Apatie sau “mamaliga” romaneasca ! – Cauze si remedii.

Revin cu o tema pe care am mai abordat-o, la subiectul “Daca vrei sa fi ajutat, ajuta-te singur”, despre reforma filozofiei juridice si a functionarii institutilor statului.

Se vehiculeaza cu cinism si obsesiv cateva idei cum ca:
- Suntem apatici, nu avem initiativa, asteptam totul de la autoritati in loc sa ne implicam “sa nu mai dam spaga”, sa devenim fara motiv idealisti, umani, sa ne sacrificam pe altarul patriei. Romanii asteapta sa le rezovle altii problemele in speta statul. Cauza ar fi mentalitatea.
Alta idee este ca suntem invidiosi si dorim “sa moara capra vecinului”.Si ea este pusa tot pe seama mentalitatii.
In legatura cu capra vecinului ca rezultatul frustrarii, a relatilor inechitabile din societate am scris, dar o completez cu modul in care statul descurajeaza cetatenii sa-si rezolve problemele. Cu alte cuvinte statul cultiva mentalitatea.

Avem o institutie a protectiei consumatorului care asa cum am scris la primul link, in loc sa rezolve fenomenul elaborand sau propunand reglementari, incearca sa rezolve cazuri punctuale prin amenzi.
Cetateanul lezat de cele mai multe ori nu se alege cu nimic. Atunci de ce sa reclame? Doar daca vrea sa faca un rau celui care l-a lezat. Atunci apare acuzatia ca este invidios si se discrediteaza. Cum majoritatea nu mai reclama nicaieri, pentru ca tot nu se aleg cu nimic si de multe ori nici cel reclamat nu este sanctionat, ajungem la apatie, la “mamaliga romanesca”, care si ea este blamata.

Atunci cum este? Suntem apatici, sau suntem invidiosi si reclamagii ?

De ce am spus “cu cinism”? Daca reclami vrei sa “moara capra vecinului”, daca nu reclami esti un “papa lapte”, te lasi umilit, nu te lupti pentru dreptate.
Cele doua chestiuni sunt in opozitie.
Occidentalii care reclama vecinii ca maltrateza animalele nu sunt acuzati ca ar fi dominati de invidie si ca vor sa “moara capra vecinului”. Cea ce la occidentali este o atitudine cetateneasca normala, la romani este “o meschinarie umana”.

Daca incerci sa faci ceva autoritatile nu te incurajeaza, sau institutile chiar te impiedica.
Toata justitia romanesca este construita pe filozofia ca ilegalitatile sunt sanctionate cu amenzi de care beneficiaza statul, sau cu condamnari penale, si pagubitul ramane cu paguba daca acesta nu se recupereaza. Despagubirile cetateanului se intind numai pana la nivelul pagubei.
Ca sa fie motivante ar trebui ca despagubirile sa fie orientate cu prioritate spre cel pagubit si sa depaseasca nivelul pagubei.

Ascultam la Europa FM o stire despre o alta persoana care s-a trezit ca nu i s-a inchis contul la BCR desi facuse cerere, si a mai fost si incarcat cu comision de adminstrare.
Se punea problema sa reclame la protectia consumatorului.
Ce rezolva? Il incalzea cu ceva ca BCR-ul primea o amenda modica?
Protectia consumatorului ar fi trebuit sa emita un proiect legislativ prin care banca sa plateasca clientilor carora nu le-a inchis conturile si i-a pus pe drumuri: comisionul, timpul pierdut de pagubit si daune pentru stres. Daunele trebuiau sa fie motivante pentru cetatean, adica sa te alegi cu salariu minim pe economie numai pentru disconfortul provocat. In situatia asta banca si-ar fi luat masuri sa nu sicaneze clientii.

Protectia consumatorului rezolva fenomenul printr-o reglementare si cazurile se rezolvau in instanta sau amiabil.
- Clientii ar fi fost motivati sa ceara daune si protectia consumatorului nu s-ar fi implicat in fiecare caz in parte.
- Clientul nu mai era perceput ca “reclamagiu”, devenea un “pagubit” care-si apara drepturile.
- Statul nu mai trebuia sa intervina prin autoritati la fiecare reclamatie si atunci cetateanul nu mai astepta nimic de la stat.

Concluzia – sistemul si filozofia lui de functionare descurajeaza inititativa cetateanului. Trebuie schimbata filozofia juridica de la statul paternalist care ia masuri, si incaseaza amenzi, la statul care reglementeaza si prin legislatie motiveaza cetateanul (acorda daune) sa se lupte pentru drepturile sale.
- Ar trebui desfintate toate avizele, sanitare, de mediu, PSI, etc..
Sa existe norme si autoritatile sa faca controale. Daca nu respecti normele esti bun de plata. Daca un vecin reclama ca-i poluezi terenul ii platesti lui, nu platesti amenda statului. Statulu ii platesti daca poluezi spatiul public sau privat al statului.

Cine sa se ocupe de o asemena reforma? 
Partidele nu au timp pentru problemele societatii, ele se ocupa cu lupta pentru putere, “sa traga scaunul de sub fundul” adversarilor. Nu stiu sa se pregateasca si sa astepte momentul propice.
Intr-o tara cu societate civila ar fi o intitativa a unui ONG. Cum in Romania ONG-urile sunt doar “paravane” pentru “sifonari” de bani catre partide, nu se face nimic.
Vrea cineva sa faca un ONG prin care sa se ocupe de o problema din cele enumerate sau de alta mai importanta?
UE vrea sa adopte reglementari suplimentare pentru tarile din spatiul Shengen, masuri ce vizeaza coruptia. Ar fi o oportunitate si un loby pentru astfel de reforme ar reprezenta o carte de vizita in CV pentru cei care vizeaza posturi la Bruxelles.

sursa: decantare.wordpress.com

Sursa: gandeste.org

Ce se va alege de euro. Calcule, speranțe, soluții

Criza monedei unice europene ar putea să trezească, în cele din urmă, Europa, dar e mult mai probabil să ducă la un lung şir de compromisuri şi declin.

Atunci când Marea Britanie a abandonat standardul aurului, în 1931, nu a făcut‑o doar pentru că era în căutarea unui sistem de gestionare a monedei na­ţio­nale – a fost şi o re­cu­noaştere a faptului că nu mai putea să ducă povara mantiei imperiale. Atunci când America a rupt legătura dolarului cu aurul în 1971, a deschis uşa unui declin care a durat până când Paul Volcker a restabilit încrederea în moneda americană, la începutul anilor ’80. După cum scria Joseph Schumpeter, marele economist austriac: „Sistemul monetar al unui popor reflectă tot ceea ce doreşte, face, suferă, este acea naţiune“.

O luptă feroce.

La fel, criza care a cuprins Uniunea Europeană reflectă mult mai mult decât problema euro. Când obligaţiunile guvernamentale, preţul acţiunilor şi băncile sunt la pământ, iar recesiunea globală bate la uşă, primul lucru care îţi vine în gând este colapsul financiar şi economic. Dar pentru a înţelege ce se întâmplă cu moneda unică trebuie să privim la ce se întâmplă cu Europa.

Euro nu va fi în siguranţă până când Europa nu răspunde la câteva întrebări fundamentale de care fuge de multă vreme. La originea lor stă felul în care naţiunile europene trebuie să răspundă la schimbările rapide ale lumii de astăzi. Cum vor reacţiona în faţa globalizării ce văduveşte Occidentul de monopolul tehnologic care l‑a făcut atât de bogat, în timp ce Europa, cu populaţia ei tot mai îmbătrânită, seamănă din ce în ce mai mult cu o peninsulă vestică a unei Asii în plină ascensiune?

Unii europeni ar dori să ridice în jurul pieţei UE, încă vaste şi bogate, ziduri atent proiectate. Alţii, inclusiv un număr tot mai mare de politicieni populişti, vor ca naţiunile lor să se preocupe doar de sine şi să blocheze nu doar accesul celor din jur, ci şi proiectul de integrare europeană pus în practică de elitele continentului. Iar câţiva – în special din rândul acestei elite – consideră că singura cale de susţinere a stilului de viaţă specific european este să nu eviţi globalizarea, ci s‑o adopţi din toată inima.

Nu este vorba de vreo alegere abstractă, filosofică. Este o luptă feroce pentru viitorul Europei, care se duce la Atena – unde George Papandreou a pierdut puterea în favoarea unui guvern temporar de unitate naţională –, în fabrici părăsite din Franţa şi Belgia, în vieţile irosite ale milioanelor de tineri şomeri spanioli. Această luptă va stabili limitele statului asistenţial european. Va determina felul în care parteneriatul dezechilibrat dintre Germania şi Franţa, împreună cu o Mare Britanie tot mai detaşată, va modela Uniunea Europeană. Va defini politicile înalte ale Bruxellesului şi cele joase ale populiştilor europeni. Şi va decide soarta acelui instrument pe care Schumpeter îl vedea ca întruparea tuturor acestor lucruri: moneda euro.

Calcule şi speranţe.

În prezent, zona euro este prinsă într‑o spirală descendentă deprimantă. Temerile privind capacitatea guvernelor din Grecia, Portugalia, Irlanda, Spania şi, cel mai alarmant, Italia de a‑şi onora datoriile de aproximativ 3.000 de miliarde de euro răvăşesc băncile europene, cele care le‑au avansat împrumuturile.

Zona euro încă mai are capacitatea de a opri această avalanşă împotriva băncilor şi guvernelor din regiune. Luată în întregime, are mai puţine datorii decât America, iar deficitul sectorului său public este mai mic. Deţine banii necesari pentru a‑şi întări băncile în cazul intrării Greciei în incapacitate de plată – şi a Portugaliei şi Irlandei, dacă e cazul. Şi este condusă de Banca Centrală Europeană (BCE), care poate, în principiu, să susţină guvernele vulnerabile prin achiziţia datoriei lor de pe pieţele secundare, fără o limită cantitativă. Dar UE a eşuat în repetate rânduri să găsească o soluţie convingătoare de salvare a monedei sale unice. Ultima şi cea mai curajoasă încercare, de la sfârşitul lunii trecute, a ratat această ţintă – la fel ca cele dinaintea ei. Şi asta pentru că europenii nu se înţeleg deloc asupra cauzei reale a crizei şi sunt divizaţi din cauza dezacordurilor privind contribuţia fiecărei ţări la rezolvarea ei. Cât timp membrii zonei euro nu pot să cadă de acord asupra acestor teme sau cel puţin să decidă că diferenţele contează mai puţin decât găsirea unei soluţii, este imposibil să demareze acţiunea colectivă necesară pentru apărarea monedei unice.

Drumuri spre dezastru.

Catastrofa pluteşte în aer, în timp ce lumea aşteaptă ca Europa să se hotărască odată. Şi poate lua mai multe forme. O ţară poate renunţa brusc la euro – lucru interzis de tratatele europene, dar cine poate opri un guvern determinat? Băncile europene ar putea suferi o pierdere de încredere fatală. Italia şi Spania ar putea ajunge incapabile să se mai împrumute în termeni decenţi. Sau un guvern ce încearcă să impună austeritatea ar putea fi înlocuit de altul, care o respinge. Oricare dintre aceste scenarii ar produce o contaminare şi ar arunca economia mondială în depresiune.

Unii speculează că Germania ar putea conduce un grup separat de ţări din zona euro. Dar dacă un euro teutonic ar creşte în valoare, băncile şi companiile locale vor pierde sume uriaşe din activele deţinute în străinătate, iar exportatorii vor fi dezavantajaţi. În plus, dacă Germania ar încălca atât de neruşinat tratatul UE, asta ar deteriora întreaga legislaţie europeană, un argument extrem de solid împotriva acestei variante.

Mai degrabă Grecia ar putea să cedeze sub povara măsurilor de austeritate şi să renunţe, după o succesiune de guverne precum cel abia intrat în funcţie. Dar ar fi un gest disperat. Băncile s‑ar prăbuşi, iar capitalurile ar părăsi ţara, în timp ce multe companii greceşti, incapabile să‑şi plătească facturile denominate în euro, ar da faliment. Deja exclusă de pe pieţele de credit internaţionale, Grecia ar pierde, probabil, orice ajutor financiar din partea UE.

În mijlocul recesiunii şi al contaminării provocate de intrarea în incapacitate de plată, prăbuşirea băncilor sau ieşirea Greciei din zona euro, piaţa unică europeană ar fi în pericol. La un summit UE din 2008, atunci când criza financiară lovea mai puternic, Nicolas Sarkozy pedepsea aspru Comisia Europeană pentru că era prea zeloasă în ce priveşte încurajarea concurenţei. Un înalt funcţionar estimează că, dacă preşedintele Franţei ar fi cerut atunci să se voteze, şefii de guvern din UE ar fi suspendat regulile în materie. Criza de astăzi este cel puţin la fel de gravă ca atunci.

Soluţia finală.

Cum asemenea catastrofe pot fi evitate, aţi putea crede că nu vom avea parte chiar de versiunea cea mai rea. Într‑adevăr, este puţin probabil – dar nu imposibil. Tocmai din cauza consecinţelor dramatice, toată lumea se bazează pe faptul că cel de lângă el va înţelege şi va ceda. Noul guvern elen ar putea să se bazeze pe faptul că Europa nu va lăsa în nici un caz Grecia din braţe. În acelaşi timp, BCE şi Germania ar putea refuza să se implice deoarece nu vor ca statele cu probleme să eludeze reforma. Sau poate că austeritatea ar putea duce, în cele din urmă, la o conducere populistă ce ar renunţa la euro – la naiba cu consecinţele!

Un bancher din zona euro mărtu­ri­­seş­te că s‑a gândit în ultima vreme la ca­tastrofe istorice precum Primul Război Mondial şi s‑a întrebat cum s‑a ajuns acolo. „Din mijlocul unei crize“, spune el ameninţător, „poţi vedea cât este de uşor să faci greşeli“.

Uniunea Economică şi Monetară (UEM) ar fi trebuit să izgonească devalo­ri­zările concurenţiale care ameninţau piaţa unică europeană la începutul anilor ’90. Ea promitea să închege Germania unificată în cadrul Uniunii Europene şi să paveze calea spre un fel de uniune politică a continentului. Astăzi, acest vis nu a pierit cu totul, dar piaţa unică este din nou ameninţată. Naţiunile europene nu se înţeleg deloc, Germania este ultragiată, iar legătura dintre euro şi statul naţiune este mai complicată ca niciodată. UEM înseamnă, de fapt, „Uniunea Europeană Melancolică“, scrie David Marsh, autorul unei istorii a monedei unice.

„Criza din 2008 ne‑a arătat că economiile dominante nu erau atât de dominante pe cât credeau ele“, explică Dominique Strauss‑Kahn, fostul şef al FMI. „Dacă Europa eşuează, va suferi din cauza creşterii scăzute, a dominaţiei economice şi a dominaţiei culturale“. Poate Europa să se întoarcă din abis? Doar dacă ţările esenţiale ale UE le vor sprijini pe celelalte în timp ce trec printr‑un proces radical de reformă politică, socială şi economică. Nimeni nu trebuie să‑şi facă iluzii că va fi altfel decât extrem de dificil. Citește articolul în MONEY EXPRESS

Sursa: The Economist

Sursa: money.ro

Mentalitatea, adevărata problemă a românilor, oglindită în natură, şi soluţiile pentru ieşirea din “criza socială”

Autor: Bogdan Gabriel Torcescu-ND Bucureşti
Adevarata problema a tarii acesteia este mentalitatea oamenilor, comunismul te forta sa lucrezi cu alti oameni pentru stat, astfel omul a cautat sa se detaseze de cele impuse si sa incerce sa acumuleze mai mult pentru el, acest lucru a condus la o dezbinare masiva, caci intr-ajutorarea era doar interesata doar de fatada. Vremurile ce au urmat nu au facut decat sa accelereze gandirea gresita a societatii. Dupa revolutie a disparut limita de a acumula, iar in timpul comunismului toata viata invatai sa apelezi la orice fel de tertipuri pentru a acumula, astfel dupa revolutie nevoia de inavutire a devenit irationala.
Imaginati-va un animal care toata viata a invatat sa vaneze ca sa-si asigure ziua de maine, vanatul devine din ce in ce mai putin, lucru ce induce o psihoza a vanatorii, dar brusc ajunge mancarea atat de abundenta (la o distanta considerabila, dar accesibila) incat nu mai este necesara nici vanatoarea, animalul nu s-a adaptat ci a continuat sa vaneze si sa manance din ce in ce mai mut crescand in greutate (dezbinarea societatii se accelereaza cand animalele puternice tinute in frau pana mai devreme pun monopol pe anumite domenii de vanatoare), asftel cele mari ajung ca datorita greutatii lor ca abea sa se miste, degenereaza, iar cele mici desi pricajite sa isi ia repere din lumea celor mari lucru ce a condus si la degenerarea lor, caci si-au insusit mai intai stilul de viata nesanatos, lenes, deplorabil fiindu-le la indemana asteptand ca poate mai apoi vor reusi sa le semene mai mult ca avutie.
Asa s-a ajuns ca in clasa politica sa vedem doar „animale de mare gabarit” in momentul de fata…daca continuam exercitiul de imaginatie putem ajunge in momentul, nu peste prea mult timp, in care din varf al piramidei trofice din acel areal ajunge-nspre bazele acesteia, iar vanatorul se transforma in vanat.
In ultima parte a exercitiulul putem compara cu faptul ca hiene din tari cauta sa ne subjuge…iar lucrul acesta il permitem prin mentalitatea bolnava la care am ajuns ca societate caci conducerea este reprezentantul societatii desi nu o reprezinta…
Astfel ne intrebam cu totii ce solutii avem, totul incepe de la unitate nationala, credinta si intr-ajutorare intru ceilalti. Ca sa putem repara o problema trebuie pentru inceput sa fim constienti de existenta acesteia, putini oameni din ziua de astazi au constientizat ca adevaratele solutii la problemele de astazi nu sunt de a fugi de probleme, peste mari si tari, si ca numai ramanand aici sprea a perpetua si intari valorile vom putea insanatosi mentatlitatile si revigora constiinta colectiva a neamului.

Un punct cheie, unul vital in aceasta problema il reprezinta educatia fie ca este vorba de educatia din scoli fie ca este vorba de educatia de acasa. De cand am fost in generala, la liceu apoi iar acum la facultate am primit aceste sfaturi, si probabil cei mai multi dintre voi la fel. Pot spune unul dintre lucrurile care m-au intristat cel mai mult a fost lunile trecute cand am fost prezent la o conferinta/concurs Yahoo Open Hack Europe 2011, la care au luat parte cei mai buni tineri programatori din Romania si nu numai.
Dupa ce au fost selectate cateva echipe carora li s-au facut oferte de locuri de munca bine platite in strainatate, un domn mai invarsta ce reprezenta o elita a programatorilor din Romania dupa ce i-a felicitat pe toti cei care au fost selectati i-a sfatuit parinteste daca acum au oportunitatea sa plece din Romania sa nu cumva sa mai „priveasca inapoi” si sa isi faca un rost in alta parte „oriunde doar nu aici”.
De asemenea observam ca parintii sunt din ce in ce mai ocupati cu locul de munca, fie ca vorbim de profesorii din scoli, la care daca privim mai atenti s-au alterat o data cu societatea considerand ca se adapteaza in comunism, ulterior in democratie. Cum ar putea un copil sa invete ce sunt acelea valori si virtuti in scoala daca profesorii le spun invatati ca mai apoi sa puteti fugi de aici cat vedeti cu ochii! Daca tu ca profesor care ai rolul de a forma generatiile urmatoare le insuflii neputinta, esecul iminent si faptul ca vaporul ce se pregateste sa plece este ultima speranta, cum s-a ajuns ca unui tanar sa i se inoculeze un fals ideal, o poteca gresita in fiecare etapa a dezvoltarii sale in loc sa fie incurajat si sustinut.
Plecand de la aceste realitati pe care le intalnim la tot pasul ajungem sa ne afundam pe zi ce trece intr-un cerc vicios in care ne invartim presati de notiunea de timp, cum ca termina facultatea si fugi, acum, aici nu mai pierde timpul aici totul este pierdut, lucru care nu face altceva decat sa ne afunde mai rau in greseala si sa ne mai puna un strat de ceata pe ochi.
Cred ca primul pas spre o societate sanatoasa se face spre o educatie sanatoasa, iar pentru asta trebuie intai o reforma in educatia pedagogica, nu putem creste un pom mare, sanatos si roditor fara ca mai intai sa ne ingrijim de solul si conditiile in care urmeaza sa se dezvolte, daca il tinem intr-un sol secesos se va usca, apa o putem compara cu lipsa de substanta din invatamant.
Astfel consider ca este de datoria noastra cei care reusim inca sa mai vedem aceste lucruri, carora am refuzat sa nu vedem si sa nu gandim, sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a reforma invatamantul si prin el mentalitatea societatii.
Trebuie sa ne ocupam cu adevarat de profesori si problemele lor ca generatiile urmatoare sa nu mai sufere, trebuie sa ii instruim sa le deschidem mintea catre viitor, sa le asiguram o stabilitate financiara ca mai apoi cu mai putine problememe personale pe cap sa se poata implica mai mult, mai eficient de sistemul educational sa inceapa sa faca cu placere ceea ce faceau o data, iar punad mai mult sufle in ceea ce fac studentii vor intelege mai mult.
Eu ced in Romania, cred in romani, cred in urmasii dacilor, cred ca dintr-un popor maret nu se poate naste decat un popor maret. Astfel sunt de parere ca o data ce ai o masa critica poti schimba majoritate, iar masa critica nu este necesar sa fie decat o fractiune din intreg.
Frati si surori, noi suntem masa critica, si oricat de subtire si anevoioasa ni s-ar parea poteca spre reusita nu va lasati, caci asta este singurul drum care duce spre „o Romanie ca soarele sfant de pe cer”!

Sursa: Identitate Nationala