Misterele Bucegilor

Sfinx Bucegi

Taina Marelui Sfinx

Chipul de om sapat in stanca priveste cu ochii larg deschisi peste tara dacilor. Are infatisare mandra, cu caciula moale pe crestet, cu varful indreptat inainte. Fata ii este potrivita, proportionata, buzele ferme si barbia hotarata. Marele Sfinx din Bucegi este simbolul Romaniei, asa cum turnul Eiffel este pecetea Frantei ori piramidele de la Gizeh emblema Egiptului. Il asezam cu mandrie pe carti postale ilustrate si in ghidurile turistice pentru straini, dar am uitat de mult care e rostul lui, ce cauta acolo, in Bucegi, si de ce ne vegheaza tainic de atatea milenii. 

 Sfinx - Egipt

Sfinxul nostru are exact aceeasi inaltime cu cea a sfinxului egiptean de la Gizeh. Oare e o coincidenta? Privirea sa este indreptata spre locul in care echinoxurile se deseneaza pe cer, iar conturul cel mai clar il dobandeste la 21 noiembrie, cand apune soarele. Daca sfinxul din Egipt stim ca a fost facut de mana omului, despre al nostru specialistii romani se tem sa spuna asa ceva. Doar strainii, mereu strainii, cand vin pe aici si se minuneaza de frumusetea si vraja plaiurilor noastre, au curajul sa gandeasca mai departe. Asa a fost cercetatorul peruan Daniel Ruzo, care a venit in Bucegi in 1968, anume ca sa vada Sfinxul nostru, pe care il stia de pe o carte postala. Si a constatat ca Sfinxul seamana cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat intr-o stanca de pe podisul Marcahuasi din Peru... Controversatul istoric Nicolae Densusianu spunea ca egiptenii au plecat din Carpati, trecand prin Grecia, Asia Mica si Liban, pana pe malurile Nilului, ducand cu ei zestrea spirituala pelasga. Iata deci originea sfinxului egiptean, in opinia sa! Si chiar daca am admite ca Sfinxul nostru, impreuna cu Babele - stranii fapturi de piatra ce stau la taifas in apropierea Sfinxului - sunt doar opera naturii si nu creatia unor indepartati stramosi, inseamna ca natura si-a depasit limitele si s-a intrecut pe sine. Sunt, oare, Babele, niste altare ciclopice? Caci singura actiunea naturii pare sa nu le explice suficient forma. Nu stim daca asa au fost dintotdeauna, ori o mana de om a intervenit asupra lor, dandu-le infatisarea de azi. 

Sfinx - Peru

Cum priveau dacii Sfinxul, acest Om de Piatra din varful muntilor? Cu siguranta, nu ca pe o simpla stanca erodata de ploi si vant, cum facem noi astazi. Probabil ca la poalele lui se practicau ritualuri, era intrebata vointa zeilor ori se faceau initieri si sacrificii. Poate ca aici, mai mult ca in orice loc, nemurirea era la ea acasa. Dar Sfinxul din Bucegi nu este singurul de la noi din tara. Mai exista si un Sfinx banatean, "de la Toplet", undeva, pe un mal al raului Cerna, apoi un Sfinx al Bratocei, in Muntii Ciucas, un altul in zona Carpatilor de Curbura, pe valea raului Teleajen... Si mai spun unii ca numele de "Sfinx" nu este potrivit. E un nume carturaresc, din mitologia greaca si egipteana, menit sa-i atraga pe turisti, nume ce nu are a face cu lumea noastra dacica, straveche. Oare cum numeau stramosii nostri acest chip impietrit, vesnic veghetor asupra noastra?

Sfinxul din Bratocea - Muntii Ciucas

Muntele cu nume de om

"Un munte care se numeste Omul! Este oare muntele atat de mic sau fost-au omul atat de mare, de s-a numit muntele dupa dansul? Ce a fost oare omul acela? Fost-a el un erou mare, care s-a batut in batalie? Fost-a el un pustnic, care traia in locuri salbatice? Fost-a el un hot mare al carui nume nimeni nu indraznea sa-l pronunte? Fost-a el un imparat, de care se cutremurau imparatiile?" Asa isi incepea Carmen Sylva, regina indragostita de Bucegi, legenda despre Muntele Omu. Un nume ciudat, pentru cel mai inalt varf din Bucegi, un nume abstract si tulburator. Unii spun ca o data pe an, la asfintit de noiembrie, una din stancile din apropierea varfului isi lasa umbra pe platou. Profilul stancii deseneaza o imagine umana, care i-a dat numele "Omul". Altii spun ca e mai mult de atat. Ca pe Varful Omu a existat, in vremea dacilor, un altar inchinat unui mare zeu, poate lui Saturn, zeul timpului, cunoscut la noi sub numele de Zamolxe. Ori ca pietrele enigmatice semanate parca de uriasi, tocmai in varful varfului, sunt altare ciclopice, sunt megaliti, asemenea celor din apusul Europei. Sau ca sunt coloanele cerului. Unii numesc stanca cea mai inalta de pe Varful Omu "Tronul lui Zamolxe". Iar altii, mai indrazneti, zic ca nici macar nu e vorba in numele Omu de cuvantul pe care noi l-am luat din latina, pentru a desemna fiinta umana, ci de un cuvant mult mai vechi, de cand lumea, care il desemna pe zeul primordial. E adevarat, un Monte Omu exista si in insula Sardinia, Alpii Dolomitici au si ei un varf Omo, iar cei Ligurici un Monte Omo a carui creasta depaseste altitudinea de 2600 m. Si nu putem jura ca este vorba de cuvantul latinesc pentru om, caci stim ca varfurile cele mai inalte nu erau ale oamenilor, ci erau consacrate zeilor umblatori prin nori, erau sacre, erau lacasurile marilor preoti. Acel Om care a dat numele celui mai inalt virf din Bucegi nu putea fi decat un zeu.


Despre Varful Omu (2507 m) se spune ca este centrul unei stele alcatuite din mai multi munti convergenti. El este chiar centrul intregului arc de culmi care alcatuiesc Bucegii, in el se intalnesc si se innoada toate crestele. Si cu toate acestea, chiar fiind cel mai inalt varf din Bucegi, el nu poate fi vazut tot timpul de pe traseu, ci doar din anumite puncte: este, intr-un fel, un munte tainic, un munte ascuns. Din acest centru, de la poalele Varfului Omu, izvoraste Ialomita, care curge prin Valea Obarsiei, lasand la rasarit Sfinxul si Babele, iar la apus Muntele Batrana si Muntele Doamnele. Babele, Batrana si Doamnele: ce duhuri, ce vantoase, ce zane prefacute in pietre salasluiau aici in vremuri de mult apuse?

 Babele

Cei incercati, care au urcat pe varful Omu de nenumarate ori si au scrutat zarile in diminetile limpezi, spun ca de aici, din inima Bucegilor, poti sa vezi aproape toata tara, daca te uiti in toate directiile. Se vede pana si Dunarea, se vad Bucurestiul, Buzaul, Carpatii Orientali, Tara Barsei, toata Transilvania. Esti pe acoperisul tarii dacilor. Numai cerul e deasupra ta.


Unii sustin ca Omu e un munte vrajit, cu o energie foarte puternica, in maruntaiele caruia sunt stranse comori. S-a afirmat, pe baza masuratorilor radiestezice, ca exista o poarta de intrare intr-o retea subterana aflata sub Omu. Aceasta poarta ar fi undeva pe Valea Obarsiei Ialomitei, intr-un loc dominat de o stanca numita "Biserica Trasnita". Vasile Lovinescu sustine si el, in "Dacia Hiperboreana," ca "muntele Om este traversat de o grota imensa, care este una dintre cele mai mari din lume, in sensul ca nu i s-a dat de capat, fiind explorata doar pe vreo 20 de kilometri".

Sfinx banatean - Toplet

Nume vrajite

La fel de magice ca si locurile sunt numele acestora. Cele mai multe sunt franturi dintr-o limba straveche, pe care am uitat-o, desi ea inca salasluieste in vorbirea noastra de zi cu zi. De la nume de forme de relief marunte, la numele proprii ale fiecarui coltisor din Bucegi, cuvintele au taria si mireasma unor vremuri in care oamenii vorbeau cu zeii si erau una cu natura. Putine influente straine, venite mai tarziu, au putut patrunde aici.Piscul, plaiul, muchia, curmatura, braul sau brana, strunga - toate sunt cuvinte stravechi, unele socotite dacice, altele cu origine necunoscuta, deci probabil tot din vremea dacilor sau chiar mai demult. Zimbrii, animale cu nume dacic, salasluiau odinioara pe Creasta cu Zimbri sau in Valcelul cu Zimbri. La fel si tapul, denumit tot cu un cuvant dacic, dar de buna seama tapul salbatic, cel negru si iute de picior, care a dat numele Coltii Tapului, Valea si Poiana Tapului. Candva, Bucegii erau cutreierati si de cerbi, cum ne marturiseste Valea Cerbului. Zanoage, Bolboci, Gavane, Galme, Clabucete, Clai, Spintecaturi, Zgarbura, Vanturisul si Vantoasele, atatea cuvinte milenare incarcate de poveste, ce astazi nu mai exista in vorbirea noastra cea chinuita de neologisme ale noului mileniu, precum inflatie, piata de capital, incalzire globala, pensii private, motiuni de cenzura... O alta lume, un alt taram, dar acelasi suflet legat de pamantul romanesc...


Chiar numele Bucegilor se lasa greu de descifrat: ce este un buceag? Lingvistii spun ca huceagul sau buceagul este un paduris des si jos, ori covorul de muschi verde si moale, sau chiar pamantul pustiu, lipsit de paduri, doar cu buruieni si ierbarie. Localitati cu numele Bugeac sau Buceag exista in judetele Constanta, Ialomita si Teleorman, ca sa nu mai vorbim de Bugeacul istoric din Basarabia, teritoriu apartinand regatului dacic al lui Burebista. Poate ca tufele joase de jepi, numite si buceag, au dat numele Bucegilor. Cat despre originea numelui, in zadar o cautam in limbile vecine: este la fel de vechi precum numele Carpatilor. Lingvistul Sextil Puscariu sustine chiar ca Bucsoiul, unul din bratele stelei de munti ce se intalnesc in varful Omu, isi are numele derivat de la Buc, Bucur, tot asa cum si Buceci, Bugeci, se deriva de la Buc cu acelasi sufix ca in Maneciu sau Moeciu. Iar Bucur, stim, este un nume autentic dacic.


Ca locurile acestea erau vrajite, ne-o arata si alte nume. Valea Comorilor ne povesteste de uriasele tezaure dacice, ascunse la ananghie de preoti si regi. Iar povestile locului spun ca nu departe, in Sinaia, doua astfel de tezaure chiar au fost descoperite in vremea regelui Carol. Ce stiau batranii locului de i-au spus acelei vai "a comorilor"? Daniel Ruzo spunea ca, de fapt, Sfinxul nu reprezinta doar un singur chip, ci e inconjurat de alte chipuri umane, din rase diferite, precum si de capul unui caine, care are rolul de pazitor al unei comori ascunse intr-o Pestera a Tezaurului. Iar aceasta pestera, mai adauga cercetatorul, trebuie sa fie undeva in apropierea Sfinxului, acest magnific monument al Omului. Ce fel de tezaur ar putea fi ascuns in maruntaiele muntelui? Unul omenesc, alcatuit din cupe scumpe de aur si argint, incrustate cu nestemate, sau unul divin, care strange laolalta cunoasterea si intelepciunea unui trecut ce poate a fost, in privinta spiritualitatii, cu mult deasupra prezentului?


Si atatea alte nume de poveste... Dar poiana Sfarsitul Lumii? Poate e vorba de o lume ce incepe in ochiul Sfinxului si se sfarseste in norii de sub talpile zeilor daci. Dar Podul cu Florile sau Piatra Arsa? Dar Varful cu Dor? Ce dor atat de fierbinte a dat numele unei vai, unui izvor si unui varf printr-o numire atat de stravechi inmiresmata? Caci nu este Varful Dorului, ci e Varful cu Dor, asa cum e Valea cu Brazi ori Dealul cu Melci. Iata dorul, stand pe un varf, unde pietre ciudate formeaza, zice Nicolae Densusianu, un altar ciclopic. Un dor mai tare decat moartea, un dor vesnic, incremenit in piatra. Poate sufletul strabunilor care geme, uitat, poate dorul de vremurile cand zeii umblau cu talpile goale pe pajistile Bucegilor.


Au venit apoi valurile tarzii de neamuri straine, care si-au lasat numele in Bucegi: turcii (Mecetul Turcesc), tatarii (Cheile Tatarului) si chiar tiganii, dar samburele dacic a ramas. Pana si "stanca" si "stana", vorbe atat de insemnate, au obarsie necunoscuta: de buna seama sunt cuvinte stravechi, rostite pe aceste meleaguri cu mult inainte ca romanii sa ajunga cu armatele lor la Dunare, si pastrate in limba noastra pana astazi.

Un urias sanctuar stravechi

Cetatea de piatra a Bucegilor nu a fost niciodata cucerita. Armatele imparatilor romani Domitian si Traian nu au ajuns in locurile sacre ale dacilor. A fost cucerita Sarmizegetusa, cu complexul ei de sanctuare minunate, ce au fost facute de romani una cu pamantul. Stalpii templelor au fost facuti bucati, preotii alungati ori ucisi, incinta sacra a fost vandalizata. Dar Muntele Sfant al dacilor nu a fost niciodata profanat. Poate pana astazi, cand hoardele de turisti ii rapesc linistea, ingroapa in gunoaie aceste monumente si le manjesc cu spray-uri colorate.


Scriitorii greci din vechime spun ca dacii aveau un munte sfant, pe care il numeau Kogaionon, cuvant care insemna chiar acest lucru "Cel Sfant", iar pe langa acesta curgea apa lor sfanta, care se numea la fel. Tot in apropiere se afla si o pestera sacra, in care s-a retras Zamolxe si, dupa el, preotii daci care tineau cumpana vremilor. Multi si-au batut capul sa afle unde se afla acest munte. Unii au spus ca Godeanul este muntele sfant, cel indeaproape veghetor asupra Sarmizegetusei, iar apa sfanta ar fi ori Streiul, ori Gradistea. Altii au vazut in Retezat acest munte sfant, altii au ales Ceahlaul, unii Muntele Gaina ori varful Gugu, din Muntii Tarcului. Ba mai mult, unii sustin ca Kogaionon nu a fost unul singur, ci mai multi munti. Si despre Bucegi s-a spus, cu indreptatire, ca ar putea adaposti muntele sfant, iar Varful Omu pare sa fie cel mai de crezut pentru aceasta demnitate. Si nu doar pentru ca este cel mai inalt din Bucegi si de pe fruntea lui se poate vedea braul Dunarii. Si nu doar pentru ca este presarat cu stanci ciudate, socotite de unii altare megalitice. Si nu doar pentru ca de la poalele lui izvoraste Ialomita, care curge pe langa Sfinx, Babe si naucitoarea pestera cu acelasi nume - loc curat de rugaciune, atat in trecut cat si astazi. Si nu doar pentru ca se numeste Omu... Ci pentru ca intreaga zona pare sa fie un urias sanctuar preistoric, cu un parcurs initiatic ce incepe de la Pestera Ialomitei, pe care unii o numesc Pestera lui Decebal, locuita in trecut de preoti daci, iar astazi de calugari crestini, urca la platoul Babelor, unde se face inchinare Sfinxului si sfatuitoarelor lui, apoi se indreapta spre obarsia Ialomitei, pana pe varful Omu. Acesta este Muntele Sfant, aceasta este Apa Sfanta, aceasta este Pestera lui Zamolxe. Nu puteau fi preotii daci atat de necugetati incat sa-si lase muntele sacru, toata sfintenia si tot temeiul neamului lor, in mainile dusmanului. Ce aveau ei mai sfant nu se afla la Sarmizegetusa, unde era de prevazut ca romanii vor putea ajunge, ci in creierii muntilor, in nori, pe varfurile cele mai inaccesibile.

Locul unde se intalnesc lumile

Locuitorii din satele de munte ale Bucegilor, dar si cercetatorii zonelor obscure ale existentei spun ca aici se petrec lucruri stranii. Aici se intalnesc lumile. Aici este polul energetic al intregii Romanii. Oamenii care ajung in aceste locuri cu sufletul curat se incarca de energie. Unii chiar se vindeca. Legendele spun ca Bucegii sunt strabatuti de nesfarsite tuneluri subterane. Uneori, Omu se cutremura din senin, cum a fost in 1993, cand timp de o luna au fost sute de cutremure mici, uneori si cate zece pe zi. Lucru ciudat, caci muntele e alcatuit din calcare si conglomerate, care sunt roci stabile. Alteori se aud bubuituri de sub pamant, ca si cum ceva s-ar prabusi, iar multi oameni din asezarile din apropiere sunt chinuiti de insomnii in timpul acestor fenomene. Se zice ca intre 1994 si 1998, in zona Bucegilor s-au inregistrat mici zguduituri subterane zilnice, produse fix la orele 20.00 si la 3.00 noaptea. Specialistii au afirmat ca e vorba de fracturi ale scoartei, dar n-au putut explica de ce s-au petrecut la ore fixe... Cercetari efectuate inainte de 1989 pe mostre de roca au demonstrat ca Varful Ocolit (Bucura), aflat aproape de Varful Omu, are caracteristici speciale, e un adevarat Stalp al Cerului. Concluzia cercetarilor neconventionale a fost ca acolo se afla un fel de poarta de iesire din universul terestru, cu o activitate energetica masurabila, iar aceasta energie era din ce in ce mai puternica, depasind pragul de latenta in 1986. Acest centru energetic ar fi fost cunoscut si dacilor, care l-au numit Kogaionon. Fenomene stranii se petrec si in aer, in aceste locuri: curcubee stralucitoare in plin soare, fara sa fi plouat inainte, uneori chiar saptamani intregi; lumini ciudate, fulgere, scantei lungi de un metru in jurul Sfinxului si multe altele. Cate din acestea sunt reale si cate provin din imaginatia turistilor, nu stim. Dar, in mod sigur, Bucegii sunt un loc aparte, caci multi le-au simtit energia extraordinara.


In ce priveste Apa Sfanta, chiar si cercetarile stiintifice moderne par sa i se supuna. Poate ca Ialomita, numita in scrierile vechi Naparis si Helibakia, a fost intr-adevar apa sfanta, care dupa 400 de km se varsa in Dunare, la Carsium, unul din punctele strategice de pe fluviu. Sau poate este vorba de Apa Vie, un fenomen straniu, dar real, intalnit in Valea Ialomitei. Este vorba de zona numita "Sapte Izvoare", aflata pe versantul estic al Bucegilor, pe Valea Ialomitei, intre Lacul Bolboci si Scropoasa, unde exista o sursa de apa misterioasa, cercetata in laborator inca din 1927. Ce are special aceasta apa? Se pare ca este una dintre cele mai curate din lume! Studiile au continuat, au venit si strainii si au facut cercetari, iar testele aratau ca toti indicatorii calitativi ai apei de la Sapte Izvoare au un standard superior tuturor surselor de apa cunoscute in lume! De pilda: numarul de bacterii e zero - fata de 5, limita minima acceptata - poluarea cu azotati si azotiti e zero. In anii 80, au fost reluate cercetarile, iar zona a fost inchisa. Testele recente au aratat ca, intr-adevar, este vorba de o apa speciala, care izvoraste dintr-o grota unde se afla un imens lac subteran. Din punct de vedere chimic, aceste izvoare sunt, intr-adevar, unele dintre cele mai curate surse naturale de apa plata din lume. S-au gasit si explicatii stiintifice pentru aceasta minune: fie apa aceasta trece printr-un camp magnetic, fapt care o face sa-si recapete structura ordonata ideala (iar cercetarile magnetometrice au detectat puternice anomalii in zona), fie izvoarele trec pe langa un zacamant de argint, iar argintul impiedica dezvoltarea bacteriilor. Aceasta este "apa vie", cunoscuta de preotii daci, care erau si mari vindecatori.


Oricat de greu sunt de crezut pentru unii legendele, povestile impatimitilor de munte sau cercetarile neconventionale, oricat de banala si cenusie ar fi perspectiva asupra Bucegilor din birourile oficiale ale institutelor de cercetare, un lucru e sigur: Bucegii sunt un loc cu totul special. Dar numai cei care ajung acolo cu gand curat stiu asta. Chiar daca ni se spune ca e vorba doar de capriciile naturii, care a sapat in pietre forme curioase, a croit pesteri si a limpezit izvoare pana la puritatea absoluta, nu trebuie sa uitam ca un lucru, oricat de banal, daca generatii la rand e socotit sfant, devine sfant. Iar Sfinxul, Babele si Omu nu sunt deloc banale: este de netagaduit ca dacii, si chiar stramosii lor indepartati, le-au considerat sacre. Mii de ani, preotii au vorbit cu zeii la poalele Sfinxului si s-au initiat band apa vie. Trebuie sa fii orb la suflet si intunecat la privire ca sa nu accepti ca Bucegii, daca nu au fost dintotdeauna, in mod sigur au devenit la un moment dat, datorita stramosilor nostri, un mare si puternic sanctuar. Si nu multe neamuri au parte de astfel de minunatii, produse de atingerea zeilor, asa cum avem noi: trebuie doar sa vedem, sa intelegem si sa ocrotim ceea ce ni s-a dat.

Sursa: Amira-Paranormal

Sursa: biblioteca-secreta.blogspot.ro

Misterele lui Edgar Cayce

Daca nimeni nu putea oferi o explicatie pentru tratamentele acordate de vizionarul american, putinele preziceri pe care acesta le-a facut in legatura cu viitorul au fost de-a dreptul socante. Astfel, Cayce prezicea inceperea celui de al doilea Razboi Mondial, ascensiunea lui Hitler, caderea comunismului, asasinarea presedintelui J.F.Kennedy, independenta Indiei si aparitia statului Israel pe harta lumii, evenimente confirmate de trecerea timpului, dar si intamplari care merg mult mai departe in timp.
Edgar Cayce anunta producerea in viitor a unui puternic cutremur care va duce la scufundarea intregului stat California sub apele oceanului. De asemenea, vizionarul prezicea aparitia unor cataclisme care vor modifica radical harta lumii, precum si izbucnirea unui al treilea Razboi Mondial, care ar urma sa porneasca din Orientul Mijlociu. De mentionat ca toate aceste preziceri au avut loc intre anii 1925 si 1945.
Dar ceea ce a socat cel mai mult, au fost informatiile lui Cayce despre trecutul omeniri. Conform acestuia, marile civilizatii din Egiptul antic si din America de Sud au aparut ca urmare a migratiei locuitorilor Atlantidei din fosta cetate distrusa in urma unui cataclism natural. Edgar Cayce afirma la inceputul secolului ca adevarata vechime a piramidelor este de 10.500 de ani, la fel ca si misteriosul oras Tihuanaco (sau Tiwanaku) din Bolivia. Mai mult, profetul modern declara ca numele artizanului marilor piramide din Egipt se numea Ra, si ca pe langa uriasele constructii din Platoul Giza, acesta ridicase si Sfinxul, cu rolul de a proteja o incapere subterana, numita si Camera Arhivelor, in care ultimii atlanti depozitasera inscrisuri referitoare la tehnologia de care dispuneau. Mai mult, Cayce prezicea ca la finalul anilor 1960 si inceputul lui 1970, ruinele Atlantidei aveau sa fie descoperite in apropiere de Bahamas.
Ca o coincidenta, in 1968, scafandrii americani identificau, la o distanta de cativa kilometri de tarmul insulelor din arhipelagul Bahamas, formatiuni de roci, asemanatoare unor ziduri rectangulare, create, in mod sigur, de o civilizatie disparuta. Constructiile subacvatice au fost denumite Drumul Bimini, dupa numele insulei langa care au fost descoperite, si se intind pe mai bine de 3 kilometri. Nici pana astazi, arheologii si oamenii de stiinta nu au ajuns la un acord cu privire la originile formatiunilor de roci, la vechimea acestora si a presupusilor lor arhitecti.
In ceea ce priveste vechimea piramidelor egiptene, daca la vremea sa Cayce era luat in ras pentru previziunile pe care le facuse pe marginea acestora, astazi, tot mai multi arheologi inclina sa ii dea dreptate. Poate cel mai aprig dintre acestia, belgianul Robert Buvall, sustine ca atat varsta Sfinxului cat si cea a piramidelor este cea indicata de vizionarul american, aducand in favoarea teoriei sale mai multe argumente. Duvall sustine ca evidenta eroziune verticala a Sfinxului nu poate fi cauzata decat de ploi abundente, o actiune a vantului ducand, inevitabil, la o eroziune a calcarului pe orizontala. Iar ultima data la care ploile erau atat de puternice incat sa erodeze o statuie de dimensiunile Sfinxului nu a existat mai devreme de acum 10.500 de ani. De asemenea, pozitia piramidelor din Giza se suprapune perfect pe cele trei stele din centura constelatiei Orion, asa cum aratau acestea in urma cu 10.500 de ani.
Ultima si cea mai disputata previziune a lui Edgar Cayce este cea privitoare la camera subterana aflata intre labele din fata ale Sfinxului. Testele sonice efectuate asupra calcarului din sol au confirmat ca in zona indicata de american exista mai multe goluri legate inte ele prin posibile tuneluri, dar nu au putut aprecia daca acestea sunt formatiuni naturale sau au fost create in urma activitatii oamenilor. Autoritatile egiptene au interzis, insa, orice sapaturi in zona, datorita fragilitatii Sfinxului si a pericolului distrugerii acestuia.
La 1 ianuarie 1945, Cayce facea o ultima declaratie, cea prin care isi anunta moartea. Doua zile mai tarziu, „Profetul adormit” se stingea din viata lansand in urma sa zeci de volume cu insemnari si previziuni pe care le realizase in timpul vietii. Nici pana astazi, specialistii nu au putut explica natura transelor si a viziunilor lui Edgar Cayce. Data fiind natura tratamentelor si a profetiilor sale, multe dintre ele confirmate de timp, americanul este considerat astazi un drept urmas al lui Nostradamus.
* Una dintre ideile predilecte ale lui Cayce a fost cea a reincarnarii. Conform acestuia, sufletele oamenilor trec printr-o perioada de tranzitie inainte de a se intrupa la diferite intervale de timp. Poate cea mai controversata viziune a sa, este cea legata de Iisus, pe care americanul l-a vazut ca pe o reincarnare a atlantului Amilius, primul legiuitor divin din istorie, a lui Adam, primul om, a lui Melchisedec si a lui Enoh, bunicul lui Noe.
* O alta previziunea luata in ras de contemporanii sai, a fost cea legata de hibrizii oameni-animal, care au fost creati de atlanti, intamplare care urma sa se reia si in viitor. In luna mai a acestui an, autoritatile britanice si-au dat acordul pentru ca oamenii de stiinta sa continue cercetarile asupra hibrizilor creati din ovule de vaca, golite de informatii genetica, si ADN uman, dupa ce primele teste aratasera ca acestia pot supravietui.

sursa
http://despremiracole.blogspot.com/2011/09/ultimul-profet.html

Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !

Misterele planetei Marte

Primul eşantion de sol marţian colectat de sonda americană Phoenix a demonstrat că Marte este propice vieţii. În viitor, când Terra nu va mai putea susţine viaţa, omenirea îşi va găsi refugiul pe Planeta Roşie.
Dat fiind nutrienţii minerali conţinuţi de solul marţian, viaţa a fost posibilă şi în trecut şi va fi posibilă şi în viitor, după cum a subliniat Samuel Kounaves. Solul conţine magneziu, potasiu, sodiu şi clorură de sodiu. Aciditatea acestuia este mai ridicată, prezentând un pH de 8-9, dar nu într-atât încât să afecteze creşterea plantelor.
„Solul de pe Marte este de acelaşi tip cu acela care se găseşte pe ogorul dumneavoastră şi în care puteţi planta sparanghel fără probleme”, a susţinut Kounaves într-o conferinţă de presă. Asta este chiar o veste bună, mai ales de când studiile au demonstrat că sparanghelul scade colesterolul până la limitele normale! Aşadar, viitorii colonişti marţieni vor duce o viaţă sănătoasă.
Albă ca Zăpada
Rezultatele preliminare ale analizei solului demonstrează că “apa în stare lichidă a fost prezentă pe solul marţian la un anumit moment în istoria sa şi ar putea fi în prezent sub scoarţa marţiană”. De altfel,­ era un lucru bănuit dintotdeauna şi ştiut cu certitudine de când Phoenix a excavat, la 15 iunie, un şanţ în solul arctic de pe Marte.
Opt bucăţele dintr-un material strălucitor au fost identificate de către cercetătorii de la NASA ca fiind gheaţă, când au observat, patru zile mai târziu, că fragmentele s-au evaporat.
“Bucăţile de material au dispărut complet pe parcursul a câtorva zile, dovadă perfectă că este vorba de gheaţă. Iniţial, unii au crezut că putea fi sare, însă aceasta nu ar fi trecut prin procesul de sublimare”, a declarat dr. Peter H. Smith de la Universitatea din Arizona, coordonatorul-şef al misiunii.
Teoria este susţinută şi de o altă săpătură, în care braţul robotizat al sondei Phoenix­ s-a ciocnit de o suprafaţă dură, despre care se credea că ar fi un strat de gheaţă, care nu a putut fi străpunsă nici după trei încercări.
Noul şanţ a fost numit sugestiv “Albă ca Zăpada 2″, iar suprafaţa dură pe care o adăposteşte se află la acelaşi nivel, sub solul marţian, cu fragmentele albe găsite anterior. Cercetătorii NASA plănuiesc acum să străpungă această suprafaţă cu un burghiu aflat în dotarea sondei, pentru a obţine câteva mostre.
Phoenix a ajuns pe Marte pe 25 mai, găsirea dovezilor că există gheaţă pe Planeta Roşie fiind cel mai important obiectiv, după ce, în 2002, măsurătorile realizate de sonda Odyssey au sugerat că solul din regiunea arctică marţiană ascunde, la doar câţiva centimetri dedesubt, cantităţi masive de apă în stare solidă.
Clima marţiană este în prezent prea rece pentru a permite prezenţa apei în formă lichidă, însă, în trecut, dacă axa planetei s-ar fi înclinat ocazional, regiunile polare ar fi putut înregistra temperaturi de peste zero grade Celsius.
Vântul solar interacţionează direct cu ionosfera marţiană, din această cauză atmosfera fiind mai rarefiată decât în mod normal. Presiunea atmosferică la suprafaţă are o valoare de doar 0,7-0,9 kPa, în comparaţie cu cea a Pământului, de 101.3 kPa.
Compoziţia atmosferei este de 95% dioxid de carbon, 3% nitrogen, 1,6% argon, conţinând urme de oxigen şi apă. Viaţa la suprafaţa planetei ar fi posibilă doar în condiţii amenajate, iar ingredientul esenţial este apa.
Oamenii de ştiinţă cred că zona în care se află acum sonda Phoenix ar fi putut fi, cândva, un mediu capabil să susţină forme de viaţă, iar acestea ar fi putut să-şi continue existenţa dacă s-ar fi adăpostit în subsol atunci când planeta şi-a pierdut magnetosfera. Este posibil să se fi întâmplat aşa.
Viaţă subterană
Scanerele de pe Mars Odyssey au descoperit un complex de şapte peşteri, ale căror intrări au fost fotografiate în detaliu.
Ele se află în zona vulcanică “Arsia Mons” şi ar putea fi, conform specialiştilor de la NASA, singurele adăposturi naturale care ar putea proteja dezvoltarea unor forme de viaţă primitive şi ar putea adăposti apă în formă lichidă.
Cu deschizături verticale, având adâncimi de la 80 de metri la 130 de metri, cele şapte peşteri sunt ferite de particulele de energie care bombardează suprafaţa planetei, de radiaţiile ultraviolete, variaţiile bruşte de temperatură de la 20oC la –140oC, păstrând condiţii constante pentru un habitat subteran.
Marte are cele mai puternice furtuni de nisip din sistemul solar, care se stârnesc, cu predilecţie, când planeta este în poziţia cea mai apropiată de Soare, crescând temperatura la sol.
Trecutul lui Marte, descifrat în particulele de gheaţă
Existenţa metanului indică faptul că pe planetă a existat şi există o sursă de viaţă bazată pe carbon. Sursa generatoare de metan ar putea fi, conform cercetătorilor de la NASA, microorganisme, ca metanogenele. Cert este că poveştile cu marţieni care au existat întotdeauna în folclorul popoarelor pot avea un sâmbure de adevăr.
Oamenii de ştiinţă sunt încrezători că vor afla trecutul Planetei Roşii studiind particulele de gheaţă. Dacă gheaţa conţine impurităţi, acest lucru poate oferi informaţii despre trecutul climatic. Marte s-a format, ca şi Pământul, în urmă cu 4,6 miliarde de ani.
Este posibil ca ea să fi trecut şi printr-o perioadă umedă, propice unei vieţi diversificate la nivelul solului. Alţi doi roboţi americani, Opportunity şi Spirit, care explorează suprafaţa lui Marte la ecuator, au descoperit indicii ale prezenţei apei în trecutul planetei.
Anotimpurile marţiene
Marte are anotimpuri care se aseamănă celor de pe Pământ, însă sunt de două ori mai lungi, iar distanţa mai mare faţă de Soare face ca anul marţian să fie de aproape două ori mai mare ca al planetei noastre, iar ziua marţiană durează cu o jumătate de oră mai mult decât ziua terestră.
În lunile de iarnă, când polii sunt permanent în umbră, suprafaţa îngheaţă, iar 25-30% din întreaga atmosferă se condensează în bucăţi groase de gheaţă din CO2. Totuşi, geografia planetei arată că a avut o activitate tectonică, vulcanică, iar oceanele acopereau o mare parte din planetă, polii fiind acoperiţi cu gheaţă, ca Terra.
În 1840, după 10 ani de studiu, Mädler desena prima hartă a planetei. Un crater mic, numit “Airy-0″, localizat în “Sinus Meridiani”, a reprezentat punctul prin care trece meridianul de 0.0° longitudine. Suprafaţa planetei prezintă câmpii plane, acoperite cu praf şi nisip bogat în oxid de fier roşiatic, considerate “continente”, cărora li s-au dat nume ca “Arabia Terra” sau “Amazonis Planitia”.
„Şesurile”, considerate “mări”, poartă denumiri ca “Mare Erythraeum”, “Mare Sirenum” şi “Aurorae Sinus”. Scutul vulcanic este format din mai mulţi vulcani, dintre care “Olympus Mons” (Muntele Olimpus), este cel mai înalt munte cunoscut din sistemul solar. Are 25 km înălţime şi o bază de 600 km în diametru.
În aceeaşi regiune se află alţi trei vulcani, “Arsia Mons” (17 km înălţime), “Pavonis Mons” (14 km înălţime) şi “Ascraeus Mons” (18 km înălţime), şi cel mai mare canion, “Valles Marineris”, lung de 4.000 km şi adânc de 7 km. Pe Marte sunt şi numeroase cratere de impact. Cel mai mare crater de pe Marte este “Hellas Planitia”, care are 2.000 km în diametru şi 6 km adâncime.
Sfinxul fotografiat de Viking
Conform studiilor cu tehnologie ultramodernă, la “faţa locului” s-a aflat că înfăţişarea roşiatică a planetei se datorează oxidului de fier de la suprafaţă. Este uimitor cum, încă din antichitate, astrologii ştiau că Marte era asociată cu fierul, astfel guvernând sistemul sanguin.
În plus, astrologii considerau că Planeta Roşie guvernează capul şi faţa (!!). Să fi ştiut astrologii despre figura Sfinxului de pe Marte, fotografiat de sonda Viking în 1976? De ce nu, din moment ce din mitologia antică ne parvin povestiri despre o civilizaţie misterioasă, venită de pe altă planetă, Nibiru, care construise pe Marte un avanpost.
Survolând sectorul “Cydonia”, o întinsă suprafaţă plană din emisfera nordică, sonda Viking a fotografiat o suprafaţă asemănătoare cu un chip uman, foarte bine conturată, ce părea să scruteze spaţiul, având o lacrimă pe obrazul stâng. Conturul oval avea doi ochi, nas, gură, bărbie, frunte şi un păr care încadra faţa, ca în picturile egiptene.
Cercetătorii de la NASA au negat existenţa unui asemenea chip, spunând că era vorba de un joc de lumini şi umbre, aparatura fotografică a sondei spaţiale nefiind foarte performantă. Imaginile surprinse în 1998 de Mars Global Surveyor, sub o lumină diferită şi cu o rezoluţie mult mai bună, arătau un Sfinx care îşi pierdea conturul precis, deşi, prelucrate cu profesionism, chipul aducea mult mai bine cu Sfinxul egiptean.
Însă fotografiile publicate de NASA ilustrau doar o masă amorfă, un munte cu nişte “cratere” foarte ciudate ca poziţionare. Specialiştii NASA sunt zgârciţi cu explicaţiile despre Cydonia, de aceea pare bizar că s-a născut un folclor fabulos legat de această regiune.
Nu departe de “faţa care plânge”, transmiţând parcă un mesaj disperat către alte vieţuitoare ale galaxiei, Viking a fotografiat o altă formă de relief ciudată, o piramidă, care poartă numele “D&M”, după numele celor care au pus-o în evidenţă, DiPietro şi Molenaar.
Aceştia au concluzionat, în urma analizării fotografiilor, că nu era o piramidă obişnuită, ci una cu cinci feţe, părea ca să fie rodul eroziunilor vântului turbat de pe Marte. Nebunia de-abia acum începea. Foarte aproape de piramidă, DiPietro şi Molenaar au „descoperit” şi ruinele unui oraş, dar şi pe cele ale unei fortăreţe.
Cydonia se părea că fusese în “antichitatea” Planetei Roşii un oraş de câmpie foarte activ. Cea mai mare ciudăţenie e faptul că întregul complex este poziţionat după aceleaşi coordonate ca şi cel de la Gizeh.
Staţia marţiană a zeilor sumerieni
Mitologia sumeriană, prima mărturie scrisă din istoria omenirii, începe cu întâmplări de pe altă planetă, Nibiru, a zecea din sistemul nostru solar, de unde “zeii” au coborât pe Pământ. În drumul lor spaţial, Pământul era considerat a şaptea planetă, numită ŞU.GI. Ei au lăsat coordonatele numerice ale “căii lui Enlil” pe un astrolab găsit în ruinele bibliotecii de la Ninive şi aflată acum la Muzeul Britanic din Londra.
Astrolabul indică şi “primul popas” al călătoriei spaţiale dintre Nibiru şi Terra, pe planeta Marte (indicată de steaua cu şase colţuri, fiind considerată a şasea planetă spre Terra). Sumerienii o numeau planeta APIN, care, prin traducerea semnelor pictografice, înseamnă “acolo unde se stabileşte calea cea bună”. Calea lui Enlil, “Stăpânul Comenzii”, printre planete este descrisă pe planisferă în opt segmente, care conţin instrucţiuni clare de zbor.
Detaliile despre traseul printre planete sunt conţinute de chiar denumirea lor: Pluto – “Paznicul lui ŞU”, unde ŞU indică porţiunea de spaţiu care cuprinde cele şapte planete importante, Pluto fiind prima pe “calea” zeilor, Neptun -”Cea cu vegetaţie mlăştinoasă” (!!), Uranus – “Planeta care este dublă”, părând a fi sora geamănă a planetei Neptun, care era descrisă ca “planeta strălucitoare a vieţii verzi”.
Dincolo de Uranus, gigantica planetă Saturn, cu un câmp gravitaţional uriaş, era numită “Marele Ucigaş”, pentru că, aşa cum descrie un alt text, “din cauza furtunilor sale înşelătoare, Zburătorul Suprem s-a zdrobit de ea şi toţi şi-au găsit moartea”. Urma Jupiter, BARBARU, “strălucitoarea”, “călăuza cea bună din ceruri”, după care urma “brăţara” de asteroizi care “desparte apele cerului de sus de apele cerului de jos”.
În sfârşit, Marte, “lumina de la poarta apelor”, “Primul Popas”, “unde se stabileşte calea cea bună” spre Şu.Gi, a şaptea planetă, Terra. Unii istorici spun că aceste “metafore şi epitete” ţin de cosmogonia sumeriană, dar specialişti în aeronautică sunt de părere că este vorba de un zbor spaţial, mai ales datorită coordonatelor numerice, nedescifrate încă, deoarece nu se ştiu unităţile de măsură folosite de “zeii” sumerieni.
O plăcuţă de lut, cu o vechime de 4.500 de ani, care acum poate fi găsită într-un muzeu din St. Petersburg, Rusia, descrie legătura dintre Pământ şi staţia de pe Marte. Zeul Enlil (indicat de semilună, simbolul său), aflat pe Pământ (indicat de cele şapte cercuri) se află într-o legătură de comunicaţie cu un personaj de pe Marte (indicată de steaua cu şase colţuri), personaj al cărui costum îl arată un zeu al adâncurilor.
E posibil ca şi pe vremea zeilor sumerieni, planeta Marte să fi avut ocean subteran şi acolo să fi fost staţia “zeilor”. Între cei doi se află un desen stilizat care seamănă cu un satelit, iar la mijloc ceva ce seamănă cu o staţie orbitală, dotată cu panouri solare şi antene.
Misiunea anunakilor
Conform descifrării textelor sumeriene de către istoricul şi arheologul Zacharia Sitchin, planeta Nibiru, de unde veniseră zeii sumerieni, reprezentată de o cruce cu raze, face parte tot din sistemul nostru solar. Nibiru are, însă, o orbită eliptică foarte alungită şi îi trebuie 3.600 de ani pământeni pentru a efectua o rotaţie completă în jurul Soarelui, iar atunci când se apropie de Terra, stârneşte multe cataclisme.
Scrierile sumeriene îi numesc pe cei sosiţi de pe Nibiru “anunaki”, care se traduce literalmente prin „cei care au venit din cer pe pământ”. Dat fiind ritmul biologic al planetei lor, aveau o viaţă foarte lungă şi păreau nemuritori pentru pământeni, de aceea i-au şi crezut zei, deşi textele sumeriene arătau exact cine erau şi de unde veniseră.
Şi mai ales de ce – să caute aur, pentru că atmosfera planetei lor se deteriorase, ceea ce se pare că s-a întâmplat şi cu Marte, şi o puteau reface prin pulbere de aur. Enki, fratele lui Enlil, şi sora lor, Ninharsag, au amestecat ADN-ul primatelor găsite pe Pământ cu ADN-ul lor, creând astfel omul, lucrare povestită în multe epopei care arată câte greşeli genetice şi câte experienţe au făcut până au obţinut oameni “după chipul şi asemănarea” anunakilor, “înalţi, cu piele albă, blonzi”.
Numărul anunakilor pare a fi fost 900, 600 veniţi pe Pământ în grupuri de câte 50, în “şemuri”, aparate de zbor, alţi 300 fiind numiţi după funcţia lor, “igigi”, “cei care văd şi se rotesc în jurul Terrei”, probabil aflaţi pe staţii orbitale. Mai târziu, spre supărarea lui Enlil, anunaki le-au găsit foarte atrăgătoare pe fiicele oamenilor, şi s-au căsătorit cu ele, însă, din unirea lor, s-au născut uriaşii din vechime.
Anunaki le-au dat copiilor lor informaţii privind crearea sistemului solar, date astronomice, i-au învăţat agricultură, cum să-şi construiască oraşe, i-au uns regi şi unora le-au dat chiar şi aparate simple de zbor, dar, ce era mai important, i-au învăţat, la un moment dat, că există un singur Dumnezeu, pe care îl venerau şi ei. Apoi au plecat. Sau nu. Unde se încheie misiunea anunakilor, începe misiunea pământenilor.
Agenţia Spaţială Europeană speră să trimită oameni pe Marte prin 2030-2035. Dar înainte de asta, agenţia va lansa o misiune de recunoaştere, ExoMars, în 2013. De asemenea, astronauţi vor fi trimişi pe Lună între 2020 şi 2025.
Iniţial, ESA plănuise să fie o misiune comună cu SUA, dar legile americane interzic transmiterea de informaţii legate de tehnologia spaţială, ceea ce a determinat o competiţie între cele două. De ce această competiţie? Poate că renumitul om de ştiinţă Stephen Hawking avea dreptate: “Nu cred că specia umană va supravieţui în următorii 1.000 de ani dacă nu începem să călătorim în spaţiu. Sunt prea multe accidente care se pot întâmpla pe o singură planetă şi care pot duce la extincţie”.
Nu există nimic în sol care să împie­dice existenţa vieţii, acesta fiind lipsit de toxicitate
Samuel Kounaves, responsabil al sistemului Thermal and Evolved Gas Analyzer (TEGA)http://piatza.net/misterele-planetei-marte/

Premonitia scufundari si Misterele Titanicului

Chiar din primele zile, dispariţia Titanicului a fost însotită de mituri şi legende. Pe lângă cele tradiţionale, la noi au ajuns şi versiuni fantastice.În 1897, cu 15 ani înainte de dispariţia Titanicului, a ieşit de sub tipar o carte a unui jurnalist necunoscut, pe atunci, Morgan Robertson. Romanul său prezicea scufundarea unui uriaş transoceanic cu numele „Titan”. Imaginatia bogata a jurnalistului s-a dovedit a fi o proorocire de coşmar, care se potrivea cu faptele reale, începând cu numele şi echipamentele vasului şi terminând cu locul, timpul şi cauza catastrofei. După tragedie, Robertson a fost considerat „diavol”, geniu negru, prevestitorul nenorocirii. Romanul său a fost blestemat, iar autorului i-a fost refuzat dreptul la publicarea cărţilor. Un marinar de pe Titanic, printr-o ironie a sorţii, avea cu el un exemplar al romanului lui Morgan Robertson. Pe măsura ce înainta în lectură, pe marinar îl cuprindea panica. Le-a povestit colegilor, dar aceştia il ascultau cu un zâmbet larg pe buze. Era atât de speriat, încât, atunci când vasul a acostat în portul oraşului Southhempton, el a abandonat nava, şi, prin asta şi-a salvat viaţa.De asemenea, în ultima clipă, au refuzat să călătorească încă 55 de oameni, printre care si miliardarul John Morgan, proprietarul Titanicului,declarat subit bolnav. A refuzat călălătoria şi un mare negustor, a cărui soţie a primit o avertizare anonimă „dacă nu vreţi să vă pierdeţi soţul, atunci faceţi tot posibilul ca să-l răzgândiţi de la călătorie”. Ceilalti care au renuntat au motivat asta prin diferite presimţiri ciudate dar puternice.
Pe 15 aprilie 1972 – la 60 de ani dupa tragedie – radistul vasului american “Theodor Roosvelt” primeste un semnal S.O.S. In casti se auzea o voce inghetata care cerea ajutor pentru Titanicul ce se scufunda. Llyld Dethmer, radistul, a crezut ca a innebunit. Insa, disciplinat, a transmis mesajul la tarm. Cine stie, s-a gandit, poate intradevar cineva are probleme. Raspunsul a fost scurt si calm: “la semnalul SOS nu raspundeti, continuati cursul stabilit”. Mai tarziu, in port, capitanului si intregului echipaj li s-a explicat ca, demult scufundatul Titanic, nu avea cum sa trimita semnale SOS. Ori radistului i s-a parut, ori cineva a facut o gluma buna. Dhetmer a gasit straniu faptul ca explicatiile au venit de la serviciile speciale si nu de la conducerea maritima, asa ca a inceput cercetarile. Initial, din pura curiozitate, dar s-a adancit atat de mult incat a ajuns la spital cu probleme neuropsihice. Inainte de asta a reusit sa “dezgroape” multe lucruri interesante. In arhive a gasit rapoarte ale colegilor sai radisti, care au receptionat semnale SOS in 1924, 1930, 1936, 1942 adica odata la sase ani. In 1978 Lloyd a asteptat pregatit semnalul si a asigurat pe toata lumea ca l-a primit. Ce s-a intamplat in anii urmatori nu se stie, nu exista informatii nicaieri. In 1996, insa, ziarul canadian “Sun” a anuntat despre un alt semnal SOS primit de vasul canadian ” Quebec”. Se presupune ca in scurgerea timpului s-a format un semnal fantoma, si ca pe acesta, cica, il primesc vasele de atata timp. Daca este adevarat ar trebui sa ne pregatim pentru SOS-ul din 2014. Sunt voci care spun ca semnalele au fost primite nu numai de aparatura ci si de oameni, sub forma premonitorie. Asa s-ar explica profetia lui Morgan Robertson precum si presimtirile celor cincizezeci si cinci care au refuzat calatoria. Pare un episod de poveste, dar cum sa explicam faptul ca vasele “Carpatia” si “Olimpic” au primit semnalul SOS la ora, 23.17 cu 23 de minute inainte de ciocnirea cu aisbergul.Daca pana acum toate descoperirile se reduceau la niste semnale fantoma, nepalpabile, ceea ce a gasit Carl-Yorgen Huss, capitanul unui vas norvegian de pescuit, schimba mult datele problemei. In ziua de 24 septembrie 1990, in nordul Atlanticului, la 340 km sud-vest de Islanda, pescarii norvegieni au gasit o fata speriata, tremurand pe un aisberg. Numele ei era Winie Cowts si a spus ca are 29 de ani. Capitanul Huss a anuntat oficialitatile despre fata gasita. Ea afirma ca s-a salvat printro minune de la naufragiul Titanicului si ca este foarte ingrijorata pentru soarta celorlalti calatori… Pentru aceasta femeie timpul s-a oprit in tragica zi de 15 aprilie 1912, zi pe care o traia emotional atat de puternic de parca cei 79 de ani trecuti nici n-ar fi existat. Pescarii nu puteau accepta asa ceva. Notiunile lor despre timp si curgerea lui erau bulversate complet si nu intelegeau nimic din ce se petrecea sub ochii lor. Nici fata nu pricepea ce se intampla. Era complet sanatoasa psihic, nu trada nici o urma de prefacere, fiind doar teribil de speriata. Hainele pe care le purta erau “la moda” la inceputul secolului. Cum era posibil asa ceva? In cautarea raspunsului, autoritatile au luat legatura cu oficialitatile maritime britanice. Londra a confirmat, conform arhivelor, ca miss Winnie Cowts din Southempton fusese pe lista calatorilor si s-a aflat pe vapor. Lucru straniu – nu arata de loc de 108 ani, ci de 29! “E ceva supranatural”, au afirmat cei 27 de membri ai comisiei de examinare. “Se pare ca s-a aflat intr-un fel de conservare a timpului. Nu a imbatranit deloc.” Peste un an, la 9 august 1991, vaporul de cercetari norvegian “Larsson Nayper”, la 365 km sud-vest de Islanda il “pescuieste”, dupa toate aparentele, chiar pe capitanul Titanicului E. John Smith! Nevatamat, dar cutremurat de cele intamplate. Era imbracat intro uniforma de o calitate excelenta marca “White Star”. Salvatorii au procedat exact ca in cazul precedent. L-au predat pe Smith autoritatilor de la Oslo, care, bineinteles ca l-au supus la o serie de examinari si teste psihice. Le-a trecut cu brio pe toate. Era perfect sanatos, iar amprentele din dosarele marinei britanice au confirmat identitatea “reintorsului”. Autoritatile nu au fost de acord cu intervievarea celor doi, sub pretextul socului emotional, cei doi inca mai cred ca sunt in 1912…Dupa trei ani, in 1994, in aceleasi locuri, a fost gasita o fetita de zece luni, aproape inghetata, dar sanatoasa. De unde a aparut acest bebelus, care, evident nu putea sa inoate? De ce era in viata la o distanta foarte mare de tarm? Cum a ajuns acolo? Copilul plutea pe apa sustinut de un colac de salvare cu insemnele Titanicului…
Marinarii de pe vasele care trec prin locul unde a disparut Titanicul sustin ca totdeauna vad un vapor mare scufundandu-se. Unii zic ca este fantoma Titanicului, altii cred ca in momentul scufundarii, uriasul transoceanic ar fi nimerit intro bucla temporala unde evenimentul se repeta la nesfarsit, cu unele mici diferente cum ar fi salvarea unor suflete … Oricum, Pentagonul deja a clasificat acest subiect, ca si multe altele: “Top Secret”…..

O parere proprie! Titanicul s-ar fi putut afla intr-o poarta tridimensionala, in opinia mea ar fi putut calatori in timp si spatiu un interval foarte scurt. 

Va astept pareriile.

Sursa: Misterele Lumii

Misterele Ceahlaului: Fenomene paranormale pe muntele lui Zamolxis

Dincolo de maretia peisajului, menita sa taie pur si simplu respiratia privitorului, Ceahlaul a intrat si a ramas insa in istorie datorita misterelor care il inconjoara. Departe de a a egala prin inaltime alte piscuri din tara, masivul poate fi totusi vazut, in zile senine si in anumite conditii de luminozitate a soarelui, de pe tarmul Marii Negre aflat la aproape 500 de kilometri distanta, sau de pe malul la fel de indepartat al Nistrului.La orele rasaritului, deasupra Ceahlaului se produc jocuri de lumini unice si inexplicabile. Localnicii vad deseori aparitii misterioase pe cer si descopera pe pasunile din jur cercuri perfect trasate, pe care le pun pe seama altor fiinte din Univers.
Cei din vechime considerau muntele ca fiind salas al zeului Zamolxis, iar cei de astazi spun ca masivul este strabatut de cea mai puternica axa energetica a globului pamântesc.

Geograful antic grec, Strabon, povestea in scrierile sale despre muntele sfânt Kogaion, unde traia marele preot Zamolxis, devenit, mai apoi, zeu suprem al dacilor locuitori pe acele meleaguri.Legenda spune ca Dochia, fiica lui Decebal , a ales drept loc de refugiu din calea romanilor acelasi Ceahlau al zeului Zamolxis. impresurata de ostile imparatului Traian, ea s-a rugat divinitatii si  s-a prefacut in stana de piatra. Stânca Dochiei strajuieste si astazi masivul, fiind considerata de unii cercetatori ca fiind o creatie a mâinii omenesti, asemeni Sfinxului.
Martial povesteste despre „muntele cel faimos din tara hyperboreenilor (identificati a fi stramosii nostri daci –n.r.) unde zeii olimpici se legasera cu juramânt in fata altarului cel mare sa lupte contra gigantilor”. La spusele grecului se adauga o legenda care circula si azi printre localnicii de la poalele Ceahlaului si care istoriseste ca plaiurile acestuia au fost locuite cândva „de un neam de uriasi, grozav de inalti si de tari, care au fost in cele din urma infrânti de urgia cereasca”. Cercetarile arata ca, poate deloc intâmplator, aici s-a facut reala tranzitie intre religia pagâna si crestinismul de la noi, pe Ceahlau fiind ridicate unele din primele altare crestine din tara noastra. Astazi,  prin numarul impresionant de biserici si de manastiri inaltate pe cuprinsul lui, Ceahlaul este considerat drept al doilea munte sfânt al crestinatatii ortodoxe, dupa Athos. si poate ca acest lucru nu a fost deloc intâmplator. Poate ca primii crestini din tara noastra s-au conformat unei porunci biblice in care li se spunea sa ridice, pe Ceahlaul considerat sfânt,  locuri de inchinare catre Dumnezeu. Fiindca in Biblie, Dumnezeu i s-a aratat lui Ghedeon si i-a spus sa ridice altarul Sau pe stâncile muntelui, in locul altarului lui Baal si-al stâlpului acestuia de inchinaciune (Judecatori -6, 25). Astazi, pe Ceahlaul zilelor noastre, una din frumusetile naturale admirata cu prisosinta de turisti este locul numit Altarul lui Ghedeon, sau Piatra Lata a lui Ghedeon. Iar numele strabun al Ceahlaului este Pion, sau Peon, cuvânt care provine din greaca veche si care, in traducere, inseamna „casa stâlpului” –cu referire la stâlpii de tip obelisc, pe care anticii ii ridicau ca locuri de inchinare la zei.

Holograme ciudate si aparitii luminoase inexplicabile

Ceahlaul nu se ridica, nici pe departe, la altitudinea altor piscuri muntoase din România sau din tarile vecine. Cu toate acestea, in mod paradoxal, el este singurul masiv care poate fi vazut de la sute de kilometri departare. in anumite conditii atmosferice si de luminozitate solara, piscurile Ceahlaului se zaresc cu o deosebita claritate de pe tarmul Marii Negre si de pe malurile Nistrului. Gheorghe Asachi scria despre acest fenomen inca din anul 1859: „Corabierul de pe Marea Neagra vede piscul cel inalt al acestui munte, de la Capul Mangaliei si pâna la Cetatea Alba. Locuitorul de pe tarmul Nistrului vede soarele apunând dupa masa acestui munte, iar pastorul nomad, dupa ce si-a iernat turmele sale pe câmpiile Bugeacului, se intoarce catre casa având in vedere vârful Pionului, sau Ceahlaului”. Acesta nu este, insa, singurul lucru uimitor care se leaga de existenta masivului muntos. Pe Ceahlau se petrec an de an, cu regularitate, doua fenomene optice inexplixabile. in prima decada a lunii august, sub lumina rasaritului de soare, umbrele vârfurilor Toaca si Piatra Ciobanului formeaza, timp de peste o ora si jumatate, o holograma naturala imensa, având forma unei piramide perfecte. Din acest motiv, fenomenul a fost denumit Umbra Piramidei. Tot in aceeasi perioada a anului si tot la rasaritul soarelui, deasupra vârfului Toaca se produce un fenomen optic care dureaza doar câteva minute si pe care localnicii l-au numit, inca din vechime, Calea Cerului. Practic, deasupra muntelui se formeaza un stâlp de o luminozitate intensa si stranie, care se pierde in imensitatea cerului si care este marginit pe laturi de doua benzi intunecate. Unii cercetatori ai respectivelor fenomene sunt de parere ca acestea se datoreaza faptului ca prin Ceahlau, respectiv prin vârful Toaca, trece una din axele energetice ale globului pamântesc.

Varful Toaca, o piramida cu baza patrata
La aceasta teorie trebuie adaugat ca vârful Toaca reprezinta el insusi un mister. Acesta are aspectul unei piramide cu baza patrata, figura considerata a se forma extrem de rar in mod natural. Masuratorile efectuate de specialisti au aratat ca laturile bazei au exact dublul lungimii piramidei lui Keops, din Egipt, iar unghiul pantelor este cu doar 10 grade mai mare decât cel al aceleiasi piramide. Acest lucru ar fi putut fi catalogat doar ca o simpla si intâmplatoare coincidenta, daca la numai 30 de kilometri distanta de Ceahlau nu ar fi fost descoperita celebra cultura Cucuteni, datând din perioada anilor 4.800 inainte de Hristos. Printre vestigiile scoase la iveala s-au gasit nenumarate obiecte din ceramica, ce aveau imprimate proiectii in plan ale unor piramide cu baza patrata si cu diagonalele perfect trasate. in zilele noastre, localnicii din zona Ceahlaului sunt, frecvent, martori ai unor fenomene inexplicabile cu care, deja, s-au obisnuit. Tit Tihon este  renumit profesor de matematica in Roman si autor al unor carti de specialitate, deci o persoana  a carui credibilitate poate fi pusa greu la indoiala. Originar din Bicaz, localitate aflata la poalele masivului Ceahlau, el se afla in vizita la parinti si a fost martorul unei aparitii luminoase pe cer, chiar in noaptea revelionului acestui an. Profesorul Tihon a surprins fenomenul cu ajutorul unui telefon mobil dotat cu camera foto, insa imaginea de o calitate extrem de slaba nu le-a permis specialistilor, ulterior, sa stabileasca daca este vorba de un obiect neidentificat aflat in zbor sau de o simpla reflexie optica. Alti localnici declara, cu mâna pe inima, ca vad deseori fâsii de lumina strabatând padurile Ceahlaului. Calugarii de la Schitul Durau fac afirmatii asemanatoare, sustinând ca vad, in miez de noapte, când se duc la rugaciune, ploi de luminite albastre pogorându-se deasupra piscurilor muntelui. Ei spun ca acest lucru este harul lui Dumnezeu, care ii indeamna la credinta pe monahii tuturor manastirilor ce impânzesc masivul Ceahlau.

Zona Ceahlaului, vizitata de extraterestri

In vara acestui an, la Trifesti, localitate aflata in zona in care poalele Ceahlaului se pierd pe coame de dealuri, au aparut peste noapte nu mai putin de cinci cercuri perfect trasate pe islaz, sub forma unor inele, fiecare având, cu o regularitate uimitoare, diametrul de 20 de metri si grosimea de 50 de centimetri. Incredintati ca satul lor fusese vizitat de OZN-uri, oamenii locului si-au facut cruce, apoi au chemat autoritatile si specialistii in domeniu. La fata locului au venit reprezentanti ai Agentiei pentru Protectia Mediului si ai organizatiei “Romanian UFO Network”. Acestia au luat probe ale solului ars, au facut masuratori, analize si fotografii, insa nu au reusit sa dea o explicatie plauzibila fenomenului. Faptul a fost catalogat ca inexplicabil, la fel cum au fost, sunt si inca vor fi catalogate toate celelalte fenomene care fac din Ceahlau si din imprejurimile sale un veritabil tarâm al misterelor de nepatruns.

http://www.2012en.ro/?p=65

Sursa: MISTERELE LUMII