vineri, 8 iulie 2011

O Românie condusă interimar de Geoană… cum arată noile calcule politice ale USA?


O declaraţie a ambasadorului SUA la Bucureşti, făcută chiar de Ziua Americii, merită ceva mai multă atenţie decît a primit din partea presei, pentru că ar putea avea dedesubturi profunde. E vorba de omagiul fără precedent adus unui politician român activ, şi încă unul de Opoziţie, Mircea Geoană.
În discursul oficial rostit la recepţia de 4 iulie, ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a declarat, textual: „Îi urez bun venit şi domnului Mircea Geoană, preşedintele Senatului României, un bun prieten al meu şi cel mai bun prieten pe care SUA îl au în România”.
Pentru cititorii mai puţin avizaţi, să o spunem pe şleau: orice politician român şi-ar da o mînă şi un picior pentru a primi asemenea vorbe, şi încă într-un discurs oficial, din partea reprezentantului celei mai mari puteri a lumii. Declaraţia lui Gitenstein a fost făcută la o recepţie de la care Băsescu a lipsit, conform obiceiului din ultimii ani, şi la care premierul Boc, de faţă, a primit un elogiu mult mai reţinut, în calitate de „ferm susţinător al reformei”. Diferenţa dintre cele două aprecieri ar putea fi următoarea: „Reformistul Boc e util ţării voastre”, în timp ce ”Prietenul Geoană ne e util nouă”. De ce ar face reprezentantul lui Obama asemenea referire într-un discurs oficial, de Ziua SUA? Nu ştim cu precizie, va trebui să aşteptăm stenogramele WikiLeaks de peste 20 de ani. O ipoteză ar fi, însă, aceea că SUA îi arată pisica lui Băsescu. Şi încă zdravăn. Într-un interviu dat ziarului „Adevărul”, în aceeaşi zi, Gitenstein transmite şi un alt mesaj, de data asta mai mult decît tăios: companiile americane sînt profund defavorizate în România în raport cu cele europene pentru că, spre deosebire de acestea, nu concep să dea mită oficialilor români pentru a obţine contracte. „Acest lucru s-a întîmplat aici în cazul reprezentanţilor anumitor companii. Vreau ca firmele din SUA să beneficieze de aceleaşi condiţii ca firmele europene, vreau să vină aici să investească. Dacă nu există un mecanism legal în vigoare care elimină corupţia, se subminează abilitatea mea de a convinge investitorii să vină. (…) Dar sînt şi mai îngrijoraţi de faptul că au sentimentul că pierd anumite licitaţii şi competiţii în favoarea altor companii care se angajează în acest tip de activităţi. Şi cea mai bună modalitate de a rezolva problema asta este a le da poliţiştilor şi procurorilor instrumentele de care au nevoie pentru a pune capăt acestui tip de comportament”. Dacă Gitenstein vorbeşte la timpul prezent despre oficiali români care iau şpagă defavorizînd firmele americane, e clar un mesaj de ameninţare la adresa regimului de la Bucureşti. Bine, dar dacă Băsescu este omul de care americanii au nevoie pentru a implementa scutul anti-rachetă în coasta Rusiei, cum e posibil să se dezică de el?, se vor întreba, pe bună dreptate, unii observatori. Răspunsul e simplu: e posibil, arătînd că în umbra lui Băsescu există un înlocuitor perfect, în caz de nevoie, în persoana lui Geoană. Avînd alternativa la îndemînă, SUA îşi pot permite, deci, să arunce săgeţi spre aliatul lor oficial de la Cotroceni, în virtutea vorbei din bătrîni că cimitirele sînt pline cu oameni de neînlocuit. Un asemenea „prieten” de excepţie al SUA poate fi o soluţie americană pentru alegerile din 2014, în contrapondere la candidatul pe care îl va desemna drept succesor Băsescu. La fel de bine, însă, poate fi soluţia pentru cazul suspendării actualului preşedinte de către Opoziţie; nu e imposibil ca Gitenstein să fi dat de înţeles că SUA nu au o problemă cu o Românie condusă interimar de Geoană, chiar şi într-o perioadă în care scutul anti-rachetă intră în linie dreaptă. Dacă, pe de altă parte, Băsescu ia în calcul să arate americanilor că a înţeles perfect mesajul ce i-a fost trimis, în mod cert vom avea o toamnă cu arestări grele. Şi nu din rîndul Opoziţiei.
Sursa: Surse.org Un Proiect Open Source

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu