Din legile Zalmoxiene

1. Precum fulgerul aduce lumina și din lumină tunetul și focul ce se revarsă, așa este și gândul omului, el trece în vorba omului și apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină și un tunet.Lumina omului este gândul său și aceasta este averea sa cea mai de preț.Lumina prinde putere prin cuvânt, iar voința omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.

2. Fii ca muntele cel semeț și ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară. Nu uita că aceiași pași îi faci în vârful muntelui ca și în josul său, același aer este sus ca și jos, la fel crește copacul în vârf de munte ca și în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semeț ca și pământul cel neted.

3. Fii cumpătat ca pământul și nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sămânța prea adâncă nu răzbate și prea multă apă îi stinge suflarea.

4. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ, căci din pământ își trage tăria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult în exterior, cu atât trebuie să cobori mai mult în interiorul tău, căci măsura ridicării este aceeași cu măsura coborârii.

5. Ia seama la gândul cel distructiv, ferește-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-ndeamnă la lucruri nefirești. Ferește-te de vorbele deșarte și de neadevăr; sunt ca pulberea câmpului ce-ți acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru mintea și sufletul tău. Ele te îndeamnă la trufie, înșelăciune, hoție și vărsare de sânge, iar roadele lor sunt rușinea, neputința, sărăcia, boala, amărăciunea și moartea.

6. Nu îți lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele așa cum vin, așa pleacă. După orice zi vine și noaptea, si după iarnă vine primăvara, căci așa este rânduit și așa este firea lucrurilor. Toate cele ce se văd, se nasc, cresc și apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor rămâne pururi iar aceasta are nenumărate și nesfârșite ramuri, și asemenea izvoarelor minții și sufletului tău, ele nu se arată la vedere. Căci o suflare și un foc fac să crească toate cele ce cresc – ierburi, copaci, dobitoace și oameni – și din aceeași vatră vin și către aceeași vatră se întorc, și vatra aceasta este pururea.

7. Nu lua cu siluire și nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce privește prin ochii tăi este același cu cel ce privește prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

8. Nu grăbi nici o lucrare căci trasul de ramuri lovește înapoi. Fructul copt este ușor de luat, cel necopt este greu de luat și gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îți va amărî sufletul. Cum crește cadrul, așa creste și stinghia și cum crește roata așa crește și spița.

9. În vremea lucrului tău, înveselește-ți inima la vederea lucrării tale înainte de terminarea ei, căci precum fructul își anunță venirea cu o floare, tot așa fapta omului este văzută de cel cu mintea și simțirea limpede, înainte de a fi terminată.

10. Ia bine seama la cauza omului sărac, dar și la cauza omului grabnic avut, căci nici una nici alta nu sunt firești. Omul sărac are multe gânduri deșarte și le schimbă de la o zi la alta, vorbește mult și lenea i-a învelit brațele și picioarele. Cel grabnic avut ori e hoț și înșelător, ori vede mai bine necazul altuia și caută a-l amăgi și de acolo își trage grabnica avuție.

11. Mulțumește pământului pentru toate cele ce-ți oferă, mulțumește cerului pentru ploaia care îți hrănește pământul, mulțumește soareluipentru căldura și lumina casei tale și a pământului tău, mulțumește luniipentru liniștea somnului tău, mulțumește stelelor că veghează asupra somnului tău, mulțumește muntelui pentru povețele și fierul ce-l iei din el,mulțumește pădurii pentru tot ce iei de acolo, mulțumește izvoruluipentru apa ce-o bei, mulțumește copacului pentru lucrările ce-ți arată,mulțumește omului bun ce-ți aduce bucurie și zâmbet pe chip.

12. Este o floare mai frumoasă ca cealaltă ? Este un izvor mai limpede decât altul? Este un fir de iarbă mai presus de un altul? Fiecare are tăria, frumusețea și priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea să aibă felurite soiuri de copaci, de iarbă, de flori și dobitoace. Nu seamănă un deget cu altul de la aceeași mână, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mărul mai înțelept decât prunul sau părul ? Este mâna stângă mai bună ca dreapta? Altfel vede ochiul stâng de cel drept? Cele de sus își au rostul lor și cele de jos își au rostul lor, cele mari își au rostul lor și cele mici își au rostul lor, cele repezi își au rostul lor și cele încete își au rostul lor, cele ce au fost și-au avut rostul lor și cele ce vin își vor avea rostul lor.

13. Mișcătoare sunt și cele ce se văd și cele ce nu se văd din ființa omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se află cel ce gândește și acesta este cel ce vede mișcarea în nemișcare, este cel care dincolo de toate virtuțile se desfată în cunoașterea și liniștea ce întrece orice bucurie, iaratenția, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.

14. Cel tulburat vede binele ca bine și răul ca rău, este atras de una și fuge de cealaltă, dar înțeleptul vede și frumosul și urâtul, simte și frigul și căldura, și finețea și asprimea, aude și plăcutul și neplăcutul, gustă și dulcele și amarul, simte și mireasma și duhoarea și nu face judecată între ele. El vede deslușit că firea lucrurilor este în toate, căci frumosul din urât se trage și urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început și se va face iarăși amar, plăcutul se naște din neplăcut și neplăcutul din plăcut. Și toate acestea luminează sufletul înțeleptului pentru că cele bune și plăcute hrănesc și bucură trupul și simțurile sale, iar cele neplăcute neînțeleptului hrănesc mintea și înțelepciunea sa, căci vede înnoirea lucrurilor și semințele viitoarelor bucurii.

15. Privește râul și ia aminte la învățătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar crește tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare, și lucrurile așa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este și gândul cel constructiv și drept rânduit, el își face loc printre pietre și stânci, nu ține seama de nimic, își urmează drumul și nimic nu-i stă în cale.

 Apă cu apă se adună, iar împreună puterea este și mai mare.

Așa este și așa să fie!

 Sursa: http://holisterapi.wordpress.com

RAIUL DIN ROMÂNIA. Peştera lui Zamolxis, locul unde creştea planta care vindeca orice boală şi unde stă ascuns aurul dacilor

Autor:  Marian Păvălaşc

La patru ore de mers cu maşina din Bucureşti, lângă comuna gorjeană Polovragi, în Munţii Căpăţânii, se găseşte una dintre cele mai mari cavităţi stâncoase din ţara noastră. Speologii încă nu i-au găsit capatul, iar legenda spune că ieşirea e tocmai în Transilvania, la Sarmisegetuza

O zi “cheltuită” ca să vizitezi o peşteră în care legenda spune că a trăit un zeu pare o investiţie bună. Caverna de la Polovragi este cu adevărat o minune despre care puţini români au aflat. Cei 25.000 de vizitatori care au intrat anul trecut în scobitura de kilometri a stâncii o fac mai mult din întâmplare. Muzeografii de la Muzeul Gorjului recunosc sincer că turiştii au descoperit caverna doar după ce în zonă s-a deschis Transalpina, drumul auto care trece prin Parâng şi leagă Gorjul de Alba.

Deşi nu are "camere" spectaculoase de peste o sută de metri înălţime cum are peştera Skocjan din Slovenia, grota gorjeană este una dintre cele mai lungi din Europa cu peste 10,3 km şi specialiştii nu sunt siguri dacă i-au dat de capăt.

Pe drumul spre Zamolxis sar păstrăvii din râul Olteţul

Dacă se porneşte din Bucureşti, ca să se ajungă la destinaţie, se merge spre Râmnicu Vâlcea, se trece de Horezu şi apoi va ieşi undeva în cale şi localitatea Polovragi. Se poate ajunge uşor şi fără automobil. Dacă se ia autobuzul spre Targu Jiu, trebuie doar să se ceară o staţie în comuna cu pricina aşezată la poalele masivilor Capăţânii şi Parâng.

Odată ce se ajunge în localitate, mai întâi se dă o raită pe la mânăstire. E din secolul XVII şi e realizată în stil bizantin. Nu e mare aşa că se bifezează rapid vizitarea ei! După ce se ieşe din Casă a Domnului, urmează drumul forestier spre grota unui alt zeu. Sună bine! Până la destinaţie e timp să se admire drumul spre casa lui Zamolxis, peisajele din Cheile Olteţului sunt magnifice. Râul cu acelaşi nume îi însoţeşte zgomotos pe temerari pe partea stângă a potecii. Tot în amonte urcă şi păstrăvii care sar uneori din apă ajutaţi de micile cascade formate de pietrele din albie. Peisajul te fură, aşa că nici nu nu-ţi dai seama că ai şi ajuns la peşteră.

Acasă la zeul dacilor

Din cei 10 km ai peşterii doar vreo 900 de metri sunt accesibili publicului, în rest doar speologii au acces. În grotă este cald şi umed (temperatură constantă e de 9 grade Celsius şi umiditate medie – 90%, spune ghidul).

Acum se trece la poze, cine are un aparat mai performant e fericit, şi la “uau, ce ciudat e"! Dar pentru a depăşi gardul trebuie să se plătească şi o taxă de 5 lei de persoană.

Locul are o încărcătură emoţională de excepţie deoarece a fost de-a lungul timpului un refugiu pentru daci, vraci şi călugări.

În interior îţi atrage atenţia:

• scaunului lui Zalmoxis – piatra pe care se spune că stătea zeul

• cuptoarele – unde ardeau dacii planta polvraga

• pictura realizată de către  un călugăr, în tehnica negru de fum, reprezentând simbolul morţii. Autorul acestui desen ciudat este preotul Pahomie care, în anul 1607, a stat aici, în beznă, alături de vietăţile subpământene, vreme de şaşe luni.

• Izvorul Speranţelor, din spatele căruia ne se întrezăreşte Maica Domnului cu Pruncul în braţe

• Bolta însângerată

• Camera Albă

• Bolta Divină

Cam vreo 45 de minute durează traseul până se ajunge iar la ieşire.

Înainte de a spune “la revedere” ghidul aminteşte vizitatorilor că pe vârful de deasupra, se găsesc ruinele unei cetăţi dacice, despre care se spune că a fost cetatea lui Zamolxis (zeul suprem al dacilor), cetate la care se ajunge după un traseu de aproximativ 20 de minute de mers prin pădure.

Datorita oxigenului eliminat din apă (umiditatea este foarte mare), aerul îţi dă o energie nemaiîntâlnită aşa că noul drum pare floare-la-ureche.

LEGENDELE

Casa lui Zamolxis

În Peştera Polovragi sunt urme ale folosirii sale drept turnătorie de metale de către daci, iar o legendă spune că aici s-ar fi refugiat Zamolxis, legătură cu realitatea fiind că deasupra peşterii se află o cetate geto-dacică. Chiar se spune că aici încă mai trăieşte Zamolxis, iar picăturile ce se preling din ţurţurii de piatră sunt lacrimile vărsate de el după cucerirea Daciei.

Planta magică care dă numele grotei

În peşteră, vracii daci şi cei de dinaintea lor prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, întrebuinţată în popor ca remediu împotriva bolilor.

Ieşirea, la Sarmisegetuza

Alt mit ar fi că ieşirea din peşteră se află tocmai în Transilvania. Deocamdată lungimea acestei peşteri atinge 10 km şi cercetările continuă.

Aurul

Unul dintre miturile străjuite de localnicii din Polovragi, judeţul Gorj, este cel al aurului dacic ascuns în peştera lui Zamolxis.

Căutatorii de comori continuă să vină aici la Polovragi, au cu ei detectoare de metale, pe care le dosesc prin bagaje, se prefac că sunt vizitatori încântaţi de minunăţiile peşterii, apoi se furişează prin cotloane să verifice dacă dau de comoară.

Sursă de energie

La “Galeria Ispăşirii” este ceva obişnuit să simti furnicături pe mâini, chiar in dreptul “Tronului lui Zamolxis”. Ghidul spune că detectoarele de biocurenti o iau razna, învârtindu-se făra noima, ca în prezenta unei fiinţe vii, extrem de încărcate cu energie.

Tudor Vladimirescu nu a fost ucis

O întâmplare demnă de retinut este acea care vizeaza cunoscutul obicei al lui Tudor Valdimirescu de a veni pentru rugăciune în preajma zidurilor Mânăstirii Polovragi. O iscălitura de-a sa rămasă în mânăstire sprijină varianta neoficială în care o sosie a sa ar fi fost ucisă de eterişti, pe cand Tudor a rămas iîn mânăstire pentru a trăii deghizat în călugar.

Datele peşterii

Are o vechime de peste şapte milioane de ani. Aici s-au găsit desene rupestre, dar şi texte cu scriere cuneiforma săpate în piatră.

Denivelarea este de 87 m (-62, +25).

După unii autori, numele Dacia provine de la Da-Ksha, in care "Da" inseamna zeu, iar "Ksha", tara. Prin aceste rinduri fugare v-am luat, iata, si pe dvs. calatori prin nestiutele locuri ale Daciei, Tara Zeilor.

Sursa: www.evz.ro

Zamolxis se întoarce !!!

Se-aude Glasul Lui Zamolxis

În Catedrala Naturii,
Glasul Zeului Get,
Care guvernează Pământul şi Cerul!
Pătrunde în mine
Şi transformă
Vechiul Soare în Noul Soare
Ca veşnic Legământ,
Legând Cerul de Pământ !
Zamolxis se întoarce !
El poartă rând pe rând
Poveri din vremuri uitate,
Apoi despovărând…
Pe umeri de Munte,
Sorii Îl aşteaptă,
Să cânte din nou Colindul
Întoarcerii din Moarte!
Ce Taină mare încolţeşte
În pământul de sub Soare!
Poporul Get,
Poporul Ales!
Zamolxis! Zamolxis! Zamolxis!
Rasună mai tare!
Pe nori fumegând,
Din Focul Sacru,
Zamolxis desface al Lui mormânt!
Zeiţa Zamolxis ÎL botează
În Apă şi Foc,
Îi pune pe mijloc
Centură de Aur,
Pe frunte,
Cunună de Lauri,
ÎL poartă prin aer
Şi-L coboară din nori,
Stăpân peste noi !
Dansul
Preoteselor în Alb
Deschide
Ceremonialul Întoarcerii din Morţi
A Zeului Soare,
După tragerea la sorţi!
Zamolxis se întoarce biruitor !
Lucrată de un meşter faur,
Din metalul Zeilor Solari,
EL spada şi-o încinge
Şi pe Calul Alb porni,
Sub Zorii Dimineţii Argintii,
Sus spre Munţii Sfinţi,
Să-şi scoată din robie
Zeiţa, soaţă să-I fie!
Ieşirea EI din lungul Exil
Azi s-a împlinit!
Zamolxis a biruit!
Lumină de Întuneric
Şi Întuneric de Lumină,
Rând pe rând,
Se scutură caişii şi merii şi zarzării,
În pletele Ei negre din flori lăsând…
Se leagănă Cerul
În braţele Ei acum,
Zamolxis îi aduce Fiii,
Din pieptul Lui zicând:
“Crăiasă Dalbă, Crăiasă,
E Timpul să coşi Rochia de Mireasă,
Căci : “Iată! Mirele vine pe un
Cal Alb, regesc!”
Petrece cu mine
Vremurile uitate
Şi fă din nou binele,
Ce l-am făcut odată!
Crăişorii, Raze de Soare,
În fiecare Ţară Aleasă
Vor porni
MAREA LUCRARE
Şi câte un Templu vor clădi!
Aici, în Munţi însă, la Noi,
Va fi Cetatea,
Unde se vor întoarce toţi,
Câte un Poem spunând
La ale EI Douăsprezece Porţi!
LUMINA este în faţă!
Porţile se deschid
Şi după Marele Zid
Apare Faţa luminoasă
A Noului Christ!
Veghează în întuneric
Steaua mea de Sus,
Zamolxis se întoarce
Cu datumul firesc de Nibelung!
El spune a Lui Poveste
La ale Sale Porţi
Şi Preotul purcede
Să binecuvinteze Nunta
Dintre Cer şi Pământ!
E Mare Sărbătoare!
Lacrimile curg!
E Fericire în SOARE
Şi pe Noul Pământ!
Doi care fac UNUL
Sub Legea Lui EU SUNT!
Zamolxis se întoarce
Ca Noul Christ!
Multimea ÎL aşteaptă
Înfrigurată
De păcate…
El şterge dintr-o suflare
Din sufletele adunate laolalta
La Sfânta Poartă
Petele întunecate,
Lăsând liberă LUMINA!
O Mare de Lumi
Este acum la CETATE!
Cu torţe aprinse în mâini,
Oamenii Lui Zamolxis cântă
Cântecul aşteptat
De Milenii îndepărtate !
TEMPLUL LUMINII renaşte!
Pământul se transformă
În STEAUA ALBASTRĂ !
În mijlocul ei, CRUCEA străluceşte
Ca semn de BIRUINŢĂ!
Semnalul a fost dat!
În CETATE acum este LUMINA,
Din care se împărtăşesc
Cei care au scăpat,
După Lupta Cea Mare,
Cei 144.000,
Îngerii Albi,
La Porţile Raiului Promis,
Cu Flori de Mărgaritar în mănă!!!

Sursa: facebook(Maria Munteanu)

Sursa: http://daniilgaucan.wordpress.com

Cultul Cavalerilor Danubieni

Una dintre cele mai misterioase religii cu radacini in Dacia preistorica si a carei continuitate a atins secolul XIX, a fost Cultul Cavalerilor Danubieni. Singurele marturii existente sunt niste basoreliefuri si niste monumente. In comparatie cu alte monumente religioase, cele inchinate cultului Danubian sunt turnate in plumb, material care, in credinta stramosilor nostri apartinea lui Zamolxis. Pana la ora actuala monumentele contin secvente cu un singur Cavaler, cu 2 Cavaleri si o Mare Zeita si cu scena unui banchet sacru oferit invingatorilor. Dupa cum se stie, dacii erau unul din putinele popoare care ni ciopleau chip pentru zeii lor. Moda asta a fost introdusa de romani, mai precis de colonistii veniti in Dacia. Fiecare din scenele reprezentate sunt o continuare a cultului lui Zamolxis, mai exact, o preluare a acestui cult de catre invingatori si de catre popoarele cucerite de ei. Romanii au facut mai mult: au recunoscut superioritatea lui Zamolxis, a straniului Cavalerul Danubian, punandu-si principalii zei in urma acestuia pe diferite monumente. Faptul ca noua religie s-a raspandit dupa cucerirea unei parti din Dacia de catre romani (Traian a cucerit 14% din teritoriul dac), arata dorinta in reintregirea tarii si faptul ca dacii liberi ii sprijineau pe fratii lor aflati sub ocupatia romana. 

Basoreliefurile in care apar cei doi cavaleri si Marea Zeita ii reprezinta pe cei doi gemeni Zamolxis care, impreuna cu Zeita Bendis, ocrotitoare a Daciei, au format prima trinitate de dinaintea crestinismului, aratand, totodata si dorinta reintregirii tarii venita atat din partea dacilor aflati sub ocupatia romana cat si de dincolo de frontiera, din teritoriul controlat de dacii liberi. Era simbolul Patriei care hranea acelasi popor, acum impartit in doua, dar care avea aceeasi credinta, aceeasi limba si aceleasi teluri primordiale.  Cei doi Cavaleri erau inarmati fie cu o lance, fie cu securea dubla, avand pe cap nu cusma dacilor ci misterioasa boneta frigiana, caciula rosie simbol al luptei pentru cucerirea libertatii folosita in toate timpurile, din antichitate si pana in vremurile moderne de catre toti conducatorii armatelor care luptau pentru eliberarea tarilor lor sau pentru eliberarea din sclavie (sa nu uitam ca armata lui Spartacus avea ca simbol boneta insotita de numarul legiunii, a cohortei si a manipul-ului respectiv). De asemenea, Cavalerii purtau steagul dac, celebrul dracos cu cap de lup si trup de sarpe. Multi s-au intrebat ce reprezenta steagul dac si fiecare a incercat sa-I dea propria explicatie, fara sa priveasca  dincolo de mistica getilor. Lupul este simbolul zeului suprem al Universului, Dac-sha, amintit in vedele indiene ca tatal triburilor dace, iar sarpele este simbolul lui Zamolxis, stapan al lumii de dedesubt, aflata dincolo de granita mortii. 

Pasarea Phoenix si Corbul, doua pasari nemuritoare

Dacii au fost singurul popor  a caror credinta depasea marginile propriei tari cat si marginile Pamantului. Credinta lor a fos una universala. Pe aceleasi basoreliefuri mai intalnim 2 reprezentari a caror intelegere apartine doar initiatilor. Este vorba de pasarea Phoenix, pe care multi istorici au descris-o ca fiind un vultur. Cea de a doua este un corb. Dureros este ca multi dintre istorici sunt simpli functionari care au invatat pentru a ajunge in functia respectiva, care, in necredinta lor, nu au putut privi catre maretia poporului nostru si a stramosilor nostri. In credinta pelasgilor, stramosi ai dacilor, pasarea Phoenix reprezenta renasterea spirituala a unui popor. Un monument extrem de important in acest sens il reprezinta celebrul Tezaur de la Pietroasa, carora istoricii romani, in nestiinta lor sau in reaua lor credinta, I-au spus <Closca cu puii de aur>, cand de fapt ea reprezinta pasarea nemuritoare si puii sai, simbol al renasterii permanente a poporului nostru. Iar cea de a doua pasare, corbul, este intalnit mereu ca un mesager intre lumea celor vii si lumea celor plecati de aici, dacii fiind convinsi ca nu exista moarte ci doar o trecere catre viata adevarata. Sa nu uitam ca, dupa mai bine de 1000 de ani, corbul va deveni simbolul uneia dintre cele mai renumite familii nobile din Transilvania, familia Huniazilor care au dat natiunii romane pe cel mai viteaz conducator de osti, Iancu de Hunedoara. 

Neofitii treceau probe de curaj si mureau simbolic

Unul dintre elementele misterioase ale cultului era faptul ca initiatii nu consumau nici un fel de carne ci doar peste, aliment care purifica trupul, alungand demonii. Ne mai miram oare ca dacii au fost crestinati atat de usor de Apostolul Andrei, cand acestia posedau, innainte de venirea discipolului lui Isus, toate elementele crestine? 

Din pacate, la ora actuala nu au fost descoperite temple ale cultului Danubian, dar se presupune ca acestea s-ar fi aflat in munti, in pesteri greu accesibile neofitilor. Cei care doreau sa devina Cavaleri ai Libertatii, respectiv ai Ordinului Danubian, trebuiau sa treaca anumite teste, examenul final fiind dat in zona muntoasa unde viitorul cavaler urma un ritual de purificare si renastere spirituala. In basoreliefuri apare ritualul de inghitire a candidatului de catre un dragon (balaur in credintele populare), urmata de sosirea unui Cavaler al Ordinului care invingea balaurul, simbol al raului si il scotea din burta pe viitorul cavaler, care invia si devenea unul dintre membrii ordinului, purificat de insusirile negative. 

Ei invingeau intotdeauna

Mai mult, in randurile danubienilor erau acceptati numai nobili. Si asta nu dintr-o discriminare de rasa, ci pentru ca meseria nobililor era razboiul. Oamenii liberi munceau pamantul si doar in caz de primejdie veneau sub arme, pe cand nobilii se pregateau permanent in arta razboiului. Ordinul Cavalerilor Danubieni reprezenta elita tarii, ii reprezenta pe cei mai buni razboinici si pe marii preoti, pastratori ai ritualurilor stramosesti. Si nu intervenea intr-o lupta decat atunci cand era amenintata insasi integritatea tarii. Pentru ca una din conditiile de supravietuire era anonimatul. Sa nu uitam ca, dupa mai bine de 13 secole, ii vom intalni pe acesti cavaleri reorganizati sub Ordinul Dragonului, ordin a carei paternitate si-au insusit-o maghiarii si popoarele germanice, ordin din care au facut parte toti marii nostri domnitori din toate cele trei tari romane. Daca intelegem taina acestui Ordin de lupta poate intelegem si cum a fost posibil ca voievozii nostri, cu o mana de viteji, sa bata de atatea ori armatele numeroase ale imperiilor vecine, venetici fara tara si fara credinta.

Eliszar 

Sursa: http://piatza.info

Zamolxis – personalitate multipla

 

Considerat de unii autori antici rege şi mare preot, discipol al lui Pitagora călătorind prin Egipt, numele său trece în legendă, devenind nemuritor atât prin faptele sale cât şi prin mentalitatea religioasă pe care el a răspândit-o la geto-daci. Tot lui i se datorează, se pare, şi un sistem de legi a căror aplicare a fost reluată prin reforma înfăptuită în timpul regelui Burebista, cu ajutorul marelui preot Deceneu. Rolul său educativ a fost extrem de puternic, marcând conştiinţa geto-dacilor în aşa fel încât a ajuns în cele din urmă să fie zeificat, ocupând o perioadă îndelungată de timp locul central în panteonul zeităţilor dacice . Poziţia sa dominantă , accentuată şi de importanţa acordată de autorii antici în scrierile lor, i-a determ inat pe istoricii români să aibă păreri diferite privind caracterul monoteist, politeist sau henoteist al religiei geto-dace .
Primul care a scris despre Zamolxis este cunoscutul istoric grec Herodot. El aminteşte despre existenţa pământeană a regelui zeificat, despre rolul acestuia în răspândirea concepţiei privind imortalitatea sufletului la geto-daci. Pentru a-i convinge el a pus să i se facă o locuinţă sub pământ. „Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor coborând în adâncul încăperilor subpământene unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi îl jeliră ca pe un mort. În al patrulea an , se ivi iarăşi în faţa tracilor…”
Credinţa în nemurire s-a înrădăcinat adânc în conştiinţa geto-dacilor, fapt demonstrat şi de ritualul practicat de aceştia de a sacrifica un om pentru a-l trimite mesager la Zamolxis. O altă dovadă o constituie şi calităţile morale ale acestora evidenţiate tot de Herodot şi anume: caracterul neînfricat şi spiritul dreptăţii.
Un alt autor antic, Strabon reia relatările despre Zamolxis, pe care-l consideră discipol al lui Pitagora . Cunoştinţele dobândite în calitate de ucenic al acestuia, el le-a răspândit în ţara sa la întoarcere. Printre cunoştinţele transmise nu se numără şi doctrina imortalităţii. În viziunea lui Strabon el este ucenic al lui Pitagora, care a călătorit prin Egipt şi care întors în ţară a devenit profet şi mare preot, unde a transmis ceea ce învăţase unui grup restrâns de persoane din anturajul regelui. Diodor şi, mai târziu, Iordanes îl consideră un reformator care, în plus ar fi pus bazele unui sistem juridic. Aceeaşi părere o are şi Iamblichos care scria că „ Zamolxis le-a întocmit legile, cum am arătat la început, şi i-a îndemnat la bărbăţie pe concetăţenii săi, convingându-i că sufletul este nemuritor… şi, pentru că a învăţat pe geţi aceste lucruri şi le-a scris legile, este socotit la ei drept cel mai mare dintre zei.”
Analizând toate aceste texte, nepotrivirile care apar pot conduce şi la ideea unei personalităţi complexe. Gradul său de erudiţie şi natura doctrinei răspândite îl apropie de Pitagora, cu toate că Herodot nu îl consideră contemporan cu acesta. El este fie mare preot, fie rege şi mare preot, care are noţiuni de logică, matematică, filozofie, morală, botanică, medicină şi care ştie să scrie şi pune bazele unui sistem de legi scrise, legi reluate mai târziu de Deceneu. Zeificarea sa este rezultatul im presiei produse printre compatrioţii săi şi rolului pe care l-a avut în civilizarea acestuia. Câteva sute de ani mai târziu, Deceneu va folosi imaginea lui Zamolxis pentru a reimpune la geto-daci un model de conduită, care începuse să se estompeze între timp, aşa cum se arată în unele izvoare antice.
Formarea statului geto-dac, dezvoltarea societatii in aceasta perioada, reformele infaptuite de de Burebista cu ajutorul lui Deceneu sunt o dovadă a existenţei unei conştiinţe religioase a
populaţiei, tipică pentru societăţile antice, în general. Această conştiinţă a avut modele care au definit spiritualitatea geto-dacilor şi care a avut ecouri şi în lumea civilizată greacă şi romană.
Făcând parte din popoarele considerate barbare, dacii au fost creatorii unei culturi materiale menite să ajute, după cucerirea şi transformarea Daciei în provincie romană, economia Imperiului Roman. În ceea ce priveşte cultura spirituală izvoarele atât cele narative, cât şi cele arheologice demonstrează cunoştinţe atât în privinţa scrierii, cât şi în domeniul botanicii, medicinii, astrologiei, astronomiei, matematicii, eticii, etc. Rolul răspândirii unor astfel de cunoştinţe, unele la nivel restrâns, altele la scară largă, aparţine se pare clasei religioase, din rândul căreia se vor remarca personalităţi ca Zamolxis pentru o epocă mai veche şi Deceneu pentru o dată recentă, a căror imagine se va păstra vie şi va reprezenta o emblemă pentru spiritualitatea strămoşilor noştri. Poate că pe viitor o altă atitudine politică, şi socială faţă de cercetarea istorică va putea deschide noi pagini în cartea noastră de istorie, în care ne legitimăm chiar şi acum fiind un popor vechi, stabilit de mii de ani pe aceste teritorii şi având o cultură străveche .
Sursa: piatza.net

Misterele Ceahlaului: Fenomene paranormale pe muntele lui Zamolxis

Dincolo de maretia peisajului, menita sa taie pur si simplu respiratia privitorului, Ceahlaul a intrat si a ramas insa in istorie datorita misterelor care il inconjoara. Departe de a a egala prin inaltime alte piscuri din tara, masivul poate fi totusi vazut, in zile senine si in anumite conditii de luminozitate a soarelui, de pe tarmul Marii Negre aflat la aproape 500 de kilometri distanta, sau de pe malul la fel de indepartat al Nistrului.La orele rasaritului, deasupra Ceahlaului se produc jocuri de lumini unice si inexplicabile. Localnicii vad deseori aparitii misterioase pe cer si descopera pe pasunile din jur cercuri perfect trasate, pe care le pun pe seama altor fiinte din Univers.
Cei din vechime considerau muntele ca fiind salas al zeului Zamolxis, iar cei de astazi spun ca masivul este strabatut de cea mai puternica axa energetica a globului pamântesc.

Geograful antic grec, Strabon, povestea in scrierile sale despre muntele sfânt Kogaion, unde traia marele preot Zamolxis, devenit, mai apoi, zeu suprem al dacilor locuitori pe acele meleaguri.Legenda spune ca Dochia, fiica lui Decebal , a ales drept loc de refugiu din calea romanilor acelasi Ceahlau al zeului Zamolxis. impresurata de ostile imparatului Traian, ea s-a rugat divinitatii si  s-a prefacut in stana de piatra. Stânca Dochiei strajuieste si astazi masivul, fiind considerata de unii cercetatori ca fiind o creatie a mâinii omenesti, asemeni Sfinxului.
Martial povesteste despre „muntele cel faimos din tara hyperboreenilor (identificati a fi stramosii nostri daci –n.r.) unde zeii olimpici se legasera cu juramânt in fata altarului cel mare sa lupte contra gigantilor”. La spusele grecului se adauga o legenda care circula si azi printre localnicii de la poalele Ceahlaului si care istoriseste ca plaiurile acestuia au fost locuite cândva „de un neam de uriasi, grozav de inalti si de tari, care au fost in cele din urma infrânti de urgia cereasca”. Cercetarile arata ca, poate deloc intâmplator, aici s-a facut reala tranzitie intre religia pagâna si crestinismul de la noi, pe Ceahlau fiind ridicate unele din primele altare crestine din tara noastra. Astazi,  prin numarul impresionant de biserici si de manastiri inaltate pe cuprinsul lui, Ceahlaul este considerat drept al doilea munte sfânt al crestinatatii ortodoxe, dupa Athos. si poate ca acest lucru nu a fost deloc intâmplator. Poate ca primii crestini din tara noastra s-au conformat unei porunci biblice in care li se spunea sa ridice, pe Ceahlaul considerat sfânt,  locuri de inchinare catre Dumnezeu. Fiindca in Biblie, Dumnezeu i s-a aratat lui Ghedeon si i-a spus sa ridice altarul Sau pe stâncile muntelui, in locul altarului lui Baal si-al stâlpului acestuia de inchinaciune (Judecatori -6, 25). Astazi, pe Ceahlaul zilelor noastre, una din frumusetile naturale admirata cu prisosinta de turisti este locul numit Altarul lui Ghedeon, sau Piatra Lata a lui Ghedeon. Iar numele strabun al Ceahlaului este Pion, sau Peon, cuvânt care provine din greaca veche si care, in traducere, inseamna „casa stâlpului” –cu referire la stâlpii de tip obelisc, pe care anticii ii ridicau ca locuri de inchinare la zei.

Holograme ciudate si aparitii luminoase inexplicabile

Ceahlaul nu se ridica, nici pe departe, la altitudinea altor piscuri muntoase din România sau din tarile vecine. Cu toate acestea, in mod paradoxal, el este singurul masiv care poate fi vazut de la sute de kilometri departare. in anumite conditii atmosferice si de luminozitate solara, piscurile Ceahlaului se zaresc cu o deosebita claritate de pe tarmul Marii Negre si de pe malurile Nistrului. Gheorghe Asachi scria despre acest fenomen inca din anul 1859: „Corabierul de pe Marea Neagra vede piscul cel inalt al acestui munte, de la Capul Mangaliei si pâna la Cetatea Alba. Locuitorul de pe tarmul Nistrului vede soarele apunând dupa masa acestui munte, iar pastorul nomad, dupa ce si-a iernat turmele sale pe câmpiile Bugeacului, se intoarce catre casa având in vedere vârful Pionului, sau Ceahlaului”. Acesta nu este, insa, singurul lucru uimitor care se leaga de existenta masivului muntos. Pe Ceahlau se petrec an de an, cu regularitate, doua fenomene optice inexplixabile. in prima decada a lunii august, sub lumina rasaritului de soare, umbrele vârfurilor Toaca si Piatra Ciobanului formeaza, timp de peste o ora si jumatate, o holograma naturala imensa, având forma unei piramide perfecte. Din acest motiv, fenomenul a fost denumit Umbra Piramidei. Tot in aceeasi perioada a anului si tot la rasaritul soarelui, deasupra vârfului Toaca se produce un fenomen optic care dureaza doar câteva minute si pe care localnicii l-au numit, inca din vechime, Calea Cerului. Practic, deasupra muntelui se formeaza un stâlp de o luminozitate intensa si stranie, care se pierde in imensitatea cerului si care este marginit pe laturi de doua benzi intunecate. Unii cercetatori ai respectivelor fenomene sunt de parere ca acestea se datoreaza faptului ca prin Ceahlau, respectiv prin vârful Toaca, trece una din axele energetice ale globului pamântesc.

Varful Toaca, o piramida cu baza patrata
La aceasta teorie trebuie adaugat ca vârful Toaca reprezinta el insusi un mister. Acesta are aspectul unei piramide cu baza patrata, figura considerata a se forma extrem de rar in mod natural. Masuratorile efectuate de specialisti au aratat ca laturile bazei au exact dublul lungimii piramidei lui Keops, din Egipt, iar unghiul pantelor este cu doar 10 grade mai mare decât cel al aceleiasi piramide. Acest lucru ar fi putut fi catalogat doar ca o simpla si intâmplatoare coincidenta, daca la numai 30 de kilometri distanta de Ceahlau nu ar fi fost descoperita celebra cultura Cucuteni, datând din perioada anilor 4.800 inainte de Hristos. Printre vestigiile scoase la iveala s-au gasit nenumarate obiecte din ceramica, ce aveau imprimate proiectii in plan ale unor piramide cu baza patrata si cu diagonalele perfect trasate. in zilele noastre, localnicii din zona Ceahlaului sunt, frecvent, martori ai unor fenomene inexplicabile cu care, deja, s-au obisnuit. Tit Tihon este  renumit profesor de matematica in Roman si autor al unor carti de specialitate, deci o persoana  a carui credibilitate poate fi pusa greu la indoiala. Originar din Bicaz, localitate aflata la poalele masivului Ceahlau, el se afla in vizita la parinti si a fost martorul unei aparitii luminoase pe cer, chiar in noaptea revelionului acestui an. Profesorul Tihon a surprins fenomenul cu ajutorul unui telefon mobil dotat cu camera foto, insa imaginea de o calitate extrem de slaba nu le-a permis specialistilor, ulterior, sa stabileasca daca este vorba de un obiect neidentificat aflat in zbor sau de o simpla reflexie optica. Alti localnici declara, cu mâna pe inima, ca vad deseori fâsii de lumina strabatând padurile Ceahlaului. Calugarii de la Schitul Durau fac afirmatii asemanatoare, sustinând ca vad, in miez de noapte, când se duc la rugaciune, ploi de luminite albastre pogorându-se deasupra piscurilor muntelui. Ei spun ca acest lucru este harul lui Dumnezeu, care ii indeamna la credinta pe monahii tuturor manastirilor ce impânzesc masivul Ceahlau.

Zona Ceahlaului, vizitata de extraterestri

In vara acestui an, la Trifesti, localitate aflata in zona in care poalele Ceahlaului se pierd pe coame de dealuri, au aparut peste noapte nu mai putin de cinci cercuri perfect trasate pe islaz, sub forma unor inele, fiecare având, cu o regularitate uimitoare, diametrul de 20 de metri si grosimea de 50 de centimetri. Incredintati ca satul lor fusese vizitat de OZN-uri, oamenii locului si-au facut cruce, apoi au chemat autoritatile si specialistii in domeniu. La fata locului au venit reprezentanti ai Agentiei pentru Protectia Mediului si ai organizatiei “Romanian UFO Network”. Acestia au luat probe ale solului ars, au facut masuratori, analize si fotografii, insa nu au reusit sa dea o explicatie plauzibila fenomenului. Faptul a fost catalogat ca inexplicabil, la fel cum au fost, sunt si inca vor fi catalogate toate celelalte fenomene care fac din Ceahlau si din imprejurimile sale un veritabil tarâm al misterelor de nepatruns.

http://www.2012en.ro/?p=65

Sursa: MISTERELE LUMII