asudate, roșii la chip, aten­te și transfigurate, stau aplecate peste o gropiță, fără să ia seama la nimic. Mă apropii și privesc: un fel de spi­nare mică de lut, de vreo cinșpe centimetri, pe care cele două o netezesc migălos c-o pensulă și o stropesc, din când în când, cu-n fel de pompiță cu apă, ca să vadă mai limpede. O săpătură mică, nu mai adâncă decât până la genunchiul unui copilaș. Timid, le-ntreb ce-i acolo, iar una dintre femei îmi răspunde într-un târziu, absentă, fără să-și ridice privirea din țărână. "Cam un fel de cămară a unei case preistorice. De vreo trei mii de ani, cam așa...”. Și-și vede de lucru mai departe. Abia după cinci-zece minute, constatând că nu mai plec de acolo, aceeași femeie se ridică încet, se îndreaptă de spate, își șterge puțin palmele de panta­loni și vine către mine, câțiva pași, ostenită: "Corina Borș. Vă pot ajuta cu ceva?”.
***
Da, e chiar ea, "șefa științifică” a acestui tronson de autostradă. N-ai fi zis. Plină de colb până sub albul ochi­lor, poartă niște pantaloni șifonați, foarte largi, și o eșarfă înfășurată neglijent în jurul capului, ca un tur­ban rufos. Aceasta este femeia care a descoperit așeza­rea aceea fantastică din epoca Hallstatt, cea care a "întâr­ziat” o țară întreagă cu cioburile sale, reproșân­du-i-se adesea că din cauza ei românii nu pot să circule cât mai urgent pe-o autostradă nouă.

Cu arheologul Cătălin Zem

E cercetătoarea care l-a ignorat pe însuși președintele Băsescu, atunci când acesta-i spunea că "nu-i posibil ca, de câte ori dai de două cioburi, să se oprească lucrările de infra­structură”, sau pe Radu Berceanu, care, la rându-i, co­menta zeflemitor că: "probabil romanii știau, acum 2000 de ani, unde vrem să facem noi autostrăzi, și ta­man acolo puneau situri arheologice...” Un personaj controversat, această Corina Borș. Am contestat-o noi înșine, în revista noastră, în vremea când colabora cu Roșia Montană Gold Corporation, recomandând, sus­pect de repede și de ușor, eliberarea certi­ficatelor de des­cărcare arheologică a ace­lei inegalabile, multimi­lenare zone auri­fere. Aici, însă, la autostradă, se pare că și-a făcut treaba. Aici a întârziat, nu s-a grăbit. Și a făcut asta pentru niște motive teribil de temeinice, care dărâmă toate afirmațiile politicienilor cu dispreț pentru istorie. Nu e vorba de niște descoperiri oarecare. Gre­șeala, întârzierea, n-a fost a arheologilor, ci a statului român. De ce n-au fost trimiși acești specialiști din vre­me, ca-n absolut orice țară europeană, înainte ca lucră­rile autostrăzii să înceapă?! De unde să fi bănuit aceș­ti specialiști că tocmai acolo vor găsi acele im­portante tezaure, pe-o linie trasă nu de ei, ci chiar de constructorii înșiși?

Vasul cu comori

Succesul Corinei Borș este deja atestat oficial: "E pentru prima dată în istorie când o descoperire din epocile bronzului și a fieru­lui, de asemenea dimen­siuni și de asemenea complexitate, a fost făcută pe un șantier arheo­lo­gic din România”. O desco­perire cata­logată, în lumea ar­heo­logilor, drept "o mare lovi­tu­ră”. Chiar Ministerul Trans­por­turilor recunoștea, într-un co­municat de presă, că "desco­perirea de pe situl Tărtăria 1 este excepțională și cu o semni­ficație științifică deosebită pentru istoria României”. Și atunci, cum să "uiți” de ea, să lași să treacă asfaltul peste aseme­nea vestigii?

Corina Borș dezgroapă obiecte din bronz

Aici a fost găsit chiar "mie­zul”, centrul acestei așezări - exact pe firul auto­străzii. "Chiar acolo, vedeți, la vreo opt metri. Acolo le-am găsit: un depozit cu peste 300 de piese din bronz și fier, din cultura Ba­sarabi... Împrejurul lor, descoperisem deja porțiuni mari de fortificații, locuințe, aproa­pe 130 de vase ceramice în­tregi, pe acestea le-am luat cu tot cu pământ și le-am trimis rapid la București. Dar bronzurile au fost ma­rea mea revelație! Căci nu erau lucruri uzuale, unelte sau obiecte singuratice, gă­site din greșeală de vreun țăran, care apoi a anunțat arheologii. Erau multe, în­tr-un vas neobișnuit de mare. Arme, podoabe, toa­te reali­zate cu un meșteșug incre­dibil, rar pomenit în secolul IX. Numeroase pie­se de har­nașament, or, ca­lul era ceva de prestigiu în epocă, asociat doar per­soa­nelor de mare rang. Ofrande nepre­țuite, extrem de valoroa­se în acele vre­muri, închinate unui nobil ce stăpânea un mare ținut, poate chiar unui rege. Am fost primul om care, după aproape trei mii de ani, a văzut în pământ gura aces­tui vas uriaș, plin de co­mori. Starea aceea... Nu știu, e greu de spus în cu­­vinte... Ca și cum o capsu­lă a timpului mi s-ar fi des­chis îna­intea ochilor!... Era la sfârșitul lui aprilie, chiar în dimineața zilei de dinaintea unei scurte va­can­țe de Paști. A doua zi trebuia să plecăm, să a­ban­donăm șantierul. Ni s-a spus clar: ultima zi! Con­struc­torii nu ne mai lăsau nici un timp, deja îi amâ­naserăm. Dar eu știam că trebuie să fie pe undeva, pe-aco­lo. Nu știu, presim­țirea asta, că ceva impor­tant se-as­cun­de la doar câțiva pași, că parcă «fuge» de mine... De aceea m-am trezit foarte devreme și-am venit aici, când abia răsă­rea soarele. M-am uitat încă o dată. Și, culmea, m-am dus din prima, chiar la locul acela. Am săpat singură. Și am văzut cum se schimbă culoarea pământului. O... inspirație.

O șansă... Pentru că poți să fii un arheolog foarte conștiin­cios, să mergi să faci cam­panii de săpături an de an, și să nu ai norocul ăsta într-o viață... Când am văzut gura vasului, cu toate ofrandele ace­lea înăuntru, vă mărturi­sesc că am plâns. Eram aco­lo, în ge­nunchi, pe autostra­da asta ca un ogor nesfârșit, și plângeam singură, ca o nebună. M-am apucat să le scot, fiindcă știam că nu mai am timp decât până ce apune soarele, ca să recu­perez toate piesele. Ceva mai târziu, au venit uimiți și ceilalți trei ar­heologi ai mei, și-au înce­put să mă ajute. A apărut de ur­gență și dr. Paul Damian, coordonatorul întregului pro­iect. Iar spre seară, au înce­put să vină arheologii de pe toate situ­rile din jur - toți! -, de pe toate dealurile, ca să vadă și ei, să-mi fie alături. A fost una dintre cele mai feri­cite zile ale vieții mele. Așa că nu pot spune ce este mai important. Autostrada?... Istoria?... Amândouă, desi­gur. La sfârșitul acelei zile, toate cele aproape 300 de piese erau deja la Muzeul Național din București, ca să fie restaurate și conservate. Ele vor face, pro­ba­bil, faima României în lume. Le-am găsit atunci la nu­mai 30 de centimetri sub pământ. Însă, fără auto­stra­da asta, poate că n-ar fi fost găsite niciodată...”

Un sas patriot

Tot aici, la Tărtăria, am ocazia să intervievez și partea adversă a aces­tui veșnic "război” tacit dintre ar­heo­logi și constructori. Chiar pe șeful acestui tronson de 25 de kilometri de autostradă, inginerul Ingo Retter. N-aș fi avut norocul ăsta, să-l întâl­nesc atât de repede, fără ajutorul ve­chiului meu prieten, preotul Gheor­ghe Marin...

Când mă zărește pe uliță, părintele se oprește din mers, își pune ochelarii pe nas, îngustân­du-și privirea. "Domnu' Bog­dan, chiar dumneavoastră sunteți?!...” Mă îmbrățișează strâns, sincer, cu pu­tere. Nu-i vine să creadă că-s ia­răși aici, după șapte ani. De-atunci, de când militam împreună, pătimași, împotriva dezinteresului față de "fenomenul Tăr­tăria”... "V-ați schimbat mult”, zice, zâmbind mereu. Într-adevăr, m-am schimbat. Am slăbit, am trecut și prin ceva neplăceri ale vieții. El este însă același, preo­tul plugar, cu palmele lui muncite, părul și barba țepoase, crescute sălbatic, ochii azu­rii, ce survo­lează visători pământurile astea străvechi dim­prejur, pe care le iubește și le venerează ca pe-o imensă biserică. Da, s-a bucurat mult să vadă iarăși arheologi aici. Acum, după peste jumătate de veac. Îi cunoaște deja pe toți, umblă aproape zilnic printre ei, de la un sit la altul, curios să vadă ce-au mai găsit, orice ciob, căci nimic nu contează mai tare pentru dânsul decât istoria satului în care s-a născut și pe care nu l-a părăsit niciodată. "O nouă Tărtăria!...”, la asta visează părin­tele Gheorghe. "Poate-poate, cu ajutorul lui Dumne­zeu, o descoperire la fel de uriașă ca aia din '61...”. Mă apucă pe după umeri și mă conduce drăgăstos în curtea casei sale, aceeași curte acoperită de viță în care am băut amândoi același vin înmiresmat, răcoritor, de fragă, din paharele înalte, cu picior. De aici îl sună părin­tele pe inginerul Retter, făcându-mi un semn cu mâna, că se rezolvă: "Bună ziua... Da, știu, sunteți foarte ocupat... Vă implor, am aici un prieten drag, ar vrea să vă cunoască...”.

Un împătimit al istoriei - părintele Gheorghe Marin din Tărtăria

Peste doar vreun sfert de ceas, inginerul Ingo Retter intră în curte. Un sas frumos, înalt, bron­zat, din zona Sibiului, care, de când a venit în zonă, se poartă ca orice țăran de-al locului. Om fără ifose. Aveam să-l văd în plină caniculă, dând la lopată împreună cu localnicii, purtând o cămașă descheiată aproape până jos, peste niște bermude kaki, neobosit din zori până-n asfințit, mereu printre oameni, pe teren, peste tot. N-are timp prea mult de discuții, dar poate să-mi spună cu toată con­vin­gerea că a fost uluit de câte vestigii s-au găsit pe ductul autostrăzii ăsteia. Că puține țări din Europa au atâtea bogății arheologice atât de vechi, multe din ele încă neexplorate. Zice asta, pentru că știe. Fiind­că el numai asta a făcut toată viața: drumuri, autostrăzi. A plecat din România în '90, iar în Germania, tot auto­străzi a făcut, unele din cele mai importante de acolo. "Deși cu o civilizație atât de înflo­ritoare și bogată, nemții n-au nici pe departe ce avem noi, în partea asta a Transilvaniei. Fiindcă noi suntem vechi, domnule. Aici a fost prima mare civili­zație preistorică din Europa, «Alteeuropa», cum zic nemții”. Se simte că acestui om îi pasă de istorie, că n-ar distruge orice doar ca să grăbească lucrările. După aproape 20 de ani, Ingo s-a întors în România, sperând că poate ajuta și el, puțin, cu expe­riența sa, ca țara asta să meargă înainte. N-a fost așa cum și-a închipuit. E revoltat de "sistemul” de-aici, de felul în care sunt orga­nizate lucrările, de faptul că noi nu știm să ne pre­țuim istoria.

Fragmente de vase, de la Tărtăria

Chiar astăzi a găsit din întâmplare un mor­mânt, lângă Cugir, în punctul numit "La Cruce”. Se pare că e unul foarte vechi, aproape de neolitic. A fost primul care a zărit craniul, sub lama excavatorului. Și a oprit totul. Tot șantierul! "Surprize” din astea au fost multe. În Germania, zice, nu s-ar fi întâmplat așa ceva. De-aia acolo construcțiile merg așa repede, fiind­că terenul este "curat”, examinat arheologic cu multă vreme înainte de-a porni excavatoarele. "Nu e vina arheologilor noștri. Ei sunt buni, mă mir c-au găsit atâtea lucruri, prea multe încă!, față de debandada în care s-a lucrat. În Germania și-n alte țări europene, acești arheologi sunt plătiți de stat, care are o stra­te­gie unitară asupra lucrării. Aici, toată autostrada a fost dată pe bucăți, unor firme private, fiindcă statul n-a vrut să dea bani, mai ales arheologilor. Partea asta a mea de 25 de kilometri e subcontractată de aus­trie­cii de la firma Strabag. Numai până acum, am chel­tuit peste cinci milioane de euro, doar pentru ar­heo­logi. Cinci milioane! Excavatoare, mașini, scule, cazare, masă... Totul, până la ultima dăltiță e plătit de noi. Dincolo sunt italieni, mai încolo alți austrieci și așa mai departe... Cum să le pese unor oameni cu ase­menea interese financiare de istoria unei țări străine, de care habar n-au, și care n-are o imagine prea gro­za­vă dincolo?... No, iertați-mă, acuma iarăși trebuie să plec...”
Toată discuția noastră a decurs așa: întreruptă me­reu, cam la zece minute, atunci când inginerului Retter îi suna din nou telefonul. Se ridica de la masă și alerga grăbit spre poartă, fără să ne zică nici un cuvânt. Reve­nea peste vreo jumătate de oră, reluând conversația de unde o lăsase. Și tot așa... "Nu am timp nici să dorm”, ne-a zis la final, zâmbind cu-un fel de amărăciune.

Metropole neolitice

Podei. Ultimul sit dinspre răsărit, dintre toate cele ale ținutului Tărtăriei. Cel mai vechi dintre toate... A­proape pustiu, căci săpăturile s-au încheiat de ceva vre­me, mulți muncitori au plecat deja. Un platou blând, mângâiat de vânt, ce-mi aduce aminte de tărâ­murile îndepărtate ale Scoției, de călătoriile noastre la zidul lui Hadrian, făcute cândva...

Ogorul lui Vlassa. Locul unde au fost descoperite tăblițele e astăzi arat cu tractorul

Nu se mai vede mare lucru, doar niște șan­țuri și rădă­cini de ziduri pre­lungi, foarte numeroase, ce se încolăcesc ciu­dat până departe, la mar­ginea podișului. Atât. Au fost făcute poze ca mărturii, artefactele duse la Bu­cu­­rești, învelite în bucăți de cârpă, pentru ca violența soarelui să nu le prefacă în pul­bere. De aproape șapte milenii, ele nu au văzut lumina, deși au stat la 15-20 de cen­timetri sub pământ.

Comori scoase din pământ cu lama tractorului

Nu mai mult. La 15-20 de centimetri, una din cele mai vechi și interesante cetăți neolitice ale lumi!
Arheologul Cătălin Zem stă tolă­nit ca un patriarh, pe-un șezlong jer­pelit, tot sub o umbrelă de soare spălăcită, și-i urmărește pe cei câțiva oameni care încă mai lucrează pen­tru dânsul. Bărbos, impunător, c-o ati­tu­dine vicleană de țar rus, privind pieziș, pre­cum un stăpân peste ogorul înalt, an­ces­tral, pe care l-a desco­perit el însuși. Nu mai are prea multe lucruri de făcut. Cetatea lui există. Este încă aici! În foarte scurtă vre­me, peste ea va trece auto­strada, dar nu mai are ce face. Măcar a găsit-o! Asta e marea lui izbândă. Cel puțin 6.500 de ani î.H., probabil 6.800. Cultura Pe­trești, dacă nu și mai veche. O impre­sionantă așezare pentru acele vremi preis­torice, din care doar o mică parte s-a nimerit pe ductul autostrăzii: chiar intrarea. Fortificațiile de apărare. Porțiunea lo­cuită e mai în spate, mult mai întinsă, dar Cătălin nu speră că va primi vreo­dată autorizație și bani ca să o cerceteze. Și-a luat de mult gândul de la acest vis. Pe ei, po­liticie­nii, nu-i interesea­ză decât autostrada. Ba­nii, prestigiul, afacerile, șpăgile. Dar fie și numai ce s-a găsit aici, pe a­ceastă bucățică de șosea, este fantastic. Un sis­tem de fortificații nemai­în­tâlnit niciunde în lume. O sin­gură poartă de intrare, cu patru li­nii succesive de apă­rare în­dă­rătul ei, puse cumva în zig-zag, ca-ntr-un com­plex labirint de ziduri și șan­țuri, prin care nu puteai pă­trunde nicicum până în miezul ce­tății, de­rutat fiind de acest la­birint, năucit ca de-o vrajă.

"Momentul meu «de glo­rie» a fost cel în care am reușit să înțeleg sche­ma acestui sistem de fortificații, care este foarte rigu­roa­să. Ce­va unic în lu­me! O în­trea­gă geo­me­trie, năs­cocită de niș­te oameni care știau să facă mă­surători pre­cise, după niște pro­porții tai­nice, de ade­vă­rați strategi.

Celebrele tăblițe de la Tărtăria

Prac­tic, îi obligau pe cei ce se năpusteau asu­pra așezării, prin­tr-un sis­tem de gar­duri enor­me, să intre și să mear­gă doar pe unde voiau ei, stăpânii ce­tății. Îi «ghi­dau», efectiv, spre capcanele lor, în am­buscade mi­litare bine controlate. E vorba de un efort imens, al unei co­mu­nități foarte numeroa­se. Doar pentru să­pa­rea șanțu­rilor ăstora s-a cheltuit o energie socială echi­valentă cu cea a ridicării unor cetăți de piatră uriașe, în epoca cla­sică. Abia când am înțe­les asta, mi-am dat seama ce am de fapt aici, în fața ochi­lor: o așezare ce n-a putut fi, poate, cucerită niciodată. O cetate eternă...”.

Două-trei luni de zile a avut Cătălin Zem la dispo­zi­ție ca să o găsească, să o "în­țe­leagă”. Atât. Acum poate vorbi aproape despre un "oraș” neolitic, cu oameni se­den­tari, străzi, temple, ca­se de vreo 6 m/7 m înăl­țime, unele chiar cu-n etaj sau mai mul­te odăi. "Fără autostra­da asta n-am fi știut nimic. Nimic!”, zice arheologul cu chip de țar și plete lungi, răscolite de vânt, privin­du-și trist cetatea, pe care va trebui să o pă­răsească peste doar câteva săptămâni, pen­tru tot­deauna. De-aici, de sus, se vede Mu­reșul, curba amplă și strălucitoare a râului pe care altădată navigau corăbii încărcate cu sare și aur, din­spre Sarmizegetusa spre Du­năre și apoi către lumea lar­gă... Mai sus, pe valea Pia­nu­lui, se spăla aur încă din străvechime.Puțin mai jos, la Turdaș, pe malul aceluiași Mureș, a fost găsită "perla arheo­logică a Transilvaniei”, cel mai vechi oraș fortificat din sud-estul Europei, mai bătrân decât piramidele Egip­tului... Capitala supre­mă a întregii civilizații neo­­litice din această parte a con­tinentului!... O gigan­tică metropolă neolitică, întinsă pe mai mult de-o sută de hec­tare, condusă de regi în­fă­țișați în statui stând pe tron, unul din cele mai vechi și impor­tante centre de pro­ducție și distribuție a cera­micii din istoria lumii... Pes­te acest oraș, chiar prin cen­trul lui, a trecut deja as­faltul autostrăzii...

Monumentul plăcuțelor de la Tărtăria. O descoperire epocală

Nădlac - Arad - Deva -Orăștie - Sibiu - Brașov - București - Fetești - Constanța... O dungă lun­gă, piezișă, ce pornește din Germania, străbătând Europa până spre Praga, Viena, Bratislava, Budapesta, și-n cele din urmă, spre întreaga Românie. Nu știu ce să zic. E bine să avem autostrăzi, fără dubii. Păcat însă că am avut și "ghinionul” ăsta isto­ric, de-a avea toto­dată și atâtea te­zau­re inestimabile, uriașe și atât de multe, față de celelalte țări... Doar în pământul ăsta ro­mânesc, fix pe tra­seul autostrăzii, au fost reperate câ­te­va mii de asemenea situri, multe de-o importanță arheologică majoră. Mii! Dintre ele, nici o zecime n-au fost cercetate minuțios. În curând, toată această linie a comorilor ce stră­punge con­ti­nentul va purta doar un singur nume, pentru toți. I se va spune sim­plu: Coridorul IV pan-euro­pean. "

Sursa: Formula As - Bogdan Lupescu

Sursa: danielroxin.blogspot.ro

Noe, cultul lui Dionysos și botezul cu „Duh Sfânt”

Biblia ne indică un lucru: Noe, care într-un anumit sens este străbunul omenirii în timpurile vechi postatlanteene, este primul om care a băut vin; primul care a cunoscut efectul alcoolului.

 Este un punct care poate să pară şocant unora, dar care are un sens profund. Cultul lui Dionysos era, în epoca postatlanteeană, un cult important. Ştiţi că fiecare substanță acţionează asupra omului, iar alcoolul are o influenţă cu totul aparte asupra organismului omenesc. Oricât de straniu ar putea să pară, el a avut în timpul evoluţiei misiunea de a pregăti, să zicem aşa, corpul uman pentru ca acesta să se rupă de legătura cu divinul şi să facă posibilă apariţia „Eu sunt”-ului personal. Alcoolul desparte omul de lumea spirituală, de care era primitiv legat. El are încă şi astăzi acest efect. Nu fără motiv a apărut el în omenire. În viitor se va vedea tot mai mult că alcoolul a avut ca misiune să-l facă pe om să coboare în materie pentru a deveni egoist; alcoolul l-a făcut să pretindă numai pentru sine Eul, să nu îl mai pună în slujba întregului popor. Alcoolul deci i-a făcut omului un serviciu opus celui pe care i-l făcuse sufletul-grup. El a luat oamenilor darul de a se simţi una cu un întreg în lumile superioare. De aici s-a născut acest cult al lui Dionysos care stabileşte legături între oameni într-un fel de beţie 

exterioară. Este o mistuire într-un întreg fără viziunea acestui întreg. Evoluţia postatlanteeană este deci legată de cultul lui Dionysos fiindcă acest cult simbolizează funcția şi misiunea alcoolului. Dar noi suntem acum într-un punct în care omenirea se străduie să găsească din nou drumul care va dezvolta Eul până la a-l pune în legătură cu puterile divin-spirituale, punct în care apare o anumită reacţie, la început chiar pornită din inconştient, împotriva alcoolului: Această reacţie provine din faptul că mulţi oameni presimt astăzi că un lucru nu este îndreptăţit veşnic, chiar dacă la un moment dat şi-a avut importanţa sa.

Ceea ce tocmai am spus despre rolul alcoolului n-ar trebui înţeles ca fiind spre lauda sa. Am vrut să arătăm că misiunea alcoolului este acum împlinită, căci pentru epoci diferite se cer lucruri diferite. Dar chiar în epoca în care alcoolul îl face pe om să cadă cel mai adânc în egoism apare

 şi forţa care îi dă impulsul cel mai puternic pentru a se regăsi unit cu Universul spiritual. Pe de o parte, omul a trebuit să coboare până la treapta cea mai de jos pentru a deveni independent, iar pe de altă parte a trebuit să apară forţa puternică, forţa care să îi dea impulsul de a regăsi drumul spre Întreg.

Este ceea ce arată Christos în primul „semn” întru misiunea Sa. El arată mai întâi că Eul trebuie să devină independent şi pentru asta se adresează celor care sunt deja desprinşi de legăturile de sânge. A trebuit să se adreseze oamenilor aflaţi la o nuntă, ale căror corpuri se aflau sub influenţa alcoolului; căci la această nuntă se bea vin. Şi Christos Iisus arată care este misiunea Sa în raport cu diferitele perioade pământeşti.

Adesea se interpretează într-un mod curios această transformare a apei în vin. Se aude chiar spunându-se de la catedre că faptul acesta înseamnă, simplu, că apa fadă a Vechiului Testament trebuie să fie înlocuită cu vinul viguros al Noului Testament. Fără îndoială, celor care revin mereu la această explicaţie le-a plăcut vinul bun; dar aceste simboluri nu sunt atât de simple.

Să reţinem ceea ce spune Christos: Misiunea mea vizează un viitor foarte îndepărtat; este vorba de a aduce oamenilor, ca oameni independenţi, legătura cu divinitatea, iubirea pentru divin, care se naşte ca un dar liber al Eului independent. Această iubire trebuie să lege pe om de divinitate aşa cum odinioară un impuls imperativ interior al sufletului-grup îl integrase acestei divinități. 

S-a spus: Omul a fost odinioară unit cu sufletul-grup şi el simţea legătura sa cu divinitatea. Apoi el a involuat. Acest lucru a fost considerat ca o împotmolire în materie, ca un fel de degenerare, o cădere din divinitate, şi se punea întrebarea: De unde i se trag omului toate cele de care are parte? De unde a căzut el? Cu cât mergem înapoi în evoluţia pământească cu atât găsim că substanţele solide devin tot mai mult lichide sub influența condițiilor mai calde. Știm însă că atunci când Pământul era încă o planetă lichidă omul era deja prezent. Dar pe atunci el era de asemenea mai puţin desprins de divinitate decât mai târziu. În aceeași măsură în care Pământul se solidifica se materializa şi omul. Omul era deja conţinut în apă pe vremea când Pământul era fluid; dar el a putut să meargă numai pe un Pământ care a sedimentat și el o parte solidă. De aceea solidificarea omului se exprima spunând: Omul s-a născut din Pământul care era încă apă; însă acolo el era încă în întregime unit cu divinitatea; tot ce l-a adâncit în materie l-a murdărit. Şi oamenii cărora trebuia să le fie amintită legătura lor originară cu divinul erau botezați cu botezul apei. 

Acesta trebuia să simbolizeze: Deveniți conştienţi de vechea voastră conexiune cu divinitatea şi că sunteți murdăriţi, decăzuți în starea actuală!

– Aşa boteza și botezătorul, pentru ca în acest fel să-i facă accesibilă omului legătura cu divinitatea. Aşa era intenționat botezul în timpurile de demult. Este o exprimare radicală, însă ea ne conştientizează ceea ce vrem să spunem.

Christos Iisus trebuia să boteze cu altceva. El nu trebuia să îi îndrepte pe oameni către trecut, ci către viitor. Spiritul omului trebuia legat cu divinitatea prin intermediul Duhului Sfânt, nepătat. Botezul cu apă era un botez al amintirii; botezul cu „Duh Sfânt” este un botez profetic, ce trimite în viitor. Legătura pe care o amintea botezul cu apă s-a pierdut cu totul, precum cea exprimată prin simbolul vinului, a vinului de jertfă. Dionysos este zeul îmbucătățit care a intrat în sufletele individuale, astfel încât părțile separate nu mai ştiau nimic unul de altul. Omul este fragmentat în nenumărate bucăţi, este aruncat în materie prin ceea ce a fost adus omenirii prin alcool – simbolul lui Dionysos. Însă în nunta din Cana este consemnat un mare principiu. Este principiul pedagogic al evoluţiei. Există adevăruri absolute, dar ele, desigur, nu pot fi comunicate oamenilor oricând. Fiecare epocă trebuie să aibă sarcinile ei specifice, adevărurile ei proprii. 

De ce avem noi dreptul astăzi să vorbim de reîncarnare, să ne adunăm şi să cultivăm ştiinţa spiritului? Pentru că sufletele care sunt acum în noi au fost încarnate succesiv pe Pământ de multe ori. Multe din sufletele care sunt astăzi în dumneavoastră, au trăit odinioară în ţările germanice, unde preoţii druizi instruiau şi aduceau sufletului înţelepciunea spirituală sub formă de mituri şi legende. Și pentru că sufletele au primit pe atunci aceste adevăruri sub această formă, sunt astăzi în stare să le primească într-o altă formă, în formă antroposofică. Atunci în imagine, astăzi sub forma antroposofiei. La acea vreme nu s-ar fi putut expune adevărul în forma actuală. Să nu credeţi că preoţii druizi ar fi putut să propovăduiască adevărul în această formă, cum se face astăzi.

 Dar antroposofia este acea formă adecvată omului de astăzi sau celui imediat următor. În încarnările ulterioare adevărul va fi dat sub o cu totul altă formă şi se va lucra pentru el într-un mod cu totul diferit; ceea ce se numeşte astăzi „antroposofie” va fi evocat ca o amintire, aşa cum prezinți astăzi poveşti şi legende. Nu trebuie să fii atât de limitat încât să spui că n-ai cunoscut din trecut decât prostii sau credinţe copilăreşti şi că „doar noi suntem atât de avansaţi”. 

Noi lucrăm în cadrul ştiinţei spiritului pentru a pregăti epoca următoare. Căci dacă epoca noastră nu ar exista, nici cea următoare n-ar putea veni. N-ar trebui nici să scuzi prezentul în numele viitorului. Și cu teoria reîncarnării s-au făcut multe prostii. Am întâlnit persoane care pretindeau că nu au nevoie să fie oameni oneşti în această viaţă; ar avea tot timpul să fie aşa mai târziu.

Dar dacă de astăzi nu începi să fii onest, consecintele cad asupra încarnării viitoare!

Trebuie deci să ne fie clar că nu există ceva absolut în formele adevărului, ci de fiecare dată este recunoscut ceea ce corespunde unei anumite epoci.

 Impulsul cel mai înalt, cel al lui Christos, a trebuit să coboare până în obişnuințele şi moravurilor timpului Său. Căci a trebuit ca El să îmbrace adevărul cel mai înalt în cuvinte şi fapte care erau pe înţelesul epocii respective. Astfel, Christos, prin această ofrandă dionisiacă sau cu vin, trebuia să spună cum omenirea urma să se ridice spre divin. Nu trebuie să ne întrebăm precum bigoţii: De ce transformă Christos apa în vin? Trebuie să avem în vedere epoca respectivă. Christos trebuia, printr-un fel de ofrandă dionisiacă, să pregătească ce avea să vină. Christos merge la galileeni, amestec de multe naţiuni şi feluri de sânge, şi împlineşte acolo primul semn al misiunii Sale; adoptă obiceiurile de acolo, până la transformarea apei în vin.

Să reţinem ceea ce vrea de fapt să spună aici Christos: Vreau să îi ridic la o legătură spirituală şi pe acei oameni care au căzut până la treapta de materialitate simbolizată prin faptul de a bea vin. El nu vrea să vină doar pentru aceia care se pot ridica prin simbolul botezului cu apă. Ni se spune, şi este foarte important, că există şase vase de purificare, de curăţare. „Purificarea” este consecinţa botezului. În timpul Evangheliilor se vorbea de „botez” ca despre o purificare. Nu se rostea niciodată cuvântul „botez”, ci se spunea „a boteza”; iar consecinţa acestui act se numea „curățire”. În Evanghelia după Ioan veţi găsi întotdeauna cuvântul respectiv, deci baptizin sub formă de verb. Când este exprimat prin substantiv este vorba de curăţire, de efect, pentru ca omul să îşi amintească starea de curăţenie, de legătura sa cu divinitatea.

Astfel, prin vasele simbolice pentru jertfe de purificare, Christos Iisus împlineşte semnul pentru acea epocă, indică cel mai bine misiunea Sa. 

 sursa

http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA103/GA103_CF05.html 

Sfantul Chiril ne invata: 

”Daca cineva nu primeste Botezul nu se mantuieste, afara numai de mucenici, care primesc Imparatia si fara de apa. Mantuitorul cand a mantuit lumea pe cruce si cand i s-a impus coasta, a izvorat sange si apa, casa se boteze cu apa, cei ce se boteaza in vreme de pace si sa se boteze cu sangele lor, cei ce se boteaza in vremea prigoanelor. Mantuitorul numeste si mucenicia botez, cand zice : 

”Puteti sa beti paharul pe care Eu il beau si sa va botezati cu botezul cu care eu ma botez?”

 (Cararea Imparatiei – Parintele Arsenie Boca)

Sursa:  adevarul2012.blogspot.ro

Cronobiologia. Ceasul intern.Secretul sanatatii

Cronobiologia – Secretul sanatatii

Vechii învăţaţi chinezi cunoşteau orarul organelor. Organismul îşi trimite întreaga energie către anumite părţi ale sale, la un moment dat. S-a demonstrat ştiinţific : cine nu respectă şi tulbură repetat ritmul interior se îmbolnăveşte mai des şi mai repede.

Ora 6

Este momentul trezirii organismului. Chiar dacă încă moţăim, corpul nostru a intrat în priză, s-a apucat de producţia de hormoni. Zahărul din sânge, aminoacizii şi hormonii acţionează la capacitate maximă. La această oră trebuie evitate alcoolul şi nicotina.

Ora 7

Inima intră în viteza a cincea. Începe producţia de hormoni sexuali. Cine preferă sportul făcut dimineaţa face o greşeală pentru că inima este suprasolicitată, iar rezultatul este acelaşi. La această oră trebuie servit micul dejun, dar înainte este indicat să beţi un pahar cu apă, pentru a ajuta digestia.

Ora 8

Orgnismul tânjeşte după “combustibil”. Din nefericire este şi ora la care au loc cele mai multe infarturi şi accidente vasculare cerebrale. Este ora ideală dacă vreţi să vă faceţi o analiză a sângelui. Dacă o amânaţi pentru altă oră, compoziţia sângelui va fi schimbată din cauza stresului.

Ora 9

Organismul receptează cel mai slab senzaţia de durere, este imun faţă de frică. Chimioterapia şi injecţiile trebuie făcute acum, căci nu vor fi complicaţii, iar datorită toleranţei sporite a organismului, şansele de vindecare cresc.

Ora 10

Este ora învăţatului, creierul este cel mai receptiv. Capacitatea de a lua decizii şi de a rezolva probleme este maximă. Temperatura corpului atinge punctul superior. Acum este momentul ideal pentru a pleca la drum cu maşina deoarece atenţia şi reflexele sunt sporite.

Ora 11

Corpul nostru îşi arde grăsimile. Gurmanzii pot consuma orice după pofta inimii. Cu puţin înaintea prânzului inima şi circulaţia sanguină se află în momentul lor de vârf. Evitaţi să mergeţi la un consult cardiologic pentru că medicul cardiolog vă poate pune un diagnostic greşit.

Ora 12

S-a dus deja jumătate din zi. Un pui de somn n-ar strica. Organismul este ocupat cu producerea de acizi, iar creierul nu este deloc în formă. Din cauza lipsei de oxigen trebuie să staţi în faţa unei ferestre deschise. Stomacul este singurul organ cu adevărat activ. Acesta se pregăteşte pentru a primi mâncarea şi a produce sucul gastric.

Ora 13

Scade atenţia, totul este programat pentru digestie. Este ora mesei de prânz urmată de o mică relaxare. După masa de prânz bila începe să acţioneze, digerând şi absorbind lipidele din fluxul intestinal. Cine are probleme trebuie să ia medicamentele specifice pentru a o activa.

Ora 14

Forţa vitală este foarte scăzută. Organismul trebuie să se odihnească.

Ora 15

Creierul se pune din nou în mişcare.. Ne putem continua în forţă activitatea. Atenţia şi puterea de concentrare sunt în formă maximă. Dacă aveţi de lucru pentru acasă acum este momentul.

Ora 16

Trezirea creierului este urmată de revitalizarea corpului, dispus să intre în funcţiune. Este ora ideală pentru un program de exerciţii fizice. Plămânii şi căile respiratorii sunt larg deschise. Faceţi o plimbare în aer liber. La această oră acţionează cel mai bine medicamentele de stomac.

Ora 17

Mâinile simt nevoia să intre în funcţiune. Oamenii de afaceri au o putere de convingere neobişnuită, pictorii fac minuni, scamatorii se simt în formă. Sportivii ştiu deja, cine se antrenează, sau concurează obţine acum cele mai bune rezultate. La acestă oră se înregistrează cele mai multe recorduri sportive.

Ora 18

Este ora activităţilor culturale. Simţurile sunt foarte ascuţie în acest moment al zilei. Papilele gustative şi simţurile olfactive receptează nuanţele cele mai fine. Este momentul de maximă activitate în ceea ce priveşte creşterea unghiilor şi a părului. Corpul este însă puţin obosit. Nervii reacţionează la durere sau furie.

Ora 19

Organismul este cel mai dispus să accepte medicamentele, iar pielea tânjeşte după îngrijire, porii pielii se deschid şi asimilează produsele cosmetice. Dar atenţie, scade tensiunea.

Ora 20

Cresc capacităţile vizuale. Este momentul să alegeţi materialele şi modelele vestimentare. Ultima masă a zilei nu trebuie luată mai târziu de ora 20, căci corpul reacţionează deja într-un ritm redus. Ficatul înregistrază o activitate intensă, astfel băuturile alcoolice fiind mai bine tolerate la acestă oră.

Ora 21

Scade temperatura corpului şi metabolismul. Nu se mai asimilează nici un aliment. Mâncarea rămâne nedigerată sau digerată pe jumătate. Doar stomacul şi ficatul mai lucrează.

Ora 22

Ficatul “trage pe dreapta”. Stop fumatului, căci în pauza ce survine în funcţionarea ficatului, organismul absoarbe toată nicotina nefiltrată.

Ora 23

Începem să visăm cu ochii deschişi. De la această oră corpul se linişteşte. Nervul parasimpatic responsabil cu acest lucru reduce schimbul de substanţe, tensiunea, temperatura, activitatea cardiacă la minim. Producţia de cortisol, hormonul stresului, este oprită. Dacă vrem să fim frumoase trebuie să ne culcăm la această oră pentru că acum începe procesul de regenerare a celulelor pielii.

Ora 24

După perioada maximă din activitatea sa, organismul se autoreglează la minim pe scala sa de funcţionare şi se programează “pentru mâine”. Este obligatoriu ca acestă oră să ne găsească într-un somn profund.

Noaptea, între orele 2 şi 4, toate simţurile sunt în stare de inhibiţie. Este momentul catastrofelor de tot felul, a accidentelor rutiere, a naufragiilor şi a accidentelor de muncă. Între ora 3 şi 5 scade tensiunea arterială.

Dimineaţa reţinem mai uşor informaţiile, dar pentru a le păstra în memorie pe termen lung trebuie repetate după- amiaza.

Sursa

Sursa: dei-matei.blogspot.ro

Dr. Paul C. Bragg - Apa ne poate salva viata

Repere biografice

S-a născut în anul 1881 şi a murit în 1975 fiind foarte apropiat de visul de a trăi 100 de ani! La 94 de ani era perfect lucid şi ţinea conferinţe în întreaga lume acolo unde era invitat. Cauza oficială a  morţii a fost "fibrilaţia ventriculară şi stopul cardiac", însă cu câteva luni înainte suferise un accident în Hawai când făcea ... surfing!!! Jurnalul "Honolulu Advertiser " a dat o ştire în iulie 1976 cu privire la scoaterea sa din apă în dreptul Fort De Russey şi readucerea la viaţă prin resuscitarea efectuată de o asistentă medicală. Aceeaşi jurnalişti răutăcioşi de care nu a scăpat toată viaţa au declanşat o dezbatere publică cu privire la cauza morţii sale - "accident de surfing" sau "boală de inimă" deşi el a murit câteva luni mai târziu respectiv în decembrie într-un spital din Miami Beach unde trebuia să ţină un discurs. Scopul jurnaliştilor de scandal era de fapt deturnarea atenţiei publicului de la adevăratele lui merite în domeniul medicinei preventive.

Murim prematur

Dintre toate animalele, omul este singurul care moare înainte de a-şi consuma cu totul programul biologic şi doar unul la un milion reuşeşte să trăiască o durată apropiată de ceea ce i-a fost hărăzit.Spre deosebire de animalele sălbatice, cu puterea noastră de înţelegere, cu informaţiile de care dispunem şi cu tehnica din ce în ce mai impresionantă, cei care trăiesc puţin ar trebui să fie excepţia şi nu regula. "Secretul" oamenilor care trăiesc mult, lipsiţi de suferinţe sau dureri, care sunt fericiţi, care sunt apţi de a desfăşura activităţi fizice şi intelectuale mulţi ani după atingerea maturităţii, sunt, după părerea lui Paul Bragg, în primul rând cei care sunt "curaţi în interior". El va rămâne în istoria medicinii ca promotor necondiţionat al folosirii apei pure ca mijloc simplu şi inteligent de menţinere a tinereţii şi sănătăţii celulelor. Curăţenia interioară este asigurată de apa pură, dar şi de legumele şi fructele proaspete, naturale, cultivate ecologic, nepoluate chimic.  La acestea se adaugă postul cu apă pură, exerciţiile fizice, relaxarea şi respiraţia corectă, rară, profundă.

Apa si miracolele postului 

 ”Unul din numele de referinţă pentru medicina preventivă mondială este Dr. Paul C. Bragg - omul care la 16 ani a scăpat de o boală care îi mai lăsa doar trei luni de trăit apelând la mijloacele primare de vindecare - aer curat, soare, mişcare, alimente naturale şi, nu în ultimul rând, apa pură pe care o obţinea din ploaie, zăpadă topită sau prin distilare.

El a promovat cu curaj ideea de prevenire a bolii chiar şi atunci când s-a lovit de opoziţia violentă a celor ca fac profit din suferinţa şi neştiinţa oamenilor, cărţile lui fiind o perioadă de timp interzise în patria democraţiei - Statele Unite ale Americii. A fost discreditat de unii jurnalişti sarcastici şi acuzat că şi-ar fi falsificat vârsta sau că fiica lui, Patricia, nu ar fi de fapt fiica lui.

Cine este Paul C. Bragg?

Este un american care se poate lăuda cu o mulţime de premiere pentru istoria medicinei preventive sau a păstrării sănătăţii. Este un cruciat al luptei pentru păstrarea sănătăţii, orator de talie mondială, autor a peste 22 de cărţi despre prevenirea îmbolnăvirilor, invitat la sute de emisiuni TV şi radio în întreaga lume, consilier medical pentru sportivi şi campioni mondiali olimpici sau autor de programe de sănătate pentru celebrităţi ale Hollywoodului sau giganţi ai afacerilor, dar cunoscut mai ales cu sintagma: "părintele mişcării pentru sănătate - Father of America's Health Movement".

El a deschis primul magazin de produse alimentare ecologice din America, iar azi sunt în întreaga lume. El a deschis primul Health SPA(alături de Bernarr Macfadden) şi care a fost "clonat" ulterior în alte mii de astfel de "SPA-uri" în întreaga lume, el a deschis primul "restaurant sănătos" cu preparate lipsite de pesticide şi alte chimicale, el a promovat terapiile bazate pe sucuri naturale proaspăt preparate. El a conceput o mulţime de produse alimentare sănătoase destinate consumului -băuturi cu aminoacizi şi enzime naturale, cosmetice eco, cereale, germeni de grâu, biscuiţi sănătoşi,  etc.

 Apărarea sănătăţii este o datorie morală şi religioasă deopotrivă deoarece nu putem fi virtuoşi şi folositori când suntem bolnavi.

Dr. Paul Bragg - marele luptător cu ignoranţa, cu industria profitului, promotor al acceptării de către omenire a ideii de "medicină preventivă", afirma că "apa este solventul general al bolilor noastre".

Recomandările lui Bragg

Întrucât după oxigen, apa este cea mai importantă substanţă pentru viaţa care se petrece în interiorul organismului nostru trebuie să asigurăm celulele că primesc o apă cât mai curată.

Pentru a ne bucura de o viaţă lungă şi sănătoasă mai trebuie să evităm zahărul rafinat, sarea rafinată de masă şi să le înlocuim cu miere de albine şi sare brută, mai puţin periculoasă. Bragg a dezvoltat foarte mult reţeaua de comerţ cu miere de albine în America şi a convins cu argumente o mulţime de oameni să renunţe la zahărul alb. Pentru a fi sănătoşi trebuie să evităm orezul alb, făina albă, prăjelile, grăsimile saturate, uleiurile hidrogenate, ceaiul sau cafeaua care conţin cofeină, carnea de porc,peştele afumat, toate alimentele conservate care conţin sare, aditivi,  conservanţi chimici de sinteză. Paul Bragg recomandă evitarea băuturilor răcoritoare sau a apelor minerale carbogazoase, a alcoolului şi înlocuirea acestora cu apă purificată osmotic. 

Bem cel puţin opt pahare de apă purificată pe zi ca atare sau sub formă de sucuri şi ceaiuri de plante. Pentru detoxifiere o dată pe săptămână este recomandat postul total în care bem doar apă purificată. Nu facem clisme purificatoare decât dacă avem probleme cu constipaţia cronică.  Pentru o bună motilitate a tubului digestiv sunt recomandate alimentele naturale care conţin fibre (fructe, legume verzi, salate proaspete) şi renunţarea la carne. Facem mişcare regulat, zilnic mergând pe jos, cu bicicleta sau înot. Evităm să înghiţim "droguri" legale aşa cum sunt antidepresivele, sedativele sau anxioliticele şi încercăm să gestionăm problemele de viaţă printr-o gândire simplă şi suplă cultivând optimismul, bunătatea, caritatea, veselia, dragostea de familie sau prietenia şi fraternitatea. Dormim cel puţin opt ore pe zi şi nu uităm să respirăm amplu, rar şi profund pe tot parcursul zilei. Toate acestea contribuie la consolidarea zi după zi a unui stil de viaţă simplu, sănătos din punct de vedere fizic, mental, emoţional sau spiritual.

 

 

Apa este sursă de sănătate

Încă de la începuturile medicinei cele mai importante recomandări făcute unei persoane bolnave au fost repausul la pat şi hidratarea intensă. Instinctiv tot aşa procedează şi animalele sălbatice: se retrag undeva lângă o sursă de apă, refuză mâncarea dar beau foarte multă apă. Când celulele noastre sunt deshidratate, ofilite, zbârcite, "uscate" ele devin o bună pradă pentru viruşi, bacterii, fungi. Când bem un pahar cu apă, acesta ajunge în stomac. De aici o parte este absorbită prin vasele de sânge gastrice iar o altă parte ajunge în intestinul subţire unde păstrează alimentele ingerate în stare lichidă până trec în sânge apoi este absorbită şi ea tot în sânge. Astfel că ingerarea unei ape sănătoase este cel mai simplu mijloc de păstrare a sănătăţii şi de protejare împotriva infecţiilor generate de viruşi, microbi sau alţi agresori. Membranele tuturor celulelor noastre au nevoie de multă apă pentru a se menţine moi şi flexibile, pentru a permite schimburile corecte intra- şi extra celular şi pentru a evita "frecările" distructive generate de deshidratare. Pentru a ajuta stomacul care nu are dinţi dar care se comportă ca un malaxor puternic, sucurile digestive trebuie să conţină o cantitate suficientă de apă -NU suc, bere, vin, cafea sau alte băuturi savuroase dar nesănătoase. Apa pură este extrem de importantă pentru menţinerea frumuseţii. Paul Bragg în calitatea sa de consilier medical al zecilor de vedete şi celebrităţi de la Holywood i-a fost uşor să le convingă să renunţe la apa de la robinet sau la alte băuturi nepotrivite şi să le înlocuiască cu apă purificată pentru ca pielea lor să capete un aspect tânăr şi sănătos atât de dorit de acestea. Organismul oamenilor bolnavi dar şi cele ale oamenilor încă sănătoşi este însetat după apa purificată sau pură. De ce? Pentru că este singura apă corectă metabolic şi celular, securizată chimic şi microbiologic, un aliat puternic al sistemului Imunitar - marele Doctor interior. 

Apa minerală - cea care asigură un profit constant industriei medicale, dar şi celor ce o ambalează în bidoanele de plastic (apropo, ce este mai scump ambalajul refolosibil sau apa?) este recomandată mai ales pentru conţinutul acesteia în aşa- numitele minerale fără de care viaţa noastră îşi pierde suportul şi sensul de a mai exista. Mineralele esenţiale trebuie asigurate din seminţe, fructe şi legume, ne recomandă dr. Paul Bragg, adică ele trebuie să provină dintr-o sursă organică. Apa minerală nu poate fi considerată "sursă organică" la fel cum este un măr sau o legumă proaspăt culeasă din grădină. Această confuzie asigură poziţia constantă în topul miliardarilor şi statutul de vedete ale burselor pentru firmele care comercializează această soluţie apoasă minerală.  Aceste elemente chimice se găsesc din abundenţă în solul sau straturile freatice peste care curge apa ce ne este atât de "generos" recomandată. La începutul secolului al XIX-lea China s-a confruntat cu o secetă şi o foamete îngrozitoare, fapt ce a determinat oamenii săraci care nu mai aveau nici măcar rădăcini sau coajă de lemn să mănânce, să încălzească şi să consume... pământ! Tăiau felii groase de argilă minerală şi le încălzeau sperând că le va potoli foamea. Întrucât organismul lor nu putea să asimileze mineralele anorganice din sol, aceştia mureau în chinuri inimaginabile. De ce se întâmpla asta? Răspuns: deoarece organismul animal are un metabolism diferit de cel vegetal care poate absorbi şi asimila acest tip de minerale. Plantele transformă un element mineral anorganic, metalic într-o formă uşor asimilabilă de către celula animală (mişcare a electronilor sau de spin diferită în rezonanţă cu organismul viu,  de dimensiuni foarte mici - coloizi cu sarcină electrică - ceea ce îi ajută să se afle în suspensie şi nu dizolvaţi aşa cum sunt în soluţia apoasă pe care o cumpărăm). Un fermier american s-a gândit că ar fi o bună afacere să dea vacilor pulbere de calcar măcinat. A conceput nişte etichete frumoase pe care a scris "hrană minerală cu carbonat de calciu şi magneziu" şi a început să le vândă pentru corectarea deficitului de calciu şi pentru îmbunătăţirea concentraţiei acestuia în laptele vitelor. Deşi cutiile erau frumos ambalate, iar reclama era atrăgătoare, vacile au refuzat categoric să "consume" aşa ceva. Toţi fermierii care cumpăraseră cutiile cu astfel de minerale "năstruşnice" au păţit la fel. În scurt timp, a dispărut de pe piaţă, dar asta nu s-a întâmplat şi cu cele destinate oamenilor care au ochii, creierul şi  papilele gustative extrem de uşor de păcălit. Mineralele canceroase Zilele trecute, agenţia de ştiri Sky News informa publicul despre miile de persoane evacuate şi strămutate din mai multe sate din centrul Turciei din cauza mineralelor din sol care au produs o rată din ce în ce mai mare de cazuri de cancer. Fenomenul a fost observat încă din anii 80', dar nepăsarea şi indiferenţa oamenilor şi a autorităţilor au fost spulberate când s-a stabilit că este necesar un al treilea cimitir întrucât cele două existente erau ocupate la maximum de oamenii decedaţi din cauza cancerului. Cappadocia era de altfel intens vizitată de turişti străini din cauza grotelor şi a formelor carstice extrem de interesante şi deşi acestora li se spune mereu că nu sunt în pericol, ei evită din ce în ce mai mult zona aducătoare de moarte. Autorităţile intenţionează să demoleze toate locuinţele oamenilor şi să acopere toată zona sub un strat de cel puţin doi metri de pământ peste care să planteze flori, dar nu s-a luat încă nicio decizie. De ce nimeni nu s-a sesizat şi nu s-a luat până acum nicio decizie care să prevină tragedia lentă? Răspuns: Pentru că zona a fost deservită ani de zile de un singur medic şi o asistentă, iar aceştia au dat vina pe stilul de viaţă al oamenilor: "Stau toată ziua în cafenelele pline de fum..." au susţinut aceştia, iar o femeie care trebuia să îngrijească cinci copii afirma că are "mare încredere în Dumnezeu că va avea grijă de ei".  În realitate nici autorităţile şi nici Dumnezeu nu i-a apărat de indiferenţa păguboasă. Lipsa banilor, birocraţia şi instabilitatea guvernamentală au fost alţi factori care au dus la situaţia gravă existentă în această zonă a Turciei. Mineralele găsite vinovate de producerea cancerului sunt calciul, sodiul, potasiul, aluminiul aflate într-o rocă puternic absorbantă de apă numită "erionită" şi care era folosită de localnici la construcţia locuinţelor, dar şi pe post de filtre de... apă. Specialiştii nu s-au pus de acord cu privire la modul în care acest tip de roci zeolitice produc cancer, sigur este însă faptul că produce cancer nu numai la oameni, ci şi la animalele testate în laborator.

"Cea mai adecvată substanţă de pe faţa Pământului care ne susţine sănătatea şi tonusul este apa curată sau purificată" - dr. James Balch M.D. Dietary Wellness.

Organismul nostru are nevoie constant pentru întreţinerea permanentă a tuturor reacţiilor chimice din celule sau din afara lor, sau ca solvenţi, de ioni de hidrogen şi de oxigen, iar cea mai importantă sursă este H2O sau apa curată/pură/strecurată.

Chimie interioară

Întrebat fiind care este cea mai mare descoperire a omenirii dacă ar fi să aleagă între Internet, cucerirea spaţiunlui, iphone sau energia nucleară, dr. Paul Bragg a răspuns că... "postul cu apă pură este una din cele mai mari descoperiri, deoarece este un puternic şi eficient instrument de prevenire a îmbătrânirii şi morţii premature. Nici una din cele enumerate mai sus nu se compară cu posibilitatea de a preveni boala, senilitatea, neajutorarea sau incapacitatea de a-ţi purta singur de grijă". El a mai afirmat în interviul acordat că începând de vineri seară, ora 19,00, până sâmbătă seara aceeaşi oră, ţine săptămânal post negru timp în care bea doar apă distilată sau apă purificată osmotic. "Este o bună ocazie de a elimina toxinele din organism, dar şi "rugina" din articulaţii şi muşchi", a mai spus el. Organismul nostru consumă multă energie să mestece mâncarea, s-o împingă în cei câţiva zeci de metri de "ţeavă" de la gură la rect, să filtreze prin cei două milioane de nefroni din rinichi toxinele, să susţină ficatul să "prepare" alimentele necesare miilor de miliarde de celule sau să introducă sutele şi miile de litri de oxigen necesar respiraţiei celulelor. Postul conservă o bună parte din energie, iar la sfârşitul zilei în care am decis să bem doar apă purificată "ne vom simţi uşori precum un înger în zbor". Să nu uităm că medicina actuală este doar paliativă sau simptomatică, ameliorând durerile care ne fac viaţa dificilă. Boala se ascunde în spatele cauzelor care au generat-o, iar medicamentele nu ajung la aceste cauze. Apa purificată este cel mai simplu şi mai la îndemână instrument de prevenire a bolii şi suferinţei. Paul Bragg nu a încetat să recomande apa pură oamenilor. Ea nu este doar un moft aşa cum scriau unii adepţi ai apelor minerale  şi care îi numeau "fanatici" în anii '70 pe adepţii apei purificate. "Suntem o naţiune educată/obişnuită să înghită pastile. Sunt un cercetător independent şi un luptător cinstit al sănătăţii în spiritul dreptăţii. Nimeni nu îmi impune ce să spun şi nu-mi dictează nici o organizaţie ce să fac. Nu servesc nici unui organism financiar, aşadar, vă pot oferi adevărul întreg şi cinstit pentru că am petrecut întreaga viaţă cercetând şi studiind nu boala, ci sănătatea oamenilor", a mai spus dr. Paul Bragg.

De ce ne îmbolnăvim

Oamenii sunt prizonierii propriului confort creat la sugestia celor care sunt conduşi doar de profitul imediat. Aşa că majoritatea populaţiei îşi scurtează viaţa consumând o hrană poluată şi o apă toxică. În plus, ei fumează - o altă afacere profitabilă pentru industria tabacului, dar mai ales pentru guverne întrucât plătesc pensii mai puţine unor oameni care îşi scurtează voluntar viaţa, consumă alcool pentru a uita de criză şi de necazuri, cafea pentru a se "energiza" pentru câteva minute, sucuri cu edulcoranţi artificiali - veritabile bombe chimice pentru ficat, zahăr rafinat, făină albă, carne, sare şi o mulţime de alte alimente aditivate. Dacă adăugăm la toate acestea stresul, lipsa de mişcare sau sedentarismul -"sportul" preferat a devenit privitul la meciurile sportive sau politice de la televizor, lipsa soarelui şi a aerului curat vom înţelege de ce oamenii sunt din ce în ce mai apatici, mai indiferenţi, mai bolnavi şi de ce trăiesc mai puţin. Nicicând în istoria omenirii nu s-au inventat atât de multe medicamente (peste 300,000 în nomenclatorul internaţional), aparate medicale atât de sofisticate şi de scumpe şi nu s-au vândut atâtea mii de tone de medicamente. Oamenii au ajuns pur şi simplu să se "târască" spre pastilele sau lichidele energizante sau să înghită pumni de pastile pentru a scăpa de suferinţele care le ruinează tinereţea. Am atins "performanţa" ca numărul de copii bolnavi cronici să îl egaleze pe cel al adulţilor. Suntem o generaţie de consumatori de medicamente şi excitante/energizante. Copiii noştri însă vor face la rândul lor copii. Are cineva idee cum vor arăta generaţiile viitoare?

După ce Paul Chappius Bragg află la nici 16 ani că este bolnav de TBC şi că mai are trei luni de trăit, este internat în sanatoriul doctorului Rollier din Elveţia. Aici acesta îi explică cum "toată apa din Elveţia este încărcată de minerale dăunătoare organismului". El l-a sfătuit ca şi după externarea sa să bea doar apă pură din ploaie sau din zăpadă topită (apă purificată prin evaporare/distilare naturală de Mama Natură).

La plecarea din sanatoriu, el era complet vindecat de TBC şi într-o condiţie excelentă. Apa pură recomandată de dr. Rollier, soarele Alpilor, aerul curat şi alimentaţia naturală primită i-au redat un organism nou, complet refăcut. Atunci tânărul Paul şi-a luat angajamentul în faţa lui Dumnezeu să aleagă o carieră de "biochimist, nutriţionist sau doctor care să vindece doar prin metode naturale".

Sucuri şi legume

Pleacă la Londra, găseşte un mic apartament lângă Regent's Park şi timp de opt ani studiază tot ce a putut găsi legat de recuperarea medicală şi de păstrarea sănătăţii. A ales Regent' Park, deoarece acesta era considerat unul din cele mai frumoase parcuri din lume şi aici prefera să alerge dimineaţa sau să joace tenis. În apartamentul închiriat îşi savura sucurile naturale proaspete pe care chiar el le prepara. Paul mai povesteşte că proprietarul apartamentului care locuia cu familia deasupra lui, consuma multă făină albă (pâine şi biscuţi), multe dulceţuri/peltele cu zahăr, lapte, carne şi bea apă de la reţeaua oraşului, puternic clorinată. Acesta se plângea mereu că are "încheieturile ţepene", că îl doare spatele şi că are probleme cu vezica urinară atunci când cobora gâfâind să îi aducă cheia.  Ca urmare, Paul Bragg s-a mutat la etajul cinci în locul propietarului, aici desăvârşindu-şi studiile de biochimie. Într-o iarnă, după ce îşi făcuse obişnuita alergare de dimineaţă, s-a oprit la uşa proprietarului care era grav bolnav. Acesta s-a uitat la el rugător şi i-a spus: "Eşti doctor, pentru numele lui Dumnezeu, ajută-mă, simt că am să mor"! I-a luat toate sticluţele cu medicamente şi pur şi simplu i le-a aruncat la gunoi. Apoi i-a adus de la el apă purificată din zăpadă, oţet de mere, lămâi şi miere din care i-a realizat prima zi de dietă. După zece zile, domnul Wilson - proprietarul - era sănătos şi voios aşa cum nu se mai simţise de ani de zile! După aceste zece zile, i-a prescris un regim alcătuit doar din legume şi fructe, sucuri preparate în casă şi apă purificată de ploaie, din zăpadă sau purificată prin distilare. După doar trei săptămâni, îl vizita la etajul cinci aşa cum nu mai făcuse de ani de zile. După şase luni, întreaga familie Wilson era de nerecunoscut de vecini: sănătoşi, puternici şi fericiţi! Doamna Wilson era din nou elegantă şi putea să îşi îmbrace hainele pe care le abandonase de ani de zile ca fiind strâmte, domnul Wilson urca de două ori pe zi la Paul, iar fiica acestora, revenită din Canada, a rămas uluită de schimbările părinţilor săi.

Un mod de viaţă natural

Paul Bragg, de fapt, a redescoperit modul natural de viaţă, conform regulilor sănătoase ale Mamei Natura. Domnul Wilson a aflat că articulaţiile sale înţepenite se datorau nu vârstei sau bolii, ci alimentaţiei nesănătoase, a lipsei de exerciţiu şi mai ales a apei dure pline de minerale inutile. El a învăţat chiar pe pielea lui că nu Timpul ne degradează viaţa, ci obiceiurile greşite şi stilul de viaţă nenatural. Stilul de viaţă impus de Paul Bragg a avut ca efect dizolvarea cristalelor acide din articulaţii iar hidratarea cu apă purificată şi alimentele naturale au continuat procesul de eliminare a deşeurilor toxice acumulate, dar şi prevenirea reinstalării bolii invalidante.
Cu cât ne aplecăm pe carte şi înţelegem mai bine chimia vieţii, chimia celulelor noastre, cu atât înţelegem mai bine de ce oamenii mor prea devreme şi poartă dureri nemeritate. Paul Bragg îşi făcuse un obicei de a merge prin spitalele londoneze pentru a se documenta şi pentru a studia bolnavii internaţi. El a ajuns la concluzia că pietrele, de exemplu, sunt consecinţa alimentaţiei toxice, excesiv prelucrate şi rafinate, acide şi care este agravată de apa dură încărcată cu minerale anorganice dizolvate -în principal carbonat de calciu.  ”

SURSA: http://www.informatiadeseverin.ro

 Multumim Cristian L. pentru email

 In completare citi si POSTUL - un miracol

De asemenea studiati si categoria APA, si categoria PURIFICARE SI POST NEGRU de pe blogul nostru.

In completare pe langa cele expuse in articol va prezentam alte filmulete si emisiuni noi, despre apa  :

Apa de Roua

Conspiratia tacerii - Apa, oglinda mintii

 Apa vie

Sursa:   fymaaa.blogspot.ro