Se afișează postările cu eticheta calcule. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta calcule. Afișați toate postările

joi, 2 august 2012

SCENARIU DE RĂZBOI: Israel calculează pagubele unui atac asupra Iranului


Ministerul israelian al Apărării analizează scenariul unui conflict militar cu Iranul şi mişcarea Hezbollah, activă în sudul Libanului, existând şi ipoteza implicării Siriei în acest război.



Israel vrea să atace Iranul şi Siria
Israel vrea să atace Iranul şi Siria
Experţi din cadrul Ministerului israelian al Apărării, citaţi de ziarul Haaretz, au estimat că aproximativ 200 de civili israelieni ar muri în cazul unui conflict cu Iranul şi mişcarea şiită Hezbollah, activă în sudul Libanului şi susţinută de regimurile de la Teheran şi Damasc. Conform experţilor israelieni, numărul victimelor civile israeliene ar ajunge la 300 dacă Siria va fi implicată în acest conflict.
Potrivit ziarului Haaretz, estimările au fost elaborate pe baza arsenalului de rachete deţinut de Hezbollah, Siria şi Iran, în funcţie de pregătirea forţelor de securitate israeliene şi de experienţele conflictului din Liban din 2006.
În cazul în care Israelul ar ataca instalaţiile nucleare iraniene, Iranul va riposta cu rachete, însă, aproape sigur, va interveni şi mişcarea şiită Hezbollah, care ocupă poziţii la frontiera dintre Liban şi Israel. În conflict ar putea fi implicată şi Siria, în contextul în care regimul Bashar Al-Assad este, alături de Iran, un susţinător activ al Hezbollah.
Liderii politici de la Ierusalim au sugerat zilele trecute că Israelul va răzbuna atentatul comis în staţiunea bulgară Burgas, soldat cu moartea a cinci israelieni pe 18 iulie şi atribuit Hezbollah. Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a declarat că nu există dubii în legătură cu implicarea Hezbollah în acest act terorist. "Avem dovezi solide. Vom analiza aceste dovezi împreună cu serviciile de informaţii din SUA, Marea Britanie şi alte state", a precizat Barak. Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, preşedintele Shimon Peres, Ehud Barak şi ministrul de Exerne Avigdor Lieberman au atribuit toţi atentatul de la Burgas mişcării teroriste Hezbollah, activă în sudul Libanului şi susţinută de regimurile din Siria şi Iran. Atentatul comis pe 18 iulie în parcarea aerroportului din Burgas s-a soldat cu moartea a cinci israelieni, a şoferului de autocar bulgar şi a altei persoane rămasă neidentificată, despre care se presupune că ar fi teroristul-kamikaze.
Efraim Halevy, fost director al Serviciului israelian de informaţii externe (Mossad), a sugerat că statul evreu ar putea ataca instalaţiile nucleare iraniene în următoarele 12 săptămâni. Miercuri, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a afirmat că asigurările oferite de Statele Unite privind posibilitatea unei intervenţii militare împotriva Iranului nu sunt suficiente pentru a opri regimul islamist de la Teheran să se doteze cu arme nucleare. "Regimul de la Teheran crede că membrii comunităţii internaţionale nu manifestă suficientă voinţă pentru a opri Iranul", a spus Netanyahu după ce secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a reiterat, în Israel, că Statele Unite menţin opţiunea militară în cazul Iranului.
Regimul islamist de la Teheran susţine că programul nuclear iranian are scop strict civil, dar Occidentul şi Israelul suspectează că Iranul încearcă să fabrice arme atomice.
"În momentul de faţă, regimul iranian crede că membrii comunităţii internaţionale nu au suficientă voinţă pentru a opri programul nuclear. Domnul Panetta a declarat în urmă cu câteva luni că, dacă nu vor mai exista alte opţiuni, America va acţiona... Dar aceste declaraţii încă nu au convins regimul iranian să oprească programul nuclear. Această situaţie trebuie să se schimbe şi trebuie să se schimbe rapid, pentru că timpul pentru rezolvarea pe cale paşnică a acestei situaţii tinde să expire...", a avertizat Netanyahu.
Statele Unite au avertizat Israelul să nu efectueze vreun atac unilateral împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, însă Netanyahu a sugerat marţi că statul evreu ar putea opta pentru o intervenţie militară. "Când este vorba de existenţa noastră, nu ne bazăm pe nimeni altcineva, nici măcar pe cei mai buni prieteni", a atras atenţia Netanyahu.

Sursa:  REALITATEA.NET

marți, 24 iulie 2012

Data Apocalipsei a fost calculată. Pământul va fi ARS cu 2 luni înainte de "dezastrul universal"


Nu vorbim despre apocalipsa Universului, ci doar despre cea a Pamantului, care va veni mult mai rapid. Totusi, puteti sta linistiti, scrie yoda.ro.

Mai sunt 16,7 miliarde de ani până la Apocalipsa
Mai sunt 16,7 miliarde de ani până la Apocalipsa

Si spunem asta pentru ca apocalipsa calculata pentru Terra va veni abia peste 16.7 miliarde de ani.

Daily Mail scrie ca apocalipsa Pamantului se va produce in momentului in care "materia intunecata" care formeaza 70% din Univers va incepe sa se rupa, prezentand un calcul realizat de oamenii de stiinta.

Totusi, cu 2 luni inainte de marele dezastru "universal", Pamantul va fi ars de soare. La propriu. Conform sursei citate, Luna va fi rupta de Pamant, iar Pamantul de Soare, pentru ca apoi toate sa se dezintegreze intr-un ritm accelerat.

Profesorii de la Universitatea de Stiinta si Tehnologie din China nu sunt insa foare pesimisti: "Vom avea totusi 16.7 miliarde de ani la dispozitie sa ne luam adio."


Sursa:  REALITATEA.NET

luni, 2 aprilie 2012

CARTEA ASTRILOR CERESTI


„Cartea astrilor ceresti” a lui Enoh cuprinde invatamintele pe care ingerii le-au lasat unor oameni, alesi de ei, ca sa masoare „traseele astrilor si relatiile dintre acestia, potrivit claselor lor, teritoriului si anotimpului (…) precum si legile lor”.
Este vorba despre un aparat de calcul astronomic, un calendar (”cale in dar”), ale carui elemente erau „stalpi, portaluri si ferestre”, dispuse in cercuri concentrice, cu o „potcoava” din 21 de stalpi in centru – locul de observare. Cu ajutorul acestuia se studiau miscarile Soarelui si Lunii, eclipsele de Soare si Luna, pozitiile nodurilor Lunare, schimbarile de solstitiu si echinoctiu e.t.c.
Conform ”Cartii lui Enoh”, ingerul Uriel i-a dat patriarhului secretul construirii acestui aparat, ale carui elemente difereau de la zona la zona, in functie de latitudinea de la care se faceau masuratorile. De ”aparatul lui Uriel” depindea agricultura, deci viata sedentara si dezvoltarea societatilor. Cine erau acesti ”mesageri ai lui Dumnezeu”?
Misterioasa „Carte a lui Enoh” nu a fost niciodata inclusa in invataturile religioase pentru popor, pe motiv ca ea nu putea fi inteleasa cu mintea omeneasca. In aceasta sunt descrise faptele ”ingerilor”, sau ale ”mesagerilor lui Dumnezeu”, niste fiinte foarte speciale, foarte inalte, care au incalcat multe porunci divine, ba chiar si-au luat de soate pamantence, fapta pentru care nu au fost iertati, mai ales cand li s-au nascut copii uriasi. Aceasta este si singura referire la ei ramasa in cartile Vechiului Testament.
“Uriasi erau pe Pamant in vremurile acelea, dupa ce s-au impreunat fiii lui Dumnezeu cu fiicele oamenilor si le-au nascut ele copii; acestia erau uriasii care au fost in vechime”. Din “Dictionarul de mitologie generala” al lui V. Kernbach, aflam ca Enoh a fost un patriarh care a trait inainte de Potop. El era pe placul “mesagerilor lui Dumnezeu”, care l-au luat cu ei 200 de ani, timp in care acestia l-au invatat toate tainele Pamantului si Cerului, pe care l-au pus sa le scrie, sa le lase mostenire omenirii.
Enoh a lasat marturie scrisa ca mesagerii lui Dumnezeu pe Pamant erau 200 si aveau 18 sefi, iar cel care ii conducea pe toti se numea Samiza. Citam cateva paragrafe din traducerea lui Kernbach : “1. Cand oamenii s-au inmultit in acele zile, au inceput ca fiicele lor sa se nasca gratioase si frumoase; 2. Si cand ingerii, copiii cerului, le-au vazut, ei si-au spus unii altora: sa ne alegem femei dintre cele ale oamenilor si sa avem copii cu ele; 3. Atunci Samiza, seful lor, le-a spus: eu ma tem mult ca voi nu va veti atinge scopul; 4. Si daca asa veti face, ma tem ca eu voi suporta singur pedeapsa crimei voastre; 5. Insa ei au jurat ca n-or sa renunte; 6. Si s-au jurat intre ei cu blesteme reciproce (…) 10. Si ei si-au ales fiecare cite o femeie si s-au apropiat si au trait cu ele si ei le-au invatat magia, toate incantarile si proprietatile radacinilor si ale arborilor; 11. Si aceste femei au ramas grele si au nascut uriasi”. Mai departe, se povesteste cum mesagerii lui Dumnezeu i-au invatat pe fiii lor toate tainele Cerului si Pamantului, ”iar acest fapt s-a aflat in Ceruri si ei si-au patat renumele”, aducand asupra lor si a progeniturilor mania divina.
Se poate presupune ca Enoh era fiul unui ”mesager”, astfel s-ar explica de ce s-a bucurat de simpatia lor si mai ales de ce era atat de longeviv. ”Mesagerii” l-au luat in calatorii timp de 200 de ani, unele spatiale, atat de departe, incat “Pamantul nici nu se mai vedea si domnea un intuneric deplin” ( “Cartea lui Enoh”, dupa V. Kernbach ). L-au dus si intr-un tinut indepartat, unde Uriel si ceilalti s-au straduit sa-l faca sa priceapa cum se construieste ”computerul” astronomic, cercetat in detaliu de britanicii Lomas si Knight. Apoi, l-au pus sa scrie – in 366 de manuscrise, cate unul pe an – tot ce-i aratasera si-l invatasera, apoi l-au mai lasat un an printre ai lui, sa-i instruiasca in citirea operei, dupa care l-au luat cu ei.
Enoh a fost dus de ingeri intr-un loc secret, unde ingerul Uriel i-a aratat un ”aparat” cu care se putea masura ”traseele astrilor si legile lor”, precum si „ce se intampla in toti anii din lume pana cand se va termina noua creatie”. Refacand aparatul lui Uriel, dupa ”Cartea lui Enoh”, Knight si Lomas si-au dat seama ca acesta corespunde megalitilor de la Stonehenge si au concluzionat ca acolo, in Campia Salisbury, isi avusesera observatorul ingerii si acolo fusese dus Enoh. Cum Enoh era un patriarh antediluvian, ori Stonehenge este mai vechi decat spun istoricii (3.000 – 1.600 i.C), ori nu acolo a fost dus! Insa cei doi britanici mai pierd din vedere un element de localizare din povestirea patriarhului: „ la vest, se ridica un munte mare si impunator, de cremene”! Ceea ce nu se afla la Stonehenge!
Mai interesant decat locatia initierii este insa ”computerul” reconstituit de ei si inclus in cartea lor ”Aparatul lui Uriel”. Acesta arata exact ca… sanctuarul de la Sarmisegetuza, mai precis, ”calendarul solar”, cu tot cu observatia orientarii lui pe directia N-S si E-V si cu calcularea aproape moderna a anului! Paul Lazar Tonciulescu, in “Impactul Romei asupra dacilor”, scria ca ”dacii cunosteau si foloseau un calendar solar considerat cel mai precis din antichitate. Anul dacic avea 365,242197 zile, fata de 365,242198 la care a ajuns astronomia moderna.
Calendarul dacic de la Sarmisegetuza permitea numararea zilelor unui an cu ajutorul unor stalpi dispusi in forma de cerc, asa cum le-a iesit lui Knight si Lomas. Insa, complexul megalitic de la Stonehenge avea o eroare fata de „aparatul lui Uriel”: anul iesea cu 366 de zile! Deci, modelul trebuia cautat la alta latitudine! Spre deosebire de ”anul megalitic”, anul dacic era uimitor de precis, mai degraba acesta parand a fi inspirat din ”aparatul lui Uriel”.
Iordanes, care i-a cunoscut pe daci prin sec.VI e.n., consemna ca: „ in timpul marelui preot Deceneu, dacii stiau teoria celor 12 semne zodiacale, cum creste si scade orbita Lunii, cu cat globul de aur al Soarelui intrece globul pamantesc, sub ce nume si sub ce semne cele 346 de stele trec de la rasarit la apus, eclipsele, rotatia cerului, regulile prestabilite ale astrelor…”. Adica, exact ce il invatase ingerul Uriel si pe Enoh. Nicolae Popa, autorul unei analize comparative asupra complexului de la Sarmisegetuza si de Stonehenge, a observat ca aliniamentele celor doua sanctuare sunt similare.
Axul care sectioneaza vatra de foc imparte cercul exterior in doua jumatati egale din punct de vedere al pozitiilor stalpilor: de doua ori 34 de pozitii. Potcoavele, atat la Stonehenge, cat si la Sarmisegetuza, prezinta un numar identic de pozitii: 21. Dispunerea pe grupuri a pozitiilor lespezilor ce sustin stalpii este identica. Nicolae Popa considera ca ambele monumente tin de aceeasi traditie cultural-religioasa a unor populatii neolitice si au servit atat la masurarea timpului, cat si pentru o destinatie ritualica.
Constructia de la Sarmisegetuza ar dovedi in plus, fata de cea de la Stonehenge, un grad inalt de perfectiune in ceea ce priveste precizia calcularii timpului. Modelul ”computerului ceresc” pe care ingerul Uriel i l-a aratat lui Enoh se regaseste in toate sanctuarele dacilor. Poate in muntii Daciei a avut loc initierea patriarhului antediluvian. In plus, sanctuarele circulare sunt atribuite de istorici getilor si masagetilor. De catre istoricii straini, ca cei autohtoni nu le atribuie nimic, decat, poate, ”branza”, ”miel”, ”ied”… Sanctuarele circulare abunda pe teritoriul Romaniei, la Adamclisi, Sarmisegetuza, Cetatuia, Racos- 3 sanctuare, si, ultimul descoperit ( in aprilie 2005), de la Sacele, pe dealul Bunloc. Intr-adevar, bun loc! Acest sanctuar este mult mai mare si, se pare, mai complex decat cel de la Sarmisegetuza.
„Aparatele ingerilor” de pe teritoriul Marii Britanii si Irlandei au fost durate in piatra, ca ele sa ramana in picioare pentru posteritate. Ale dacilor erau mai „flexibile”, cu stalpi de lemn pentru elementele variabile ale ”computerului” si din andezit pentru cele fixe. Se poate trage concluzia ca preotii daci stapaneau foarte bine tehnica de construire a acestor aparate circulare „ cu stalpi, portaluri si ferestre”. I-a ajutat la calcule si „locul bun” pe care l-au ales, aproape de paralela 45, iar la 45 de grade, orice formula de calcul astronomic se simplifica pentru ca tangenta si cotangenta de latitudine este egala cu 1 si se inlocuiesc, iar sinusul si cosinusul sunt radical din 2 pe 2 si, la fel, se inlocuiesc. Cu alte cuvinte, nu-si scranteau mintea in calcule! De aceea si ”calea in dar” era atat de precisa, in timp ce altii, avand acelasi model astronomic, nu reuseau sa ajunga la precizia ”anului dacic”.
Asa cum au observat astronomii britanici legat de complexul de la Stonehenge, atat Sanctuarul Mare de la Sarmisegetuza, cat si celelalte descoperite pana in prezent, nu numai ca au o orientare exacta Nord-Sud si respectiv Est-Vest, ci sunt astfel aliniate, incat razele Soarelui care rasare il strabat de la un capat la celalalt doar intr-o singura zi pe an, pe 22 decembrie, atunci cand declinatia Soarelui este maxima si incepe iarna astronomica.
La acea data, pe intreg globul unde se celebrau cultele Soarelui si al Lunii, aveau loc ceremonii ale focului, ca Soarele sa nu ”inghete” sau sa dispara. Cu acest prilej se faceau si prorociri generale. S-a observat la sanctuarele dacice pozitionarea ”nodurilor Lunare”, puncte care au mare insemnatate pentru astrologi. Includerea lor in ”aparatele” lui Uriel se justifica prin faptul ca ”mesagerii” i-au invatat pe fiii lor si cum sa prevada ”ce se intampla in toti anii”, sub aspect zodiacal.
Toti astrologii care se respecta tin cont de ”nodurile Lunare”, pentru ca Nodul Sud arata bagajul interior cu care ne nastem, iar Nodul Nord este calea pe care omul o are de parcurs. Din perspectiva geocentrica, Nodurile Lunare rezulta direct din miscarile Lunii si Soarelui in jurul Pamantului, care influenteaza dimensiunea spirituala a vietii. Soarele simbolizeaza Spiritul, masculinitatea, actiunea. Luna este exponenta Sufletului, feminitatii, receptivitatii.

luni, 26 martie 2012

Calcul interesant

Ia calculatorul !
Introdu numarul tau de la pantofi si inmulteste cu 5
Apoi adauga 50
Apoi inmulteste totalul cu 20
Apoi la total adauga 1011
Apoi din total scade anul tau de nastere...
Acum ai un numar cu patru cifre dintre care
primele doua sunt numarul tau de la pantofi si celelalte doua reprezinta varsta ta.
Complet delirant!!!!...

Sursa: Prmit pe mail

marți, 29 noiembrie 2011

Ce se va alege de euro. Calcule, speranțe, soluții

Criza monedei unice europene ar putea să trezească, în cele din urmă, Europa, dar e mult mai probabil să ducă la un lung şir de compromisuri şi declin.
Atunci când Marea Britanie a abandonat standardul aurului, în 1931, nu a făcut‑o doar pentru că era în căutarea unui sistem de gestionare a monedei na­ţio­nale – a fost şi o re­cu­noaştere a faptului că nu mai putea să ducă povara mantiei imperiale. Atunci când America a rupt legătura dolarului cu aurul în 1971, a deschis uşa unui declin care a durat până când Paul Volcker a restabilit încrederea în moneda americană, la începutul anilor ’80. După cum scria Joseph Schumpeter, marele economist austriac: „Sistemul monetar al unui popor reflectă tot ceea ce doreşte, face, suferă, este acea naţiune“.


O luptă feroce.
La fel, criza care a cuprins Uniunea Europeană reflectă mult mai mult decât problema euro. Când obligaţiunile guvernamentale, preţul acţiunilor şi băncile sunt la pământ, iar recesiunea globală bate la uşă, primul lucru care îţi vine în gând este colapsul financiar şi economic. Dar pentru a înţelege ce se întâmplă cu moneda unică trebuie să privim la ce se întâmplă cu Europa.

Euro nu va fi în siguranţă până când Europa nu răspunde la câteva întrebări fundamentale de care fuge de multă vreme. La originea lor stă felul în care naţiunile europene trebuie să răspundă la schimbările rapide ale lumii de astăzi. Cum vor reacţiona în faţa globalizării ce văduveşte Occidentul de monopolul tehnologic care l‑a făcut atât de bogat, în timp ce Europa, cu populaţia ei tot mai îmbătrânită, seamănă din ce în ce mai mult cu o peninsulă vestică a unei Asii în plină ascensiune?

Unii europeni ar dori să ridice în jurul pieţei UE, încă vaste şi bogate, ziduri atent proiectate. Alţii, inclusiv un număr tot mai mare de politicieni populişti, vor ca naţiunile lor să se preocupe doar de sine şi să blocheze nu doar accesul celor din jur, ci şi proiectul de integrare europeană pus în practică de elitele continentului. Iar câţiva – în special din rândul acestei elite – consideră că singura cale de susţinere a stilului de viaţă specific european este să nu eviţi globalizarea, ci s‑o adopţi din toată inima.

Nu este vorba de vreo alegere abstractă, filosofică. Este o luptă feroce pentru viitorul Europei, care se duce la Atena – unde George Papandreou a pierdut puterea în favoarea unui guvern temporar de unitate naţională –, în fabrici părăsite din Franţa şi Belgia, în vieţile irosite ale milioanelor de tineri şomeri spanioli. Această luptă va stabili limitele statului asistenţial european. Va determina felul în care parteneriatul dezechilibrat dintre Germania şi Franţa, împreună cu o Mare Britanie tot mai detaşată, va modela Uniunea Europeană. Va defini politicile înalte ale Bruxellesului şi cele joase ale populiştilor europeni. Şi va decide soarta acelui instrument pe care Schumpeter îl vedea ca întruparea tuturor acestor lucruri: moneda euro.

Calcule şi speranţe.
În prezent, zona euro este prinsă într‑o spirală descendentă deprimantă. Temerile privind capacitatea guvernelor din Grecia, Portugalia, Irlanda, Spania şi, cel mai alarmant, Italia de a‑şi onora datoriile de aproximativ 3.000 de miliarde de euro răvăşesc băncile europene, cele care le‑au avansat împrumuturile.

Zona euro încă mai are capacitatea de a opri această avalanşă împotriva băncilor şi guvernelor din regiune. Luată în întregime, are mai puţine datorii decât America, iar deficitul sectorului său public este mai mic. Deţine banii necesari pentru a‑şi întări băncile în cazul intrării Greciei în incapacitate de plată – şi a Portugaliei şi Irlandei, dacă e cazul. Şi este condusă de Banca Centrală Europeană (BCE), care poate, în principiu, să susţină guvernele vulnerabile prin achiziţia datoriei lor de pe pieţele secundare, fără o limită cantitativă. Dar UE a eşuat în repetate rânduri să găsească o soluţie convingătoare de salvare a monedei sale unice. Ultima şi cea mai curajoasă încercare, de la sfârşitul lunii trecute, a ratat această ţintă – la fel ca cele dinaintea ei. Şi asta pentru că europenii nu se înţeleg deloc asupra cauzei reale a crizei şi sunt divizaţi din cauza dezacordurilor privind contribuţia fiecărei ţări la rezolvarea ei. Cât timp membrii zonei euro nu pot să cadă de acord asupra acestor teme sau cel puţin să decidă că diferenţele contează mai puţin decât găsirea unei soluţii, este imposibil să demareze acţiunea colectivă necesară pentru apărarea monedei unice.

Drumuri spre dezastru.
Catastrofa pluteşte în aer, în timp ce lumea aşteaptă ca Europa să se hotărască odată. Şi poate lua mai multe forme. O ţară poate renunţa brusc la euro – lucru interzis de tratatele europene, dar cine poate opri un guvern determinat? Băncile europene ar putea suferi o pierdere de încredere fatală. Italia şi Spania ar putea ajunge incapabile să se mai împrumute în termeni decenţi. Sau un guvern ce încearcă să impună austeritatea ar putea fi înlocuit de altul, care o respinge. Oricare dintre aceste scenarii ar produce o contaminare şi ar arunca economia mondială în depresiune.

Unii speculează că Germania ar putea conduce un grup separat de ţări din zona euro. Dar dacă un euro teutonic ar creşte în valoare, băncile şi companiile locale vor pierde sume uriaşe din activele deţinute în străinătate, iar exportatorii vor fi dezavantajaţi. În plus, dacă Germania ar încălca atât de neruşinat tratatul UE, asta ar deteriora întreaga legislaţie europeană, un argument extrem de solid împotriva acestei variante.

Mai degrabă Grecia ar putea să cedeze sub povara măsurilor de austeritate şi să renunţe, după o succesiune de guverne precum cel abia intrat în funcţie. Dar ar fi un gest disperat. Băncile s‑ar prăbuşi, iar capitalurile ar părăsi ţara, în timp ce multe companii greceşti, incapabile să‑şi plătească facturile denominate în euro, ar da faliment. Deja exclusă de pe pieţele de credit internaţionale, Grecia ar pierde, probabil, orice ajutor financiar din partea UE.

În mijlocul recesiunii şi al contaminării provocate de intrarea în incapacitate de plată, prăbuşirea băncilor sau ieşirea Greciei din zona euro, piaţa unică europeană ar fi în pericol. La un summit UE din 2008, atunci când criza financiară lovea mai puternic, Nicolas Sarkozy pedepsea aspru Comisia Europeană pentru că era prea zeloasă în ce priveşte încurajarea concurenţei. Un înalt funcţionar estimează că, dacă preşedintele Franţei ar fi cerut atunci să se voteze, şefii de guvern din UE ar fi suspendat regulile în materie. Criza de astăzi este cel puţin la fel de gravă ca atunci.

Soluţia finală.
Cum asemenea catastrofe pot fi evitate, aţi putea crede că nu vom avea parte chiar de versiunea cea mai rea. Într‑adevăr, este puţin probabil – dar nu imposibil. Tocmai din cauza consecinţelor dramatice, toată lumea se bazează pe faptul că cel de lângă el va înţelege şi va ceda. Noul guvern elen ar putea să se bazeze pe faptul că Europa nu va lăsa în nici un caz Grecia din braţe. În acelaşi timp, BCE şi Germania ar putea refuza să se implice deoarece nu vor ca statele cu probleme să eludeze reforma. Sau poate că austeritatea ar putea duce, în cele din urmă, la o conducere populistă ce ar renunţa la euro – la naiba cu consecinţele!

Un bancher din zona euro mărtu­ri­­seş­te că s‑a gândit în ultima vreme la ca­tastrofe istorice precum Primul Război Mondial şi s‑a întrebat cum s‑a ajuns acolo. „Din mijlocul unei crize“, spune el ameninţător, „poţi vedea cât este de uşor să faci greşeli“.

Uniunea Economică şi Monetară (UEM) ar fi trebuit să izgonească devalo­ri­zările concurenţiale care ameninţau piaţa unică europeană la începutul anilor ’90. Ea promitea să închege Germania unificată în cadrul Uniunii Europene şi să paveze calea spre un fel de uniune politică a continentului. Astăzi, acest vis nu a pierit cu totul, dar piaţa unică este din nou ameninţată. Naţiunile europene nu se înţeleg deloc, Germania este ultragiată, iar legătura dintre euro şi statul naţiune este mai complicată ca niciodată. UEM înseamnă, de fapt, „Uniunea Europeană Melancolică“, scrie David Marsh, autorul unei istorii a monedei unice.

„Criza din 2008 ne‑a arătat că economiile dominante nu erau atât de dominante pe cât credeau ele“, explică Dominique Strauss‑Kahn, fostul şef al FMI. „Dacă Europa eşuează, va suferi din cauza creşterii scăzute, a dominaţiei economice şi a dominaţiei culturale“. Poate Europa să se întoarcă din abis? Doar dacă ţările esenţiale ale UE le vor sprijini pe celelalte în timp ce trec printr‑un proces radical de reformă politică, socială şi economică. Nimeni nu trebuie să‑şi facă iluzii că va fi altfel decât extrem de dificil. Citește articolul în MONEY EXPRESS
Sursa: The Economist
Sursa: money.ro

vineri, 8 iulie 2011

O Românie condusă interimar de Geoană… cum arată noile calcule politice ale USA?


O declaraţie a ambasadorului SUA la Bucureşti, făcută chiar de Ziua Americii, merită ceva mai multă atenţie decît a primit din partea presei, pentru că ar putea avea dedesubturi profunde. E vorba de omagiul fără precedent adus unui politician român activ, şi încă unul de Opoziţie, Mircea Geoană.
În discursul oficial rostit la recepţia de 4 iulie, ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a declarat, textual: „Îi urez bun venit şi domnului Mircea Geoană, preşedintele Senatului României, un bun prieten al meu şi cel mai bun prieten pe care SUA îl au în România”.
Pentru cititorii mai puţin avizaţi, să o spunem pe şleau: orice politician român şi-ar da o mînă şi un picior pentru a primi asemenea vorbe, şi încă într-un discurs oficial, din partea reprezentantului celei mai mari puteri a lumii. Declaraţia lui Gitenstein a fost făcută la o recepţie de la care Băsescu a lipsit, conform obiceiului din ultimii ani, şi la care premierul Boc, de faţă, a primit un elogiu mult mai reţinut, în calitate de „ferm susţinător al reformei”. Diferenţa dintre cele două aprecieri ar putea fi următoarea: „Reformistul Boc e util ţării voastre”, în timp ce ”Prietenul Geoană ne e util nouă”. De ce ar face reprezentantul lui Obama asemenea referire într-un discurs oficial, de Ziua SUA? Nu ştim cu precizie, va trebui să aşteptăm stenogramele WikiLeaks de peste 20 de ani. O ipoteză ar fi, însă, aceea că SUA îi arată pisica lui Băsescu. Şi încă zdravăn. Într-un interviu dat ziarului „Adevărul”, în aceeaşi zi, Gitenstein transmite şi un alt mesaj, de data asta mai mult decît tăios: companiile americane sînt profund defavorizate în România în raport cu cele europene pentru că, spre deosebire de acestea, nu concep să dea mită oficialilor români pentru a obţine contracte. „Acest lucru s-a întîmplat aici în cazul reprezentanţilor anumitor companii. Vreau ca firmele din SUA să beneficieze de aceleaşi condiţii ca firmele europene, vreau să vină aici să investească. Dacă nu există un mecanism legal în vigoare care elimină corupţia, se subminează abilitatea mea de a convinge investitorii să vină. (…) Dar sînt şi mai îngrijoraţi de faptul că au sentimentul că pierd anumite licitaţii şi competiţii în favoarea altor companii care se angajează în acest tip de activităţi. Şi cea mai bună modalitate de a rezolva problema asta este a le da poliţiştilor şi procurorilor instrumentele de care au nevoie pentru a pune capăt acestui tip de comportament”. Dacă Gitenstein vorbeşte la timpul prezent despre oficiali români care iau şpagă defavorizînd firmele americane, e clar un mesaj de ameninţare la adresa regimului de la Bucureşti. Bine, dar dacă Băsescu este omul de care americanii au nevoie pentru a implementa scutul anti-rachetă în coasta Rusiei, cum e posibil să se dezică de el?, se vor întreba, pe bună dreptate, unii observatori. Răspunsul e simplu: e posibil, arătînd că în umbra lui Băsescu există un înlocuitor perfect, în caz de nevoie, în persoana lui Geoană. Avînd alternativa la îndemînă, SUA îşi pot permite, deci, să arunce săgeţi spre aliatul lor oficial de la Cotroceni, în virtutea vorbei din bătrîni că cimitirele sînt pline cu oameni de neînlocuit. Un asemenea „prieten” de excepţie al SUA poate fi o soluţie americană pentru alegerile din 2014, în contrapondere la candidatul pe care îl va desemna drept succesor Băsescu. La fel de bine, însă, poate fi soluţia pentru cazul suspendării actualului preşedinte de către Opoziţie; nu e imposibil ca Gitenstein să fi dat de înţeles că SUA nu au o problemă cu o Românie condusă interimar de Geoană, chiar şi într-o perioadă în care scutul anti-rachetă intră în linie dreaptă. Dacă, pe de altă parte, Băsescu ia în calcul să arate americanilor că a înţeles perfect mesajul ce i-a fost trimis, în mod cert vom avea o toamnă cu arestări grele. Şi nu din rîndul Opoziţiei.
Sursa: Surse.org Un Proiect Open Source