duminică, 19 mai 2013

Torpila Sorin Roşca Stănescu. Partea 1


румыния Сорин Рошка Стэнеску Sorin Roşca Stănescu

Vă supunem atenţiei o serie de articole ale lui Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, referitoare la rolul jucat de Sorin Roşca Stănescu în viaţa politică românească.

„Spuneam într-un articol anterior că singurul eveniment notabil din primul mandat prezidenţial (2004-2009), dominat copios de Traian Băsescu, a fost generat de jurnalistul Sorin Roşca Stănescu (SRS), care a lansat o ofensivă mediatică pe parcursul a câtorva luni de zile, în care l-a tocat metodic pe invincibilul Traian Băsescu, cu probe beton care dovedeau implicarea familiei Băsescu în traficul cu arme.
Pe 24 august 2009, Sorin Roşca Stănescu dezvăluia pe blogul său că la data de 28 aprilie 2009, printr-un document secret (S58), Traian Băsescu, în calitate de şef al CSAT, a decis ca România să cumpere, fără licitaţie şi fără concurs de oferte, un sistem integrat de rachete AA cu rază scurtă şi foarte scurtă de acţiune numit SHORAD VISSHORAD. Furnizorul urmând să fie concernul francez MBDA. Pe 13 mai 2009, premierul Emil Boc a emis o Hotărâre secretă de Guvern cu numărul S588 prin care se decidea că valoarea acestui contract să fie de 250 milioane euro, cu o extindere de încă 150 milioane. Roşca Stănescu mai afirma că pe piaţa armelor, preţul pe care urma sa-l plătească România a fost „încărcat” cu 80 milioane euro, comision pe care urma să-l încaseze o firmă de consultanţă, intermediere şi cooperare logistică în care figura ca acţionar fratele preşedintelui, Mircea Băsescu.
În condiţiile în care bugetul MApN nu avea prevăzut nici un capitol care să-i permită finanţarea unui contract de achiziţie a acestor rachete. Din simplul motiv că asemenea rachete se fabrică în România la Crângu lui Bot (lângă Ploieşti) şi cumpărarea lor de pe piaţa externă ar distruge industria românească de Apărare, cel puţin la acest capitol. Ca urmare a acestor dezvăluiri, Traian Băsescu a intrat în panică, astfel încât premierul Emil Boc a semnat la 26 august 2009 o noua Hotărâre secretă de Guvern, (S962), prin care era desfiinţată prima hotărâre, cea din 28 aprilie 2009.
Omul de afaceri Mircea Băsescu, care nu a performat niciodată, ajunge peste noapte în topul acestui tip de business. Sorin Roşca Stănescu a prezentat probe din care reieşea că Mircea Băsescu era acţionar cu 30% al firmei Defense, Security and Intelligence Co - Desintco SRL, care se ocupa exclusiv de afaceri cu statul în domeniul militar. Ceilalţi acţionari erau Cristian Geamănu, Romeo Oiţă, gen. (r.) Ion-Eftimie Sandu, fost locţiitor al şefului Departamentului pentru Armamente din MApN şi Maria-Cristina Cazacu, fiica lui Aurel Cazacu, fost şef la Romtehnica şi Romarm, pe atunci şef al Direcţiei Producţie de Apărare din Ministerul Economiei.
Ca om de afaceri, la începutul primului mandat prezidenţial al fratelui său, Mircea Băsescu avea datorii la stat ale firmelor, din care făcea parte, incompatibil fiind şi fratele său. Chiar dacă, pe vremea când Traian fusese ministru al Transporturilor, scosese ceva bani din presiunile puse asupra firmelor care plasau publicitate pe DN1. După aproape 5 ani de mandat al fratelui său, acelaşi Mircea Băsescu a trecut printr-o metamorfoză ca businessman, devenind prosper din afaceri cu statul.
Se ştie ca în lume, afacerile cu arme sunt printre cele mai rentabile. Aducând profituri fabuloase a cărui valoare totală numai în România se ridică la cifra 13,13 miliarde de euro. La concurenţă cu afacerile cu energia ori cu industria de medicamente. Numai că aici avem de-a face cu un club select. Extrem de rar poate pătrunde cineva din afara grupului restrâns de specialişti în acest domeniu. De obicei, acest sector este rezervat unor generali activi sau în rezervă, ori unor importanţi ofiţeri acoperiţi.
Şi pentru asta, spunea Roşca Stănescu, nu există decât două scenarii posibile. Fie Mircea Băsescu a fost unul dintre super specialiştii din umbră ai domeniului sofisticat al industriei şi comerţului de armament şi acum, dintr-un motiv sau altul, iese în faţă, fie este împins la înaintare de fratele său, Traian Băsescu, care, preşedinte al României fiind, şef al CSAT şi comandant suprem, funcţionează pentru Mircea pe post de proptea. Pentru că, după părerea lui Roşca Stănescu, era vorba de un grav conflict de interese la cel mai înalt nivel, mai precis de trafic de influenţă în cea mai sensibilă industrie, în cel mai sensibil domeniu al siguranţei naţionale.
Sorin Roşca Stănescu mai afirma că specialiştii în comerţul cu arme autorizat sau ilegal provin din Departamentul de Înzestrare al MApN şi sunt susţinuţi fără excepţie de-a lungul anilor de Partidul Democrat, devenit PD-L. Traian Băsescu, atât în perioadele în care a fost ministru al Transporturilor, cât şi în calitate de şef al statului, i-a promovat, i-a protejat şi i-a susţinut în funcţii. De aici, frecventele legături ale clanului Băsescu cu aceleaşi personaje. Jurnalistul îi şi nominaliza pe o parte dintre cei acuzaţi: Norocel Mihai, Octavian Alexiu, Gigel Bratiloveanu, Cristian Slobozeanu, Vasile Ţocu, Cornel Purcărea, Romeo Oiţă, Cristian Geamănu etc.”

Transmutarea karmei


Cei ce studiaza metafizica stiu ca traim vremuri marete, de gratie divina, prin care karma este anulata, pe masura ce ne inaltam spre originalele dimensiuni, de frecventa inalta. Am facut alegerea de a ne inalta spiritual, incepem sa ne reamintim Cine Suntem.

Asa incepe calatoria noastra de ardere a karmei individuale, prin efort personal in ridicarea propriei frecvente a corpului fizic, prin comunicarea directa cu energiile superioare din taramul Iubirii neconditionate, Pacii si Bucuriei si prin transcenderea densitatii celei de a treia dimensiuni. Am ajuns astfel sub influenta Legii Karmei, legea Cauzei si a Efectului, Lege fundamentala ce face parte din principiile-legi hermetice ale Adevarului Divin, care spune : „orice cauza are efectul sau, orice efect are cauza sa, Totul se intampla conform Legii, Hazardul este un nume dat unei Legi necunoscute, sunt numeroase planuri ale Cauzalitatii, insa nimic nu scapa Legii!”

Aceasta lege exista dincolo de dualismul bine-rau, este o lege cosmica, ce nu este bazata pe recompense si pedepse, asa cum se presupune gresit, este bazata pe concentrarea fiecarui gand, emis si receptat, individual si colectiv. Aceasta lege cosmica mentioneaza ca la ceea ce opui rezistenta, vei atrage spre tine, pentru a experimenta noi moduri de viata. Imediat ce o persoana sau un grup incepe sa judece polaritatile pe care se bazeaza o experienta pe acest pamant, atunci persoana sau grupul respectiv trebuie sa experimenteze ambele aspecte ale polaritatii judecate. Asa cum am mai scris nu exista pedepse, exista alegeri, in acest caz, alegerea de a judeca pe altul sau nu…

Apoi singura cale de a transmuta karma este sa raspundem la tipul de experienta ( judecare) care a creat karma, intr- un mod diferit, deasupra fricii si bineinteles a judecatii.
Daca nu, pe harta natala vom descoperi una sau mai multe planete individuale retrograde!
Aici pe Geea am experimentat cea mai joasa frecventa a fricii, deci avem o dimensiune planetara karmica, si avem de facut multe alegeri, experiente de trait…

Se spune ca singura cale prin care societatea umana va fi transformata, se realizeaza prin raspunsuri-alegeri in moduri diferite, la acele experiente repetitive pe care le-am creat, de sute de ani si pe care le repetam mereu, mereu, pina la un punct, si acel punct se pare ca s-a pus, de Sus…

Exista printre noi fiinte de Lumina care s-au incarnat pentru a ajuta omenirea in ascensiunea sa, care nu au karma. Dar la incarnarea lor prezenta s-a creat karma pentru ei, deoarece planeta noastra Geea este un plan karmic, ce apartine densitatii dimensiunii 3, astfel, la momentul incarnarii aici, in dimensiunea fricilor, automat se creeaza karma personala, in dualismul bine-rau al Constiintei Colective. Influenta Constiintei Colective este foarte puternica, unii aleg sa isi creeze special un tip de karma, cu scopul de a o transmuta ca experiment si de elibera frica.

Scopul misiunii acestor fiinte de Lumina este de a raspunde la experiente karmice, in moduri care nu au fost posibile pentru masele umanitatii, iar atunci cand karma este transmutata la nivel personal, in Constiinta colectiva va exista mereu miscare, in mentalitate, revolutii sociale si tiparele karmice vor fi sparte, rand pe rand……
Cu cat transmutarea karmei este accelerata cu atit evolutia lumii se accelereaza ( si invers), asa se explica turbulentele din lume care continua pana cand karma colectiva va fi transmutata.

Spre deosebire de karma colectiva, karma individuala  creata in vietile anterioare, poate fi transmutata prin inaltarea propriei frecvente corporale, iesirea din vibratia fricii. Numai prin efort personal sustinut ani si ani, putem sa ne recastigam propria mantuire sau starea de gratie, numai prin trairea experientelor care au creat initial karma, fara judecarea evolutiei, raspunzand numai prin Iubire! Karma va fi 0, atunci cand vom constientiza dupa o munca intensa cu Noi insine, ca nu mai exista frici in noi, ele fiind inlocuite de Iubire.

Cum putem sa stim ca am ajuns la karma = 0 ?.. Ceea ce ramane nevindecat in noi, ascuns prin strafundurile subconstientului irumpe cu forta la suprafata, atunci cand ne asteptam mai putin. Cand nu mai ramane nici o trauma de asimilat, de vindecat, ascunsa in subconstient, pentru a se materializa in frica de ceva, atunci avem karma =0.
Toti suntem uniti intr-o minunata retea de ganduri, de energie, facem parte din Constiinta Colectiva si fiecare dintre noi este influentat de problemele celorlalti, chiar daca ne aflam la niveluri diferite de evolutie spirituala si vibrationala. A judeca este lucrul cel mai greu de anulat pentru noi, a judeca si a condamna alt om, alti oameni, creeaza multe situatii asemanatoare lor, neplacute, nedorite. Multe suflete au ramas se pare impotmolite sau intampina dificultati in trezire, in iertare, in ridicarea frecventei lor corporale, acest lucru creeaza intarzieri, spaime, dezamagiri, neincredere, disconfort, in conectarea cu Sinele nostru.

Daca asteptam sa se intimple ceva, mai bun, ca ceva, cineva, cumva sa ne salveze din exterior, fara sa ne conectam cu Sinele nostru, ramanem cu asteptarea , cu karma si cu o evolutie ce stagneaza. Adevarul il gasim in interiorul nostru, in Inima noastra, in schimbarile ce transforma lumea, in constientizarea ca, o revolutie globala poate reevalua si elimina vechile cai, pline de tipare karmice. Singuri doar, putem sa facem alegerea de a invinge frica, de a ne revendica propria putere, forta interioara, ce nu o vom gasi in cercurile noastre spirituale, in ziare, la tv., doar in Noi, se gasesc cheile divine pentru transmutarea karmei personale si ascensiunea Constiintei Colective.

Purificarea karmei



Karma este acumulată în decursul mai multor încarnări. Ea reprezintă însumarea a tot ceea ce aţi săvârşit în vieţile anterioare. Conflictele sufleteşti nerezolvate pot crea blocaje energetice care ne afectează modul în care gândim, simţim şi ne comportăm. Dacă înfruntăm încercările şi ne debarasăm de gândirea negativă putem deveni o persoană mai bună. Blocajele vor fi dizolvate şi noi căi energetice se vor deschide. Pe măsură ce îndepărtaţi un blocaj treceţi printr-un proces de purificare care are loc la mai multe niveluri. Ori de câte ori renunţaţi la un obicei prost sau la o idee negativă, sufletul vostru începe să se detoxifice.

Uneori perioadele de purificare sunt de lungă durată, manifestând în fizic mult disconfort şi confuzie. Pot apărea stări asemănătoare gripei, manifestări ale unei crize de identitate. Atunci când vă schimbaţi anumite idei sau credinţe nu prea pozitive, aţi putea să vă pierdeţi mulţi prieteni sau cunoştinţe care nu se mai potrivesc cu noile voastre idei sau viziuni asupra vieţii. Multe schimbări pot apărea în viaţa voastră. Important este să trăiţi din plin şi să vă bucuraţi de toate ce le aveţi. Trebuie să vă curăţaţi faptele acolo unde este nevoie şi să restabiliţi integritatea în orice domeniu al vieţii în care aceasta a fost afectată. Trebuie să iertaţi pe cei care v-au rănit şi să puneţi capăt oricăror dispute.

Trăim pe acest Pământ ca să învăţăm şi să câştigăm experienţă. Toţi facem, în mod inevitabil, greşeli în timpul acestor procese de învăţare. E nevoie de curaj ca să ne privim greşelile. În cursul procesului de purificare ne vom confrunta cu alegerile noastre greşite, cu partea josnică din noi, dar numai aşa ne putem maturiza. Când ne îndreptăm greşelile ne restabilim integritatea şi devenim oameni întregi.

Suntem atraşi de oameni de care ne-am legat încă din vieţile trecute. Putem avea datorii faţă de ei sau suntem legaţi prin iubire. Rolurile pot fi schimbate pe parcursul timpului. Pot apărea şi lecţii dureroase care ne vor sili să ne maturizăm, să devenim mai puternici. Vor exista ciocniri karmice, interacţiuni cu oameni care au credinţe foarte diferite, dar acest lucru ne va lărgi viziunea asupra lumii. Pot apărea şi legături pozitive ce ne pot ajuta să evoluăm. Oameni la care te-ai aştepta foarte puţin te pot ajuta să treci la schimbare.

Încercăm în mod conştient sau inconştient să devenim perfecţi. Singurul lucru pe care îl putem controla este reacţia noastră faţă de evenimente, detaşarea faţă de ele, ajungerea la o anumită stăpânire de sine. Ceea ce putem face în raport cu orice eveniment, cu orice situaţie, este a ne distanţa, a observa evenimentul ca pe ceva exterior faţă de care să nu reacţionăm. Ne creăm astfel o atitudine impersonală cu privire la viaţă, o detaşare de evenimente, devenind astfel indiferenţi la o karmă bună sau rea.

Viaţa evolutivă este renunţarea treptată la tot ce este inferior în beneficiul a tot ce este superior , este călătoria către perfecţiune. Ne imaginăm adesea că, pe măsură ce fiinţa progresează, cu atât mai mult ea se eliberează de karma sa, însă nu acesta este adevărul. Omul aflat la acest nivel devine un discipol, un iniţiat, un servitor al lumii şi se încarcă cu o parte a karmei mondiale.

Cea mai bună metodă de a arde karma este servirea. Pe măsură ce servim atragem către noi energia. În măsura în care servim, manifestăm şi primim iubire. Aceasta întăreşte puterea personală, ajutându-ne să facem faţă propriei karme.

Cu cât este mai avansată spiritual o persoană, cu atât răspunderea sa este mai importantă şi, de asemenea, şi karma. Adevăraţii servitori ai omenirii sunt discipolii. Ei nu mai aparţin familiei lor, nici prietenilor, nici lor înşişi, ci aparţin lumii. Cu cât discipolul progresează mai mult, cu atât radiază mai mult. Lumina sa învăluie lumea din jur şi o ajută la trezire. Sunt discipoli şi iniţiaţi care nu ştiu că sunt discipoli şi iniţiaţi. Ei servesc. Indiferent de locul în care se află, ei realizează un program de întrajutorare.

Omenirea are nevoie de exemple, iar discipolii, prin munca lor plină de dăruire, devin reale exemple. Astfel ei îşi purifică karma, detaşaţi fiind, căci ei sunt interesaţi cel mai mult de binele altuia.

Programul de servire este accesibil fiecărui om atâta timp cât îşi doreşte. Pentru cel care doreşte să evolueze spiritual şi să-şi purifice karma, discipolatul prin servire ar putea să fie cea mai bună soluţie. Pentru asta, omul trebuie să dezvolte nenumărate calităţi şi virtuţi, să aibă o înaltă cunoaştere în arta de a servi. Este nevoie şi de multă perseverenţă.

Servirea ne transformă, are ca efect producerea unui miracol în noi. Sufletul ne împinge să servim, ne identificăm cu ceea ce servim, uităm de noi înşine şi astfel devenim mult mai sănătoşi şi mai puternici. Veritabila servire este de a fi la locul unde trebuie să fim şi să rămânem acolo. Acest lucru se poate întâmpla acasă sau în celălalt capăt al planetei dacă este nevoie.

Karma vietii anterioare




Sufletul uman este esenta divina inchisa in trupul nostru ; aceasta esenta supravietuieste mortii corpului fizic, renascand in alt corp, in alta viata. Reincarnarile sunt perioade de purificare pentru ca sufletul sa-si recapete esenta divina. Daca ai pacatuit intr-o viata anterioara, pedeapsa vine in aceasta noua viata, in care trebuie sa fie "spalate" pacatele.
Teoria karmei este expresia unei legi naturale a cauzelor si efectelor si nu trebuie asimilata cu vreo justitie divina sau destin, actul insusi - karma - fiind diferit fata de efectul sau - phala. Pentru un budhist scopul vietii este eliberarea de renasterile continue, iar aceasta se realizeaza prin eliberarea de sclavia propriei karme, buna sau rea; scopul tuturor existentelor fiind stingerea intregii karma si atingerea Nirvanei.
Reincarnarea ciclica, aceasta roata a vietilor multiple, o regasim si la hinduism, si in literatura ezoterica evreiasca, la egipteni si chiar la crestini pana prin secolul al IX-lea cand, Parintii Bisericii au dat ca posibila, o singura viata. Noi nu ne aventuram atat de departe si acordam beneficiul tuturor posibilitatilor.

Berbec
Vesnic in prima linie, curajos, chiar temerar, in vieti anterioare a putut fi o persoana care n-a facut rau nimanui - dar nici bine. Povara sa karmica poate fi tocmai neimplicarea, nepasarea, indiferenta. Intr-o viata anterioara fiind fratele mai mic al unui rege viking sangeros, era un timid incurabil, nesigur pe actele sale, care n-a facut nimic pentru a-l opri pe rege de la cruzimile sale. Lectia acestei vieti anterioare il face acum sa echilibreze cele ramase nefacute atunci ; de aici curajul, impetuozitatea, initiativa sa din aceasta viata.

Taur
Caracterizat de vointa, forta, rabdare si constanta in aceasta viata ; s-ar putea ca in una din vietile anterioare sa fi fost curtezana in Grecia antica, fara griji si nevoi, doar cu dorinta de a fi frumoasa si placuta pentru a trai fara efort. In aceasta viata trebuie sa echilibreze karma prin munca si rabdare, adica tocmai ce n-a facut intr-o viata anterioara. De notat ca in aceasta viata isi va pastra frumusetea si senzualitatea.

Gemeni
Inainte de toate nativul Gemeni  are ca trasatura dominanta, curiozitatea. De aici incolo, caracteristicile se divizeaza in pozitive si negative, ca semn dual. Un nativ Gemeni care a fost anterior intrupat intr-un judecator traitor in Hebronul antic si care a impartit dreptatea prin inselaciune si mita, echilibreaza mostenirea karmica acum, prin spiritul sau drept si, in aceasta viata, isi exerseaza curiozitatea asupra oricarui lucru, fapt sau persoana pentru o dreapta judecata, fara a fi - acum - impartitor de lege sau dreptate.

Rac
Sensibil, contemplativ si mare iubitor de familie, isi iubeste mult unul dintre parinti. Intr-o viata anterioara a putut fi copil orfan care nici la maturitate n-a avut parte de o familie fiind om de arme in Egipt si murind pe campul de lupta fara urmasi. Povara sa karmica il aduce in aceasta viata dator sa fie mai sensibil pentru a sterge faptele sale de arme, poarta cu el amaraciunea lipsei dragostei de mama din viata anterioara si dorinta pentru o familie numeroasa care i-a lipsit in Egiptul antic.

Leu
Vointa, succesul si, mai ales, generozitatea din aceasta viata vin sa echilibreze o viata anterioara de privatiuni impuse de conditia sa de calugar budist "bhikshu" care ar fi dorit sa aline si sa miluiasca pe nevoiasi, dar din cauza conditiei paupere n-a putut-o face. Lectia acestei vieti anterioare ghideaza astazi generozitatea sa. Vointa si succesul sunt cele care ii permit acum sa indrepte karma din viata anterioara.

Fecioara
Ordinea, logica, precizia si simtul limitelor rezonabile sunt trasaturile acestei vieti, alaturi de inclinarea sa pentru hotararile conforme cu morala traditionala. Daca intr-o viata anterioara a fost capetenie in hoardele de tatari ale lui Gingis-Han, legea karmei ii impune in aceasta viata cateva corectii. El va trebui sa nu fie dominator, fiind menit sa serveasca si sa-si ajute aproapele ; echilibrul karmic trebuie sa "stearga" dezordinea, abuzul si lipsa de morala a tatarului care a fost. Si, trebuie sa recunoastem, Fecioara isi plateste datoriile karmice.

Balanta
Caracterul sau include un dezvoltat simt al devotamentului si, chiar daca nu este absolut necesar, va gasi intotdeauna mijlocul de a se sacrifica pentru cineva. De unde vine aceasta ? Dintr-o viata anterioara in care a fost cavaler templier cu multe vieti de arabi sau evrei pe constiinta. Legea karmica ii cere acum sa stearga pacatul din viata anterioara si, de aici, capacitatea sa de sacrificiu si devotamentul sau de astazi, cand societatea nu-i mai permite sa se sacrifice in sens propriu, dar ii ofera numeroase prilejuri de a se devota.

Scorpion
El nu se increde in nimeni si este luptatorul innascut care nu asteapta ca viitorul sa-i ofere zile mai bune, ci si le castiga singur. Intr-o viata anterioara a fost copilul-rob, transformat in eunuc, pazitor al haremului unui pasa turc. O viata fara speranta care acum, in aceasta viata, face posibila echilibrarea karmica. Dar ce este mai interesant : sexualitatea sa exacerbata vine tocmai din frustrarea vietii anterioare in care el n-a avut parte de o sexualitate normala. Legea karmei !

Sagetator
El are simtul natural al dreptatii, detesta ipocrizia si este dureros de sincer. Intuitia sa este fara gres. El vine in aceasta viata cu o grea datorie karmica: a fost fanatic religios in Evul Mediu, potrivnic legii morale si ordinii, rudimentar in gandire si amator de "eretici" pe rug. Acum isi "spala" pacatele prin trasaturile, dar si prin faptele sale actuale; lectia karmica i-a fost de folos : este acum un om placut, drept si iubitor de oameni.

Capricorn
Dintre toate semnele zodiacului, este cel mai legat de libertate si, totodata, cel mai fidel semn. Pare o contradictie, dar daca privim intr-o viata anterioara il vedem soldat spartan care, contrar regulilor extrem de severe din Sparta, devine dezertor. Datoria karmica se leaga la el de pacatul infidelitatii si tradarii, pe care acum le plateste pentru echilibrarea karmei sale. Daca in aceasta viata reumatismul ii anchilozeaza genunchii si spatele, acestea sunt "semnele" vechilor rani primite in razboiul cu atenienii din viata anterioara.

Varsator
In aceasta viata poseda un viu simt social care il indeamna sa se intereseze de nevoile si necesitatile altora, cautand un plan activ si organizat pentru a ameliora viata materiala si spirituala a acestora. Intr-o viata anterioara a fost saman-vraci in Alaska ; mincinos si hraparet, el nu-si oferea serviciile decat cu pretul unor mari foloase materiale. Aceasta este mostenirea karmica pe care in aceasta viata el trebuie s-a echilibreze si chiar o face! Pasiunea pentru enigme, stiinte oculte si mister a pastrat-o de la samanul care a fost candva, dar viata de-acum este dedicata "repararii" greselilor din cealalta viata.

Pesti
Persoana cea mai sensibila si mai cinstita, mai gentila, cu idei nobile si elevate. Nu ai putea recunoaste in el pe negutatorul de sclavi care-a fost in sec.XVIII. Crud, hulpav, necrutator si nepasator intr-o viata anterioara, el trebuie acum sa indrepte toate acestea. Datoria sa karmica este grea si lectia vietii anterioare ii serveste pentru a-si inchina existenta operelor de binefacere, el devenind in aceasta viata emblema caritatii si compasiunii.

Lectia Karmei si “egalizatorul” de scala karmica



Lumea pare la prima vedere plina de nedreptati.V-ati intrebat vreodata de ce unii oameni obtin celebritatea , in vreme ce altii , la fel de talentati,raman necunoscuti? O sa spuneti ca unii stiu sa atraga succesul , au o gandire pozitiva..etc. Daca ar fi atat de simplu! De ce oare unii copii mor la o varsta frageda, inainte sa aiba sansa sa-si traiasca viata? Si cum se face ca unii criminali scapa basma curata,in vreme ce oameni nevinovati ajung in spatele gratiilor? La o privire mai de aproape, pe plan personal, se poate sa va fi intrebat: "de ce seful a dat o marire de salariu cuiva mai putin  calificat, cum a fost posibil sa ma paraseasca iubitul pentru cineva care nu e la fel de bun ca  mine, de ce trebuie sa muncesc din greu pentru tot, in vreme ce altii norocosi primesc totul pe tava?

Viata nu e dreapta. Totusi ,daca priviti imaginea de ansamblu si acceptati conceptul de reincarnare, veti intelege ca justitia divina se potriveste perfect intr-un plan mai vast. Traim intr-o lume dinamica,in continua schimbare,un dans al contrariilor cautand echilibrul. Roata vietii se invarte intre granitele timpului linear,aducandu-va justitia cosmica in viata.Existenta este o experienta continua,care nu este limitata doar la o singura  viata. Anumite tipare comportamentale din viata noastra actuala ar putea reprezenta un efort de a contrabalansa actiuni incepute in vieti anterioare. Oamenii care si-au folosit in mod gresit puterea , care au esuat in a invata o lectie spirituala sau care s-au implicat in activitati imorale in alte vieti , simt in aceasta viata nevoia sa actioneze , pentru a compensa comportamentul lor din viata anterioara. Aceasta nevoie inexplicabila de a supracompensa in aceasta viata este denumit "compensator" sau "egalizator" de scala karmica.

In urma unor regresii s-a constatat ca persoanele excesiv de responsabile ...au fost intr-o existenta anterioara superficiale,frivole,etc.
Pentru a identifica eventualele actiuni din viata anterioara,actiuni care pot aparea ca dezechilibre in viata actuala,Djuna Wojton ne propune sa raspundem la urmatoarele intrebari:
-Ce arie a vietii este dezechilibrata?
-Exista vreun plan anume din viata caruia ii acordati cea mai mare parte din atentie si energie,in detrimentul starii voastre de bine?
-In care planuri ale vietii nu va implicati?
-De regula adoptati rolul salvatorului sau pe cel al persoanei care are nevoie sa fie salvata?
-Exista vre-un domeniu al vietii pe care nu-l controlati?
-Simtiti nevoia de a va implinii,de a va realiza din plin,pentru a demonstra ca sunteti suficient de bun?
-In ce planuri ale vietii depuneti eforturi mari,va zbateti? Cel al relatiilor?Financiar?Cel al afirmarii personale?

Dupa ce veti raspunde la aceste intrebari  veti descoperi in care domeniu  duceti o viata dezechilibrata si veti reusi sa o echilibrati...............

Oamenii vor fi judecaţi de computere


компьютер кино
Foto: tim caynes/flickr.com
În viitorul apropiat, hotărârile judecătoreşti vor fi luate de calculatoare. Potrivit specialiştilor, judecătorii electronici vor da verdicte mult mai obiective şi rezonabile decât oamenii.
Studiile au demonstrat că adesea hotărârile date de judecători sunt influenţate de problemele de familie, stare de sănătate şi chiar luarea mesei înainte de audieri.
Deja există câteva programe care sunt capabile să emită hotărâri judecătoreşti.
Oamenii de ştiinţă consideră că pe viitor toate legile se vor elabora ţinându-se cont de folosirea computerelor.

Teoria care susţine că MOARTEA NU EXISTĂ!


O nouă teorie, biocentrismul, bazată pe o interpretare mai mult decât originală a mecanicii cuantice, susţine că moartea nu există. Corpul dispare, însă energia se păstrează într-un Univers în care spaţiul şi timpul în realitate nu există.
Robert Lanza, laureat în medicină, este autorul unei noi teorii, numită biocentrism, la care lucrează deja de câţiva ani, în cadrul căreia se susţine că moartea, văzută că dispariţia totală a indivizilor, nu există. Corpul fizic dispare, însă energia acumulată, cea care defineşte personalitatea fiecăruia dintre noi rămâne.
Pe ce se bazează Dr. Lanza? Pe....mecanică cuantică.
În cadrul mecanicii cuantice, teorie care explică fenomenele din lumea particulelor, atomilor sau a moleculelor, există încă numeroase „mistere”, adică fapte care aşteaptă o explicaţie. Printre acestea se numără aşa-numitul „colaps al funcţiei de undă”: chiar dacă mecanică cuantică prezice în anumite fenomele un rezultat care este o suprapunere, cu diverse probabilităţi, de rezultate finale, în realitate doar unul dintre acestea are loc.

Una dintre posibilele explicaţii este cum că ar există Universuri paralele – astfel încât toate variantele admise au loc într-unul dintre aceste Universuri. Universuri însă care nu comunică între ele – deci noi, trăind într-unul dintre acestea, vedem doar un rezultat – şi ni se pare că „funcţia de undă a colapsat”. Nu este singura explicaţie a colapsului funcţiei de undă, nu este nici cea mai răspândită printre cercetătorii, este însă cea pe care Lanza a considerat-o (altfel teoria lui cam şchioapătă).
Un alt fapt care stă la baza biocentrismului sunt experimentele de „alegere întârziată” (delayed choice): cercetătorul poate, aparent, schimba „trecutul”, făcând o alegere între mai multe situaţii experimentale, după ce o anumită particulă studiată a trecut prin aparat. Acest gen de experimente ar demonstra, susţin anumiţi cercetători, că noţiunile de spaţiu şi timp nu au sens. Acest gen de experimente sunt în prezent studiate în multe laboratoare din lume, tocmai pentru a înţelege mai bine mecanica cuantică.
Ei bine, amestecând Universurile paralele cu experimentele care susţin că spaţiul şi timpul nu au rost şi cu biologia într-un cocktail discutibil, Dr. Lanza ajunge la concluzia că moartea este aparenţă. În realitate nu există! Cum aşa?
Robert Lanza nu neagă cum că corpul ar fi distrus în urma morţii, nu susţine că ne transformăm în zombie. Susţine  însă că energia care stă la baza activităţii creierului, cei aproximativ 20 W, nu dispare în urmă morţii.
Ce se întâmpla cu această energie? Aici lucrurile devin destul de confuze în biocentrism: Lanza spune că această energie poate alunecă în alt Univers. Spaţiul şi timpul aşa cum le percepim noi nu au sens, nu există. Într-o lume deci în care timpul şi spaţiul nu există nici moartea nu există.
Suntem deci nemuritori? Şi dacă suntem nemuritori – ce anume este nemuritor, sufletul sau ce altceva, ce ar fi această energie care supravieţuieşte? Existenţă acestei energii ar putea să nu se manifeste în „timp”, ci în afară timpului. Noţiunea însăşi de timp ar trebui regândită.
Cum este uşor de imaginat dr. Lanza nu a găsit mulţi adepţi ai noii teorii printre fizicieni, printre cei care lucrează efectiv în domeniul mecanicii cuantice. Teoria (dacă se poate numi teorie) lui Robert Lanza nu poate fi verificată; a fost denumită de câţiva colegi o teorie vagă, asemănătoare mai mult unei metafore decât a unei adevărate teorii. Alţii văd în această „teorie” un suport (pseudo)ştiinţific al religiei, sau al unei superiorităţi ale materiei vii faţa de materia fără „suflet”.
De remarcat faptul că lui Lanza ideea i-a venit în urma moritii tragice a surorii lui, Christine, într-un accident de maşină.
Conştiinţa rămâne efectiv un mister. Cum ia naştere şi cum este legată de activitatea creierului? Echipe de cercetători din diverse domenii studiază în mod serios această fascinantă problemă.
  • Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro

Sursa: www.evz.ro