Pr. DUMITRU BALASA
Parintele Dumitru Balasa e cunoscut în tara si strainatâte pentru cercetarile sale de istorie concretizate în mai multe carti si o puzderie de articole si studii. Lucrarea de fata e un scurt rezumat dîntr-un volum impresionant, în care au fost adunate roadele unor îndelungi cercetari din cele mai diverse domenii: istorie, mitologie, religie, parapsihologie, etc. Ideea centrala ce ne-o transmite în mod convingator lectura acestor pagini e aceea ca poporul roman are nu numai o vechime si o permanenta multimilenara pe aceste locuri, ci si o cultura populara cu adânci radacini în timp si ramificatii în spatiu. Parintele D. Balasa sustine, pe baza documentelor de care dispune, ca stramosii nostri au creat valori spirituale, care au constituit baza medicinei, dreptului si filosofiei europene. Din punct de vedere religios supune atentiei noastre ipoteze surprinzatoare privind demonologia populara, moroii ,strigoii, farmecele si vrajitoriile, zodiile si incinerarile, vindecarile prin bioenergie, etc. Pâna la publicarea integrala a lucrarii, paginile difuzate prin editura noastra stârnesc curiozitatea si interesul cititorilor, îmbogatindu-le universul spiritual si întarindu-le credinta în Adevaratul Dumnezeu .
Pr. Al. STANCIULESCU-BIRDA - ZAMOLXIS
Invata ca „nici el, nici adeptii sai, nici unul din urmasii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un loc anume, unde vor trai pururi si vor avea parte de toate bunataturile lumii” (Fontes, I, 49)
Zamolxis, „la Geti le-a întocmit legile (…), convingându-i ca sufletul e nemuritor (…) si le-a scris legile” (Fontes, îi ,19)
Pliroma : Împaratia luminii, a tuturor bunurilor eterne .
IISUS HRISTOS
Învata : „Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va trai (…). Eu le dau viata vesnica si nu vor pieri niciodata” .
Dar : cei rai vor merge „la osânda vesnica, iar dreptii la viata vesnica” (Ev. Matei, 25, 46)
Împaratia Cerurilor : „Cele ce ochiul nu a vazut, urechea nu a auzit si la mintea omului nu s-a suit, aceea gateste Dumnezeu celor ce-L iubesc pe el” (I. Corint, 2, 9).
VECHEA EUROPA
Se istoriseste ca e o tara pe care oamenii de stiinta, prîntre care Marija Gimbutas din Los Angeles, au numit-o VECHEA EUROPA. Aceasta era odinioara, demult, frumoasa si bogata : paduri imense cu pomi roditori, cu vânat de tot felul cu ape si râuri, care din când în când varsau la maluri bucati de aur. Aveau locuitorii Vechii Europe scaune de aur, cum nu avea nici o alta tara de pe lume. Se dusese vestea despre ea „peste noua tari si noua mari”.
CETATEA MUIERII
Si mai frumos era faptul ca tara aceasta era condusa de o regina fecioara. Cetatea ei de resedinta se numea cum se numeste si azi, CETATEA MUIERII. Drumul pe care ea se plimba de la munte pâna la mare, prîntr-un câmp de flori, se numeste si azi DRUMUL MUIERII.
Pestera în care se adapostea iarna pe cumplitele geruri, se numeste si azi PESTERA MUIERII. Unii nestiutori ai trecutului multimilenar o numesc PESTERA MUIERILOR. Aceasta muiere minunata da legi si conducea regatul feminin în Vechea Europa. Barbatii si toate celelalte muieri ascultau de glasul si dispozitiile ei.
HESTIA-(VESTA)
Documentele literare ale trecutului îndepartat al Vechii Europe, dintre multele regine care au condus acest regat feminin nu ne-au pastrat decât un singur nume acela al Hestiei sau Histiei, pe care altii au numit-o, mai târziu Vesta.
Era tânara regina, o fata frumoasa. Decât ea alta mai mândra nu se vazuse. Obrajii ei erau mai curati decât floarea crinului. Dupa gropitele din obraji parea ca întotdeauna e vesela, desi de multe ori avea de rezolvat probleme grele.
Ochii ei erau albastri ca cerul si parul ce-i ascundeau umerii era mai frumos decât borangicul si decât aurul Alutului sau Crisurilor care adapau gradinile din tara sa. Tânara Hestia era înalta si cu mijlocul ca inelul. Vorbele ei domoale erau mai dulci decât mierea fagurilor de albine. Cântecele ei treceau peste câmpii si rasunau prîntre crestele muntilor. În zilele de sarbatoare, dupa ruga catre Zeul Soare, mergeau pe un podis plin de margaritar si în jurul Hestiei se strângeau toate fetele si feciorii, gramada. Se dusese vestea în întreaga lume despre farmecul ei si toti ar fi voit sa le fie mireasa, sa asculte de glasul ei si chiar sa-l slujeasca în cetate si în Sfat. Dar mama Hestiei al carei nume cartile nu ni l-au pastrat, într-o zi s-a îmbolnavit. În zadar frumoasa printesa s-a rugat la Zeul Soare, caci într-o zi mama ei si-a luat zborul spre alte zari, lasând cenusa ca o simpla amintire. I se parea ca o aude pe marea regina ca o striga din când în când : Hestia, Histia, Istia, Vesta, cum o alintasera prietenele ei de joaca, în muntii Carpatilor, pe dealuri sau chiar pe malurile Istrului.
HESTIA (HISTIA, ISTIA, VESTA) CEA DINTÂI REGINA CUNOSCUTA NOMINAL A STRAMOSILOR GETO-DACILOR (ANTE 2000, î.d.Hr.)
Se obisnuise cu colegele si cu colegii de joaca. Toate-i ziceau „Regina noastra”. Acum era destul de mare si admirata pentru întelepciunea si priceperea ei. Ceva mai mult : Sfatul Muierilor chiar a ales-o ca sa le conduca tara în locul mamei sale. Zadarnic a încercat sa ramana fara griji multe si fara povara de regina. Batrânele, Babele cum li se zicea obisnuit pe atunci (si nici una nu se supara de aceasta), ajutau tânara regina. Nu era usor sa formulezi niste precepte de conduita, pe vremea când numai câteva stiau sa scrie si sa citeasca. Dar pe atunci, lumea nu era asa de dusmanoasa, de invidioasa, ca astazi. Feciorii printeselor din lumea întreaga auzisera de prea frumoasa Ileana Cosânzeana, cum va fi cunoscuta tânara regina mai târziu, în Cântecele populare. Nu era mai mare sarbatoare în cinstea Soarelui, la care tineri cavaleri, baieti si fete, pe cai nazdravani sa nu bata la poarta cetatii. Toti veneau cu alai si cereau mâna tinerei si prea frumoasei regine, a „Vechii Europe”.
FAT-FRUMOS—FIUL SOARELUI
Dîntre toti, unul i s-a parut demn de a o ajuta la conducerea Regatului. Acesta era Luceafarul, Fiul Soarelui. Soarele era cel mai puternic dintre toti zeii si lui i se închinau toate popoarele pamântului. În betia încântatoare a frumusetii cerului, s-a auzit un glas de ruga : „Tu, print al Cerului albastru, ramâi în munti, aicea lânga mine si sa schimbam numele cetatii. Sa-i zicem Cetatea Printului din cer. Sa schimbam numele Drumului Muierii si sa-i zicem Drumul Craiului. Toate ale mele ti le dau tie, ca esti atât de frumos!”, „Sa nu te auda, caci am picat din cer fara stirea lui si ne va pierde pe amândoi.” N-a terminat bine aceste cuvinte Fat-Frumos, fiul Soarelui, si-a luat zborul spre cer. Si s-a tot dus, s-a dus asa cu chipul preafrumoasei regine în inima lui.
DIN NOU LA PESTERA MUIERII
Dar a venit Baba Iarna, cu nor, cu ploi si cu zapada. Zeul Soare se vedea tot mai rar, iar Luceafarul rar de tot, câteva clipe, când cerul însenina. Înghetul a facut-o pe Hestia sa se retraga cu fetele ei, cu oitele si caprele, în Pestera Muierii. Rezidase acolo o alta regina, o muiere, o amazoana, în toata Vechea Europa era cunoscuta aceasta grota sub numele de Pestera Muierii.
Afara era ger cumplit. Deodata, intra un cântec fermecator pe sub acoladele pesterii, prîntre stalcticte si stalagmite ce luminau ca niste candelabre magice. A aparut Fat-Frumos—Fiul Soarelui. Toata pestera s-a luminat. A îngenuncheat în fata tinerei regine si i-a zis în rugaciune : „Hai cu mine, vino cu mine în cer si amândoi vom lumina pamântul si regatul tau!” Fetele toate au început sa plânga, vârstnicle si babele au început sa boceasca si s-o implore sa nu plece. Caci vor veni alte amazoane si le vor robi. „Auzi, tu, Fat-Frumos, aceste glasuri? Daca ma iubesti cu adevarat, adu-mi si mie o farâma din focul cerului si din lumina binefacatoare a tatalui tau, a zeului nostru, ca sa avem si noi pamântenii caldura si lumina, mai ales pe cumplitele geruri, când apele îngheata, când zeul nostru nu se mai vede!” „Tu, Cosânzeano, m-ai înduplecat. Îti aduc în dar o flacara din focul ceresc, daca te legatuiesti,ca vei avea grija ca sa nu se stinga niciodata si din el vei da la toate suratele tale, ori de câte ori vor avea nevoie. Dar … dar, va trebui sa ramâi regina-fecioara pe toata viata ta pamânteasca. Si…Si, cândva ne vom întâlni în Pliroma…!”
A urmat o tacere adânca, o tacere ca de mormânt. Si … un glas domol s-a auzit din buzele neprihanite! „RAMÂN FECIOARA”
REGINA FECIOARA, PREOTEASA LA VATRA FOCULUI SACRU
Si Fat-Frumos—Fiul Soarelui, iute ca gândul a iesit din Pestrea Muierii, a urcat la cer. Cu mestesug divin a rupt o farâma din trupul zeului Soare, a facut o vatra rotunda ca o farfurie mare, a asezat pe ea farâma de foc. Si ca un fulger a coborât pe Terra. A mers la gura Pesterii Muierii, întunericul a disparut si de aceasta data. O caldura binefacatoare a cuprins întreaga grota. Regina Hestia-Vesta i-a iesit în cale. Feciorul Soarelui—Fat-frumos i-a prezentat vatra cu focul sfânt prin fulger adus din cer. Si i-a zis : „Sa ai grija sa nu se stinga niciodata. De aici sa duci la Cetatea Muierii, unde ai resedinta de vara. Sa rânduiesti acolo ucenice de-ale tale, care sa aiba grija ca nici acolo focul sa nu se stinga niciodata. În vara sa mergi Sus, în Corona Montarum. Acolo, sus pe munte în Cogheonon, pe o vatra de piatra sa asezi jar si flacari din Focul Sfânt. Acolo sa ziditi cetate noua si Casa sfânta. Dar nu numai acolo, ci unde vei crede tu sau urmasele tale, fecioare curate sa faca vetre noi, sa întertina focul sfânt si nepatat. Din jarul focului sa dati la toti câti vor avea nevoie de lumina si caldura. „Asa voi face!” „De nu, vei da seama dupa moarte trupeasca, în Pliorma, unde ne vom întâlni.” A urmat o tacere adânca si glasul Estiei, curat si dulce s-a auzit peste întreaga Terra : „Asa voi face! Din focul acesta sfânt voi duce în Cetatea Muierii si voi lasa fecioare sa aiba grija, sa nu se stinga, sa nu se stinga niciodata, niciodata. Voi merge în Coroana Muntilor si voi zidi vatra de piatra, unde voi aseza cu mâinele mele jar din focul sfânt. Aici farâma de soare va fi mai ferita de oamenii rai, care vor râvni la tot ce voi realiza cu ajutorul sorilor din regatul meu.
Si Fiul Soarelui, asa cum venise, si-a strâns razele de lumina si ca fulgerul, a urcat între planete, sus, tot mai sus. A trecut multa vreme. În fiecare vatra era un Soare în miniatura. Daca în vetrele caselor de rând focul se mai stingea, în Cetatea Reginei el era întertinut cu sfintenie de un grup de fecioare-preotese, care slujeau Reginei Hestia-Vesta.
Frumoasa regina, Marea Preoteasa a stramosilor Geto-Dacilor, Hestia, cu soborul Muierilor, al Babelor conducea regatul feminin în Vechea Europa. Împreuna au alcatuit un cod de legi ce s-a numit codul belaginelor (=al legilor frumoase). Acest cod a stat la baza regatului stramosilor Geto-Dacilor si din el s-au inspirat tacit cei mai multi din legislatorii popoarelor antice.
HESTIA-VESTA ZEITA A FOCULUI
Frumoasa Regina, Marea Preoteasa s-a bucurat de atâta consideratie ca dupa moarte a fost zeificata, a devenit zeita a Focului, zeita a Vetrei si era nelipsita în orice casa. În vatra de pe Coghenon, alte fecioare, alte preotese au întertinut, dupa legamant focul sacru, langa Soarele de andezit. Dar cum neamul Dacilor era cel mai numeros dupa acela al Indienilor (Herodot), au dus cu ei focul în întreaga lume si cultul Zeitei lor.
O ZEITA FURATA (sec.8-7,i.d.Hr.)
Foarte repede, cultul Focului si al Zeitei Hestia-Vesta s-a raspândit în lumea întreaga. S-ar zice ca dupa sute de ani, din neglijenta focul se stinsese si era mare lipsa lui. Un fulger din cer a incendiat o padure si focul sfânt s-a aprins din nou în vetrele sfinte. Alte fecioare, preotese, vestale au îngrijit de focul sacru. Cu circa 8-7 secole înainte de Hristos, poetul Hesiod, constatând ca în lumea de limba greaca patrunsesera o multime de zei, care nu aveau legatura unul cu altul, a facut „ordine”. A alcatuit o genealogie fictiva a zeilor. Ea nu a avut nimic în comun cu realitatea si cu neamul din care zeita sau zeul descindea. Astfel dupa teogonia alcatuita de preotul amintit, toti au fost crescuti ca fiind urmasii lui Cronos dupa cum la latini, mai târziu, vor fi socotiti urmasi ai lui Saturnus.
În aceasta genealogie fictiva, fosta regina Hestia dupa artificiul lui Hesiod, apare ca fiica cea mai mare a lui Cronos, sora a lui Zeus, dupa cum tot ea, dupa acelasi procedeu artificial la romani a fost socotita fiica lui Saturn. Acesta pe parcurs a fost identificat cu Cronos al Grecilor.
În vechea Dacie nord-dunareana, Hestia avea un templu la Sarmizegetusa Regia, Soarele de andezit de forma circulara trebuie pus în legatura cu Zeita Vetrei. Alte vetre circulare sau în forma de potcoava, pot fi puse în legatura cu templele Hestiei. Grecii îi ridicasera un lacas la Delphi. Romanii îi zidisera doua în inima imperiului. Ele au fost reproduse de marele arhitect Palladio. Cel dintâi templu în Roma fusese ridicat de Numai Pompilius (715-673).
Dupa izvoarele literare antice, cea dintâi slujitoare a focului sacru , cea dintâi mare preoteasa cunoscuta nominal a fost regina Hestia(Vesta) stramoasa Geto-Dacilor. Un element de cultura esential ce porneste din inima Daciei! E bine sa se stie ca Rea Silvia, mama celor doi gemeni, Romulus si Remus, a ucenicit la templul zeitei Hestia(Vesta), fosta regina a stramosilor Geto-Daciei.
REGELE ZAMOLXIS(c. 1300 î.d.Hr.)
Iubite cititor, de pe orice punct al Terrei ai fi, afla ca documentele literare antice au consemnat numele a 3 mari reformatori legislatori :
1. ZARATHUSTRA, mare preot „rege si mare legislator”, zeificat în Iranul arhaic.
2. ZAMOLXIS sau Zalmoxis, mare preot, mare rege si mare legislator, zeificat dintr-o mare parte din Traco-Daci.
3. MOISE (Moshe), mare preot, mare conducator si mare legislator la Evrei.
I-am prezentat în ordinea în care au fost citati într-un vechi document literar pe care l-am amintit când am vorbit despre regina Hestia(Vesta).
Toti 3 au trait în jurul sec XIII.
Ne vom opri asupra lui Zamolxe. Desi manualele de istorie daco-romana nu aminteste nici macar în treacat de regina Hestia(Vesta), si nici de Zamolxis ca rege, am urmarit în materialele documentare si acest stralucit pesonaj. Despre el s-a vorbit numai ca mare legislator. Robia peninsularilor, razboaiele imperiilor, al caror rezultat a fost împartirea Daco-româniei între cele 3 mari imperii : Imperiul Roman de Apus, Imperiul Rusesc si Imperiul Turcesc . Aceasta robie a creat un complex psihologic de inferioritate, care s-a transmis si actualelor generatii. Asa se face ca nici astazi, cercetatorii promovati de cele mai multe ori politic, nu se pot tine în pozitie verticala, nu stiu ca Hestia(Vesta)a fost regina stramosilor Dacilor, nu stiu ca Zamolxis a fost regele Dacilor, desi au fost mari personalitati care au sustinut acest adevar înca din sec. XVIII. Huszti Andras în 1971, scrie ca Zamolxe „ar fi fost primul mare rege al Dacilor (…) în anul 1402” (d. Hr. v. Mircea Musat, „Izvoare…”, 92-93). Iosif C-tin Dragan, marele tracolog, înca din 1980 a spus si a scris raspicat ca Zamolxis a fost regele Dacilor si totusi în manualele de istorie se începe din jurul anului 300, cu Dromichaetes. Altii încep mult mai târziu, cu Burebista iar altii chiar cu Decebal, de la luptele lui cu Traian.
Dar sa revenim la Zamolxe si sa analizam câteva informatii documentare din care reiese clar ca Zamolxis a fost primul rege cunoscut nominal al Dacilor.
Da! Zamolxe a fost mare preot, mare rege si mare legislator. Unii dintre Geti îl cunosteau si sub numele de „Gebeleizis” (Fontes,I,49). Mai întâi precizam ca Zamolxe era „get” adica dac (Fontes,I,189). El a trait cu mult înainte de Herodot si de Pitagora. Adaugam aici si rationamentul lui Iosif C-tin Dragan : „Nu putea sa fie zeu(zeificat), daca nu era rege, caci dupa obiceiurile antice regii erau adesea zeificati” („Noi tracii”,1983,pag.9).
Ceea ce e si mai important, e faptul ca Zamolxis a fost un mare carturar.
CEA DINTÂI SCOALA CU LOCAL PROPRIU ÎN DACIA (c. 1300 î.d.Hr.)
Din activitatea didactica a lui Zamolxis, interesant e si faptul ca „a cladit o casa pentru adunarile barbatilor, în care (se spune) ca îi primea (…) pe fruntasii tarii, învatându-i ca nici el, nici oaspetii sai si nici unul din urmasii acetsora nu vor muri, ei vor merge în anume loc, unde vor trai pururi si vor avea parte de toate bunatatile” (Fontes,I,48-49).
Daca avem în vedere ca mult mai târziu marii dascali greci îsi tineau lectiile în gradinile publice (Academos) si prin simplete, cu auditoriu compozit, putem aprecia caracterul scolii zamolxiene, bine orientat si cu un scop precis, programatic. Mestesugul de a face discipolii sai nemuritori, era defapt o cunoastere (în greceste : gnoza) si ea apartine numai celor initiati. Aici se predau : scrisul, cititul, psihologia, matematicile, astronomia, medicina, etc. Sf. Clement Alexandrinul, unul din cei mai de seama profesori ai Scolii din Alexandria, scrie ca GETO-DACII AU GUSTAT DIN FILOZOFIE, în timp ce Jordanes spune ca Getii erau instruiti „ÎN APROAPE TOATE RAMURILE FILOSOFICE” (Fontes,II,417) Ma întreb : De ce istoricii nu iau în considerare aceste splendide aprecieri?!
Cu scoala Zamolxiana se face începutul Gnosticismului, despre care vom vorbi mai jos.
BELAGINELE SAU LEGILE FRUMOASE
Cele mai elementare cunostinte ce trebuia sa le posede orice dac erau Legile frumoase sau Belaginele. Era un cod care cuprindea norme de comportare a cetatenilor regatului dac si ele fusesera alcatuite initial de zeita Hestia(Vesta).
Un scriitor din jurul anilor 21 î.d.Hr. ne informeaza ca „la asa numitii Geti, care se cred nemuritori, Zamolxe sustinea si el ca a intrat în legatura cu Hestia”, care i-a predat Legile frumoase (Belaginele), dupa cum Moise le primise de la Iahve (Fontes,I,189)—Alt scriitor antic, anume Iamblichos ne spune, textual : „Zamolxis (…) le-a întocmit legile, cum am aratat la început si a îndemnat la barbatie pe concetatenii sai, convingându-i ca sufletul e nemuritor (…) si pentru ca a învatat pe Geti aceste lucruri, si le-a scris legile, e socotit de ei drept cel mai mare dintre zei” (Fontes,II,19). Si pentru ca Zamolxe ca mare preot, observa ca dacii uitasera sfaturile ce le daduse Hesta- Vesta, s-a hotarât sa urce la tronul zeitei, undeva spre Pilorma. Si a întâlnit-o în cereasca stralucire si neîntrecuta frumusete, asa cum era de mii de ani. Si Zamolxe a cuvantat : „Zeita a cerului, Slujitoare a Soarelui material si Soarelui ce tine în mâna Cosmosul, legile date de tine au fost uitate. Eu le mai stiu dar as vrea sa le scriu chiar asa cum ni le vei porunci tu!”, „Scrie!”
Si marele Preot Zamolxe a scrie aceste legi, (Belaginele)-Legile frumoase, dupa care s-a condus Statul dac si ele sau raspândit în lumea întreaga. Retim faptul ca legile Dacilor au fost scrise de Zamolxe, nu au fost predate numai oral .
Dupa moarte si acesta a fost socotit de unii dintre adeptii sai, zeu. Pe parcurs, zeita Hesta-Vesta a fost eclipsata de acest mare preot si rege .
Ca si Histia(Vesta), Zamolxe dispunea de acea teuenergie spirituala cu care a intrat în fiinta poporului dac, cat si a popoarelor înconjuratoare.
JURAMÂNTUL MEDICILOR DIN SCOALA ZAMOLXIANA SI JURAMÂNTUL LUI HIPOCRAT
Am spus ca în Scoala Zamolxiana se învata si medicina. Un fapt care nu a fost sesizat de cercetatori e acela ca juramantul pe care îl depun si în prezent medicii din toata lumea cunoscut sub numele de Juramantul lui Hipocrat, e juramantul pe care îl depuneau medicii din scoala zamolxiana, amplificat .
Normele de comportare ale medicilor daci erau cuprinse în Belaginele pe care le-am amintit mai sus. Ele se desprind în parte din relatarea filosofului Platon(437-347 î.d.Hr.), care pune în gura arhicunoscutului întelept Socrate(469-399 î.d.Hr.) urmatoarele : „Eu (Socrate) am învatat aceasta incantatie, acolo în oaste, de la un medic trac unul din ucenicii lui Zamolxis, despre care se zice ca îi face pe oameni nemuritori. Spunea tracul acela ca (medicii) grecii aveau dreptate sa cuvânteze, asa cum v-am învatat adineauri. Dar, Zamolxis, regele nostru, adauga el, care e si zeu, ne spune ca dupa cum nu trebuie sa încercam a trata ochii, fara sa tinem seama de cap, nici capul nu poate fi tratat netinându-se sema de corp, tot astfel trebuie sa-i dam îngrijirea trupului, dimpreuna cu sufletul. Si iata pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli : (anume) pentru ca ei nu se cunosc întregul pe care îl au de îngrijit.
Daca acest întreg e bolnav partea nu poate fi sanatoasa. Caci, zicea el (medicul ucenic din scoala zamolxiana), toate lucrurile bune si rele-pentru corp si pentru om în întregul sau-vin din suflet si de acolo curg (ca dintr-un izvor) ca de la cap la ochi. Trebuie deci-mai ales, în primul rând sa vindecam izvorul raului, ca sa se poata bucura de sanatate capul si tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindeca cu incantatii (descantece). Aceste incantatii sunt vorbele frumoase, care ne fac sa se nasca în suflete întelepciune. Odata ivita aceasta si, daca staruie, e usor sa se bucure de sanatate si capul si corpul. Când ma învata leacul (farmecul) si incantatiile spunea : Sa nu te înduplece nimeni sa-i tamaduiesti capul cu acest leac, daca nu-ti încredinteaza mai întâi sufletul ca sa i-l tamaduiesti cu ajutorul incantatiei, iar acum, zicea el-aceasta e cea mai mare greseala a oamenilor : ca unii medici sa caute în chip deosebit o vindecare sau cealalta (a sufletului si a trupului). Si ma povatuia foarte staruitor sa nu ma las înduplecat de nimeni-oricât de bogat, dintr-un neam ales sau oricât de frumos ar fi-sa fac altfel. Deci eu, pentru ca i-am jurat si sunt nevoit sa-i dau ascultare, îi voi da în adevar ascultare. Si daca vrei-potrivit povetelor strainului sa-mi încredintezi sufletul tau, pentru a-l vraji cu incantatiile (epodele) tracului, îti voi da si leacul pentru cap. Daca nu, nuti pot ajuta cu nimic, scume Cormide” (101-102). (469-399 î.d.Hr.)
Din cele însirate aici s-a putut lesne observa ca e vorba de juramântul medicilor din scoala zamolxiana.
Facem si o mica paranteza : din citatul de mai sus reiese ca folclorul daco-român în ceea ce priveste incantatiile (epodele) sau descântecele e atestat în vremea lui Zamolxe si înainte de Socrate. Acele „vorbe frumoase”, cu care medicii daci refaceau moralul pacientilor erau descântece verificate, din care multe se pastreaza pana azi. Prin urmare literatura populara daco-româna începe înainte de tracul Socrate (v. Fontes,I,101-102), (469-399 î.d.Hr.).
www.scribd.com
( Va urma)
Sursa: basarabialiterara.com.md
Paul HarTerAion.