miercuri, 8 mai 2013

În curând ni se va lua şi dreptul de a ne opune exploatării gazelor de şist


Într-un moment când tot mai multe state îşi manifestă reticenţa cu privire la exploatarea gazelor de şist, Uniunea Europeană le pregăteşte ţărilor membre o nouă surpriză otrăvită, mergând pe actuala linie a limitării dreptului de suveranitate naţională, în folosul marilor companii.
Dan Bărboi
Mai precis, este vorba de negocierile actuale privind încheierea unui controversat Acord Economic şi Comercial Comprehensiv (Comprehensive Economic and Trade Agreement – CETA) între UE şi Canada, care va avea mai multe prevederi în flagrantă contradicţie cu drepturile omului, dar şi cu suveranitatea statală.
Primele semnale de alarmă au fost trase anul trecut de internauţi, care au observat că proiectul acordului conţine mare parte din prevederile nedemocratice privind dreptul de proprietate intelectuală, care ar fi trebuit legiferate prin defuncta iniţiativă ACTA.
Iată că, la un an după această primă controversă, proiectul de acord în cauză revine în atenţia publicului prin limitările pe care le aduce unui alt drept considerat fundamental, până acum: dreptul fiecărui stat de a decide dacă să permită sau nu exploatarea gazelor de şist pe teritoriul său.
Pe scurt, dacă acordul economic UE-Canada va fi semnat în forma sa actuală, el le va da investitorilor dreptul de a contesta în instanţă o eventuală interdicţie decisă de autorităţile unui stat privind exploatarea gazelor de şist prin metoda fracţionării hidraulice.

  • Un raport neliniştitor
Un raport dat publicităţii luna trecută de trei ONG – Corporate Europe Observatory, The Council of Canadians şi Transnational Institute – analizează dezbaterea publică asupra fracţionării hidraulice în opoziţie, interesul companiilor firmelor canadiene care explorează şi exploatează gazele de şist în Europa, şi impactul clauzei de protecţie a investiţiilor propusă prin proiectul acordului CETA.
Documentul elaborat de cele trei ONG examinează, ca studiu de caz, un proces intentat statului canadian de compania Lone Pine Resources Inc., care încearcă astfelsă ridice un moratoriu asupra fracţionării hidraulice şi, în acelaşi timp, să obţină compensaţii financiare importante din parte autorităţilor canadiene. Dacă mecanismul de soluţionare a disputelor prevăzut de acordul CETA va fi adoptat, această situaţie se va repeta şi în Europa, iar guvernele care se vor opune exploatării gazelor de şist ar putea fi obligate de instanţă nu numai să anuleze interdicţia, dar şi să plătească sume importante firmelor de gaze, avertizează autorii raportului.

  • Ţări care au adoptat o poziţie fermă
Nu mai este o noutate pentru nimeni că exploatarea gazelor de şist prin fracturarea hidraulică a rocilor subterane implică serioase riscuri de mediu, iar multe state europene şi-au manifestat reticenţa, dacă nu chiar opoziţia făţişă faţă de acest subiect.
Franţa şi Bulgaria au interzis deja această metodă de extracţie pe teritoriile lor,România, Irlanda, Cehia, Danemarca şi landul german Renania de Nord-Westfalia au adoptat moratorii până la finalizarea unor studii ştiinţifice privind efectele asupra mediului, iar Norvegia şi Suedia au declarat fracţionarea hidraulică ca fiind neviabilă economic. Mai multe proiecte în domeniu au fost deja anulate în Austria şi Suedia, cu pierderi implicite pentru firmele ce le-au iniţiat.
Totuşi, corporaţiile transnaţionale din industria petrolului şi gazelor nu sunt deloc dispuse să renunţe la veniturile uriaşe pe care le-ar aduce gazele de şist şi caută mereu noi căi prin care să lupte împotriva interdicţiilor şi moratoriilor.
În ciuda opoziţiei manifestate de opinia publică, proiecte de exploatare a gazului prin metode neconvenţionale sunt în curs de reallizare în Spania şi Polonia, iar în Franţa – deşi sub incidenţa unui moratoriu – industria gazelor încearcă să demareze proiecte similare, profitând de anumite neclarităţi legislative, afirmă autorii raportului, citaţi de corporateeurope.org.
Aceste eforturi în sprijinul dreptului fiecărui guvern de a decide propria politică de mediu sunt cu atât mai importante cu cât, în prezent, nu există un consens politic la nivelul UE privind fracţionarea hidraulică.
Singura încercare de a uniforma poziţia la nivelul Uniunii a fost făcută în septembrie 2012 de Parlamentul European, care a propus un moratoriu pe întreg teritoriul UE; totuşi propunerea a fost respinsă, fiind votată doar de o treime din parlamentarii europeni – dovedind astfel că marile corporaţii ştiu să facă lobby în mod profesionist şi foarte convingător.
Pe fundalul acestei atitudini incerte la nivelul „Bătrânului Continent”, UE şi Canada negociază de câţiva ani un acord de liber schimb care, printre altele, ar putea ameninţa autoritatea guvernelor naţionale de a interzice fracţionarea hidraulică.
Deja, mai multe companii – în majoritate canadiene – au început să caute gaze de şist în mai multe state europene. Astfel, subsidiara canadiană a gigantului francez Total forează în Danemarca, Polonia şi Franţa, subsidiara canadiană a americanilor de la Chevron explorează în Polonia şi se pregăteşte să înceapă în România şi Lituania, Shell a semnat în Ucraina cel mai mare contract pentru gaze de şist din Europa, în valoare de 10 miliarde USD, iar în 2011 ExxonMobil a semnat un acord cu compania de stat ucrainiană Naftogaz, după ce Renania de Nord-Westfalia i-a blocat planurile de investiţie pe teritoriul său.
Alte firme de pe continentul nord-american interesate de gazele de şist europene suntConoco Philips, Halliburton, Enegi, Talisman şi Encana.
Se observă tendinţa marilor corporaţii de a opera în domeniul gazelor de şist europene folosind „intermediari” canadieni, tocmai pentru a profita de prevederile viitorului acord CETA, care va favoriza firmele canadiene cu afaceri în Europa.
Printre aceste prevederi sunt cele privitoare la aşa-numitele Bariere Tehnice ce limitează Comerţul şi Cooperarea Reglementată (Technical Barriers to Trade and Regulatory Cooperation), care le vor conferi autorităţilor canadiene o mai mare putere de a influenţa deciziile guvernelor din statele Europei referitoare la protejarea interesului public.
De asemenea, CETA va include un mecanism prin care un investitor canadian va putea să stingă un litigiu cu un guvern naţional din cadrul UE fără a recurge la justiţie, prin înţelegeri bilaterale.
Procedeul, denumit în limba engleză ‘investor–state dispute settlement’ (înţelegere de soluţionare a disputelor dintre investitor şi stat) este subiectul unei controverse aprinse, fiind utilizat de firmele miniere şi energetice pentru a înlătura măsuri dispuse în interesul public şi a-şi maximiza, astfel, profitul.
Dacă CETA va fi adoptat în forma sa actuală, prin acest mecanism, corporaţiile înregistrate în Canada nu numai că vor putea anula – în justiţie sau prin înţelegeri extra-judiciare – moratoriile asupra fracţionării hidraulice, dar vor obţine şi milioane de dolari ca despăgubiri plătite din banii publici pentru lezarea intereselor comerciale şi de afaceri pe care le au în respectivele state.

  • Lone Pine Resources Inc. – precedentul nedorit creat de NAFTA
După cum afirmă raportul celor trei ONG, există deja precedente care indică direcţia în care se doreşte a fi îndreptată şi Uniunea Europeană.
Deşi au intrat mai recent în atenţia publicului european, controversele în jurul gazelor de şist nu sunt ceva nou. Ele au apărut cu mulţi ani în urmă în America de Nord, iar în Statele Unite au fost deja tranşate în favoarea marilor companii – nimic neobişnuit pentru SUA, unde corporaţiile fac legea de peste un secol, cu ajutorul unui sistem impecabil de lobby, care acolo este perfect legal, deşi la noi ar trece drept corupţie pe faţă.
Cum în SUA gazele de şist sunt exploatate de ani buni şi fără oprelişti, multinaţionalele americane de profil au pus ochii pe resursele din provincia canadiană Quebec, mai precis dintr-un perimetru localizat în zona fluviului St. Lawrence River, estimat a conţine 5,1 trilioane de metri cubi de gaze de şist (de fapt tot gaze naturale, însă conţinute difuz în rocă, nu sub forma tradiţionalelor pungi de gaz). Cunoscând controversele din jurul fracţionării hidraulice (poluarea apei freatice, destablizarea solului etc.), opinia publică din zonă s-a mobilizat exemplar şi a obligat guvernul provinciei Quebec să impună, în 2011, un moratoriu, pe baza recomandărilor emise de o comisie formată din experţi în protecţia mediului.
Noul guvern provincial ales în 2012 a promis să extindă moratoriul la nivelul tuturor proiectelor de gaze de şist, din întreaga provincie. În acest punct, firma de gaze Lone Pine Resources Inc. a hotărât că este momentul să se folosească de drepturile conferite investitorilor prin acordul nord-american de liber-schimb NAFTA şi să ceară în justiţie ridicarea moratoriului, precum şi plata unor daune în valoare de 250 milioane USD.
Lone Pine pretinde că moratoriul reprezintă „o revocare arbitrară, capricioasă şi ilegală a drepturilor sale de a explora prezenţa petrolului şi gazelor” şi acuză guvernul din Quebec că a acţionat „contrar interesului public”, deşi moratoriul beneficiază de sprijinul masiv din partea opiniei publice.
Procesul este pe rol, iar şansele Lone Pine resources de a câştiga sunt considerabile, având în vedere că se prevalează de prevederile NAFTA – un acord semnat şi de Canada. Conform autorilor raportului ONG, este foarte probabil ca judecătorii să decidă că dreptul de a face profit, conferit firmei Lone Pine de NAFTA,să fie mai puternic decât dreptul comunităţilor de a se opune proiectelor cu efecte distructive asupra mediului.
Consecinţa unui verdict favorabil corporaţiei va fi că firmele ce explorează şi exploatează gaze de şist îşi vor putea continua activitatea cu riscuri minime, în timp ceautorităţile care ar dori să se opună vor fi descurajate prin ameninţarea că ar putea plăti compensaţii uriaşe, dacă pierd procesele care le vor fi intentate.
Cazul Lone Pine este foarte semnificativ şi pentru continentul european, unde situaţia se va repeta, în caz că UE instituie, cu ajutorul CETA, o protecţie a investitorilor similară cu cea acordată prin NAFTA.
În mod clar, astfel de prevederi ar oferi corporaţiilor drepturi nedemocratice şi nerezonabile de a se opune – în justiţie – moratoriilor asupra fracţionării hidraulice, lezând astfel interesul public.
În aceste condiţii, merită amintit şi că Gabriel Resources – firma care promovează cu atâta obstinaţie proiectul Roşia Montană – este înregistrată tot în Canada. Simplă coincidenţă?


marți, 7 mai 2013

Dalai Lama



"Ce mă surprinde cel mai mult la umanitate? Omul.
 Iși sacrifică sănătatea pentru a face bani.
 Apoi, își sacrifică banii pentru a-și recupera sănătatea.
 Apoi, este atât de nerăbdător cu gândul la viitor încât nu se bucură de prezent. 
Rezultatul este că nu trăiește în prezent, dar nici in viitor.
Trăiește de parcă n-ar muri niciodată și apoi, moare fără să fi trăit"

                                                 Dalai Lama

O scrisoare de la Sandu Tudor şi o fotografie inedită cu adevărata elită a României


Născut în anul 1899 la Bucureşti, Sandu Tudor (pe numele său adevărat, Alexandru Theodorescu ) va fi, de-a lungul epocii interbelice, ofiţer de marină şi profesor de liceu, poet şi publicist anticomunist şi antifascist de renume. În 1948 devine călugăr, sub numele de Agaton, la Mănăstirea Antim din Bucureşti. La Antim organizează şi conduce grupareaRugul Aprins. După o primă arestare şi o detenţie de trei ani, Agaton se aşază în Schitul Cresna din judetul Gorj, unde este hirotonit ieromonah. Apoi îmbracă schima cea mare şi devine ieroschimonahul Daniil, în Mănăstirea Neamţ, de unde se va retrage la Schitul Rarău. E arestat de Securitate, în noaptea de 13/14 iunie 1958, şi i se confiscă toate manuscrisele, după cum notează Bartolomeu Anania în volumul Monahul Daniil (Sandu Tudor) - Acatiste (Ed. Anastasia, 1997).


Astfel a dispărut, înghiţită fără urmă, una din marile conştiinţe ale Ortodoxiei româneşti. Conştiinţa - adică luciditatea, trezvia - s-a convertit, firesc, în mucenicie. Ce a rămas în urma unui om despre care se spune că a citit şi a  scris enorm? Nişte cărţi, câteva amintiri, regrete… şi iată, o scrisoare, un îndreptar duhovnicesc care îl pune pe monahul Daniil în rând cu marii duhovnici-epistolieri din Răsărit şi din Apus: de la Sf. Vincent de Paul la Ioan de la Valaam.
Scrisă la data de 27 februarie 1956, epistola de mai jos a zăbovit - până în 1998, când am copiat-o de mână şi am publicat-o în revista “Biserica şi probleme vremii” - pe fundul cufărului unui haiduc, la destinatarul ei, domnul George Ungureanu din Câmpulung-Moldovenesc: bucovinean, român de stirpe veche, meşter în snoave şi poveşti, om al pădurii şi stihiilor, muntean sfătos şi deţinut politic care a stat vreme de trei ani în intimitatea lui Alexandru Mironescu. În plină  teroare comunistă a anilor 50, în pădurile Neamţului, Adevărul iradia bunătate şi libertate. (M.P.)
“Prietene,
Mi-ai povestit cândva câte ceva despre dumneata, dureri, suferinţe, încercări, şi poate dacă am fi fost mai vechi prieteni mi-ai fi spus şi de bucurii, căci nu este viaţă care să nu cuprindă şi de una şi de alta.

Te-am ascultat şi, pentru că şi viaţa mea e singuratică şi plină de meditaţie în orice colţ unde mă mişc, m-am gândit mult la cele ce-mi spuneai, precum şi la cele ce observasem fără să-mi spui şi de care poate nici dumneata nu-ţi dai seama, căci omul nu se cunoaşte bine pe sine niciodată, oricat s-ar studia.
Ţi-am ascultat ultima povestire din care înţeleg prea bine că te zbaţi în interiorul făpturii D-tale ca un încarcerat. O, cum te înţeleg, ai vrea să scapi, să-ţi simţi sufletul iar uşor şi liber, depărtat de umilinţele şi deznădejdea ce te-au copleşit, ai vrea să te agăţi de ceva valabil, ceva deosebit, ceva mare care să întreacă tot ce ai trăit, să acopere totul şi să te stăpânească numai acel ceva de care nici D-ta nu ştii prea bine ce ai vrea să fie! Am observat că scrii, deci cunoşti inspiraţia, e şi ea o parte din acel ceva pe care îl doreşti in viaţa D-tale încercată. Am observat că te duci kilometri ca să cunoşti câte un om deosebit, ai fost la mănăstire, ai trecut prin toata gama începătorului în viaţă, trufie, sporovăială etc. dar am reţinut că te-a mişcat ceva, te-a răscolit, ai plâns, te-ai cutremurat descoperind atâta renunţare, atâta iubire simplă şi mare pentru Adevărul  care e Hristos. Orbecăind, prietene, ai ajuns şi aici, şi de aici e posibil să-ţi fi rămas în inimă, ca un moment emoţionant, amintirea ceasurilor zguduitoare de tresărire a adâncimii sufleteşti.  Când mi-ai povestit, pentru prima oară - deşi te cunosc puţin - am observat pe chipul D-tale transfigurarea, luminiţa aceea scurtă, dar orbitoare, care urcă sufletele mari pe înălţimi unde unele rămân mai mult şi creează, altele se coboară copleşite, însă transformate.
Pentru prima dată am simţit că sufletul D-tale mi-e frate; şi e un frate mai mic, care mi-a dezvăluit cu încredere o latură a sa pe care şi-a descoperit-o uimit şi nici nu ştie dacă o mai are: l-a străfulgerat o clipă, l-a zguduit - şi el a rămas nehotărât, nesigur, cu vechile-i suferinţe şi regrete, cu viaţa prinsă cu odgoane groase de lut, fiinţă implantată adânc în minciună, în care se zbate şi se chinuie - şi din adâncuri tenebroase a zărit o clipă lumina de mai sus…
Această constatare m-a determinat să-şi scriu, sunt o mulţime de lucruri pe care ar trebui să le faci pentru prima oară în viaţa D-tale, deoarece D-ta eşti chemat să te desăvârşeşti. De aceea ai suferit atâtea lovituri, de aceea ai fost văduvit de atâtea lucruri, ai fost batjocorit, umilit, înfrânt, ca să te poţi smeri, să înveţi să te smereşti. Retras în smerenie şi în umilinţă voită, vei începe prin a cunoaşte primii paşi de libertate. Conştiinţa se va uşura brusc ca un arc. Sufletul îţi va deveni simplu, inima sinceră ca a unui copil. O, ce fericit vei fi dacă vei reuşi măcar o dată să cunoşti această stare.
Dar pentru asta trebuie să te lupţi cu D-ta însuţi ca un leu, să-îi recunoşti totul, şi bine şi rău, cu curaj, să te lepezi de păcatele grele, să te îndepărtezi de ce e murdar sau ce te-ar murdări prin cugetări sau fapte ca: răzbunari, ponegriri, bârfiri, ură, revoltă etc. - toate fac primul rău nouă înşine şi… mai puţin obiectului urât. Acestuia poate să-i facă şi un bine, poate să-l scutească de regrete, considerandu-şi vina lichidată in faţa urei ce i-o porţi. Aici mă refer numai la drama D-tale familială.
Îndrăznesc însă să mă refer şi la prieteni, fii atent, sufletul D-tale e derutat, credinţele zdruncinate, o influenţă rea îţi poate strica; şi nu uita că cel mai bun prieten al omului gânditor este singurătatea, în ea te arăţi cum eşti, cu ea meditezi, chibzuieşti, plănuieşti, te umpli de spirit şi înţelepciune şi drumul D-tale îşi lărgeşte treptat suprafaţa pe care o netezeşte şi o urmează înţelepciunea. Nu face caz de cunoştinţa nimănui, orice om e un biet om, azi e aşa, mâine poate să fie altfel, nu te încrede în nimeni decât în Dumnezeu, pe care să-l rogi ca un copil să-ţi dea putere, sănătate şi pace sufleteasca.
În momentul de faţă D-tale nu-ţi poate fi nimeni de folos, decât numai bunul Dumnezeu, căci ce om poate să te iubească, cu toate slăbiciunile şi inegalităţile personale, în ceasul disperării, când nu mai ştii ce vrei, nici ce-ţi trebuie?
O femeie? E cel mai puţin folositor, ea te va sili pe nesimţite să-ţi urneşti întregul eu, încărcat de nelinişti, spre ea, ca şi cum ea ar fi centrul pământului! - Crede-mă, prietene, nimic nu-ţi poate ajuta singur, gândind intens şi cu curaj, smulgând lipsurile ce dăinuie înlăuntrul fiinţei bine păzite de vanitate şi punând în locul lor sentimente mai proaspete, adânci şi… aşa de simple… iertarea, bunătatea, cumpătarea, răbdarea, sinceritatea etc.
De fapt, într-o scrisoare cât pot fi cuprinse din adevărurile trăite de o fiinţă asemeni D-tale încercată? Cu toată dorinţa ce am să te îndrumez, să te ajut, ar fi insuficiente bietele scrisori, chiar de ar fi mai multe. Nu-ţi bate capul să afli cine ţi le scrie, nu te-ar mulţumi mai mult. Aş vrea numai să reţii şi să crezi că ceea ce mă determină să-ţi scriu e o oarecare asemănare de fire, cândva şi eu m-am risipit iubind, urând, dorind una şi alta din tot ce e omenesc şi e pe lume. Şi între ele aveam scurte răgazuri de inspiraţie, scriam, cugetam, apoi toate m-au obosit şi am dorit ceva unic şi sublim; pentru aceasta am făcut o mulţime de greşeli şi am suferit, până am aflat că acel ceva e dragostea de Dumnezeu.
Cu bine!
P. S. Iţi voi mai scrie, sper că scrisorile mele îţi vor folosi câtuşi de puţin. Fii discret, nu le arăta la nimeni, umple-ţi viaţa cu aceste sfaturi sincere, nu e un subiect de roman ieftin; dar nu am ocazia să-ţi vorbesc şi simt o obligaţie morală să te ajut, să-ţi ţin de urât; cu ceva mai viu decât o carte.
Scuză-mi scrisul cu unele greşeli; îţi scriu în fugă, printre foarte puţinul timp pe care îl am, nu te interesa de formă, ci caută a înţelege fondul.”

Nota M.P.Public aici, din arhiva personală, şi o fotografie inedită cu Dumitru Stăniloae, Ion Petrovici şi Nichifor Crainic, supravieţuitori ai temniţelor comuniste. Unii sunt cu tripleta Eliade-Cioran-Ionesco, alţii votează cu tripleta Liiceanu-Pleşu-Patapievici. Fiecare cu treimea lui.

Din legile Zalmoxiene


12211. Precum fulgerul aduce lumina și din lumină tunetul și focul ce se revarsă, așa este și gândul omului, el trece în vorba omului și apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină și un tunet.Lumina omului este gândul său și aceasta este averea sa cea mai de preț.Lumina prinde putere prin cuvânt, iar voința omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.
2. Fii ca muntele cel semeț și ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară. Nu uita că aceiași pași îi faci în vârful muntelui ca și în josul săuacelași aer este sus ca și jos, la fel crește copacul în vârf de munte ca și în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semeț ca și pământul cel neted.
3. Fii cumpătat ca pământul și nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sămânța prea adâncă nu răzbate și prea multă apă îi stinge suflarea.
4. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ, căci din pământ își trage tăria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult în exterior, cu atât trebuie să cobori mai mult în interiorul tău, căci măsura ridicării este aceeași cu măsura coborârii.
5. Ia seama la gândul cel distructiv, ferește-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-ndeamnă la lucruri nefirești. Ferește-te de vorbele deșarte și de neadevăr; sunt ca pulberea câmpului ce-ți acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru mintea și sufletul tău. Ele te îndeamnă la trufie, înșelăciune, hoție și vărsare de sânge, iar roadele lor sunt rușinea, neputința, sărăcia, boala, amărăciunea și moartea.
6. Nu îți lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele așa cum vin, așa pleacă. După orice zi vine și noaptea, si după iarnă vine primăvara, căci așa este rânduit și așa este firea lucrurilor. Toate cele ce se văd, se nasc, cresc și apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor rămâne pururi iar aceasta are nenumărate și nesfârșite ramuri, și asemenea izvoarelor minții și sufletului tău, ele nu se arată la vedere. Căci o suflare și un foc fac să crească toate cele ce cresc – ierburi, copaci, dobitoace și oameni – și din aceeași vatră vin și către aceeași vatră se întorc, și vatra aceasta este pururea.
7. Nu lua cu siluire și nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce privește prin ochii tăi este același cu cel ce privește prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.
8. Nu grăbi nici o lucrare căci trasul de ramuri lovește înapoi. Fructul copt este ușor de luat, cel necopt este greu de luat și gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îți va amărî sufletul. Cum crește cadrul, așa creste și stinghia și cum crește roata așa crește și spița.
9. În vremea lucrului tău, înveselește-ți inima la vederea lucrării tale înainte de terminarea ei, căci precum fructul își anunță venirea cu o floare, tot așa fapta omului este văzută de cel cu mintea și simțirea limpede, înainte de a fi terminată.
10. Ia bine seama la cauza omului sărac, dar și la cauza omului grabnic avut, căci nici una nici alta nu sunt firești. Omul sărac are multe gânduri deșarte și le schimbă de la o zi la alta, vorbește mult și lenea i-a învelit brațele și picioarele. Cel grabnic avut ori e hoț și înșelător, ori vede mai bine necazul altuia și caută a-l amăgi și de acolo își trage grabnica avuție.
11. Mulțumește pământului pentru toate cele ce-ți oferă, mulțumește cerului pentru ploaia care îți hrănește pământul, mulțumește soareluipentru căldura și lumina casei tale și a pământului tău, mulțumește luniipentru liniștea somnului tău, mulțumește stelelor că veghează asupra somnului tău, mulțumește muntelui pentru povețele și fierul ce-l iei din el,mulțumește pădurii pentru tot ce iei de acolo, mulțumește izvoruluipentru apa ce-o bei, mulțumește copacului pentru lucrările ce-ți arată,mulțumește omului bun ce-ți aduce bucurie și zâmbet pe chip.
12. Este o floare mai frumoasă ca cealaltă ? Este un izvor mai limpede decât altul? Este un fir de iarbă mai presus de un altul? Fiecare are tăria, frumusețea și priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea să aibă felurite soiuri de copaci, de iarbă, de flori și dobitoace. Nu seamănă un deget cu altul de la aceeași mână, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mărul mai înțelept decât prunul sau părul ? Este mâna stângă mai bună ca dreapta? Altfel vede ochiul stâng de cel drept? Cele de sus își au rostul lor și cele de jos își au rostul lor, cele mari își au rostul lor și cele mici își au rostul lor, cele repezi își au rostul lor și cele încete își au rostul lor, cele ce au fost și-au avut rostul lor și cele ce vin își vor avea rostul lor.
13. Mișcătoare sunt și cele ce se văd și cele ce nu se văd din ființa omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se află cel ce gândește și acesta este cel ce vede mișcarea în nemișcare, este cel care dincolo de toate virtuțile se desfată în cunoașterea și liniștea ce întrece orice bucurie, iaratenția, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.
14. Cel tulburat vede binele ca bine și răul ca rău, este atras de una și fuge de cealaltă, dar înțeleptul vede și frumosul și urâtul, simte și frigul și căldura, și finețea și asprimea, aude și plăcutul și neplăcutul, gustă și dulcele și amarul, simte și mireasma și duhoarea și nu face judecată între ele. El vede deslușit că firea lucrurilor este în toate, căci frumosul din urât se trage și urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început și se va face iarăși amar, plăcutul se naște din neplăcut și neplăcutul din plăcut. Și toate acestea luminează sufletul înțeleptului pentru că cele bune și plăcute hrănesc și bucură trupul și simțurile sale, iar cele neplăcute neînțeleptului hrănesc mintea și înțelepciunea sa, căci vede înnoirea lucrurilor și semințele viitoarelor bucurii.
15. Privește râul și ia aminte la învățătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar crește tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare, și lucrurile așa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este și gândul cel constructiv și drept rânduit, el își face loc printre pietre și stânci, nu ține seama de nimic, își urmează drumul și nimic nu-i stă în cale.
 Apă cu apă se adună, iar împreună puterea este și mai mare.
Așa este și așa să fie!

SaLuSa, 29 mart. 2013


Channeled by Mike Quinsey 
(Nota bloger: ultima comunicare înaitea accidentului vascular suferit de Mike) 

  Până acum abservăm că Lucratorii în Lumină și-au asumat sarcina de a conduce lumea în Noua Eră. Înțelegerea a ceea ce este necesar ajută procesul de trezire, care continuă indiferent de situația lumii. Este important ca oamenii să nu permită haosul și perturbarea, care ar canaliza energiile lor spre zone în care nu se manifestă Lumina și Iubirea. Nealimentat, întunericul pierde teren și își diminuiază puterea de a crea mai multă frică. În acest sens, în ciuda amenințării cu spectrul războiului, cei treziți și purtătorii de lumină știu că un asemenea eveniment nu va avea loc. (n.m.: ca urmare a existenței Decretului Divin privind interzicerea conflictelor nucleare). 

Federația Galactică a Luminii cunoaște intențiile superputerilor deținătoare de armament nuclear, și nu va permite declanșarea unui asemenea război. Urmare a infuziei de Lumină în ființele umane, mulți responsabili militari nu mai optează pentru un război, cu atât mai puțin pentru unul nuclear. În fapt, s-a produs un salt în conștiința majorității ființelor umane, care încep să respingă din ce în ce mai hotărât soluția militară, de ”rezolvare” a diferendelor de orice natură (politice, economice, religioase etc.) Vă puteți aștepta să auziți despre luări de poziție a unor factori militari în favoarea unor soluționări a conflictelor pe calea tratativelor, cu motivația substanțială că nu trebuie să se mai permită moartea sau suferința oamenilor nevinovați (civililor).

 Nu este departe ziua în care lumea voastră va decide că pe Pământ vor fi interzise cu desăvârșire și pentru totdeauna războaiele, indiferent de natura lor. Vouă, Lucrătorilor în Lumină, vă cerem să vă concentrați, în continuare, pe ceea ce este pozitiv în lumea voastră, acceptând și determinîndu-i și pe alții să înțeleagă că arma cea mai puternică din Cosmos este IUBIREA și că ea este singura care trebuie promovată. Vă rugăm, de asemenea, ca prin munca și atitudinea voastră, să urmăriți permanent ridicarea frecvenței de vibrație a voastră, a celor din jur și a tot ceea ce înseamnă realitate pe Pământ. Prin aceasta veți ajuta, în continuare, la apropierea creării Noii Lumi pe planetă. Noi știm și vedem că în această direcție se îndreaptă lucrurile, chiar dacă mulți dintre voi aveți impresia că direcția spre care vă îndreptați este greșită. Totdeauna, înainte de a apărea frumosul, procesul trece și prin inevitabile faze de haos. 

Cum altfel s-ar putea ”lumina” locul dacă nu s-ar scoate afară tot ceea ce crea întuneric, tot ceea ce era vechi și rău conceput, devenit acum inutilizabil? De fapt, transformările au deja un impact dincolo de ceea ce poate fi observat imediat, și nu există niciun motiv să se creadă că mai este posibilă revenirea la vechea paradigmă. Încet dar sigur, uneori fără a putea fi observate, schimbările apar în instituții, în guverne, în diferitele structuri ale vieții economice și sociale, activitățile și gândirea celor din aceste sectoare tinzând spre o mai bună și corectă înțelegere, spre mai puțină corupție și mai multă preocupare pentru nevoile populației. Sunt, din păcate, încă foarte mulți care se opun schimbărilor, indivizi de format vechi, trași pe calapodul necinstei, îmbuibării, lipsei de transparență. Veți observa că asemenea persoane vor fi împinse tot mai hotărât la marginea societății și înafara instituțiilor. În ultimii zeci de ani, nivelul corupției a crescut dincolo de cât poate suporta societatea și, deși ”actorii” acestui mod de viață și de gândire, sunt foarte inventivi și versați, eliminarea lor este demarată și acțiunea nu se va opri decât după ”curățeniea” totală. 

  Aliații noștri de pe planetă dovedesc din ce în ce mai multă îndrăzneală în lupta împotriva corupției, expertiza lor în aflarea tuturor metodelor de sustragere ascunse, devenin din ce în ce mai greu de evitat. Cine se hotărăște să renunțe la practicile înșelătoriei, minciunii, evaziunii de toate tipurile, va reuși mult mai repede să se despartă de tarele dimensiunii 3D, mărindu-și șansele ca la sfârșitul ”perioadei de grație” să se stabilizeze în frecvențele 4D și să se înscrie pe calea către 5D. Toți aveți posibilitatea, dacă nu ați făcut-o până acum, să vă lichidați obligațiile karmice, în această viață, cu deosebire în această perioadă,o asemenea descărcare ajutându-vă mult la creșterea frecvenței voastre de vibrație. În acțiunea de lichidare a obligațiilor karmice, este potrivit să vă amintim că îndemnul christic ” întoarce și celălalt obraz" nu și-a pierdut valabilitatea. În plus, noi am spune că permanent acțiunile pornite din manifestări emoționale (ură, frustrare, invidie, furie) trebuie ținute sub control și eliminate, în orice relație umană. 

De fapt, cu cât asimilați mai multă Lumină, cu cât sunteți mai puțin încrâncenați și acceptați să tratați cu mai multă iubire și înțelegere manifestările celorlalți, chiar dacă aceștia greșesc față de voi, cu atât viața voastră devine mai puțin stresantă, mai plină de satisfacții. Asemenea ființe luminoase nu trebuie să facă nimic pentru a evita atacuri fizice sau verbale din partea celor dominați de rele întenții. Ființele luminoase sunt apărate din start de situații neplăcute, asupra lor coincidențele fericite (sincronicitățile) lucrând totdeauna când este nevoie. În plus, o ființă ”apărată” are o influență benefică și asupra celor dragi, din familie sau cercul de prieteni apropiați. Noi nu vom obosi în a sublinia că efectul karmc nu are nimic de-a face cu pedeapsa. Karma este acea experiență care trebuie învățată pentru că este absolut indispensabilă evoluției ființei.

 De altfel cunoașteți că există nu numai karmă negativă ci și una poziotivă. (Nota C.M.: totuși consumarea karmei este absolut necesară ființei doritoare să evoluieze. Iată un exemplu. Să spunem că cineva a făcut fapte foarte bune în viață pentru care, prin Legea Karmei, adică a cauzei și efectului, va fi recompensat. Dacă în conf. cu programul său de viață, acea persoană nu a apucat să-și primească recompensa în viața curentă, pentru ceea ce a făcut bine, pentru că a murit, el se va renaște pe Pământ pentru a-și lichida karma pozitivă, deși, poate, nivelul său spiritual i-ar fi permis să nu se mai reîncarneze pe Pământ ci să treacă într-o dimensiune superioară. Rezolvarea este lichidarea urgentă a karmei) 

Nu uitați că IUBIREA este singura cale prin care puteți evolua. Fără iubire, orice ați face, nu veți putea spera să accedeți în dimensiunile superioare celei în care vă aflați. Ați făcut mulți pași înapoi doar pentru a vă regăsi calea de urmat, cale pe care o pierduserăți. Perioada actuală vă va învăța, pe majoritatea dintre voi, să înțelegeți de ce ați pierdut drumul și ce trebuie să faceți pentru a nu mai repeta această experiență, care v-a luat foarte mult timp. Veți deveni mult mai bine pregătiți, unii putând deveni chiar maeștri, dacă veți asimila cât mai multe dintre energiile care vi se trimit în această perioadă, până când veți ajunge în 5D. Procesul de asimilare este mult ușurat acum deoarece acesta este un moment special în care omenirea poate beneficia de Grația Divină. Cei care vor ajunge în 5D nu pot fi decât ființe de lumină, ceea ce înseamnă că vor vibra pe o anumită lungime de undă.

 Cine nu atinge acest nivel de vibrație, va mai întârzia în 4D sau, din păcate, va reveni în dimensiunea 3D, acolo unde cu siguranță va fi mai rău decât era înainte de a o părăsi temporar (Nota C.M.: aceasta deoarece, în dimensiunea 3D nu vor mai exista decât ființe cu vibrație scăzută, nu și dintre cele care își crescuseră frecvența pregătindu-se de ascensiune). Este de menționat că cei care vor reveni în 3D, vor trebui să depună eforturi mult mai mari pentru a reveni în 4D, decât li se cere să facă acum, cănd au ajuns în 4D cu energie ”împrumutată” aceasta deoarece nu vor mai beneficia de Grație Divină.Dragilor, este în interesul ființei voastre să folosiți cât mai bine facilitățile care vi se oferă în prezent (n.m: până pe 23 sept. anul acesta). 

  Munca de asimilare a Lumini, poate impune, uneori, necesitatea unor schimbări în stilul de viață sau renunțarea la unii dintre cei care făceau parte din cercul vostru de prieteni, sau chiar din familie, și orientarea spre alte ființe, mai potrivite cu structura și mentalitatea, scara voastră de valori actuală. Când luați asemenea hotărâri este nevoie să nu-i răniți pe cei de care vă despărțiți. Faceți-vă înțeleși cu delicatețe, cu iubire și fără traume. De altfel, cei care vă iubesc și au ținut cu adevărat la prietenia voastră, vor înțelege corect acțiunea și, dacă doresc, vi se vor alătura, operând asupra ființei lor modificările necesare pentru a păstra prietenia voastră, chiar dacă pentru aceasta va fi nevoie de un răgaz. În asemenea acțiuni nu trebuie să se manifeste pripeală sau bruscare. 

Înțelegeți lumea care vă înconjoară și nu uitați că fiecare are Liberul său Atrbitru, care trebuie respectat. Dar, atenție! nu aveți dreptul, față de voi înșivă, să vă abateți de pe cale sau să renunțați, de dragul fidelității față de o prietenie care vă stagnează înaintarea. 

Mike 

Sunt SaLuSa de pe Sirius și vă pot asigura că vedem orizontul spre care vă îndreptați. Și acesta este unul minunat, doar să nu-i întoarceți spatele! Surprinzător de repede vă mișcați spre acest minunat orizont. Totuși, este nevoie de o schimbare majoră la care să adere cel puțin numărul minim de ființe umane care să provoace bascularea. Imediat ce aceasta va fi amorsată, se va produce un efect de avalanșă. Ne bazăm mult pe munca Lucrătorilor în Lumină și a tuturor ființelor umane trezite. Nu uitați că atunci când ne trimiteți iubire, primiți înapoi tot iubire, dar de zece ori mai multă. Noi suntem UNU. 

Website: Tree of the Golden Light


Accepti una din aceste 10 provocari? | beneficii


1. Poti trai fara telefonul mobil macar o singura zi?
Telefoanele mobile folosesc microunde pentru a comunica intre ele. Daca vorbesti foarte mult la telefonul mobil, se poate spune ca iti “gatesti creierul”.
Atunci cand sunam pe cineva de pe telefonul mobil acesta emite undeva intre 1,9 si 3 GHz (Giga-Herti) ca sa se conecteze cu antena de telefonie mobila. Acest lucru inseamna ca telefonul tau emite intre 1.900.000.000 si 3.000.000.000 de vibratii pe secunda. Aceste vibratii patrund in tot corpul nostru, in fiecare celula, in special insa in zona capului, a creierului.
Daca nu avem un handsfree sau o pereche de casti, putem reduce aceasta cantitate de iradiere cu aproximativ 50% daca tinem telefonul in mana la distanta de corp pana cand interlocutorul va raspunde la telefon si abia atunci sa ducem telefonul la ureche.
Putem insa sa reducem cu 100% radierea daca nu vorbim deloc la telefon, macar pentru o zi.
Beneficii: Hai sa spunem doar ca le dam celulelor nervoase o binemeritata pauza de la radiatii, cu toate ca implicatiile de sanatate sunt mult mai mari
telefoanele-mobile si creierul beneficii nefolosire
2. Poti macar pentru o zi sa nu judeci pe nimeni sau vreo situatie?
Atunci cand evaluezi sau analizezi in mod constant creezi multe turbulente in dialogul intern. Actiunea de a nu judeca creaza liniste in minte.
Beneficiu: Mintea ta este mai linistita. O minte linistita este o unealta foarte puternica si plina de creativitate.
3. Poti trai fara televizor macar pentru o zi?
Majoritatea dintre noi avem peste 100 de programe TV.  De multe ori este dificil sa ne indepartam de televizor. Mai rau , cred ca multi dintre noi ne dorim sa avem mai multe ecrane pentru a vedea mai multe canale in acelasi timp. Filme, stiri, sport, muzica, etc..oferta este foarte generoasa.
Beneficii: Blochezi toate stirile si imaginile negative si iti poti folosi timpul intr-un mod mult mai productiv. Poti face mai multa miscare. Poti sa iti traiesti viata in loc sa privesti la altii cum o fac.
4. Poti manca numai fructe macar pentru o singura zi?
Fructele sunt foarte sanatoase, in mod special cele organice, bio sau cum ne place sa le spunem , fructele de la tara. Fructele sunt pline de vitamine si alte substante nutritive, fitochimicale care ne ajuta in preventia si reducerea riscului anumitor boli si afectiuni.
Beneficii: Pe langa faptul ca acest lucru te poate ajuta sa dai jos ceva kilograme, fructele te pot ajuta sa te detoxifiezi si iti vor da energie si stralucire.
5. Poti sa petreci o zi fara sa injuri?
Acest lucru este dificil , mai ales daca iti petreci mult timp in trafic. Nu te enerva si incearca sa ramai in control.
Beneficii: Nu te agiti, nu te stresezi, eviti conflicetele cu cei din jur, eviti sa fii injurat la randul tau, eviti sa emani energie negativa care in primul rand te afecteaza pe tine la toate nivelele.
6. Poti trai o zi fara sa te machiezi sau sa folosesti produse de ingrijire corporala?
(Poate pentru unii aceasta ar fi o solutie numai ian cazul in care nu ar fi nevoiti sa iasa din casa) Provocarea reala este sa faci acest lucru intr-o zi ca oricare alta.
Beneficii: Nu numai ca ii vei permite pielii tale sa respire, insa vei permite corpului tau sa se fereasca macar pentru o zi de toate chimicalele daunatoare pe care le contin toate aceste produse ce sunt absorbite direct in fluxul sanguin prin piele. Poti citi mai multe aici: Sunt produsele de piele pe care le folosesti destul de sigure pentru a le putea manca?
7. Te poti descurca fara masina/mijloc de transport pentru o singura zi?
Societatea in care traim este dependenta de masini, masini de tot felul si implicit de petrol. Dar masinile nu polueaza doar aerul, ele sunt si o cauza a obezitatii si a lipsei de miscare. Ne-am obisnuit sa mergem peste tot cu masina. Multe familii au mai multe masini , cate una pentru fiecare membru. Iar exemplul pe care il dam copiilor nostrii ar trebui sa fie unul pozitiv, activ. Unul in care masina este folosita numai in situatii clare si de necesitate.
Beneficii: Mai putina poluare, mai multa miscare pentru tine si copiii tai.
8. Poti sa stai o zi fara sa fumezi sau sa bei alcool?
Ce gasim in tigari? Acetona – cu care se curata oja de pe unghii. Amoniac gasit in produsele de curatat. Arsenic – o otrava din insecticide. Formaldehida – folosita pentru a conserva cadavrele. Cadmiu – un metal folosit in baterii. Tar, monoxid de carbon. Poti citi mai multe aici: Renunta la fumat ; Efectele renuntarii la fumatDa te poti lasa de fumat.
Beneficii: Mai este nevoie sa le scriem?
9. Poti sa stai o zi fara sa te enervezi?
Orice ar face oricine ca sa te enerveze incearca sa reactionezi calm. Stiu ca este mai usor de spus si mai greu de facut. Dara daca reusim acest lucru avem numai de castigat.
Beneficii: Pace si o minte concentrata. Sanse mici de a fi stresat si de a face lucruri pe care apoi sa le regretam.
10. Poti sa traiesti o zi fara bani?
Esti in stare sa pleci de acasa fara sa ai un ban in buzunar sau o carte de credit? Multi dintre noi suntem dependenti sau foarte atrasi de cumparaturi. Insa de multe ori dupa o serie de cumparaturi ne simtitm vinovati . Altii se simt pierduti , speriati daca pleaca de acasa fara portofel.
Beneficii: Te elibereaza. Te scapa de sentimentul de vinovatie. Iti da posibiliatea sa fii creativ si sa te descurci fara a avea bani.
Sunt multe lucruri care ne afecteaza sanatatea, starea de spirit si viata in general. Important este sa le constientizam si usor usor pas cu pas sa le diminuam si sa le eliminam complet. De multe ori oamenii au nevoie sa fie provocati pentru a putea iesi din zona lor de confort, din zona de rutina in care se simt in siguranta. Este insa important ca aceasta provocare sa nu fie una care sa-i scoata din zona de confort dar sa-i duca intr-o zona de stres. Asa ca lansam o provocare pentru cine simte o astfel de nevoie. Iar provocarea este pentru o singura zi. Cu timpul aceasta zi se va putea transforma in doua zile , apoi in trei si tot asa.

Accepti provocarea ? Esti in stare sa incerci macar una daca nu mai multe din aceste provocari pentru o singura zi?

Surse pentru acest articol cuprind:
http://hubpages.com/ - beneficii provocari